luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2360

Orașul Comănești are o nouă firmă de salubrizare!

    Viorel Miron, primar Comanesti

    Aleșii locuitorilor din Comănești au dezbătut, marți după-amiază, propunerea lui Viorel Miron, primarul orașului, de a înființa Serviciul public de salubrizare, cu personalitate juridică.

    Proiectul a fost inițiat după ce Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) a verificat modul de colectare a deșeurilor și a amendat unitatea administrativ-teritorială cu 50.000 de lei, stabilind și obligația de a înființa serviciul respectiv.

    Orașul Comănești are o firmă de salubrizare, Eco Valea Muntelui, dar aceasta nu poate obține licență din cauză că CL Comănești nu este acționar unic.

    Două comune care s-au retras din proiectul derulat pe PHARE mai au câte o acțiune de 10 lei, la care refuză să renunțe. Neavând licență, Eco Valea Muntelui nu are dreptul să aducă deșeurile la Celula II Bacău, administrată de Eco Sud, operatorul județean.

    Temporar, gunoiul a fost depus într-o hală, dar soluția punea în pericol sănătatea populației. „Azi a fost aprobată înființarea unei societăți pe acțiuni al cărei acționar unic este CL Comănești și care poate obține licență deoarece îndeplinește toate condițiile legale”, a declarat Viorel Miron marți, după ședința CL Comănești.

    Proiectul a obținut 13 voturi „pentru” din partea PNL, un liberal fiind absent, și cinci „împotrivă” de la grupul PSD. Consilierii au înființat o societate pe acțiuni (SA), nu doar un serviciu cu personalitate juridică, deoarece au considerat că un serviciu ar fi restrâns aria de activități. „E ca și cum, în loc să înființăm un spital care să aibă mai multe specialități și să răspundă unei arii mai largi de nevoi, am fi înființat doar un dispensar, cu un singur medic de familie.

    Noi vrem ca această nouă societate să asigure și colectarea deșeurilor, și servicii de deszăpezire, și întreținerea curățeniei orașului”, a spus Viorel Miron, în final.

    Aniversarea Unirii Dobrogei cu România, pe monedă BNR

      Banca Naţională a României (BNR) a lansat în circuitul numismatic un set de trei monede (de aur, de argint și de tombac cuprat) și o monedă de alamă, pentru colecționare, dedicate împlinirii a 140 de ani de la unirea Dobrogei cu România.

      Valoarea monedei de aur este de 100 de lei, a celei de argint de 10 lei, a celei de tombac cuprat de 1 leu, iar a celei de alamă de 0,50 de lei.

      Aversul monedelor redă scena trecerii armatei române în Dobrogea, reprezentată alegoric în litografia artistului plastic Henryk Dembitzky; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală a fiecărei monede, stema României și anul de emisiune „2018”.
      Reversul comun tuturor monedelor prezintă portretul ecvestru al lui Carol I, inscripția în arc de cerc „140 DE ANI DE LA UNIREA DOBROGEI CU ROMANIA” și anul evenimentului aniversat „1878”.

      Monedele sunt ambalate separat în capsule de metacrilat transparent, însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

      Tirajul este de 200 de seturi de trei monede (de aur, argint și tombac cuprat) și de 5.000 de monede de alamă. Preţurile de vânzare sunt 1.960 de lei pentru setul de trei monede (de aur, argint și tombac cuprat), inclusiv broșura de prezentare, și de 10 lei pentru moneda de alamă, în toate cazurile exclusiv TVA

      Monedele au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic se face prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale BNR.

      Consitrans face proiectul tehnic al drumului Bacău – Focșani

      Elaborarea Studiului de fezabilitate și a Proiectului tehnic pentru drumul de mare viteză Bacău – Focșani a fost încredințată societății Consitrans București. Prețul solicitat pentru lucrare – a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) – este de peste 20 de milioane de lei, fără TVA.

      Consitrans este o companie de inginerie civilă, de proiectare și consultanță, specializată în soluții integrate și multidisciplinare în sectoul infrastructurii de transpot din România.

      „Semnarea contractului de achiziție publică – au precizat cei de la CNAIR – va fi posibilă după soluționarea tuturor contestațiilor/plângerilor formulate în procedura de atribuire. Pentru celelalte 3 tronsoane, respectiv Ploiești-Buzău, Buzău-Focșani și Bacău-Pașcani, nu au fost depuse contestații în termenul legal după anunțarea câștigătorilor”.

      Durata contractului este de 24 de luni de la data intrării în vigoare a acestuia. Realizarea lui presupune elaborarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic pentru drum de mare viteză care leagă municipiul Focșani de municipiul Bacău, inclusiv conexiunea cu drumul de mare viteză Buzău-Focșani, cu Varianta de Ocolire a municipiului Bacău și cu drumul de mare viteză Bacău-Pașcani.

      Lungimea estimată a tronsonului este de 110 km

      Acest tronson de drum face parte din drumul de mare viteză Ploiești-Pașcani, care este împărțit în patru loturi: Ploiești-Buzău, Buzău-Focșani, Focșani-Bacău, Bacău-Pașcani.

      „Este un prim pas important pentru construirea drumului de mare viteză care va lega Muntenia de Moldova – a mai precizat CNAIR. Cele patru contracte în baza cărora se va elabora atât Studiul de Fezabilitate, cât și Proiectul Tehnic, vor permite după finalizare scoaterea la licitație directă a contractelor de execuție pentru acest drum de mare viteză”.

      Ultimele 3 zile până la Concertul de la Tescani, ce deschide Turneul național 100 x Enescu

      Au mai rămas doar trei zile până la concertul de muzică contemporană românească, de la Casa Memorială Rosetti Tescanu – George Enescu. Vineri, 31 august, de la orele 19.00, Bucharest Festival Orchestra, sub bagheta dirijorului Cristian Lupeș, lansează, la Tescani, „Turneul național 100 x Enescu”.

      Turneul duce mai departe astăzi, la 100 de ani distanță, roadele muncii celebrului compozitor care, în 1913, înființa Premiul Național de Compoziție „George Enescu“ – pentru cei mai talentați compozitori de muzică academică –, pe care avea să-l organizeze și finanțeze timp de mai bine de 30 de ani.

      Concertul prezintă, în program, lucrări semnate de laureați ai Premiului Național de Compoziție „George Enescu“ sau compuse de elevi ai acestora:

      Dansuri românești de Béla Bartók
      5 of Millenium de Liviu Dănceanu
      O reinterpretare originală a Octuorului lui George Enescu

      Intrarea este liberă.

      Lansarea turneului la Casa Memorială Rosetti Tescanu – George Enescu nu este întâmplătoare, acesta fiind locul unde Enescu a compus o parte din opera sa, a definitivat capodopera lirică Oedip și și-ar fi dorit să fie înmormântat.

      Locul are o însemnătate aparte și pentru dirijorul Cristian Lupeș. Născut la Onești, Cristian Lupeș și-a petrecut verile însoțindu-și mama la concertele de muzică clasică ce aveau loc la Casa Memorială de la Tescani.
      „Preferam să le ascult din parcul de alături, cocoțat pe micul dâmb cu băncuță, ascuns între copaci. Eram doar eu și muzica. Și păsările. De fapt, un lucru surprinzător se întâmpla cu păsările, la fiecare concert. Își încetau cântecul și zburau spre conac. Șe așezau pe streașina acoperișului și îi acompaniau pe instrumentiști. Vineri, la Tescani, păsările vor cânta și cu noi.” Cristian Lupeș

      Instrumentiști: vioară – Diana Jipa, Cristina Pașa, Tiberiu Branga, Alexandru Marian; violă – Emanuel Vots, Mădălina Penciu; cello – Bogdan Postolache, Eduard Zecheru.

      Concertul de la Conacul Rosetti Tescanu – George Enescu, din 31 august, orele 19.00, se desfășoară în cadrul Festivalului Internațional „Enescu – Orfeul moldav”, cu sprijinul Filarmonicii Mihail Jora din Bacău.

      S-a oprit furnizarea apei în locuințele de pe două străzi din Onești

        Furnizarea apei potabile în zona Bulevardul Republicii – Str. Plopului din municipiul Onești a fost întreruptă până la ora 16 a zilei de marți, 28 august.

        Măsura a fost luată de compania RAJA pentru a remedia o avarie apărută în această zonă.

        „Cerem scuze abonaților noștri care vor suferi de lipsa apei potabile și îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și pentru reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp” – transmit oficialii companiei.

        Erata

        Noul an școlar va debuta sub auspiciile absurdului. Firesc, la prima oră de curs, atunci când învățătorii/ diriginții le vor oferi elevilor manualele, nu va putea fi ocolită abordarea unei teme jenante: ERATA. Aceeași temă va fi reluată, de către cadrele didactice responsabile, la fiecare disciplină de studiu. Anul trecut ne-a oripilat manualul de Educație fizică.

        Anul acesta, cel puțin până acum, manualele de Geografie și Istorie, la clasa a VI-a, sunt populate de greșeli științifice. ERATA la manuale ar putea deveni disciplină de studiu. Robii manualelor vor avea mari probleme. Există pe piață și alte manuale, editate în anii trecuți, care sunt doldora de greșeli.

        Ministerul achiziționează manualele care au costurile cele mai mici, consilierii științifici și evaluatorii sunt atenți mai mult la semnătura de pe statul de plată decât la calitatea evaluării, vedetele supraprofitului numite edituri „uită” să solicite chiar și obligatoriul bun de tipar. Unii autori de manuale mi-au mărturisit că, de multe ori, se știe care va fi manualul câștigător înainte de a începe competiția manuscriselor. Aceasta a devenit o competiție a culiselor…

        Din păcate, aceasta nu este singura… erată. Cel puțin 3.000 de școli din toată țara vor deschide cursurile cu grupuri sanitare de Ev Mediu. Supraaglomerarea colectivelor de elevi, stimulată inconștient de Minister și inspectoratele școlare, reprezintă alt mare of național. Dar poate că oful cel mai mare este reprezentat de faptul că învățământul românesc de stat seamănă cu o imensă cantină pentru săraci, în care tuturor li se servește obligatoriu același meniu de amară supraviețuire. Din păcate, nici învățământul privat n-a confirmat prin calitatea discursului didactic.

        Există, din fericire, foarte multe cadre didactice dedicate profesiei, cu o pregătire grozavă, dar sistemul le-a răpit autonomia, inițiativa, le sufocă entuziasmul. Sistemul însuși a devenit o ERATĂ.

        Un nou regulament al circulației în municipiul Bacău

          Pe ordinea de zi a Consiliului Local Bacău, de vineri, 31 august, se află o propunere de modificare a Regulamentului cu privire la regimul de acces și circulație a autovehiculelor în municipiul Bacău.

          Conform expunerii de motive, noul regulament doreşte adoptarea unor măsuri de natură a descuraja traficul din ce în ce mai aglomerat prin interzicerea accesului şi circulaţiei vehiculelor rutiere cu masa totală mai mare de 3,5 tone în zona ultracentrală, iar în zona centrală accesul şi circulaţia acestor vehicule rutiere se va face numai în baza unui permis de liberă trecere.

          Vehiculele cu masa de peste 3 tone sau cu lungimea de peste 6 metri nu au voie să oprească pe drumurile publice

          Conform proiectului de Regulament, în zona ultracentrală și în zona centrală se va interzice parcarea şi staţionarea pentru vehiculele rutiere cu masa mai mare sau egală cu 3 tone, care se află în afara timpului necesar realizării operaţiunilor de încărcare-descărcare sau a perioadei de timp necesare efectuării lucrărilor.

          Regulamentul interzice oprirea şi staţionarea pe trotuare, în scuaruri, pe spaţiile de joacă pentru copii, în zonele verzi, zonele înierbate sau pe terenuri destinate a fi înierbate ce delimitează partea carosabilă de trotuare, spaţiile aflate între trotuare şi/sau carosabil şi imobile, a tuturor categoriilor de vehicule rutiere, indiferent de proprietar şi de masa maximă autorizată.

          Este interzisă oprirea şi staţionarea vehiculelor rutiere cu masă mai mare de 3 tone sau cu lungimea mai mare de 6 m pe drumurile publice din municipiul Bacău, indiferent de modul de deţinere a acestora. Se interzice oprirea şi staţionarea tuturor categoriilor de vehicule rutiere pe drumurile publice din municipiului Bacău cu lăţimea mai mică de 6 m.

          Se interzice parcarea mașinilor cu masa de peste 2 tone în parcările de reședință

          Regulamentul interzice oprirea şi staţionarea în parcări, pe trotuare, scuaruri, spaţiu verde sau teren înierbat, de pe domeniul public sau privat al municipiului Bacău în scopul vânzării şi/sau închirierii de vehicule. Este interzisă oprirea şi staţionarea vehiculelor pe locurile de parcare rezervate pentru diferite activităţi (staţii publice de îmbarcare-debarcare călători, locuri aşteptare taxi), precum şi în dreptul căilor de acces către instituţii publice, agenţi economici, proprietăţi private sau obiective de interes public (puncte trafo, centrale termice, staţii distribuţie gaze, puncte de colectare a deşeurilor menajere, alei, parcuri, locuri de agrement).

          Parcarea vehiculelor rutiere în locurile special amenajate, dacă prin modul în care sunt parcate se încalcă marcajele ce delimitează locurile de parcare sau semnificaţia indicatoarelor ce reglementează tipul de parcare este interzisă. În zona centrală a municipiului Bacău este interzis accesul şi circulaţia atelajelor, vehiculelor trase sau împinse cu mâna. Conform Regulamentului, se interzice parcarea vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 2 tone în parcările de reşedinţă de pe raza municipiului Bacău.

          Parcările de reședință sunt definite ca acele parcări aflate la mai puțin de 30 de metri de un bloc și care nu sunt amenajate pe partea carosabilă.

          Se amendează inclusiv încălcarea marcajelor care delimitează locurile de parcare

          Circulația vehiculelor cu masă mai mare de 3,5 tone în zona ultracentrală se va sancționa cu amendă cuprinsă între 1.000 și 2.500 de lei. Cu aceeași amendă se va sancționa și circulația vehiculelor în zona centrală, fără permis de Liberă Trecere. Circulația mașinilor cu masa peste 3,5 tone fără permis de Liberă Trecere în afară zonei centrale unde, însă, există restricții de tonaj, se sanctionează cu amenzi cuprinse între 500-2.000 de lei.

          Oprirea vehiculelor de marfă cu masa de peste 3 tone în zona centrală și cea ultracentrală în afara timpului necesar operațiunilor de încărcare-descărcare se sancționează cu amendă de la 500 la 2.000 de lei. Aceeași amendă se va da și pentru oprirea, staționarea sau parcarea pe drumurile publice din Bacău a vehiculelor rutiere cu masa de peste 3 tone sau lungimea de peste 6 metri. Parcarea mașinilor pe trotuare, spații verzi, scuaruri cu scopul vânzării se pedepsește cu amendă de la 500 la 2.000 de lei, la fel și circulația atelajelor sau a vehiculelor împinse sau trase cu mâna în zona centrală a Bacăului.

          Parcarea pe spațiile de joacă pentru copii, pe trotuare, pe zonele verzi se amendează de la 200 la 1.000 de lei, la fel și staționarea sau oprirea pe locurile rezervate taxiurilor sau în stațiile de autobuz ori în dreptul căilor de acces în instituțiile publice, firme private sau obiective de interes public.

          Parcarea mașinilor în locuri special amenajate se sancționează cu amendă de la 200 la 1.000 de lei dacă prin modul în care au fost parcate acestea încalcă marcajele ce delimitează locurile de parcare sau semnificația indicatoarelor ce reglementează tipul de parcare. Proprietarii mașinilor cu masă mai mare de 2 tone parcate în parcările de reședință vor fi sancționați cu amendă de la 200 la 1.000 de lei. Constatarea și aplicarea contravențiilor se va face de Poliția locală.

          Zona ultracentrală este zona alcătuită din porțiunea de drum dintre Hotelul Decebal și Policlinica Veche, în vreme ce zona centrală este cea cuprinsă în perimetrul străzilor Milcov – I.L. Caragiale -Vadul Bistriţei -Mioriţei – Gării (tronsonul de la nr.1 până la intersecţia cu str. Mioriţei) – Constantin Ene – Alexei Tolstoi – Bucegi – Narciselor – Pasaj Letea – Letea (tronsonul de la nr.1 până la nr.3 inclusiv) – Milcov -I.L. Caragiale, inclusiv acestea.

          Lista străzilor din municipiul Bacău cu lăţime sub 6 metri

          Aleea Armoniei, Aleea Ateneului, Aleea Constructorului, Aleea Colonel Corneliu Chirieş, Aleea Electricienilor, Aleea Eternităţii, Aleea Metalurgiei, Aleea Moldoviţei, Aleea Oţelarilor, Aleea Proiectantului, Aleea Vişinului, Trecătoarea Islaz, 8 Martie, Agudului, Apusului, Arţarului, Aurel Vlaicu Austrului, Banu Mărăcine, Bucovinei, Caişilor, Cantonului, Castanilor, Ceahlăului, Cezar Bolliac, Ciprian Porumbescu, Cireşoaia, Corbului, Costache Negri, Căpitan Ioan Boroş, Căpitan Victor Precup, Cremenea, Crinului, Daciei, Depoului, Dr. Constantin Istrate, Dr. Victor Babeş, Ecaterina Varga, Fundătura Trotuş, George Apostu, Gheorghe Lazăr, Gladiolei, General Grigore Cantilli, Lalelelor, Lăcrămioarelor, Letea, Licurici, Limpedea, LT. Col. Ioan Zărnescu, Locotenent Vasile Niculescu, Luceafărului, Luminii, Lunei, Lupeni, Martir Crişan, Mircea Eliade, Mitropolit Andrei Şaguna, Mitropolit Veniamin Costache, Maior Alexandru Velican, Muncii, Nalbei, Neptun, Nucului, Ogorului, Panselelor, Petru Rareş, Pomilor, Prieteniei, Progresului, Prutului, Radu Negru, Răzoare, Rodnei, Romanţei, Rozelor, Salcâmilor, Scânteii, Şerbăneşti, Theodor Neculuţă, Toamnei, Toporaşi, Trandafirilor, Turbinei, Trecătoarea 9 Mai, Ulmilor, Vântului, Vasile Lupu, Veronica Micle, Victor Nadolschi, Violetelor, Viorelelor, Viselor, Xenopol, Zambilelor.

          Patru zile pentru depunerea cererilor de restituire a taxei auto

          Modelul cererii de restituire a taxelor auto

          Proprietarii de autovehicule care au achitat deja fostele taxe auto mai pot depune la ANAF cereri pentru restituirea acestora doar până pe 31 august (inclusiv). Restituirea este reglementată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 52/2017. Taxa auto a fost în vigoare, sub diverse forme, între 1 ianuarie 2007 şi 31 ianuarie 2017. În Bacău au depus deja astfel de cereri circa 15.000 de persoane, prin care solicită 35 de milioane de lei.

          Se pot depune cereri de restituire pentru taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, pentru taxa pe poluare pentru autovehicule, pentru taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sau timbrul de mediu pentru autovehicule, indiferent de momentul la care a fost percepută taxa.

          Formularul necesar trebuie descărcat de pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), completat şi depus la unitatea fiscală aferentă adresei din buletin, fiind valabil şi fără documente justificative.
          Sumele restituite vor fi calculate de Fisc, urmând să fie virate direct în contul IBAN al contribuabilului. Restituirea se face, în baza deciziilor emise de Fisc, în cursul anului 2018 pentru taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi în perioada 1 septembrie 2018 – 31 martie 2019 pentru timbrul de mediu pentru autovehicule.

          Actele necesare, perioadele în care se fac plăți

          Autoritățile au confirmat că taxele auto pot fi recuperate inclusiv dacă proprietarii și-au vândut mașinile între timp.
          Cererea nu mai trebuie să fie însoțită de documentul doveditor al plății uneia dintre fostele taxe auto și nici de copii ale certificatului de înmatriculare și cărții de identitate a mașinii.

          Trebuie, însă, indicat un cont bancar în cerere, altfel aceasta este respinsă.

          De asemenea, petiționarul are dreptul să primească și dobândă pentru banii achitați ca taxă auto. Banii pentru taxa de mediu se dau înapoi și celor care au câștigat în instanță acest drept.

          „Conform normelor legale, cererea de restituire nu mai trebuie însoțită de acte doveditoare, dar dacă solicitantul vine cu acestea (în copie) ne poate ajuta foarte mult să operăm imediat solicitarea. Pentru că în unele cereri pot apărea cifre sau litere ilizibile, iar noi trebuie să depistăm atunci care este realitatea. Ne-ar lua mult timp. Până acum la noi au fost prelucrate cereri pentru 30 de milioane de lei.”
          Adrian Anghel, ofițerul de presă al Administrației Județene a Finanțelor Publice Bacău

          Cum ne violează rușii spațiul aerian prin telepatie

          Răzvan Bibire

          Nu trece săptămână fără ca nemernicii de ruși care au ocupat ilegal Crimeea care le aparține de vreo 300 de ani să nu lanseze câteva avioane militare care să zboare peste Marea Neagră cu intenții vădit agresive. Mare noroc pe capul nostru că la baza militară de la Mihail Kogălniceanu se află niște avioane britanice venite să ne protejeze de agresivitatea rușilor.

          Acestea decolează și interceptează avioanele rusești încă aflate în spațiul aerian internațional. Aflate în spațiul aerian internațional?! Păi, și ce, nu au voie? Evident că au voie, dar asta nu se mai spune, pentru că ar însemna că aeronavele britanice au decolat degeaba, întrucât avioanele rusești nu au pătruns în spațiul aerian românesc.

          Dar, hei! Pe de o parte este necesar să ni se amintească frecvent de pericolul rusesc ca să nu mai întrebăm întruna pentru ce trebuie să plătim miliarde de dolari pe rachetele comandate fără licitație de la americani.

          Pe de altă parte, după cum ne povestește Valentin Vasilescu, fost Comandant Adjunct al Aeroportului Internațional Henri Coandă și pilot pe MiG 21, situația este puțin mai prozaică.

          Vasilescu spune că piloții britanici detașați la Kogălniceanu, fiind în serviciul de luptă, nu pot executa zboruri de instrucție ca și colegii lor din Anglia. Dacă nu zboară cel puțin o dată pe lună, sunt obligați să reia antrenamentul cu dublă comandă.

          „Așa că profită de decolările aviației militare rusești din Crimeea și ca să-și mențină clasificarea, doi piloți britanici aleg o zi cu condițiile de barem minim și o noapte tot la minim. Mai bifează un traiect în condiții grele la o paradă sau o zi a aviației, etc. Șase piloți detașați, toți își rezolvă problemele cu condițiile de menținere în serviciul de luptă, cu cîte 3-5 zboruri pe lună”, spune Valentin Vasilescu.

          Iar în timpul acesta, formatorii de opinie și factorii de decizie toacă firul în patru despre „agresivitatea” rusească.

          Slănic Moldova s-a înfrățit cu trei localități din Republica Moldova

            Atmosferă de mare sărbătoare autentic românească în stațiunea Slănic Moldova, la sfârșitul săptămânii abia încheiate, la ceremonia de înfrățire între orașul-stațiune din județul Bacău și municipiul Strășeni și comunele Baraboi și Greblești din Republica Moldova. Evenimentul a avut loc cu ocazia celei de a doua ediții a Festivalului „Tradiții și obiceiuri basarabene”, organizat la Slănic Moldova în perioada 17 – 26 august.

            După ceremonia de înfrățire a urmat o sesiune de comunicări pe tema Centenarului Marii Uniri, dar și a dezvoltării relațiilor de colaborare și prietenie între localitățile înfrățite, a istoricului stațiunii Slănic-Moldova și a zonelor învecinate, a perspectivelor sale de dezvoltare și modernizare.

            În program a fost prinsă și prezentarea unor asociații și instituiții locale și județene care se implică în dezvoltarea și promovarea turismului, printre care și Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, reprezentat prin directorul acestuia, Romil Botezatu.

            În aceeași zi a ceremoniei de înfrățire, în Foișorul de muzică din parcul stațiunii au avut loc spectacole de folclor susținute de artiști din Republica Moldova. Iar seara s-a deschis o expoziție de vinuri produse de Combinatul de Vinuri de Calitate „Mileștii Mici” din republica de peste Prut. Festivalul s-a încheiat duminică, 26 august, cu spectacolul de gală „Prutul ne desparte, Slănicul ne unește prin tradiție, istorie și cultură”. Evenimentul a fost organizat de Primăria Slănic-Moldova și de Asociația Obștească „Suflet de Artist” din Republica Moldova.

            Romulus Dan Buznea
            Petru Done

            Fotbal Liga a IV-a / A început campionatul

            La sfârșitul săptămânii trecute s-a dat startul ediției 2018-2019 a campionatului județean Liga a IV-a, care din acest sezon se joacă cu un nou format cu două serii.

            În Seria Bacău s-au jucat următoarele meciuri: AS Biruința Letea Veche Bacău-AS Aripile Cleja 3-2; AS Siretul-AS Negri 1-3; AS Zorile Faraoani-AS Filipești 0-2; AS Voința Gârleni-CSM Bacău 0-2. Jocul dintre AS Lumina Itești și AS Viitorul Gârleni nu s-a disputat, iar întâlnirea dintre FC Dinamo Bacău și ACS Viitorul Nicolae Bălcescu se va desfășura pe 30 august.

            În seria Valea Trotușului, în prima etapă s-au înregistrat următoarele rezultate: AS Viitorul Berești Tazlău-AS Vulturul Măgirești 1-7; CSM Moinești-AS Bârsănești 1-0; CS Dofteana-ACS Gloria Zemeș 2-0; AS Magura Cașin-AS Viitorul Urechești 7-4; AS V. Oituz-AS Fl. Roșie Sascut 9-0; CS UZU Dărmănești-AFCS Viitorul Curița 1-2.

            Meciurile din etapa a II-a a campionatului județean se vor disputa sâmbătă, 1 septembrie.

            Handbal masculin / CSM Bacău, pregătiri pentru prima ligă

            FOTO: CSM Bacău

            A rămas foarte puțin timp până la startul unei noi ediții de campionat în Liga Națională de handbal masculin, ligă în care va evolua din acest sezon și CSM Bacău, din statura de nou-promovată.

            În aceste condiții, echipa băcăuană a susținut mai multe stagii de pregătire, ultimul având loc zilele trecute la Turda. La acest turneu au participat echipa gazdă, Potaissa, ocupanta locului III la ediția precedentă de campionat, CSM Bacău și CSM Focșani, primul adversar pe care băcăuanii îl vor întâlni pe teren propriu în viitoarea ediție de campionat.

            Dacă în primul joc, contra celor de la Focșani, băcăuanii s-au impus la un punct diferență, 27-26 (12-12), în întâlnirea cu gazdele, echipa pregătită de Eden Hairi a fost surclasată clar, 41-25 (24-14).

            „Avem drumul nostru, în care credem cu tărie. Putem deveni o echipă puternică, așa cum își dorește publicul băcăuan. Pe de altă parte, acest meci ne-a readus cu picioarele pe pământ. Turda ne-a reamintit cine suntem: o nou-promovată, cu mulți jucători fără experiență și care provin de la mai multe cluburi. Pe deasupra, n-am putut beneficia până acum de serviciile «stranierilor» pe care îi avem și care cu siguranță ne vor aduce un plus. Toate acestea trebuie compensate cu o doză dublă de muncă și seriozitate. De aceea, nu trebuie deloc să exagerăm importanța acelei victorii cu CSM Focșani, echipă pe care o vom reîntâlni repede, în campionat”, a declarat Eden Hairi, antrenor CSM Bacău.

            La turneul de la Turda, echipa băcăuană nu a putut conta pe serviciile „stranierilor” (Maksimov, Serhel, Sadovyi, Kurtes) și nici pe Valentin Anton, accidentat. Liga Zimbrilor va debuta miercurea viitoare, pe 5 septembrie, cu o etapă în care CSM-ul va evolua în deplasare la Universitatea Cluj.

            Frumusețea și „deschiderile” unei tradiții

              Au trecut 18 ani de la prima ediție a Zilelor orașului Târgu Ocna și acest eveniment a devenit în timp o tradiție, care a adus an de an lucruri noi. Dacă atunci (în 2000), sute de locuitori din Târgu Ocna și din alte așezări trotușene veneau în Parcul Măgura pentru a se bucura de frumusețea spectacolelor nocturne susținute de către interpreți de muzică populară și ușoară și de formații cunoscute, ce nu ar fi putut concerta în alt loc din localitate, azi lucrurile s-au schimbat și „Zilele orașului” au devenit o mare sărbătoare, ce este așteptată cu mult interes de către localnici.

              După ce anul trecut noutatea acestei manifestări a fost dată de faptul că familiile care au aniversat 50 de ani de la căsătorie au fost sărbătorite de către autoritățile târg-ocnene la Biserica Ortodoxă „Precista”, din centrul orașului, acum, ca un lucru inedit și singular în județul Bacău, la Târgu Ocna au fost premiate și familiile cu gemeni minori (foto). Astfel, pe scena din Parcul Măgura, cu prilejul Zilelor orașului Târgu Ocna, bucuria primirii unei sume de câte 500 lei dar și a unor produse farmaceutice a fost trăită din plin de opt familii cu gemeni minori din localitate. De aceeași sumă de bani și de câte un buchet de flori s-au bucurat și 24 de familii din Târgu Ocna care au aniversat 50 de ani de la căsătorie. Ștefan Șilochi, primarul orașului a înmânat la fiecare din aceste familii câte o diplomă aniversară, cu sincere urări de fericire și sănătate.

              Dincolo de aceste evenimente cu o profundă încărcătură emoțională ediția din acest an a Zilelor orașului Târgu Ocna a fost și prilejul unei noi „deschideri spre lume” a stațiunii de la poalele dealului Măgura. „Pentru orașul nostru este deosebit de important faptul că am putut semna Înțelegeri de colaborare cu orașele Reni (din regiunea Odessa) și Gola Pristani (din regiunea Herson) – ambele din Ucraina.

              De asemenea, în cadrul unei festivități la care a participat și Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău, s-a semnat și Înțelegerea de colaborare între Consiliul Județean Bacău și raionul Ovidiopol (regiunea Odessa, Ucraina), Vladimir Levcik (președintele Consiliului Raional), fiind cel care a semnat din partea Ucrainei. La acest eveniment au participat primarii mai multor orașe din Ucraina, care au fost însoțiți de consulul general al României la Odessa și prieteni ai orașului Târgu Ocna din Republica Moldova”, a declarat primarul Ștefan Șilochi, care și-a exprimat speranța că va putea continua tradiția și în anul următor, în organizarea celei de-a XIX -a ediție a Zilelor orașului Târgu Ocna.

              Astăzi numărăm 25 de ani fără pictorul Ghiță Mocanu

                Marți, 28 august, se împlinesc 25 de ani de când pictorul și profesorul oneștean Ghiță Mocanu, care a făcut celebru Cercul de desen „Ion Diaconescu”, a trecut la Domnul. Tot în acest an, pe 31 martie, Ghiță Mocanu (1938 – 1993) ar fi împlinit 80 de ani și s-ar fi bucurat pe viu de recunoștința și admirația celor care i-am fost elevi și a tuturor iubitorilor de frumos.

                Numele pictorului Ghiță Mocanu este purtat de Școala Gimnazială nr. 5 din Onești, iar câteva cărți, albume, enciclopedii și calendare editate în ultimii ani fac cunoscută, prin magia tiparului, feeria de culori puse pe pânze de sensibilul și inspiratul artist și profesor, acuarelist prin excelență. În primăvară, Școala „Ghiță Mocanu” a organizat, însă, în parteneriat cu Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”, manifestări tematice prin care elevii să afle aspecte din activitatea sa. Iar Biblioteca Rosetti a găzduit, timp de o lună, şi o expoziţie cu lucrările consacratului pictor.

                Mărturisirea de credinţă a profesorului Ghiță Mocanu era că doar cine iubeşte copiii trebuie să reprezinte călăuza pedagogiei moderne. „A reuşit atât de bine să-şi motiveze discipolii, ne spune Otilia Bârgăoanu, directoarea Școlii Ghiță Mocanu, tocmai pentru că a ales să transmită elemente de limbaj plastic prin unele activități ludice. Şi astăzi Cercul «Ion Diaconescu-Ghiţă Mocanu» de la noi are porţile larg deschise în fiecare sâmbătă pentru învăţăceii talentaţi sau curioşi”.

                Având convingerea că învăţarea e mult mai eficientă prin joc, Ghiță Mocanu a ales să transforme totul într-o poveste şi s-o lase mărturie peste timp și sub forma unei cărţi: „Călătorie în Ţara lui Cromo Împărat”, care poate fi răsfoită la Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”.

                „Pace eternă, domnule profesor, pentru că aici, la noi, în Cercul de desen Ion Diaconescu-Ghiță Mocanu, se formeză în continuare artişti, a căror recunoştinţă şi respect vor trece peste nemărginirea timpului!”
                Otilia Bârgăoanu, directoarea Școlii Gimnaziale „Ghiță Mocanu”

                Pagina 1

                  Anul acesta, 17 băcăuani au cerut la Starea Civilă să își schimbe numele

                  Nu trebuie neapărat să te căsătoreşti ca să îţi schimbi numele, dar cererea trebuie să aibă la bază motive solide. Poate că nu-ţi place numele pe care îl porţi, dar nu e suficient să obţii schimbarea lui. Dacă totuşi numele tău atrage hohote de râs, ai şanse să îl schimbi. Motivele pentru care se poate cere schimbarea numelui sunt, însă, numeroase. Iar procedura, nu e chiar simplă.

                  Schimbarea numelui de familie sau a prenumelui se face pe cale administrativă, în condiţiile legii, şi trebuie să aibă la bază motive temeinice. Sunt considerate întemeiate cererile de schimbare a numelui în următoarele cazuri:

                  * când numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod;
                  * când persoana în cauză a folosit, în exercitarea profesiei, numele pe care doreşte să îl obţină, făcând dovada cu privire la aceasta, precum şi asupra faptului că este cunoscută în societate sub acest nume;
                  * când, din neatenţia ofiţerilor de stare civila ori ca urmare a necunoaşterii reglementărilor legale în materie, au fost efectuate menţiuni greşite în registrele de stare civilă ori au fost eliberate certificate de stare civilă cu nume eronate, în baza cărora au fost eliberate alte acte (de studii, carte de muncă etc.);
                  * când persoana în cauză are nume de familie sau prenume format din mai multe cuvinte, de regulă reunite, şi doreşte schimbarea acestuia;
                  * când persoana în cauză poartă un nume de familie de provenienţă străină şi solicită să poarte un nume românesc;
                  * când persoana şi-a schimbat numele de origine străină într-un nume românesc, pe cale administrativă, şi doreşte să revină la numele dobândit la naştere;
                  * când părinţii şi-au schimbat numele pe cale administrativă, iar copiii solicită să poarte un nume de familie comun cu al părinţilor lor;
                  * când persoana în cauză solicită să poarte un nume de familie comun cu al celorlalţi membri ai familiei, nume care a fost dobândit ca urmare a adopţiei, a menţinerii numelui la căsătorie, a stabilirii filiaţiei ori a unor schimbări de nume aprobate anterior pe cale administrativă;
                  * când soţii au convenit cu ocazia încheierii căsătoriei să poarte numele de familie reunite şi ambii solicită schimbarea acestuia pe cale administrativă, optând pentru numele de familie dobândit la naştere de către unul dintre ei ori să revină fiecare la numele avut anterior căsătoriei;
                  * când persoana în cauză face dovada că a fost recunoscută de către părinte ulterior înregistrării naşterii, însă, întrucât nu a sesizat instanţa pentru încuviinţarea purtării numelui de familie al acestuia în timpul vieţii, nu există altă posibilitate de dobândire a numelui părintelui decât pe cale administrativă;
                  * când prenumele purtat este specific sexului opus;
                  * când persoanei i s-a încuviinţat schimbarea sexului prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă şi solicită să poarte un prenume corespunzător, prezentând un act medico-legal din care să rezulte sexul acesteia;

                  De asemenea, potrivit legii, numele se poate schimba şi în următoarele situaţii:

                  * când persoana în cauză a adoptat minori şi doreşte ca aceştia să poarte un alt prenume;
                  * când căsătoria a încetat prin moartea sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi, iar soţul supravieţuitor solicită să revină la numele de familie purtat anterior căsătoriei ori la numele de familie dobândit la naştere;
                  * când în urma divorţului un fost soţ revine la numele de familie purtat anterior şi care provine dintr-o altă căsătorie, de asemenea desfăcută prin divorţ, şi doreşte să poarte numele dobândit la naştere;
                  * când în urma încetării căsătoriei prin moartea sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi, celălalt soţ se recăsătoreşte şi, ca urmare a desfacerii acestei căsătorii, acesta doreşte să poarte numele de familie dobândit la naştere;
                  * când fostul soţ doreşte să poarte numele de familie pe care l-a avut în căsătorie, pentru a avea un nume comun cu copiii încredinţaţi spre creştere şi educare, cu consimţământul fostului soţ, dat în formă autentică;
                  * când părinţii au divorţat, iar copiii încredinţaţi spre creştere şi educare unuia dintre părinţi, care a revenit la numele de familie avut anterior căsătoriei, solicită să poarte numele de familie al acestuia;
                  * când s-a desfăcut adopţia unei persoane căsătorite care are copii minori şi în urma desfacerii adopţiei persoana în cauză revine la numele de familie avut înainte de adopţie;
                  * când unul dintre soţi, la încheierea căsătoriei, a luat numele de familie al celuilalt soţ, nume pe care acesta l-a dobândit prin adopţie, iar ulterior încheierii căsătoriei are loc desfacerea adopţiei.

                  Documente necesare pentru schimbarea numelui

                  Schimbarea numelui pe cale administrativă se face pe bază de cerere, care se depune la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor aflat în subordinea consiliului local al comunei, oraşului, municipiului în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul solicitantul sau la primăria unităţii administrativ-teritoriale unde domiciliază. Alături de cerere, trebuie depuse şi o serie de documente:

                  * copii legalizate de pe certificatele de stare civilă ale persoanei care solicită schimbarea numelui;
                  * un exemplar al Monitorului Oficial al României, în care a fost publicat extrasul din cererea de schimbare a numelui, exemplar de la publicarea căruia să nu fi trecut mai mult de un an;
                  * consimţământul, dat în formă autentică, al celuilalt soţ, în cazul schimbării numelui de familie comun purtat în timpul căsătoriei;
                  * copie de pe decizia de aprobare a autorităţii tutelare, în situaţia în care părinţii nu se înţeleg cu privire la schimbarea numelui copiilor lor minori, precum şi atunci când cererea de schimbare a numelui este făcută, pentru minorii şi persoanele puse sub interdicţie judecătorească, de către tutore;
                  * certificatele de cazier judiciar şi cazier fiscal ale solicitantului;
                  * alte acte pe care solicitantul le consideră necesare pentru motivarea cererii sale.

                  Cererea de schimbare a numelui se publică, în extras, în Monitorul Oficial de către solicitant. Însă, orice persoană se poate opune, dacă are motive întemeiate, la cererea de schimbare a numelui, în termen de 30 de zile de la publicarea în Monitor. În termen de 60 de zile, se aprobă sau se respinge cererea de schimbare a numelui. Dispoziţia de schimbare a numelui produce efecte juridice de la data înscrierii menţiunii corespunzătoare pe marginea actului de naştere. De la această dată, solicitantul va purta numai numele dobândit prin dispoziţia de schimbare a numelui.

                  În cazul minorilor

                  Schimbarea numelui de familie al minorului se poate face odată cu schimbarea numelui de familie al părinţilor sau separat, dar tot pentru motive temeinice. În aceste cazuri, cererea se face de către părinţi sau, cu încuviinţarea autorităţii tutelare, de către tutore. Dacă părinţii nu se înţeleg cu privire la schimbarea numelui, atunci va hotărî autoritatea tutelară. Când cererea este făcută de unul dintre părinţi, este necesar acordul celuilalt părinte, dat în formă autentică. În cazul minorului care a împlinit 14 ani, cererea va fi semnată şi de acesta. Legea nu cere acordul celuilalt părinte în cazul în care el este pus sub interdicţie, ori este declarat dispărut sau decăzut din drepturile părinteşti. În cazul în care părinţii copilului sunt decedaţi, necunoscuţi, puşi sub interdicţie, declaraţi morţi, dispăruţi sau decăzuţi din drepturile părinteşti şi nu a fost instituită tutelă, în cazul în care copilul a fost declarat abandonat, precum şi în cazul în care instanţa judecătorească nu a hotărât încredinţarea copilului unei familii sau unei persoane, cererea de schimbare a numelui minorului se face de către serviciul public pentru protecţia copilului.

                  Conform datelor transmise de Primăria Bacău, anul trecut, au fost primite 43 de cereri de schimbare a numelui din care doar două au fost respinse. Anul acesta, 17 băcăuani au ales să-şi schimbe numele şi toţi au primit acordul, iar motivele invocate au fost diverse: ca urmare a divorţului, căsătoriei sau decesului, numele stârneau ilaritate sau se dorea schimbarea prenumelui străin cu unul românesc.

                  Se modernizeză drumul Valea Uzului-Dărmănești

                    Pe multe drumuri administrate de Consiliul Județean (CJ) Bacău s-au efectuat, vara aceasta, asfaltări, reparații de poduri, construiri de rigole. Au fost demarate și investiții mai importante, finanțate din surse externe.

                    Pentru a verifica stadiul lucrărilor, Sorin Brașoveanu, președintele CJ, și Ionel Floroiu, deputat, au efectuat, săptămâna trecută, vizite în teren.

                    Pe o lungime de 3,8 kilometri din DJ 123 Dărmănești-Valea Uzului, se efectuează lucrări de reprofilare, așternere de balast și execuție de șanțuri. Drumul are 21 km, din care circa 8 km sunt în administrarea orașului Dărmănești. Prin Programul Național pentru Dezvoltare Locală (PNDL) vor fi reabilitați 6,3 km, proiect care este acum în evaluarea comisiei de licitații. Rămân de modernizat doi kilometri, pentru care CJ Bacău încearcă să găsească o sursă de finanțare.

                    Pentru a verifica stadiul lucrărilor, Sorin Brașoveanu, președintele CJ, și Ionel Floroiu, deputat, au efectuat, săptămâna trecută, vizite în teren

                    „Am dat startul unui proiect foarte important, ce va deschide o poartă către frumusețile Văii Uzului și va crea noi oportunități de dezvoltare a turismului. Lucrările se încadrează în termenele stabilite de comun acord cu firma constructoare și sunt conforme normelor tehnice. Singura problemă constatată se referă la atitudinea proprietarilor privați de păduri care, în pofida reglementărilor în vigoare, nu respectă prevederile legate de înlăturarea vegetației forestiere din zona zidurilor de sprijin, care produce deteriorarea acestora.”
                    Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău

                    Se lucrează și pe DJ 117A Ardeoani – Solonț: pe un tronson de șase kilometri se toarnă covor asfaltic, lucrările desfășurându-se conform graficului.