24 aprilie 2024
CulturăRevista Ateneu pe luna iunie este pe piaţă

Se întorc valorile acasă

Revista Ateneu pe luna iunie este pe piaţă

Un eveniment de o asemenea importanţă pentru cultura naţională şi băcăuană: donaţia de către Excelenţa Sa Sheik Michel Bechara El Khoury, fiul primului preşedinte al Libanului independent, bancher şi om politic, a trei lucrări care poartă amprenta genialului sculptor George Apostu, nu putea să nu ocupe în paginile revistei Ateneu un spaţiu generos (pag. 4-5).

Mai întâi, Ioan Dănilă ne introduce în atmosfera evenimentului din 31 mai 2018, de la Teatrul „Bacovia” şi Centrul de Cultură „George Apostu” (scop, prezenţă, discursuri), Dan Petruşcă semnează un eseu („Poate ne vom contamina de frumuseţe”), iar greutatea simbolistică a gestului de altruism şi prietenie a familiei El Khouri (la eveniment a fost prezent Malek El Khouri, fiul generosului donator), stă în excelentul reportaj-document, semnat de criticul Nicoleta Popa Blanariu.

Nici poetul Val Mănescu nu a rămas indiferent la vederea celor trei sculpturi în expoziţia de la Centrul de Cultură „George Apostu”, acum proprietar al operelor, publicând un omagiu în versuri adus celui care a făcut din ciclul „Tată şi fiu” ceea ce Brâncuşi reuşise cu „Măiastra” în cele 30 de variante: Miracolul.



De altfel, ediţia pe luna iunie este „doldora” (conf.I.F.) de evenimente: Alecsandriada, Conferinţa Internaţională a Bibliotecarilor, Expoziţia „Nicu Enea” de la Parlament (un excelent reportaj semnat de…poetul George Calcan), cronici de la festivalurile de teatru de la P. Neamţ şi Suceava, reviste, poezie, cărţi, „dosare”, dar şi un interviu cu prof.univ.dr. Bogdan Creţu, director al Institutului de Filologie Română „A. Philippide” Iaşi, de la care Ioan Dănilă a obţinut confirmarea unor date din biografia poetului Vasile Alecsandri. Gheorghe Iorga începe un nou serial „Tânărul Valery”, Ionel Savitescu aduce în prim plan „Noii împăraţi ai Chinei”.

În final reamintesc cititorilor că Revista ATENEU se distribuie şi prin reţeaua de difuzare a SC „Deşteptarea”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri