duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2133

Ancheta prin tortură ajunsă la CEDO

Cauza Pop împotriva României a fost publicată în M.O. nr. 464 din 7 iunie 2019. Exemplul de netăgăduit al unei mentalităţii pe care am crezut-o dispărută. Urmare a spaţiului limitat vom încerca să sintetizăm textul deciziei CEDO.

„Reclamantul s-a născut în 1991 şi locuieşte în Bistriţa. Suferea de tulburări psihice de la o vârstă fragedă şi se afla sub supravegherea Spitalului Judeţean Bistriţa, în atenţia secţiei de boli psihice. La momentul faptelor era înscris la un liceu din Bistriţa. La 18 ianuarie 2011, o tâlhărie a avut loc în apropierea domiciliului reclamantului. Faţă de acesta a fost începută urmărirea penală şi a fost emisă o autorizaţie de percheziţie.

La 21 ianuarie 2011, doi agenţi de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud l-au abordat pe reclamant în timpul orelor de curs de la liceul unde învăța şi l-au condus la domiciliul acestuia, pe motivul că o autorizaţie de percheziţie fusese emisă în acest sens. La finalul percheziţiei, agenţii de poliţie au solicitat reclamantului să îi însoţească la secţia de poliţie pentru a da o declaraţie.

Conform susţinerilor reclamantului, mama acestuia a informat agenţii de poliţie că suferea de tulburări psihice şi le-a cerut să nu îl lovească. Reclamantul arată că, de la intrarea sa în secţia de poliţie, în jurul orei 12.00, a fost interogat cu privire la fapta de tâlhărie de care era acuzat de către agentul de poliţie M.N. în prezenţa altor agenţi de poliţie, printre care şi M.S.. Reclamantul adaugă că agentul de poliţie M.S. a început să îl lovească cu scopul de a-l determina să recunoască fapta de tâlhărie. Acest agent l-ar fi agresat în secvenţe succesive de trei-patru minute, pe parcursul a două ore: l-ar fi pălmuit la nivelul urechilor, l-ar fi lovit cu un baston asemănător unei bâte de baseball peste palme şi i-ar fi aplicat lovituri de pumn şi de picior asupra corpului. Ca urmare a durerilor puternice şi a fricii resimţite în timpul acestui episod, reclamantul a sfârşit prin a-şi face nevoile pe el. Reclamantul declară, de asemenea, că în timpul acestui incident a cerut ajutorul agenţilor de poliţie prezenţi în cameră. Aceştia din urmă ar fi refuzat să intervină şi agentul de poliţie S.S. i-ar fi răspuns: «Vezi ce ţi se întâmplă dacă nu recunoşti: dai de naşpa!»

După părăsirea secţiei de poliţie în după-amiaza zilei de 21 ianuarie 2011, reclamantul a ajuns la el acasă la ora 17.00. A chemat un prieten care i-a fotografiat mâinile, care erau inflamate, şi hainele, care erau murdare. Doctorul C.H. l-a examinat pe reclamant la ora 18.38 la spitalul județean. În fişa medicală, întocmită în urma examenului medical, medicul a notat că reclamantul a declarat că fusese victima unei agresiuni şi că acuza dureri la nivelul abdomenului, al celor două mâini şi al urechii drepte. Acesta a mai notat şi că leziunile ar fi putut fi cauzate cu opt ore înaintea examenului medical. Reclamantului i-a fost recomandat un examen ORL. La 22 ianuarie 2011, reclamantul a fost examinat la Spitalul ORL Cluj unde i-a fost pus diagnosticul de timpan perforat. La 24 ianuarie 2011, reclamantul s-a deplasat la serviciul de medicină legală unde a fost examinat. Concluziile certificatului medico-legal erau că: Pacientul] (…) prezintă leziuni care au putut fi cauzate de lovituri aplicate cu un obiect de formă alungită. A fost începută urmărirea penală a reclamantului pentru tâlhărie.

Prin Ordonanţa din 10 decembrie 2012, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa a dispus o soluţie de netrimitere în judecată a reclamantului pe motiv că, în conformitate cu probele prezentate în cauză, acesta din urmă nu săvârşise faptele reţinute. Rezultă din dosar că soluţia de netrimitere a rămas definitivă.

La 10 februarie 2011, reclamantul a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud cu o plângere împotriva agentului de poliţie M.S. pe care îl acuza de tortură. Mai exact, îi imputa agentului aplicarea de rele tratamente şi a torturii în timpul audierii sale din 21 ianuarie 2011, profitând, conform susţinerilor acestuia, de vârsta sa fragedă şi de slăbiciunile sale psihologice, cu scopul de a-l determina să recunoască o infracţiune despre care afirma că nu o săvârşise el.

La 31 mai 2011, parchetul a decis neînceperea urmăririi penale faţă de M.S., pe motiv că din probele directe nu reieşea că reclamantul fusese agresat la secţia de poliţie.

Prin Hotărârea definitivă din 2 noiembrie 2011, în urma plângerii reclamantului, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a retrimis cauza la parchet în vederea reluării cercetării penale. Parchetul a redeschis urmărirea penală. Prin Ordonanţa din 28 iunie 2012, parchetul a dispus o soluţie de neîncepere a urmăririi penale faţă de M.S. În urma plângerii reclamantului, prin Decizia definitivă din 21 noiembrie 2012, tribunalul a desfiinţat soluţia de neîncepere şi a retrimis cauza la parchet pe motiv că acesta nu începuse urmărirea penală faţă de M.S. şi că nu efectuase toate actele de cercetare penală indicate în Hotărârea din 2 noiembrie 2011.

Prin Ordonanţa din 25 ianuarie 2013, parchetul a început urmărirea penală faţă de M.S. iar prin Ordonanţa din 30 octombrie 2013, parchetul a finalizat urmărirea penală faţă de M.S. pe motiv că nu existau probe la dosar că acesta îl agresase pe reclamant.

Reclamantul a formulat plângere şi împotriva acestei ordonanţe. Prin Hotărârea definitivă din 6 mai 2014, tribunalul a respins plângerea reclamantului. Instanţa a concluzionat că nu rezultă cu certitudine din probele administrate că leziunile reclamantului fuseseră cauzate la secţia de poliţie şi nici că fuseseră cauzate de M.S.

Evaluarea CEDO a fost diametral opusă şi a precizat că imposibilitatea de a stabili circumstanţele exacte în care o persoană care se afla sub controlul agenţilor statului a fost rănită nu o împiedică să ajungă la constatarea încălcării laturii materiale a acestei prevederi, având în vedere culpa Guvernului pârât care nu a stabilit modul de derulare a faptelor de o manieră satisfăcătoare şi convingătoare, cu elemente de probă în susţinere… Neconsemnarea acestor informaţii reprezintă o deficienţă gravă, de natură să permită forţelor de poliţie să scape de răspunderea ce le revine în ceea ce priveşte soarta persoanei care se află sub controlul lor…

În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că în cauza prezentă absenţa totală a unei explicaţii din partea Guvernului cu privire la leziunile prezentate de reclamant şi imposibilitatea de a stabili circumstanţele exacte în care persoana în cauză a fost rănită atunci când se afla sub controlul agenţilor statului nu o împiedică să constate încălcarea laturii materiale a art. 3 din Convenţie. PENTRU ACESTE MOTIVE, hotărând în unanimitate, CURTEA: 1. declară cererea admisibilă; 2. hotărăşte că a fost încălcată latura materială a art. 3 din Convenţie și hotărăşte: a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, convertite în moneda statului membru pârât la rata aplicabilă la data plăţii…”.

Concluzia, pentru că trebuie să fie şi o concluzie, e că de la data publicării acestei decizii, devine obligatoriu pentru organele de anchetă să consemneze fiecare detaliu al interogatoriului/anchetei, inclusiv starea fizică a suspectului pentru întreaga perioadă cât acesta s-a aflat în custodia autorităţilor.

Jr. Adrian M. Ionescu

Astăzi, în Bacău, aflăm dimensiunile ascunse ale universului

Prof.univ. dr. Emilian Dudaș, reputat fizician și recunoscut om de știință la nivel european și mondial, originar din Bacău, susține, astăzi, 12 iunie, la Universitatea „G. Bacovia”, conferința „Dimensiunile ascunse ale universului”.

Evenimentul este organizat de Universitatea „G. Bacovia” și de Camera de Comerț și Industrie, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bacău și va avea loc în Aula Moldova a universității, de la ora 17.00.

Emilian Dudaș este profesor la École Polytechnique Palaiseau, din Franța, doctor al Universității Paris-Sud, Orsay, în domeniul Cosmologiei și al forțelor fundamentale ale naturii. Este fondator al Laboratorului de Astroparticule și Cosmologie, director de cercetare la Centrul Național Francez de Cercetare Științifică (CNRS), Laboratoire de Physique Theorique, Orsay, membru al Centrului de Fizică Teoretică de la European Organization for Nuclear Research și membru al Centrului de Fizică Teoretică.
Este, de asemenea, membru al Comitetului Consultativ al „Southern European Network in Mathematical and Theoretical Physics” și laureat al premiului Gay-Lussac-Humboldt, pentru Cercetare și Royal Society International Exchanges Award.

S-a născut în 1965 la Lupeni, dar în 1983 a absolvit Liceul Teoretic „G. Bacovia”, din Bacău.
Domeniul de interes al profesorului Dudaș este „teoria stringurilor” (teoria corzilor – String Theory, în limba engleză). Încă de când a luat naștere fizica, s-a crezut că materia este făcută din particule. Acum se crede că materia este făcută din coarde mici. Așa a apărut „teoria coardelor”, care spune că particulele sunt de fapt coarde mici invizibile, din care emană în univers materia precum muzica din coarde.

Ansamblul „Busuiocul”, invitat la Festivalul Naţional de Folclor „Constantin Arvinte” de la Iaşi

La invitaţia Ansamblului Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” al Consiliului Judeţean Iaşi, Ansamblul Folcloric Profesionist „Busuiocul” al Consiliului Judeţean Bacău va participa, în perioada 12-15 iunie 2019, la prima ediţie a Festivalului Naţional de Folclor „Constantin Arvinte”, alături de alte 10 ansambluri din întreaga ţară, printre care amintim ansamblurile profesioniste „Drăgan Muntean” – Deva, „Ţara Vrancei” – Focşani, „Cununa Carpaților” – Bucureşti, „Crişana” – Oradea, „Burnasul” – Alexandria ş.a.

Manifestarea se doreşte a fi o reunire a obiceiurilor, tradiţiilor, folclorului şi portului popular din toate regiunile României, iar Ansamblul Folcloric Profesionist „Busuiocul” va fi mesagerul folclorului muzical şi coregrafic din arealul băcăuan.

În toate cele trei zile ale festivalului, ansamblurile invitate vor susţine recitaluri pe o scenă amenajată în aer liber în Grădina Publică Palas din Iaşi şi vor participa la o paradă a portului popular.

De asemenea, pe toată durata festivalului sunt organizate ateliere de lucru, conferinţe de presă, participări ale invitaților la emisiuni radio şi TV.

În contextul acestui amplu dialog cultural şi artistic, Ansamblul Folcloric „Busuiocul” are încă o şansă de a promova scenic, la cel mai înalt nivel, cântecele şi dansurile din vatra folclorică a văilor Trotuşului, Caşinului, Oituzului, Bistriţei şi Siretului.

Concert la închiderea stagiunii

Joi, 13 iunie, de la ora 18.30, va avea loc ultimul concert din această stagiune a Filarmonicii „Mihail Jora”. La pupitru va fi maestrul Ovidiu Bălan. Solist, pianista Oxana Corjos (foto), una dintre cele mai talentate pianiste ale generaţiei sale. Dan Grigore afirma despre invitata de joi seara:

„Am recunoscut în ea un talent cu totul special în peisajul nostru pianistic, o interpretă de un deosebit curaj, de o mare capacitate tehnică.”

Orchestra va interpreta lucrări reprezentative ale marelui Richard Strauss: Festmarsch, Burlesca şi Simfonia Alpilor.

„Filarmonica «Mihail Jora» îşi încheie, joia aceasta, a 63- a stagiune muzicală, eveniment încununat cu un Festival Richard Strauss. Pe lângă concertele din zilele de joi, în stagiunea 2018-2019 Filarmonica a desfăşurat o activitate complexă, cu evenimente atât în Piața Tricolorului (3 seri cu muzică şi artişti internaţionali: «Zilele Diasporei» – Prin Europa în paşi de dans, Seara de jazz şi Seara latino-americană), cât şi la Teatrul de Vară «Radu Beligan» (evenimentul înaintea sărbătorilor de iarnă – «Împreună de Sărbători» şi «O sole mio» – seara celor 10 tenori proveniţi din 10 țări diferite). La Ateneu, publicul băcăuan s-a bucurat de repertoriu în primă audienţă la Festivalul «Zilele Muzicii Contemporane», dar şi două producţii de opere («Don Pasquale» a lui Gaetano Donizetti şi «Nunta lui Figaro», de Wolfgang Amadeus Mozart), seri cu sala plină şi chiar cu alte reprezentaţii incluse în program. După reacţiile publicului şi nivelul în continuă creştere al orchestrei noastre, am adăuga că a 63-a stagiune a Filarmonicii «Mihail Jora» a fost una de succes! Mulţumim frumos publicului.”

Gabriela Iştoc,
soprană, PR al Filarmonicii „Mihail Jora”

Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău, Școală Europeană 2019

    Într-un cadru festiv și emoționant în același timp, la Palatul Parlamentului, Sala C.A. Rosetti, a avut loc, recent, festivitatea de premiere a unităților de învățământ care au obținut Certificatul „Școală Europeană” 2019.

    Printre acestea s-a aflat și Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău, care s-a numărat pe lista celor 87 de câștigători, obținând pentru a treia oară această certificare. „Ne simțim onorați și bucuroși pentru recunoașterea statului valoric al Colegiului la nivel județean și național prin titlul de «Școală Europeană» obținut în acest an școlar. Mulțumiri alese tuturor celor care au contribuit la această reușită!”, a declarat prof. Maricica Iosub, cadru didactic în acest colegiu.

    O dovadă în plus a calității învățământului pedagogic băcăuan este obținerea, zilele trecute, de către eleva Elisa Bârsan, din clasa a VI-a (profesor Persida-Mihaela Stolniceanu), a unei mențiuni la etapa națională a Concursului Terra – Mica olimpiadă de geografie.

    Campanie de donare de sânge la Buhuși

      La Spitalul Orășenesc Buhuși este organizată astăzi, 12 iunie, o campanie de donare de sânge, în colaborare cu Centrul Județean de Transfuzii Bacău.

      Campania este a doua din acest an și se dorește a fi una care să atragă oamenii cu sufletul mare pe care îi preocupă soarta celor aflați în suferință. „Nu se știe niciodată ce apropiat, prieten sau rudă de-a noastră are nevoie de sânge!

      Să faci un bine în numele omeniei este un lucru mare, un gest nobil care ar trebui să se afle în gena noastră, a oamenilor. Să redescoperim cum este să faci bine, să redescoperim cum este să îți ajuți semenii. Să fim generoși și să redăm bucuria vieții!

      Așteptăm să participați la salvarea unor vieți!”, ne-a declarat Constantin Poiană, managerul spitalului.

      Vrei o țară ca afară? Fă pași!

      Mă gândeam să mai fac o pauză la serialul ăsta, dar m-am lovit ieri de o situație cumplită și nu pot să tac. Eu înțeleg că există o mulțime de pițiponci care toată ziua bocesc că nu au unde parca și că de aia e aglomerație și că ei nu pot să oprească decât în fața magazinului, că dacă mai merg 50 de metri, fac buba.

      Mă, băiatule, dar când onor administrația ți-a făcut ditamai parcarea în spatele Catedralei, tu de ce încă mai parchezi în sensul giratoriu din fața ei? Am văzut situația asta ieri și am crezut că explodez.

      Pe zona hașurată de lângă statuia lui Ștefan cel Mare erau parcate 5-6 mașini. Pe prima bandă, chiar în fața Catedralei erau alte vreo 4-5 autoturisme. Iar în spatele bisericii, în parcarea recent deschisă, era pustiu! Peste jumătate dintre locurile de parcare erau libere! În cazul ăsta nu mai poate fi găsită nici o explicație.

      Când parcarea geme de locuri libere dar tu parchezi în sensul giratoriu nu mai poate fi vorba decât de nesimțire! O nesimțire de aia imensă a unora care au impresia că sunt șmecheri și că li se cuvine totul. Acum, vorbind cât se poate de serios, cât este să bagi mașina în parcarea din spatele Catedralei și să faci 50 de pași în plus către parc? Dar ce zic 50? Că erau locuri disponibile la 10 metri de intrarea în parc. Dar nu, nesimțirea e prea mare.

      De ce să intri cu mașina DUPĂ Catedrală când poți să o lași ÎN FAȚA ei?! Să vadă lumea cum scoți căruciorul copilului din portbagaj și să știe că te duci în parc, să te relaxezi. Ce dacă o mașină poate să intre în tine oricând?

      Boieria se plătește și merită riscul, nu-i așa?! Faza asta ne arată că toate scuzele de doi lei cum că punem mașina pe trotuar, o lăsăm în intersecție, ne urcăm pe spațiul verde pentru că nu-s, domnule!, locuri de parcare, e doar o vrăjeală, o explicație de prostit proștii care să justifice durerea noastră în cu… paișpe față de orice.

      Iar durerea asta nu se poate lecui decât ca-n India, unde poliția rutieră, în loc să-i mai amendeze pe motocicliștii care nu respectă regulile de siguranță, îi ia la „măsurat” cu bețele de bambus.

      Câțiva angajați ai CRAB au protestat în stradă

        Circa 40 din cei peste 700 de salariați ai Companiei Regionale de Apă din Bacău au protestat, marți, 11 iunie, în parcarea din fața Stadionului Municipal. Manifestația a fost organizată de Sindicatul Liber Independent (SLI) din companie, care solicită de mai multă vreme acționarilor societății încheierea Contractului Colectiv de Muncă (CCM) pe anul în curs, în care să fie prevăzute niveluri salariale mai mari. Alături de protestatari au fost Constantin Neculcea – președintele SLI, Fănică Brăescu – vicepreședinte al SLI și al Cartel Alfa Bacău și Marian Pavel – președintele Cartel Alfa Bacău.

        Sindicaliștii sunt nemulțumiți de modul în care se face negocierea CCM și de menținerea salariilor la un nivel foarte scăzut. Sindicatul a acuzat în mai multe rânduri această situație și a protestat împotriva modului în care este tratată rezolvarea ei încă de acum doi ani.

        „Am fost acuzați – au spus liderii sindicatului – că noi, cei de la CRAB, nu ne facem treaba, dar vrem bani de salarii. Am avut trei runde de negocieri cu directorul general al CRAB, dar nu am ajuns la nicio înțelegere privind drepturile salariale.”

        Angajații CRAB sunt nemulțumiți de salariile pe care le primesc, la un nivel mediu de 2.080 de lei, și spun că șefii companiei sunt plătiți cu mult mai bine. De asemenea, ei spun că șefii s-au înmulțit în ultimii ani, în timp ce numărul salariaților a scăzut la jumătate. Compania are, an de an, venituri tot mai mici, iar condițiile de muncă sunt tot mai grele. Oamenii se plâng că nu mai au mașini suficiente, iar utilajele sunt învechite.

        Sindicatul a făcut sesizări și demersuri în mai multe rânduri, inclusiv la acționarii majoritari, dar fără rezultate. Membrii organizației spun, astfel, că vor ajunge până la greva generală, care va dura până la soluționarea acestor probleme.

        Protestul a durat, în stradă, circa o oră, după care protestatarii au plecat să stea de vorbă cu cei din conducerea CRAB, la sediul companiei. „Am luat în calcul – a precizat Constantin Necula – chiar dorința doamnei director, care a spus că ar vrea să stea de vorbă cu salariații”.

        Lucruri interesante de făcut în Bacău

          Fiecare loc are frumusețile sale, indiferent că este vorba despre un punct de atracție cunoscut mai de toată lumea sau de un anumit colțișor ascuns. Chiar dacă în general frumusețea depinde de la privitor la privitor, există locuri care au o anumită energie. Aceste repere sunt unice în lume și reușesc să atragă prin simplitate. Din această categorie fac parte muzeele, galeriile de artă, clădirile vechi și nu în ultimul rând, casele memoriale. Toate aceste clădiri stârnesc curiozitatea și farmecă ochiul privitorului prin aerul deosebit care le învăluie. Din fericire, Bacăul nu duce lipsă de astfel de repere. De la simple parcuri și străduțe cochete, la case memoriale care aduc aminte de unii dintre cei mai mari scriitori ai țării noastre, toate sunt prezente aici.

          Atracții de week-end

          Un sfârșit de săptămână însorit merită petrecut alături de cei dragi într-o locație de excepție. În timp ce parcul poate fi o alegere potrivită oricărei zi a săptămânii, o vizită la Salina Târgu Ocna este un prilej excelent de a descoperi frumusețile naturale care ne înconjoară. Situată la aproximativ 15 km de orășelul Onești, acest loc a avut parte de o dezvoltare intensă în ultima perioadă, beneficiind în momentul de față de diverse locuri de joacă, inclusiv câteva terenuri de fotbal, tenis și baschet. Mai mult de atât, centrul de relaxare și recuperare stă la dispoziția turiștilor care simt ca au nevoie de o pauză. Având în vedere că salina este situată la o adâncime de 200 de metri, accesul de face cu autobuzul.

          O altfel de istorie

          În zilele noastre este posibil să aflăm diverse lucruri interesante din trecut cu ajutorul documentarelor și a multitudinii de informații pe care le găsim pe internet. Cărțile de istorie și enciclopediile ne vin și ele în ajutor. Cu toate acestea, pentru a avea parte de o experiență unică cel mai bine este să vizităm locurile istorice. Un bun exemplu este chiar Palatul Știrbei din Dărmănești, o adevărată capodoperă arhitecturală care chiar a fost inclusă în Patrimoniul Național. Frumosul obiectiv turistic a fost construit undeva la finele secolului XIX de către Elisabeta Băleanu și Gheorghe Știrbei. Structura impozantă din cărămidă are patru nivele și poate impresiona pe oricine. Deși de-a lungul timpului a fost puțin neglijat, se pare că urmează să se efectueze o reabilitare, proces în urma căruia va fi transformat într-un hotel de lux.

          O ieșire în natură

          Natura este impresionantă indiferent de locul în care ne-am afla, dar există obiective care pur și simplu ne lasă fără cuvinte. La fel este și Lacul Poiana Uzului, unul dintre cele mai populare puncte de atracție din Bacău. Această zonă pitorească este foarte populară în zilele noastre, dar nu toți turiștii știu că lacul de acumulare a fost construit pentru a furniza apă satelor din împrejurimi. O ieșire în natură este un prilej excelent de socializare alături de cei dragi. Având în vedere că vara a sosit deja, ar fi interesant să încerci cât mai multe lucruri cu putință. Indiferent dacă te gândești să vizitezi un loc pentru prima dată sau vrei să înveți ceva nou. E distractiv să experimentezi. Oricare ar fi locul în care te afli, poți găsi diverse activități care au loc în iunie sau poți lua parte la turneele de vară care au loc între 1 mai și 31 iulie, cum ar fi Knockout sau Port-Limit Omaha. Dacă ești pasionat de muzică, un concert de tipul Sunetul Rădăcinii este pentru tine. Pe de altă parte, evenimentul Moldavia Wine, expoziția Caterpillar sau concertul lui Dan Ciotoi & Formația Generic ar putea fi la fel de tentante.

          Un loc de poveste


          Cunoscut pentru volumele sale atât în poezie cât și în proză, scriitorul George Bacovia a trăit o mare parte în casa sa din Bacău. Tocmai din acest motiv este imposibil de ratat acest obiectiv turistic la o vizită prin acest oraș. Acesta a fost locul în care a fost scrisă una dintre cele mai cu seamă creații literare – Note de Primăvară. Cei ce trec pragul acestui obiectiv pot vedea cu ochii lor câteva dintre obiectele personale ale lui Bacovia, dar și manuscrise și cărți în care apar operele sale. Câteva dintre manuscrise includ: „Plumb”, „Scântei galbene” sau „Comedii în fond”. Cele cinci încăperi care sunt destinate publicului conțin și mobila de odinioară și multe alte obiecte de patrimoniu.

          Un lucru e sigur, orașul Bacău este bogat din punct de vedere al atracțiilor turistice. Pe lângă punctele de interes menționate mai sus, vizitatorii mai pot vedea și Mănăstirea Cașin, diverse parcuri, muzee și chiar și un observator astronomic.

           

           

          Vin zile caniculare!

            După ploi și furtuni, vin căldurile și vom fi loviți de primul val de caniculă.

            Potrivit specialiștilor de la Administrația Națională de Meteorologie, care au actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, weekendul acesta va fi primul cu adevărat călduros al verii. În aceste zile, temperaturile se vor ridica până la 33 de grade Celsius, iar la sfârșitul săptămânii viitoare valorile vor atinge 36 de grade Celsius.

            După acest val de căldură, temperatura aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul țării.

            Ambulanțele vor avea acces direct la Urgențe. Au fost semnate contractele pentru terenurile de lângă Pediatrie!

              În urmă cu șase decenii, pe locul în care se află astăzi Spitalul Județean de Urgență, mai exact clădirile Secției de Pediatrie și Ambulatoriului pentru copii, erau căsuțe cu flori la ferestre, scrânciobe în față și grădini în spate. Extinderea spitalului a presupus demolarea locuințelor.

              După 1990, moștenitorii celor expropriați au cerut retrocedarea terenului rămas liber, fără construcții. Loturile, înguste și lungi, erau perpendiculare pe Calea Mărășești, fiind tăiate la mijloc de gardul spitalului. Zona aflată între gard și stradă nu le-a fost restituită de primarii PNL ai Bacăului sub pretextul că e spațiu verde. Restul terenului, situat în curtea spitalului, a fost recuperat.

              Totuși, neavând cale de acces, proprietarii nu-l puteau folosi, așa că au propus să-l vândă Consiliului Județean (CJ). La urma urmei, spitalul se folosea în continuare de terenurile lor, devenit spațiu verde. Ei se aleseseră doar cu obligația de a plăti impozit. Cererile lor au fost dezbătute într-o ședință din februarie 2015. Aleșii PNL s-au opus, afirmând că CJ Bacău nu are nevoie de teren. „Când ne-au expropriat aveau nevoie?” se întreba, supărat, unul dintre proprietarii prezenți la ședință.

              „Și o secundă contează”

              Oamenii s-au adresat instanței și au câștigat. De altfel, investițiile care au urmat au dovedit că Spitalul Județean de Urgență (SJU) chiar are nevoie de acest teren. Astfel, s-a construit Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) al Pediatriei, un obiectiv modern și echipat la standarde europene, care a costat 1,3 milioane de euro, însă ambulanțele care aduc copii aflați în stare gravă nu au acces direct la Urgențe.

              Și pentru alte proiecte e nevoie de teren: extinderea secției prin derularea unui proiect de ergo-terapie, construirea unui spațiu pentru chirurgia pediatrică și cercetare, realizarea unei parcări, asigurarea spațiului verde prevăzut de normele UE și Ordinul 914 al Ministerului Sănătății. Dacă ar fi avut terenul în proprietate, autoritățile ar fi construit calea de acces pentru ambulanțe încă din 2017, odată cu noul CPU.

              „Încăpățânarea consilierilor PNL a dus la această întârziere! Am pierdut foarte mult timp, nu noi, cei din Consiliul Județean, ci comunitatea. Și o secundă contează când e vorba despre a salva viața unui copil”, a declarat Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău.

              Ultimul va fi expropriat

              După ce instanța a dat o decizie definitivă, aleșii au aprobat achiziționarea acestui teren, apoi au fost constituite Comisia de lucru și Comisia de negociere în vederea achiziționării loturilor, care și-au început imediat activitatea.

              Adrian Cichi, posesor a 205 de metri pătrați, a cerut 150 de euro/mp, ceea ce însemna 30.750 de euro. Comisia de negociere, ținând cont de Raportul de evaluare al experților independenți, a propus 20.490 de euro, iar Adrian Cichi a acceptat. Un alt proprietar, Gh. Bighescu, care deține 478 mp, a cerut inițial 180 de euro/mp, adică 86.040.

              În final, a coborât prețul la 130 de euro/mp, obținând suma de 62.140 de euro. Marian Ilișanu a cerut 35.293,75 de euro pentru 282 mp (125 de euro/mp), dar s-a mulțumit cu 31.815 de euro. „Luni, 10 iunie, au fost semnate actele notariale de vânzare-cumpărare.

              Până în luna noiembrie, Consiliul Județean și Primăria Bacău vor realiza parcările și calea de acces către Compartimentul de Primiri Urgențe al Secției de Pediatrie”, a precizat Sorin Brașoveanu. Mai există un teren pentru care negocierea a eșuat deoarece noul proprietar, care l-a cumpărat de la moștenitor, refuză să-l vândă, intenționând să construiască acolo un imobil cu destinație medicală. Neavând altă soluție, autoritățile județene vor face demersuri în vederea exproprierii pentru o cauză de utilitate publică.

              Un biciclist a intrat într-o mașină

                La data de 10 iunie a.c, în jurul orei 18.30, poliţiştii Biroului Rutier au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier în urma căruia o persoană a necesitat îngrijiri medicale.

                În urma primelor verificări s-a stabilit că o tânără de 17 ani, din comuna Sărata, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe drumul sătesc, pe fondul neatenţiei a intrat în coliziune cu un autoturism, staţionat pe partea dreaptă a carosabilului.

                În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a tinerei care a fost transportată la spital.

                Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

                Recomandările polițiștilor pentru persoanele care se deplasează cu bicicleta:

                Echipați-vă corespunzător și respectați regulile de circulație atât pentru siguranța dumneavoastră cât și a celorlalți participanți la trafic!

                Nu circulați cu bicicleta dacă vă aflați sub influența băuturilor alcoolice.

                Este necesar ca bicicleta să aibă în dotare un dispozitiv de frânare eficace, cu sistem adecvat, funcțional, de direcție și cu sistem de avertizare sonoră.

                De asemenea, bicicleta trebuie să fie echipată, pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, în față, cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate, cu lumină de culoare roșie și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeași culoare.

                Totodată, trebuie dotată cu elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, amplasate pe roți, care, în mișcare, formează un cerc continuu.

                Pentru un plus de siguranță, le recomandăm bicicliștilor să poarte cască de protecție omologată, iar, în mod obligatoriu, pentru a putea fi observați de ceilalți participanți la trafic, să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, mai ales pe timp de vreme rea sau pe timpul nopții.

                Totodată, înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, reduceți viteza, asigurați-vă temeinic și acordați prioritate de trecere celorlalți participanți la trafic.

                Asigurați-vă temeinic înainte de efectuarea oricărei manevre în trafic.

                Circulați cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasați în grup, numai în coloană, câte unul.

                Când circulați pe bicicletă, nu traversați strada pe trecerile pentru pietoni!

                Copilul în vârstă de până la 7 ani poate fi transportat pe bicicletă de către un adult, numai dacă vehiculul este prevăzut din construcție cu un suport special sau dacă are montat un dispozitiv omologat.

                Nu transportați și nu tractați orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulația celorlalți participanți la trafic.

                Decizie de ULTIM MOMENT – Romeo Stavarache, primul pas spre libertate

                  Romeo Stavarache, fostul primar al Bacăului, ar putea ieși din închisoare, în condițiile în care magistrații Judecătoriei Vaslui au decis, marți, eliberarea condiționată a acestuia, dar decizia nu este definitivă, conform Mediafax.

                  Magistrații Judecătoriei Vaslui au decis, marți, eliberarea condiționată a fostului primar al Bacăului. Decizia nu este definitivă. Romeo Stavarache a fost condamnat în noiembrie 2017 la 4 ani de închisoare pentru luare de mită. Acesta și-a ispășit pedeapsa în Penitenciarul Vaslui. În urmă cu mai bine de o lună, fostul edil a cerut eliberarea condiționată, iar solicitarea sa a fost dezbătută de magistrații Judecătoriei Vaslui pe 5 iunie și a rămas în pronunțare pentru data de 11 iunie. Purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Vaslui, Iolanda Lungu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că s-a admis solicitarea lui Romeo Stavarache și că decizia poate fi contestată în 3 zile de la comunicare. DNA dispusese, în iulie 2014, trimiterea în judecată a lui Romeo Stavarache pentru mai multe infracțiuni de luare de mită care ar fi fost comise în perioada 2008-2011, suma totală imputată edilului depășind 2,3 milioane de lei.

                  Potrivit DNA, în perioada 2008 – 2011 Romeo Stavarache, direct sau indirect, a cerut şi primit de la patru oameni de afaceri mai multe sume de bani. Astfel, la începutul anului 2008 a pretins de la administratorul unor societăţi comerciale să îi fie remis un procent de 50% din valoarea decontată de Primăria Bacău, aferentă fiecărui stâlp de iluminat public la care firma administrată de acesta efectua lucrări în baza contractului încheiat cu această instituţie, valoare care era de 38 de euro/stâlp. În baza acestei solicitări, în perioada martie 2008 – octombrie 2011 Stavarache a primit, prin intermediul mai multor societăţi comerciale şi asociaţii sportive, suma totală de 810.670 de lei.

                  În luna ianuarie 2009, primarul Stavarache a cerut unui alt om de afaceri suma de 150.000 de lei, pentru ca societăţii comerciale administrate de acesta să îi fie atribuit un contract privind executarea de lucrări tehnico-edilitare. Banii au fost primiţi în două tranşe, prin intermediul unei asociaţii sportive.

                  În luna aprilie 2009, Stavarache a pretins de la acelaşi om de afaceri un procent de 10% din valoarea unui contract de antrepriză generală, încheiat între această societate şi Agenţia Naţională pentru Locuinţe Bucureşti, având ca obiect construcţia unui bloc cu 45 de locuinţe în Bacău, lucrare în valoare de 2.688.769,90 de euro, inclusiv TVA. În baza acestei solicitări, în perioada aprilie 2008 – septembrie 2011, primarul Bacăului a primit de la omul de afaceri, prin intermediul mai multor societăţi comerciale şi asociaţii sportive, suma totală de 1.259.789,03 de lei.

                  Procurorii DNA susțineau că în martie 2010 Stavarache i-a solicitat administratorului unei societăţi comerciale să încheie contracte de publicitate cu o anumită firmă, pentru ca primăria să îşi execute în mod corespunzător obligaţiile care decurgeau din contractul de gestiune al serviciului public de salubrizare a municipiului Bacău încheiat cu această societate. În baza acestei solicitări, au fost încheiate două contracte, în lunile martie 2010 şi aprilie 2011, în baza cărora omul de afaceri a plătit sumele de 40.000 de lei, respectiv 30.000 de lei.
                  De asemenea, în perioada martie – aprilie 2009, împreună cu o altă persoană, primarul i-a solicitat unui om de afaceri suma de 100.000 lei cu titlu de sponsorizare a unei asociaţii sportive, în schimbul eliberării unui certificat de urbanism, bani care au fost primiţi în 24 aprilie 2009.

                  Accident în sensul giratoriu de la Auchan

                    Un accident rutier s-a petrecut în urmă cu puțin timp în sensul giratoriu de la Auchan, din Bacău.

                    Se pare că exista cel puțin o victimă încarcerată.

                    UPDATE: a fost descarcerata o persoană (conștientă), a fost predată echipajului SAJ. În urma accidentului au rezultat 6 victime conștiente, policontuzionate, preluate de SAJ și SMURD Bacău.


                    FOTO: Adrian Doni

                    Cum putem fi spirituali și darnici într-o lume materială?

                    În aparență, aspectele contradictorii ale existenței noastre – materialismul și spiritualitatea – reprezintă unele dintre cele mai mari provocări pentru găsirea unui echilibru.

                    În opinia cunoscutului psiholog Laura Maria Cojocarupreședinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), partea critică a minții noastre, menită de fapt să ne anunțe cum să ne pregătim pentru depășirea anumitor obstacole, consideră că aceste două aspecte se exclud unul pe celălalt; însă, o viață echilibrată presupune găsirea unei zone de mijoc între “vreau să ajut” și “trăiesc într-o lume materială care-mi cere bani, deci am nevoie să cer și eu în echilibru cu calitatea a ceea ce ofer”.

                    În zilele noastre este „la modă” să fii spiritual. Ce înseamnă de fapt spiritualitatea este “căutarea acului în carul cu fân”, deoarece este atât de vastă și de diferită percepția ei de la o persoană la altă, încât ar presupune o investiție mare de timp și răbdare în a atinge toate aspectele posibile, investiție din care cel mai probabil ar putea rezulta o carte”, consideră specialistul.

                     

                    Dăruirea include sau exclude partea financiară? 3 situații reale explicate de psihologul Laura Maria Cojocaru

                     

                    Observând primul impuls al majorității persoanelor, răspunsul ar fi că dăruirea exclude partea fianciara. Dacă ești darnic, ești cumva o persoană spirituală și invers, deci ar trebui să oferi totul pe gratis. Astfel, dacă cineva are nevoie de ajutorul tău ocazional și acest ajutor nu necesită din partea ta foarte mare investiție de timp, energie, informație, expertiză ș.a., este oarecum natural să oferi gratuit. Până aici pare logic, însă sunt cel puțin 3 situații în care aceste aspecte ale cererii și dăruirii pot comporta nuanțe foarte interesante:

                    1. dacă cineva îți solicită constant timpul, energia, informația, expertiza ș.a., acest lucru se numește muncă și, în acest caz persoană îți solicită de fapt o parte din viața ta (timp și energie), o parte din informația pe care o deții, pe care cu siguranță și tu ai plătit-o la rândul tău și o parte din expertiza pe care o ai, pe care ai obținut-o în ani de învățat, exersat și aplicat lucrul respectiv.

                    2. dacă ceea ce oferi presupune o investiție în materiale, spațiu, aparatură, personal implicat, informație accesată, toate acestea costă și, cu toată spiritualitatea de care ești capabil, nu poți face să curgă bani la robinetul din bucătărie, de exemplu.

                    3. atunci când cerem ceva sau chiar când primim pur și simplu, instinctiv și firesc, ne dorim ceva de calitate. Calitatea înseamnă din nou investiție de timp, energie, bani, deoarece nu ne naștem cu calitatea în buzunar.

                     

                    “A deveni spiritual într-o lume materială înseamnă a te adapta și a te plia pe acestă lume sau a te retrage în pustiu și a dărui ce se poate dărui în acest context. Poate că ar fi suficient pentru unele persoane, poate insuficient pentru altele, însă fiecare alegere pe care o facem (fie că daruitor, fie că primitor) definește ce și cum trăim în continuare și este important să învățăm să fim mulțumiți cu asta. Această este de fapt adevărată provocare!”, conchide psihologul Laura Maria Cojocarupreședinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI),

                     

                    Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane, urmând 9 formări profesionale cu abordări diferite – psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială, instructor internațional yoga. De peste 10 ani ghidează oamenii atât în ședințe individuale cât și de grup și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.

                    Aparatul dentar la copii: necesitate sau modă?

                    valiivan.art

                    Începând cu vârstă de 6 ani, ar trebui văzut prima oară un copil de către ortodont și nu după ce i-au erupt toți dinții permanenți (12 ani), explică renumitul medic ortodont Georgiana Bordei.

                    În opinia medicului, foarte multe probleme dentare au o rezolvare foarte ușoară în perioada de dezvoltare a copilului, deoarece atunci se poate interveni pe creșterea și dezvoltarea oaselor .

                              Sunt câteva semne, pe care părinții ar trebui să le ia în considerare, care indică faptul că trebuie să ne prezentăm cu copiii la ortodont în perioada lor de creștere. Acestea ar fi: dacă nu apar spații între dinții de lapte, dacă distanța între partea superioară și cea inferioară este mare, dacă dinții de sus acoperă în totalitate dinții de jos, dacă copilul a supt degețelul, dacă dinții superiori nu supra-acoperă deloc dinții inferiori. Acestea sunt doar câteva dintre semnele vizibile care ar trebui să-i responsabilizeze pe părinți pentru a merge cu micuțul lor la ortodont, dar multe alte semne sunt vizibile doar pe o radiografie panoramică”, declară medicul ortodont Georgiana Bordei, directorul OrtoClass.

                     

                    Ce tip de aparat dentar recomandă medicul ortodon pentru copii?

                     

                    Medicul ortodont recomandă pentru tratamentul copiilor doar aparate fixe lipite pe dinți, deoarece rezultatele sunt mult mai rapide, deci purtarea lor necesită mai puțin timp.

                    Toate problemele dentare și osoase se rezolva foarte ușor în perioada de creștere, rezultatele tratamentelor sunt mult mai stabile în timp, iar contențiile nu trebuie menținute pe viață. Totodată, sunt multe cazuri în care copilul este adus după vârsta de 12 ani sau mai târziu, atunci când deja și-a încetat creșterea și multe anomalii descoperite târziu nu mai pot fi rezolvate ușor, ci vor necesita extracții de dinți permanenți sau chirurgie ortognata. Multe dintre modelele noi de aparate pentru copii sunt lipite pe dințișori și nu sunt vizibile din exterior, iar în funcție de anomalia care trebuie tratată, timpul de tratament diferă de la 6-7 luni până la 2-3 ani și este posibil să necesite asocierea cu mai multe tipuri de aparate”, explică medicul ortodont Georgiana Bordei.

                    În general, la finalul tratamentului, se pun contențiile care trebuie menținute până spre vârsta de 18-20 ani. Dacă din diverse motive, aceste contenții nu sunt purtate de pacient exact cum i-au fost indicate de către medic, atunci recidiva poate apare și dinții își modifica poziția. Costurile pentru tratament pot porni de la 1200 lei, pot ajunge până la 1900 lei și diferă în funcție de fiecare tip de aparat.

                    Războaiele trebuie să rămână în mintea mincinoșilor

                    Unele dintre titlurile și declarațiile care au făcut audiență în ultimele zile au întrecut măsura. Kelemen Hunor vorbea despre „atrocitățile” din Valea Uzului, o televiziune anunța un „scandal uriaș” în Valea Uzului, alta vorbea despre războiul dintre maghiari și români care, de fapt, nu a existat. Care atrocități? Maghiarii au făcut un lanț uman în fața cimitirului, românii veniți să-și comemoreze eroii au sărit gardul prin spate, apoi, din interior, au rupt lanțul și vreo două scânduri ca să intre și ceilalți români, care așteptau în drum. Au urmat imnul, slujba, aprinderea lumânărilor. Și niște dialoguri între părți care nu aveau tonul violent al liderului UDMR.

                    „Atrocitățile” nu au existat în realitatea oamenilor obișnuiți, normali, cu bun simț. În realitatea politicienilor și a unor organizații care au propriile scopuri, altele decât ale poporului format din români, maghiari, romi, ucrainieni, germani, lipoveni, turci etc., există conflicte care le justifică existența. Alte știri menite să șocheze vizau un „scandal uriaș în Capitală”, tragedia dintr-un târg, grindina cât oul de vrabie căzută în Moinești, ultima fiind etichetată drept falsă chiar de niște moineșteni, pe facebook. Una e să anunțe ANM vijelii și grindină, alta e să scrii că a avut loc nu știu ce fenomen și să fie neadevărat. Sau că s-au războit maghiarii și românii. Spre dezamăgirea unora, iată că, de Rusalii, la Ghimeș a fost liniște. Știrile false sau exagerările dezinformează și, mai grav, pot provoca reacții. Unii vor dori să ia apărarea presupuselor victime, alții să le răzbune prin fapte violente, de data aceasta reale. Se spune că emoțiile provocate de nenorocirile altora au un efect terapeutic și că acei care le propagă vor avea întotdeauna succes. Eu nu cred.

                    Minciuna poate fi utilă pe termen scurt politicienilor, activiștilor din alte sfere, blogurilor și ziarelor on-line, atrăgând adepți, cititori, publicitate, dar se întoarce împotriva emitenților, ca un bumerang. Mincinoșii, odată descoperiți, rămân compromiși pe veci. Astăzi, consumatorul de știri este tot mai atent, tot mai selectiv și îi va ocoli chiar și atunci când se vor decide să spună adevărul.

                    Scriitorul şi publicistul Ion Fercu a fost invitat la Ziua Naţională a Rusiei, la ambasada din București

                    Pe 12 iunie 2019, ruşii de pretutindeni sărbătoresc Ziua Naţională a Rusiei, ocazie cu care vor fi organizate numeroase evenimente culturale şi sportive, în ţară şi la toate ambasadele şi consulatele Federaţiei Ruse din lume. În urmă cu 28 de ani, la 12 iunie 1990, primul Congres al deputaţilor poporului din RSFSR a adoptat Declaraţia de suveranitate a Rusiei. Potrivit unui decret prezidenţial, semnat de primul preşedinte al Federaţiei Ruse, Boris Elţîn, ziua de 12 iunie a fost decretată zi de sărbătoare naţională – Ziua Independenţei Rusiei, devenind, în 2002, „Ziua Rusiei”.
                    Cu această ocazie, la Ambasada Federaţiei Rusiei din Bucureşti, sunt invitate personalităţi marcante ale vieţii politice, de la preşedintele ţării, membri ai Guvernului, Academiei Române, reprezentanţi ai vieţii economice, sociale, culturale, ai instituţiilor de apărare a ţării şi societăţii civile.

                    Anul acesta, surpriză de proporţii pentru mediul cultural şi literar al Bacăului: la ceremoniile de la Ambasada Federaţiei Ruse a fost invitat şi profesorul, scriitorul, publicistul Ion Fercu, redactor colaborator al ziarului Deşteptarea. Poate că lumea se întreabă ce are Ion Fercu cu Federaţia Rusă. Nu, nu cred că are, încă cu siguranţă „ataşatul cultural” are ştiinţă că Ion Fercu este unul dintre cei mai buni critici literari ai literaturii ruse, cu precădere a lui Feodor Mihailovici Dostoievski, unul din cei mai importanți scriitori ruşi.

                    Rod al cercetării de-o viaţă, Ion Fercu a publicat, în 2018, la Editura „Junimea”, volumul „Prin subteranele dostoievskiene”, o carte remarcabilă, apreciată de critica de specialitate din România. Imediat, Ion Fercu şi cartea sa au fost oaspeţi de seamă ai Târgului de Carte GAUDEAMUS de la Bucureşti, iar academicianul Alexandru Boboc a luat în calcul o propunere pentru a i se acorda Premiul Academiei.
                    Acest lucru să fi stat la baza invitaţiei din partea Ambasadei Federaţiei Ruse, care l-a surprins până şi pe autorul „Subteranelor…”?

                    Să auzim şi opinia lui Ion Fercu.

                    „Excelenţa Sa Valery Kuzmin, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, şi soţia domniei sale, Natalia Kuzmina, m-au surprins deosebit de plăcut, invitându-mă la Recepţia organizată pe 12 iunie 2019, cu ocazia Zilei Naționale a Rusiei. Fireşte, invitația mă onorează. «Prin subteranele dostoievskiene», cartea mea publicată anul trecut, este, neîndoielnic, temeiul acestei invitaţii. Îi mulţumesc şi prietenului meu Dostoievski, așadar. Mi-a trimis apoi un mesaj şi doamna Natalia Muzhennikova, director al Centrului Rus de Ştiinţă şi Cultură, din Bucureşti, care, între altele, spunea că volumul meu «va ocupa un loc distinct în librăria Centrului Rus de Ştiinţă şi Cultură». Am confirmat Ambasadei că voi fi prezent la sărbătoarea Federaţiei Ruse.”

                    Cu siguranţă, prietenul şi colaboratorul nostru de aproape 30 de ani, se va întoarce cu frumoase impresii, pe care ziarul nostru va fi onorat să le publice.

                    În Basarabia nu e ca-n România. E mai rău

                    Prea puțină lume este atentă la ceea ce se petrece la Chișinău și e păcat. Pentru că evenimentele de peste Prut ne arată adevăratul chip al așa-zisei politici externe a Uniunii Europene. Pur și simplu, în atingerea unor scopuri nu se mai păstrează nici măcar aparența legalității. Ce s-a întâmplat?

                    Curtea Constituțională de la Chișinău decide că Parlamentul trebuie dizolvat, însă parlamentarii pro-ruși, dar și cei așa-zis pro-europeni refuză verdictul, se adună într-o sesiune „noaptea, ca hoții” și decid să aleagă un nou premier, sub directa îndrumare a ambasadorului american, prezent la negocieri.

                    Noul Executiv este total ilegal, după cum constată Curtea Constituțională, dar asta nu împiedică UE să-l recunoască. Pentru că, ce mai este legalitatea și constituționalitatea în ziua de azi, dacă interesele trebuie satisfăcute?!

                    Pe de o parte, UE ne tot amenință cu represalii pentru că nu respectăm „statul de drept”, pe de altă parte, UE își bagă picioarele în el stat de drept, dacă asta înseamnă să obțină ceea ce dorește. Cel mai interesant este că în România este liniște pe subiectul ăsta.

                    După ce ani de zile se inflamase sentimentul unionist, de scria pe toate zidurile „Basarabia e România”. Nu mai târziu de acum câteva săptămâni se propaga în spațiul public îndemnul de a vota la europarlamentare un independet unionist.

                    Facebookul era plin de astfel de îndemnuri iar acum rețeaua socială pur și simplu tace pe tema loviturii de stat de la Chișinău. De reacția României nu mai vorbesc, că de când președintele a confiscat subiectul, declarând că e singurul care are competențe în politică externă, s-a ales praful de diplomația noastră.

                    Cum văd arhitecții planificarea spațiului urban

                      Ediția din acest an, a cincea din istoria Forumului zonal de arhitectură și urbanism „More Moldova Reper 2030”, care a avut loc în Bacău la sfârșitul săptămânii abia încheiate, a abordat o temă veche, dar care pune mereu probleme comunităților și autorităților: „Spațiul public”. La invitația organizatorilor, Filiala Teritorială Bacău-Neamț a Ordinului Arhitecților din România (OAR) și Filiala Regională Bacău-Neamț a Uniunii Arhitecților din România, la dezbatere au venit circa 100 de arhitecți și urbaniști din România, din Republica Moldova și din Ucraina.

                      Planificarea spațiului urban a fost definită chiar de la deschiderea dezbaterilor de dr. arh. urb. Nicolae Țarălungă, director al Institute for Housing and Urban Development Studies IHS România din București și conferențiar afiliat al Universității IHS/Erasmus Rotterdam. „Planificarea spațiului urban, numit și spațiu public – a spus arhitectul – este un joc pentru împărați”.
                      Această problematică – am înțeles din sesiunile de comunicări ale Forumului, organizate în acest an într-o manieră inedită și atractivă la Teatrul Bacovia și la Centrul de cultură Rosetti-George Enescu din Tescani – are istoria ei, veche de mii de ani, de când pe această temă au compus jocuri chiar marii împărați. Cu timpul, spațiul public a ajuns să fie considerat ca purtător al valorilor sociale, culturale și civile ale comunității, ca factor de atractivitate în competiția urbană, dar și din perspectiva valorii comunității și a responsabilității administrației publice.

                      Ce au spus autoritățile

                      Arhitecții nu au omis la Forum rolul autorităților publice în gestionarea și organizarea spațiului urban, „un bun public pentru care plătim impozite, dar nu-l folosim decât parțial și nu tot timpul, iar când avem nevoie de el suntem dezamăgiți”.
                      Exemple în acest sens au fost date și din România, inclusiv din Bacău, dar și din Republica Moldova și Ucraina. Iar la Forum pe scena dezbaterilor au urcat și doi reprezentanți ai autorităților: secretarul de stat din Ministerul Culturii Gheorghe Popa, dar și președintele Consiliului Județean (CJ), Sorin Brașoveanu.
                      „Tema acestui Forum – a spus Gheorghe Popa – este una dintre importantele teme care ar trebui să preocupe societatea de astăzi. Ea ar trebui să dezvolte gânduri, idei pentru ceea ce ar trebui să construim și să reconstruim mâine. Am spus și cu alt prilej că va veni timpul să dărâmăm ce am construit în ultimii 30 de ani, pentru a construi bine și frumos.” Secretarul de stat a înfierat, astfel, modul în care se ridică în spațiul public monumente care nu sunt monumente (și a dat exemple chiar din Bacău) și a opinat că în jurul nostru se construiește, dar alandala.
                      Sorin Brașoveanu a apreciat tema Forumului ca fiind „ambițioasă și de actualitate”. „Profesia de arhitect – a apreciat președintele CJ – este cea mai vizibilă în societate, pentru că prin proiectele arhitecților este adus frumosul în viața noastră, este îndepărtat griul cotidian. Arhitecții aduc culori și dau viață spațiului public.”
                      În sesiunile moderate de arhitecții Constantin Amâiei, Ion Nicolae și Ștefan Boiciuc, au prezentat comunicări Nicolae Țarălungă, Sorin Gabrea, Liviu Ianăși, Sorin Nistor, Ion Andriu (care a evocat personalitatea și memoria arhitectului Nicolae Porumbescu), Sorina Brașoveanu, Alexandru Sescioreanu, Mihai Tulbure și studenții prof. emerit dr. arh. Mircea Ochinciuc (din România), Alexander Hryhorchuick, Valeria Polyanska și Yaroslav Boyko (Ucraina), Serghei Severin, Vitalie Iațiuc și Sergiu Borozan (din Republica Moldova).

                      Dialogul artelor

                      Lucrările Forumului s-au încheiat, la Tescani, cu un inedit spectacol de muzică și poezie, un veritabil dialog al artelor pregătit și susținut de poetul Val Mănescu și folk-istul Florin Bejan, dar și de arhitectul Constantin Amâiei.
                      În ultima zi, participanții au vizitat stațiunea Slănic Moldova.

                      „Tema Forumului a fost provocată de Festivalul Theaterstock care a avut loc la Teatrul Bacovia într-o singură ediție în Bacău timp de 16 zile, în luna august 2015, cu un succes care încă trezește nostalgii. Evenimentul, neconvențional, s-a desfășurat nu doar în instituțiile publice de spectacol, ci a utilizat întregul potențial urban, depășindu-l ca ofertă”.
                      Arh. Liliana Bârgu, președinta Filialei Bacău-Neamț a Ordinului Arhitecților din România