Acasă Blog Pagina 2255

Curcubeu de culori în piața Prefecturii. „Cel mai frumos ou de Paște”

    Iepurași portocalii, făcuți din ață apretată, coșulețe cu flori, căsuțe din lemn în care locuiesc puișori, icoane pe sticlă sau carton, sumedenie de obiecte decorative realizate în tehnica origami, boluri de sticlă cu grâu verde sau mușcate roșii, felicitări de Paște, margarete din etamină, ouă pictate în toate culorile.

    Sunt doar câteva dintre lucrurile minuate pe care băcăuanii le-au descoperit, marți, în piațeta din fața Prefecturii, la evenimentul organizat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC): „Cel mai frumos ou de Paște”, ediția a XII-a. Obiectele au fost confecționate de mâinile harnice ale beneficiarilor de servicii sociale, cu sprijinul terapeuților.

    La târgul de anul acesta au avut standuri, ca de obicei, asistații centrelor din Bacău, Răcăciuni, Comănești, Onești, Ungureni, Dărmănești și Tg. Ocna ai DGASPC. Li s-au alăturat cei ai Direcției de Asistență Socială Bacău și ai 15 organizații neguvernamentale. Între acestea, „Sf. Ioan Calabria”, „Lumina”, FSC, SOS Satele copiilor, APDP, „Norocel”, „Betania”.

    O surpriză a fost prezența centrelor din alte județe – Suceava, Neamț, Vrancea -, ceea ce înseamnă că i s-a dus vestea acestui târg. După ce am făcut turul standurilor am luat-o de la capăt și am cercetat mai atent oferta.

    Așa am descoperit carul cu boi, roabele cu flori, pietrele pictate, oițele cu lână aurie, casetele din lemn pictate, în care poți ține orice, aranjamentele cu crengi de măr sau de iasomie galbenă. Și am uitat să vă spun că pe tarabe, printre iepurași și puișori, erau fel de fel de bunătățuri: cozonac cu nucă, plăcinte cu mere, poale-n brâu, negrese, rulade, turtă dulce, puișori, salată de fructe în aspic, ouă de ciocolată umplute cu cremă de brânză, borcănele cu miere, dulceață sau compot…

    Copiii nu doar au admirat iepurașii, puișoii și jucăriile din lemn, ci au participat la „vânătoarea de ouă” organizată într-o „poiană” sau la atelierul de pictură, amenajat alături. Greu de plecat de aici! Bucuria puștilor, sărbătoarea culorilor de pe tarabe și strălucirea soarelui, care nu a fost zgârcit marți, au făcut, împreună, ca ziua să fie minunată și pentru părinți.

    „Misiunea acestui eveniment este aceea de a informa, a conștientiza opinia publică și societatea civilă asupra problematicii persoanei cu dizabilități, integrării acesteia în comunitate, cât și cooptarea, motivarea pe viitor a comunității locale în a se implica în diverse proiecte de voluntariat referitoare la specificul acestei categorii sociale”
    – Daniela Țîțaru, director general al DGASPC Bacău.

    Au început manifestările dedicate Zilei Veteranilor de Război

      Garnizoana Bacău, în colaborare cu Filiala județeană a Asociației Naționale a Veteranilor (AVT) de Război ,,General Eremia Grigorescu”, a început, marți, 23 aprilie, suita manifestărilor dedicate „Zilei Veteranilor de Război”, marcată de 117 ani la finalul acestei luni.

      Marți, în sala mare a Cercului Militar a avut loc un simpozion dedicat acestui eveniment, la care au participat, alături de veterani de război și de văduve ale veteranilor de război, reprezentanți ai autorităților locale, militari activi și în rezervă, cetățeni ai municipiului Bacău. Au fost prezenți generalul de flotilă aeriană, în retragere, Alexandru Leonov – președintele de onoare al Filialei Bacău a AVT, Constantin Scripăț – viceprimar de Bacău, comandorul Leonard Baraboi – comandantul Garnizoanei Bacău și consilierul local Ilie Bîrzu.

      Despre însemnătatea cinstirii memoriei veteranilor de război a vorbit președintele Filialei Bacău a AVT, col. (r). Paul-Valerian Timofte, care a subliniat că pentru acești eroi astăzi se face încă puțin și, deși numărul veteranilor scade mereu, indemnizația acordată lor de statul român este cea mai mică din Europa. Numai în județul Bacău mai avem doar 287 de veterani de război și 1.845 de văduve de veterani de război. Iar zece veterani băcăuani au atins suta de ani de viață și încă trăiesc.
      Consilierul județean Carmen Dima a transmis participanților un mesaj din partea președintelui Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu, iar despre importanța evenimentului au vorbit și Constantin Scripăț și Ilie Bîrzu.

      La final, Victoria Leonov – soția generalului Alexandru Leonov – a citit o poezie din creația proprie dedicată veteranilor de război. Filiala Bacău a AVT a acordat diplome de excelență unor colaboratori și parteneri, iar Muzica militară a Garnizoanei a interpretat un scurt program de melodii.

      Miercuri, 24 aprilie, de la ora 10,00, la Monumentul Eroilor Neamului din Cimitirul Central, Garnizoana Bacău, în colaborare cu Unitatea Administrativ Teritorială și cu Asociația Veteranilor de Război – filiala Bacău, organizează o ceremonie militară și religioasă pentru depunerea de coroane, de jerbe și de buchete de flori cu prilejul sărbătoririi ,,Zilei Veteranilor de Război”.

      „Veteranii de război au luptat, sub jurământ, pentru apărarea pământului românesc. Ei nu au cerut nimic de la nimeni, ci doar au jurat să meargă pentru rege, pentru țară, să câștigăm Transilvania și Basarabia care ne-au fost furate.”
      Col. (r). Paul-Valerian Timofte, președintele Filialei Bacău a Asociației Veteranilor de Război

      Un șofer care nu a oprit la semnalul polițiștilor băcăuani, prins de polițiștii nemțeni

        Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Borleşti au fost sesizaţi, marți, de către colegii din cadrul IPJ Bacău, cu privire la faptul că un autoturism condus de un bărbat despre care există indicii că s-ar afla sub influenţa alcoolului, nu a oprit la semnalele acestora şi se deplasează spre localitatea Tazlău, informează NewsAllert.

        Poliţiştii nemţeni au instituit imediat un filtru de circulaţie pe DJ 156 C Tazlău, unde au depistat în trafic autoturismul în cauză. La volanul acestuia se afla un bărbat de 36 de ani, din Bacău, care emana halenă alcoolică. Acesta a refuzat să fie testat cu aparatul alcooltest, fiind ulterior condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

        Poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 ore a conducătorului auto, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice, acesta fiind introdus în arestul I.P.J. Neamţ. Astăzi va fi prezentat Instanţei de Judecată cu propunerea de arestare preventivă.

        Un taximetrist a furat o pisică. Momentul a fost surprins de camera de supraveghere

          Un bărbat din Bacău şi-a pierdut de o săptămână liniştea în casă după ce un taximetrist i-a furat pisica, informează ProTV.

          Întreg momentul a fost surprins de camere de supraveghere.

          În imagini se observă momentul în care un taximetrul opreşte, coboară cineva şi ia pisica de pe gard.

          Bărbatul s-a gândit că e o glumă proastă când a văzut imaginile de pe camera de supraveghere, însă a trecut deja o săptămână şi pisica nu s-a întors acasă.

          De când Julieta a dispărut, întreaga familie nu mai are linişte. Pisica a fost un cadou şi a ajuns în casă în urmă cu 6 luni.

          Bărbatul este hotărât să ceară ajutorul poliţiştilor ba chiar este dispus să plătească răscumpărare, numai că Julieta să fie adusă acasă.

          5 forțe care ne influențează deciziile de cumpărare

          Eugen Popa

          Avem de luat multe decizii – mai mici și mai mari – în fiecare zi, variind de la ceea ce ar trebui să mâncăm pentru prânz la ceea ce ar trebui să facem cu viața noastră. Deși credem despre noi că suntem raționali și fiecare decizie luată e bine gândită se pare că tot ceea ce facem, pornind de la deciziile serioase legate de investitii economice până la achiziționarea unui produs, sunt acțiuni mai putin raționale decât de imaginam.

          În opinia cunoscutului hipnoterapeut Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, consumatorii sunt mai motivați să creadă că un produs este mai bun dacă este pur și simplu plasat alături de unul mai scump și, totodată, nu facem cumpărături și nu accesăm servicii doar pentru consum, ci și pentru a ne gestiona imaginea publică și pentru identitatea noastră personală (cum ne simțim cu ceea ce am ales). Așadar, pentru că vrem să ne simțim inteligenți cu alegerilor noastre, avem tendința de a supraevalua lucrurile odată ce le deținem (eu sunt un cumpărător inteligent, foarte inteligent!) – un fenomen cunoscut sub numele de “efect de dotare”.

          Specialistul este de părere că sunt cel puțin 5 forțe care ne influențează deciziile de achiziție:

          1. Așteptările ne modifică experiența. Așteptările ne afectează adesea percepția, iar acesta este motivul pentru care oamenii care iau un placebo în loc de un analgezic real își pot diminua disconfortul după ce iau pilula – pentru că se așteptă să funcționeze. Această înțelegere se aplică și modului în care produsele sunt comercializate în general. Cu cât așteptările sunt mai mari, cu atât experiența va fi mai bună. Când te aștepți la puțin, șansele să crezi că ai primit puțin sunt foarte mari. Asta e în mare parte rolul publicității, să crească așteptările pentru a crea în final o experiență perpepută cât mai benefică”, explică hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză.

          2. Totul este relativ. Cei mai mulți oameni știu ce vor doar dacă văd lucrul respectiv într-un context. Nu știm ce cameră foto nouă ne dorim până nu o vedem la un fotograf celebru pe site. Nu știm ce ne-am dori în plus la telefonul pe care-l avem până nu găsim unul cu mai multe caracteristici. Totul este relativ și se bazează pe câteva idei simple, precum: avem tendința de a compara lucrurile, suntem înclinați să ne concentrăm atenția asupra unor lucruri ușor de comparat, evităm comparațiile care ne-ar putea solicita prea mult atenția“, declară hipnoterapeutul.

          3. Oamenii nu sunt siguri de prețul real al unui produs. Specialiștii în marketing știu de mult că prețul pe care un consumator este dispus să îl plătească este relativ, și nu reflectă nici pe departe costurile de producție. Acesta este motivul pentru care cineva ar plăti 30 de lei pentru un hamburger la un restaurant de lux, dar nu ar plăti mai mult de 5 de lei pentru același burger la un restaurant fast-food. Ceea ce este mai puțin evident este cât de ușor poate fi modificat prețul pe care un consumator îl va plăti. Dacă la un fast-food o modificare de preț va fi imediat sesizată, în cazul unui restaurant unde prețul hamburgerului este deja mai mare, o creștere minoră de preț poate trece neobservată”, explică Eugen Popa.

          4. Spiritul de turmă este slăbiciunea consumatorului obișnuit. Decizia de a cumpăra un obiect sau de a apela la un serviciu depinde într-o mare măsură și de ceea ce au ales cei dinaintea noastră. Spiritul de turmă se manifestă atunci când presupunem că un anume lucru este bun (sau rău) pe baza comportamentului anterior al altor oameni, iar propriile noastre acțiuni le imită pe ale lor. Un restaurant plin sau o cafenea unde abia mai găsești un loc liber la bar vor fi întotdeauna mai atractive decât un alt restaurant care poate fi spațios și aierisit; și asta doar pentru că presupun întotdeauna că acolo unde au mers cei dinaintea noastră este și calitate”, declară hipnoterapeutul Eugen Popa.

          5. Gratuit” este întotdeauna mai scump. Ai cumpărat vreodată 2 bucăți dintr-un produs pentru a-l primi și pe al 3 lea gratuit? Ai fi cumpărat același produs în condițiile în care nu ar fi existat oferta? Gratuit” este un buton declanșator al reacției emoționale – o sursă de excitație irațională. Nimic din ceea ce este gratuit nu este de refuzat. Nici măcar articolele care sunt inutile pentru noi sau pe care nu le-am achiziționa dacă ar trebui să plătim un preț pentru ele. Și uite așa ajungi să cunoști și să interacționezi cu produse care în mod normal nu ar fi fost în aria ta de interes”, conchide hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză.

           

          Eugen Popa este unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România şi preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. De-a lungul carierei s-a specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală Occidentale (Hipnoză, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitivă) cât și Orientale (Meditație, Yoga, Spiritualitate), fiind astăzi un trainer holistic în toată puterea cuvântului. Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia și Statele Unite, iar până în prezent a susţinut conferinţe, traininguri şi workshop-uri în Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania etc., la care au participat mii de oameni.

          Marea Provocare – „O oră pentru cartier!”

            Zilele acestea a apărut în spațiul virtual o inițiativă a Nest Hub Comunity & Coworking, prin care băcăuanii cartierului Bistrița Lac sunt provocați la un eveniment intitulat „O oră pentru cartier!”. Este vorba de o campanile de curățenie și înfrumusețare a perimetrului fiecărei scări de bloc din cartier care va avea loc astăzi de la ora 17.30.

            Cei care doresc să participle sunt invitați la activități de curățenie spațiu verde, văruire de copaci, colectare de deșeuri, plantare spațiu verde, creare de locuri de joacă și spații de relaxare sau socializare, etc. Mai mult decât atât, organizatorii promit și câteva premii, cel mai interesant fiind cel acordat pentru cei mai gospodari vecini, care vor primi o plachetă ce va fi montată la intrarea în scara de bloc cu înscrisul „Cea mai frumoasă scară de bloc din cartierul Bistrița Lac”.

            Concomitent cu această activitate vor fi amplasate pancarde de informare la fiecare intrare în cartier cu mesajul „Bine ați venit în cartierul Bistrița Lac” și vor fi amplasate la toate scările de bloc autocolant cu noua identitate vizuală a cartierului.

            Proiectul Nest Hub Community & Coworking, din Bacău, a apărut din nevoia de a avea un spațiu pentru dezvoltarea mediului antreprenorial în rândul tinerilor și, în același timp, pentru dezvoltarea comunității locale. Nest Hub își propune să fie un loc în care tinerii din Bacău, și nu numai să, își dezvolte abilitățile, să facă networking, să lucreze într-un mediu favorabil, creativ și să împărtășească din cunoștințe și idei pentru a dezvolta startup-uri și proiecte de succes.

            Două voci morale

            Liviu Antonesei – universitarul, poetul disident – spune: ,,Pe la jumătatea lui ianuarie 1990, am publicat în Opinia studențească, un articol intitulat Securitatea a câștigat Revoluția, în care mă bazam mai degrabă pe intuiții decât pe informații, pe atunci foarte puține”. Prin ianuarie-februarie 1990, Gabriel Andreescu, alt cunoscut disident, scria cu trimitere la speratele idealuri ale Revoluției din 1989: ,,S-a terminat. Potoliți-vă cu iluziile!”… Ce adevăruri!

            Zice acum Liviu Antonesei: ,,Faptul că marii câștigători ai Revoluției au fost securiștii a devenit tot mai evident. Și-au tras partea leului din procesul de transfer ilegal sau în marginea legii a avuției publice, în mâini private, au infiltrat partidele și organizațiile civice, au susținut jocurile piramidale care au fost o sursă excelentă de acumulare primitivă de capital pentru inițiați și un dezastru pentru fraieri.

            Acum, nici măcar nu mai infiltrează partidele politice, nu doar pentru că sunt infiltrate parcă pe vecie, dar creează și altele noi! Le mai lipsea ceva: să fie absolviți de crimele de la Revoluție. Iată că se întâmplă și asta. Este destul să citiți dosarul trimis de Parchetul General în instanță, ca să vedeți că niciun securist nu apare între învinuiți; doar niște lideri FSN și conducători militari”.

            Tot acum, universitarul Gabriel Andreescu notează amar ,,despre finalul penibil al Dosarului Revoluției” și ,,victoria Securității”: ,,Eliminarea Securității din istoria sângeroasă a revoluției este revoltătoare și penibilă în același timp […] Este inutil să adăugăm argumente pentru a sublinia voința Parchetelor Militare și a Procurorului General de a exonera Securitatea pentru crimele din decembrie 1989. În acest moment, ne rămâne întrebarea: cum este posibilă, la 30 de ani de la schimbarea de regim, o astfel de invitație la amnezie generală?”

            Măcar în aceste zile, în care sacrul ne asediază mai mult ființarea, să ascultăm vocile morale ale națiunii… 
            Ion Fercu

            Aproape 3 milioane de lei pentru Spitalul Orășenesc Buhuși

            Ministerul Sănătății a acordat Spitalului Orășenesc Buhuși o finanțare în valoare de 2.979.000 RON. Suma va fi folosită în totalitate pentru achiziționarea de aparatură și echipamente medicale, la care se va adăuga și o cofinanțare de 10% din partea Consiliului Local/ Primăriei Orașului Buhuși.

            „Fila de buget de la Ministerul Sănătății a ajuns deja la Direcția de Sănătate Publică Bacău. Este cea mai mare sumă primită vreodată de unitatea noastră sanitară cu paturi. Spitalul Buhuși este deficitar la capitolul dotări, majoritatea echipamentelor medicale având o vechime mai mare de 12 ani.

            Aceste investiții sunt ca o gură de oxigen pentru spitalul nostru, pentru că avem multe sectoare de activitate în care medicii lucrează doar cu stetoscopul! Suntem siguri că aparatura și echipamentele medicale ce urmează a fi achiziționate vor contribui la creșterea gradului de satisfacție a pacientilor noștri și la acordarea de servicii medicale de calitate celor care ne vor trece pragul”, a declarat pentru Deșteptarea managerul acestui spital, Constantin Poiană.

            Spitalul Orășenesc Buhuși are 173 de paturi pentru internare continuă, 20 de paturi pentru spitalizare de zi și 10 paturi pentru aparținători. Aici sunt 4 secții de Medicină internă, Chirurgie generală, Boli infecțioase și Psihiatrie cronici, dar și 7 compartimente de Pediatrie/Terapie acută, Medicină internă cronici, Îngrijiri paliative, Neurologie, Anestezie și terapie intensivă, Primiri urgențe și Cardiologie.

            Reparații capitale la Secția Oftalmologie

              Secția Oftalmologie a Spitalului Județean de Urgență Bacău funcționează într-o clădire care a fost construită în 1960 și are o suprafață desfășurată de 1.458 de metri pătrați.

              Fiind atât de veche și cu instalații la fel de vechi, Consiliul Județean a aprobat documentația tehnică a lucrărilor de reparații capitale. Investiția presupune realizarea unei fundații din beton armat și a unei structuri metalice noi pentru liftul interior, tencuieli armate la toți pereții, anveloparea termică, refacerea în întregime a acoperișului – de la șarpantă și învelitori la sistemul de preluare a apei pluviale -, recompartimentarea secției în conformitate cu normele actuale, mai exigente decât cele din trecut, înlocuirea instalațiilor termice, electrice, de climatizare/tratare și a instalației de fluide medicale, montarea unui sistem de detecție, avertizare și protecție la incendiu, rețele noi de apă și canalizare, echipamente tehnologice și dotări medicale specifice blocului de operații și sălilor de tratamente.

              Secția de oftalmologie are 28 de paturi de spitalizare, două săli de intervenții chirurgicale și a avut peste 1500 de pacienți anul trecut, deși are „o infrastructură deficitară”, după cum arată specialiștii. Reparația capitală a acestei secții va dura 34 de luni și va costa 15.625.297 de lei.

              Acționarii SIF Moldova au aprobat dividendul pe 2018

              Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) SIF Moldova a aprobat, la sfârșitul săptămânii trecute, valoarea dividendului aferent exercițiului financiar 2018. Aceasta este, în varianta brută, 0,0304 lei pe acțiune și corespunde unui rezultat net de repartizat de 50.159.949 de lei și unui cuantum al dividendelor de 30.256.347 de lei. Aproape 20 de milioane de lei sunt în categoria „alte rezerve”.

              Costurile aferente plăților se suportă din valoarea dividendului net, iar plata dividendelor se face prin Depozitarul Central și agent de plată Banca Transilvania. Data de 10 mai 2019 a fost aprobată ca dată de înregistrare (ex-date 09 mai 2019), iar 30 mai 2019 ca dat plății dividendului.
              Totodată, AGA a aprobat prescrierea dividendelor aferente exercițiului financiar 2015 stabilite prin AGOA din 25.04.2016, neridicate până la 1 iulie 2019.

              Acționarii – ne-a informat Costel Ceocea, președintele Consiliului de Administrație al SIF Moldova – au mai aprobat reducerea capitalului social al societății de la 101.317.917,60 lei, la 100.217.917,60 lei, respectiv cu suma de 1.100.000 lei, ca urmare a anulării unui număr de 11.000.000 acțiuni proprii dobândite de societate.

              Continuă răscumpărarea de acțiuni

              Răscumpărarea de acțiunii proprii va continua, în vederea reducerii capitalului social, prin anularea acțiunilor, precum si pentru derularea de programe de tip „stock option plan” pentru distribuirea de acțiuni către angajați, administratori și directorii societății.

              Numărul maxim de acțiuni care pot fi răscumpărate este de maxim 20.300.000 (2,0036% din capitalul social), din care maxim 15.300.000 (1,5101% din capitalul social) vor fi răscumpărate în vederea reducerii capitalului social, prin anularea acțiunilor. Maxim 5.000.000 de acțiuni (0,4935% din capitalul social) vor fi răscumpărate în vederea distribuirii către angajați, administratori și directori.

              Prețul minim minim de achiziție va fi prețul de piata de la Bursa de Valori din momentul achiziției, iar prețul maxim 2,2 lei. Durata Programului de răscumpărare este de maxim 12 luni de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a.

              Plata acțiunilor răscumpărate va fi făcută din profitul distribuibil sau din rezervele disponibile ale societății.

              Achiziționarea acțiunilor se va face prin ofertă publică de cumpărare pentru dobândirea a maxim 15.300.000 de acțiuni în vederea reducerii capitalului social și prin operaţiuni în piaţă pentru dobândirea a maxim 5.000.000 acțiuni în vederea derulării de programe de tip “stock option plan”.

              Aproape 49 de milioane de lei profit în 2019

              Acționarii au aprobat și Programul de activitate pe anul 2019 în acord cu „Strategia și politica de investiții a SIF Moldova”, în care profotul net este de aproape 49 de milioane de lei
              Bugetul de venituri și cheltuieli pentru exercițiul financiar 2019 prevede venituri totale de 103.293.827 lei, cheltuieli totale de 49.087.940 lei și un profit brut de 54.205.887 lei.

              În România, hoțul strigă „hoții!”

              Răzvan Bibire

              Viața politică și socială a României este caracterizată de un paradox: la noi hoțul cel mai mare se dă de ceasul morții jurându-se că nu a furat nimic și-i arată cu deștu’ pe ăia de trebuie să-l prindă că ei sunt hoții. Asta nu ar fi nimic, dacă această strategie nu ar avea succes la public. Așa s-a ajuns ca la noi în țară cei mai mari mincinoși să pozeze în tipi onești și să fie adulati de public pentru asta în vreme ce ăia de spun cât de cât adevărul să fie fugăriți pe motiv că mint de îngheață apele.

              Hoții cei mai hoți sunt acum acuzatori și plâng cu lacrimi de crocodil că nu ei, ci ăialalți sunt cei care au furat cel mai mult. Iar poporul se duce după fentă. Păi cum să nu se ducă dacă întâiul om din stat practică această strategie. Ne putem aminti dosarul cu actele falsificate pe baza cărora a luat o casă fără să fi avut dreptul, faptul că a produs un prejudiciu de vrei 300.000 de euro încasând o chirie la care nu avea dreptul și că nu vrea să dea banii aceștia statului, că soția sa a ajuns „noaptea ca hoții” în fața procurorilor ca să nu fie nevoită să dea ochii cu presa…

              Dar, de la înălțimea acestor fapte, domnia sa ne vorbește de corupție, de hoți, de onestitate.

              Vreți să vorbim de așa-zisele „pensii nesimțite”? Va mai amintiți cât scandal s-a făcut pentru câteva sute de pensii ale politicienilor și care ajungeau la 2-3 mii de lei? Sunt 500 de parlamentari care primesc pensii speciale cu valoarea medie de 2.800 de lei dar peste 3.200 de judecători și procurori care primesc pensii speciale cu o valoare medie de 9.400 de lei! Nu mai vorbim de personalul auxiliar din Justiție: 1600 de pensii cu valoarea medie de 3.500 de lei.

              Datele sunt de la nivelul anului 2016, an în care parlamentarii au costat bugetul 1,4 milioane de lei, dar judecătorii, procurorii și personalul auxiliar din Justiție au încasat de la buget pensii speciale în valoare de 36 de milioane de lei. De peste 25 de ori mai mult. Dar despre ce s-a discutat în spațiul public? Doar despre pensiile politicienilor.

              Alt exemplu: anticomuniștii cei mai anticomuniști se dovedesc a fi, de fapt, cei mai mari apărători ai foștilor torționari. Câtă vreme la „comuniști” erau încadrați inamicii, era ok să fie beliti, când, însă, s-au aflat lucruri nasoale despre amici, se schimbă foaia și se pune batista pe țambal.

              Dacă-s de-ai noștri, nu se pune! Va mai amintiți de așa-zisul protest al magistraților la Bruxelles? Cine era unul dintre cei mai vocali? Fix procurorul ăla de la Bihor care căuta modalități să-i „potolească” pe judecătorii care nu răspundeau la comenzi! Ia ghiciți, cine sunt cei mai mari acuzatori ai „asistatilor social”? Fix oamenii care primesc pomană de la stat mai mult decât amărâții aia de la țară.

              Dacă un beneficiar de ajutor social ia maxim 140 de lei pe luna, ia să socotim câtă subvenție încasează un student care se plimbă gratis cu trenul? Biletul ăla nu cade din cer, e plătit de cineva: de noi. Ia să vedem, marii ecologiști, proprietari de mașini electrice de zeci de mii de euro și care alimentează gratis, nu primesc mai multă pomană decât asistatii social?

              Putem continua, dar ați prins esențialul: cei mai gălăgioși oameni sunt fix aia care-s cu muscă pe căciulă.

              „CSMeii”, calificări in-corpore

              Weekend-ul recent încheiat a tras cortina peste meciurile din Grupele Principale „Valoare” la handbal juniori. Linia de bilanț este una favorabilă CSM Bacău, toate cele trei echipe de juniori ale „CSMeilor” fiind calificate la turneele finale ale sezonului în curs.

              În ultima etapă, juniorii 1 pregătiți de Adi Brezan și Costel Petrea au câștigat derby-ul de clasament cu CSM Ploiești: 35-25 (19-16). Victoria le-a permis băcăuanilor să aconteze locul 1 în prima Grupă Principală „Valoare”, cu un total de opt succese, o remiză și o înfrângere. Turneul final al juniorilor 1 va avea loc la Cluj, în perioada 7-11 mai, tragerea la sorți fiind programată vinerea aceasta, la sediul FRH.

              De pe locul 1 merg mai departe și juniorii 2 ai CSM Bacău. Campioană la juniori 3 în precedentele două sezoane, echipa antrenată de Gabriel Armanu și Valeriu Rugină a contabilizat nouă victorii și o înfrângere în Grupa Principală „Valoare” 1. Turneul final se va derula între 29 mai și 2 iunie.
              Și echipa de juniori 3 a clubului băcăuan va fi prezentă la întrecerea ce va reuni cele mai bune opt echipe din țară. Handbaliștii aflați sub comanda lui Gabriel Armanu și Valeriu Rugină au ocupat locul 2 în Grupa Principală „Valoare” 1, cu opt succese și două eșecuri.

              La juniori 2 și 3, tragerea la sorți a grupelor de la turneele finale va avea loc astăzi, localitățile ce vor găzdui lupta pentru medalii urmând să fie anunțate ulterior.

              Radu Todiraș, multiplu campion european

              Secția de karate a SCM Bacău continuă să obțină rezultate de top. Și nu doar pe plan intern. Vârful de lance al sportivilor pregătiți de Doru Botez este Radu Todiraș, bucureșteanul legitimat din acest sezon la SCM.

              După cele două titluri naționale cucerite la kata și kumite la prima competiție internă a lui 2019, Todiraș a reușit o splendidă salbă de succese la Europenele derulate în urmă cu câteva zile, la Bar, în Muntenegru.

              Bilanțul lui Radu Todiraș? Șapte medalii, dintre care cinci de aur, una de argint și una de bronz! La individual, reprezentantul SCM Bacău sub tricolor a luat aurul la kumite Seniori 77 kg și la Masters Open, completându-și reușitele cu un argint la Kata Seniori, unde a fost depășit doar de compatriotul său, Daniel Fusaru.

              În întrecerile pe echipe, Radu Todiraș s-a laureat campion continental la kata echipe masculin, la kata echipe mixt și la kumite mixt Open, trecându-și în cont și un loc 3 la kumite mixt Open.

              “Spaţiile suprapuse” ale artistei Carmen Poenaru

              Carmen Poenaru, Marius Tiţă şi Mariana Popa, la vernisajul de la Galeriile ALFA

              Un eveniment artistic remarcabil, a avut loc la Galeriile “Alfa” din Bacău, la care a participat un numeros public, aşa cum se întâmplă de fiecare dată când invitaţia vine din partea uneia dintre cele mai reprezentative, iubite şi apreciate artiste plastice băcăuane, care, de peste 30 de ani ne încântă cu arta sa. Marea Galerie de Artă de pe Mărăşeşti găzduieşte până pe 13 mai expozţia “Spaţii suprapuse”, o “personală” Carmen Poenaru, membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Bacău, al cărei preşedinte este.

              „Continuăm şi astăzi, la Galeriile ALFA, cu nume mari ale artei plastice băcăuane. Pe simeze, după Cristina Ciobanu, avem creaţiile tot a unei doamne, este vorba după cum vedeţi, de prietena noastră Carmen Poenaru.

              Despre Carmen se pot spune foarte multe lucruri, astăzi mă surprinde cu o noutate, aceste colaje textile. Se pare că iarna a fost lungă şi ursitoarele au fost darnice cu artista noastră. Există aici o extraordinară combinaţie între pictură, arta textilă şi pastel de o mare frumuseţe, care o să vă bucure sufletele şi inimile”, a spus în deschidere Mariana Popa, artist plastic, manager al Complexului Muzeal “Iulian Antonescu”.

              De altfel, vernisajul a avut loc, cum se întâmplă în marile galerii din ţară şi străinătate, după un timp acordat publicului pentru a se familiariza cu noua propunere a artistei. Pentru a aduce publicul “cu picioarele pe pământ” şi a-i direcţiona atenţia spre temele principale ale expoziţiei, ale mesajuluidirect sau subliminal, Carmen Poenaru a invitat un critic de artă din Bucureşti, Marius Tiţă, cronicar de artă şi jurnalist pentru piaţa de artă, critic, curator, colecţionar, redactor şef, Radio România Internaţional.

              “Expoziţia de faţă este o poveste unitară, este un cântec, curge foarte direct, natural, ceea ce înseamnă că de la început, pe undeva a existat o determinare în sufletul artistului de a pune pe simeze aceste opere, reunite sub titlul de «Spaţii suprapuse». Artiştii plastici care lucrează în 2D, pictură – artă textilă, vin cu o anumită observaţie a tot ce ne înconjoară. Este, dacă vreţi, un joc cromatic de culori şi spaţii. Simţim aceste lucru atunci când ne aflăm în faţa unei lucrări bune, adevărate, sincere, la care aş adăuga armonia acestui concert al emoţiilor pe care pictura o creează. Vă invit să urmăriţi această frumaosă poveste a artistei Carmen Poenaru”, am reţinut din observaţiile critice ale profesorului Marius Tiţă.

              În încheiere, surprinzător la un asemenea gen de eveniment, Carmen Poenaru şi-a expus în limbajul emoţiilor, al artei programatice, al crezului ei artistic, determinarea de care vorbea criticul Marius Tiţă: ce înseamnă pentru artista Poenaru “spaţii suprapuse” şi de ce a ales să le expună, să le ofere publicului pentru a se elibera de această obsesie.

              În Săptămâna Patimilor, dar şi în Săptămâna Luminată vă puteţi oferi o bucurie vizitând expoziţia “Spaţii suprapuse” de la Galeriile ALFA.

              Elevii de la „Miron Costin”, într-un schimb de bune practici în Macedonia

              Șase elevi și doi profesori de la Școala Gimnazială „Miron Costin” Bacău au trăit experiențe inedite pe meleagurile lui Alexandru cel Mare. La sfârșitul lunii trecute, timp de o săptămână, echipa formată din Alexia Nica, Alexandra Jușcă, Diana Cucu, Tudor Stolniceanu, Luca Mardare, Andrei Olteanu și profesorii lor Alina Drăghici și Liliana Adochiței s-au deplasat în Macedonia de Nord, în cea de-a doua mobilitate a proiectului Erasmus + „Boosting Entrepreneurial Skills”.

              Pe lângă faptul că au vizitat școala gazdă, OOU „Dimkata Angelov Gaberot”, din Kavadarci, echipa din Bacău s-a întâlnit cu mai mulți antreprenori locali din Macedonia, pentru a afla din secretele care au constituit rampa de lansare în carieră. „Am avut ocazia să vedem încă un model de învățământ din Europa, ceea ce ne permite să facem o comparație cu ceea ce este în România, respectiv în Bacău. Școala vizitată din Macedonia, deși mică, în comparație cu Școala «Miron Costin», poate constitui, în anumite privințe, un model de bune practici pentru cadrele didactice de la noi și pentru elevi”, a precizat prof. dr. Liliana Adochiței, coordonatorul proiectului.

              Proiectul „Boosting Entrepreneurial Skills” a fost realizat cu intenția de a crea oportunitatea elevilor din Spania, Turcia, Macedonia, Bulgaria și România de a se întâlni, a se cunoaște, a învăța unul de la celălalt și a găsi împreună soluții pentru dezvoltarea abilităților manageriale și de antreprenoriat, încă de la o vârstă fragedă.

              Obiectivele proiectului sunt: dezvoltarea sentimentului de inițiativă a elevilor, descoperirea și explorarea oportunităților oferite de UE, promovarea toleranței și popularizarea diversității, prin cunoașterea culturilor europene, dobândirea anumitor cunoștințe legate de antreprenoriat. Grupul țintă este format din aproximativ 200 de elevi, cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani. Următoarea întâlnire în cadrul proiectului va fi în luna octombrie 2019, când Școala Gimnazială „Miron Costin” Bacău va fi gazdă pentru partenerii europeni.

              Se asfaltează strada Șafran

                Societatea de Servicii Publice Municipale Bacau a început asfaltarea străzii Alexandru Șafran.

                Reparațiile se vor face pe o suparafață totală de peste 3500 de metri pătrați, pentru care este nevoie de aproximativ 450 de tone de mixtură asfaltică.

                Până la finalizarea Centurii Municipiului Bacău, această arteră reprezintă una dintre variantele ocolitoare ale orașului, pentru mașinile care vin dinspre Onești și Moinești.

                ”Orașul Bacăul pare trist și cenușiu. La orizont, o nouă criză a apei și o mochetă sintetică în loc de gazon”

                constatarea aparține realizatorului Tv Rareș Bogdan, candidat la alegerile europarlamentare din partea Patidului Național Liberal

                 

                 

                Domnule Rareș Bogdan, deschideți lista Partidului Național Liberal pentru alegerile europarlamentare din 26 mai. Ce-l determină pe un jurnalist de succes să se implice activ în politică?

                 

                Am luat această decizie, în primul rând pentru că m-am săturat să văd disprețul cu care Liviu Dragnea și al său PSD îi tratează pe români. Un dispreț care denotă suficiență, aroganță, ipocrizie și multă, foarte multă minciună. Noi, oamenii onești, nu mai putem sta deoparte dacă vrem să schimbăm ceva, pentru că ne confruntăm cu o clică pusă doar pe hoție și interesată să găsească o cale să-l scape pe Dragnea! A lăsa țara în continuare pe mâna lor înseamnă să îi trădezi pe români. Nu cred că vrem să trăim în țara în care jandarmii gazează protestatarii, în care cei aflați la putere iau decizii împotriva liniștii și bunăstării românilor, cu o mentalitate de vechili, fără niciun fel de principii. Eu refuz să accept că așa arată România în care ne creștem copiii! Vreau să fiu respectat la mine acasă, vreau să văd că politicienii iau decizii pentru interesul public, pentru oameni, pentru bunăstarea și liniștea lor, nu pentru o clică de partid!

                 

                La 30 de ani de la Revoluție, întreaga clasă politică pare compromisă, sondajele de opinie arată că românii au foarte puțină încredere în politicieni. E corectă percepția publică?

                 

                Tocmai pentru că foarte mulți sunt dezamăgiți de clasa politică am decis să candidez. Am convingerea că putem schimba această percepție, dacă procedăm așa cum trebuie: cu gândul la români și la nevoile lor! De asta este nevoie să scăpăm de Dragnea, de Vâlcov, în general, de toți condamnații care ocupă funcții importante în stat! Eu m-am luptat cu ei seară de seară, ani de zile. De aceea m-am hotărât să plec acum la Bruxelles, pe venituri mai mici decât aveam în presă. Puteți spune că sunt un idealist, însă eu mai cred în șansa României, în șansa noastră de a sta în primul rând, de a fi respectați în Europa, iar vocea noastră să conteze.

                 

                Cum vede Rareș Bogdan orașul Bacău?

                 

                Vin în Bacău dinspre Sibiu și Brașov. Între Brașov și Bacău sunt 180 de kilometri pe șosea, dar diferențele reale sunt de un secol! Intri în Bacău printr-un pasaj rutier subteran, înțeleg că a fost făcut cu fonduri europene de administrația liberală. Să nu vă supărați pe mine, eu spun ce cred și ce gândesc: cu cât pătrunzi mai mult în Bacău oraș, mai ales în anumite cartiere, există doar cenușiu și tristețe. Eu știu orașul încă din anii studenției, când veneam în vacanțe la niște prieteni. Astăzi, niciunul dintre ei nu mai locuiește în Bacău. Unii au plecat în străinătate, alții la Cluj sau la București. Între două crize ale apei și o mochetă sintetică montată în loc de gazon, știrile despre Bacău sunt inexistente. Semn că orașul moare. Și nici nu este de mirare, cu un primar care a pierdut o finanțare europeană pentru modernizarea Insulei de agrement, iar proiectele pentru atragerea de bani europeni sunt insignifiante. Ba da, am mai citit ceva despre Bacău: Spitalul Municipal, care ar fi fost primul spital public nou construit în România, tot la inițiativa liberalilor, este îngropat de PSD și de actualul primar.

                 

                Vedeți vreo rezolvare rapidă a situației?

                 

                Nu. Și, dacă vreți, mai continui și cu alte lucruri pe care le știu, deși nu-mi face mare plăcere! Când vă îmbolnăviți mai grav, voi, băcăuanii, mergeți la spitalele din Iași, Cluj și București. Actualul dumneavoastră primar a preferat să se împrumute decât să scrie proiecte europene. A învățat asta de la șefii săi, care refuză să construiască spitale regionale cu fonduri europene, refuză să lege Moldova de Ardeal cu o autostradă care are finanțare europeană, dar pe care PSD nu vrea să o acceseze. Județul Bacău este condus 30 de ani doar de PSD, iar cel mai longeviv președinte de Consiliu Județean, Dragoș Benea, candidează acum pentru un mandat de europarlamentar. Credeți că va face treabă la Bruxelles, dacă nu a reușit să scoată un județ din noroaie? Eu mă îndoiesc.

                 

                Veniți din Ardeal și se vorbește mult despre diferențele dintre Moldova și Ardeal. Sunt ele atât de evidente?

                 

                În mod categoric, da! Acolo, primarii au ales să muncească în folosul comunităților, acolo cu toții și-au dat mâna pentru dezvoltare, fie că vorbim despre Alba, Cluj, Oradea sau Arad. Iar cel mai bun barometru este că, astăzi, mulți tineri nu mai pleacă în Occident, ci aleg să rămână în țară, dar în aceste orașe. Peste tot sunt primari sau președinți de consilii județene liberali. Este clar că liberalii știu să scrie proiecte, să atragă fonduri. Ați avut și voi, aici, în Bacău, un astfel de exemplu și știți că am dreptate. Liberalii mei din Ardeal au construit parcuri industriale, infrastructură modernă. Ardealul este un model care poate fi exportat și în Moldova, una dintre cele mai sărace regiuni ale Uniunii Europene. De aceea, cred că cu tărie că după 26 mai, lucrurile se vor schimba, PSD va fi înfrânt, iar cei care vor pleca la Bruxelles vor ști să se bată pentru țara lor. De aceea, vă spun: Nu uitați să iubiți Bacăul, în fiecare zi! Nu uitați să iubiți România, în fiecare zi!

                 

                 

                 

                 

                 

                 

                ULTIMELE ȘTIRI