26 aprilie 2024
ActualitateZiua Apelor Minerale, sărbătorită la Slănic Moldova

Ziua Apelor Minerale, sărbătorită la Slănic Moldova

Stațiunea Slănic Moldova a găzduit, vineri, 28 iunie, prima ediție a unei manifestări pe care Primăria orașului o anunță ca fiind de tradiție, Ziua Apelor Minerale. Manifestarea a avut loc în paralel cu Festivalul dec tradiții Ucrainene, organizat anual în stațiune, și s-a materializat sub forma unui simpozion cu tema „Istoria apelor minerale din Slănic Moldova”. Invitații primarului Gheorghe Baciu la acest eveniment au fost consulul general al României la Odessa, Excelența Sa Emil Rapcea, și consilierul ministrului de Externe al Ucrainei, Constantin Riepșevski, precum și primarul orașului stațiune Târgu Ocna, Ștefan Șilochi.

În fața audienței formată din locuitori ai orașului Slănic Moldova, a consilierilor locali, dar și a unor reprezentanți ai orașelor Bacău, Dărmănești și Târgu Ocna, au susținut prelegeri și prezentări prof. univ. dr. Mircea Ilinca („Slănic Moldova în presa vremii”), geologul Gheorghe Lupescu („Apele minerale din Slănic Moldova”) și Romulus Dan Busnea („Stațiunea Slănic Moldova în perioada interbelică. Vilegiatură în stațiunea de la poalele Nemirei”). De asemenea, au mi vorbit Corneliu Stoica („Scurtă incursiune în istoria stațiunii balneoclimatice Slănic Moldova”), George Gaman („Aplicarea tehnologiei informaționale în studiul apelor minerale din Slănic Moldova”) și drd. Lavinia Misăilă („Influența litologiei acviferelor asupra apelor minerale din Slănic Moldova”).

Mesaje adresate audienței, orașului și stațiunii Slănic Moldova, în care vi8n frecvent turiști din Ucraina, au adresat și Excelența Sa Emil Rapcea și Constantin Riepșevski.



„Gheorghe Baciu – Dorim să facem, în Slănic Moldova, și un muzeu al apelor minerale, inițiativă deja aprobată în forma ei conceptuală, împreună cu centrul de informare turistică. Muzeul va funcționa la parterul Vilei Rândunica, pe care am primit-o de la OMV Petrom. Suntem în faza de explorare a apelor minerale din stațiune. În octombrie vom definitiva etapa de cercetare, pentru a dovedi proprietățile fizico-chimice ale apelor. Și sperăm ca în perioada mai-iunie 2020 să obținem licența de exploatare a apelor minerale de la noi. Atunci vom lansa și cartea «Istoria apelor minerale de la Slănic Moldova»”.
Gheorghe Baciu, primarul orașului Slănic Moldova

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri