sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2249

Fără meciuri și fără Filipaș

După jocul de campionat cu CSM Lugoj, Știința s-a văzut nevoită să-și amâne și partida de azi, din Cupa României contra banățencelor. În plus, băcăuancele au pierdut-o și pe Loredana Filipaș, care se va opera la genunchi. Pe post de înlocuitoare figurează Adina Roșca, de la CSM Târgoviște.

E cod galben de viscol în vestul țării. Și cod roșu la Știința. Gruparea băcăuană s-a văzut nevoită să-și amâne ambele meciuri cu CSM Lugoj din deplasare, din această săptămână: cel de azi, din Cupa României și cel de sâmbătă, din campionat. În aceste condiții, studentele vor începe 2019 așa cum au încheiat 2018. Cu un joc de foc, contra campioanei Olandei, Sliedrecht Sport.

Învingătoare în manșa tur a „optimilor” Cupei CEV, cu 3-2, pe teren propriu, în decembrie, Știința va susține returul cu Sliedrecht, miercurea viitoare, pe 22 ianuarie, în Olanda. „Țineam foarte mult să susținem măcar un meci oficial înainte de returul cu campioana Olandei. Asta și pentru că, până la finalul săptămânii trecute, nu le-am putut avea la antrenamente pe jucătoarele aflate la lotul național: Kapelovies, Rogojinaru, Cazacu și Faleș”, a declarat antrenorul Științei, Florin Grapă, care a explicat și rațiunea pentru care a solicitat amânarea celor două partide cu CSM Lugoj. Inițial, gruparea băcăuană a cerut doar amânarea jocului de sâmbătă, din etapa a doua a returului Divizia A1.

Motivul? Pregătirea deplasării din Olanda, cu Sliedrecht. Ieri, însă, Știința s-a adresat Federației cu solicitarea ca și meciul de azi, cu CSM Lugoj, decisiv pentru accederea în Final Four-ul Cupei României să fie reprogramat. De data aceasta, de vină a fost buletinul meteo. Unul care anunță cod galben de viscol în 27 de județe, inclusiv în Timiș.

„Era riscant să pornim la drum spre Lugoj și să rămânem înzăpeziți cine știe pe unde”, a spus Grapă. Reprogramareea „dublei” Cupă-campionat cu Lugojul dă peste cap planurile Științei de a pregăti cât mai bine returul cu Sliedrecht. „Dorința noastră este calificarea în «sferturile» Cupei CEV, însă misiunea ne este îngreunată de faptul că nu vom avea niciun meci în picioare înaintea returului din Olanda. E dificil și să gasim un adversar pentru un amical în perioada aceasta”, a adăugat tehnicianul Științei. Și cum un necaz nu vine niciodată singur, echipa băcăuană va trebui să renunțe pentru tot restul sezonului la serviciile Loredanei Filipaș.

Voleibalista de 21 de ani care măsoară 1,99 metri va suferi o intervenție chirurgicală la genunchi ca urmare a faptului că acuză probleme serioase la tendonul rotulian. Accidentarea lui Filipaș vine într-un moment nepotrivit, iar aici nu este vorba doar de returul cu Sliedrecht. Filipaș a jucat foarte bine în acest sezon, randamentul său condiționând în mod pozitiv și evoluția concurentei sale pe post, căpitanul Denisa Rogojinaru. În condițiile forfaitului declarat de Loredana Filipaș, Știința va apela la aducerea Adinei Roșca. În vârstă de 22 de ani, Roșca s-a format la Dinamo București, de unde a ajuns la CSM București, cu care a cucerit în urmă cu două sezoane Cupa Challenge. În vara lui 2017, Roșca semnat cu CSM Târgoviște, echipă de la care va veni la Știinta Bacău. Din păcate, Adina Roșca nu este o soluție pentru returul cu Sliedrecht, neavând drept de joc ca urmare a faptului că a evoluat deja anul acesta în Cupa CEV pentru CSM Târgoviște.

CSM București, prima calificată

Se cunoaște prima echipă calificată în Final Four-ul Cupei României: CSM București. Echipa din capitală a câștigat sâmbătă trecută cu 3-0 partida din deplasare, cu „U” NTT Data Cluj și ajunge în careul de ași al competiției. Azi vom afla alte două calificate, odată cu disputarea partidelor Dinamo- CSM Târgoviste (ora 17.30, Digisport) și Belor Galați- Alba Blaj. Așa cum aminteam, întâlnirea CSM Lugoj- Știința a fost amânată. Toate confruntările se dispută în manșă unică, învingătoarele asigurându-și prezența în Final Four-ul Cupei.

Lansare de carte: “Şi omul nu a mai scos niciun cuvânt”

Joi, 17 ianuarie, ora 17.00, la Sala multimedia a Bibliotecii Judeţene “Costache Sturdza” Bacău, va avea loc evenimentul “Numai poetul”, în cadrul căruia va conferenţia despre poezia eminesciană prof.univ.dr. Bogdan Creţu (Iaşi).

În acelaşi cadru va fi lansat şi volumul de versuri “Şi omul nu a mai scos niciun cuvânt”, de Ion Tudor Iovian, profesor, poet, eseist, gazetar, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România.

Cartea va fi prezentată publicului de Constantin Călin şi Adrian Jicu, critici literari.

Constituţia pârâtă la CEDO

Ştiu că jurnalistul trebuie să fie un ,,mediu rece”, dar nu m-am putut abţine. Am zâmbit când am văzut ştirea. ,,Laura Codruța Kovesi a atacat la CEDO revocarea sa din funcţia deţinută , invocând încălcarea mai multor drepturi în ceea ce privește procedura de revocare ……”

În scurtul comunicat transmis unei agenţii de presă de către Doamna Kovesi prin intermediul Parchetului General am luat act de motivele invocate (dacă acestea sunt cele reale) şi m-am minunat. Iată ce motivează petenta în plângerea menţionată; “….. nu am avut calitatea de parte în conflictul soluționat de instanța constituțională, nu am fost citată în fața Curții Constituționale și nu am avut posibilitatea de a avea cel puțin calitatea de «intervenientă» pentru a exprima un punct de vedere în apărarea mea. Decizia Curții Constituționale nu a putut fi contestată, inexistența unei căi de atac fiind stabilită de însăși motivarea Deciziei Curții Constituționale.

Astfel, am reclamat și faptul că nu există în dreptul intern un temei de drept prin care să poată fi exercitată o cale de atac împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 358 din 30 mai 2018. În procedura în care Curtea Constituțională a emis Decizia nr. 358 din 30 mai 2018 nu au fost respectate garanțiile unui proces echitabil, sub aspectul accesului la un tribunal, având în vedere că nu există în dreptul intern <>, un temei de drept și o procedură internă bazată pe criterii obiective care să îmi ofere dreptul la o contestație privitoare la drepturile și obligațiile cu caracter civil referitoare la măsurile disciplinare dispuse de ministrul justiției și decise (!!?? s.n.) de Curtea Constituțională printr-o decizie definitivă, fără cale de atac…. “

Dacă plângerea ar fi fost formulată de un profan, ar fi trecut neobservată motivarea, dar doamna Kovesi nu e oricine. La CEDO apelezi doar dacă ai un proces civil, comercial, dacă ai epuizat toate căile de acces, dacă judecătorul ți-a încălcat drepturile. Analizând motivele invocate constatăm în primă instanţă că doamna Kovesi nu are calitate procesuală. Adică, Decizia nr. 358 din 30 mai 2018 a CCR nu avea ca obiect persoana L.C. Koveşi ori ”…măsurile disciplinare dispuse de ministrul justiției..” cum eronat se invocă.

Curtea Constituţională a avut a se pronunţa asupra conflictului juridic de natură constituţională, ivit între Ministrul Justiţiei şi Preşedintele României, în legătură cu refuzul acestuia din urmă de a da curs propunerii celui dintâi de revocare a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Soluţionând diferendul, prin Decizia amintită, instanţa de contencios constituţional a constatat existenţa conflictului de natură constituţională şi a obligat Preşedintele României să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al structurii naţionale specializate în combaterea corupţiei. În termeni profani, reclamant a fost Ministrul Justiţiei, pârât a fost Preşedintele României, iar obiectul pricinii era refuzul pârâtului de a-şi îndeplini obligaţiile.

CCR-ul nu a făcut altceva decât să-i explice preşedintelui, şi nu L.C. Kovesi, ce atribuţii are ministrul şi ce atribuţii are preşedintele. Pe de altă parte, a te plânge că nu ai fost parte în dosar e un non-sens, dosarul privea două instituţii şi nu o persoană. Problema cu persoana/revocarea, o tranşase Ministrul Toader prin decizia de revocare ceva mai înainte. Iar la CCR nu decizia de revocare se judeca.

În ceea ce priveşte lipsa dreptului la un recurs efectiv împotriva soluţiei CCR şi să ataci pentru acest motiv decizia la CEDO, nu are cum să nu te amuze, dacă nu ar fi îngrijorător văzând calitatea şi funcţia celui care invocă un astfel de motiv. Şi asta pentru următoarele considerente; deciziile CCR nu sunt echivalentul deciziilor de drept comun întrucât CCR soluţionează conflictele generate de coliziunile cu prevederile constituţionale, nu conflicte de drepturi. De altfel, cap.VI din Constituţie care se referă la ,,Autoritatea judecătorească” dar şi la instanţele judecătoreşti, procurori şi CSM, exclude Curtea Constituţională.

Această instituţie are dedicat un capitol separat, Titlul -V- care la art. 147, pct. 4 consacră expres obligativitatea deciziilor CCR de la data publicării în M.O. Aşa stând lucrurile, a ataca la CEDO decizia CCR motivat că nu este recurabilă, înseamnă să conteşti la CEDO însăşi Constituţia României aprobată prin referendum. Atunci care e raţiunea acestei acţiuni sortite respingerii? Ar exista totuşi un motiv prozaic şi mercantil (dincolo de menţinerea în atenţia publică), anume, acela că, peste câţiva ani, când acestei contestaţii îi va veni rândul să intre în atenţia judecătorilor Curţii Europene, vor fi trecut alegerile parlamentare în România iar Guvernul, poate să aibă altă coloratură. Or, la CEDO statul pârât, este reprezentat de guvern care înainte de a intra în dezbateri, poate declara şi recunoaşte că a avut loc o violare a drepturilor petentului şi negociază cu acesta din urmă ,,preţul” stingerii litigiului. Iar preţul poate fi şi politic…. Acesta ar putea fi un motiv…., cu bătaie lungă….!

Jurist Adrian M. Ionescu

O tânără din Moinești a revoluționat avioanele Airbus

    Daniela Andrioaie, o tânăra din Moineşti, județul Bacău, a făcut calcule pentru avioanele Airbus, optimizând traiectoriile, consumul și nivelul de poluare, și spune că pentru moment vrea să-și dezvolte cunoștințele în afara granițelor țării, deoarce sectorul aerospațial din România nu a atins încă o anumită maturitate, scrie Ziarul Financiar în ediția sa electronică. Tânăra a câștigat categoria „Erasmus” la Gala Studenților Români din Străinătate care a avut loc săptămâna trecută în capitală.

    „Sectorul aerospațial din România nu a atins încă o anumită maturitate, dar are un potențial uriaș în această direcție. Pentru moment vreau să acumulez experiență și know how prin diverse colțuri ale lumii”, a spus Daniela Andrioaie, tânăra care a câştigat pemiul I la categoria „Erasmus” în cadrul galei Ligii Studenților Români din Străinătate.

    Daniela Andrioaie a făcut practică la compania Airbus, unde s-a ocupat de testarea și optimizarea procesului de realizare a modelelor de avioane A350. De asemenea, ea a participat săptămânal la conferințe cu centrele Airbus din toate locațiile din Franța, Germania și Marea Britanie, unde se calculează prognozele din punctul de vedere al planificării bugetare și financiare, se analizează managementul valorii câştigate (EVM) și se iau decizii. Ea a plecat să studieze în Franța cu o bursă Erasmus în anul III de studii. În prezent, este ultimul an la Facultatea de Inginerie Aerospațială din București, unde este înscrisă la specializarea Construcții Aerospațiale.

    „Sunt pilot de planor de la vârsta de 16 ani, parașutist și pasionată de motociclete. Experiența în străinătate a jucat un rol decisiv în modelarea unui caracter puternic, dându-mi încredere în mine și curaj să îndrăznesc să îmi urmez visele oricât de ireale ar putea părea acestea. Datoria noastră este să nu renunțăm niciodată. (…) Desigur, îmi doresc să îmi las amprenta asupra viitorului industriei aerospațiale românești. Îmi plac provocările, iar șansa de a «resuscita» o industrie de vârf în propria mea țară mă motivează să mă implic și să nu mă tem că ambițiile și aspirațiile îmi sunt prea mari”, a mai spus Daniela Andrioaie.

    Câștigatoarea categoriei „Erasmus”, tânăra din Moinești, a studiat la Isae SupAero, un institut mondial de excelență în domeniul aeronautic, din Toulouse, Franţa prin programul Erasmus +. Daniela Andrioaie spune că în timpul în care a fost plecată a realizat aplicații pentru sateliții cu exerciții de la Centrul Național Francez de studii spațiale, planetologie și fizică stelară și a putut face observații despre spațiu și Terra.

    16 ianuarie 2019

      O fetiță a murit iar fratele ei este în comă după ce s-au jucat cu chibriturile

        O fetiţă în vârstă de trei ani și jumătate ani a decedat, iar fratele acesteia, de doi ani și jumătate ani, se află în comă, după ce s-au jucat în locuinţă cu chibriturile, au aprins salteaua patului şi s-au intoxicat cu fum, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.

        Doi copii au fost scoși dintr-un imobil în flăcări de pe strada Cuza Voda nr. 14. din municipiul Bacău. Cei doi, o fetiță de 3 ani și 6 luni, respectiv, un băiețel 2 ani și 6 luni, au fost găsiți inconștienți, probabil intoxicati cu fum.

        Până la sosirea forțelor de intervenție din apartament a fost evacuat un minor în vârstă de 4 luni care nu a suferit intoxicație cu fum.

        Evenimentul s-a produs marţi seara, în garsoniera în care locuiau cei mici cu părinţii, situată la demisolul unui bloc cu două etaje de pe strada Cuza Vodă, din municipiul Bacău. Potrivit sursei citate, cei doi copii se aflau în camera garsonierei, iar mama acestora, cu un alt copil de 3 luni, era în bucătărie.

        „Copiii, un băiat şi o fetiţă, erau singuri în dormitor, s-au jucat cu chibriturile şi au dat foc la pat. Au fost degajări mari de fum de la salteaua patului, s-a creat panică şi în casă şi în bloc. Copilul de 3 luni a fost evacuat din primele momente, iar cei doi copii au fost găsiţi inconştienţi de echipele de căutare-salvare ale ISU, şi predaţi SMURD”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

        La spital, fetiţa a făcut stop cardio-respirator şi a decedat. Băieţelul este în stare comatoasă, instabilă şi nu poate fi transportat la o clinică de specialitate din Iaşi. ISU Bacău a intervenit la eveniment cu 23 pompieri, 2 autospeciale şi echipajul SMURD.

        Patru bănuiţi de comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată reţinuţi de poliţişti

          Poliția în acțiune

          Poliţiştii au identificat şi reţinut patru persoane, cu vârste cuprinse între 21 şi 42 de ani, care, în seara zilei de 13 ianuarie a.c.,în municipiul Bacău, ar fi deposedat, prin agresiune, un localnic de 60 de ani, de un telefon mobil şi suma de aproximativ 1000 de lei.

          La data de 14 inuarie a.c, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău au depistat şi identificat patru persoane cu vârste cuprinse între 21 şi 42 de ani, bănuite de comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată.

          În urma activităţilor de cercetare şi investigare efectuate s-a stabilit că bănuiţii ar fi deposedat, prin violenţă, un localnic de 60 de ani, de un telefon mobil, în seara zilei de 13 ianuarie a.c., în timp ce acesta se deplasa către domiciliu. Bărbatul ar fi fost abordat pe stradă de o tânără de 21 de ani, din judeţul Neamţ, care i-ar fi propus să întreţină relaţii sexuale cu aceasta, moment în care trei bărbaţi, l-ar fi deposedat prin acte de violenţă, de un telefon mobil şi suma de aproximativ 1000 de lei.

          Poliţiştii au găsit asupra unui bărbat , de 42 de ani, telefonul mobil al păgubitului, iar asupra unui tânăr de 24 de ani, suma de 400 de lei.

          Cei patru au fost reţinuţi de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore şi au fost prezentaţi instanţei care a emis mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

          Pentru a nu deveni victimă a unei tâlhării, poliţiştii vă recomandă:

          Evitaţi deplasările pe trasee aflate in zone mai puţin circulate: câmpuri, parcuri, şantiere.
          Dacă din diverse motive trebuie să circulaţi după lăsarea întunericului, ocoliţi locurile neiluminate ori in care se află unităţi cu program prelungit sau non-stop, unde se comercializează băuturi alcoolice (restaurante, discoteci).
          Când observaţi că sunteţi urmăriţi de un individ sau de mai mulţi, deplasaţi-vă prin zone intens circulate, chiar dacă acest lucru presupune schimbarea traseului. Solicitaţi ajutorul primului poliţist întâlnit în calea dumneavoastră.
          Nu vă afişaţi ostentativ cu obiecte de valoare (lănţişoare, brăţări, telefoane)
          Nu vă lăsaţi atraşi în locuri dosnice de către indivizi care oferă spre vânzare diverse produse (de obicei mai ieftine).
          Nu vă lăudaţi persoanelor necunoscute cu bani sau valori pe care le aveţi asupra dumneavoastră sau acasă.

          COD GALBEN de vânt, viscol și ninsori

            Până miercuri seara, în majoritatea regiunilor ţării vor fi intensificări ale vântului, ninsori şi precipitaţii mixte ce vor favoriza depuneri de polei, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie.

            Pentru acelaşi interval de timp, a fost emis şi un COD GALBEN de intensificări susţinute ale vântului şi viscol în toată zona de munte. La noapte, ninsorile vor fi mai intense în special în Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi nordul Carpaţilor Orientali.

            În prezent, din cauza intensificării vântului, ne aflăm sub avertizări nowcasting de COD PORTOCALIU pentru zonele de munte ale judeţelor Hunedoara şi Caraş Severin, dar şi de COD GALBEN pentru judeţele Constanţa şi Tulcea.

            Ca urmare a acestui fapt, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne s-au dispus măsuri pentru ca pompierii, poliţiştii şi jandarmii să intervină în cel mai scurt timp în sprijinul cetăţenilor, dacă situaţia o va impune.

            Situaţia la nivel naţional este monitorizată prin Centrul Naţional de Conducere Integrată care funcţionează la nivelul Ministerului Afacerilor Interne. Reprezentanţii conducerii MAI vor ţine permanent legătura cu prefecţii din judeţele afectate de vremea rea.

            RECOMANDĂRI PENTRU CETĂŢENI!

            Înainte de a pleca pe munte, informaţi-vă temeinic în legătură cu itinerariul propus (dacă este accesibil, marcat sau dacă prezintă porţiuni periculoase), prognoza meteo, condiţiile climatice locale, starea de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu – acolo unde acestea există. Nu vă aventuraţi pe traseele interzise iarna!

            Plecaţi pe munte doar cu echipament adecvat anotimpului. Nu trebuie să vă lipsească lanterna, cuţitul, sacul de dormit, trusa de prim ajutor, busola/GPS, mijloace de aprins focul, telefonul mobil.

            Pentru siguranţa dumneavoastră, evitaţi pornirea la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, informaţi-vă în prealabil, dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate.

            Asiguraţi-vă că sistemul de încălzire funcţionează eficient, rezervorul de combustibil este plin, iar autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.).

            Totodată, urmăriţi alertele transmise prin aplicaţia pentru telefoane mobile – DSU şi respectaţi restricţiile sau recomandările autorităţilor.

            Băcăuan urmărit general, depistat la PTF Nădlac

              Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au depistat un bărbat căutat de autorităţile române pentru executarea unei pedepse privative de libertate.

              În data de 12.01.2019, în jurul orei 07.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota pe sensul de ieşire din ţară, s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră cetăţeanul român S.C., în vârstă de 33 de ani, domiciliat în judeţul Bacău.

              În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emis, de către autorităţile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârşirea de infracţiunii de lovire sau alte violenţe, având de executat 1 ani şi 2 luni de închisoare.

              Persoana în cauză a fost predată unui echipaj operativ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

              Situația drumurilor naționale din Moldova

                La acest moment, circulația pe drumurile naționale din zona Moldovei se desfășoară fără evenimente deosebite cauzate de starea vremii sau a carosabilului, cu excepția DN 11, km 90+000-175+450, limita jud. Covasna – Onești – Bacău, unde autoritățile au instituit o restricție pentru autovehiculele cu masă maximă admisă mai mare de 7,5 tone, în intervalul 07.00 – 11.00.

                Ninge în județele Suceava, Bacău, Galați, Neamț și Vrancea, iar carosabilul este umed cu porțiuni de zăpadă frământată de 0-2 cm pe DN 18 (jud. Suceava), în județele Vrancea și Bacău, și în strat de sub 1 cm pe DN 17A (Vatra Moldoviței – Ciumârna, județul Suceava).

                În rest carosabilul este umed.

                Pe timpul nopții, la nivelul DRDP Iași s-a acționat cu 100 de autoutilaje și s-au răspândit 309,3 tone material antiderapant. (DRDP Iasi)

                Restricții pe DN 11 între limita jud. Covasna – Onești – Bacău

                  UPDATE: Începând cu ora 9.30, se ridică restricția de circulație de 7,5 to impusă pe DN 11, km 90+000-175+459, limită jud. Covasna – Onești – Bacău

                  Autoritățile au instituit astăzi, 15 ianuarie 2019, o restricție pentru autovehiculele cu masă maximă admisă mai mare de 7,5 to pe DN 11, limita jud. Covasna – Onești – Bacău, km 90+000-175+450.

                  Restricția a fost instituită pentru intervalul estimat 7.00-11.00, pe fondul ninsorilor abundente.

                  Sursa: DRDP Iași

                  Un om a murit de frig, patru persoane au fost mușcate de câini, una de pisică și alta, de cal

                    În numai trei zile, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Bacău au fost zile de foc: s-au înregistrat nu mai puțin de 564 de pacienți, care s-au adresat unității medicale pentru diferite afecțiuni. 115 dintre aceștia au fost și internați, 95 de adulți și 20 de copii. Frigul de afară a făcut și victime.

                    „Au fost aduse în Urgență două persoane care au fost afectate de condițiile meteo și temperaturile scăzute. Este vorba despre un pacient din Pâncești, de 75 de ani, diagnosticat cu hipotermie severă și hipoglicemie, care a fost internat pe Medicină Internă, iar o a doua persoană, de 59 de ani, tot cu hipotermie severă, supravegheată tot pe Secția de Medicină Internă, nu a mai putut fi salvată, ea decedând a doua zi”, a declarat Mirela Romaneț, purtătorul de cuvânt al SJU Bacău.

                    Și zăpada de pe trotuare a creat probleme. În ultimele zile, s-au prezentat la spital 40 de cazuți pe gheața, dar dintre aceștia doar 4 au fost internați pe Ortopedie. Un caz mai grav, un pacient de 65 de ani, din Bacău, diagnosticat cu politraumatisme prin cădere de la înălțime, cu multiple fracturi costale, hemopneumotorax (perforare plămâni, n.r.) și accident vascular hemoragic, este, în prezent, sub supraveghere medicală la Chirurgie Generală.

                    Tot în UPU s-au oferit consultații și tratamente de specialitate pentru cinci pacienți mușcați de câini (4) și pisică (1), dar și pentru un bărbat din Cleja, care a necesitat internare la Chirurgie Plastică, după ce a fost mușcat de cal.

                    Agresiunile fizice și accidentele rutiere au fost și ele cauzele a 16 prezentări, dar fără a necesita internare.

                    Doar un copil de 6 ani, victima unui eveniment rutier, a rămas în grija medicilor de la Pediatrie, după ce a fost diagnosticat cu un traumatism cranio-cerebral mediu și fractură de claviculă. Nici virozele respiratorii „nu s-au lăsat mai prejos” și au adus în spital 39 de pacienți, din care 13 cu sindrom febril neprecizat. Și pentru că e în continuare frig, la Urgențe s-au mai aciuat și 4 oameni ai străzii, care sunt supravegheați medical, dar fără internare.

                    Salariații Rafo cer amânarea cu trei luni a intrării în faliment

                    Tribunalul Bacău ar trebui să se pronunțe pe 17 ianuarie asupra cererii de intrare în faliment a debitoarei Rafo Onești, dar reprezentantul legal al salariaților rafinăriei, Ion Marian, a depus o cerere pentru respingerea solicitării formulată, în octombrie trecut, de Direcția Regională Iași a Finatelor Publice. Salariații vin cu argumente că rafinăria este încă dorită de mai mulți investitori și cer, după verificarea de către instanță a stadiului îndeplinirii planului de reorganizare și a motivelor pentru care nu a fost realizat acest plan până la acest termen, o păsuire de trei luni până la declararea falimentului.

                    Cererea a fost depusă și pe fondul reluării licitației de vânzare a rafinăriei, pentru care Casa de Insolvență Transilvania (CITR), administratorul judiciar al Rafo, păstrează prețul de pornire de 44,625 de milioane de dolari, fără TVA, ca în luna mai a anului trecut la al treilea termen. Solicitările sunt așteptate până pe 18 februarie. La vânzare sunt instalațiile de rafinare perfect conservate (capacitate de 3,5 milioane de tone de țiței pe an) și terenul aferent, de 265 ha.

                    Foștii salariați ai Rafo sunt reprezentați la masa credală de Sindicatul Rafinorul și de Ion Marian. Ei consideră că cererea de intrare în faliment este justificată, pentru că statul urmărește recuperarea datoriilor pe care le are rafinăria la bugetul statului, dar consideră că preluarea înrtreprinderii de un investitor ar aduce și statului și tuturor creditorilor mai mulți bani decât în cazul unui faliment.
                    În cererea adresată de salariați Tribunalului Bacău sunt aduse și argumente în favoarea acestei opinii. Primul argument este păstrarea instalațiilor în perfectă stare, conservate, gata oricând să intre într-un proces de reparații, modernizări, investiții și repunerea în exploatare.

                    „Rafo – se arată în cerere – a fost vizitata de peste 16 delagații oficiale cu intentia de a cumpara activele și de a dezvolta și reporni unitatea, delegații însoțite de experți în domeniu, care au fost plăcut surprinși. După aceste vizite, unele firme au rămas în continuare interesate de achiziția Rafo, dar au aparut și altele”. Iar în cerere se dau exemple concrete.

                    La reactivarea Rafo pun umărul mai mulți

                    La jumătatea lunii decembrie, reprezentații CITR s-a întâlnit din nou cu conducerea executiva a rafinăriei. „M-am angajat, cum am facut-o mereu din 1997 – spune Ion Marian – să mă implic total, în numele salariaților, în atragerea unui cumpărător/investitor pentru Rafo. Acum, împreuna cu toți factorii responsabili care administrează tehnic și juridic societatea vrem să aducem, în maxim trei luni, un astfel de investitor”.

                    La solicitarea sindicatului salariaților, și Confederația Națională Patronală Uniunea Generală a Industriașilor din România UGIR 1903 a transmis documentația pentru vânzarea activelor Rafo către partenerii săi internaționali și către mari grupuri de afaceri din domeniu.

                    De asemenea, un grup de ingineri oneșteni și partenerii lor interesați de reactivarea platformei industriale de la Onești au plecat deja în China pentru definitivarea finanțării proiectului lor.
                    Iar pentru amplificarea prezentarii Rafo pe plan extern, prin Ministerul Afacerilor Externe s-a solicitat ca Rafo să fie prezentată prin ambasadele și ambasadorii României în diverse țări. In mod direct, au fost transmisă documentația Rafo pentru vânzarea activelor ambasadelor din Kuwait, Quatar, Egipt, Iran, Franța, Marea Britanie, Polonia, Irak, Arabia Saudita, Israel, Turcia, Germania, Italia, Spania și Irlanda.

                    „În conditiile în care în intervalul următoarelor 2-3 luni pentru Rafo nu va apărea un cumparator / investitor, salariații vor înțelege că alte interese sunt mai mari decât cele sociale și economice zonale din partea de Nord-Est a României, iar în locul Rafo și al Platformei Borzești trebuie să apară, cum se spunea, «lanuri de grâu, de porumb și de alte culturi agricole» și vor accepta falimentul cu toate consecințele lui.”
                    Ion Marian, lider sindical, reprentantul salariaților Rafo

                    Aerostar, în așteptarea achizițiilor

                    Echipa antrenată de Florin Bratu s-a reunit ieri în vederea sezonului de primăvară. Săptămâna aceasta, gruparea băcăuană va definitiva și oficializa înțelegerile cu jucătorii care urmează să întărească lotul
                    Gata cu vacanța! Divizionara B Aerostar Bacău s-a reunit ieri, în jurul prânzului, pregătind sezonul de primăvară, care va debuta în…februarie, cu cea de-a treia etapă din retur. „Aviatorii” vor aborda partea a doua a campionatului cu un lot remaniat. Și fortificat.

                    Deocamdată, sigure sunt doar plecările. Șapte la număr: portarul Hărăguță, fundașul S. Ichim, mijlocașii Sahru, Fl. Istrate, Hurdubei și Gavrilă și atacantul A. Pavel. Pentru șapte jucători disponbilizați, Aerostar pregătește șapte sau chiar opt new-entries. La ora primului antrenament din 2019, gruparea băcăuană nu oficializase încă în scris înțelegerile cu fotbaliștii pe care-i are în vizor pentru întărirea lotului.

                    „Până mâine vom pune pe hârtie totul. Acordul verbal există, unii din jucători ni s-au alăturat deja, alții urmează să vină, iar după ce vom semna contractele vom anunța oficial toate mutările de efectiv”, a declarat ieri antrenorul băcăuanilor, Florin Bratu, care vizează acoperirea tuturor posturilor: „Dorința noastră este să ne întărim lotul.

                    Avem nevoie de asta deoarece ne așteaptă un retur- eu nu l-aș numi chiar mini-retur, pentru că sunt 17 meciuri la mijloc- cu un grad ridicat de dificultate. Am mai spus-o și o repet: întotdeauna, returul este mai dificil decât turul. Eu sper să facem față cu brio și să ne atingem obiectivul: salvarea de la retrogradare”.

                    Deocamdată, singura problemă pe care o întâmpină băcăuanii este găsirea unor terenuri de antrenament adecvate. Căderile mari de zăpadă au făcut ca inclusiv terenurile proprii să fie lipsite de funcționalitate. „O scoatem noi la capăt zilele astea. Oricum, de săptămâna viitoare, plecăm în cantonament, la Izvorani, unde vom avea absolut toate condițiile”, a punctat Florin Bratu, care a precizat că lotul deplasat în cantonament va fi acela cu care se va aborda și returul de campionat.

                    Vraciu și compania se vor afla la Izvorani în perioada 21 ianuarie- 1 februarie, cu o zi înainte de încheierea stagiului de pregătire centralizată urmând să susțină și primul joc-test din 2019, cu Unirea Slobozia. Până atunci, astăzi și vineri este programată vizita medicală. Și, în paralel, se așteaptă oficializarea înțelegerilor cu noii veniți.

                    Expl. foto 1: Florin Bratu și-a întâmpinat jucătorii cu zâmbetul pe buze. „Haideti, că avem treabă, baieți”, le-a spus antrenorul lui Vraciu și Chirilă.

                    Amicalele iernii

                    31 ianuarie, la Izvorani: Aerostar- Unirea Slobozia
                    6 februarie, Piatra Neamț: Ceahlăul- Aerostar
                    9 ianuarie, Piatra Neamț: Aerostar- Foresta Suceava
                    13 ianuarie, Roman: Aerostar- Bucovina Rădăuți
                    16 ianuarie, Miercurea-Ciuc: Csikszereda- Aerostar

                    Clasamentul Ligii a II-a

                    1. Sportul Snagov 21 14 4 3 35-14 46p.
                    2. Academ. Clinceni 21 15 0 6 41-15 45p.
                    3. „U” Cluj 21 13 5 3 47-15 44p.
                    4. Chindia 21 13 5 3 41-23 44p.
                    5. Petrolul Ploiești 20 13 3 4 38-18 42p.
                    6. FC Argeș 21 12 5 4 36-19 41p.
                    7. CS Mioveni 21 10 4 7 33-21 34p.
                    8. Energeticianul 21 8 5 8 30-26 29p.
                    9. UTA Arad 21 8 5 8 32-30 29p.
                    10. Pandurii Tg. Jiu 21 8 4 9 36-33 28p.
                    11. ASU Politehnica 21 7 4 10 18-23 25p.
                    12. Ripensia Timiș. 21 6 7 8 25-31 25p.
                    13. Daco-Getica 21 5 9 7 29-31 24p.
                    14. Luceafărul 21 6 5 10 24-39 23p.
                    15. Aerostar Bacău 21 6 4 11 32-39 22p.
                    16. Metaloglobus 21 6 3 12 16-43 21p.
                    17. Farul Constanța 21 6 2 13 29-42 20p.
                    18. CS Balotești 20 5 4 11 20-36 19p.
                    19. Dacia Unirea 21 2 6 13 19-55 12p.
                    20. ACS Poli Timiș. 21 2 4 15 17-45 10p.

                    23 februarie
                    este data la care se va relua campionatul ligii secunde, Aerostar urmând să dispute primul meci din 2019 la Târgoviste, contra Chindiei

                    Știința, start cu dreptul!

                    Început de an fast pentru divizionara A de handbal feminin Știința Bacău. În prima etapă a celui de-al doilea tur de campionat, studentele au dat lovitura, trecându-și în cont cea de-a doua victorie stagională.

                    O victorie cu greutate, dar și una de moral, având în vedere adversara, HCF Piatra Neamț. Duminică, în runda cu numărul 11 a Seriei A, Știința, cu o Ionela Ciobanu în zi fastă (opt goluri marcate) s-a impus pe teren propriu cu 28-27 (16-13) în fața pietrencelor.

                    Echipa antrenată de Ion Arsene și Georgiana Vântu rămâne pe ultimul loc al seriei, însă succesul de duminică îi permite să o egaleze la puncte pe Dunărea Brăila, învinsă acasă de Neptun Constanța și să se apropie la două lungimi de undă de ieșencele de la UAIC CNOT. Joi, în etapa a 12-a, este programat duelul ultimelor clasate, Știința Bacău și Dunărea Brăila.

                    Rezultatele etapei a 11-a: UAIC CNOT Iași- AHCM Slobozia 19-39 (9-18), Știința Bacău- HCF Piatra Neamț 28-27 (16-13), Dunarea Brăila- Neptun Constanța 28-35 (15-17).

                    Programul etapei viitoare (duminică, 20 ianuarie): Știința Bacău- Dunărea Brăila (se joacă joi, 17 ianuarie, de la ora 14.00), Neptun Constanța- UAIC CNOT Iași, HCF Piatra Neamț- AHCM Slobozia.

                    Clasament

                    1. AHCM Slobozia 11 10 0 1 356-237 30p.
                    2. Neptun Constanța 11 7 2 2 357-286 23p.
                    3. HCF Piatra Neamț 11 6 2 3 308-282 20p.
                    4. UAIC CNOT Iași 11 3 0 8 249-351 9p.
                    5. Dunărea Brăila 11 2 1 8 280-319 7p.
                    6. Știința Bacău 11 2 1 8 265-340 7p.

                    România, geniul și geambașii de iluzii otrăvite

                    Celebra revistă Forbes apreciază că un tânăr român se numără printre cele mai influente zece persoane sub 30 de ani, din Europa. Acesta este inventator, inginer, autor, antreprenor, muzician. Invențiile sale și modul de a privi altfel totul uimesc. A finalizat cursurile unei a doua facultăți în Germania, are expertiza diagnosticării sistemului de învățământ românesc, despre care crede, cu argumente/ propuneri, că ar trebui trezit la viața… reală a nevoilor societății.

                    Visează la un univers educațional în care memorarea cunoștințelor să treacă în uitare. Aplicațiile pragmatice, utile insului/ societății, spectacolul descoperirii noului purtător de valoare adăugată (privată/ socială/ etică) ar trebui să fie vedeta. Tânărul, care, nota bene, a ales să lucreze în România, nu este chiar o excepție pentru generația sa.

                    Asemenea lui, sute și sute de tineri conaționali sunt locuiți de acest ferment al geniului (sic!) pe care ar fi dispuși să-l angajeze la trudă și în beneficiul nostru. Numai că, acolo unde sunt încropite ca vai de lume deciziile care spurcă supraviețuirea noastră se bulucesc analfabeții funcțional, orfanii de suflet, tot felul de fătuci-amante și amanți boșorogi, de corupți cu pușcărie suspendată și geambași de iluzii otrăvite. Ce mai tura-vura: pleava minților și a eticii.

                    Am privit către spectacolul preluării președinției Consiliului U.E. Impresionant, până într-o anumită zonă. Discursurile alor noștri, populate de sintagme staliniste, n-au fost singurele stridențe. Ce căutau în sală tot felul de progenituri analfabete ale unor lideri, inși care-au îmbolnăvit morala de lepră, alți borfași ai simțirii? Aș fi dorit să-i văd acolo pe unii dintre olimpicii liceeni, pe câțiva dintre tinerii inventatori sau pe managerii de top încă neintoxicați de mioritism, pe sportivii menționați de Donald Tusk în discursul său sau măcar pe… N-a fost să fie. Dar când o fi să fie?…

                    Contraziceri în CJ. Mihăilă vs . Benea

                      La ședința ordinară a Consiliului Județean din 28 decembrie 2018, senatorul Dragoș Benea a prezentat un bilanț cu ceea ce dumnealui consideră că sunt realizările guvernării locale și centrale. În continuare îmi voi prezenta părerea despre patru dintre punctele prezentate.

                      1.Domnul Benea anunță cu satisfacție semnarea contractului de execuție pentru centura ocolitoare a Bacăului cu firma Spedition UMB. I-am reamintit domnului senator la ședință și o fac și acum pentru opinia publică faptul că am mai asistat la filmul cu semnarea contractului de lucrări. Se întâmpla pe 1 aprilie 2015. Tot domnul Benea, împreună cu Victor Ponta și Lucian Șova ne-au servit o păcăleală de zile mari împreună cu o firmă din Turcia. Absolut întâmplător sau poate că nu, semnarea contractului s-a făcut imediat după ce domnul Ponta s-a întâlnit cu amicul său, Recep Erdogan. Domnul Benea scria atunci, tot triumfalist, pe Facebook, în turcește. Doar că “bașalirar” nu a fost o veste bună ci o țeapă plătită în avans, adică peste 70 de milioane de lei. Trebuie menționat că și la acel moment, cea mai bună ofertă a fost cea prezentată de firma Spedition UMB.

                      2.Pe subiectul A13 s-au iscat multe polemici în mod artificial, tocmai pentru a distrage atenția și a nu observa incapacitatea acestui guvern de a derula investiții în zona Moldovei. Nu este nevoie de lobby-ul ONG-urilor, de semnăturile parlamentarilor pentru a demara investițiile atât de necesare în infrastructura mare a acestei regiuni văduvite, ci doar de determinare și de competență. Consider că guvernarea PSD-ALDE are alte priorități. PSD are majoritate parlamentară confortabilă, are guvern, beneficiază de toate instrumentele ca să dezvolte zona Moldovei. Doar că singura lor preocupare este justiția. Atâta vreme cât acești indivizi vor fi la guvernare, niciun metru de autostradă, fie ea Bacău-Brașov sau Iași-Tg Mureș, nu va fi turnat. În ultima perioadă, au mai aruncat pe piață o găselniță: parteneriatul public-privat. Adică săracii României să fie nevoiți să plătească taxă dacă vor să meargă pe autostradă. De altfel, incapacitatea guvernului este recunoscută de comisarul european, Corina Crețu. De nenumărate ori, comisarul a declarat public faptul că nu s-au depus documentațiile pentru niciuna dintre autostrăzi. Asta în ciuda faptului că, în viziunea Comisiei Europene, ambele sunt prioritare. Pe exercițiul bugetar 2014-2020, Moldova beneficiază de aproximativ două miliarde de euro. La acestea se adaugă fondurile de coeziune.

                      3.Aeroportul Bacău a rămas cu cel puțin 10 ani în urmă. La inițiativa lui Dragoș Benea, deși existau fonduri europene, majoritatea PSD din consiliul județean condus de șeful PSD a decis concesionarea aeroportului către una dintre firmele controversatului om de afaceri Nelu Iordache. În 2008 Aeroportul Bacău deservea de trei ori mai mulți pasageri decât cel din Iași. Astăzi, după ce a făcut investiții în ultimii 10 ani de cca. 50 milioane de euro, aeroportul Iași deservește peste un milion de pasageri în timp ce Bacăul are circa 400.000 de pasageri. Totodată, Iași are mai mulți operatori, mai multe destinații iar acum se lucrează la documentație pentru realizarea unui cargo. La momentul în care domnul Benea împreună cu subalternii domniei sale din partid au decis concesionarea aeroportului, eu am votat împotrivă și am luat atitudine public, anticipând eșecul demersului pesediștilor.

                      4.CRAB prezintă o mare problemă a județului și municipiului Bacău. În ultimii doi ani, de când PSD, prin marioneta domnului Benea, a preluat conducerea primăriei, am avut parte de mai multe avarii la conducta de apă de la Valea Uzului decât în toți anii precedenți la un loc. Nici în perioada în care conducta nu fusese reabilitată parțial nu au fost atâtea probleme. După ultima avarie majoră, cea din luna iulie 2018, am cerut doamnei Nina Chiper, directorul CRAB, prezentarea în consiliul județean (județul Bacău este acționar la CRAB) a unui raport de activitate. Nici până în ziua de astăzi nu a binevoit doamna director să îl prezinte. Pentru buna informare a cetățenilor județului, doamna Chiper a ajuns în funcția de director după perioada pretecută în subordinea domnului Benea, la consiliul județean. Ar fi interesant să aflăm de ce a plecat atât de repede din funcție domnul Ion Bejan, prezentat de cei de la PSD pe post de mare manager, salvator al CRAB, după demisia lui Răzvan Găină. Și tot la capitolul explicații ar fi și felul în care s-au făcut lucrările la modernizarea conductei. Domnul Necula amenința cu o plângere penală. S-a pus batista pe țambal imediat după intervenția publică a șefului PSD.

                      Acestea sunt unele dintre realitățile județului pe care domnul Benea evită să le evidențieze.

                      Petrică Mihăilă, consilier județean PNL.

                      Dacul din Straja care trezește prin teatru conștiința de român în Italia

                      După felul în care se îmbracă și după felul în care se poartă pare un dac autentic, coborât de pe Columna lui Traian. Poate chiar este – cel puțin așa susține că se simte, deși își laudă și conștiința de român, mai ales după ce acum peste 17 ani a ajuns, ca mulți alți români, în Italia.

                      Acolo a dat piept cu statutul de emigrant, iar din 2016 s-a hotărât să militeze prin manifestări artistice pentru a le aminti tuturor ce înseamnă să-și păstreze intactă conștiința de sine, conștiința de români. A înființat o trupă de teatru la Genova, în inima cartierului istoric al orașului, în care a adunat la un loc numai tineri din comunitățile de străini, tineri actori străini.

                      Dacul din Italia se numește Laurențiu Iordache și a decis să-și pună în practică visul de a lansa un teatru adevărat și de a începe o lungă carieră actoricească.

                      De unde și cum a ajuns, domnule Iordache, în anii noștri un dac tocmai în Italia.

                      Din satul Straja, comuna Asău, unde a fost cu o sută de ani în urmă primul post-control până la granița cu Imperiul Austro-Ungar. De aceea am în minte și în suflet ideea de a ține cu orice preț vie și în străinătate ideea de străjer, de a veghea pe cât posibil la păstrarea valorilor spirituale ale poporului român. Eu aș vorbi însă în primul rând nu de România, ci de Dacia.

                      Cu toată dificultatîțile vieții din diaspora, este totuși posibil ca în comunitățile celor plecați sau care experimentează viața de emigrant să se organizeze unele manifestări culturale și religioase proprii, evident în arealul cultural și religios italian în cazul meu. Pentru că mentalitatea de român ajunsă în acel ocean de străinătate implică și un procent de conștiință de sine, de a fi sau a nu fi. Acolo eu sunt român, dar pot fi ușor asimilat. Acolo unde noi am fost împinși, de fapt, sistematic de cei care ne conduc, inclusiv la nivel mondial.

                      Este posibil ca emigrantul să-și țină, să-și împrospăteze și să-și alimenteze calitățile lui originale din țara de unde a plecat. Totul ține de voință. Iar eu susțin aceasta după 17 ani de Italia, unde am venit, ca tot românul la muncă. Dacă trăiești mult timp în altă țară există pricolul de a ți se șterge identitatea culturală.

                      Din asemenea considerente ați decis să întreprindeți ceva.

                      Acum câțiva ani am înființat în Genova o asociație culturală numită „Teatro Diaspora”, al cărei țel este ca la nivel planetar să implice cât mai multe persoane. Am compus, am regizat și am interpretat mai multe scenete, între care și „Coliba unchiului Tom”, de exemplu, care are un ușor caracter religios, dar și utopic și antirasist, pe care am prezentat-o la invitația Oficiului de manifestări culturale din Porto Antico timp de 30 de minute.

                      Sceneta a vut un răsunet extraordinar. În ea, sclavii erau negrii, imperialistul eram eu, un alb, iar mesajul a fost de a arăta lumii că un contrast între albi și negri este inutil. Am vrut să arăt duritatea și comportamentul ironic devastator al imperialistului alb față de oamenii negri. În finalul scenetei este răzbunarea negrului față de imperialist. La aceasta, sutele de spectatori din piața în care jucam au izbucnit în aplauze. Eu am scris sceneta, eu am regizat-o și s-a jucat cu studenți angolezi. Ei au înțeles mesajul scenetei și l-au făcut cunoscut tuturor: nu culoarea pielii face un om suprior altuia.

                      Am făcut și alte scenete: una pe teme religioase, alta pe replica dată de Decebal lui Traian când a venit în Dacia. „Cine sunteți voi?” – l-a întrebat Decebal. „Stăpânii lumii!” – a fost răspunsul. Iar replica regelui dac a fost „Veți fi când noi nu vom mai fi!”.

                      La spectacolele noastre vin și români, dar eu mizez mai mult pe prezența străinilor, care trebuie să ne cunoască mai bine. Să ne înțeleagă.
                      Cât voi sta în Italia voi face activitate artistică pentru a ne menține trează conștiința de români, impotrva tendințelor de a ni se spăla identitatea noastră.

                      Răspund românii din Italia chemărilor, îndemnurilor dumneavoastră la unitate, la păstrarea conștiinței de român?

                      Răspund majoritatea, dar sunt interese și interese. Am dovezi că cineva nu are toată deschiderea spre o colaborare constructivă, demonstrativă în zona culturală vizată de noi. Dar nu majoritatea românilor intră într-o asemenea categorie.

                      Mulți tineri au crescut în Italia, chiar s-au născut acolo. Mai au ei conștiință de români?

                      Am descoperit chiar într-o comunitate de lângă Milano, la Varese, copii educați de profesori locali, dar care știu că sunt români. Pe una dintre fetele de acolo am adus-o în trupa noastră și va juca într-o scenetă în rolul Reginei Dacilor.

                      Alți copii vor interpreta cântece. Comunitatea este destul de mare acolo, de circa 3.500 de persoane, dar oamenii au conștiință de români. Parcă mai mult ca unii din Genova, unde sunt multe interese egoiste. Este acolo o luptă între egoismul religios și cel social. Biserica de acolo nu ne primește cu teatrul nostru. Deși cu sceneta „Cerșetorul din Bethleem” acolo am ridicat, odată, sala în picioare.

                      Ziua Culturii Naţionale. 169 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu

                      Data de 15 ianuarie a fost desemnată „Ziua Culturii Naţionale”, care marchează şi naşterea poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu, de la a cărei naştere se împlinesc 169 de ani – poet care a influenţat în mod covârşitor cultura naţională.

                      Universalitatea poetului Mihai Eminescu a fost recunoscută de UNESCO fiind ales de această organizație internațională poetul anului 2000. NASA (National Aeronautics and Space Administration) a atribuit numele său unui crater de pe planeta Mercur. Poemul „Luceafărul” se află în Guiness Book of Records, iar Academia Recordurilor Mondiale (World Records Academy) a omologat această creație lirică drept cel mai lung poem de dragoste din lume, având 98 de strofe. Poetul sufletului românesc va fi sărbătorit în toate instituţiile de cultură din judeţul Bacău, prin organizarea de expoziţii, seri de poezie şi muzică, dezbateri de nivel academic. În această pagină vă oferim principalele repere din bogata agendă aniversară.

                      „Citiţi. Citind mereu, creerul tău va deveni un laborator de idei şi imagini, din care vei întocmi înţelesul şi filosofia vieţii.” (Mihai Eminescu)

                      Universalitatea operei lui Mihai Eminescu

                      Ziua Culturii Naţionale va fi marcată la Centrul de Cultură „George Apostu” prin organizarea manifestării „Iar deasupra tuturora…”, marți, 15 ianuarie 2019, ora 17.00, la sediul instituției.
                      Evenimentul reprezintă un moment special de reflecție asupra valorilor naționale și vizează omagierea poetului Mihai Eminescu, marcând împlinirea a 169 de ani de la naştere și, în același timp, debutul manifestărilor culturale ale instituției ce se vor desfăşura în 2019.

                      În seara de 15 ianuarie 2019, vor susține comunicări despre universalitatea operei lui Mihai Eminescu, despre provocările actuale ale limbii române, dar și ale istoriei, Eminescu și românitatea, cultivarea identităţii naţionale: prof. Constantin Călin, critic și istoric literar, publicist de elită al Bacăului (și nu numai); prof. Ștefan Munteanu, pasionat al operei lui Mihai Eminescu și autor al mai multor articole, având ca problematică centrală existența creatoare a marelui poet; lect. univ. dr. Adrian Jicu, manager al Bibliotecii Județene „Costache Sturdza”, Bacău; Dan Petrușcă, poet și eseist, profesor de limba și literatura română la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău.

                      Programul serii va continua cu recitalul susținut de Cvintetul „Grupetto”, format din: Ciprian Sicinschi – vioara I, Alexandru Timilie – vioara a II-a, Ilinca Sbanțu – violă, Liviu Mera – violoncel şi Stelian Dima Resmeriță – contrabas.

                      Artă, poezie şi muzică, la Galeriile „Alfa”

                      Tot marți, 15 ianuarie 2019, la ora 14.00, la Galeriile de Artă „Alfa”, va fi sărbătorită „Ziua Naţională a Culturii”. Vernisajul expoziției și lansarea catalogului „Artiști plastici băcăuani în colecțiile Muzeului de Artă Bacău” vă vor încânta privirea iar muzeografii vor desluși poveștile și realitățile fiecărui artist evocat în pagini, cât şi în expoziţia cu lucrări ale artiştilor cuprinşi în album. Se va vorbi despre poetul inimilor noastre, Mihai Eminescu, vor fi evocate crâmpeie din viața celui mai simbolist dintre poeții români – George Bacovia, se vor citi scrisorile de amor dintre Veronica Micle și „Eminul ei iubit”, pe fundalul muzicii folk. O invitaţie la pictură, vers, muzică, toate sub mantaua culturii naţionale.

                      Eminescu, sărbătorit în Catedrala „Înălţarea Domnului”

                      La Catedrala „Înălțarea Domnului” din Bacău, de la ora 12.30, va avea loc manifestarea cultural-artistică „Poezia religioasă a lui Eminescu”. Evenimentul este organizat de Protopopiatul Bacău, ASCOR, ATEB
                      (Asociația tinerilor și elevilor băcăuani), Asociația Părinților pentru ora de religie și Alianța părinților. Programul dedicat copiilor și tinerilor din Bacău va fi deschis de scriitorul Cornel Galben care va vorbi despre sentimentul religios în poezia lui Eminescu, după care preotul Marian Vătămănescu va prezenta

                      un „Colind pentru Eminescu” (pe muzică de Maria Mocanu, versuri: Arcadie Suceveanu). În continuare, scriitoarea Tincuța Horonceanu Bernevic va
                      interpreta un colaj din poeziile lui Eminescu. Scriitorul Liviu Chiscop ne va invita la o nouă lectură a lui Eminescu, iar actrița Mihaela Murafa și copiii actori Ioana Teodora Marcu şi Theodor Paris vor susține un recital din poezia religioasă a lui Eminescu.

                      De Ziua Culturii Naţionale, vizitarea expoziţiilor este gratuită

                      Natura, prin reprezentări vegetale sau faunistice, apare în multe dintre scrierile lui Eminescu, iar pentru a vă afla mai aproape de natura iubită de poetul național, de codri, de faună sau de stele, Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” invită băcăuanii să viziteze expozițiile de la Muzeul de Științele Naturii, Vivariul, Observatorul Astronomic „V. Anestin” și Casa Memorială „Ion Borcea”.
                      În data de 15 ianuarie 2019 vizitarea expoziţiilor este gratuită, cu excepţia celei de reptile vii, de la Vivariu.

                      „Era o frumuseţe! O figură clasică încadrată de nişte plete mari negre; o frunte înaltă, senină; nişte ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căreia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.”
                      Ion Luca Caragiale

                      Busturi ale poetului Mihai Eminescu în judeţul Bacău

                      Municipiul Bacău: Parcul „Cancicov” (operă semnantă de Gheorghiţă Alexandru – 1965); Colegiul „Mihai Eminescu” (retras în holul instituţiei de învăţământ, realizată de sculptorul băcăuan Gheorghe Zărnescu – 2000).
                      Municipiul Oneşti: Efigia lui Eminescu (autor Costel Eremia Grigorescu), clasată pe locul 19 într-un top internaţional întocmit de publicaţia de artă online Boredpanda, din 160 câte au intrat în clasamentul „Cele mai frumoase şi ingenioase statui din lume”.
                      Oraşul Comăneşti: în faţa Bibliotecii orăşeneşti.
                      Oraşul Slănic Moldova: parc (autor Vasile Aciobăniţei, 1964)
                      Lipova: în curtea Şcolii Gimanziale, unde a fost revizor şcolar Mihai Eminescu (autor Gheorghe Zărnescu).
                      În România (în aproape toate oraşele mari) şi în lume (Montreal, New York, Munchen, Elveţia, Paris, Cernăuţi, Ungheni, Bălţi, Chişinău etc.) sunt peste 100 de statui şi busturi ale poetului Mihai Eminescu, o parte fiind adunate în paginile unui volum de excepţie, semnat de Silvia Ciobanu, apărut în 2015. Pe o contracopertă este un citat din Ion Luca Caragiale, iar pe ultima fotografia efigiei lui Mihai Eminescu din Oneşti, alături de un frumos text: „La intrare în Oneşti, dinspre Oituz, Eminescu te întâmpină victorios că ai ajuns cu bine. Făcut numai din fier forjat, este o adevărată arhitectură… Sculptura intră în topul celor mai originale sculpturi din lume.”

                      Sărbătorirea Zilei Culturii Naționale la Onești

                      Ziua Culturii Naționale, ce este sărbătorită în fiecare an la 15 ianuarie (fiind ziua în care s-a născut ”Luceafărul” poeziei românești, Mihai Eminescu), prilejuiește la Onești desfășurarea a două evenimente deosebite. De la ora 12.00 la Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti” va avea loc un recital la care participă elevi ai Colegiului Național de Artă ”George Apostu” din Bacău. Astfel, în cadrul unui parteneriat încheiat între Colegiul Național ”Grigore Moisil” din Onești, Colegiul Național de Artă ”George Apostu” și Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti” vor concerta Iustina Iacob (violoncel), Rariș Butnaru (violoncel) – ei fiind îndrumați de prof. Codrin Stan și Emma Gherganu și Elena Gurău (flaut – prof. îndrumător Georgiana Cantemir). La pian va fi prof. corepetitor Ozana Kalmuski Zarea iar programul cuprinde prezentarea mai multor lucrări simfonice. De la ora 15, în organizarea Cenaclului literar – artistic ”George Călinescu” și a Bibliotecii Municipale ”Radu Rosetti” la această instituție se va desfășura colocviul ”Voi sunteți urmașii Romei?”. La acest colocviu sunt așteptate cu mult interes intervențiile profesorilor Emilia Boghiu, Gabriela Gârmacea, Bogdan Florin Romandaș, Valentin Rădulescu, Ștefan Epure. Colocviul, la care mai participă prof. Vasile Momanu, subinginerul Corneliu Cristea, dr. Adrian Boros și alții are ca moderatoare pe prof. Adina Mitroiu și este dedicat Zilei Culturii Naționale. (Ion Moraru)

                      Norii…

                      Lui Mihai Eminescu

                      Se strâng pe cer, în pripă,
                      Şi-n joacă se-nconjor,
                      Se prind de o aripă,
                      Se fugăresc în zbor.
                      Şi, din nalt, ca din cofiţă,
                      Plouă flori de romaniţă.

                      Mai apoi, către amiază,
                      Se întind, maiestuos,
                      În lungi umbre ce durează,
                      Bombănind morocănos.
                      Şi, din nalt, ca dintr-un cufăr,
                      Plouă florile de nufăr.

                      Se răsfiră-acum în zare
                      Şi se risipesc timid,
                      Parcă ruşinaţi de soare,
                      În mici pâcle se divid.
                      Şi, din nalt ca dintr-o glastră,
                      Plouă floarea cea albastră.

                      Către seara răcoroasă,
                      Se cuprind în braţe strâns,
                      Întunericul se lasă,
                      Norii picură a plâns.
                      Şi, din nalt, ca dintr-o salbă,
                      Plouă-acum cu floare albă.

                      Pe când Luna se arată,
                      Palidă, pe-a nopţii cale,
                      Pe-o potecă înstelată,
                      Trece un Poet, agale…
                      Şi, din nori mânaţi de zei,
                      Plouă-acum cu flori de tei.

                      Mihai, file din poveste, s-a pierdut în depărtare…
                      De-atunci, trecutul secol stă cu basmele pe creste
                      Şi visează, în solfegii, doruri lungi sfâşietoare
                      Cu Luceafărul de ziuă luminând în neuitare…
                      Mihai, file din poveste…
                      Şi doar lira lui se-aude, îngânând în constelaţii,
                      Pe când flori de tei, din nalturi, cad umplând a vremii spaţii.
                      Mircea Constantin Jurebie

                      Bătălie ca la Rovine pentru un loc de parcare

                        foto Gabriel Gantz

                        De vineri, de când a nins puternic în Bacău, proprietarii de autoturisme au intrat într-o competiție acerbă pentru a pune mâna pe un loc de parcare. Și nu orice fel de loc de parcare, ci pe unul gata deszăpezit de alții.

                        Pentru că, aparent, în Bacău este criză de lopeți, și numai câțiva automobiliști au îndrăznit să iasă, după furtună, să curețe locul din fața blocului pe care au parcat mașina. Alții, mai tupeiști, vin și parchează autoturismele pe locurile deja curățate, ceea ce duce, inevitabil, la conflicte.

                        Unii își marchează locurile deszăpezite cu bidoane de plastic, cu benzi reflectorizante sau cu mesaje scrise, alții nu se dau în lături nici să se ducă la ușa celui care a parcat pe locul curățat și să-i ceară, de la obraz, să-și mute mașina iar alții ridică ștergătoarele sau pun bulgări de zăpadă pe capota celui „vinovat”.

                        „Minte diabolică! Cum să faci așa ceva, să distrugi ștergătoarele?! Am și eu un loc de parcare unde obișnuiesc mereu să parchez, au mai parcat și alții dar nicidecum nu suntem stăpâni pe un loc de parcare încât să distrugem mașina omului! Este domeniu public, primul ce găsește loc să parcheze, poate parca. Am dat la lopata să îmi scot mașina din parcare; asta e”, spune Mihaela Maria Mucenic.

                        „Eu am avut mașina pe același loc unde o parchez și înainte de a veni zăpada. Am scos mașina am plecat la muncă și când am venit, toată lumea a aruncat zăpada pe acel loc..Ei, eu acu’ ce să fac, să ma apuc de spart parbrize ,cauciucuri, să le rup ștergătoarele?! Am luat lopata și mi-am făcut alt loc”, povestește Cristi Costache.