marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2280

Mihaela Iordache Farcaș a lansat „Dragă Românie”

    Interpreta de muzică populară Mihaela Iordache Farcaș a lansat de curând un cântec și un videoclip dedicat Centenarului Unirii. „Dragă Românie” vine la șase ani de la lansarea primului album al comăneștencei Mihaela Iordache Farcaș, album intitulat „Asta-i hora mare”.

    „Sunt bucuroasă să aduc în dar României, un cântec patriotic , în respect pentru înaintașii noștri care au realizat prin sacrificiul suprem, România Mare.

    Un cântec dedicat centenarului, acestui an cu însemnătate istorică deosebită, împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, un motiv de sărbătoare, dar și un prilej de gândire, pentru fiecare român de azi”, au fost primele cuvinte ale Mihaelei cu privire la noul cântec care este un omagiu în memoria celor ce s-au jertfit pentru țara noastră. Versurile emană pozitivitate, ne îndeamnă a ne păstra în unitate, a ne bucura de țara noastră și de tot ce avem drag și sfânt. Textul reunește sentimentul de mândrie cu identitatea națională.

    Acompaniamentul muzical și orchestrația acestui cântec au fost materializate împreună cu maestrul dirijor Vitalie Dorin și Orchestra Rapsozii Moldovei din Chișinău. Linia melodică este scrisă de rapsodul comăneștean Ion Olteanu, mare instrumentist din generația lui Ion Drăgoi. Versurile sunt scrise de Mihai Pascar, iar videoclipul a fost realizat de Media Tab – Mihai Tăbăcaru.

    „Indiferent de tot ce ne desparte, suntem români, iar odată cu acest cântec sper să ne întâlnim cu fiorul și mândria de a fi român și să privim încrezători spre viitor! Post ușor și timp binecuvântat , vă doresc, sărbători frumoase cu toți cei dragi aproape”, a mai spus Mihaela Iordache Farcaș.

    Zi de sărbătoare în Salina din Târgu-Ocna

      Zilele de bucurie și de sărbătoare din Protoieria Onești prilejuite de împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia din 1918 și-au găsit continuitate în Salina de la Târgu-Ocna, unde preoți și credincioși, uniți într-un cuget și într-o simțire, au retrăit momente binecuvântate, momente simțite în locașurile de închinare din adâncurile pământului.

      În ziua de 4 Undrea, când Biserica noastră strămoșească face pomenirea Sfintei Mare Mucenițe Varvara, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului nostru Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în locașul de închinare din Salina Târgu-Ocna, realizat cu migală și talent de mineri, s-a săvârșit slujba hramului închinat Ocrotitoarei minerilor de pretutindeni. Sub protia Părintelui Protopop Ioan Bârgăoanu, un sobor de preoți au săvârșit slujba Utreniei, urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în cadrul căreia părintele militar Ioan Roncea de la Baza 95 Aeriană din Bacău a ținut un cuvânt de învățătură.

      În predica sa a amintit importanța legăturii dintre Mănăstirea Măgura Ocnei, aflate în perioada de după 1990 sub oblăduirea vrednicului de pomenire Arhimandritul Epifanie Bulancea, și biserica din Salina Târgu-Ocna, implicarea părintelui în conceperea acestui locaș din sare, precum și binecuvântarea pe care o are orașul Târgu-Ocna prin prezența numeroaselor biserici aflate la diverse cote. De asemenea, părintele Ioan a subliniat și aspecte din viața Sfintei Varvara, făcând iarăși o conexiune între faptul că Sfânta Muceniță a fugit de prigonirea tatălui ascunzându-se într-o stâncă, la fel cum și credincioșii și minerii au ocazia sa intre în acest munte de sare și să fie păziți de incercările veacului acesta în biserica aflată la 240 m adâncime.

      Tot în timpul Sfintei Liturghii au fost pomeniți eroii neamului nostru românesc, precum și minerii care au adormit în Domnul în perioada de când s-a sculptat în sare acest locaș și până astăzi.

      Au fost înmânate diplome și icoane conducerii Salinei din Târgu-Ocna, dar și ctitorului principal al bisericii, domnului inginer Milea Cernea. Directorul Sucursalei, domnul inginer Ilie Ionel a ținut să mulțumească tuturor pelerinilor și închinătorilor pentru dragostea lor față de Sfânta Varvara.

      La sfârșitul slujbei grupul psaltic „Stavros” a interpretat câteva colinde bizantine, împodobind astfel sărbătoarea hramului prin cântările lor.

      Să avem și noi parte de binecuvântarea Sfintei Mare Mucenițe Varvara și de ocrotirea ei întru cele mai de jos ale pământului!

      (A consemnat Pr. Elisei Roncea)

      Banca Națională a lansat o bancnotă cu chipurile Regelui Ferdinand și Reginei Maria

      Cu acest prilej, Banca Națională a României a marcat și o triplă premieră: prima bancnotă de după 1947 reprezentând pe un Suveran al României, prima bancnotă românească reprezentând o femeie anume (au mai existat doar alegorii și portrete generale feminine) și prima bancnotă numismatică românească a secolului XXI (ultima a fost bancnota de 2000 lei vechi, emisă în 1999, cu ocazia Eclipsei de soare).

      Bancnota cu valoarea nominală de 100 de lei, reprezentând pe Regele Ferdinand și Regina Maria, Suveranii Marii Uniri, a fost introdusă de către Banca Națională a României pe 1 decembrie 2018, cu ocazia Centenarului Unirii.

      Bancnota este asemănătoare cu cele obișnuite, are fundalul albastru și aceeași dimensiune, dar prezintă altă imagistică. Pe lângă portretele Suveranilor, se mai pot observa o imagine de la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, cât și intrarea în București a Regelui Ferdinand, la 18 noiembrie /1 decembrie 1918, într-o imagine de epocă, pe fundal tricolor.

      Un alt element grafic îl constituie fragmentul din sceptrul Regelui Ferdinand I, partea reprezentând cele patru femei în costume populare specifice provinciilor românești unite: Basarabia, Vechiul Regat, Țara Ardealului și Bucovina.

      Bancnota a fost emisă în 10.000 de exemplare (100 lei x 100 ani) și are putere circulatorie. Lansarea în circuitul numismatic a bancnotei aniversare pentru colecționare, cu valoarea nominală de 100 lei, dedicată marcării a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, se poate realizeaza prin sucursalele regionale București, Cluj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României. (Fl. Șt.)

      Reabilitarea sălii de sport de la Liceul cu Program Sportiv

        Lucrările de reabilitare a sălii de sport de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) sunt în plină desfășurare.

        Sala de sport a LPS era nefuncțională din 2014, ultimele lucrări de reabilitare realizându-se la părți din acoperișul clădirii, în urmă cu 7-8 ani.

        Valoarea contractului de reabilitare și modernizare a sălii se ridică la 1,52 milioane lei (fără TVA).

        Se deschide patinoarul din Parcul Catedralei. Accesul publicului va fi gratuit

        Societatea de Servicii Publice Municipale Bacău realizează în această perioadă lucrările pentru amenajarea patinoarului din Parcul Catedralei.

        Potrivit contractului semnat cu Primăria Municipiului Bacău, suprafața totală a gheții va fi de peste 600 de metri pătrați.

        Societatea va pune la dispoziția băcăuanilor, gratuit, 50 de perechi de patine. Patinoarul are toate dotările necesare pentru a funcționa în condiții optime: instalații de răcire, module, agent de înghețare, iluminat ambiental și de siguranță dar și o cabină din care vor putea fi închiriate patinele, unde va exista și o trusă de prim ajutor, în caz de accidente.

        SSPM Bacău va monta, pentru confortul băcăuanilor, două toalete publice.

        Patinoarul va fi deschis publicului începând cu sfârșitul acestei săptămâni. Programul de funcționare va fi zilnic, timp de 12 ore, până la ora 23.

        Patinoarul va funcționa în Parcul Catedralei până pe 14 februarie, dar dacă temperaturile vor fi optime, sub 8 grade Celsius, funcționarea patinoarului va fi prelungită.

        Dosare penale pentru conducere sub influenţa alcoolului

          La data de 03 decembrie a.c., o patrulă mixtă, formată din poliţist şi jandarm, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au depistat în flagrant, un conducător auto în vârstă de 30 de ani, din judeţul Vrancea, care conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.
          Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
          În cauză s-a întocmit dosar penal efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevazută şi ped. de art. 336 din C.P. urmând a se propune soluţie legală prin Parchet.

          La data de 04 decembrie a.c., în jurul orei 02.00, polițiștii din Oneşti au depistat în flagrant un tânăr de 25 de ani, din judeţul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.
          În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

          Condamnat la închisoare pentru pornografie infantilă

            La data de 03 decembrie a.c., poliţiştii oneşteni au depistat un bărbat de 38 de ani, din localitate, urmărit national pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă.

            Bărbatul în cauză poseda mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Bacău având de executat o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni de închisoare şi a fost încarcerat la Penitenciarul Bacău.

            Percheziţii efectuate de poliţişti la doi bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat

              La data de 03 decembrie a.c., poliţiştii Secţiei 6 Poliţi Rurală Traian au efectuat două percheziţii domiciliare la locuinţele a doi bărbaţi, unul de 42 de ani şi altul de 38 de ani, ambii din comuna Plopana, bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat.

              Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 01 noiembrie a.c., cei doi bănuiţi ar fi pătruns în locuinţa unui bărbat din comuna Plopana, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.

              Bunurile în cauză, respectiv îmbrăcăminte, electronice şi electrocasnice au fost identificate în urma percheziţiilor domiciliare efectuate de poliţişti, în baza mandatelor de percheziţie emise de Judecătoria Bacău, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.

              Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor.

              Adolescent de 16 ani, reţinut de poliţişti pentru tâlhărie

                Poliția în acțiune

                Poliţiştii au identificat şi reţinut un tânăr de 16 ani,din Buhuşi, care, la data de 26 noiembrie a.c., ar fi încercat să deposedeze un minor de 15 ani, de un telefon mobil, prin ameninţări cu acte de violenţă.

                La data de 03 decembrie a.c, poliţiştii din Buhuşi au depistat şi identificat un tânăr de 16 ani, din Buhuşi, bănuit de comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată.

                În urma activităţilor de cercetare şi investigare efectuate s-a stabilit că, în seara zilei de 26 noiembrie a.c., în timp ce se aflau pe strada Republicii din Buhuşi, între cei doi tineri ar fi avut loc o altercaţie, moment în care cel de 16 ani ar fi încercat să îl deposedeze pe celălalt de un telefon mobil în valoare de 1000 de lei.

                Faţă de tânărul în cauză s-a luat măsura reţinerii de către poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore şi urmează a fi prezentat instanţei cu propunere legală.

                Colegiul de Artă, partener în două Proiecte ERASMUS+

                  Colegiul National de Arta ‘’George Apostu’’Bacau este partener in 2 Proiecte ERASMUS+, Actiunea cheie 2, parteneriat pentru invatare:

                  ‘’Good Life Dynamics; Help, Empathy, Awareness, Respect,Tolerance, Sincerity’’ cu acronimul ‘’GOLD HEARTS’’, nr. Contract 2018-1-TR01-KA229-058972_4 incheiat intre Colegiul National de Arta ‘’George Apostu’’Bacau si Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale si se va derula in perioada 1 septembrie 2018-31 august 2020, fiind coordonat de SARAR KIZ ANADOLU IMAM HATIP LISESI din TURCIA si parteneri institutiile scolare: Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău;ZsepolSzkol nr. 6, w Rybniku din Polonia; EidikoEpaggelmatikoGymnasioKavalas din Grecia; OZKAN HALAC EGITIM MESLEKI EGITIM MERKEZI din Turcia;

                  2.‘’Model Teachers for the Future’’, nr. Contract 2018-1-PL01-KA229-050547_4 4 incheiat intre Colegiul National de Arta ‘’George Apostu’’Bacau si Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale, ), coordonat de ZespolSzskol Nr. 49 (Polonia)și parteneri instituțiile școlare: Colegiului Național de Artă „George Apostu” Bacău, Ies Gerardo Diego din Spania, Agrupamento de EscolasConde de Qurem din Portugalia; 5o GymnasioVoloudin Grecia,InstitutoComprensivoPerri-Pitagora din Italia, ce se va derula în perioada 1 decembrie 2018-30 noiembrie 2020, în conformitate cu formularul de aplicație aprobat și înregistrat cu nr. de referință2018-1-PL01-KA229-050547_4.și conform contractului nr. 2018-1-PL01-KA229-050547_4, încheiat între Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău și Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale în octombrie 2018.

                  Apel la… realitate făcut de senatorul Dragoș Benea

                    Prezent în municipiul Onești la festivitățile prilejuite de sărbătorirea Centenarului Unirii de la 1 Decembrie 2018 senatorul Dragoș Benea (fost președinte al Consiliului Județean Bacău) , ”a riscat la nivel de discurs” (după cum a mărturisit) și a vorbit deschis despre unele lucruri ”care frământă” viața politică actuală. ”Așa cum arată azi România nu cred că cei din Moldova și din Țara Românească sunt mulțumiți !”, a declarat Dragoș Benea continuând:”Unirea nu se poate face doar în cuget sau simțiri, cu stegulețe și cu evenimente festive, ea trebuie ca să se simtă și în bunăstarea tuturor românilor, de dincoace și dincolo de Carpați. Fără jertfa și sacrificiul moldovenilor și muntenilor de pe linia Mărăști – Mărășești – Oituz – Târgu Ocna – Dofteana – Dărmănești, a Iașului lui 1917 probabil Alba Iulia – 1 Decembrie 1918 nu ar fi existat!”

                    Dragoș Benea a mai declarat:” Colegii mei, parlamentari de Bacău am avut în ultima perioadă două demersuri legislative ce vor să consfințească prin fapte unirea românilor. Astfel, la inițiativa parlamentarilor de Bacău am propus ca Iașul să fie capitala istorică a României!”. El a aprofundat o situație despre care se vorbește din ce în ce mai puțin:” Bacăul nu are nimic de împărțit cu Iașul dar în ultimii ani, mai ales în Moldova dezbinarea a fost o constantă. De vreo 3 – 4 ani mai concret și mai apăsat ne-am propus să legăm Moldova cu vestul României, să reușim construirea unei autostrăzi. Dincolo de valoarea ei simbolică, de a fi Autostrada Unirii, fără aceasta nu putem spera la o refacere economică a Moldovei. Ea ar reduce decalajele existente, pe care le recunoaștem cu toții.”

                    Referitor la acest fapt senatorul Dragoș Benea a mai subliniat:”Am văzut un eveniment cu promulgarea unei legi pentru realizarea Autostrăzii Iași – Târgu Mureș… Nu este nevoie de o lege, este nevoie de coeziune și unitate a eșicherului politic. Demersurile sunt unele demagogice și populiste. Matematica, Geografia și restricțiile naturale sunt lucruri de catre trebuie ca să ținem cont. Consider că dacă gazele naturale au venit în Moldova prin Pasul Oituz, nu pot să îmi imaginez că cea mai fezabilă cale cu Transilvania este Autostrada Iași – Târgu Neamț – Târgu Mureș și nu cred că este alta decât Iași- Roman – Bacău – Onești – Târgu Secuiesc – Brașov! Este păcat că azi Moldova este cea mai săracă regiune a României!”

                    Menționăm că în finalul cuvântului său senatorul Dragoș Benea a amintit și de ”lucrurile pozitive, ce au stat și ele blocate mai mulți ani” de la Onești, făcând referire la semnarea Contractului de execuție a lucrărilor de reabilitare a podului peste râul Trotuș, la investițiile de la Spitalul Municipal și la finalizarea lucrărilor de modernizare a Căii Adjudului.

                    Gala Voluntarilor Băcăuani

                      Cei mai inimoși tineri ai Bacăului fi premiați la „Gala Voluntarilor”, miercuri seara, pe scena sălii Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora”.

                      Evenimentul, organizat Fundația de Sprijin Comunitar (FSC) în parteneriat cu Primaria Bacău, a ajuns la a XII-a ediție.

                      Concret, miercuri, începând de la ora 17, băcăuanii – oficiali, parteneri și cetățeni obișnuiți – sunt invitați să-i aplaude pe liceenii și studenții care își fac timp pentru a ajuta la rezolvarea problemelor comunității.

                      În acest fel va fi marcată și Ziua Internațională a Voluntariatului, celebrată în țările lumii pe 5 decembrie.

                      „Gala este o răsplată și o recunoaștere a activităților deosebite pe care voluntarii din județ le-au desfășurat în acest an, sprijinind copii defavorizați, bătrâni suferinzi și familii nevoiașe, implicându-se în numeroase proiecte care privesc sănătatea, mediul, viața culturală sau socială”, arată Gabriel Măgurianu, coordonator proiect.

                      În cadrul Galei vor fi acordate premii pentru „Voluntarul anului 2018 al Județului Bacău”, „Proiectul de voluntariat al anului desfășurat de un ONG”, „Proiectul de voluntariat al anului desfășurat de o instituție, școală gimnazială, liceu,colegiu”.

                      Omagierea eroilor neamului de pe Valea Oituzului în Protopopiatul Onești

                        Parohia Oituz, din Protopopiatul Onești, a găzduit luni, 3 decembrie, conferința „Valea Oituzului – jertfa neamului românesc pentru unitate națională”, înscrisă în proiectul „Centenar – Jertfă și Recunoștință”.

                        Au conferențiat preoții dr. Bogdan Racu – inspector la sectorul educațional al Arhiepiscopiei Iașilor, Valentin Băltoi – consilier la sectorul cultural al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și Daniel Marari – inspector eparhial la Biroului de catehizare al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, col. (rtr.) Paul -Valerian Timofte – președintele Filialei Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” și Cristian Aioanei – consilier la cabinetul președintelui Consilului Județean Bacău.

                        Programul evenimentului – informează preoții Simion Purice și Bogdan-Ionel Piștea, slujitori ai Parohiei Grozești-Oituz – a debutat în Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, considerată Mausoleu duhovnicesc al eroilor de pe Valea Oituzului, cu o liturghie săvârșită sub protia protoiereului Ioan Bârgăoanu.

                        A urmat un parastas pentru făuritorii Marii Uniri și pentru eroii neamului care și-au jertfit viața în Războiul de Reîntregire, săvârșit la Cimitirul Eroilor din incinta bisericii, unde au fost înhumați aproximativ 18.000 de eroi.
                        Evenimentul a continuat cu ședința lunară a preoților din Protopopiatul Onești în care s-a evidențiat rolul și importanța bătăliilor din Primul Război Mondial care au contribuit decisiv la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Cu acest prilej au fost oferite distincții din partea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și a Protopopiatului Onești și daruri de suflet din partea Parohiei Oituz.

                        Printre oaspeți s-au numărat și membrii Comisiei misionare din Colegiul „Sfântul Nicolae” și studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, care au desfășurat activități de voluntariat cu elevii Școlii Gimnaziale din Oituz. Grupul psaltic „Theotokos” de la Mănăstirea Bucium din Iași a oferit răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie.

                        Circulație reluată pe DN 12B, Tg. Ocna – Slănic Moldova. Restricție de 3,5 tone

                          Circulația pe DN 12B, km 0+452 – km 0+487, sector care asigură legătura între localitățile Tg. Ocna și Slănic Moldova, județul Bacău, a fost reluată, în urma unor lucrări efectuate de DRDP Iaşi.

                          Momentan, circulația se desfășoară pe ambele sensuri, însă cu o restricție de tonaj de 3,5 t.

                          Menționăm că porțiunea respectivă a fost închisă în urma unei alunecări a versantului în primăvara acestui an.

                          Palatul Copiilor Bacău a participat la o întrunire internațională, privitoare la problematica migrației în spațiul european

                            Profesori din Croația, Germania, Marea Britanie, Polonia, România și Turcia s-au reunit în perioada 25 – 29 noiembrie 2018, în Izmir (Turcia), pentru a stabili strategia de derulare a unui proiect de cooperare internațională, care cercetează problematica migrației în spațiul european, într-o abordare comparativă, la oameni și la păsări. Proiectul Erasmus + KA 229 ”European Patterns – Migration of Birds and People” este coordonat la nivelul acestui parteneriat internațional de Germania, una dintre țările europene cu un număr ridicat de imigranți, iar România este reprezentată în proiect de către Palatul Copiilor Bacău. Delegația băcăuană la trainingul din Izmir a fost formată din prof. dr. Nela Dumea, director al Palatului Copiilor Bacău, prof. Laura Huiban Bibire, coordonator al Cercului de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău, și prof. Anca Rotaru, coordonator al Cercului de Ecologie și Protecția Mediului din cadrul Clubului Elevilor Onești.

                            Pe durata celor trei zile ale programului reuniunii din Izmir – cel de-al treilea oraș ca mărime din Turcia, după Istanbul și Ankara, format, în principal, datorită numărului mare de de pelerini stabiliți în regiune, participanții au analizat realitatea migrației, din fiecare țară parteneră, au votat logo-ul băcăuan, care va intra în selecția finală pentru logo-ul internațional al proiectului – dintre zecile de propuneri făcute de elevii Palatului Copiilor Bacău – și au făcut schimb de bune practici în activitatea de predare – învățare, cu accent pe metodele transdisciplinare. Delegația formată din peste 15 profesori din cele șase țări partenere a fost, de asemenea, într-o vizită oficială la Inspectoratul Școlar Regional din Konac, unde ”prim ministrul educației” din regiune, Serdal Șimșek, a abordat cu oaspeții săi subiecte legate de învățământul turc.

                            Profesorii din cele șase țări participante au luat parte la workshop-uri de Ebru Art (arta tradițională a pictării pe apă) și de dans tradițional turcesc – pe muzică realizată cu instrumente muzicale specifice – Kașik (patru linguri de plastic – în trecut de lemn – care în procesul de producere a sunetelor funcționează ca niște castaniete) și au făcut vizite de documentare în Efes (Ephesus), pe site-urile arheologice și la Casa Fecioarei Maria (loc de pelerinaj în care se spune că Sfânta Maria și-a petrecut ultimii ani din viață), la Muzeul de Artă din Selcuk și în satul Siringe, un sat tradițional turcesc, construit pe creste de piatră, în care se află și Biserica ”Sf.Ioan Botezatorul”. Programul a inclus de asemenea sesiuni de ”birdswatching” în Delta Gediz, bogată în diferite specii de păsări, cu o populație numeroasă de Păsări Flamingo.

                            Activitățile din cele trei zile ale programului de lucru au relevat diversitatea culturală și faunistică din regiunea Konac (din care face parte Izmirul) și au consolidat una dintre concluziile întrunirii, faptul că migrația este un proces natural, care stă la baza formării civilizațiilor și la creșterea biodiversitatii ecosistemelor.

                            Următoarea întâlnire transnațională din cadrul proiectului Erasmus + KA 229 ”European Patterns – Migration of Birds and People” va fi găzduită, în luna martie 2019, de către Palatul Copiilor Bacău. Instituția de învățământ nonformal din Bacău va primi atunci vizita unui grup numeros de elevi și profesori din Croația, Germania, Marea Britanie, Polonia și Turcia.

                            Prof. Laura Huiban Bibire

                            Se oprește alimentarea cu gaz metan la Zemeş şi Solonţ

                              Alimentarea cu gaze naturale va fi sistată, miercuri, 5 decembrie, de la ora 8,oo, la consumatorii din Zemeş şi Solonţ. Compania Delgaz Grid, furnizoarea de gaze, a transmis că măsura este luată pentru a se permite înlocuirea unei conducte din albia râului Tazlău. Această conductă se află în exploatarea OMV Petrom, iar lucrările se vor finaliza în jurul orei 16,00.

                              Compania solicită clienţilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă)

                              sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

                              „Delgaz Grid regretă disconfortul creat prin întreruperea distribuţiei gazelor naturale şi mulţumeşte consumatorilor pentru înţelegerea şi sprijinul acordat în finalizarea acestor lucrări” – a mai transmis oficialii companiei.

                              Ei sunt speciali, dar sunt egali?

                              Pe 3 decembrie, în toate statele civilizate ale lumii este marcată Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități. Rolul acesteia este de a ne împiedica să uităm, de aduce în atenția societății situația semenilor cu nevoi speciale, programele care le sunt destinate, dar și faptul că multe lucruri lipsesc în comunitate pentru ca viața lor să fie identică sau măcar asemănătoare cu cea a cetățenilor care nu au un handicap. Nu-ți trebuie multă imaginație ca să înțelegi cât de greu ți-ar fi dacă te-ai deplasa folosind un scaun cu rotile, dacă nu ai auzi sau nu ai vedea bine.

                              E suficient să te oprești câteva minute asupra unei astfel de ipoteze. Statul acordă o indemnizație persoanelor cu handicap, asigură facilități firmelor care le angajează, subvenționând salariile, obligă instituțiile și societățile care lucrează cu publicul să construiască rampe de acces ș.a. Din nefericire, puțini respectă aceste norme. Și mai grave sunt problemele legate de tratare și recuperare, nerezolvate în mediul rural. Funcționează, în unele zone, echipe mobile, dar acestea ajung la puțini dintre copiii care au nevoie de terapie.

                              Există și servicii private pe ici, pe colo, există campanii de donații, restaurante care le oferă o masă caldă, dar nu cred că aceasta e calea. Nu asta își doresc semenii noștri care au avut ghinionul de a fi victime ale unui accident rutier, sportiv, de muncă sau ale unei boli invalidante. Ei nu vor decât un lucru: ca lumea aceasta să fie și a lor. Să fie întrebați când se iau decizii care îi privesc.

                              Să poată desfășura activități într-un mediu adaptat și, astfel, să-și valorifice energia, îndemânarea, inteligența. Să priceapă și „ceilalți” că ei pot face lucruri frumoase, unice, cum sunt bijuteriile realizate în unitatea protejată „Cutezătorii”, de exemplu. Urcă pe scenă și cântă, recită sau își expun picturile la manifestările din 3 decembrie. E foarte bine, dar e atât de puțin! Nu de milă și de gesturi acordate formal, o dată pe an, au nevoie. Nu vor să fie o categorie, un segment al populației, nu vor să trăiască separat, să se bucure separat, ci împreună cu ceilalți.

                              Și spitale modernizate, și bani la buget

                                O nouă rectificare de buget, propusă consilierilor județeni în ultima ședință, a avut la bază o suplimentare aprobată de Guvern și primirea unor sume din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) pentru patru proiecte derulate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău.

                                Rectificarea a constat în majorarea veniturilor din cote defalcate din TVA cu 2.886.000 de lei și a sumelor primite din FEDR cu 149.000 de lei. S-au mai făcut o serie de transferuri și modificări ca urmare a economiilor înregistrate de CJ Bacău și a creșterii veniturilor realizate de unele instituții.

                                Astfel, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” și-a majorat veniturile din prestări servicii cu 35.000 de lei și pe cele din subvenții cu 20.000 de lei, Complexul Muzeal „Ion Borcea”, cu 20.000 de lei veniturile din prestări, iar Serviciul de Protecția Plantelor a suplimentat bugetul de venituri cu 11.000 de lei, obținuți din diverse activități. Cu aceleași sume au fost majorate și bugetele de cheltuieli.

                                Grad de absorbție de 85 la sută

                                Suma de 2.886.000 de lei primită de la Guvern prin ANAF va fi utilizată pentru susținerea sistemului de protecția copilului și a centrelor destinate adulților cu handicap.
                                Silviu Pravăț, vicepreședintele CJ Bacău, i-a informat pe aleși că au fost aprobate două proiecte care vizează restituirea de către UE a sumelor investite de autorități în modernizarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Municipal Onești (7,42 milioane de lei) și a Ambulatoriului Spitalului Județean de Urgență Bacău (21,57 milioane de lei). Sunt bani care se vor întoarce în bugetul județului.

                                „Aș menționa că Bacăul are rata de absorbție de patru ori mai mare decât toate spitalele trecute în proiectul european”, a precizat Adrian Popa, directorul SJU.
                                În consecință, „ca să întăresc cele spuse de managerul SJU, județul Bacău are o rată de absorbție de 84,77 la sută”, a precizat Silviu Pravăț. În ianuarie, va fi aprobat și proiectul privind construirea heliportului, aflat în faza de precontractare.

                                Cu acest prilej, consilierul Vasile Cautiș, care critica în urmă cu câțiva ani SJU Bacău, a lăudat schimbările extraordinare care s-au produs în Unitatea de Primiri Urgențe și, descriind fluxul de pacienți și gravitatea cazurilor, i-a numit pe medici „adevărați eroi”, care trebuie să acționeze repede, cu profesionalism și să aibă stăpânire de sine.

                                Prima bursă a locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilități

                                  Marcată în fiecare an în 3 decembrie, în 2018 ”Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități” a avut ca temă angajarea acestora în muncă. Prin urmare, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a organizat ieri, 3 decembrie, în județele din toată țara o bursă a posturilor vacante destinate persoanelor cu handicap, evenimentul desfășurându-se sub genericul ”Pot ce poți și tu, angajează-mă!”.

                                  În județul nostru, această activitate a avut loc în Bacău, la Muzeul de Istorie ”Iulian Antonescu” și a fost desfășurată de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, precum și cu organizațiile neguvernamentale ale persoanelor cu nevoi speciale. Scopul acțiunii a fost acela de a facilita conectarea persoanelor cu dizabilități la oportunitățile de angajare pe piața muncii.

                                  ”Acțiunea a fost binevenită. Cu acest prilej persoanele cu dizabilități au interacționat cu angajatorii. S-a creat astfel o punte între cei doi parteneri, participanții demonstrând o dată în plus că sunt persoane care își aduc contribuția la dezvoltarea societății noastre”, ne-a declarat Andreea Avram, directorul AJOFM Bacău.

                                  Nevăzătorii se plâng

                                  Conectarea la oportunitățile de angajare s-a realizat în cadrul bursei, dar persoanele cu dizabilități prezente și-au dorit ceva mai mult. Evident că toate au sperat ca, la bursa de ieri, să-și găsească un loc de muncă. Multe au reușit acest lucru, dar unele au plecat acasă dezamăgite.

                                  ”Sunt locuri de muncă, dar pentru persoane cu alte handicapuri, nu pentru nevăzători. Pentru noi ar fi utile posturile de ambalator produse finite sau de manipulant mărfuri, pe spații mici. Eu sunt asistent medical în balneofizioterapie și masaj, dar în sistemul bugetar nu există un asemenea post, de maseur, și nici în unitățile medicale private. Este o meserie pe care un nevăzător o poate face, dar, din păcate, nu are unde o profesa. Am lucrat patru ani ca maseur la Techirghiol, deci am o oarecare experiență. M-aș angaja și pe un alt loc de muncă oferit la bursă, dar niciunul nu se pliază pe dizabilitatea pe care o am eu”, ne-a declarat Florin Covacs.

                                  La rândul lui, Vasile Damian, tot nevăzător, ne-a spus: ”Eu sunt calificat în confecționarea periilor și a măturilor, dar nu am găsit nimic în meseria mea. Aș vrea să lucrez și altceva, care este posibil, în funcție de dizabilitatea mea. Am fost și pe la alți angajatori, de exemplu, la o unitate de confecționarea încălțămintei, dar mi-au spus că nu au nevoie de mine”.

                                  Laude din partea angajatorilor

                                  Și mulți alții sunt dispuși să desfășoare alte activități decât cele pentru care s-au pregătit, numai să fie compatibile cu handicapul lor. Legat de aceasta, Laura Damian, președintele Asociației Nevăzătorilor, Filiala Bacău, ne-a declarat: ”Și eu sunt nevăzătoare, am cecitate absolută, dar nu aș fugi să lucrez și la o spălătorie. Mă interesa să văd la această bursă dacă pot fi angajată să fac etichete, afișe, pliante în sistemul Braille (alfabet specific pentru nevăzători-n.n.), dar nu am văzut asemenea oferte.

                                  Mi-ar plăcea și telefonistă. Printre noi sunt persoane care cunosc foarte bine calculatorul, evident pe care este instalată vocea, și ar putea lucra în domeniul IT, dar există reticență din partea angajatorilor”. Totuși, angajatorii au o părere bună despre persoanele cu dizabilități.

                                  ”O bună parte dintre ele își doresc să lucreze, mai mult față de cele care nu au nicio problemă de sănătate. Cei care au o dizabilitate au o dorință mai mare de a munci și se mulțumesc, pentru început, cu salariul minim pe economie. Din punct de vedere al pregătirii lor profesionale, este în ordine. Au mai lucrat în diferite domenii, deci au o anumită experiență profesională”, ne-a spus Simona Simon, reprezentanta unuia dintre angajatorii prezenți la bursă cu oferte de muncă.

                                  Un argument în plus pentru încadrarea persoanelor cu handicap ar fi acela că, potrivit art.85 din Legea 76/2002, cei care le angajează beneficiază de o subvenție de 2.250 lei/lună pentru fiecare angajat din acest grup, timp de un an.

                                  O zi pe an pentru copiii speciali. „Nu e vina lor că s-au născut așa”

                                    O întâlnire foarte frumoasă, poate cea mai frumoasă dintre cele la care am participat eu, vreodată, de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, a avut loc luni, 3 decembrie, la Muzeul „Iulian Antonescu”.

                                    Evenimentul se numește „Suntem Speciali. Cu toți suntem egali” și se află la prima ediție. În primul moment am crezut că e doar o expoziție, dar organizatorul, Direcția de Asistență Socială (DAS) a Primăriei Bacău, a vrut să fie „ceva altfel”, nu doar o prezentare de obiecte precedată de (prea multe) discursuri. De aceea, i-a rugat pe părinții copiilor cu dizabilități să le fie parteneri și să vorbească ei în fața invitaților.

                                    Fotografiile realizate pro bono de Claudiu Vereș, Sandu Florea, Silviu Bălan și Asociația pasionaților de fotografie, coordonată de Adrian Măcincă, ne-au descoperit scene din viața semenilor noștri speciali: Andreea, o fetiță blondă, cu sindromul Down, în parc, la orele de logopedie sau acasă, alături de frățiorul mai mic, Ramona și Marian, doi tineri aflați în scaunul rulant, zâmbind fericiți la nunta lor, copii de la Centrul de Zi pictând, citind sau jucâdu-se.

                                    „Aș vrea să vă întrebați…”

                                    În holul muzeului au fost expuse și „creațiile” prin care copiii cu dizabilități întâmpină Crăciunul: brăduți, felicitări, coronițe, clopoței, lumânări. „Aș vrea să vă întrebați cât de des ajutați, cât de des zâmbiți, cât de des rostiți o vorbă bună, cât de des îi ascultați”, ne-a îndemnat Mihaela Tabără, inspector. Ea și Carmen Fifirig, directoarea DAS, au acordat diplome partenerilor, mămicilor și copiilor cu nevoi speciale și celor doi tineri, Ramona și Marian, care reprezintă, prin curajul și implicarea lor, „două modele pentru toată lumea” și oferă suport emoțional altor persoane cu dizabilități.

                                    „Nu e meritul meu că m-am născut așa, nu e vina copilului meu că s-a născut așa”, a spus Daniela, mama Andreei, adăugând că la naștere suntem egali și ar trebui să rămânem egali. „Cea mai mare durere e când mergem în parc și o mamă își smulge copilul de lângă fetița mea, ba chiar se uită în urmă, nu cumva să scuipe foc”, a mărturisit Daniela.

                                    Ea a adăugat că speră ca lucrurile să se schimbe și ne-a invitat să-i cunoaștem și să-i iubim pe semenii noștri speciali. „Eu vreau să-i mulțumesc copilului meu pentru că a ales să fiu mama lui și pentru că îmi oferă în fiecare zi o lecție de viață”, a spus Daniela, în final.