28 aprilie 2024
ActualitateTroiţa Luptătorilor Anticomunişti Ucişi în Închisori a fost profanată

Troiţa Luptătorilor Anticomunişti Ucişi în Închisori a fost profanată

Idioţi. Inculţi. Aiuriţi. Inconştienţi. Copii fără minte. Tineri teribilişti. Pe oricare dintre aceste atribute le-ai alege, sau toate la un loc, tot nu ar fi suficient pentru a caracteriza gestul acelora care – în lipsă de ocupaţie – au profanat monumentul ridicat în Parcul Cancicov „În Memoria Luptătorilor Anticomunişti Ucişi în Închisori” sau în beciurile Securităţii.

Pe furiş, noaptea, dar nu m-ar mira să fi fost ziua, un grup de indivizi au trasat, cu vopsea roşie, un desen inept, exact pe faţada monumentului, peste numele celor 41 de luptători anticomunişti, care au murit în închisori, în timpul regimului comunist.

Este incalificabilă fapta, de aici şi furia care m-a cuprins ieri când am trecut prin faţa troiţei din marmură, ridicată, în 2001, de urmaşii luptătorilor anticomunişti ucişi în închisori, batjocorită de nişte descreieraţi. Şi nu a fost suficient, tot ei, sau alţii, au desenat, cu grafiti, câteva însemne, pe faţadele jardinierelor din spatele toiţei. Se întâmplă tot mai des asemenea profanări şi distrugeri în oraş, un exemplu sunt şi busturile lui Mihai Eminescu şi Ion Creangă, din acelaşi parc.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri