miercuri, 17 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2278

Elevii și profesorii băcăuani vor fi recompensați. Premii de aproape 260.000 de lei

    Primăria și Inspectoratul Școlar Județean Bacău organizează, miercuri, 12 decembrie, de la ora 17.00, premierea elevilor și profesorilor cu rezultate deosebite în acest an, în cadrul evenimentului „Educația, cheia dezvoltării societății. Omagieri la an aniversar – 100 de ani de la făurirea României Mari”.

    Municipalitatea pune la dispoziție 257.806 lei pentru premii iar ISJ va contribui cu 5.000 de lei. Vor fi premiați elevii din unităţile de învăţământ din municipiul Bacău care au obţinut, în anul şcolar 2017-2018, premii, menţiuni şi medalii la olimpiadele internaţionale şi naţionale, cadrele didactice care i-au îndrumat şi directorii şi directorilor adjuncţi ai colegiilor/şcolilor cu rezultate remarcabile în comunitatea băcăuană.

    Vor fi recompensate cadrele didactice care au implementat, în anul şcolar 2017-2018, proiecte şi parteneriate educaţionale cu impact calitativ în comunitatea băcăuană (ca urmare a selecţiei celor mai reprezentative activităţi în cadrul concursului de proiecte derulate la nivelul unităţilor şcolare din municipiul Bacău).

    În cadrul evenimentului se vor acorda cadrelor didactice premii pentru întreaga activitate (cadre didactice pensionate, care au predat în unităţi de învăţământ din municipiul Bacău şi care s-au remarcat printr-o activitate curriculară şi extracurriculară deosebită) și vor fi omagiate post-mortem cadrele didactice care au marcat, prin excelenţa cu care şi-au exercitat profesia, spaţiul educaţional şi cultural băcăuan.

    „Este un gest de normalitate să ne sărbătorim dascălii și formatorii care în acest secol au educat copiii Bacăului. Suntem astăzi ceea ce ne-au lăsat înaintașii și cum ne-au format dascălii. De aceea sărbătorim Centenarul învățământului băcăuan.”
    Cosmin Necula,
    primarul municipiului Bacău

    La Sănduleni a fost inaugurat un corp nou de clădire la Școala Gimnazială

      Locuitorii de toate vârstele din comuna Sănduleni au trăit zilele trecute o bucurie deosebită, la Școala Gimnazială fiind inaugurat un nou corp de clădire. Aceasta cuprinde patru săli de clasă și o cancelarie, toate fiind realizate cu dotările cele mai moderne. De asemenea, s-a instalat și o centrală termică nouă și toate aceste împliniri aduc satisfacția realizării unor lucruri deosebite și pe aceste meleaguri băcăuane.

      Prezent la inaugurarea noului corp de clădire a Școlii Gimnaziale nr. 1, cu ”suflet de cadru didactic”, deschis elevilor pentru ca aceștia să urmeze drumurile cunoașterii primarul comunei Sănduleni, Petrea Clopotaru (profesor ce a activat la această instituție), a menționat:

      ”Este un nou edificiu, foarte frumos pentru școala din localitate și mai mult de atât este o investiție pe care am realizat-o într-un termen scurt – de un an și două luni!. Consider că cea mai importantă este educația copiilor! Între a realiza un kilometru de drum asfaltat ori un corp de clădire pentru școală, prefer școala, pentru că educația este fundamentală în viață!”

      Profesoara Ramona Ciubotaru, director al Școlii Gimnaziale nr. 1 Sănduleni a declarat: ”Prin realizarea acestui corp nou de clădire la Sănduleni toate clasele vor învăța în program de dimineață, elevii din ciclul gimnazial nemaifiind nevoiți ca să învețe după – amiaza. Faptul că se poate învăța într-un singur schimb aduce mai multe avantaje elevilor. Ei dimineața se pot concentra mai mult, vor fi mai în siguranță și vor avea mai mult timp pentru teme dar și pentru relaxare. Sperăm ca învățarea într-un singur schimb să crească nivelul de educație, de sănătate, de socializare, starea de bine a școlarilor, prin oferirea unui mediu atractiv, care să îi ajute pe elevi să devină performanți.”

      Prof. Loredana Pâslaru, director adjunct al Școlii Gimnaziale nr. 1 Sănduleni a menționat că ”inaugurarea acestui corp de clădire are loc la sărbătorirea Sfântului Stelian, Ocrotitorul copiilor” și a transmis mesajul ”să avem mai multă dragoste între noi că indiferent de ceea ce apare în viață, să putem prin dragoste să răzbatem mai departe.”

      Fiscul a cerut falimentul societății Rafo

      Adresa prin care Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) cere Tribunalului Bacău intrarea în faliment a debitoarei Rafo Onești a trezit, marți, 3 decembrie, un val de postări pe internet. Cererea a fost făcută, însă, încă de la sfârșitul lunii octombrie, iar despre ea liderul sindicatului Rafinorul, de la Rafo, Ion Marian, spune că nu este nicio surpriză.

      „Conform celor stabilite la inițierea planului de reorganizare a rafinăriei – a precizat Ion Marian -, ANAF trebuia să-și primească banii cuveniți în 30 de zile. Adică prin luna aprilie. Dacă au pus piciorul în prag abia în octombrie, e treaba lor. Acum, cu cererea de intrare în faliment s-ar pune în aplicare termenul de 17 ianuarie pentru acest proces, dacă nu cumva se mai întâmplă ceva până atunci. Numai că ANAF, de pe locul întâi la plată cade acum pe locul al cincilea”.

      ANAF spune că la Rafo nu s-a respectat planul de reorganizare, iar societatea a acumulat noi datorii la stat în procesul de insolvență. Conform cererii de intrare în faliment, Rafo avea, la 24 octombrie, obligații fiscale de aproape nouă milioane de lei, cam o treime fiind datorii mai vechi la stat, alte două treimi din provenite din planul de reorganizare.

      Administratorul judiciar a intenționat să vândă rafinăria și a tot scăzut prețul de pornire până la 44,6 milioane de dolari plus TVA. „La Rafo – a mai precizat Ion Marian – au tot venit unii interesați de rafinărie, dar odată plecați nu s-au mai întors. Nu știu de ce. Rafinăria este conservată, gata de repornire”.

      Tabelul de creanțe al Rafo arată datorii totale de peste 330 de milioane de lei, din care 305 milioane numai către fostul acționar majoritar, Petrochemical Holding. Dacă s-ar vinde rafinăria, creditorii și-ar recupera circa 57% din creanțe, dar prin faliment s-ar recupera numai 34,36%.

      Nu mă plâng!

        Exagerați riscul, iar pe de altă parte, vă minimalizați propria abilitate de a vă rezolva problemele. Vă faceți mii de griji cu privire la starea în care vă aflați. Vremea prea rece sau prea caldă, furia, cofeina, alcoolul, medicamentele, stresul, dar mai ales perioada premergătoare sărbătorilor, toate vă pot provoca senzații care duc la intensificarea stării de rău, până la atacul de panică: “Ieri m-am speriat rău de tot, din senin. Eram cu fetița mea Miruna și o vegheam cum doarme.” Și la ce te gândeai când îți priveai copilul drag, Cosmina? “Mă gândeam că aș putea să fiu bolnavă. O durere rapidă îmi invadase abdomenul, mâinile începuseră să-mi tremure și imediat gândul cel negru mă fulgeră rapid. Oare sunt bolnavă? Mă doare burta! Sigur sunt bolnavă și eu nu știu!” Aceste cuvinte sunt familiare oricui suferă de fragilitate din punct de vedere psihic și fizic. Poate că ați fost bolnăvicios în copilărie iar acum vă temeți exagerat să nu vă îmbolnăviți din nou. Astfel vă încearcă un sentiment general de nesiguranță, dar el nu corespunde unui nivel real de îmbolnăvire.

        Oare eu mă plâng? Ce înseamnă să te plângi? Un protest față de durerea sufletului, resimțită în măsura în care este percepută ca o farsă a destinului sau față de durerea fizică, ca urmare a problemelor de sănătate. De-ar ști omul că are posibilitatea de a alege, nu s-ar confrunta atât de des cu suferința și boala. Plângerile pot să fie adresate cuiva, dar pot să fie și ca un monolog interior care nu lasă prea mult loc sentimentului de fericire: “Dacă nu zic nimic, nu înseamnă că nu plânge inima în mine”, expresie folosită destul de des în zilele noastre. Departe de mine gândul că nu trebuie să ne plângem niciodată. Dar să nu facem un obicei din acest lucru, deoarece a te complace în lamentări poate întări o viziune eronată despre lume și te determină să nu îți schimbi comportamentul, ci să crezi că tu ai mereu dreptate.

        Să ne amintim că plângerea trebuie să inițieze rezolvarea problemei și să nu i se subtituie niciodată! Mă ajută la ceva să mă plâng? Îmi face bine? Important să nu ajungă plângerea noastră să depășească suferința avută. Având în vedere că durerea este principalul simptom al suferinței omenești și având în vedere consecințele pe termen scurt și lung ale durerii, tratamentul trebuie să fie un obiectiv prioritar, dar în același timp trebuie să identificăm cauza durerii și ulterior să tratăm boala. Să luăm cazul Cosminei. Acuza din senin o durere abdominală. Cu siguranță se mai confruntase cu astfel de episoade, doar că nu le luase în calcul. Tulburările funcționale gastro-intestinale sunt foarte întâlnite și au impact asupra vieții noastre. Durerea abdominală este unul dintre cele mai frecvente simptome. Personajul nostru suferea de ceea ce numim colită sau colon iritabil, o hipersensiblitate a intestinului gros la fibrele alimentare, manifestată prin fermentație. Ulterior, aceste dureri s-au intensificat, dar cu ajutorul medicului, Cosmina a reușit să trateze această afecțiune. În prima fază, când crizele erau persistente, alimentația recomandată a cuprins: orezul basmati, peștele și pieptul de pui preparat la cuptor, supa cremă de legume (broccoli, spanac, dovlecel), legumele la cuptor și fructele sub formă de compot, ouăle fierte, pastele albe, uleiul de măsline, lămâile, cicoarea și apa din belșug. Tânăra femeie a respectat toate aceste recomandări și a evitat o perioadă lactatele (lapte, unt, brânzeturi, iaurt), carnea grasă, cerealele complete, leguminoasele (linte, fasole uscată, mazăre, năut). După ce a trecut perioada colicilor a fost îndrumată să reintroducă treptat fibrele în alimentație și la interval de o săptămână să adauge și legumele fierte (praz, fasole verde, broccoli), precum și fructele și legumele crude. A urmat apoi consumul de paste, orez, cereale, pâine și porumb. Toate în cantități mici, consumate individual. Pentru calmarea durerilor și absorbția gazelor, Cosmina a apelat la suplimente pe bază de cărbune și argilă.

        Tratamentul recomandat se bazează de fiecare dată pe o abordare corectă, formată în baza parteneriatului medic-pacient. Scopul tratamentului este de a reduce durerea și de a îmbunătăți calitatea vieții. Factorii care contribuie la stabilirea unei relații benefice medic-pacient sunt: empatia față de pacient, educația pacientului, diagnosticul corect și stabilirea tratamentului potrivit. De reținut că înainte de a începe o formă specifică de terapie, ar trebui luate în considerare două aspecte generale de îngrijire: stabilirea obiectivelor tratamentului de către medicul specialist și asumarea responsabilității de către pacient.

        Acestea fiind spuse, haideți să privim dificultățile pe care le întâlnim ca pe niște probleme ce trebuie rezolvate și nu ca pe niște nedreptăți ce ne lovesc. Să nu ne împotmolim în tristețe și boală și să luptăm împotriva sentimentului de nefericire și a “metastazelor” sale, îngustând din ce în ce mai mult spațiul sortit amărăciunii. Să nu ne lăsăm pradă mâhnirii! Alegerea acestei formule e dovada unei viziuni pozitive asupra propriei capacități de a alege. În fiecare zi mai multe răscruci se deschid în fața noastră. Căci este atât de frumoasă viața! Și când te gândești că în curând vin sărbătorile de iarnă! Ce zile frumoase ne așteaptă! Colinde, îmbrățișări și cadouri…Omule frumos, ce vrei să primești în dar? Eu îmi doresc din inimă să fiu sănătoasă și fericită!
        Și nu vreau să mă plâng!

        Carmen Barcan, terapeut

        HANUKA, sărbătoarea luminilor

        Anul acesta, Hanuka a început duminică seara, (pe 2 decembrie.) când s-a aprins prima lumanărică din ritual. Marţi seara, când se aprinde a treia lumânărică, va fi, pentru Comunitatea Evreilor din Bacău, priliej de sărbătoare împreună. La invitaţia preşedintelui Comunităţii, evreii se vor întâlni la Restaurantul “Dumbrava”, marţi, 4 decembrie, ora 17.00, la care vor participa Aurel Vainer, preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, şi Prim Rabin Schaffer. Sunt invitaţi, de asemenea membri ai altor minorităţi din Bacău.

        În limba ebraică, cuvântul Hanuka înseamnă “Inaugurare “, sărbătoarea fiind denumită astfel deoarece comemorează evenimentele legate de reinaugurarea Templului Sfânt din Ierusalim. Evenimentele comemorate cu această ocazie s-au petrecut în perioada anilor 165-163 î.e.n.,când Ierusalimul se afla sub dominaţia dinastiei seleucide (greceşti) din Siria, în timpul regelui grec Antiohus Epifanes.

        Stăpânirea seleucidă a încercat să elimine iudaismul şi să-l înlocuiască cu idolatrizarea zeilor păgâni, mergându-se până la pângarirea Altarului din Templu. Evreilor le era interzis efectuarea de Brit Mila (tăierea împrejur a băieţilor evrei, la 8 zile de la naştere ), studiul Torei , Bar Mitzva – majoratul băieţilor evrei, la împlinirea vârstei de 13 ani etc. Acesta este motivul principal care a condus la puternica răscoală împotriva stăpânirii greceşti, sub brava conducere a macabeilor.

        Evreii au reuşit, în timpul Marelui Preot Matitiahu Ben Iohanan Haşmoneul şi a celor cinci fii ai săi, dintre care cel mai viteaz fiind Iuda Macabeul, simbol al eroismului iudaic – de aici şi numele dinastiei de Macabei,- să elibereze Templul Sfânt de sub stăpânirea cotropitorilor, după care au trecut la re-purificarea acestuia, prin înlocuirea tuturor obiectelor de Cult care au fost pângărite şi re-zidirea Altarului Sfânt. S-a refăcut şi Sfeşnicul (Menora) din Templu şi s-a găsit o căniţă cu ulei casher (nepângărit) pentru sfeşnic, care ajungea pentru o zi. S-a întâmplat o minune şi uleiul a ajuns pentru 8 zile, perioadă suficientă pentru pregătirea unei noi cantităţi de ulei casher.

        În amintirea acestei minuni, se sărbătoreşte Hanuka, timp de 8 zile, cu începere de la 25 Kislev (după calendarul iudaic) şi se foloseşte un sfeşnic special pentru această sărbătoare, numit “hanukie“. “În prima seară, se aprinde o lumânare (samaşul nu se numără ), în a doua seară, 2 lumânări, până la 8 lumânări, în ultima zi a sărbătorii. Hanuka este denumită şi Hag ha- Orim (Sărbătoarea luminilor) – Sărbătoarea victoriei luminii asupra întunericului- metaforic, reprezentând bezna în care voiau cotropitorii seleucizi să menţină poporul evreu, prin renunţarea la credinţa străbună , precum şi speranţa la o viaţă liberă”, ne-a spus Brif Heinrich, preşedinte al Comunităţii Evreilor din Bacău.

        La Sinagogă se spune, în fiecare dimineaţă, Halel (Slavă) şi se citeşte câte un pasaj din Tora, iar la Şmone Esre (Amida) se intercalează “Al ha-nisim“ (Pentru minunile). Tradiţionale sunt obiceiurile legate de Hanuke – geld (bani de Hanuka pentru copii), jocurile de cărţi şi cele cu dreidel (titirez), special pentru Hanuka (pe feţele titirezului sunt înscrise, în ebraică, literele “N“, “G“, “H“ si “Ş“, de la fraza Nes Gadol Haia Şam – care se traduce prin “o mare minune s-a întâmplat acolo“. Se obişnuieşte să se consume gogoşi şi alte preparate în ulei (latkes de cartofi şi gogoşi cu gem – ( “sufganiot “) – cu referire la minunea arderii uleiului din Menora.

        Gheorghe Bălţătescu

        CAMPANIA “De la mall la carnaval!” te trimite la VENEŢIA!

          Există în lume locuri despre care se spune că trebuie să le vezi măcar o dată în viaţă, locuri încărcate de legendă, al căror nume e de ajuns pentru a fascina. Veneţia este, cu siguranţă, unul dintre locurile care figurează în topul destinaţiilor turistice de pe mapamond. Evenimente precum Carnavalul Veneţian fac din renumitul Oraş Plutitor un adevărat magnet turistic al Italiei.

          Campania de cumpărături “De la mall la carnaval!” din Arena Mall îţi poate aduce un city break pentru 2 persoane într-una din cele mai frumoase zone din Italia, chiar la evenimentul anual mult râvnit – Carnavalul Veneţian 2019.

          Vino în Arena Mall în perioada 1-31 decembrie 2018, cumpără unul sau mai multe produse în valoare de minim 100 lei (pe acelaşi bon fiscal) şi completează talonul de participare primit de la lucrătorul comercial al magazinului din care ai făcut cumpărături. Pasul final este să depui talonul în urna special amenajată (parter, lângă fântâna arteziană) şi vei intra automat în cursa pentru câştigarea unui city break pentru 2 persoane la VENEŢIA!

          La această tombolă poate participa orice persoană fizică, de cetăţenie română, cu domiciliul în România, cu vârsta peste 18 ani, care a intrat în posesia talonului şi care îndeplineşte, în mod cumulativ, următoarele condiţii:
          a) să facă cumpărături de cel puţin 100 lei în cadrul magazinelor participante din incinta Arena Mall în perioada 1 – 31 decembrie 2018 (perioada de desfăşurare a campaniei). Condiţia absolut obligatorie este ca suma de 100 lei să fie pe un singur bon fiscal;
          b) să completeze talonul de participare cu datele personale corecte;
          c) să respecte prevederile Regulamentului, precum şi orice alte indicaţii date de organizator în vederea desfăşurării în condiţii normale a concursului.
          Data limită de depunere a taloanelor este 31 decembrie, ora 18:00. Vor fi considerate valide acele taloane de participare care sunt completate în mod lizibil.

          PERIOADA CAMPANIEI: 1 – 31 decembrie 2018
          EXTRAGEREA PREMIULUI: 4 ianuarie 2019
          REGULAMENTUL CAMPANIEI www.arenamall.ro

          Bustul pilotului Zborului Marii Uniri a ajuns la Alba Iulia

          Consiliul Județean Bacău a depus bustul în Sala Unirii din Cetatea Alba Carolina. În aceeași zi, în urna Ceremonialului „Pământ Românesc” a fost depus pământ din Cimitirul Eroilor de la Oituz

          Consiliul Județean Bacău, reprezentat la manifestările organizate la Alba Iulia cu prilejul Zilei Naționale a României și a Anului Centenarului – 2018 de vicepreședintele Adrian Popescu, a depus în Sala Unirii din Cetatea Alba Carolina un bust al pilotului avionului care a întreprins, acum o sută de ani, Zborul Marii Uniri Bacău-Blaj, locotenentul Vasile Niculescu.

          Evenimentul a avut loc chiar pe 1 Decembrie și a fost inclus în programul oficial pregătit pentru sărbătorirea Zilei Naționale a României și a Anului Centenarului – 2018. Adrian Popescu a prezentat, cu acest prilej, faptele prin care s-a remarcat locotenentul Vasile Niculescu prin zborul eroic făcut pe 23 noiembrie 1918, când a adus din Moldova importante documente ale Comandamentului Militar Român prin care s-au dat asigurări că armata română va
          trece Carpații și va elibera Transilvania.

          Adrian Popescu a prezentat, cu acest prilej, faptele prin care s-a remarcat locotenentul Vasile Niculescu prin zborul eroic făcut pe 23 noiembrie 1918, când a adus din Moldova importante documente ale Comandamentului Militar Român prin care s-au dat asigurări că armata română la trece Carpații și va elibera Transilvania.

          „Trebuie să-i purtăm aviatorului Vasile Niculescu vie recunoștință pentru marele curaj de a veni la Blaj și a ateriza pe Câmpia Libertății, zburând, practic, peste un
          teritoriu atunci inamic – a spus vicepreședintele CJ Bacău la dezvelirea bustului. Am adus acest bust la Alba Iulia, unde trebuie să rămână pe vecie”.

          Tot în programul oficial organizat cu prilejul Zilei Naționale a României și a Anului Centenarului – 2018, în Ceremonialul „Pământ Românesc” a fost depus în urna specială care se află în Sala Unirii pământ din Cimitirul Eroilor de la Oituz.

          Un bust identic al locotenentului Vasile Niculescu va fi adus la Rădăuți în vara anului viitor, în ziua în care se vor comemora 38 de ani de la trecerea în Eternitate a pilotului erou Vasile Niculescu (24 aprilie). Pilotul este înmormântat la Rădăuți.

          Oaspeți din trei țări la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”

            Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” implementează și coordonează din acest an școlar proiectul european Erasmus+ „Bridges over opened minds”, realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europeană în care partenere sunt unități de învățământ din Italia, Polonia și Croația. Perioada de desfășurare este până pe 31 august 2020, cu o finanțare de 126.000 de euro.

            „Welcome to our country. Welcome to our school.” Așa au fost primiți ieri dimineață, alături de tradiționala pâine cu sare, cele trei delegații din Italia, Polonia și Croația, formate din elevi și profesori venite în Bacău în prima mobilitate din acest proiect, care se va derula pe parcursul întregii săptămâni (3-8 decembrie).

            Au spus „prezent”, alături de elevii lor, profesorii Salvatore Lucente și Laura Giamattei – de la Instituto comprensivo Statale Adelaide Ristori Napoli din Italia, Emilia Soczka, Katarzyna Wojcik și Maria Pipeka – de la Szkola Prumasa Tysiaclecia Stefana Kardynala din Polonia și Ivan Galić și Klementina Durić – Skola „Matija Gubec” Cernik din Croația, împreună cu echipa de management a școlii gazdă, formată din profesorii Mariana Umbrărescu (director), Elena Sofica Dumitrașcu (coordonator de proiect), Lucica Guraliuc, Norina Daniela Bulai și Doina Uricaru.

            După o scurtă vizită prin școală, oaspeții au participat și la un spectacol oferit de elevii băcăuani în care s-au evidențiat costumele populare, dansurile tradiționale și obiceiurile noastre. Vor urma ateliere de lucru, întâlniri, diseminări de informații, excursii, discuții și dezbateri legate de obiectivele acestui proiect care promovează incluziunea socială și vizează: dezvoltarea competențelor cheie ale elevilor (tehnologia informației și comunicării lingvistice), implementarea unei dimensiuni europene culturale printre participanți, încurajarea unui spirit tolerant și a unei minți deschise către diversitatea europeană, dezvoltarea creativității, comunicării și promovarea lucrului în echipă, dar și reducerea ratei de abandon școlar în rândul școlilor partenere.

            În proiect sunt prevăzute și două reuniuni transnaționale pentru cadrele didactice, dar și mobilități pentru 25 de elevi (ca beneficiari direcți), în cadrul cărora se vor derula activități multinaționale de învățare, predare și formare. Următoarea întâlnire va fi în Polonia, la primăvară, într-o mobilitate cu elevii, apoi în Italia, pentru profesori. Tot în 2019, dar în toamnă, va fi o nouă întâlnire cu elevii, în Croația, iar în ultimul an de proiect, 2020, alte mobilități în Italia, România (Bacău) și Croația.

            În urma derulării celor doi ani de proiect, elevii participanți vor realiza un ziar multicultural, logo-ul proiectului, un dicționar inovativ și un manual e-learning, pentru fiecare școală implicată.

            Acesta este al treilea proiect cu finanțare europeană derulat de Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”.

            „Beneficiarii direcți sunt elevi cu dificultăți de adaptare datorate lipsei părinților de lângă ei, plecați la muncă în străinătate, iar indirecți, cei 600 de elevi ai școlii noastre. În urma participării la activitățile din proiect, aceștia vor deveni mai conștienți de importanța integrării sociale a unor categorii de elevi care fac parte dintr-un mediu defavorizat, mai cooperanți, dar și mai implicați în activitățile educative. Comparând realitățile sociale ale țărilor partenere, elevii vor înțelege mai bine aspectele pozitive și negative și vor putea aduce propria contribuție la îmbunătățirea procesului educațional la nivel european. Pe de altă parte, noi, ca profesori, ne vom dezvolta abilitățile profesionale, dar și bunele practici de predare-învățare-evaluare.”
            Prof. Mariana Umbrărescu, director

            „Toți partenerii vor contribui în mod complementar la derularea proiectului. Responsabilitățile comune vor privi producerea materialelor, aranjamentele pentru vizitele educaționale, monitorizarea comunicării elevilor. Cele mai multe dintre aceste activități vor fi desfășurate într-un mod interdisciplinar, implicând diferite clase și subiecte. În timpul mobilităților, comunicarea se va face în limba engleză, dar toți vor încerca să învețe cuvinte comune și expresii în limba celor patru țări implicate în proiect. Abilitățile și competențele dobândite în timpul derulării acestui parteneriat îi vor ajuta pe toți participanții direcți să se dezvolte atât profesional, cât și personal.”
            Prof. Elena Sofica Dumitrașcu, coordonator de proiect

            Festivitate de avansare la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău cu ocazia Zilei Naţionale a României

              Astăzi, 03.12.2018, cu ocazia Zilei Naţionale a României, la sediul Grupării de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun” Bacău, a avut loc festivitatea de avansare în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad a unui număr de 7 jandarmi, dintre care 2 ofiţeri (de la gradul de locotenent colonel la gradul de colonel) şi 5 subofiţeri (un subofiţer la gradul de plutonier la gradul de plutonier major, 3 subofiţeri de la gradul de plutonier major la gradul de plutonier adjutant şi un subofiţer de la gradul de plutonier adjutant la gradul de plutonier adjutant şef).

              Într-un cadru festiv, comandantul unităţii, domnul colonel Sandu Ion, a dat citire Ordinelor Ministrului Afacerilor Interne pentru înaintarea în grad a ofiţerilor şi a Ordinului Comandantului Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău pentru înaintarea în grad a subofiţerilor.

              În prezenţa colegilor, acesta le-a înmânat însemnele de grad şi le-a mulţumit tuturor pentru devotamentul şi efortul depus în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu urându-le mult succes în activitate.

              Prinsă în flagrant în timp ce păcălea o bătrână prin metoda „Accidentul”

                Polițiștii Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti cercetează două persoane care ar fi încercat să obțină 10.000 de euro prin metoda ,,accidentul”, de la bătrână de 80 de ani.

                La data de 01 decembrie a.c. , polițiști din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti au fost sesizaţi de o femeie de 62 de ani, din comuna Helegiu, despre faptul că, mama sa, o bătrână de 80 de ani, din comuna Bârsăneşti, ar fi fost contactată de o persoană de sex masculin, care ar fi pretins suma de 10.000 de euro, întrucât fiul său ar fi fost implicat într-un accident rutier.

                În cadrul activităților desfășurate, la data de 1 decembrie a.c., polițiștii au prins în flagrant delict o femeie, de 38 de ani, din Moineşti, în timp ce ridica suma de 6900 de euro şi 10.000 de lei de la bătrâna de 80 de ani.

                Totodată, poliţiştii au stabilit că, femeia ar fi fost transportată la domiciliul bătrânei cu un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la înşelăciune.

                O ședință ”în forță”

                  Cu multe proiecte dezbătute ”la foc automat” în cadrul unei ședințe ”în forță” a Consiliului Local Onești – aceasta a fost atmosfera întrunirii (de peste trei ore!), a aleșilor locali ai municipiului de pe Trotuș, din zilele trecute, în care s-a făcut referire la problemele stringente ale comunității.

                  Această ședință a fost deschisă cu expunerea planurilor pe care RAJA Constanța (operatorul de distribuție a apei potabile și care urmărește și canalizarea), le are pentru prezent și pentru viitor în municipiul Onești. Aurel Presură, director general adjunct al RAJA Constanța a cerut sprijinul primarului municipiului Onești pentru rezolvarea problemei de găsire a celei de-a doua surse de apă a localității.

                  El a mai menționat că ”trebuie reabilitate rezervoarele Gospodăriei de apă și să fie sectorizată rețeaua de apă a municipiului. ”Am realizat sisteme locale de ridicare a presiunii la 2.5 – 3 atmosfere, rețeaua de canalizare din municipiul Onești se va extinde iar realizarea unei stații de epurare devine prioritate zero pentru Onești”, a menționat Aurel Prescură.

                  El a răspuns întrebărilor consilierilor locali oneșteni, liberalul Gheorghe Ene interesându-se ”când vom intra în normal cu distribuția apei potabile și nu vor mai fi avarii?” Amintind că ”mare parte din cei 82 kilometri de rețea au peste 30 de ani” și că ”au scăzut la jumătate numărul avariilor la distribuția apei potabile” Aurel Prescură a menționat că ”odată cu schimbarea rețelei, în 2020 putem spera ca pierderile pe rețeaua de apă potabilă a Oneștiului să fie de 25 – 20 la sută”.

                  La întrebarea consilierei Mihaela Bădic Geaboc ”în ce stadiu se află proiectul de reabilitare a rețelei oneștene de apă?” răspunsul invitaților de la RAJA Constanța la ședința Consiliului Local Onești a fost că ”acest proiect este într-un stadiu avansat, fiind obținute avizele și acordurile necesare”. Anca Tofan a menționat că ”este o soluție și pentru a doua sursă de apă a Oneștiului, la care este nevoie de 140 litri pe secundă. S-au analizat condițiile oferite de râurile Trotuș și Tazlău și primul menționat are debitul necesar dar trebuie realizate o priză și o stație de captare, trebuind îndeplinite și procedurile de mediu. Pentru Stația de epurare avem toată documentația pregătită, termenii de realizare fiind realiști dar și foarte ambițioși!”

                  După problemele legate de apă la Consiliul Local Onești s-a dezbătut și situația ridicării în viitor a gunoiului menajer în condițiile în care și Oneștiul este dator cu o sumă de lei din cauza diferenței dintre numărul persoanelor rezidente în municipiu conform datelor ultimului recensământ și al locuitorilor ce au încheiat contracte cu Romprest SA. Bogdan Seto, directorul executiv al ADIS a menționat:”În urmă cu trei săptămâni Romprest a început operațiunea de executare silită și a blocat conturile ADIS, ce înregistrează o situație gravă a datoriilor. Trebuie ca să ajungem la un echilibru suportabil și va fi totdeauna mai ieftin de plătit datoria către operator decât rezilierea contractului”.

                  Nicolae Gnatiuc, primarul municipiului Onești a menționat că la viitoarea întrunire a Consiliului Local va veni cu o propunere în găsirea unei soluții.

                  Demn de remarcat este faptul că în cadrul acestei ședințe au fost supuse dezbaterii și prin consensul consilierilor locali au fost rezolvate mai multe probleme importante pentru comunitatea oneșteană. Astfel, la stabilirea modelului cadru de Contract de concesiune consilierii locali au hotărât ca să fie achitată redevența datorată pe primele șase luni ale perioadei de concesiune.

                  În această privință, prin adoptarea unui nou regulament a fost luată și o hotărâre care ”deblochează” toate concesionările din municipiul Onești. ”Acest nou regulament are la bază un studiu de piață la care se stabilesc valorile minime. Media valorii metrului pătrat pentru concesionare este de 60 lei pe an, ce nu reprezintă o sumă foarte mare. Este bine că se depășește o situație incertă, pentru că mulți oneșteni vor să intre în legalitate”, a menționat Gheorghe Ene, consilier al Partidului Național Liberal.

                  Bronx, în prim-plan

                  Turneul internațional de judo „Cupa 1 Decembrie” derulat weekend-ul trecut, în Bacău, a avut printre protagoniști echipa CS Bronx. Gruparea pregătită de George Hanțu, Loredana Panțîru și Daniel Zodian s-a clasat pe locul 3 în întrecerea pe echipe, pentru ca la individual, să-și treacă în cont 21 de medalii.

                  Locul 1: Rareș Benia 27 kg U13; Ștefania Caleu 24 kg U7; David Niță 27 kg U7; Maria Zodian 40 kg, U11; Ana Ursan 40 kg, U15; Loredana Pal 40 kg, U15; Lăcrămioara Dumbravă 57 kg, U15; Amalia Paic 44 kg, U13.

                  Locul 2: Sofia Paic 24 kg, U7; Andreea Furdu 36 kg, U11; Laura Dragomir 32kg, U11; Anemona Diaconu 40 kg, U11; Nicoleta Oprea 40 kg, U13; Bianca Pletos 52 kg, U15; Ionela Ivan 57 kg, U15, Carina Munteanu 26 kg, U11.

                  Locul 3: Andrei Pal 19 kg, U7; Denisa Oprea 32 kg, U11; Bianca Dragomir 26 kg, U11: Ana Dragomir 52 kg, U15, Mărioara Adochiței 57 kg, U 15.

                  Marți se redeschide parțial drumul spre Slănic Moldova

                    Așa arăta DN12B imediat după surpare

                    Așa arăta DN12B imediat după surpare
                    Circulația pe DN12B Târgu Ocna – Slănic Moldova va fi reluată marți, 4 decembrie, dar numai pe o sigură bandă și numai pentru mașini de maxim 3,5 tone.

                    „Pentru mașinile mai grele – ne-a informat purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Alin Șerbănescu – se va folosi în continuare varianta ocolitoare care pleacă din Târgu Ocna spre Slănic Moldova”.

                    Drumul a fost închis circulației la începutul primăverii după ce o porțiune de circa 40 de metri s-a surpat din cauza ploilor repetate. Atunci s-a apelat la o variantă ocolitoare pentru circulația autovehiculelor, practic pe fostul drum de la ieșirea din Târgu Ocna spre Slănic Moldova.

                    Deși foarte scurtă, varianta ocolitoare nu a fost asfaltată integral și a dat, timp de nouă luni, motive repetate de nemulțumire tuturor celor care se foloseau zilnic de acest drum.

                    „Problema – a precizat Alin Șerbănescu – este că lângă porțiunea de drum surpat se află și o conductă de gaz metan, care ar trebui relocată, dar prprietarul ei nu vrea să facă o astfel de operațiune. Ni s-a permis să o facem noi, CNAIR, însă pentru aceasta trebuie organizată o licitație pentru a angaja un constructor autorizat. Or, licitațiile presupun, legal, anumiți pași de făcut, deci ceva timp”.

                    Decernarea titlului de „Doctor Honoris Causa” domnilor Prof.univ.dr.ing. Jose Luis CUETO ANCELA şi Prof.univ.dr.ing. Juan Antonio LOPEZ RAMIREZ

                      Jose Luis CUETO ANCELA și Juan Antonio LOPEZ RAMIREZ

                      Miercuri, 5 decembrie 2018, începând cu ora 12:00, în Aula Universității, vor avea loc ceremoniile pentru decernarea titlului de „Doctor Honoris Causa” al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău domnilor Prof. univ. dr. ing. Jose Luis CUETO ANCELA şi Prof. univ. dr. ing. Juan Antonio LOPEZ RAMIREZ de la Universitatea din Cadiz, Spania.

                      Domnul Prof. univ. dr. ing. Jose Luis CUETO ANCELA este un om de ştiinţă cu recunoaştere internaţională, un foarte bun specialist în domeniul Ingineriei Acustice, în mod special pentru capacitatea acestuia de a identifica și testa soluții împotriva zgomotului în zone urbane. Activitatea Prof.univ.dr.ing. Jose Luis CUETO ANCELA se evidențiază și prin numeroasele participări la diferite proiecte/programe de cercetare internaționale, ale căror soluții au devenit ulterior reale instrumente de lucru pentru administrațiile locale implicate.

                      Activitatea didactică a domnului Prof. univ. dr. ing. Juan Antonio LÓPEZ RAMÍREZ s-a centrat pe domeniile: științele mediului, științele marine, enologie, chimie, tehnologii industriale, inginerie chimică, biotehnologie, transportul naval și maritim. Activitatea de cercetare se remarcă şi prin numeroasele colaborări internaţionale, iar lucrările sale ştiinţifice sunt apreciate de mai multe instituţii prestigioase.

                      Cei doi profesori universitari au contribuit la dezvoltarea Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău prin programele de mobilitate a studenţilor pentru toate ciclurile de studiu: licenţă, master şi doctorat; organizarea de conferinţe ştiinţifice la cele două universităţi partenere; dezvoltarea unor programe noi de studii în contextul alinierii României la standardele educaţionale europene; cotutela în coordonarea doctoratelor în domeniul Ingineria mediului; dezvoltarea revistei Journal of Engineering Studies and Research.

                      Prorector pentru etica şi imaginea universităţii,
                      Conf. univ. dr. Cristina CÎRTIŢĂ-BUZOIANU

                      Podium complet

                      La Naționalele de Seniori, pugiliștii antrenați de Relu Auraș au cucerit o medalie de aur, una de argint și una de bronz.

                      2018 s-a dovedit un an super pentru boxerii SCM- CSM Bacău. După titlurile de la juniori, Tineret și U22, după convocările la loturile reprezentative și reușitele pe plan internațional, pugiliștii pregătiți de Relu Auraș au izbutit să dea lovitura și la Naționalele de Seniori. La competiția desfășurată săptămâna trecută, la Tomești (Iași), băcăuanii au pus mâna pe trei medalii: una de aur prin Vasile Suciu la 64 kg, una de argint prin Eduard Andrei Jipeanu la 60 kg și una de bronz prin Florin Marinache la 52 kg. Un podium complet. Și asta în ciuda faptului că Auraș s-a deplasat la CN fară două din principalele „guri de foc”: Nicușor Ciobanu (absent din motive de ordin familial) și Alberto Biro (accidentat).
                      „Într-adevăr, este un bilanț foarte bun, mai ales în condițiile absenței lui Ciobanu și Biro, acesta din urmă fiind prezent doar în calitate de spectator ”, a declarat Relu Auraș, care a ținut să adauge: „După un sezon foarte bun la celelalte categorii de vârstă, îmi doream foarte mult și un aur la Seniori. Era păcat să plecăm de la Naționale fără un titlu de campioni, iar Suciu ne-a încântat, pur și simplu, în toate meciurile”.

                      În ultimul act al categoriei 64 kg, Vasile Suciu l-a învins prin inferioritatea adversarului, în repriza 1, pe dinamovistul Alexandru Popescu. În finala de la 60 kg, Jipeanu a avut o misiune dificilă, capotând în fața campionului continental Robert Jitaru (Steaua), în timp ce la 52 kg, Marinache a luat bronzul. „Am demonstrat, încă o dată, că boxul băcăuan ține garda sus. Mă bucur foarte mult că, în ciuda multitudinii de probleme administrative cu care se confruntă, primarul Cosmin Necula și-a păstrat atenția îndreptată către noi, urându-ne baftă și felicitându-ne pentru rezultatele obținute. Performanțele noastre au la bază buna colaborare dintre CSM și SCM”, a concluzionat antrenorul Relu Auraș.

                      Start cu stângul

                      Pandurii Târgu-Jiu – Aerostar 2-0 (0-0)
                      Aerostar Bacău a început returul ligii secunde cu o înfrângere. Sâmbătă, „aviatorii” au fost învinși cu 2-0 la Târgu-Jiu, de Pandurii. Golurile gazdelor au fost înscrise de Tudoran (min. 52, din 11 metri) și Pîrvulescu (min. 73). În jocul cu Pandurii, antrenorul Aerostarului, Florin Bratu a folosit următoarea formulă de echipă: Fl. Muntean- Ardei, A. Mutu, Mihăeș, Mihalăchioae- Sahru, Adascăliței (min. 60 H. Ilie), Chirilă (min. 77 A. Pavel), Căinari (min. 75 Gavrilă)- Vraciu, Buhăcianu.
                      Rezultatele etapei a 20-a (prima a returului): Pandurii Târgu-Jiu – Aerostar Bacău 2-0, CS Balotești – FC Argeș 4-0, Academica Clinceni – CS Mioveni 2-1, UTA Arad- Daco-Getica București 1-1, Ripensia Timișoara – Dacia Unirea Brăila 2-0, Sportul Snagov – Petrolul Ploiești 0-1, ACS Poli Timișoara – Farul Constanța 3-0, Luceafărul Oradea – Energeticianul 2-1, Metaloglobus București – „U” Cluj 0-1. Meciul Chindia Târgoviște – ASU Politehnica Timișoara s-a jucat ieri.

                      Clasament
                      1. Sportul Snagov 20 13 4 3 31-14 43p.
                      2. Acad. Clinceni 20 14 0 6 39-15 42p.
                      3. Petrolul Ploiești 20 13 3 4 38-18 42p.
                      4. „U” Cluj 20 15 2 3 44-14 41p.
                      5. Chindia 19 12 5 2 38-19 41p.
                      6. FC Argeș 20 11 5 4 33-18 38p.
                      7. CS Mioveni 20 10 4 6 33-17 34p.
                      8. Pandurii Tg. Jiu 20 8 4 8 35-30 28p.
                      9. Energeticianul 20 8 4 8 30-26 28p.
                      10. UTA Arad 20 8 4 8 31-29 28p.
                      11. Daco-Getica 20 5 9 6 29-29 24p.
                      12. ASU Politehnica 19 7 3 9 17-21 24p.
                      13. Luceafărul 20 6 5 9 24-37 23p.
                      14. Ripensia 20 5 7 8 23-31 22p.
                      15. Metaloglobus 20 6 3 11 15-34 21p.
                      16. Farul Constanța 20 6 1 13 28-41 19p.
                      17. Aerostar Bacău 20 5 4 11 23-38 19p.
                      18. CS Balotești 20 5 4 11 20-36 19p.
                      19. ACS Poli Timiș 20 2 4 14 17-43 10p.
                      20. Dacia Unirea 20 1 6 13 17-55 9p.

                      Programul etapei viitoare (ultima din 2018)
                      Vineri, 7 decembrie, ora 17.30: FC Argeș- Pandurii Tg. Jiu. Ora 19.30: Universitatea Cluj- Chindia Târgoviște.
                      Sâmbătă, 8 decembrie, ora 11.00: Ripensia Timișoara – Luceafărul Oradea, Dacia Unirea Brăila – ACS Poli Timișoara, Daco-Getica București – Academica Clinceni, CS Mioveni – Sportul Snagov, Aerostar Bacău – Metaloglobus București. Ora 11.30: Farul Constanța – UTA Arad. Ora 14.00: ASU Politehnica Timișoara – ACS Energeticianul.
                      Duminică, 9 decembrie, ora 12.00: Petrolul Ploiești – CS Balotești.

                      Clinică veterinară de nivel european în Bacău

                        Municipiul Bacău are o nouă clinică veterinară dotată și organizată la standarde europene. Aceasta este Clinica dr. Velisar, deschisă de societatea Chinovet a cunoscutului medic veterinar Florin Velisar. Pentru cei interesați, clinica se află pe strada Milcov nr. 87.

                        Noua unitate a fost inaugurată oficial la sfârșitul săptămânii abia încheiate, în prezența unui numeros grup de clienți, și sfințită de un preot ortodox.
                        „Această unitate – ne-a declarat dr. Florin Velisar – este un vis mai vechi al meu, de a crea o clinică mare, cu număr suficient de locuri de cazare pentru animalele de companie aduse la noi. Avem, astfel, mai multe săli de internare și o capacitate totală de 30 de locuri de cazare pentru animalele de companie bolnave.”

                        Clinica, organizată exemplar pe o suprafață de 400 mp, dispune și de o sală de consultații și tratament, de o sală de chirurgie animală, de sală de terapie intensivă, dar și de o sală de laborator în care se pot face toate analizele necesare, o altă noutate în Bacău. Clinica mai are și două săli de internare, o sală de radiologie care va funcționa în următoarele luni, dar și un salon de cosmetică și coafură animală. În acest salon animalele de companie, în special câinii, pot fi toaletate, aranjate după toate regulile modei animale sau după preferințele proprietarilor.

                        Doctorul Velisar susține că în materie de animale de companie potențialul orașului Bacău este deosebit. „Eu lucrez de 25 de ani în domeniu – spune dr. Florin Velisar. În 1993 am deschis primul cabinet veterinar și de atunci activitatea mea s-a axat numai pe animale de companie. În Bacău sunt foarte multe astfel de animale, îndeosebi câini și pisici, și este nevoie de servicii profesionale de înaltă clasă. Vrem să oferim astfel de servicii. Am pomenit numai de câini și pisici, dar ne putem ocupa și de păsări exotice și de rozătoarele de companie (iepuri, cobai, hamsteri etc). Suntem soluția pentru problemele lor”.

                        Dotare tehnică de ultimă generație

                        Doctorul Velisar mai spune că serviciile medicale de calitate nu pot fi asigurate fără tehnică la standarde înalte. „În clinică, avem dotări de la anestezie inhalatorie, până la echipamente pentru analiza sângelui, de exemplu. Avem tot ce ne trebuie. Singurul echipament care este pe cale de a-l primi de acum încolo este aparatul de radiologie. Îl vom avea, sper, la începutul lunii martie”, a mai adaugat dr.Velisar.

                        La hotelul de animale… ca la orice hotel

                        Hotelul pentru animalele de companie de la Clinica veterinară Dr. Velisar este acum unic în Bacău. Acolo fiecare animăluț are cameră single, elegantă, curată. Ziua, toți chiriașii pot ieși într-un țarc mai larg și, evident, pot… socializa. Dr. Florin Velisar ne spune că în viitorul apropiat va deschide un astfel de hotel în afara orașului Bacău, un hotel de lux, care va avea condiții de cazare de cinci stele. Locația ar putea fi în comuna Sărata. Iar acolo vor putea fi cazați și câinii de talie foarte mare. Capacitatea lui va fi de 30-40 de locuri, iar deschiderea noului hotel va fi în vara anului viitor.

                        Doi medici și trei asistente în clinică

                        În noua clinică lucrează doi medici veterinari și trei asistente medicale și va fi asigurat și un serviciu de permanență, pentru cazurile urgente. Alături de dr. Florin Velisar acolo lucrează și dr. Mara Munteanu, care se va ocupa mai ales de activitatea de laborator. Deverul fiind însă mare, va impune mărirea numărului de personal. La Clinica Dr. Velisar este aglomerație. Dacă acum 25 de ani la doctor veneau persoane cu 15 câini pe zi, acum s-a ajuns, în medie, la 30-40 de pacienți necuvântători zilnic. Doctorul spune că sezoanele mai „slabe” sunt tocmai când vremea este mai capricioasă, fie vară, fie iarnă.

                        Clinica din Bacău nu va fi niciodată închisă. De Sărbători, de exemplu, se va lucra normal, în ture care asigură permanența. „În viitorul apropiat vom asigura și servicii de noapte”, a mai precizat dr. Florin Velisar.

                        „Concurența te face să devii mai bun, mai ambițios, să înveți mai mult și să muncești mai mult. Eu și astăzi învăț foarte mult. Nu poți lăsa garda jos nici un moment, pentru că permanent apar noutăți. Noi rezolvăm aici toate cazurile apărute, de la simple intervenții chirurgicale până la osteosinteze sau operații pentru rupturi de ligamente ori transfuzii de sânge, la modă în ultima vreme. Facem aproape orice.”
                        Dr. Florin Velisar

                        Un pas important pentru realizarea Centrului de Tineret în municipiul Bacău

                          La ultima ședință de Consiliu Local, desfășurată săptămâna trecută, aleșii au decis ca tinerii să aibă o clădire destinată activității de tineret, obiectiv pe care municipalitatea și l-a asumat în cadrul programului Bacău, Capitala Tineretului din România. Clădirea este situată pe strada Vasile Alecsandri, nr. 10, lângă Școala Gimnazială „Spiru Haret” Bacău (fostul sediu PNL).

                          „Este un lucru îmbucurător pentru organizația noastră, dat fiind faptul că am susținut și promovat în mod constant necesitatea unei clădiri care să aibă o astfel de destinație și cunoaștem care sunt nevoile tinerilor și ale organizațiilor de tineret din Bacău. Urmează să stabilim în cadrul Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret de pe lângă Primăria Bacău modul de organizare, administrare și funcționare a acestui centru, urmând ca Primăria Bacău să stabilească un buget de investiții și funcționare”, a declarat Gabriel Carnariu, președintele Federației Tinerilor din Bacău.

                          Noelia Barticel și povestea ei

                          Pe Noelia am cunoscut-o în urmă cu puțin timp. Nu mult. M-a atras inocența, frumusețea, candoarea timidității ei. Și numele! Noelia Barticel. Este elevă în clasa a X-a, la Colegiul Național Catolic „Sf. Iosif” Bacău. Când ne-am văzut prima oară se pregătea să prezinte liceul unei delegații străine, sosită în oraș într-un proiect european. Atunci am mai remarcat la Noelia și o engleză perfectă. M-a atras pur și simplu acest copil minunat și apoi, aveam să aflu, că și profesorii ei au aceleași sentimente pentru ea. S-a născut în Spania, face naveta acasă, e ambițioasă și are povestea ei. Povestea unei tinere cu nume frumos: Noelia.

                          „Dintotdeauna am fost pasionată de limbi străine. De mică am crescut într-un mediu în care se vorbeau trei limbi (spaniolă, catalană și română). Probabil datorită acestui lucru am învățat destul de uşor limba engleză.
                          Când am venit în România nu am mai vorbit spaniola, iar doi ani mai târziu am început să învăț engleza la școală. Nu pot să spun exact cum am reușit, dar cumva, din filme și cu ajutorul muzicii, aprofundam apoi ce învățam la școală. Între timp, alături de citit, a devenit o pasiune, continui să învăț mereu din greșeli și să evoluez. Pot spune că profesorii au avut un impact asupra mea, mai ales doamna profesoară Irina Ștefură. Cu ajutorul dumneaei am participat la olimpiada de limba engleză și la proiecte de tip Erasmus+.

                          Nu sunt din Bacău, nici nu m-am născut aici. Când am venit în România, lucrurile s-au schimbat, și eu odată cu ele. M-am axat mult pe școală și pe învățat. Mă consider o persoană sigură pe ea, dar destul de încăpățânată. Am refuzat de multe ori ajutorul, considerând că trebuie să găsesc o cale prin propriile forțe. Crescând, am devenit un copil destul de rătăcit și debusolat, neștiind ce îmi doresc cu adevărat, dar având o dorință foarte puternică de a crea și de a cunoaște oamenii. Așa am început să desenez, încet descoperind că oamenii sunt ca niște pânze, pe care, de-a lungul vieții, se schițează un chip, în final surprinzându-se în fiecare detaliu o experiență, o nefericire sau o bucurie.

                          Am avut un parcurs școlar normal. Inițial am vrut să merg la un liceul de arte, dar în clasa a VIII-a m-am gândit că ar fi mai bine să merg pe profilul Științe sociale. Alegerea a venit de la ideea că aș avea mai multe variante la terminarea liceului. Sora mea a fost și ea elevă la Colegiul Catolic, îmi povestea mereu de școală și vorbea despre profesori foarte frumos. Cred că în final intuiția m-a ghidat să ajung și eu tot aici.

                          Anul trecut, la începutul liceului, am trecut printr-o perioadă foarte grea, din cauza pierderii tatălui meu. Nu m-am așteptat să găsesc un sprijin atât de mare în școală, în profesorii de aici, în acești oameni care nu mă cunoșteau și care mi-au oferit mâna de ajutor de care aveam nevoie. Din acel moment orice idee negativă asupra liceului a dispărut; evident, ca în orice sistem, nimic nu e perfect, dar am aflat și am simțit ce înseamnă bunătatea, iar asta înseamnă foarte mult pentru mine.

                          Părinții mei au emigrat în Lleida, Catalonia; deoarece sora mea avea probleme de sănătate, iar acestea puteau fi vindecate cu ajutorul unor tratamente din Spania. A fost foarte greu la început, până ce tatăl meu și-a găsit un loc de muncă. Acolo m-am născut și eu. Acolo am urmat și școala, cu profesori deschiși, dar, ca în orice societate, mai există și lucruri negative, deci nu a fost mereu frumos. Unii elevi erau rasiști, alții mai buni, cred că depinde de mediul din care provenea fiecare. Eu am avut un «avantaj»: faptul că m-am născut acolo m-a ajutat să mă integrez mai bine.

                          Acum, de loc sunt din Nisiporești, Neamț. Am ajuns în Bacău prin intermediul surorii mele, care, cum am mai spus, a făcut același liceu, despre care a aflat de la niște prieteni mai vechi. Ideea a atras-o, mai ales că este o cale bună de a te dezvolta și de a învăța să te descurci singur.

                          Revenind la limba engleză… Care este secretul învățării unei limbi stăine? Există un secret?
                          Nu cred. Trebuie să îți placă și să existe motivație, altfel nu se poate. Depinde și de modul în care ne formăm, de mediul în care suntem expuși. Există mai multe tipuri de inteligență, iar în funcție de cel potrivit fiecărei persoane, poate învăța mai ușor. Secretul e să înveți constant și să nu te oprești într-un punct, crezând ca acela e sfârșitul, ci să cauți propria metodă prin care să poți învăța mai eficient.

                          Ce va urma? Încă nu știu exact ce voi face, dar sper că va fi ceva în domeniul artei sau psihologiei. Oscilez între a rămâne în România sau a pleca în străinătate; limba engleză cu siguranță mă va ajuta. Încă nu știu, însă, dacă îmi voi transforma această pasiune în meserie, dar cu siguranță va avea și ea un rol.”