sâmbătă, 27 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2369

Ploile au dijmuit recoltele din tot județul

    Practic, nimic n-a scăpat din calea apelor. Cel mai afectat este porumbul, dar și grâul. Sunt estimate pagube totale de circa 9 milioane de lei (peste 2 milioane de euro).

    Ploile din ultimele luni au creat probleme serioase agricultorilor din tot județul. Practic, nu există zonă din județ care să nu fi fost afectată de apa în exces. Și nici cultură agricolă. Probleme au fost la păioase – grâu, secară, orz, triticale etc (atât la treierat, cât și la secerat, combinele intrând greu în solul plin de apă), dar și la rapiță, la legume, floarea soarelui, sfeclă de zahăr, cartofi etc. Culturile fermierilor au suferit atât din cauza ploilor care au căzut necontenit asupra județului, cât și a grindinei sau a vijeliilor.

    „Din 80 de tone de pepene verde, cât am estimat producția din acest an, am recoltat doar 5 tone. Pagubele au fost generate de grindina care a căzut în zona noastră, dar și precipitațiile în exces. La câmp, cu apa nu ai ce face, nu te poți lupta. De exemplu, după ploile alea abundente, a ieșit și Siretul din matcă și mi-a compromis și jumătate de hectar de pepene galben. Dar, probleme au fost la tot ce aveam în câmp: roșii, vânăta pe care, de altfel, am și replantat-o. Să zicem că am scăpat cu ceapa și cu cartofii. Asta e, noi fermierii suntem «vaccinați».”
    Petrea Ghervasă, legumicultor din zona Dospinești, comuna Buhoci

    Mii de hectare de culturi agricole și sere distruse
    Potrivit Direcției Agricole, cele mai afectate au fost culturile agricole din zona de sud a județului (comunele Răcăciuni, Pâncești, Tătărăști ș.a.) unde puhoiaele de apă căzută din cer au transformat totul într-o deltă învolburată, dar și din comuna Traian, unde grindina a provocat cele mai mari daune, ori Dămienești și alte localități.

    Aceeași sursă indică o estimare a pagubelor totale înregistrate de circa 9 milioane de lei (peste 2 milioane de euro). Porumbul a fost dijmuit cel mai tare de stihiile naturii (aproape 1.500 de hectare), valoarea pagubelor fiind estimată la aproape 2.000.000 de lei, urmat de grâu (peste 860 de hectare), floarea soarelui (peste 625 de hectare), rapiță (circa 333 de hectare), precum și soia, cartofi, fasole, legume de câmp, pepeni etc.

    „M-au cam deranjat ploile, ca în toată țara, de altfel. A fost dezastru, la căpșunarii din toată țara. Păi, dacă a plouat 23 de zile încontinuu!!! N-am putut să fac nimic, nici măcar să le dau de «mâncare». Abia ce am apucat să recoltez ceva în mai. Or, dacă atunci dădeam kilogramul cu 6 lei, acum nu scad sub 16 lei, pentru că nici nu este căpșună în toată țara.”
    Florin Panaite, cultivator de căpșune din zona Rădoaia, comuna Parava

    În sumbra statistică, intră și peste 500 de hectare de sere și solarii distruse, pășuni și fânețe etc.

    Ce sporturi de masă alegem să practicăm?

    Sănătatea e pe primul loc pentru fiecare dintre noi, iar pentru ea am face orice. Numai că am face orice doar atunci când simțim că apar anumite probleme. Când e vorba de făcut ceva pentru sănătate, un lucru foarte simplu este să faci mișcare. „Pentru sănătatea dvs. faceți mișcare 30 de minute în fiecare zi”, se repetă obsedant la radio. Și uite așa, unii chiar s-au apucat de mișcare. O parte au ales să meargă la sală, alții aleargă prin parc, unii joacă fotbal iar exemplele ar putea continua. O formă de mișcare foarte plăcută și care te menține în „priză” este tenisul de masă, un sport care se poate practica la orice vârstă fie la nivel de masă, fie la nivel de performanță.

    Ping pong în Bacău
    Tenisul de masă era foarte popular înainte de 1989, după care, timp de aproape 15 ani, a intrat într-un con de umbră. Cei care au o vârstă își amintesc de perioada în care la Sala Sporturilor se juca tenis de masă de agrement. După mulți ani, un împătimit al acestui sport, devenit între timp profesor de educație fizică, și-a pus întrebarea cum poate aduce în prim plan tenisul de masă.

    „Când am vrut să mă întorc la «prima dragoste» mi-am pus întrebarea unde se poate juca tenis de masă. Și se juca într-un bar pe lângă gară, unde era o masă de ping pong, lângă o masă de biliard, un loc în care se consuma alcool și era plin de fum de țigară”, ne-a povestit prof. Sebastian Rojniță.

    Și-a luat inima în dinți și a achizitionat zece mese de tenis de la Zalău, de la un antrenor care le importa din Ungaria, pe care le-a instalat în sala de sport a Școlii Gimnaziale Nr. 10, acolo unde era profesor.

    Într-o primă fază, totul a fost văzut ca ceva de agrement. Lucrurile au decurs favorabil și totul a mers și către performanță, din rândul copiilor care practicau tenisul de masă din plăcere ridicând-se câțiva sportivi cu certe calități.

    „Mă refer aici la frații Văleanu, dintre care Cosmin a ajuns la lotul național. Am selecționat 11 copii, iar dintre aceștia opt joacă tenis de masă într-un mare fel”, a precizat Sebastian Rojniță, care a înființat la un moment dat Asociația Club Sportiv „Vasile Lepădatu”, în care, în momentul de față, activează peste 100 de iubitori de tenis de masă. Aceștia practică acest sport la nivel de agrement, fiecare provenind din diferite clasele sociale, între ei regăsindu-se muncitori și zidari, dar și polițiști, avocați sau profesori.

    Un rol foarte important în dezvoltarea acestui sport de masă la nivel național îl are Amatur, o federație neprofesionistă de tenis de masă în care activează aproximativ 5.000 de amatori și care se întrec pe patru categorii valorice: Începători, Avansați, Open și Elit.

    Interesant este că în această „ligă” nu se concurează pe nivele de vârstă. Iubitorii acestui sport merg frecvent la anumite competiții în țară, cunoscând oameni și legând prietenii. Dintre practicanții băcăuani care sunt înscriși în Amatur, peste 20 se regăsesc în primii 200 de sportivi la nivel național.

    Cum putem practica tenisul de masă
    Dacă vrei să practici acest sport și nu știi cum să faci, unde să apelezi, acum e foarte simplu. La o simplă căutare pe Google puteți afla că la Școala Gimnazială Nr. 10 se face tenis de masă pentru amatori. Aici se poate juca lejer, iar dacă există doritori pentru mai mult, se pot lua lecții și se pot face antrenamente suplimentare, de soarta acestor doritori ocupându-se prof. Sebastian Rojniță și prof. Călin Miron, fost campion național de tenis de masă.

    Pentru a dezvolta acest sport și a-l duce la un nivel următor, la performanță, în primul rând ar fi nevoie de finanțe, după cum spune profesorul Rojniță. „La adulți ne mai autofinanțăm, dar la nivel de copii nu avem puterea să-i ținem pro bono. E greu să vină copilul să plătească și să facă performanță. Sunt foarte mulți copii talentați care nu au posibilități financiare și din acest motiv nu vin”, a explicat profesorul de sport care a precizat că ideală ar fi o discuție cu Primăria Municipiului Bacău în care să facă o secție de tenis de masă la clubul sportiv al municipalității.

    Pentru viitor, clubul de tenis de masă băcăuan își dorește să atragă cât mai mulți iubitori ai acestui sport să-l practice la nivel de agrement.

    În prezent, un abonament costă 100 de lei pe lună și include patru ședințe pe săptămână de câte trei ore, dar se poate plăti și pe ședință, 10 lei.

    „Un vis al meu este să fac o sală în Bacău unde să se joace tenis de masă de dimineață până seara, cu antrenori și cursuri specializate, în cele mai bune condiții.”
    Prof. Sebastian Rojniță

    Clubul de Școala Gimnazială Nr. 10 poartă numele profesorului Vasile Lepădatu, cel care a implementat la nivel de școli în Bacău tenisul de masă. Vasile Lepădatu a practicat tenisul de masă, oina și badmintonul.

    „Îmi place foarte mult acest sport pe care îl practic de doi ani. Muncesc foarte mult și îmi doresc să evoluez și să joc la un nivel mai mare. Mai am și alte pasiuni cum ar fi fotografiatul și jocurile pe calculator, dar tenisul le întrece pe toate. Nu știu cât de departe voi ajunge, nu vreau să visez și să fiu dezamăgit. De aceea prefer să fac totul pas cu pas.”
    Alexandru Dascălu

    „Am avut echipă județeană de tenis de masă. Din păcate mulți s-au lăsat iar alții nici nu mai sunt. Cu ani în urmă mă ocupam cu mesele de tenis de la Sala Sporturilor, acolo unde am învățat sute de copii să joace. Am 70 de ani și nu am de gând să mă las de tenis de masă.”
    Gheorghe (Gigi) Ciocoiu

    „Practic acest sport de șase ani. La început juca tenis de masă fratele meu mai mare. L-am văzut prin casă cum se juca cu paleta și am vrut și eu. Mi-a plăcut atât de tare că mi-am dorit să fac performanță iar acum sunt la lotul național. Acolo e puțin mai greu pentru că cei de acolo sunt mai experimentați, dar mă descurc. Pentru moment, îmi doresc să ajung pe locul I la lot, iar pentru termen lung nu m-am gândit încă. Cred că mi-aș dori să joc pentru un club important.”
    Cosmin Văleanu

    Centru de zi și locuințe protejate pentru persoane adulte cu dizabilități, la Tamași

      Investițiile se vor realiza pe imobilele aflate în domeniul public al comunei Tamași, date în administrare Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău pe o perioadă de 25 de ani, conform HCL Tamași nr. 57/13.07.2017. Este al patrulea proiect de acest gen semnat la nivel de județ, pe astfel de finanțări care se vor derula și în Răcăciuni, Moinești și Tg. Ocna.

      Autoritățile locale și județene au pus ieri bazele unui nou proiect social dedicat persoanelor cu dizabilități. Daniela Țîțaru, director general la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, Vasile Asandei, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord – Est, Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău, și Veronica Donțu, primarul comunei Tamași, au semnat cel de-al patrulea proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020. Concret, este vorba despre contractul de finanțare pentru proiectul Investiții în servicii comunitare pentru persoane adulte cu dizabilități în comuna Tamași, județul Bacău. Proiectul prevede construirea a patru locuințe protejate pentru persoane adulte cu dizabilități din cadrul Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Răcăciuni.

      „Acesta este viitorul, aceasta este normalitatea: aducerea serviciilor cât mai aproape de cetățean! Dacă acum 12 ani, Bacăul avea 360 de persoane la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Răcăciuni, acum mai sunt 206 rezidenți. Acest lucru se datorează procesului de restructurare, de dezinstituționalizare, deschiderii manifestată de comunitățile locale pentru a dezvolta servicii în interiorul localităților. Sigur, greul acum începe!”
      Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău

      Locuri de muncă noi
      Odată cu implementarea acestui proiect se vor crea noi servicii comunitare pentru dezinstituționalizarea persoanelor cu dizabilități din cadrul Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Răcăciuni. Astfel, la nivel local se vor crea între 12 și 14 locuri de muncă. Un alt obiectiv al acestui proiect vizează dezvoltarea serviciilor sociale cu rol de prevenire și totodată cu rol de suport pentru integrarea în comunitate a persoanelor cu dizabilități.

      Există o nevoie critică în comunitățile județului pentru a furniza modalități individuale de asistență socială, abordând nevoile speciale ale persoanelor cu dizabilități și ale familiilor acestora. Totodată se urmărește asigurarea condițiilor pentru formarea deprinderilor de viață independentă și pregătire educațională care să permită valorificarea potențialului propriu și să asigure tranziția de la un sistem instituționalizat la servicii integrate în comunitate, pentru a înlătura barierele care îngrădesc procesul de reabilitare, dezvoltare și incluziune a persoanelor cu dizabilități.

      „Nu ne-a fost ușor la început pentru că am avut ceva probleme cu terenul. Am dezmembrat și alipit mai multe suprafețe de teren până am găsit soluția optimă. Dacă nu acționezi la timp, nu poți obține finanțări pentru că sesiunile de depunere a proiectelor sunt scurte. Cei care se pricep și reușesc să ducă la îndeplinire ideea implementează și proiectul. Cert este faptul că acest serviciu nou creat va veni mult în sprijinul celor care au probleme.”
      Veronica Donțu, primarul comunei Tamași

      Cine sunt beneficiarii direcți
      Grupul țintă de beneficiari este format din 24 de persoane cu dizabilități beneficiare de servicii rezidențiale în cadrul CRRN Răcăciuni care prin realizarea acestui proiect vor fi dezinstituționalizate în cele patru locuințe protejate construite și dotate. Alte 30 de persoane cu dizabilități din comunitate vor fi beneficiari ai insfrastructurii centrului de zi și serviciilor asigurate în perioada de funcționare a investiției.

      „Mai departe intenționăm să depunem alte patru proiecte pe programul operațional de capital uman. Vrem să nu ratăm niciunul din fondurile guvernamentale sau europene, astfel încât, județul Bacău să poată beneficia de orice finanțare care poate aduce valoare plus comunității”, a precizat
      Daniela Țîtaru, director general la DGASPC Bacău.

      Vasile Asandei, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord – Est, prezent la semnarea celui de-al patrulea proiect de acest gen, a declarat că este îmbucurător faptul că se accesează fonduri și pentru dezvoltarea mediului rural. Valoarea proiectului de la Tamași este de 4.179.646 lei.

      „Avem o mulțime de uși care așteaptă să fie deschise, iar rezultatele nu vor întârzia să apară. Eu mă bucur că astfel de proiecte se dezvoltă și în zona rurală. Cu o echipă performantă, sprijinită de Consiliul Județean, nu-mi fac griji în privința implementării proiectului”, a spus și Vasile Asandei, directorul general al ADR Nord – Est.

      Pentru copiii noștri

      Începutul de an școlar poate fi asociat oricând cu o continuă provocare. An de an, directorii unităților de învățământ și autoritățile locale duc o luptă continuă cu bugetul alocat reparațiilor, igienizării sau dotărilor.

      Anul acesta, dinspre Primăria Bacău vin vești bune pentru 23 unități de învățământ. Acestea vor beneficia de sprijinul financiar al municipalității, pentru dotarea și modernizarea sălilor în care vor învăța elevii de clasă pregătitoare. Investițiile, atât cât s-a putut, sunt binevenite.

      Îmi aduc aminte cu plăcere de prima zi de școală a copilului meu, de bucuria întipărită pe chipul lui atunci când a pășit în clasa pregătitoare, într-o sală de clasă luminoasă, aerisită, cu mobilier nou și dotările aferente.

      Numai că minunea n-a durat decât un an, pentru că din clasa I, copiii au fost mutați în altă sală (nerenovată) pe principiul că sala de curs în care au făcut primii pași în tainele scrierii și citirii era destinată doar copiilor de clasa zero. Așa că după ce s-au îmbătat cu apă rece, părinții au fost treziți brusc la realitate atunci când li s-a propus să renoveze cu forțe proprii noua sală de clasă. Zis și făcut! Cine nu a avut banii necesari cotizării s-a oferit să muncească voluntar la renovare.

      Evident, toată munca aceasta era în folosul copiilor noștri! Apoi a început vânătoarea de oferte pentru bănci, scaune, calculator, dulapuri, cuiere etc. Nu cred că este părinte care să nu se fi confruntat cu astfel de situații. Ai, n-ai, trebuie să dai! Indiferent cât de tare te deranjează astfel de practici și oricât de tare ai susține că învățământul este gratuit, bunul simț te va împiedica de fiecare dată să nu dai curs solicitărilor.

      Pe de o parte, situația este de înțeles. Puținii bani pe care îi primesc școlile pentru igienizarea de vară sunt insuficienți. Școala nu are venituri proprii, iar salvarea rămâne tot la părinți. De câțiva ani, asociațiile de părinți susțin actul didactic la capitolul dotări, iar primăria ajută și ea cu ce poate…

      Sic transit…

      Înainte de 1990, circulau bancuri care începeau invariabil cu „Un rus, un american și un român…” și care se finalizau cu o demonstrație de inteligență sau măcar de șiretenie a românului care îi învingea pe ceilalți doi.

      Cum ar veni, românul era mai inteligent decât exponenții celor două superputeri mondiale. Păi nu înfruntasem noi URSS-ul în 1968 plantând steaguri pe graniță că să arătăm că ni se fâlfâie de amenințările lor?! Revenind la lucruri serioase, românii chiar aveau o părere foarte bună despre ei în Epoca de Aur. Ce-i drept, în fiecare zi li se spunea acest lucru; era un fel de politică de stat. Însă, nu erau chiar minciuni, țara dând, de-a lungul vremurilor, destui oameni cu idei.

      După 1990, mitul inteligenței fenomenale a românului s-a perpetuat deși, iertat să-mi fie, nimic nu mai sprijinea această idee. Dar, cum legendele mor greu, e al naibii de imposibil să-i scoți românului din cap ideea că e, dacă nu cel mai inteligent om de pe planetă, cu siguranță e pe acolo prin plutonul fruntaș și numai un ghinion teribil sau un complot masonic au făcut ca restul omenirii să nu fie rănită de ascuțimea minții sale.

      Dacă-i dai 2-3 elemente, românul îți face un scenariu de moare lumea; în orice întâmplare, el vede conspirația, dacă își dau doi cetățeni „Bună ziua”, e clar că și-au semnalat ceva; ce anume se va afla curând, deci rămâneți în zonă că nu știți ce pierdeți! Așa este de iscusit că nu trece luna să nu găsească încă o ambulanță care răpește copiii să le fure organele; ba uneori se întâmplă să descopere și câte două, cum s-a întâmplat de curând, când unii o găsiseră pe la Moinești și alții prin Gara de Nord.

      Și ne mai mirăm că unii prin Africa de Sud sau prin India omoară oameni pentru că s-a dat la radio sau pe rețelele sociale că bântuie prin zona răpitori de copii… Nu vă fie cu supărare, dar cam pe acolo am ajuns. La nivelul unor ființe care nu-și pun întrebări, pentru că nu au nevoie; ei știu deja toate răspunsurile. Cică era un african, un indian și un român…

      Romii din Bîșca i-au uimit pe oficiali

        Case mari, cu etaj, zugrăvite în culori vesele, balcoane cu flori, porți de fier forjat, copii frumoși și părinți primitori, deschiși oricăror întrebări. Asta au găsit oaspeții veniți din București la Bîșca, un sat de romi din județul Bacău. Oaspeții erau Dana Rozalia Varga, consilierul de stat al prim-ministrului României, și Daniel Rădulescu, președintele Agenției Naționale pentru Romi.

        Nu au venit singuri, ci însoțiți de Maricica-Luminița Coșa, prefectul județului, Adrian Popescu, vicepreședintele Consiliului Județean, și reprezentanții instituțiilor de sănătate, educație, ocuparea forței de muncă, prestații sociale și ordine publică. Vizita a fost prilejuită de acțiunea Instituției Prefectului: „Romii – trecut, prezent și viitor”. Gazda evenimentului a fost Ștefan Tifan, primarul comunei Berzunți, care i-a invitat în sala de ședințe și tot el i-a condus în satul Bîșca.

        „Romii din Bîșca sunt cuminți”
        Pe un drum îngust, dar asfaltat, lungul șir de mașini a ajuns pe deal, de unde oficialii au putut admira puzderia de acoperișuri din țiglă metalică, iar de aici a coborât în micul sat. I-au surprins gardurile de fier forjat, zidurile placate cu gresie, casele cu coloane albe și balcoane mărginite de baluștri albi sau împletituri de oțel.
        „Romii din Bîșca nu doar că au case frumoase, dar sunt și cuminți. Pot să vă spun că nu am primit niciun proces verbal, nici din țară, nici din străinătate”, îi avertizase edilul, înainte de plecare. Ajunși în sat, au fost întâmpinați de Ionel Lucache, consilier local și lider al comunității de romi, care și-a spus păsurile: „Nu avem apă, nu avem canalizare și suntem foarte deși. Dacă, Doamne ferește, luăm foc, ardem de vii!” a spus Lucache.

        „Primarul ne ajută, nu face diferența între noi și ceilalți și colaborăm foarte bine”, a adăugat liderul romilor, sugerând că primarul nu poate face mai mult dacă nu primește fonduri. Toți își doresc canalizare, apă, un părculeț pentru copii și un drum mai bun spre biserică. Care e starea drumului s-au lămurit și invitații, căci următorul popas a fost la Biserica „Nașterea Maicii Domnului”.

        „Am venit aici pentru că ne pasă, pentru că facem parte din Guvernul României și vrem să cunoaștem care sunt problemele voastre și să le rezolvăm. Nevoile voastre sunt prioritare pentru noi și încercăm să găsim soluții, împreună cu Instituția Prefectului și Consiliul Județean”, i-a asigurat Dana Varga.

        După ce au pășit cu greutate pe bolovanii de piatră, oficialii au zăbovit în fața bisericii, unde au vorbit cu Ioan Parnica, părintele paroh, și cu bărbații adunați în fața lăcașului de cult.

        „Dacă vom găsi un program în care să integrăm proiectul de alimentare cu apă și canalizare pentru satul Bîșca, anul acesta vom lucra la documentație”, a promis Dana Varga, consilierul de stat al prim-ministrului României.

        Absolvenți de liceu în Italia!
        Sat de lăutari și ursari, Bîșca i-a uimit pe oficiali prin curățenie și prosperitate. „Ai putea spune că suntem într-o localitate din Elveția”, a exclamat cineva. Romii de aici lucrează în Spania, Belgia și Italia, unii ca muncitori necalificați, alții ca meșteri. Unul dintre aceștia e Ioan Iordache, 46 de ani, care are și familia în Cremona, unde lucrează ca sudor. „Am făcut liceul la Brașov, dar aici, acasă, nu aveam unde să mă angajez. Mai vreau să muncesc 10 ani în Italia ca să beneficiez de pensie.” Are doi fii: Ionuț, 23 de ani, care a terminat liceul în Italia și lucrează într-o firmă de publicitate și Sorin, 19 ani, care e în ultimul an de liceu. „Silvia, soția mea, lucrează în diferite familii de italieni. Proprietarii îi lasă cheia și, în lipsa lor, le face menajul”, spune Ioan Iordache.

        Mă întorc la romii strânși în jurul oaspeților veniți din București și Bacău și îl ascult pe preot. „Sunt familiști, gospodari, cuminți, nu au probleme cu infracționalitatea sau abandonarea copiilor, muncesc în agricultură, cresc animale, au tot ce le trebuie”, explică părintele Ioan, iar străinii par uimiți. Preotul îi laudă pe romi, iar primarul pe preot. „Când văd numărul lui spun «Mă sună părintele, iar îmi cere ceva». Nu pentru el, pentru enoriași”, povestește edilul. Toată lumea intră în biserică, la răcoare și admiră picturile frumoase de pe pereții albaștri. Pe hrisovul Sf. Ioan Botezătorul e scris și în limba romani: „Pocăiți-vă că se apropie Împărăția Cerului”.

        Împotriva căsătoriilor timpurii

        Dana Varga vrea să știe dacă în Bîșca se respectă tradiția privind căsătoriile la vârste fragede. Romii sunt de acord că „nu trebuie să le strici copilăria și că trebuie să-i dai la școală”, mai mult, sunt de acord cu observația Danei Varga că „nu copiii se gândesc la căsătorie, ci părinții”, prin urmare părinții trebuie să-și schimbe atitudinea. În Bîșca mai există încă tinere care sunt căsătorite la 15-16 ani.

        Consilierul guvernamental a sugerat liderului Ionel Lucache să-i cheme pe părinți în Sfatul Bătrânilor și să-i lămurească cu privire la importanța educației. În final, l-a lăudat pe primarul Ștefan Tifan pentru că a reușit să fie atât de apropiat de comunitatea din Bîșca, a lăudat și comunitatea, care e unită și deschisă colaborării, precum și pe prefectul județului, care se preocupă în mod concret de problemele romilor.

        „Sunt încântată că am găsit aici, la Berzunți, romi fericiți”, a mărturisit Dana Varga.

        Vizita s-a încheiat la Primăria Berzunți cu o masă rotundă, în cadrul căreia reprezentanții deconcentratelor și cei de la București au discutat despre prevenție, despre munca în teren și legătura directă cu membrii comunităților de romi, despre asistența tehnică și alte modalități prin care instituțiile le pot sprijini.

        „Eu am mai fost aici în 2006 și diferențele sunt foarte mari. Copiii au crescut, au plecat în străinătate, au muncit, și-au făcut o casă. Mă bucur că toate casele sunt cadastrate, există titluri de proprietate, acte de identitate, copiii merg la școală. E o dovadă că autoritatea sfințește locul. Pe primarul de aici l-aș pune în legătură cu alți primari care nu văd luminița de la capătul tunelului. Sunt foarte multe locuri în țara asta în care gazul și asfaltul se opresc la limita comunității de romi și nu există niciun fel de servicii.” – Daniel Rădulescu, președintele ANR

        „Am organizat această vizită pentru ca dumnealor să vadă cu ce se confruntă comunitățile rome și am ales comuna Berzunți deoarece aici există un întreg sat al comunității rome. În final, domnul primar a fost felicitat pentru că se reabilitează Școala Gimnazială Bîșca și pentru că romii de aici sunt foarte bine integrați.” – Maricica Luminița Coșa, prefectul județului Bacău

        Alarma Bacăului (II)

          Ziar Politic, Sociologic, Comercial, Industrial, Financiar, Scientific, Amusant – și nu în ultimul rând – Literar. Așa apare sub frontispiciu, scris cu litere de-o șchioapă, pe prima pagină. Ziarul a ajuns în posesia redacției, prin amabilitatea doamnei Olga Ivanov, care a lucrat de la angajare și până la pensie, în același loc, la Tipografia Bacău, în meseria de puitor.

          Din „adnotările” și comentariile publicate de ziaristul Mihai Buznea, aflu că „Alarma” a apărut la început de secol XX, pe lângă o avalanșă de alte publicații, precum: „Vocea” (la Tg. Ocna), „Curierul Slănicului”, „Crainicul” (în Bacău), „Dreptul țăranilor” (gazeta pentru sate), „Valea Trotușului”, „Nu doarme”, „Geamătul codrului”, ziar de critică și discuțiuni pe tema jafurilor și abuzurilor din pădurile județului. Nimic nou sub soare.

          A fost de fapt un „Număr special”, supliment la volumul „M-am născut reporter!” de Marius Mircu, publicat la Editura „Cartea Românească”, București 1981. Prozator și reporter, Marius Mircu se naște la 9 iunie 1909, la Bacău. Fiu al lui Alter Gherasim Marcus și al Similei, născută Herscovici. Îi are ca frați pe prozatorul Marcel Marcian și pe matematicianul Solomon Marcus. Școala generală și liceul le urmează la Bacău. Continuă studiile în Franța, dar devine și absolvent al Facultății de Drept a Universității București. Acest supliment, „o făcătură” literară, creează de fapt o paralelă între două realități.

          O combinație fericită aș spune, punte peste ani între generații bântuite de două conflagrații mondiale, regimuri și mentalități diferite. O glumă bună, dar foarte bine documentată. Dincolo de abordarea inedită, aflăm din „Alarma Bacăului” că telegraful funcționa și ziarele străine ajungeau și la noi, cu oarece întârziere, aduse de junii plecați la studii. Nu eram rupți de lume.

          „Anul 1909 a debutat în mare jale, urmare a cutremurelor catastrofale care, la 28 decembrie 1908, au zguduit sudul Italiei (Messina și Reggio Calabria, distruse aproape cu desăvârșire), ucigând o sută de mii de locuitori și lăsând în viață și mai mulți nenorociți. Activitatea economică este slabă, efect al crizei mondiale care a început în iarna lui 1907, în America, după care a trecut Oceanul și a invadat Europa. Au avut loc revoluții în Turcia (a fost detronat sângerosul sultan Abdul Hamid al doilea și repusă în drepturi Constituția proclamată în 1876) precum și în Persia. Iarăși masacrarea armenilor. Spaniolii au pornit războiul împotriva marocanilor. Situație tulbure în Peninsula balcanică. Se pregătește cu grijă războiul ce pare că va izbucni.”

          Între politic, economic și cancan
          Situația nu stătea prea bine nici în România începutului de secol XX, cu 9 ani înainte de Marea Unire.

          „La începutul acestui an, țara număra 6.771.722 locuitori, din care 17 la sută orășeni. Mozaici: 297. 681 (4,4 la sută). Sporul anual al populației (se nasc pe an 260.000 copii vii) este de 15 la mie, mai mare decât în Germania (14 la mie), Anglia (12 la mie), Austro-Ungaria (11), Italia și Belgia (10), Franța (2 la mie). Mor pe an 20.oo0 prunci de o lună, iar copii până la un an, 25.000. Luna iunie a adus la Iași febra tifoidă, cu o mortalitate apreciată ca foarte mare. S-au semnalat multe cazuri de pojar, scarlatină, difterie și tuse convulsivă. Ogoarele sunt pârjolite de secetă. Recolta se anunță slabă (submijlocie). Din lipsă de capital s-au înmulțit falimentele (de milioane, la Brăila și la Iași). La Constanța au fost inaugurate noul port și silozurile.” Urmărind datele statistice, mai afli că, în anul precedent: „au activat la orașe 2.860 de prostituate cu condicuță (înregistrate la poliție) din care, în Capitală 423 și anume: 195 în case de toleranță și 228 «singuratice». Clandestin, mai activează cca. 3.000, cu previziuni de creștere.”

          Din știrile, venite pe fir de pe mapamond și preluate de publicație, băcăuanul afla că, în 1909 a fost cucerit Polul Nord – de către Robert E. Peary, iar Louis Bleriot a traversat primul, cu un aparat de zbor, Canalul Mânecii. Albert Einstein a făcut cunoscută dualitatea luminii, iar H.Gėiger a inventat un aparat de măsurat emanațiile radioactive (principiul contorului Gėiger – Müller, ce va fi constuit abia în 1930). Inginerul italian Moretti brevetează primul telefon (radiotelefon) fără fir, strămoșul celularelor de astăzi.

          Orașul Bacău avea, conform recensământului din 1909,

          „17.062 locuitori, cu circa 4.000 capi de familie, locuind în 2.500 case. Știu a ceti și scrie cam jumătate din numărul locuitorilor. După religie sunt circa 8.500 ortodocși, 6.500 mozaici, 1.200 catolici, 230 armeni-gregorieni, 1 mahomedan. După ocupații: 325 agricultori, 620 meseriași, 620 comercianți, 500 muncitori, 8 fabricanți, 725 profesiuni libere, 1.000 servitori. Sunt înregistrați 115 orbi și 140 surdomuți.”

          Ca în orice publicație care se respectă, exista și o rubrică mondenă: „PRINȚU Albert Ghica, din Bacău, pretendent la tronul Albaniei, s-a înapoiat din acea țară unde a pregătit acțiunea de luptă a albanezilor în vederea autonomiei de sub jugul otoman. A început judecarea procesului privind pe V. Gorănescu și Stoianovici, pentru pungășlicuri săvârșite la Banca Comerțului. AFIȘIERUL Șmil Rubi a mers să scoată apă din făntâna hotelului Drăgoianu. A căzut în fântână și s-a înecat.” Metoda chinezească cu „valiza” s-a implementat mai târziu.

          Puțintică istorie nu… strică
          Pentru că unele date calendaristice nu sunt coroborate, trebuie menționat că, prin lege, 1 aprilie 1919, devine 14 aprilie 1919. De asta moldovenii noștri de peste Prut țin sărbătorile… pe vechi. Mai aflăm din acest ziar-enciclopedie, că prima tipografie înființată în Bacău, la 1866, este cea a fraților Toader și Iancu Tăutu. Prima publicație, „Rusaliile” (umoristică), apare în 1867. „Diorile” este primul periodic din Bacău, 21 septembrie 1867, publicație săptămânală. Ziar condus de un comitet compus din Iancu Negură, D.Holban, Mihai Climescu, Ștefan Costandachi, tipărit la Tipografia Frăția Bacău. Prețul abonamentului era de 28 lei pe an, sau 2 icosari. Apare până la 16 aprilie 1868. Prima gazetă, în 1870, „Gazeta de Bacău”. Primele cantități de hârtie au fost produse la Fabrica Letea în ziua de 7 septembrie 1884.
          Reale și sugestive, din toată această compilație, rămân reclamele, preluate după original. Parcă nici n-a trecut de atunci, mai mult de un secol!

          Coperta 1

            Serile Diasporei. Trei zile de concerte în aer liber în Bacău

            În perioada 24-26 august 2018, Filarmonica „Mihail Jora” Bacău organizează o suită de concerte în aer liber sub egida ”Serile Diasporei”.

            Spectacolele vor avea loc în Piața Tricolorului, începând în fiecare seară, cu orele 20.00 iar intrarea este liberă. Programul manifestării este:

            – 24 august – Seara Dansurilor Europene, susținută de Orchestra Filarmonicii „Mihail Jora” Bacău

            Orchestra Filarmonicii Mihail Jora din Bacău.
            Dirijor: Cristian Lupeș
            Solistă: Irina Sârbu

            Program:

            Brahms – Dansuri ungare.
            Strauss – Valsuri
            Dvorak – Dansuri slave
            Mozart – Mica serenada
            Rossini – Uvertura Wilhem Tell
            Calusarii & Ciocirlia
            Haendel – Alla Hornpipe
            ETHNOTIC Project – Inimioara Inimioara
            Schostakovich – Jazz suite 2
            Khakhaturian – Dansul Săbiilor
            G Dinicu – Hora Stacatto
            EUGEN DOGA – Vals

            – 25 august – Seara Jazz-Crazy World

            Organizator: Filarmonica Mihail Jora din Bacău

            Nicolas Simion Group – Crazy World
            (lansare CD)
            invitati:
            Sorin Romanescu chitara,
            Razvan Cojanu contrabas,
            Iulian Nicolau tobe,
            Nicolas Simion sax, flaut si bas clarinet.

            Mélange între jazzul modern și ethno-jazzul romanesc, cu piese clasice ale unor compozitori romani precum Jancy Körössy, Richard Oschanitzky, Johnny Raducanu si Nicolas Simion, lăsând să se întrepătrundă culoarea si atmosfera unui jazz autentic cu muzica notată si improvizațiile spontane etc. Prin experiența și viziunea celor 4 artiști veți putea descoperi o muzică plină de spirit, ce redă, într-o anumită măsură, lumea surprizelor în care trăim !

            Acest concert este dedicat memoriei lui Liviu Dănceanu.

            – 26 august – Seara Latino-Americană

            Orchestra Filarmonicii din Bacău
            Dirijor: Ramiro Arista.

            Program:

            ESPAÑA
            • Jerónimo Giménez, Intermezzo de “La Boda de Luis Alonso”
            • Manuel de Falla, Danza ritual del fuego
            • Ernesto Lecuona, Gitanerías
            • Ernesto Lecuona, Andalucía • Ernesto Lecuona, Malagueña

            MÉXICO
            • Arturo Márquez, Danzón nr. 2

            ECUADOR
            • Anónimo popular / arr. Julio Bueno, Andarele

            PERÙ
            • Daniel Alomía Robles, El cóndor pasa

            URUGUAY
            • Gerardo Matos Rodríguez, La cumparsita

            ARGENTINA
            • Astor Piazzolla, Libertango

            MÉXICO
            • Anónimo popular (arr. Fritz Romero), La Bamba

            BRAZIL
            • Ary Barroso (arr. S. Sandoval), Brasil

            COLOMBIA
            • Anonim popular, El Sanjuanero

            CUBA
            • Miguel Matamoros (arr. A. Carrasco), Lágrimas negras

            PERÙ
            • Alfredo Carrasco (arr.), Sinfocumbias

            Troiţa Luptătorilor Anticomunişti Ucişi în Închisori a fost profanată

              Idioţi. Inculţi. Aiuriţi. Inconştienţi. Copii fără minte. Tineri teribilişti. Pe oricare dintre aceste atribute le-ai alege, sau toate la un loc, tot nu ar fi suficient pentru a caracteriza gestul acelora care – în lipsă de ocupaţie – au profanat monumentul ridicat în Parcul Cancicov „În Memoria Luptătorilor Anticomunişti Ucişi în Închisori” sau în beciurile Securităţii.

              Pe furiş, noaptea, dar nu m-ar mira să fi fost ziua, un grup de indivizi au trasat, cu vopsea roşie, un desen inept, exact pe faţada monumentului, peste numele celor 41 de luptători anticomunişti, care au murit în închisori, în timpul regimului comunist.

              Este incalificabilă fapta, de aici şi furia care m-a cuprins ieri când am trecut prin faţa troiţei din marmură, ridicată, în 2001, de urmaşii luptătorilor anticomunişti ucişi în închisori, batjocorită de nişte descreieraţi. Şi nu a fost suficient, tot ei, sau alţii, au desenat, cu grafiti, câteva însemne, pe faţadele jardinierelor din spatele toiţei. Se întâmplă tot mai des asemenea profanări şi distrugeri în oraş, un exemplu sunt şi busturile lui Mihai Eminescu şi Ion Creangă, din acelaşi parc.

              Buhoci: O mașină a fost cuprinsă de flăcări

                În noaptea de luni spre marți, la Buhoci, autoturismul unui localnic de 47 de ani a fost cuprins de flăcări, pompierii de la Detașamentul Bacău fiind solicitați să intervină.

                Militarii s-au deplasat acolo cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și au reușit să stingă incendiul în urma căruia mașina a ars aproape în totalitate. Focul, iscat se pare de la un scurtcircuit, a mai distrus și câțiva metri liniari de gard, dar și tabloul electric amplasat pe acesta.

                Țăranii își taie porcii din bătătură

                  Veterinarii băcăuani au intensificat măsurile de profilaxie nespecifică în tot județul, decizia luată în contextul epidemiologic actual privind evoluția agresivă a Pestei porcine africane (PPA) în sud-estul țării. Astfel, au fost instituite puncte temporare de control în trafic, în echipe mixte ale Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău și Inspectoratul de Poliție al Județului Bacău.

                  „Controalele oficiale în trafic au ca scop verificarea mijloacele auto proprietate personală privind eventualele transporturi nelegale de porci vii, provenite din gospodăriile populației situate în zonele afectate de boală, precum și a cărnii proaspete de porc, a cărnii tocate, a cărnii preparate și a produselor din carne de porc, destinate consumului propriu și care au fost obținute de la porcii vii proveniți din exploatațiile non-profesionale situate în zonele aflate sub restricții.”
                  dr. Florin Baltă, purtătorul de cuvânt al DSVSA Bacău

                  Între timp, însă, țăranii din județ au și început să-și sacrifice singuri porcii din coteț, de teama de a nu fi le fi luate animalele de către autorități. „Am avut doi porci mari și i-am tăiat, pentru că, sincer să vă spun, mi-e frică să nu mi-i ia veterinarii. Ce, credeți că pesta nu o să ajungă și la noi? Așteptați și o să vedeți. O să fie ca și la gripa aviară. Așa că, mai bine să mănânce copii mei decât să-i ia statul. Știți cât le dă oamenilor? 5 lei pe kilogram. Dacă le dă atât. Unde ați mai auzit așa ceva?”, se întreabă retoric un țăran din Săucești, care ne-a rugat să nu-i dăm numele, de frica vreunei repercusiuni din partea autorităților.

                  La fel fac mai toți gospodarii care cresc câte un porc în propria ogradă. În acest sens, deja am primit semnale și din partea de sud sau de est a județului.

                  Veterinarii atenționează, însă, că în cazul în care se constată nerespectarea restricțiilor privind livrarea porcilor vii, a cărnii de porc și a produselor din carne de porc, impuse de către autoritătile veterinare, se vor dispune măsuri de ucidere a porcilor vii, în conditiile prevăzute de Regulamentul (CE) 1099/2009.

                  „DSVSA Bacău a mediatizat prin toate mijloacele de informare, pentru a sensibiliza opinia publică și crescătorii de porci asupra măsurilor simple, dar foarte importante pe care le pot lua în fiecare gospodărie. Au fost distribuite postere cu măsuri clare de prevenție a Pestei porcine africane, către toți crescătorii, atât prin medicii veterinari de liberă practică de la nivelul fiecărei localități, cât și prin intermediul primăriilor pentru afișarea la loc vizibil, în toate instituțiile pe care cetățenii le accesează frecvent”, a mai spus dr. Florin Baltă.

                  De asemenea, tot ca urmare a apariției și evoluției unor focare de PPA, în această perioadă, inspectorii sanitari veterinari verifică unităţile de industrie alimentară (abatoare autorizate pentru sacrificarea de porcine, unităţi de tranşare şi procesare a cărnii de porc).

                  Atenționări
                  Veterinarii băcăuani îi atenționează pe crescătorii de porcine din sistem gospodăresc că trebuie să respecte anumite reguli minime pentru a evita îmbolnăvirea suinelor. Astfel, nu intraţi în adăposturile unde creşteţi porcii cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă. Este recomandat chiar ca, pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să puneţi o tăviţă cu paie îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustică. În plus, creşteţi porcii doar în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de curtea dumneavoastră, cu porci mistreţi sau cu proprietari străini care deţin porci domestici. Totodată, nu hrăniţi animalele cu resturi alimentare/lături/spălătură provenite de la carnea de porc gătită în familie, iar dacă există vânători în familie care aduc carne de mistreţ, sub nicio formă nu daţi porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne. Băcăuanii mai sunt sfătuiți să nu cumpere carne și produse din carne din Republica Moldova și Ucraina și să nu hrănească porcii cu resturi menajere provenite de la astfel de produse. Nici măcar nu trebuie să folosiţi în hrana animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ea ar fi putut să vină în contact cu porci mistreţi bolnavi.

                  Toți crescătorii de animale, persoane fizice sau juridice, au obligația de a notifica orice suspiciune de boală sau mortalitate la porcine către DSVSA Bacău la TEL VERDE 0800800096 sau tel: 0234586233 / fax: 0234586372, email: office-bacau@ansvsa.ro.


                  În județul Bacău NU a fost confirmată boala

                  Dacă la noi, PPA nu a fost confirmată, sunt zone în țară în care au fost înregistrate mai multe focare. Cele mai multe sunt în județul Tulcea, dar și în Brăila, Constanța, Ialomița, Galați, multe dintre ele chiar în gospodăriile populației. Focare în care boala evoluează lent, chiar staționar, sunt și în județele Satu-Mare, Bihor și Sălaj. Un ultim focar a fost depistat și în apropiere de Capitală.
                  Potrivit autorităților veterinare, pesta porcină africană nu afectează oamenii și nu se transmite la aceștia, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire. Este doar o boală virală a porcinelor domestice și sălbatice, cu evoluție rapidă și mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin și nici tratament.

                  Accident de muncă mortal la Bazinul de Înot

                  Pentru un angajat al Primăriei Municipiului Bacău, ziua de luni, 20 august, s-a dovedit a fi una fatidică. Muncitorul, în vârstă de 63 de ani, lucra împreună cu un coleg de-al său la curățarea bazinul de sărituri din cadrul Bazinului de Înot.

                  În încercarea sa de a instala o pompă pe fundul bazinului pentru a scoate toată apa, bărbatul s-ar fi împiedicat de o scară și a căzut în gol de la 5 metri înălțime. Impactul i-a fost fatal, eforturile medicilor de la ambulanță sosiți la fața locului fiind zadarnice.

                  „Inspectorii noștri au fost la locul faptei și au cercetat împrejurările în care s-a produs accidentul de muncă. Muncitorul care și-a pierdut viața avea 63 de ani și am înțeles că își depusese dosarul de pensionare. Deocamdată nu avem nicio concluzie, urmând ca în perioada următoare să stabilim cauzele exacte ale accidentului de muncă”, a declarat, ieri, pentru Deșteptarea, Dan Buftea, purtător de cuvânt la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău.

                  Bazinul de Înot este închis până pe 10 septembrie pentru reparații și întreținere.

                  Vești bune de la Onești pentru șoferi

                    Pe ordinea de zi a ultimei ședinței de Consiliu Local Onești a fost votat proiectul de hotărâre privind preluarea de către Ministerul Transporturilor a porțiunii de 5,2 km, de la Onești la Rădeana, a drumului național 11 A (Onești – Adjud), care se află de mai mulți ani într-o stare critică.

                    „Valoarea reparațiilor acestui drum este foarte mare în comparație cu bugetul local al municipiului Onești, astfel că o să fie preluat pe bază de protocol, în administrarea Ministerului Transporturilor”, a declarat Nicolae Gnatiuc, primarul Oneștiului. Acesta a considerat momentul ca fiind unul „istoric” și a cerut consilierilor locali ai municipiului să voteze pozitiv proiectul de hotărâre propus.

                    „Fiind pe transparență decizională, trebuie voturile tuturor consilierilor locali, pentru a se vedea care este aportul fiecăruia dintre aceștia! Apreciem faptul că însuși Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a făcut propunerea ca prin ordonanță a Guvernului României să fie preluată porțiunea de 5,2 km a DN 11 A”, a mai spus edilul șef al Oneștiului. Toți consilierii locali care au participat la această ședință au votat pentru acest proiect, concluzia generală fiind că „orice oneștean își dorește repararea – cât mai repede!, a acestei porțiuni de drum”.

                    O altă veste bună pentru șoferii ce trec prin municipiul Onești și care merg spre Bacău este că din localitatea Sănduleni spre municipiul reședință de județ se așterne în aceste zile un nou covor asfaltic, investiție realizată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași. De asemenea, și în municipiul Onești se lucrează la asfaltarea străzii Tineretului (în foto), care unește două din bulevardele oneștene importante, respectiv Oituz și Republicii. Astfel, după ce a fost finalizată o primă porțiune, se continuă asfaltarea în zona Poliției municipiului și Judecătoriei Onești, până în fața Pieței Agroalimentare, în lucrări fiind prevăzută și repararea trotuarelor.

                    Primăria Bacău modernizează 59 de clase pregătitoare cu 2 milioane de lei. Peste 1500 elevi, beneficiari direcți ai investițiilor

                      Municipalitatea băcauană continuă și anul acesta programul «Clasa Zero», de modernizare și dotare a sălilor de clasa în care învață cei mai mici școlari. Anul acesta au intrat în program 59 de clase cu circa 1500 de elevi, din 23 de unități de învățământ. Programul a fost inițiat de primarul Cosmin Necula, în anul școlar 2016 – 2017.

                      Primele investiții au vizat modernizarea a 55 de clase pregătitoare și dotarea cu echipamente moderne (calculatoare, imprimante, videoproiectoare). Lucrările de amenajare vor fi realizate anul acesta de către Societatea de Servicii Publice Municipale (SSPM) – 20 de clase – precum și de alte societăți contractate în mod direct de către unitățile școlare.

                      Valoarea investițiilor se ridică la peste 2 milioane lei cu tot cu TVA, dotările fiind achiziționate de către Primăria Bacău. Procedurile de achiziție sunt în curs, unele fiind deja încheiate iar altele în curs de finalizare.

                      Se vor achiziționa aproximativ 1700 de bănci și scaune, 59 de computere plus imprimantele și videoproiectoarele aferente, respectiv, 59 de table magnetice.

                      Municipalitatea intenționează să continuie programul «Clasa Zero» și în anii următori.

                      Ce dotări vor fi primite

                      În afara lucrărilor de igienizare, de refacere a instalațiilor electrice și termice, de schimbare a parchetului, de montarea ușilor și jaluzelelor, municipalitatea mai acoperă și cheltuielile pentru dotarea acestor clase. Se vor cumpără bănci și scaune individuale, catedre, iar fiecare clasa va primi câte un videoproiector cu panou de proiecție, câte o tablă magnetică de trei metri lungime și câte un computer cu imprimantă.

                      Având în vedere volumul mare al mobilierului de achiziționat, precum și faptul că în acest an școala începe mai repede (pe 10 septembrie), amenajările vor continua, eșalonat, și în primele zile din noul an școlar.

                      „Programul «Clasa Zero» continuă și în acest an școlar. Începutul a fost poate mai greu, mai dificil, însă acest program intră încet-încet pe făgașul normal. Mii de copii și părinții lor beneficiază de investițiile pe care Primăria Bacău le face în infrastructura școlară pe palierul claselor pregătitoare. Așa cum am anunțat anul trecut, este fundamental să ajungem să schimbăm mentalitățile, iar școlile să nu mai stea cu mâna în buzunarul părinților. Mentalitățile nu se schimbă peste noapte, e adevărat, însă eu cred că am apucat-o pe drumul cel bun. Investind în copiii Bacăului, investim în viitorul acestui oraș, obiectiv pe care eu îl găsesc esențial”
                      Cosmin Necula,
                      primarul municipiului Bacău

                      Spitalul Județean Bacău a fost inclus în Programul Național al tratamentului fără interferon pentru bolnavii de Hepatită C

                        Casa Națională de Asigurări de Sănătate a finalizat negocierea noilor contracte cost-volum-rezultat pentru tratamentele fără interferon, care au vizat deţinătorii de autorizaţii pentru punerea pe piaţă a acestor tratamente din aria terapeutică necesară în Hepatita cronică virală C.

                        Noua etapă de tratament fără interferon va ţinti un număr de 13.000 pacienţi eligibili, din care 12.100 pacienţi cu fibroză F1, F2, F3 şi F4 (ciroză compensată), 750 pacienţi cu fibroză F4 şi ciroză decompensată, 100 pacienţi cu insuficienţă renală cronică aflaţi în dializă, indiferent de gradul de fibroză, și 50 pacienţi cu transplant hepatic şi de alte organe solide, indiferent de gradul de fibroză.

                        Odată cu creşterea numărului de pacienţi eligibili faţă de precedentele etape de tratament fără interferon, au fost desemnate şi două noi centre (în Piteşti şi Bacău) în care se vor putea iniţia şi monitoriza aceste tratamente de medici cu experienţă în domeniu, ridicând la 13 numărul total al acestor centre, anunță CNAS. Până acum, aceste tratamente fără interferon se acordau pacienților cu Hepatita C în 11 centre din țară: București, Constanța, Cluj-Napoca, Craiova, Timișoara, Galați, Iași, Târgu Mureș, Brașov, Oradea, Sibiu. În Bacău, acest centru va funcționa la Spitalul Județean de Urgență. Noile contracte cost-volum-rezultat vor însemna și o schimbare calitativă majoră în tratamentul fără interferon a hepatitei virale C. Bolnavul care vrea să urmeze un astfel de tratament trebuie să se adreseze unui medic curant din aceste centre universitare sau spitale, unde va fi îndrumat ce trebuie să facă pentru a urma procedura.

                        Pacienți vindecați prin aceast tratament inovato
                        r
                        Hepatita C este o boală transmisibilă pentru care nu există vaccin. Peste 70% dintre persoanele care suferă de Hepatita C nu prezintă simptome evidente. Boala însă este tratabilă și vindecabilă. Anul trecut, 99,32% dintre pacienții tratați de infecție VHC (virusul hepatitic C) cu aceste tratamente inovatoare s-au vindecat. Hepatita virală C este cauzată de infecția VHC, care determină inflamația și lezarea ficatului. Virusul VHC se transmite prin sângele unei persoane infectate. Mai rar, se transmite prin contact sexual neprotejat cu o persoană infectată sau de la mamă la făt.

                        În marea majoritate a cazurilor, infecția cu VHC evoluează spre ciroză și cancer hepatic, boli care se dezvoltă în timp. În România, prevalența infecției cu VHC este de circa 3,3% (adică, în cifre absolute, peste 650.000 de pacienți), fiind una dintre cele mai ridicate rate din Uniunea Europeană. Deși infecția cu VHC poate fi tratată cu ajutorul tratamentelor antivirale, multe dintre persoanele infectate nu știu că suferă de această afecțiune, din cauza naturii asimptomatice a bolii.

                        Organizația Mondială a Sănătății estimează că, la nivel mondial, doar 20% din persoanele infectate cu VHC știu că au această afecțiune și doar 10% din cei diagnosticați sunt sub tratament.

                        De la începutul acestui an, în Bacău s-au înregistrat trei cazuri de pacienți cu hepatită acută VHC, iar anul trecut, în tot anul, au fost tot trei cazuri.

                        Important: numai persoanele asigurate pot beneficia de tratamentul antiviral fără interferon, în mod gratuit.

                        În etapa viitoare vor fi disponibile trei scheme de tratament care vor putea oferi o soluţie personalizată pentru fiecare pacient. Schema de tratament adecvată şi durata tratamentului (între 8 şi 24 săptămâni) va fi decisă de medicul curant în funcţie de starea clinică şi particularităţile fiecărei persoane în parte.

                        „Odată cu încheierea noilor contracte cost-volum-rezultat pentru aceste tratamente fără interferon necesare în hepatita virală C au fost incluse două noi centre printre care și Spitalul Județean de Urgență Bacău, unitate medicală care dispune de specialiști pentru tratarea bolnavilor incluși în acest program. Este o facilitate care vine în sprijinul bolnavilor din județul Bacău, dar și din județele învecinate, având în vedere că până acum în Moldova exista un singur centru, la Iași.”
                        Marius Savin, președintele director general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bacău

                        Aglomerație la Impozite și Taxe Locale

                          Băcăuanii care au drum zilele acestea la Direcția de Impozite și Taxe Locale Bacău trebuie să se înarmeze cu multă răbdare pentru că timpii de așteptare ajung chiar și până la două ore.

                          dintre funcționarele de la ghișeele DITL a declarat că aglomerația se datorează în mare parte liberelor legale de săptămâna trecută, dar și a numărului mare de băcăuani care muncesc în străinătate și au venit acasă în concediu. Aceștia din urmă au profitat de ocazie și s-au prezentat la Direcția de Impozite și Taxe Locale Bacău pentru a-și achita dările anuale.

                          Mare le-a fost surpriza să constate că au foarte mult de așteptat în baza bonului de ordine eliberat de la automatul existent în holul instituției. Pentru a proba reclamațiile făcute pe adresa redacției, am recurs la un experiment. Am solicitat un bon de ordine în jurul orei 13.00 și am reușit să ajungem la unul din ghișeele disponibile puțin după ora 15.00. În condițiile în care numărul de ordine afișat pe panourile electronice era 490 la ora indicată, o persoană care a intrat atunci în sediul DITL a ridicat bonul cu numărul 630.

                          Având în vedere timpul de așteptare prelungit și volumul de muncă, această persoană ar fi putut ajunge la ghișeu cel mai probabil spre sfârșitul programului de lucru, respectiv ora 16.30, doar dacă ar fi renunțat mai multe persoane aflate inițial în așteptare. Băncile din sala ghișeelor erau ocupate până la refuz, persoanele care așteptau în holul instituției făceau față cu greu căldurii, iar câteva zeci de persoane își așteptau rândul afară, căutând răcoarea pe bănci sau la umbra copacilor din zonă.

                          Sediul DITL Bacău se află pe strada Vasile Alecsandri, nr.63. Persoanele interesate să obțină relații suplimentare pot suna la numărul de telefon 0234.570.910 sau pot accesa adresa de e-mail: taxe-impozite@primariabacau.ro

                          Programul de lucru afișat pe site-ul primăriei (municipiulbacau.ro/taxe-si-impozite) este luni, marți și joi între orele 8.00 – 16.30, miercuri se lucrează de la ora 08.00 la ora 18.30, iar vineri ghișeele sunt deschise între orele 08.00 – 14.00.

                          O gură de aer proaspăt

                            Pune acest sfat într-un loc unde îl poți citi, pentru a-ți aduce permanent aminte de dorința de a trăi în mod firesc:
                            “Lasă pământul să se odihnească după cât de mult l-ai săpat și așteaptă până s-a uscat, înainte să-l uzi din nou. Frunza știe dinainte cum să-și găsească direcția. Dă-i șansa să caute singură lumina soarelui.”

                            Petrece o zi întreagă observând natura sau poate te atrag zorile ce aprind încet cerul și alungă întunericul, fără să se grăbească. Cultivă stările de fascinație și de apreciere ca fundamente interne și atunci când vezi o priveliște minunată sau auzi un sunet încântător, oferă-ți răgazul să reflectezi la miracolele din aceste plăceri senzoriale. Găsește-ți timp să faci ceva ce nu ai mai făcut niciodată: fie că e vorba să mergi desculț prin ploaie, să te apuci de cursuri de dans, să te plimbi cu bicicleta, să sari coarda, sau orice alt lucru pe care ai dorit dintotdeauna să-l faci. Recunoaște că tu însuți ți-ai creat restricții în viață, restricții care te țin departe de experiențe noi și frumoase, așa că fă-ți timp acum să închizi cartea ta de reguli personale și traversează într-o lume în care nu ai mai călătorit niciodată. Începe prin a accepta mai multă spontaneitate și mai puțină îngrădire în viața ta de zi cu zi. Fă o excursie fără să o planifici din timp și mergi acolo unde te îndeamnă instinctul să mergi. Spune-i laturii autoritare din ființa ta să ia o pauză. Arată-ți ție și lumii o nouă față a ta, rostind următoarele: “Sunt liber să fiu eu însumi. Simt nevoia să respir o gură de aer proaspăt!”

                            Trăiește misterul începând să percepi ceea ce scapă privirii unui ochi obișnuit. Cerul, florile, copacul de la tine din curte, cățelul familiei, soarele sau luna, sunt miracolele din viața ta. Privește dincolo de ele! Scrie despre aceste minunății, fotografiază-le, observă și imortalizează într-un fel sau altul toate lucrurile noi care-ți captează atenția din această nouă perspectivă plină de sfială și uimire.

                            Toate aceste atitudini și modele noi de comportament te vor ajuta să-ți schimbi modul de a-ți percepe viața modernă și cu ajutorul lor îți poți modifica întreaga existență. Dacă te bucuri pentru ceea ce ai ești mai puternic, iar oamenii din jurul tău emană o energie pozitivă. “Mai ales sănătatea întrece atât de mult toate bunurile materiale”, încât nimic nu este greu când cunoști anumite lucruri. Pentru simplificarea înțelegerii voi spune: combustibilul organismului uman este oxigenul, fără de care acesta nu ar putea funcționa. Toate celulele care alcătuiesc organismul omenesc au nevoie de un aport continuu de oxigen. Oxigenul atmosferic este captat la nivelul plămânilor de către globulele roșii din sângele de la acest nivel, aceleași globule transportându-l apoi în tot corpul. Celulele bine oxigenate sunt active și sănătoase. Aerul are o mare legătură cu bunăstarea generală a organismului. Aerul curat sau aerul bogat în ioni negativi se găsește din abundență în jurul lacurilor, lângă râuri și căderi de apă, în păduri, la țărmul mărilor și chiar după o ploaie torențială. Această varietate de aer vă împrospătează și vă înviorează dacă-l respirați!

                            Exercițiul fizic este o metodă bună de a vă umple organismul cu oxigen proaspăt. Activitatea fizică dilată și deschide vasele sangvine, mărind în același timp viteza de circulație a globulelor roșii încărcate cu oxigen. O altă metodă ce poate să vă facă să vă simțiți mai bine este să vă faceți timp de mai multe ori în fiecare zi, pentru a respira profund. Aceasta va pune la dispoziția organismului dumneavoastră minunatele “șuvoaie” de oxigen și va ajuta la înlăturarea dioxidului de carbon. Așadar, faceți pauze dese în timpul lucrului: întindeți-vă, ridicați-vă de pe scaun, plimbați-vă puțin, spălați-vă pe față cu apă rece, ascultați muzică în surdină, nu înainte de a deschide larg fereastra. Lăsați deoparte telefonul, calculatorul sau tableta și fiți câteva minute singuri, doar cu gândurile voastre. În aceste minute prețioase poți să-ți elimini gândurile și sugestiile negative, să-ți armonizezi mentalul. Nu uita să-ți aerisești locuința în fiecare zi, să dormi într-o cameră bine ventilată, iar dimineața să dai la o parte toate perdelele pentru ca soarele să pătrundă în casă. Toate aceste lucruri îți vor ridica moralul, ziua îți va fi mai luminoasă iar sănătatea ta va avea numai de câștigat.

                            Care sunt tensiunile zilnice cel mai des întâlnite? Frica de eșec, sănătatea ta și a familiei tale, singurătatea, preocuparea legată de greutatea corporală, nemulțumirea provenită din nerecunoașterea valorii tale la locul de muncă…și lista nu se încheie aici. Soluția pare a fi să ne inducem noi relaxarea, reducând astfel tensiunea specifică stării de stres. Întrucât relaxarea nu se instalează instantaneu, este nevoie de exercițiu, de timp, de un moment bine ales, de un spațiu adecvat și o tehnică perfectă. Și totul apoi devine practicabil: stând așezați cu bărbia sprijinindu-ne pe piept și brațele ușor pe lângă corp, închidem ochii și respirăm adânc de 2-3 ori. Încercăm să fim calmi și relaxați. Cu o voce ușor șoptită, spunem în gând următoarele: “Sunt tot mai calm și mai relaxat!” După aceea, respirăm adânc și liniștit. Tragem puternic aer în piept și deschidem ușor ochii. Constatăm imediat cât de bine ne simțim, ca după un somn reconfortant și lung în timp ce scuturăm ușor brațele și picioarele. Apoi trebuie să avem credința că suntem sănătoși și suntem buni la suflet. Și asta nu doar la timpul viitor, ci mai ales în prezent.

                            Aplică acest mod de a vedea lucrurile în lumea ta, iar sarcinile se vor simplifica și nivelul tău de performanță va crește. Găsește bucuria în lucrurile simple și schimbă-ți viziunea în așa fel încât să-ți facă plăcere ce ai, locul în care trăiești și persoana care ești, cu tot ce reprezinți tu.

                            Acum ridică-ți ușor privirea: “Cerul face bine tuturor și nu face rău nimănui.” Ești liber să fii tu însuți și ești pe deplin îndreptățit să respiri o gură de aer proaspăt!

                            Carmen Barcan, terapeut