23 aprilie 2024
ContrasensPovestea celor două nave

Povestea celor două nave

Ne amintim, firește, de explozia de satisfacție din media românească, după ce un vas militar rusesc s-a scufundat în Bosfor, lovit de o navă comercială încărcată cu oi din România. Ca la comandă, toată presa a publicat această știre, ca și cum oile ar fi fost eroii incidentului iar scufundarea navei rusești, care se întorcea din Siria, ar fi fost urmarea unei bătălii epice.

Suntem prea bătrâni și vaccinați ca să mai credem în coincidențe, așa că entuziasmul presei din România trebuie pus pe seama campaniei bine organizate de înjurat Rusia la comandă. La comanda altora, desigur. De ce ne mănâncă să provocăm întruna Rusia, e greu de spus, cert este că rezultatul numai bun pentru noi nu este. Dar, să trecem.

Așadar, mare bucurie că o nava rusească, construită ca ambarcațiune civilă prin anii ’60 și convertită, ulterior, ca nava de război electronic, a fost scufundată. S-a scris zile în șir despre acest incident.

Despre altul, oarecum similar, se păstrează o tăcere asurzitoare. Este vorba despre coliziunea dintre un tanc petrolier grecesc și una dintre cele mai noi și moderne nave de război norvegiene, din noiembrie anul trecut.

Nava, recent intrată în serviciu, a costat 500 de milioane de dolari iar incidentul s-a petrecut chiar în timpul unora dintre cele mai mari manevre NATO din ultimii ani. «Russia Today» scrie, cu o oarecare satisfacție, că în noaptea în care s-a scufundat, nava militară norvegiană avea sistemele de poziționare oprite.

Echipajul a observat un grup de lumini în depărtare, dar a crezut că ar fi un obiect aflat pe uscat, în realitate era tancul grecesc.

La rândul său, nava grecească nu a putut identifica fregata norvegiană deoarece acesta avea dezactivat sistemul de poziționare. Când s-a apropiat mai mult, marinarii de pe tancul petrolier au văzut luminile navei militare, au transmis prin radio avertismente, dar norvegienii au crezut că transmisia este destinată unei alte nave.

Coliziunea a determinat inundarea sălii mașinilor de pe fregata norvegiană iar apa s-a răspândit rapid în restul vasului, ceea ce a fost considerată a fi o problema critică de către investigatori, celelalte patru fregate norvegiene trebuind să ia măsuri în acest sens. Nava grecească n-a suferit avarii.

Zilele trecute, au fost scoase torpilele fregatei în vreme ce alte tipuri de muniție au fost distruse chiar la bordul navei, deoarece mutarea lor era prea periculoasă.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri