29 martie 2024
SportA semnat și Ciocâlteu

A semnat și Ciocâlteu

A opta achiziție a iernii pentru divizionara B Aerostar Bacău. Luni, „aviatorii” l-au înregimentat și pe Alexandru Ciocâlteu. Mijlocaș ofensiv în vârstă de 28 de ani (va împlini 29 pe 16 aprilie), Ciocâlteu a evoluat ultima dată la Petrolul Ploiești, de care s-a despărțit la începutul lui 2019.

Jucătorul, care a debutat pentru băcăuani în primul amical al anului, în care a și marcat un gol (Aerostar- Unirea Slobozia 2-2, disputat joia trecută, la Izvorani), a semnat un contract pe un an și jumătate cu gruparea antrenată de Florin Bratu.

Alex Ciocâlteu se alătură astfel celorlalte șapte achiziții operate de „aviatori” în această perioadă: portarul Andrei Udeanu, fundașii Dudu Drugă, Stejărel Vișinar și Iulian Carabela, mijlocașii Alin Gojnea și Sorin Tabacariu și atacantul Alexandru Pop.



Astăzi, de la ora 13.00, Aerostar va bifa cel de-al doilea joc de pregătire, întâlnind, la Piatra Neamț, pe Ceahlăul. Următorul test al „aviatorilor” va avea loc tot la Piatra, sâmbătă, contra Forestei Suceava. Trupa lui Florin Bratu va relua campionatul Ligii a II-a pe 22 februarie, la Târgoviște, unde o va întâlni pe Chindia, în prologul etapei a 22-a.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri