miercuri, 17 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2093

Tradiţie onora(n)tă

    Din 2004, oraşul Slănic-Moldova găzduieşte Festivalul Judeţean de Folclor, manifestare aşteptată cu interes şi bucurie nu doar de participanţi, ci şi de localnici sau de turiştii aflaţi în staţiune.

    La cea de-a XXVII-a ediţie – organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, sub egida Consiliului Judeţean Bacău, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local ale oraşului Slănic-Moldova –, au fost prezenţi artişti populari deja cunoscuţi spectatorilor, dar şi aşa-zişi debutanţi. În prima zi i-am admirat, în ordinea intrării în scenă, pe cei din Poduri (Grupul Folcloric „Păunaşii”), Orbeni (Grupul Folcloric „Spic de grâu”), Moineşti (Ansamblul Folcloric „Moineşteanca”), Bacău (Ansamblul Folcloric „Ciucurelul”), Bereşti-Tazlău (Formaţia de dansuri populare), Pănceşti-Sascut (Formaţia de Dansuri şi Grupul Vocal-Folcloric „Mugurelul”), Sascut-Sat (Formaţia de Dansuri şi Grupul Vocal-Folcloric „Doruleţul”), Săuceşti (Ansamblul Folcloric „Muguraşii”), Mănăstirea-Caşin (Formaţia de Dansuri şi Grupul Vocal-Folcloric „Muguraşii mănăstireni”). În a doua zi ne-au bucurat privirile şi auzul artişti din Valea Seacă (Grupul Folcloric „Florile satului”), Faraoani (Formaţia de dansuri şi grupul vocal-folcloric), Brusturoasa (Grupul Folcloric Bărbătesc „Dor străbun”), Găiceana (Formaţia de Dansuri Populare „Cărăşelul”, grupul de fluieraşi şi grupul vocal-folcloric, în prezenţa vrednicului primar Ştefănel Abdula), Solonţ (Grupul Folcloric „Florile din Cucuieţi”), Oituz (Corul mixt ţărănesc; dirijor, Gheorghe Oprea), Sănduleni (Formaţia de Dansuri şi Grupul Vocal-Folcloric „Siminocul”), Asău (Formaţia de Dansuri şi Grupul Vocal-Folcloric „Cununa de pe Valea Muntelui”), Agăş (Formaţia de Dansuri „Muguraşii”) şi, în final, formaţia „Cvintet Mihai Bălan”.

    Două premiere

    Ediţia 2019 a înregistrat şi două premiere. Cea dintâi a fost anunţată de animaţia bruscă din partea spectatorilor: mai mulţi, mai nerăbdători, înarmaţi aproape toţi cu telefoane-video. De o parte şi de alta a scenei, doi locuitori ai comunei Orbeni, în superbe costume populare, purtând un coş uriaş cu flori de câmp şi, respectiv, un altul cu colaci tradiţionali. Între ei, artişti de la cele mai fragede vârste, iar din public, Maria Şalaru (profesoară la Şcoala Populară de Arte şi Meserii Bacău), dirijându-i discret. Era momentul intrării în scenă a Grupului Folcloric „Spic de grâu”, care a păşit cu dreptul într-o carieră anunţată a fi frumoasă. „De ce Spic de grâu?” l-am întrebat pe Costache Popa, primarul comunei şi iniţiatorul formaţiei. „Pentru că suntem într-o ţară a cerealelor mănoase şi pentru că spiritul religios ne îndeamnă să preţuim pâinea noastră cea de toate zilele. Vă invit la Orbeni, pe 18 august, la Festivalul grâului, ediţia I.” O adevărată minune estetică se produsese, autoarea fiind interpreta şi modelatoarea de talente Maria Şalaru, care ne-a spus: „Astăzi, mai mult ca oricând , mi-am văzut rostul pe care Dumnezeu mi l-a rânduit pe pământ: am înmulţit încă o dată talantul. Mulţumesc, Doamne ! Să creezi de la zero un grup folcloric în doar patru luni de zile şi să-l aduci la nivelul de a participa la un festival de prestigiu, asta da performanţă! Însă Spic cu spic se face snopul,/ Om cu om sfinţeşte locul. Munca în echipă a făcut ca acest prim pas pe o scenă importantă să fie un mare succes. Mă înclin în faţa dlui primar Popa pentru implicarea asiduă în acest proiect. Felicitări echipei şi tuturor celor care au avut încredere în Domnia Sa şi l-au susţinut, respect pentru părinţii care au înţeles importanţa acestui proiect minunat. Felicitări copiilor pentru străduinţa şi talentul în însuşirea repertoriului şi a coregrafiei. Felicitări dlui învăţător Cezar Rău, dnei directoare a Şcolii Gimnaziale Orbeni, Minodora Drâmbă, şi Ştefaniei Lupescu pentru decoraţiuni!”

    A doua premieră au înregistrat-o elevii Dianei Apreotesei şi ai instructorului Cristian Blănaru, de la Mănăstirea-Caşin, despre care am mai scris tot laudativ.

    Ca de fiecare dată, a avut loc şi mult aşteptata întâlnire cu meşterii populari din localităţile judeţului (Oituz, Sănduleni, Bacău, Oneşti ş. a.).

    Moderatorul evenimentului, Florin Zăncescu, directorul C.J.C.P.C.T. Bacău, mulţumit de calitatea prestaţiilor, ne invită deja la ediţia a XXVIII-a. Doamne-ajută!

    foto: Amedeo Spătaru – C.J.C.P.C.T. Bacău

    Pauză de SF

    Răzvan Bibire

    A murit Rutger Hauer, actorul care l-a interpretat pe Roy Batty, androidul care ține un monolog extraordinar în finalul filmului „Blade Runner”, cel din 1982. „Am văzut lucruri pe care voi, ființe josnice, nu le-ați crede. Nave de atac în flăcări pe umărul lui Orion. M-am uitat la fasciculele C sclipind în întuneric, lângă Poartă Tannhäuser. Toate acele momente vor fi pierdute în timp, ca lacrimile în ploaie. E timpul morții.”

    Partea cu momentele pierdute ca lacrimile în ploaie a fost adăugată de Hauer, peste scriptul primit. Roy Batty, replicantul de care se teme umanitatea, decide să moară în anul 2019 pentru că își dă seama că nu mai poate scăpa de hăituială. Rutger Hauer, cel care l-a interpretat, a murit, evident, în 2019. Dincolo de această coincidență, este interesant cum și-au imaginat oamenii din 1982 că va arata 2019. O lume cosmopolită? Este. Mașini electrice? Sunt.

    Androizi? Nu prea. Călătorii interselare? Mă tem că s-au cam grăbit. Până la urmă, Blade Runner este o distopie. Imaginea unei lumi aflate în descopunere, o societate decadentă, care trăiește cu teamă că omenirea va fi înlocuită de replicanți, mai puternici, mai inteligenți și mai adaptabili. Până la un punct, găsim similitudini.

    Umanitatea trece printr-o perioadă de mari transformări. Există o mare frică de schimbările ce vor veni ca urmare a înlocuirii SUA cu China ca putere dominantă. Decadența este la tot pasul iar replicanții… replicanții sunt imigranții care amenință echilibrul demografic și piața forței de muncă din statele dezvoltate. Ați observat că, în general, viitorul văzut de filmele SF este unul distopic? Judge Dredd , Ghost in a shell, Johny Mnemonic, Matrix, RoboCop, Elysium, Total Recall, Freejack, Demolition Man, Aeon Flux, Ultraviolet, Babylon A.D, Altered Carbon și lista poate continua.

    Dezastre ecologice, guverne totalitare, în care deciziile sunt luate de corporații, inegalitate și control social, războaie pentru resurse. În filme, însă, eroul poate schimba lucrurile: duce cu el secretul unui medicament misterios, are o epifanie și-și dă seama că sprijină un sistem corupt, se revoltă și decide să schimbe regulile. În filme există speranța. În realitate, însă…

    Termocentrala din Borzești, din nou la vânzare

    Mușat & Asociații Restructuring SPRL – lichidatorul judiciar definitiv al societății Termoelectrica aflată în faliment a anunțat reluarea licitației publice cu strigare pentru Centrala Termoelectrică din Borzești. Licitația va avea loc în prima decadă a lunii august și va porni de la același preț, aproape 8,5 milioane de euro.

    „Valorificarea activului – spun din nou organizatorii licitației – se face în ipoteza vânzării acestuia în bloc ca activ nefuncțional”.

    Investitorii interesați trebuie să depună ofertele până pe 5 august, ora 15.00, termenul fiind unul „de decădere”. Caietul de sarcini al licitației costă 5.000 de lei (inclusiv TVA).

    „Avem în continuare speranțe să apară un investitor interesat”- ne declara, la termenul anterior al licitației, Dorin Octavian Drăgoi, directorul general al Sucursalei Electrocentrale Borzești.

    Termocentrala din Borzești este unul dintre cele mai importante active ale societății Termoelectrica și este scoasă la vânzare încă de acum cinci ani. Termocentrala, construită din anul 1953, a fost una dintre cele mai mari din România, pentru a alimenta platforma industrială de la Borzești, dar nu numai. Datorită ei, orașul Onești a devenit primul din țară complet termoficat.

    În definitiv(at), limba română

    Propunere… abruptă

    Am parcurs aproape toate subiectele (şi baremele) date de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare la proba scrisă pentru definitivare în învăţământ (24 iulie 2019), atenţi fiind la respectarea normelor ortografice şi de punctuaţie. Nu e prima oară când facem „sportul” acesta, dar abia acum propunem obligaţia C.N.E.E. de a aloca un punct (măcar atât!) pentru corectitudinea lingvistică, la toate disciplinele de examen. Am găsit şi soluţia: în baremul de corectare şi de notare sunt prevăzute 2 puncte pentru respectarea limbajului de specialitate, care pot fi împărţite între această obligaţie şi corectitudinea lingvistică. Mai precis, după modelul aplicat limbilor (română şi străine), pentru 0-1 erori de ortografie/punctuaţie să se acorde punctul, iar pentru 2 sau mai multe erori, acesta să nu se acorde. Există destui profesori de alte discipline decât limba română care în timpul anului şcolar sancţionează orice abatere de la normele de exprimare orală şi scrisă. Aceştia ar primi legitimitatea actului lor, iar alcătuitorii de subiecte şi bareme vor fi mai exigenţi. În cele ce urmează transcriem nedorite greşeli de redactare, aşa cum apar pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale.

    Tot bietele virgule…

    A. A doua virgulă lipsă: 1.„− menționarea a două fapte istorice din cadrul Problemei Orientale, desfășurate în secolul al XVIII-lea și precizarea unei asemănări între consecințele acestora asupra Țărilor Române;” (Barem istorie) După „al XVIII-lea” trebuia încă o virgulă, pentru a închide o explicaţie. În plus, sintagma „Țărilor Române” se scrie, din 2005, cu minuscule. De asemenea, abrevierea corectă este H., nu Hr. („î.H.” şi „d.H.”). 2. „Pe harta de mai jos sunt marcate state, cu litere de la A la E și orașe cu peste 3 milioane de locuitori cu numerele 1 și 2.” (Subiect geografie) După E se impunea a doua virgulă, ca marcă a unei precizări. (Ca şi mai sus, există prejudecata că înaintea lui „şi” nu se pune virgulă.) După „locuitori”, trebuia pusă virgulă, perechea celei de după „state”.

    Cuvântul „Antichitate” se scrie cu majusculă.

    B. Virgulă lipsă: „Folclorul a reprezentant mai mult ca niciodată în secolul al XIX lea, o trăsătură definitorie pentru cultura națională în special pentru cultura muzicală. Valorificarea acestuia a contribuit la renunțarea la a practica o artă învechită descoperindu-se noi valențe creative ale compozitorilor acelei perioade. Având în vedere aserțiunea prezentaţi genurile muzicale predilecte din creaţia şcolii româneşti de compoziţie, pe baza următoarelor repere:” (Subiect educaţie muzicală) După „naţională”, „învechită” şi „aserţiunea”, trebuia pusă virgulă, dar după „al XIX lea” (care trebuia scris cu cratimă), virgula este greşită. Literă în plus: „reprezentat”, nu „reprezentant”.

    C. Virgulă rea: a. între subiect şi predicat: 1. „Complexitatea relaţiilor în care suntem antrenaţi, ne determină să acumulăm informaţii diverse prin modalităţi specifice, în funţie de trăsături temperamentale, caracteriale sau de contexte socioprofesionale;” (Subiect psihologie) Subiectul „Complexitatea”, predicatul „determină”; „funcţie”, nu „funţie”. 2. „Un grup de indivizi care lucrează, se înţeleg şi colaborează bine, creează o forţă şi realizează o cunoaştere care depăşeşte contribuţia fiecărui membru izolat. Asta-l include şi pe profesor.” (Subiect artele spectacolului) Subiectul „Un grup”, predicatul „creează”; b. alte situaţii: „Se consideră x1și x2, soluțiile ecuației x2 – mx +1= 0, unde m este număr real.” (Subiect matematică) Doar a doua virgulă este corectă.

    „Bursa locurilor de muncă” în Onești

      Liceul Tehnologic Onești este locul unde pe 26 iulie, de la ora 10, angajatorii și cei dornici de a se încadra în câmpul muncii pot participa la „Bursa locurilor de muncă”. Aceasta este organizată la inițiativa Asociației Împreună pentru viitor Bacău, alături de Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă (prin reprezentanții de la Onești). Sunt puse la dispoziția doritorilor joburi din multe domenii de activitate, atât pentru absolvenții studiilor universitare și liceale, cât și pentru persoanele care nu au dobândit o calificare (pentru ei fiind disponibile posturi de muncitori necalificați). Au confirmat prezența la această bursă peste 50 de angajatori din Onești și din împrejurimi, între aceștia fiind firme ce gestionează lanțuri de magazine cunoscute în municipiu, societăți comerciale oneștene, care s-au impus în zonă în diverse domenii.

      Din echipa Asociației Împreună pentru Viitor Bacău au făcut parte pentru a pregăti acest eveniment voluntarii Paula Rusu, Dragoș Butoi, Sorin Apreutesei, Adriana Oancea, Vasilică Ionuț, Elena Coman, Denisa Agache, Ionuț Petraru, Alexandru Marcu și Laurențiu Hemeci.

      În numele organizatorilor Florentin Iftime (coordonator împreună cu Cristina Gușu pentru acest proiect), ne-a declarat: „Obiectivul principal al Bursei locurilor de muncă de la Onești îl constituie creșterea gradului de ocupare al persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, prin corelarea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă. Astfel creăm posibilitatea interacțiunii directe dintre angajatori și cei care caută un loc de muncă stabil. În condițiile în care la Onești a avut loc o depopulare masivă, cred că este timpul să facem cu toții ceva, pentru a opri această drastică scădere a populației municipiului și localităților din jur implicându-ne cu toții!”

      Investiţie de 2 milioane de euro în comuna Pârjol. A fost inaugurat podul de 130 m peste râul Tazlău

        Un eveniment de o importanţă majoră pentru locuitorii comunei Pârjol, dar şi pentru localităţile adiacente, a avut loc joi, 25 iulie, începând cu ora 10.00. Sute de oameni au participat la inaugurarea uneia dintre cele mai mari investiţii din această zonă: Podul de peste râul Tazlău, care face legătura între Pârjol şi satele Băseşti şi Hăineala, iar mai departe până în comuna Blăgeşti şi oraşul Buhuşi.

        Vechiul pod a fost distrus în totalitate de inundaţiile din anul 2016, când peste 1.000 de locuitori au rămas izolaţi de restul comunei, fiind nevoiţi, pentru a-şi rezolva problemele la administraţia locală, dar şi să ajungă la drumul judeţean, să ocolească peste 12 kilometri. Devenind urgenţa numărul unu a administraţie locale, primarul comunei, Vasile Lupu, imediat după preluarea mandatului, a început să caute soluţii, pentru rezolvarea acestei probleme vitale pentru cetăţeni.

