19 aprilie 2024
ActualitateȚăranii își taie porcii din bătătură

De teama Pestei porcine africane

Țăranii își taie porcii din bătătură

Veterinarii băcăuani au intensificat măsurile de profilaxie nespecifică în tot județul, decizia luată în contextul epidemiologic actual privind evoluția agresivă a Pestei porcine africane (PPA) în sud-estul țării. Astfel, au fost instituite puncte temporare de control în trafic, în echipe mixte ale Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău și Inspectoratul de Poliție al Județului Bacău.

„Controalele oficiale în trafic au ca scop verificarea mijloacele auto proprietate personală privind eventualele transporturi nelegale de porci vii, provenite din gospodăriile populației situate în zonele afectate de boală, precum și a cărnii proaspete de porc, a cărnii tocate, a cărnii preparate și a produselor din carne de porc, destinate consumului propriu și care au fost obținute de la porcii vii proveniți din exploatațiile non-profesionale situate în zonele aflate sub restricții.”
dr. Florin Baltă, purtătorul de cuvânt al DSVSA Bacău

Între timp, însă, țăranii din județ au și început să-și sacrifice singuri porcii din coteț, de teama de a nu fi le fi luate animalele de către autorități. „Am avut doi porci mari și i-am tăiat, pentru că, sincer să vă spun, mi-e frică să nu mi-i ia veterinarii. Ce, credeți că pesta nu o să ajungă și la noi? Așteptați și o să vedeți. O să fie ca și la gripa aviară. Așa că, mai bine să mănânce copii mei decât să-i ia statul. Știți cât le dă oamenilor? 5 lei pe kilogram. Dacă le dă atât. Unde ați mai auzit așa ceva?”, se întreabă retoric un țăran din Săucești, care ne-a rugat să nu-i dăm numele, de frica vreunei repercusiuni din partea autorităților.



La fel fac mai toți gospodarii care cresc câte un porc în propria ogradă. În acest sens, deja am primit semnale și din partea de sud sau de est a județului.

Veterinarii atenționează, însă, că în cazul în care se constată nerespectarea restricțiilor privind livrarea porcilor vii, a cărnii de porc și a produselor din carne de porc, impuse de către autoritătile veterinare, se vor dispune măsuri de ucidere a porcilor vii, în conditiile prevăzute de Regulamentul (CE) 1099/2009.

„DSVSA Bacău a mediatizat prin toate mijloacele de informare, pentru a sensibiliza opinia publică și crescătorii de porci asupra măsurilor simple, dar foarte importante pe care le pot lua în fiecare gospodărie. Au fost distribuite postere cu măsuri clare de prevenție a Pestei porcine africane, către toți crescătorii, atât prin medicii veterinari de liberă practică de la nivelul fiecărei localități, cât și prin intermediul primăriilor pentru afișarea la loc vizibil, în toate instituțiile pe care cetățenii le accesează frecvent”, a mai spus dr. Florin Baltă.

De asemenea, tot ca urmare a apariției și evoluției unor focare de PPA, în această perioadă, inspectorii sanitari veterinari verifică unităţile de industrie alimentară (abatoare autorizate pentru sacrificarea de porcine, unităţi de tranşare şi procesare a cărnii de porc).

Atenționări
Veterinarii băcăuani îi atenționează pe crescătorii de porcine din sistem gospodăresc că trebuie să respecte anumite reguli minime pentru a evita îmbolnăvirea suinelor. Astfel, nu intraţi în adăposturile unde creşteţi porcii cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă. Este recomandat chiar ca, pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să puneţi o tăviţă cu paie îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustică. În plus, creşteţi porcii doar în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de curtea dumneavoastră, cu porci mistreţi sau cu proprietari străini care deţin porci domestici. Totodată, nu hrăniţi animalele cu resturi alimentare/lături/spălătură provenite de la carnea de porc gătită în familie, iar dacă există vânători în familie care aduc carne de mistreţ, sub nicio formă nu daţi porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne. Băcăuanii mai sunt sfătuiți să nu cumpere carne și produse din carne din Republica Moldova și Ucraina și să nu hrănească porcii cu resturi menajere provenite de la astfel de produse. Nici măcar nu trebuie să folosiţi în hrana animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ea ar fi putut să vină în contact cu porci mistreţi bolnavi.

Toți crescătorii de animale, persoane fizice sau juridice, au obligația de a notifica orice suspiciune de boală sau mortalitate la porcine către DSVSA Bacău la TEL VERDE 0800800096 sau tel: 0234586233 / fax: 0234586372, email: [email protected].


În județul Bacău NU a fost confirmată boala

Dacă la noi, PPA nu a fost confirmată, sunt zone în țară în care au fost înregistrate mai multe focare. Cele mai multe sunt în județul Tulcea, dar și în Brăila, Constanța, Ialomița, Galați, multe dintre ele chiar în gospodăriile populației. Focare în care boala evoluează lent, chiar staționar, sunt și în județele Satu-Mare, Bihor și Sălaj. Un ultim focar a fost depistat și în apropiere de Capitală.
Potrivit autorităților veterinare, pesta porcină africană nu afectează oamenii și nu se transmite la aceștia, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire. Este doar o boală virală a porcinelor domestice și sălbatice, cu evoluție rapidă și mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin și nici tratament.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri