Marți se redeschide parțial drumul spre Slănic Moldova

    Așa arăta DN12B imediat după surpare
    Circulația pe DN12B Târgu Ocna – Slănic Moldova va fi reluată marți, 4 decembrie, dar numai pe o sigură bandă și numai pentru mașini de maxim 3,5 tone.

    „Pentru mașinile mai grele – ne-a informat purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Alin Șerbănescu – se va folosi în continuare varianta ocolitoare care pleacă din Târgu Ocna spre Slănic Moldova”.

    Drumul a fost închis circulației la începutul primăverii după ce o porțiune de circa 40 de metri s-a surpat din cauza ploilor repetate. Atunci s-a apelat la o variantă ocolitoare pentru circulația autovehiculelor, practic pe fostul drum de la ieșirea din Târgu Ocna spre Slănic Moldova.

    Deși foarte scurtă, varianta ocolitoare nu a fost asfaltată integral și a dat, timp de nouă luni, motive repetate de nemulțumire tuturor celor care se foloseau zilnic de acest drum.

    „Problema – a precizat Alin Șerbănescu – este că lângă porțiunea de drum surpat se află și o conductă de gaz metan, care ar trebui relocată, dar prprietarul ei nu vrea să facă o astfel de operațiune. Ni s-a permis să o facem noi, CNAIR, însă pentru aceasta trebuie organizată o licitație pentru a angaja un constructor autorizat. Or, licitațiile presupun, legal, anumiți pași de făcut, deci ceva timp”.



    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"
    PUBLICITATE