luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2304

Tensiuni la Dărmănești după ce un șofer rom a ucis o fetiță de 7 ani. Romii au blocat azi-noapte centrul localității

    Zeci de cetățeni de etnie romă au blocat, azi-noapte, centrul localității băcăuane Dărmănești, în timp ce polițiștii cercetau un șofer care a dat cu mașina peste o fetiță de șapte ani și a omorât-o.

    Se relatează că mașina făcea parte dintr-o coloana de mai multe autoturisme care circulau cu viteză, posibil într-o întrecere clandestină, iar unul dintre vehicule a lovit fetița care era pe marginea drumului pregătindu-se să traverseze.

    Polițiștii, chemați la fața locului, ar fi identificat repede mașina implicată, care prezența avarii în partea din față și l-au luat pe șofer la sediu.

    Când s-a aflat că șoferul a fost luat de poliție, zeci de localnici de etnie romă au venit în centrul orașului și au blocat circulația timp de mai multe ore, fără ca autoritățile să intervină, ceea ce a stârnit furia populației majoritare.

    Pe rețelele sociale au apărut discuțîi referitoare la lipsa de implicare a forțelor de ordine în problemele generate de romi, în special în ceea ce privește furtul de lemne și condusul agresiv.
    „Fac raliu cu ciururile alea de mașini pentru că na, poliția pe ei nu îi vede când merg cu viteză sau cu portbagajul plin de lemne, tu dacă ai o mașină mai veche dar întreținută repede vor să-ți ia certificatul pentru că na, e veche…cât despre reguli de circulație pfff…. nici cu sensul giratoriu din centru nu înțeleg ei ce caută acolo și totuși au carnet…” , a scris un utilizator.

    Alții au făcut apel la unitatea populației de origine română: „Trebuie făcut ceva! Conducerea e votată de popor! Poporul suntem noi! Noi avem putere mai mare.Să ne adunăm și noi în fața Primăriei să facem exact ca ei în față poliției!”, a postat un alt user.

    UPDATE 1: Șoferul a fost reținut, se va cere arestarea preventivă

    FOTO: Florin George Gh
    Conform polițiștilor, accidentul a fost provocat de un tânăr de 25 de ani. Mașina condusă de el a intrat într-o depășire, și-a continuat drumul pe contrasens și la intersecția cu strada Lacului a acroșat fetița.

    După accident, șoferul a fugit, însa a fost depistat si reținut pentru 24 de ore. Astăzi urmează să fie prezentat Parchetului cu propunere de arestare preventivă.

    În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă si părăsirea locului accidentului.

    UPDATE 2: Două nenorociri într-un an

    Toma Constantin, primarul orașului Dărmănești, afirmă că bărbatul care a ucis o fetiță, duminică, nu a făcut probleme până acum:

    „Comunitatea romă are niște capi care sunt mai revoltați, dar tânărul care a produs accidentul nu face parte din acest grup. Era o persoană liniștită”. Se pare că romii fuseseră la furat lemne, dar au fost surprinși de pădurar. S-au speriat, au fugit și, în graba lor, au dat peste copil.

    Familia fetiței a mai trăit o tragedie în acest an: tatăl a fost lovit cu un topor în timpul unei altercații, a fost dus la Spitalul Municipal de Urgență Moinești, dar nu s-a reușit salvarea lui, rănile fiind foarte grave. Femeia a rămas să crească singură trei copii de 2, 4 și 7 ani. Acum a fost lovită de o nouă nenorocire: fetița cea mare a fost ucisă în accidentul de duminică.

    „După moartea tatălui, noi am intervenit imediat. Le-am acordat ajutor social și am concesionat un teren pe care am început să le construim o casă, deoarece locuiau cu chirie. Cred că, în două săptămâni, casa va fi gata”, arată primarul.

    Faptul că romii s-au adunat în stradă, la Poliție, „nu este un element de noutate”, a explicat Toma Constantin. „Au fost pașnici. Au stat în fața clădirii și au așteptat să vadă ce se întâmplă, apoi s-au liniștit. Tânărul a fost reținut și urmează să se facă cercetări cu privire la împrejurările în care s-a produs accidentul”, a declarat, în final, primarul orașului Dărmănești. (Silvia Pătrășcanu)

    UPDATE 3: „Romii făceau întrecere, nu erau la furat lemne

    Un cititor a dorit să-i dea o replica primarului localității și ne-a trimis textul de mai jos pe numărul nostru de WhatsApp:

    „În legătură cu accidentul de aseară din Dărmănești aș dori să fac câteva precizări în legătură cu afirmațiile făcute de domnul primar Toma.

    Înainte de toate vreau sa fac câteva precizări, sunt din Dărmănești și lucrez in municipiul Bacău de un an și jumătate.

    Chiar în amiaza zilei de ieri când a avut loc accidentul am fost acasă la părinți în Sălătruc, cartierul în care a avut loc accidentul. Nu vreau să îmi dau numele dar daca este nevoie o voi face.

    Întrebarea mea este: Cum poate domnul primar să facă o asemenea declarație? Ne consideră pe toți o adunătură de subdezvoltați mintal sau nu înțeleg pentru că îmi depășește capacitatea de înțelegere a ceea ce el susține, ori dumnealui trăiește doar in birou 24 de ore din 24 și habar nu are ce spune, dar nici asta nu este adevărat, fapt dezmințit de postările pe care le are în social media ori dumnealui este o ființă lipsită de scrupule care se bazează pe voturile romilor odată la 4 ani și de aceea îi și sustine și nu dorește să spună ce se întâmplă cu adevărat.

    Romii aceștia aseară făceau întrecere, și apropo de furtul de lemne, ăștia trec cu mașinile pline de lemne săptămânal ca să nu spun zilnic și nimeni nu le face nimic pt că nu au curaj, nici tu pădurar nici tu agent de poliție. Iar eu dacă mă duc și car in spate o creangă de fag uscata din pădure imediat se autosesizează pădurarul conștiincios și mă ia la întrebări. Cum vine asta? Pentru unii mumă pentru alții ciuma?

    Nici vorbă să fi fost ei aseară, duminica, la furat de lemne și să îi prindă cineva, astea sunt gogoși.

    Nu sunt rasist și nu am nicio inclinare politică.De asemenea am studiat sociologia, domeniu care ma învățat să fiu neutru și să fiu obiectiv atunci când judec lucrurile.

    Însa mie mi se pare există un anumit grad de discriminare când unii sunt sprijiniți iar alții nu. Înțeleg și sunt de acord că cei din etnia romă trebuie sprijiniți dar nu în acest fel. Este oarecum o discriminare inversă. Asupra majorității exercitată chiar de cei din conducerea primăriei.

    Toți cu care am vorbit susțin că nu poți să le spui nimic celor din etnia romă că „Îți dă în cap”. Modul în care autoritățile acționează ne da de înțeles că doar noi suntem pasibili de sancțiuni însă nu și cei din etnia romă”.

    __________________
    CORECTURĂ: Într-o primă versiune a articolului se afirma că fetița ucisa avea opt ani; conform IPJ, victima accidentului avea șapte ani.

    Pro și contra Codului de etică în școli.„E tichia de mărgăritar care lipsea sistemului!”

      Profesorii nu pot primi bani sau cadouri şi nu pot face meditaţii cu proprii elevi

      De o lună, mai exact de pe 4 octombrie 2018, a fost emis și publicat în Monitorul Oficial Codul-cadru de etică al personalului didactic din învățământul preuniversitar, aprobat de ordin de ministru încă din luna august. Un Cod care a stârnit deja multe discuții în interiorul școlilor, multe nemulțumiri, multe comentarii și vociferări, chiar dacă sunt și profesori care sunt de acord cu noile prevederi. O „lege” pentru dascăli care instituie un ansamblu de valori, principii și norme de conduită menite să contribuie la coeziunea instituțională și a grupurilor de persoane implicate în activitatea educațională, prin formarea și menținerea unui climat bazat pe cooperare și competiție după reguli corecte.

      În școlile băcăuane, despre acest Cod s-a vorbit foarte puțin. Sunt profesori care recunosc că nu cunosc în totalitate forma lui, că l-au citit „pe diagonală”, că nu s-au întrunit consilii profesorale pentru prezentarea lui către toți salariații din sistem, nu se știe exact cum să fie aplicate prevederile și mulți dintre profesorii cu care am stat de vorbă (cărora nu le publicăm numele, tocmai pentru a-i proteja, dar și pentru că numai așa au putut fi sinceri!) spun doar că acest Cod a fost citit o dată (nu neapărat integral) și apoi aruncat într-un sertar, în așteptarea unor noi reglementări (pentru că unele prevederi sunt evazive, spun ei) și chiar a unor controale care să urmărească aplicativitatea lui.

       

      „Codul de etică pentru învățământul preuniversitar este tichia de mărgăritar ce ne lipsea de pe cap. În el sunt incluse doar sarcini și sancțiuni, ca și cum toate cadrele didactice fac parte dintr-o Cosa Nostra pusă pe rele. Un Cod de etică include după mine 4 mari actori: elevi, părinți, profesori, autorități locale. Văd în el doar cadrele didactice… Nu este oare etic să sancționam un părinte când bea de față cu propriul copil? Nu este etic să exmatriculăm elevul care își lovește colegul sau, mai rău, profesorul? Nu este etic să sancționam autoritățile când nu asigură buna funcționare și functionalitate a spațiilor de învățământ? Să văd eu inspectorul sau directorul de școală care spune «De azi înainte nu mai faceți Școală după școală folosind sala de clasă, tabla și scaunele din școală. Conform noului Codul Etic nu mai aveți voie. Să vă aduceți de acasă.»

      Nu spune nimic în acest Cod de abuzurile la care sunt supuse cadrele didactice (și directorii de școală) când li se cere la ora 20.00 să rezolve «Urgent situația de la minister cu termen mâine la ora 10.00». Nu spune nimic cum se sancționează neacordarea a 6% din PIB pentru Educație. Cadrele didactice sunt supuse rigorilor Legii Educației, a Statutului Personalului Didactic, a regulamentelor generale și a celor de ordine interioară, a reglementărilor ARACIP. Exact acest Cod de etică era cireașa de pe tort! Nu era și până acum interzis profesorului să consume băuturi alcoolice? Să practice jocuri de noroc? Să difuzeze materiale pornografice? Cum prevede acest Cod? Ba da. Și atunci pentru ce am mai făcut un nou Cod de Etică?

      Ne batem joc de oameni și de timpul lor punându-i doar și numai să citească acest Cod de etică făcut în 7 ani….Da, asta e realitatea! Consiliul Național de Etică din învățământul preuniversitar este aprobat prin Ordinul ministrului Educației nr. 5.550/2011. Le-au trebuit 7 ani de zile să facă aberația asta de Cod etic! Păi, ne mai mirăm de ce nu sunt manuale suficiente în școli, dacă 7 ani de zile am plătit oameni să facă 4 pagini de Cod etic al Învățământului Preuniversitar?”, ne-a spus revoltat un profesor dintr-o școală băcăuană.

      Sunt însă și profesori care privesc pozitiv, sunt total „pentru” prevederile noului Cod de etică, dar cu o condiție: să fie o măsură în toate. „Atâta vreme cât salariile din sistem au fost mărite, că sunt îndestulătoare sau nu, aici depinde de fiecare dintre noi, cei care lucrăm la catedră, teoretic cel puțin, trebuie să ne facem treaba pentru banii pe care îi luăm. De ce să îmi hăituiesc, să îmi silesc eu elevul să vină la mine la meditații, dacă eu sunt plătit să îl învăț la clasă ce e de învățat? Eu chiar nu vreau ca elevii mei să vină la mine la meditații, la pregătire, pentru că apoi au așteptări, urmăresc note mari pe care poate nu le merită. Dacă îți faci treaba cum trebuie la clasă, nici nu mai trebuie să se vorbească despre pregătiri suplimentare în particular.”

      Ce prevede noul Cod, în forma actuală
      * cele mai importante puncte

      Obiective: a) menținerea unui grad înalt de profesionalism în exercitarea atribuțiilor personalului didactic; b) creșterea calitativă a relațiilor dintre părțile implicate în actul educațional; c) eliminarea practicilor inadecvate și imorale ce pot apărea în mediul educațional preuniversitar; d) creșterea gradului de coeziune a personalului implicat în activitatea educațională; e) facilitarea promovării și manifestării unor valori și principii aplicabile în mediul școlar preuniversitar, inserabile și în spațiul social; f) sensibilizarea opiniei publice în direcția susținerii valorilor educației.

      Valori, principii și norme de conduită: Personalul didactic trebuie să își desfășoare activitatea profesională în conformitate cu următoarele valori și principii: imparțialitate și obiectivitate, independență și libertate profesională, responsabilitate morală, socială și profesională, integritate morală și profesională, confidențialitate și respect pentru sfera vieții private, primatul interesului public, respectarea și promovarea interesului superior al beneficiarului direct al educației, respectarea legislației generale și a celei specifice domeniului, respectarea autonomiei personale, onestitate și corectitudine, atitudine decentă și echilibrată, toleranță, autoexigență în exercitarea profesiei, interes și responsabilitate în raport cu propria formare profesională, implicare în procesul de perfecționare a caracterului democratic al societății.

      Articolul 5, cel care a stârnit cele mai mari discuții prevede la lit. b) interzicerea oricăror activități care generează corupție, prin (ii): solicitarea, acceptarea sau colectarea de către personalul didactic a unor sume de bani, cadouri sau prestarea anumitor servicii, în vederea obținerii de către beneficiarii direcți ai educației de tratament preferențial ori sub amenințarea unor sancțiuni, de orice natură ar fi acestea (n.r. aviz fondul clasei sau banii strânși prin asociațiile de părinți), (iii) favoritism (n.r. discutabil, spun unii, subiectiv, spun alții), (iv) meditațiile contra cost cu beneficiarii direcți ai educației de la formațiunile de studiu la care este încadrat.

      Și Articolul 6, lit. d) este mult discutat pentru că prevede recomandarea de auxiliare curriculare sau materiale didactice, cu precădere a celor deschise și gratuite, fără a impune achiziționarea celor contra cost. („ce facem cu acele culegeri, care sunt necesare la clasă, pe care nu le impunem, dar le recomandăm, cu fișele de lucru sau cu manualele diferențiate ce sunt folosite la un liceu din oraș, altele față de un liceu din mediul rural, unde, se știe, nivelul de pregătire al elevilor este mai scăzut, iar noi, profesorii, trebuie să ne adaptăm situației?” – se întreabă un profesor de matematică).

      La Articolul 9, în exercitarea activităților specifice (școlare și extrașcolare), personalului didactic îi este interzis: a) să folosească baza materială din spațiile de învățământ în vederea obținerii de beneficii materiale personale directe sau indirecte (n.r. un alt articol mult comentat, la care încă se mai așteaptă lămuriri).

      În final se specifică doar că prezentul cod se completează cu dispozițiile Legii nr. 477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autoritățile și instituțiile publice, și nu se substituie legilor și regulamentelor în vigoare din domeniul educației și nici nu poate contraveni acestora, iar încălcările prevederilor prezentului cod reprezintă abateri disciplinare și se sancționează conform legislației în vigoare.

      „Federația Sindicatului Liber din Învățământ (FSLI) a fost împotriva acestui Cod de etică întrucât nu este formulat cum trebuie. În plus, el vine numai cu restricții pentru cadrele didactice fără a avea un capitol distinct cu măsuri de protecție pentru aceștia. FSLI a atras atenția că se impune ca măsură de protecție elaborarea unui Statut al Personalului din Învățământ, statut care să garanteze protecția personalului din unitățile școlare. Cea mai disputată măsură din acest Cod a fost cea legată de pregătirea făcută cu elevii de la clasa unde preda cadrul didactic. Și aici FSLI a solicitat să apără sintagma «interdicția presiunilor și a condiționărilor» venite din partea cadrului didactic pentru a aduce elevii de la clasă la pregătirea suplimentară.”
      prof. Adrian George Purcaru, președintele Sindicatului Liber pentru Învățământ Bacău și prim-vicepreședinte FSLI 

      „Acest Cod-cadru de etică al personalului din învățământul preuniversitar, stabilit prin OMEN nr. 4.831 din 30 august 2018, sintetizează într-un singur document – pentru un plus de claritate și accesibilitate a reglementării – cele mai importante prevederi din actele normative care își pot găsi aplicabilitatea în domeniul învățământului preuniversitar, identificate, de altfel, la nivelul unor coordonate metodologice și procedurale care au funcționat și până la acest moment.
      Scopul principal al acestuia este de a oferi atât cadrelor didactice, cât și beneficiarilor procesului educativ – elevii și părinții acestora – un instrument pe baza căruia să-și construiască în mod transparent și durabil relațiile reciproce și, astfel, să se poată edifica, în timp, un sistem de învățământ deschis, care să transforme în realitate așteptările ambelor părți. Aceasta deoarece la temelia unui învățământ eficient stă calitatea resursei umane implicate și raportul dintre aceasta și beneficiari. Noi dorim un parteneriat sincer și corect cu elevii și părinții, și de aceea credem că este important ca aceștia să-și cunoască drepturile pe care le au în relația cu dascălii.
      Suntem de părere că astfel se va construi un climat de încredere între părți, ceea ce va determina creșterea prestigului sistemului educațional și, prin urmare, atragerea spre acesta atât a resursei umane valoroase, cât și a beneficiarilor săi, aducând avantaje tuturor părților implicate.
      Punctual, pe de o parte, se stabilesc direcții clare, dar nu rigide: de exemplu, posibilitatea ca fiecare unitate școlară să-și contureze propriul cod de conduită, prin consultarea consiliului profesoral, oferă șansa adaptării la specificul lucrului cu elevii, la nevoile și opțiunile acestora.
      Există însă și componente care nu ating întru totul interesul superior al elevului: problema meditațiilor. Interzicererea lucrului unui cadru didactic, în particular, cu propriii elevi, privită din unghiul acestora și al părinților, obturează, de fapt, dreptul de a opta pentru calitate, pentru performanță, la care un elev poate ajunge lucrând, în context extrașcolar, cu profesorul de la clasă cu care și-a «construit» compatibilitatea de-a lungul anillor de studiu.
      Prevederea care interzice folosirea bazei materiale a unității de învățământ în scopul derulării de activități extracurriculare – chiar și de tip after-school – invită și ea la o atenție sporită, întrucât ambientul școlar favorizează adesea consistența unui demers aplicativ. De aceea, Ministerul Educației Naționale pregătește norme metodologice de organizare și funcționare a acestor forme de lucru cu elevul, în vederea identificării unor modalități de abordare echilibrată, constructivă a acestei probleme.”

      prof. Theodora Șotcan, deputat de Bacău, vicepreședinte în Comisia pentru învățământ din Camera Deputaților, fost inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Bacău

      „Acest Codul-cadru de etică al personalului din învățământul preuniversitar nu este o noutate absolută pentru cadrele didactice. Exista, deja, prin dispoziţiile Legii nr. 477/2004, un Cod de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice.
      Drafturile Codului-cadru de etică au fost supuse, de câțiva ani, unor dezbateri publice și modificate în funcție de opiniile pertinente ale profesorilor din țară, ale părinților, ale elevilor, ale societății civile.
      Prin acest cod-cadru se nuanțează atât relația cadrelor didactice cu beneficiarii direcți ai educației și cu părinții acestora, cât și raporturile în interiorul colectivelor didactice. Mai mult, se are în vedere şi comportamentul personalului didactic care îndeplinește funcții de conducere, de îndrumare și de control.
      Elementul de noutate este că fiecare elev poate beneficia de meditații cu propriul cadru didactic, dar nu contra cost. Norma este una de bun-simț: ești deja plătit să lucrezi cu elevul tău, nu mai lua o altă taxă. Asta înseamnă că orice cadru didactic se poate autoriza ca PFA și poate face meditații, dar nu cu propriii elevi.
      Pornind de la acest Cod-cadru, fiecare unitate de învăţământ are obligația de a-și crea propriul cod de etică, specific, pe care un consilier de etică (desemnat) să îl disemineze, să îl explice și, prin chestionare periodice, să verifice respectarea și să semnaleze în colectiv, în mod transparent, aspectele care trebuie ameliorate. La nivelul Inspectoratului Școlar Județean Bacău există o comisie de etică formată din 4 cadre didactice, 2 reprezentanți ai părinților și 2 reprezentanți ai ONG-urilor care au activitate de cel puțin 3 ani în învățământul preuniversitar și consilierul juridic al instituției. Această comisie are rolul de a analiza situațiile în care dascălii au un comportament considerat incompatibil cu propria calitate și, dacă este cazul, de a semnala consiliului de administrație al unității de învățământ că se impune o cercetare detaliată.
      Codul-cadru nu doar restricționează și interzice, ci protejează și potențează ideea că «relaţiile colegiale ale personalului didactic se bazează pe respect, onestitate, solidaritate, cooperare, corectitudine, toleranţă, sprijin reciproc, confidenţialitate, competiţie loială». Aceste valori au fost mereu promovate în colectivele didactice, chiar dacă nu neapărat printr-o normă juridică.
      Mă bucură să constat că, prin filtrarea atentă a drafturilor Codului-cadru de etică aflat în dezbatere publică, a fost înlăturat articolul discriminatoriu care interzicea unui cadru didactic să predea la clasa propriului copil. S-a ajuns, totodată, la susținerea ideii că nu e firesc să îți taxezi propriii elevi prin meditații particulare, așa cum se prevede în art. 5, lit b), alin. (iv), atât profesorii, cât și elevii și părinții acestora s-au dovedit implicați în deciziile care vizează demnitatea dascălului și în calitatea educației.”
      prof. Florin Lazăr, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Bacău

      În ceea ce privește înregistrarea la ANAF a profesorilor băcăuani care obțin venituri suplimentare față de salarii, ne-am interesat iar purtătorul de cuvânt al Administrației Fiscale Bacău, Adrian Anghel, ne-a precizat: „În prezent sunt în jur de 350 de cadre didactice care au depus declarații și sunt înregistrați că au obținut sau obțin venituri din activității independente din domeniul învățământului. Cei mai mulți sunt pe programul Școală după școală, dar sunt și cu venituri obținute ca meditator.”

      La nivelul întregului județ sunt circa 9.100 de salariați în Învățământ. Dintre aceștia, peste 6.500 sunt cadre didactice (educatori, învățători, profesori).

      VOX populi

      „Sunt aspecte care pot fi îmbunătățite, dar nu putem atinge stadiul perfecțiunii. Degeaba investesc profesorii suflet, atâta timp cât elevii ne depășesc prin volumul de informații pe care îl obțin prin alte mijloace.”
      Maria D. (profesor)

      „În sistemul de învățământ din România au mai rămas 5% cadre didactice cu adevărat dascăli. Restul sunt doar niște oameni ce merg la un loc de muncă. Acest subiect este destul de vast exploatat, dar niciodată cu adevărat revigorat. Este o vorbă: statul te vrea prost și cu capul plecat.”
      Bogdan Avram (părintele unui elev din clasa a III-a)

      „Nu etica ne omoară, ci mentalitatea. Etica stă la baza oricărei profesii. Când alegi meseria, știi ce te așteaptă până la pensie, dacă nu te pricepi găsești alte porți.” (profesor)
      „Unii profesori încă predau și se comportă ca acum 30 de ani. Au trecut acele vremuri! Despre și cum se aplică sau se respectă acest Cod de etică, rămâne de văzut…” (părinte)

      Un GPS pentru căruța noastră

      Toate școlile din țară sunt dotate cu computere funcționale, videoproiectoare și materiale, au internet, bănci în care nu-ți agăți hainele, grupuri sanitare curate și sigure, nu latrine din scânduri putrede. Și, mai ales, dascăli bine pregătiți, nu suplinitori care au fost, cândva, codașii liceului.

      Avem de toate, dar ne lipsește Codul-cadru etic al personalului didactic. Nu vă faceți griji, ministerul a rezolvat și această problemă. Pare ca și cum ai investi în GPS pentru căruță. Autorii cred altceva, și anume că respectarea Codului va fi „o garanție a creșterii calității și prestigiului învățământului preuniversitar”, scop posibil de atins prin intermediul unor obiective care se referă la profesionalism, relații între părți, eliminarea practicilor imorale etc. Așadar, pentru a crește calitatea educației, profesorilor le sunt oferite principii și obiective.

      Dar câteva mijloace, pârghii, instrumente nu ar fi necesare? Și fără Cod, majoritatea dascălilor respectă aceste principii, după cum cei care nu au principii dar au intrat și au fost păstrați în sistem nu se vor sinchisi de Cod. Documentul zice că profesorul trebuie să asigure „interzicerea agresiunilor verbale, fizice și a tratamentelor umilitoare asupra beneficiarilor direcți ai educației”.

      Nu spune și cum. Ce va face o profesoară în fața a doi adolescenți violenți, care înjură și se bat? Sau în fața unui părinte agresiv? Va anunța direcțiunea și poliția, veți spune. Din nefericire, sancțiunile – amendarea părintelui sau scăderea notei la purtare a elevilor – nu descurajează astfel de atitudini.

      Codul etic nu va asigura creșterea prestigiului școlii românești dacă nu vor exista obligații și pentru cealaltă parte a actului educațional. Există principii, norme, obligații și pentru părinte? Nu. Nu sunt puțini învățătorii și profesorii care-i îmbracă și-i hrănesc pe copii, încercând să înlocuiască o mamă fugară și să îndrepte un tată bețiv. Oare acestor dascăli Codul le lipsește? Pe de altă parte, în loc să înșiruim reguli pentru „personalul didactic”, poate ar fi mai bine să ne preocupe viziunea asupra rostului școlii.

      Vom avea un cod, foarte bine, dar acesta trebuie integrat într-un sistem funcțional, gândit pentru a-i ajuta pe copii să-și afle calea, nu pentru a-i ierarhiza. Un sistem care să-i transforme, treptat, în adulți capabili să se descurce singuri, nu în șomeri.

      Varujan Vosganian s-a întâlnit cu publicul băcăuan

      Poate că titlul care ar exprima cel mai bine esenţa cărţii lui Varujan Vosganian ar fi „Noi nu am fost învăţaţi cu libertatea”. Vineri, 2 noiembrie, de la ora 18.00, la Centrul de Cultură „George Apostu” a fost într-adevăr un spectacol, dar nu numai al cărţii, ci şi al muzicii, al ideilor, şi, trebuie spus, un Spectacol al Lumii.

      Spectacolul cărţii a avut drept suport lansarea volumului „Statuia comandorului” (Editura Polirom, 2018), auto,r poetul, romancierul, omul politic, prim-vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România – Varujan Vosganian.

      Cartea este o reeditare a celei apărută în 1994, recitită şi revăzută, după cum a mărturisit autorul. Au fost prezenţi colegi de partid ai autorului, scriitori băcăuani, membri ai Uniunii Armenilor din România, Filiala Bacău, uniune care a fost parteneră, împreună cu Biblioteca Judeţeană „Costache Sturdza” la acest proiect.

      Cartea cuprinde patru nuvele, toate cu titluri parobole: Statuia comandorului, Cercul de aramă, Surâsul Giocondei şi Cercul lui Arhimede. Manuscrisul a fost refuzat la tipar înainte de 1989, fiind tipărit după 30 de ani.

      De ce? E limpede, fiecare nuvelă este o experienţă cumplită a unor oameni obişnuiţi, muncitori, ţărani, intelectuali, comercianţi, care au în comun viaţa din spaţiul concentraţionar, fiind povestite critic, la lansare, de profesorul universitar Vasile Spiridon, iar criticul Adrian Jicu a făcut interesante paralele între subiectele nuvelelor şi alte scrieri din literatura universală. În opinia secretarului de stat Gheorghe Popa, cartea este o poveste a supravieţuirii în regimul comunist, nefiind o „carte de sertar”, ci una de o tulburătoare realitate.

      S-au spus şi s-au afirmat idei interesante, care au încercat să aducă cartea cât mai aproape de cititor, lucrurile fiind, în final, lămurite de însuşi autorul, Varujan Vosganian:

      „Cartea are un merit: este autentică, este aşa cum am trăit-o şi am scris-o atunci. Este o carte sinceră, scrisă cu mijloacele literare. Noi am fost învăţaţi cu comunismul. Nu luptam decât izolat împotriva acelui regim, neluptând împoptriva lui, nu meritam să se schimbe, dar dacă tot s-a schimbat, noi nu am fost pregătiţi să fim liberi, nu am fost educaţi să fim liberi şi ce este mai grav este că am uitat să ne educăm copiii, care sunt acum vulnerabili. Despre aceste lucruri este vorba în «Statuia comandorului», care foarte bine se putea chema Statuia dictatorului, Statuia revoltatului etc.”, a spus Varujan Vosganian.

      Am afirmat la început că a fost şi un Spectacol al muzicii. Au încântat publicul micii şi talentaţii pianişti Maria Sailă (cls. a III-a), Darius Zorilă (cls. a IV-a), Mihnea Berilă (cls. a V-a), elevi ai Colegiului Naţional de Artă „George Apostu”, îndrumaţi de prof. Cornelia Zurita Villafranca, care, în finalul manifestării, a interpretat „Preludiu”, de George Enescu.

      Termen limită pentru solicitarea ajutorului de încălzire

        * Cei care nu se vor încadra în termen vor pierde o parte din ajutor * Condițiile de acordare și cuantumurile ajutorului au rămas neschimbate * Primăria Bacău vine în completarea ajutorului

        Acțiunea pentru acordarea ajutoarelor de încălzire a început deja la toate primăriile din județ, iar familiile și persoanele singure care îndeplinesc condițiile legale pentru a le primi trebuie să se încadreze într-un anumit termen la depunerea actelor necesare. Aceasta dacă vor să beneficieze de suma cuvenită pentru întregul sezon rece, respectiv 1 noiembrie 2018-31 martie 2019.

        „Termenul pentru înregistrarea la primăria de domiciliu a cererii-declarație pe propria răspundere și a actelor doveditoare privind componența familiei și veniturile ei este 20 noiembrie, dacă solicitanții vor să primească ajutorul și pe această lună. În cazul în care toate documentele menționate vor fi depuse după data de 20 noiembrie, familia sau persoana în cauză va pierde ajutorul pe această lună. Îl va primi începând cu decembrie”, ne-a declarat Teodor Agachi, directorul Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială.

        Ca și în anii anteriori, la depunerea cererii, titularul are obligația de a completa corect numărul de membri ai familiei, veniturile lor, precum și bunurile mobile și imobile pe care le dețin, prevăzute de OUG 70/2011, modificată.

        Legislația se menține. Care sunt condițiile de acordare și cât este ajutorul

        Pentru cei care nu știu, condițiile de acordare, limita venitului mediu net lunar pe fiecare membru de familie, în raport de care se dă ajutorul, și cuantumul acestuia nu s-au schimbat. Astfel:
        n Familiile care au racordate locuințele la sistemul centralizat de termoficare nu trebuie să aibă mai mult de 786 lei pe fiecare membru component, iar cele singure, până în 1.082 lei.
        n Cei care își încălzesc locuința cu gaze naturale, energie electrică (exclusiv) sau cu combustibili solizi (lemne, cărbune etc.) ori petrolieri nu trebuie să depășească venitul de 615 lei/membru de familie, în ambele cazuri.
        Cât privește ajutorul, acesta diferă în funcție de venit, bunuri și, evident, fiecare sursă de încălzire, după cum urmează:
        n în cazul locuințelor racordate la sistemul de termoficare, costul facturii de încălzire va fi acoperit în proporție de 5 până la 90 la sută de la bugetul de stat, în funcție de venitul fiecărei familii.
        n Cei care obțin căldura din gaze naturale vor primi între 20 și 262 lei/lună, iar cei care au centrală sau alt sistem de încălzire pe energie electrică vor beneficia de 48 până la 240 lei.
        n Ajutorul de încălzire cu lemne, cărbune etc. este de 16 – 54 lei/lună.
        CASETA 1:
        Familiile și persoanele singure care au dreptul la ajutor social (Legea 416/2001) vor lua lunar 58 lei pentru lemne.
        CASETA 2:
        Legea mai prevede că și primăriile pot subvenționa de la bugetul local încălzirea locuințelor, pentru cei care se încadrează condițiile legale. Această facilitate a fost acordată în anii anteriori și va fi dată și pentru iarna 2018-2019 de către Primăria municipiului Bacău, în baza unei hotărâri aprobate de Consiliul Local.

        Acte necesare pentru întocmirea dosarului (în Bacău):

        • copii după actele de identitate ale titularului și membrilor familiei, după caz, așa cum sunt menționate acestea în cerere și declarație (carte/buletin de identitate, certificat de naștere);
        • copie după certificatul căsătorie sau sentință civilă de divorț (atunci când în cerere și declarație lipsește un părinte al minorului/minorilor);
        • acte doveditoare pentru veniturile realizate de către titular și membrii familiei, după caz, așa cum sunt acestea menționate în cerere și declarație (adeverință angajator, mandat poștal, extras de cont, decizie, hotărâre judecătorească, adeverință eliberată de orice altă instituție competentă);
        • adeverință de la asociația de proprietari (unde este cazul) prin care se atestă numărul de persoane ce locuiesc la adresa unde se solicită ajutorul pentru încălzire;
        • procură notarială prin care solicitantul ajutorului pentru încălzire este legal împuternicit să solicite ajutorul la adresa unde aceasta domiciliază (atunci când solicitantul este altă persoană decât proprietarul sau titularul contractului de închiriere al locuinței);
        • copie după actul de proprietate al locuinței;
        • copie după contractul de închiriere (înregistrat la Administrația Financiară) al locuinței;
        • copie după cartea de identitate a mașinii (pentru persoanele care dețin autoturisme);
        • o factură utilități în funcție de natura ajutorului de căldură solicitat (Thermoenergy, E-ON gaz sau energie electrică);
        • NOUTATE: adeverinţă eliberată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bacău, care să ateste că aţi fost luat în evidenţă pentru ocuparea unui loc de muncă, pentru categoria de persoane care nu realizează venituri, excepţie făcând elevii, studenţii şi persoanele de peste 55 ani.

        Solicitantul (titularul) ajutorului pentru încălzirea locuinței este obligat să comunice orice modificare intervenită în componența familiei și a veniturile acestuia, în termen de 5 zile de la data modificării. Comunicarea modificării se va face prin depunerea unei noi declarații pe propria răspundere anexând acte doveditoare. În situația în care se constată că cele declarate de solicitantul ajutorului nu corespund realității, organul constatator are obligația să sesizeze organele de urmărire penală.

        CENTRE DE PRIMIRI DOSARE în municipiul Bacău

        Pentru ajutorul de încălzire cu gaze naturale:
        1. Primăria municipiului Bacău, str. Mărășești nr. 6.
        2. Primăria municipiului Bacău – sediul II, (Piața Centrală), Str. Pieței nr. 2
        3. Poliția Locală, (lângă Insula de Agrement), Str. I. L. Caragiale nr. 2.
        4. Direcția de Asistență Socială Bacău, Str. Ștefan cel Mare, nr. 17A.

        Pentru ajutorul de încălzire de la Thermoenergy:
        1. Centrul Relații Clienți, (fostul Punctul Termic nr. 33, strada Henri Coandă, lângă Serviciul Public de Evidență a Populației Bacău).
        2. Centrul Relații Clienți, (fostul Punctul Termic nr. 42, în spatele magazinului Luceafărul).
        3. Direcția de Asistență Socială Bacău, Str. Ștefan cel Mare, nr. 17A.

        Pentru ajutorul de încălzire cu lemne și energie electrică:
        1. Direcția de Asistență Socială Bacău, Str. Ștefan cel Mare, nr. 17A.

        Elena Țintaru
        Roxana Neagu

        Aerostar leagă victoriile

        „Aviatorii” au urcat de locul 17 pe locul 14 în clasamentul ligii secunde grație victoriei obținute în etapa a XV-a, în deplasare la ACS Poli Timișoara.

        La finalul jocului băcăuanii s-au impus cu 2-1 chiar dacă la pauză tabela de marcaj afișa un rezultat favorabil gazdelor. Interesant este faptul că cele trei goluri au fost marcate din penalty, gazdele punctând în minutul 7 prin Octavian Drăghici, băcăuanii revenind în minutul 60 prin reușita lui Catălin Vraciu, cel care avea să stabilească scorul final în minutul 80.

        Partida dintre bănățeni și „aviatori” a fost una cu „cântec”, arbitrul întâlnirii, Paul Unimătan din Zalău a fluierat finalul partidei, revenind asupra deciziei sale și reluând jocul. În aceste condiții unii jucatori au trebuit să revină pe teren de la vestiare. Aceasta este cea de-a doua victorie sub comanda lui Florin Bratu, Aerostar acumulând 15 puncte, urmând ca etapa următoare să primească vizita celor de la UTA.

        În jocul de la Timișoara, Florin Bratu a folosit următoarea formulă de joc: Potcoavă – Ardei, Alin Mutu, Al. Ichim, Chirilescu – Căinari, Rz. Adăscăliţei (A. Gavrilă 90+4′) – I. Chirilă, Hurdubei (Fl. Istrate 74′), Vraciu (cpt.) – Buhăcianu (A. Pavel 87′).

        „Nu sunt un înger. Încerc să fiu un OM”

        În lumea asta mare sunt multe meserii. Unele sunt banale, altele chiar ridicole. Dar sunt și meserii în care oamenii sunt admirați, unii dintre ei devenind chiar eroi. Ne vin repede în minte tot felul de astfel de profesii, dar astăzi ne oprim la cei care activează în domeniul situațiilor de urgență. Unii le spun pompieri, deși sfera de activitate este mult mai largă, nu doar în cea în care sting incendii. Astăzi îl cunoaștem pe inginer diplomat Mugurel Petroaia, șef Serviciu Voluntar Situații de Urgență din comuna Măgura – Bacău. (Fl.Ș.)

        „Am început activitatea în domeniul situațiilor de urgență încă din fragedă copilărie. Am salvat de la moarte toate găinile bunicilor care trebuiau «omorâte» pentru a face mâncare.
        Activitatea în cadrul Serviciului pentru Situații de Urgență al Primăriei Măgura am început-o în decembrie 2012 și trebuie să recunosc faptul că îmi place ceea ce fac, alături de un colectiv de oameni inimoși.

        Am considerat-o ca pe o provocare, eu de profesie fiind inginer diplomat în domeniul tehnic, absolvent al Universității din Bacău, Facultatea de Inginerie.
        Cunoștințele acumulate de-a lungul timpului , atât în domeniul tehnic, cât și economic, precum și cele din domeniul construcțiilor, mă ajută acum în activitatea zilnică, iar abilitățile de comunicare și relaționare cu semenii sunt foarte importante în această activitate. Am ales acest loc de muncă pe care îl consider ca un mixaj între ordine, disciplină, program bine stabilit, și acel sentiment de a ajuta oamenii, deoarece sunt implicat activ în viața comunității locale, aici unde m-am născut și am copilărit. Iubesc măgurenii așa cum sunt, cu bunele și cu relele, căci nimeni nu este perfect.

        Iubesc aceste locuri pline de istorie, meleaguri pe care s-au purtat lupte în Primul și Al Doilea Război Mondial, locuri mirifice în prag de toamnă, cu vechiul iz de toamnă bacoviană de odinioară.

        Îmi place ceea ce fac, mai ales datorită implicării totale în cazul în care cetățenii comunei mele își pun baza în voluntarii Serviciului de Urgență atunci când au loc calamități naturale sau accidente nefericite provocate involuntar sau cu intenție de către semenii noștri.

        Calitățile predominante sunt curajul și inteligența. Curajul mă ajută să înfrunt flăcările vreunui incendiu sau apele învolburate ale unei inundații, iar inteligența mă determină să gândesc strategic și eficient în orice operațiune de salvare, pentru a evita pierderile de vieți omenești și de a reduce pagubele materiale. Stăpânirea de sine mă ajută să fac față situațiilor stresante și riscante cu care mă confrunt în fiecare intervenție pe care o am .
        Sunt un om foarte sufletist, iubitor de frumos, cultură și artă. Am un băiețel superb de 12 ani, pe care îl consider cel mai de preț dar din viața mea și îmi doresc să fiu un exemplu pentru el prin tot ceea ce fac. Este principalul sprijin în partea emoțională și îmi reîncarcă sufletul cu energia pozitivă care o are. Îi mulțumesc Domnului pentru asemenea dar!
        Sunt mereu pregătit psihic și fizic pentru orice situație, sunt activ și muncitor.

        Munca în echipă este foarte importantă. Fără ea, nu am putea salva într-un mod eficient viața persoanelor aflate în pericol. Pentru noi, ca salvatori, cât și pentru victime, o secundă poate face diferența dintre viață și moarte. Împărtășesc mereu din experiența mea, sfătuind și educând copiii, dar și adulții, cum să aibă grijă de viața lor în situații de criză, cum să reacționeze în caz de incendiu, inundație sau cutremur, dar și cum să le prevină. Rezist cu toată ființa mea în asemenea activitate pe care am privit-o ca o pasiune. O pasiune care te recompensează cu recunoștința semenilor cărora le întinzi o mână de ajutor atunci când au nevoie.

        Sunt mândru că fac parte din acest minunat și mare colectiv al celor din domeniul Situațiilor de Urgență, că facem tot ce ne stă în putință pentru a contribui continuu la creșterea gradului de siguranță al concetățenilor și a comunității în general.

        Cum spunea Charlie Chaplin într-o scrisoare adresată fiicei sale, Geraldine: «Nu sunt înger. Încerc să fiu un OM. Încearcă și tu.» Mă consider un OM care este în măsură să simtă pentru OAMENI.”

        Cum ne protejăm de gripă. Patru reguli simple enunțate de medicul Tudor Ciuhodaru

          „Atenție la gripă. Sunt deja 4 cazuri de gripă clinică în ultima săptămână și au fost confirmate 3 cazuri de gripă AH1. Numărul infecțiilor respiratorii acute a crescut cu 2,8 % față de săptămâna precedentă și se apropie rapid de 100.000 (cu aproape 10 % mai multe comparativ cu aceeași săptămână din 2017)”, a scris medicul Tudor Ciuhodaru pe contul său de facebook. El a prezentat câteva reguli care, dacă sunt respectate, țin boala departe.

          Cum ne protejăm- 4 reguli simple:

          1 Evitaţi contactul cu persoanele bolnave: evitaţi aglomeraţiile (mijloace de transport în comun, spaţii publice) unde există risc crescut de a intra în contact cu o persoană infectată, nu staţi lângă persoanele care tuşesc sau stranută, nu vizitaţi şi nu duceţi în colectivităţi, mai ales şcolare, persoanele bolnave.

          Nu duceţi copilul în colectivitate dacă prezintă febră, frison, tuse, secreţii nazale abundente.

          Pacientul va fi izolat de restul familiei într-o cameră separată luminoasă, aerisită, cu o temperatură medie de 22 – 24 grade.

          2. Respectaţi regulile generale şi individuale de igienă: utilizarea batistei şi spălatul pe mâini, pusul mâinii la gură atunci când tuşim sau stranutăm, evitarea contaminării prin atingerea cu mâinile a ochilor sau a gurii, aerisirea zilnică a locuinţelor sau a birourilor cu menţinerea unei temperaturi de 18-22 grade precum şi igienizarea spaţiilor şi a suprafeţelor. Spălaţi-vă cât mai des pe mâini cu apă şi săpun, spălatul trebuie să dureze cel puţin 20 de secunde, insistând pe pliurile şi spaţiile interdigitale, apoi uscaţi mâinile cu prosoape de hartie sau aer cald sau dacă nu sunteţi în apropierea apei puteţi utiliza, cu eficinţă mai redusă, un dezinfectant pe bază de alcool.

          3. Evitaţi stresul termic: îmbracăminte adecvată, consumul de lichide calde, evitarea deplasărilor matinale şi nocturne când este foarte frig, alternarea repausului în spaţii încălzite precum instituţiile pubilice şi magazine.

          4. Respectaţi un regim de alimentar adecvat: bazat pe fructe şi legume proaspete, bogate în vitamine, renunţarea la fumat, evitarea consumului de alcool, respectarea programului de odihnă.

          Reţineţi:
          1. Transmiterea de la o persoană la alta se face cu mare uşurinţă pe cale aeriană (vorbire, tuse, strănut) sau prin contact direct sau indirect cu secreţiile respiratorii aflate pe mâinile acestora sau pe suprafeţe contaminate

          2. Cei mai expuşi sunt văstnicii peste 65 de ani, copiii sub 5 ani, gravidele, imunodeficienţii, pacienţii cu afecţiuni respiratorii sau cardio-vasculare cronice.

          3. Evitaţi automedicaţia. Orice tratament, inclusiv vaccinarea, trebuie făcut doar la recomandarea medicilor de familie sau a specialiştilor.

          4. Antibioterapia fără discernământ este nu doar inficientă ci şi potenţial periculoasă! Poate duce la selecţionarea germenilor rezistenti, agravarea afecţiunilor de bază sau dă efecte secundare multiple nedorite.

          Lansare de carte la Buhuşi

          Îmi vine în minte o încercare nereuşită a tânărului Mihai Sadoveanu, inspector şcolar pe atunci, de a-l face cunoscut ca mare scriitor pe Ion Creangă, în satul lui. Era în ianuarie 1910, la 20 de ani de la moartea humuleşteanului. Cu ironie, dar şi cu o oarecare nedumerire, Sadoveanu a observat reţinerea sătenilor, unii intelectuali, de a-l percepe pe autorul „Amintirilor…” altfel decât ca unul de-al lor, care s-a „remarcat” doar printr-o ieşire scandaloasă din preoţie.

          Oricât a încercat, adusese cu el oameni de litere, profesori de pe la Iaşi, nu i-a putut face pe oameni să accepte că Ion Creangă este un mare scriitor. A mai făcut o încercare la biserică, după Liturghie, dezvoltând proverbul folosit în asemenea ocazii: „Nimeni nu este profet în ţara lui” (varianta laicizată a «Nu este prooroc dispreţuit decât în patria sa» (Marcu 6,14:Luca 4, 24). Femeile îşi dădeau coate, pufneau în broboda pusă la gură, au mâncat coliva şi au plecat acasă.

          Sper ca „sătenii” lui Ion Fercu să fie mai înţelegători cu scriitorul Ion Fercu, atunci când, pe 6 noiembrie, la ora 16.00, îşi va lansa, la Biblioteca „George Bacovia”, acasă la el, extraordinarul volum „Prin subteranele dostoievskiene”, înainte de a fi prezentat la Târgul de Carte „Gaudeamus” de la Bucureşti.

          N-o fi el receptat la Buhuşi ca un proroc, dar ca mare scriitor este aproape un truism să mai afirmăm. Vor veni la Buhuşi scriitorii şi criticii literari Constantin Călin, Petre Isachi, Ştefan Munteanu, Adrian Jicu, Carmen Mihalache, dar şi poetul Ion Dinvale (Buhuşi) care, cu siguranţă, vor reuşi să facă lumină „prin subterane” şi prin alte scrieri ale poetului, prozatorului şi gazetarului Ion Fercu, om de care mă leagă o veche prietenie şi, îndrăznesc să spun că este reciprocă. De vor reuşi şi să nege proverbul, acolo, în „ţara rabinilor”, se va demonstra că vremurile şi oamenii se schimbă de vreo 2000 de ani încoace.

          Generatoare noi pentru Spitalul Județean de Urgență

            Extinderea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău trebuie urmată de dotarea cu noi echipamente care să asigure alimentarea cu energie electrică la nivelul cerințelor, ceea ce înseamnă noi cheltuieli.

            Pe scurt, SJU Bacău a cerut, iar Consiliul Județean a aprobat. Documentația pentru achiziții și lucrări a fost întocmită de firma Elrom și înaintată ordonatorului de credite. Conform acesteia, valoarea investiției va fi de 899.657 de lei, din care 123.974 de lei reprezintă costul lucrărilor de construcții.

            În acest moment, în structura spitalului sunt 21 de secții, opt compartimente, patru laboratoare, două farmacii și un sistem ambulatoriu integrat. Clădirile sunt organizate în două zone, una care cuprinde ambulatoriul și pavilionul medico-chirurgical, și a doua, cu mai multe pavilioane, între care Pediatria, Maternitatea și Boli Contagioase. Toate acestea sunt alimentate de trei posturi de transformare.

            Pentru buna funcționare a spitalului este necesară demontarea echipamentelor vechi, achiziționarea de noi grupuri electrogene pentru înlocuirea și suplimentarea celor existente, dar și efectuarea unor lucrări de fundații pentru asigurarea suportului instalațiilor. Sunt vizate Stația de pompe și secțiile ORL, Pediatrie, Laboratorul de analize, Anatomie Patologică, Infecțioase Copii, Dermato-Venerice și Oncologie.

            A fost „vara controalelor” în deconcentrate. Prefectura a încheiat verificarea instituțiilor

              Pentru prima dată în 30 de ani, instituțiile care reprezintă ministerele în teritoriu au fost controlate de Prefectura Bacău. „Există, între atribuțiile Instituției Prefectului, și aceea de a verifica activitatea serviciilor publice deconcentrate și a celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului organizate la nivelul unităților administrativ-tertoriale”, a explicat Valentin Ivancea, subprefectul județului Bacău.

              Concret, pot fi controlate toate instituțiile care au reprezentanți în Colegiul Prefectural, cu excepția Inspectoratului de Poliție Județean, a Inspectoratului de Jandarmi, Gărzii de Mediu, APIA și AFIR. Verificarea nu a vizat partea de specialitate, ci aspectele care țin de managementul deconcentratelor, transparența, liberul acces la informațiile de interes public, rezolvarea petițiilor, circulația documentelor, legalitatea acestora și respectarea Codului Deontologic al Funcționarilor Publici.

              Mai prietenoși cu cetățenii…

              Au fost verificate 12 instituții: Direcția de Sănătate Publică, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, Direcția Județeană pentru Cultură, Agenția de Protecția Mediului, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, Direcția pentru Agricultură, Casa Județeană de Pensii, Direcția Sanitar-Veterinară, Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor și Direcția de Statistică.

              Prefectura a dispus, după fiecare control, măsuri cu termene clare de realizare. Între altele, întocmirea Programului de dezvoltare a sistemului de control intern/managerial, stabilirea măsurilor necesare perfecționării profesionale și a aptitudinilor de comunicare a angajaților de la ghișeu, revizuirea indicatorilor de performanță, transmiterea proiectului de buget în vederea obținerii avizului Prefecturii înaintea depunerii la minister, refacerea avizierelor astfel încât să fie prietenoase cu publicul (gruparea informațiilor de același tip, actualizarea lor, afișarea modelelor de formulare completate, a informațiilor relevante etc.), păstrarea documentelor în condiții corespunzătoare, conform Legii Arhivelor, identificarea unei soluții în vederea asigurării de rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități.

              Codul Administrativ va face ordine!

              Concluziile subprefectului județului Bacău sunt optimiste: există nereguli, dar cu siguranță vor fi remediate. „Controlul vine în sprijinul instituțiilor pentru ca acestea să aibă o funcționare corectă, legală, în interesul cetățeanului. Am avut surprize plăcute, dar și surprize neplăcute, cum ar fi calitatea slabă a managementului sau o rezistență la verificarea efectuată de noi”, a declarat Valentin Ivancea. De unde vine această rezistență?

              Deconcentratele consideră că nu sunt subordonate Prefecturii, ci direct ministerelor, în plus, fiecare șef are o interpretare oarecum subiectivă asupra managementului. „De altfel, este corect, nu sunt subordonate Instituției Prefectului, dar aceasta are atribuții de coordonare în județ. În momentul în care va intra în vigoare Codul Administrativ, aceste aspecte vor fi clarificate”, a precizat subprefectul Valentin Ivancea, în final.

              „Concert” cu Răzvan Lăcătuşu

              Răzvan Laurenţiu Lăcătuşu, împreună cu prietenii, la „Concert

              La sfârşitul săptămânii trecute, în holul Filarmonicii „Mihail Jora”, cu doar câteva minute înainte de începerea concertului cu opera bufă „Don Pasquale”, a avut loc o întâmplare artistică fericită: vernisajul unei expoziţii de artă naivă, semnată de tânărul Răzvan Laurenţiu (Laur) Lăcătuşu, intitulată „Concert”.

              De altfel, Răzvan nu este la primul vernisaj nonconformist, cu ceva vreme în urmă a expus „Orchestra”, în foaierul Teatrului Municipal „Bacovia”. „Laur” este deja un artist, a cărui evoluţie artistică este spectaculoasă, fapt remarcat şi de prof.dr. Aurel Stanciu, mereu alături de tânărul artist naiv: „Răzvan Lăcătuşu vine în faţa publicului cu o nouă expoziţie personală şi am bucuria să constat o frumoasă evoluţie în aceşti ani, atât în desen, dar mai ales în compoziţie.

              Cromatica este un alt câştig al pictorului naiv Răzvan Lăcătuşu, care a învăţat să folosească culoarea pe spaţiu, alegând contrastele pentru a «dirija» mesajul. Răzvan şi-a găsit drumul propriu, astfel că eu consider această «personală» un pas mare spre ceea ce şi-a propus: să devină un artist adevărat.”

              Despre arta lui Răzvan Lăcătuşu a vorbit şi criticul de artă Iulian Bucur:„Remarc şi la Răzvan Lăcătuşu bucuria de a povesti, această caracteristică tuturor artiştilor naivi. Este, aşa cum a fost panotată expoziţia, o poveste a instrumentelor muzicale, singure sau în concert, în care dirijorul este evident şi insolit. Este nu doar bucuria artistului de a-şi vedea opera pe simeze, este, în acelaşi timp, şi bucuria noastră ca privitor, deoarece ca orice artist, el se dăruieşte publicului”, a spus Iulian Bucur.

              Cine îl cunoaşte pe Răzvan Laurenţiu Lăcătuşu, de unde a pornit, de ce a ales arta naivă, şi unde a ajuns, cu o mare voinţă de a-şi depăşi limitele, poate vedea că alegerea lui Răzvan a fost una pornită din suflet şi a reuşit.

              Copiii s-au dat în spectacol la Festivalul „Așchiuță”

                Sala mare a Teatrului Municipal Bacovia a găzduit la finalul săptămânii cea de-a XII-a ediție a Festivalului Național de Muzică Ușoară pentru Copii „Așchiuță”, singurul festival din țară care se adresează copiilor de vârstă între 4 și 10 ani.

                Evenimentul, organizat de Palatul Copiilor Bacău în parteneriat cu Asociația „Așchiuță”, a fost susținut de către Municipiul Bacău prin finanțare nerambursabilă pe Legea 350/2005.

                În concurs s-au întrecut pe categorii de vârstă 60 de copii din toată țara, prestația lor fiind evaluată de un juriu profesionist format din: compozitorul Viorel Gavrilă – președinte și George Vanvu – muzician, redactor Radio România-Iași; Camelia Popa – inspector școlar pentru activități extraşcolare; Mihaela Ojog – profesor de muzică, cântăreață de muzică ușoară; – Ionuț Gheorgheș – profesor de jazz și muzică ușoară la Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău. Secretar juriu – prof. Brândușa Paraschiv.

                În urma evoluțiilor concurenților, Trofeul categoriei 4-6 ani a fost câștigat de Sorana Bejenaru din Bacău, Trofeul categoriei 7-8 ani a fost obținut de Lavinia Andreea Gorie din Vaslui iar Trofeul categoriei 9-10 ani a fost adjudecat de Theodor Gabriel Stroiu din Podu Turcului. Marele Trofeu „Așchiuță” ediția 2018 a fost câștigat de Luca Bogdan Mastacan din Bârlad. Evenimentul a fost prezentat de magicianul Augustin.

                În cadrul galei de premiere, compozitorul Viorel Gavrilă, președintele juriului, a subliniat calitatea acestui festival apreciindu-l ca cel mai important din țară de acest gen, remarcând prestația concurenților și susținând că pe aceste meleaguri se nasc copii foarte talentați.

                Războiul intră într-o nouă fază

                Răzvan Bibire

                Păruiala dintre cele două găști care se luptă pentru Putere în România a intrat, zilele acestea, într-o nouă etapă. O etapă mult mai periculoasă, în care armele folosite sunt mai puternice și, în același timp, cât se poate de ilegale.

                Semn că disperarea este mare.

                Să o luăm cu începutul. După o săptămână în care apar în media dezvăluiri extrem de stânjenitoare referitoare la modul în care dosarele penale ale lui Klaus Iohannis au fost făcute să dispară iar procurorul general a fost iremediabil compromis, aflându-se modul în care s-a făcut numirea sa, apare „o valiză cu documente” atribuite companiei TelDrum.

                Chiar începea lumea să se întrebe ce vor face ceilalți ca să distragă atenția de la „cazul Lazăr”.

                Ni se spune că valiza „a fost găsită” și a ajuns absolut întâmplător chiar la persoane care se ocupă de un site cunoscut pentru atitudinea deloc favorabilă față de Liviu Dragnea.

                Scurgeri de informații au mai fost de-a lungul timpului. De obicei, însă, procurorii trimiteau pe e-mail rechizitoriile către jurnaliști. De data aceasta este vorba despre mii de documente salvate pe hard-disk. Probe, cum ar veni.

                Ce relevanță au aceste documente, printre care se găsesc fotografii de vacanță ale unor persoane fără funcție publică, rămâne de văzut; e mai puțin important deocamdată. Momentan trebuie stabilită situația juridică a acelor documente.

                Pentru că dacă sunt probe din dosar, e grav. Chiar extrem de grav ca probe din dosar să fie copiate și furnizate unor persoane doar pentru a distrage atenția de la cea mai importantă problemă de pe agenda publică: modul în care actualul procuror-general a ajuns în funcție.

                Dacă nu sunt probe de la dosar, cum se vehiculează, este și mai grav: persoane necunoscute, cu grad mare de probabilitate să aparțină de structuri de securitate, au pătruns ilegal într-un spațiu privat și au furat informații private pe care le-au făcut publice pentru a distrage atenția de la „cazul Lazăr”.

                Oricum ai da-o tot nu e bine. Și mai este ceva: noile circumstanțe ale radicalizării luptei pentru Putere fac posibilă apariția unor astfel de „scurgeri” și din partea cealaltă. C

                eea ce ne aduce în situația să presupunem că, în vreme ce doi se bat, cel care este făcut să beneficieze de această situație este al treilea.

                Simpozion pe tema libertății sufletului

                  Centrul de zi „Izvorul Tămăduirii” Bacău, din cadrul Asociației Socio-Medicale Siloam, a participat, zilele acestea, la simpozionul desfășurat la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, cu tema „Școala – principalul mijloc de păstrare a libertății sufletului în mediul oprimant”.

                  Manifestarea a fost una cu participare numeroasă, organizată printr-un proiect finanțat de Primăria municipiului Bacău și Asociația Tart, având ca parteneri Penitenciarul Bacău, Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Universitatea „Vasile Alecsandri” și Colegiul Național al Asistenților Sociali – FilialaTeritorială Bacău.

                  Printre invitații din prima zi de activitate s-a numărat și Centrul de zi pentru prevenire, evaluare și consiliere anti-drog „IzvorulTămăduirii” Bacău. Părintele Liviu Burlacu, coordonatorul Centrului, de asemenea, manager și director de program la Centrul pentru sănătate Oxigen, s-a numărat printre cei care le-au vorbit celor prezenți în aula universității, prezentând activitatea celor două centre ce vin în ajutorul persoanelor dependente de alcool, drog și alte substanțe psihoactive.

                  Toate aceste prezentări, care au avut în prim plan colaborarea fructuoasă a diverselor instituții și asociații locale cu Penitenciarul Bacău, s-au dorit a fi și o enunțare a unor modele de bună practică în redobândirea și păstrarea unei libertăți a sufletului într-un mediu privativ, oprimant. În acest context, a fost prezent la acest simpozion și un grup de tineri și femei, care, la ora actuală, își ispășesc pedeapsa, pentru faptele săvârșite, în Penitenciarul Bacău.

                  „Este de salutat acest demers, realizat cu sprijinul și implicarea directorului Penitenciarului Bacău, Sorin Dîrțu, și a directorului adjunct, Geanina Ștefan, care își propun să organizeze și alte proiecte cu instituții și asociații băcăuane, cum ar fi Teatrul Bacovia, Inspectoratul ȘcolarJudețean sau Centrele Izvorul Tămăduirii ș iOxigen, cu scopul de a oferi șansa unei mai bune reinserții sociale și o diminuare a ratei de recidivă prin programe care să vină în sprijinul deținuților”, ne-a declarat după eveniment pr. Liviu Burlacu.

                  Experiențe malteze la Școala Gimnazială „Miron Costin”

                    Timp de cinci zile, patru profesori de la Școala Gimnazială „Miron Costin”, respectiv Liliana Adochiței (director ajunct), Irina Diaconu, Cătălina Beșa și Oana Gheorghiescu au participat la un curs de specializare în Malta și au avut un schimb de experiență cu reprezentanți din alte patru țări europene: Italia, Spania, Olanda și, bineînțeles, Malta.

                    Mobilitatea este inclusă în programul proiectului Erasmus+ „Sustain European Culture and Environment in an App”, scopul acestuia fiind formarea profesională a cadrelor didactice, dar și împărtășirea ideilor, practicilor și metodelor de cooperare între școlile europene. „A fost un schimb de experiență util pentru noi, profesorii din România. Pe lângă curs, am vizitat mai multe obiective din Malta, printre care și o școală privată, unde învață 15 naționalități.

                    În clase nu erau mai mult de zece elevi, relația profesor-copil părea mult mai apropiată și am fost asigurață că rezultatele sunt remarcabile. Am asistat la o oră în care profesorul și-a desfășurat activitatea cu doi elevi, ceea ce la noi e imposibil”, ne-a declarat prof. dr. Liliana Adochiței, coordonatorul proiectului, acum, după întoarcerea de la această întâlnire.

                    Următoarea mobilitate în proiect este deplasarea în Italia, anul viitor, în luna martie. De data aceasta vor merge câte șase copii din cele cinci țări partenere, fiecare grupă fiind însoțită de doi profesori.

                    PNL susține orice demers pentru construcția unei autostrăzi care să lege Moldova de Ardeal

                      Construcția unei autostrăzi care să scoată regiunea Nord – Est din izolare este susținută de liderii Partidului Național Liberal Bacău, indiferent care dintre variantele alese ar fi prioritară. Desele dispute din ultima vreme și apariția unor dezbateri privind cele două variante vehiculate, Autostrada A8 Ungheni- Iași – Târgu Mureș sau A13 Brașov – Bacău sunt catalogate ca fiind sterile și fără sens și care nu au alt efect decât să întârzie construcția unei autostrăzi.

                      ”Știm cu toții că sunt două variante de autostradă și asistăm acum la tot felul de discuții, care dintre acestea ar fi prioritară, care ar trebui să se facă prima. Pentru că stagnăm și PSD nu este capabil să urgenteze luarea unei decizii și demararea proiectelor, mai nou, opoziția ar fi responsabilă. Numai că PSD a condus județul Bacău de la Revoluție și până astăzi, a avut și are puterea, are un ministru al Transporturilor care este chiar băcăuan. Cum poți pasa lipsa ta de acțiune pe umerii opoziției? Oricum, noi suntem foarte fermi pe acest subiect: susținem oricare dintre cele două variante, orice demers care are șanse reale de realizare, mai ales după ce mesajul transmis de la Bruxelles a fost foarte clar.

                      Se pot aloca fonduri europene atât pentru varianta Iași – Târgu Mureș, cât și pentru Bacău – Brașov. Prin urmare, există bani, dar PSD lasă sentimentul că se încurcă în orgolii interne. L-aș parafraza pe Mihail Kogălniceanu și le-aș transmite: «Faceți, fraților, autostradă, numai faceți!». Nu mai pierdeți timpul cu tot felul de dezbateri, pentru că, în tot acest timp, condamnați Moldova la izolare”, spune deputatul băcăuan Ionel Palăr, președintele PNL Bacău.

                      De altfel, liberalii băcăuani au fost inițiatorii unui demers, ”Rezoluție pentru Moldova”, prin care solicitau guvernării PSD-ALDE ca, ținând cont de statisticile economice dezastruoase privind Regiunea Nord-Est, să transforme regiunea istorică Moldova într-o prioritate a politicilor publice, astfel încât diferențele dintre regiunile țării să fie diminuate. Primul punct al acestei rezoluții l-a reprezentat conexiunea, prin intermediul autostrăzilor, a județelor din Moldova cu restul țării și, în final, cu Europa Occidentală.

                      În lipsa acestei variante, economia Regiunii Nord-Est este necompetitivă, iar zona rămâne neatractivă pentru investitori. ”Rezoluți pentru Moldova”, semnată de toți liderii liberali din zonă, nu a fost agreată de actuala guvernare PSD-ALDE, care continuă să irosească timp și resurse prețioase, în detrimentul comunităților locale.

                      Biroul de presă PNL Bacău

                      Noi rezultate de excepție pentru sportivii noștri

                      – dublul vicecampion olimpic de tineret Dani Martin a susținut o probă demonstrativă în deschidere

                      Mare sarbătoare pentru înotul băcăuan care a mai bifat weekendul trecut încă o ediție a Cupei Bacaului. La competiția organizată de de Asociația Județeană de Natație și Pentatlon Modern, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret și Primăria Municipiului Bacău au participat 444 de sportivi de la 22 de cluburi din țară și unul din Republica Moldova, Cupa Bacăului la Înot ediția a XI-a căpătând astfel, în premieră, caracter internațional.

                      Evenimentul a debutat cu o probă demonstrativă a sportivului Daniel Martin, la care au participat sute de spectatori, sportivi dar și primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula, alături de directorul CSM Bacău, Adrian Gavriliu.

                      Dublul vicecampion olimpic de tineret, campion și vicecampion european de juniori, Dani Martin a fost aplaudat îndelung la finalul demonstrației, moment în care i-a fost înmânat și trofeul Deșteptarea, pentru performanțele sportive obținute în anul 2018.

                      Atmosfera din tribune, dar și cea din bazin a fost explozivă, cele câteva sute de spectatori și suporteri susținând zgomotos pe cei care au dus lupta pentru medalii pe culoarelele bazinului de înot. Sportivii s-au întrecut la cele patru stiluri pe categorii de vârstă la masculin și feminin.

                      La finalul competiției, sportivii băcăuani au obținut următoarele rezultate:

                      CS Nautica

                      Robert Borcea (2009): aur 50m Liber, aur 50m Bras, aur 50m fluture, aur 50m spate. Ingrid Ștefură (2008): aur 50m Bras, argint 50m Liber, argint 50m fluture, bronz 50m spate.
                      Flavius Cojocaru (2007): aur 100m Bras, argint 50m fluture, argint 100m Spate. Sara Brezan (2007): aur 100m bras.
                      Luca Artene (2008): argint 50m Liber, argint 50m fluture, aur 50m spate. Alexander Posa (2010): argint 50m Liber, aur 50m spate. Robert Banu (2009): argint 50m Liber, argint 50m fluture, argint 50m spate. Petra Posa (2007): argint 100m Bras. Mihnea Deleu (2007): bronz 100m Liber. Ioana Cozma (2007): bronz 100m Liber, bronz 50m fluture, bronz 100m spate. Ioana Șerban (2011): bronz 50m Liber. Melissa Brănișteanu (2009): bronz 50m Bras.Leonardo Maftei (2007): aur 50m fluture

                      CSM Bacău

                      Ștefan Cozma (2006-2004): aur 200m Liber, aur 100m Bras, aur 100m fluture, aur 200 mixt, aur 100m fluture, argint 100m liber. Mateo Falcă (2011): aur 50m Liber, bronz 50m fluture, agint 50m spate. Robert Adam (2006-2004) bronz 100m Bras, argint 200m mixt, bronz 100m spate.
                      În clasamentul general sportivii băcăuani au obținut mai multe trofee: Ștefan Cozma (CSM) Cupa Open 2006-2004; Flavius Cojocaru (Nautica) Trofeul categoriei 2007; Luca Artene (Nautica) Trofeul categoriei 2008; Robert Borcea (Nautica) Trofeul categoriei 2009; Ingrid Ștefură (Nautica) Trofeul categoriei 2008 feminin.

                      „A fost o competiție acerbă în care sportivii au încercat și au reușit să demonstreze că sunt pregătiți. Suntem mulțumiti de rezultate și ne dau mare încredere pentru evenimentul de peste două săptămâni când la noi, în bazin, se va desfășura Campionatul Național pentru copiii de 10 și 11 ani”, a declarat la finalul competiției Sabin Jitaru, antrenor la CS Nautica și CSM Bacău.

                      Valerian Vreme, achitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul Microsoft.

                        Fostul ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei Valerian Vreme a fost achitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu în legătură cu achiziţionarea licenţelor Microsoft.

                        Potrivit DNA, în perioada septembrie 2010 – februarie 2012, Valerian Vreme, în calitate de ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, a încheiat, fără organizarea unei licitaţii publice, cu D.Con-Net AG, lider al unei asocieri de firme, un contract ce avea ca obiect închirierea, pe o durată de 16 luni şi 13 zile, cu opţiune de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft în şcoli.

                        Procurorii mai spun că acest lucru s-a întâmplat în condiţiile în care acordul-cadru de furnizare nr. 32/12.08.2009 nu permitea încheierea unui astfel de contract subsecvent.

                        Sentinta a fost data joi, 1 noiembrie 2018, iar solutia de achitare a fost dispusa in temeiul art. 16 alin. 1 lit b teza I care prevede ca “fapta nu este prevazuta de legea penala”.

                        Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

                        Ce spune minuta:

                        “In temeiul art. 396 alin. 5 rap. la art. art. 16 alin. 1 lit b teza I achita pe inculpatul Vreme Valerian (…) pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevazuta si pedepsita de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal si art. 309 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

                        In baza art. 25 alin. 5 Cod de procedura penala, lasa nesolutionata latura civila a cauzei, vizand pretentiile formulate de partea civila Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale.

                        In baza art. 397 alin. 5 rap. la art. 25 alin. 5 Cod de procedura penala, mentine masura asiguratorie a sechestrului asigurator, instituita prin ordonanta nr.204/P/2017 din data de 11.09.2017, necesara acoperirii pagubei cauzata Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale prin savarsirea infractiunii, asupra urmatoarelor bunuri imobile:

                        -cota parte 1 din imobil constand in teren neproductiv, intravilan, in suprafata de 1.934 mp, suprafata masurata 934,314 mp situat in …, cu nr. cadastral 63566, inscris in Cartea Funciara nr. 63566 a OCPI Bacau – CPI Onesti, tarla 58, parcela 1592;

                        -cota parte 1 din imobil constand in teren, in suprafata de 2.500 mp, suprafata masurata 2.710,335 mp, cu nr. cadastral nr. topografic 62786 din care faneata in suprafata de 631 mp

                        – tarla 60 parcela 167/8; curti constructii – 188 mp , tarla 60, parcela 1672/8; curti constructii – 596 mp, tarla 60, parcela 1672/8; teren arabil – 544 mp, tarla 60, parcela 1672/8; vie – 486 mp, tarla 60, parcela 1672/8 si faneata in suprafata de 265 mp, tarla 60 parcela 1672/8 + constructie de locuinte, cu nr. cadastral 62786-C2, avand suprafata construita la sol de 144 mp, constand in casa construita in anul 2010 din beton armat si caramida D+P+E, cu acte + constructie anexa, fara acte, constand in magazie in surafata de 11,09 mp, cu nr. cadastral 62786-C1 + constructii anexa constand in piscina in suprafata la sol de 49 mp, fara acte.

                        In baza art. 273 alin. 1 si 2 Cod de procedura penala respinge, ca nefondata, cererea formulata de martorul Funeriu Petru – Daniel privind decontarea cheltuielilor solicitate. Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea inculpatului Vreme Valerian raman in sarcina statului.

                        Onorariul partial cuvenit aparatorului desemnat din oficiu pentru inculpatul Vreme Valerian, in suma de 65 lei, ramane in sarcina statului. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica, azi, 01 noiembrie 2018”.