        „A fost piatra noastră de încercare. Am deschis nenumărate uşi, am cerut sprijin, am căutat informaţii. Nu a fost uşor deloc, mai ales că era imediat după alegeri. Cu sprijinul Consiliului Judeţean, am realizat un proiect şi l-am depus la Guvern pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală II. Asta se întâmpla în 2016. Proiectul a fost realizat de firma Ecomary Iaşi, însă întreaga documentaţie a fost întocmită de echipa noastră de specialişti din Primăria Pârjol, care a muncit pe rupte, uneori zi şi noapte, pentru a ne încadra în termene. A fost o muncă titanică, pentru care le mulţumesc tuturor. Proiectul a devenit eligibil, a urmat licitaţia, câştigată de SC Conextrust Bacău. Lucrările au început în 2018, iar acest frumos şi trainic pod a fost finalizat în 2019, cu o lună mai devreme decât era planificat. Sunt foarte mulţumit, atât de proiectant, cât şi de constructor, oameni serioşi, specialişti de înaltă clasă. După cum vedeţi nu este doar un pod, este o operă de artă”, ne-a declarat, cu puţine minute înainte de inaugurare, primarul comunei, Vasile Lupu.

        Sărbătoare pentru toată Valea Tazlăului

        Invitaţi de onoare la momentul tăierii panglicii la noul pod peste râul Tazlău au fost Dragoş Benea, europarlamentar PSD, Ionel Palăr şi Tudoriţa Lungu, deputaţi PNL, Daniel Fenechiu, senator PNL de Bacău, Ionel Floroiu, Claudiu Ilişanu, deputaţi PSD, Miron Smarandache, senator PSD, Valentin Ivancea – subprefect, primari ai oraşului Comăneşti, comunelor Solonţ, Balcani, Blăgeşti, consilieri judeţeni şi locali.

        Festivitatea de inaugurare a importantului obiectiv de investiţii a fost precedată de o slujbă religioasă, oficiată de un sobor de preoţi, de la parohiile din comuna Pârjol.
        Prezentatorul manifestării a fost nimeni altul decât interpretul de muzică populară George Cojocărescu, care a oferit microfonul primarului comunei, Vasile Lupu, ce a prezentat publicului principalele demersuri făcute, greutăţile întâmpinate până a ajunge la finalizarea lucrărilor. „Mulţumesc, în numele locuitorilor din comuna Pârjol, Guvernului României, Consiliului Judeţean, pentru sprijinul acordat, proiectantului, cât şi constructorului, pentru profesionalismul şi seriozitatea de care au dat dovadă, terminând lucrarea cu o lună mai devreme. Mulţumesc Consiliului Local şi specialiştilor din primărie pentru înţelegere şi angajament în finalizarea investiţiei, pe care o inaugurăm astăzi”, a spus Vasile Lupu, fiind aplaudat de concetăţenii săi.

        Cu interes a fost ascultat şi Dragoş Benea, europarlamentar, vicepreşedinte al Comisie REGI a Parlamentului European, care a felicitat pe membrii Consiliului Local, primarul comunei şi echipa administraţiei locale pentru acest succes, după care a vorbit despre proiectele importante de investiţii de la nivelul judeţului Bacău, care s-au finalizat sau sunt în curs de finalizare: Aeroportul Internaţional Bacău, începerea lucrărilor la Centura Ocolitoare a Bacăului, drumuri naţionale, judeţene şi comunale, obiective din învăţământ, sănătate. „Practic, nu există decât doar trei-patru localităţi unde nu se lucrează acum, în rest peste tot sunt deschise şantiere de investiţii, cu bani europeni şi cu bani din bugetul naţional. A fost modernizat drumul Bacău-Oneşti, zilele acestea au început lucrările de reabilitare a drumului Bacău-Moineşti şi, vă spun în premieră, a fost aprobat în CJ modernizarea şi asfaltarea DJ Pârjol-Blăgeşti. În ultimii trei ani, s-au alocat sume importante prin PNDL, program hulit de unii, apreciat de cei mai mulţi, care vor duce la îmbunătăţirea infrastructurii rutiere, cum este şi podul de peste Tazlău. Ca europarlamentar şi vicepreşedinte al Comisiei REGI, voi milita pentru alocarea de fonduri în vederea realizării autostrăzii Braşov-Bacău-Iaşi, cea mai viabilă variantă care să lege Moldova de Ardeal, de restul ţării. Sunt convins că şi colegii mei din Parlamentul European vor face acelaşi lucru, Moldova, Bacău, au nevoie, pentru a se dezvolta, de această autostradă. Este vitală pentru noi. Am spus-o, şi o spun mereu, doar uniţi, mai coezivi, putem reuşi, aşa cum s-a întâmplat aici, la Pârjol, unde, indiferent de apartenenţa politică, fie PSD sau PNL, toţi am contribuit la această investiţie. Competiţia este bună, dar nu privită cu invidie, cu ranchiună, ci cu angajamente ferme de a construi, de a investi spre binele oamenilor, cum vor fi cele de alimentare cu apă şi canalizare la Pârjol şi Balcani, dar şi la Solonţ, investiţii în alimentarea cu gaze. Să nu uităm şcolile, drumurile comunale, chiar uliţele, bani sunt, şi îi invit pe toţi primarii să facă proiecte şi să acceseze fonduri europene, sunt o multitudine de programe care se adresează localităţilor rurale. Vă felicit şi vă doresc numai bine”, a declarat Dragoş Benea.

        Date tehnice

        Investiţia a costat aproape 2 milioane de euro.
        Lungimea – 130 metri.
        Lăţimea – 12 metri.
        Trotuare şi pe o parte şi pe alta.
        Podul este flancat de gard de protecţie.

        Oamenii sfinţesc locul


        Cuvinte emoţionante a rostit şi parlamentarul Lucian Şova, fost ministru al Transporturilor, cu origini pe aceste meleaguri: „Când eram mic, acum 50 de ani, treceam Tazlăul prin apă, nu era niciun pod. De-a lungul anilor s-au mai făcut improvizaţii, iar astăzi am pus în aplicare zicala «Omul sfinţeşte locul». Astăzi, noi, oamenii de aici, am sfinţit un loc, care va dăinui şi peste 100 de ani. Este important pentru Băseşti, cum important va fi şi drumul care trece prin Băseşti spre Blăgeşti, care va fi modernizat şi va reprezenta pentru băseşteni o autostradă. Mă bucur că am ocazia să particip la un asemenea eveniment.”

        Fiind fieful PNL, la Pârjol au fost şi oaspeţi de seamă ai acestui partid. Deputatul Ionel Palăr a amintit că este „ziua prieteniei” şi nu a politicii. „Această zi este una de sărbătoare a locuitorilor acestei comune, rolul politicienilor, pe care dvs. i-aţi ales este «să facă», să lucreze în folosul oamenilor. Este şi cazul primarului Vasile Lupu, pe care eu vi l-am propus pentru funcţia de primar şi oamenii de aici au avut încredere în dumnealui. Şi soluţia a fost bună. A fost şi este gospodar, vrednic, are iniţiativă, este bătăios, curajos, care nu renunţă uşor la proiectele lui, ale comunităţii. Şi nu i-a fost uşor. S-a vorbit aici de dialog, da, dialogul, colaborarea sunt cele mai mari cuceriri ale democraţiei. Cinste celor care au muncit la acest pod şi să le dea Dumneazeu sănătate şi suflet bun. Felicitări, domnule primar!”, a spus, în aplauzele oamenilor deputatul Ionel Palăr, preşedinte al PNL Bacău.
        A fost aproape de cetăţenii din Pârjol şi senatorul Daniel Fenechiu, care a fost foarte scurt, a mulţumit pentru invitaţie şi a felicitat întreaga administraţie locală pentru finalizarea acestui important proiect de investiţii.

        A urmat un moment artistic, susţinut de ansamblul folcloric de dansuri şi cântece din Sănduleni, condus de Marian Lungu, la care s-a antrenat şi George Cojocărescu, interpretând mai multe cântece, care au mers la sufletul oamenilor.
        A fost zi foarte frumoasă, a fost o zi care va rămâne în scrisă cu litere mari în istoria acestei localităţi şi, cu siguranţă, aşa cum au promis politicienii prezenţi, vor mai urma şi altele.

        Alte investiţii realizate cu bani europeni:

        • Achiziţionarea unui camion 4×4, de 13 tone, necesar lucrărilor din comună – 100.000 euro.
        • Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Aşezământului Cultural din satul Pustiana, în valaore de 581.715 euro.

        Investiţii cu fonduri din Bugetul local:

        • Achiziţionarea unui buldoexcavator.
        •Realizarea unor diguri de apărare pe malurile râurilor Tazlău şi Cucuieţi, pe o lungime de 300 de metri.

        Proiecte aflate pe agenda de lucru a primarului Vasile Lupu:

        • Reabilitarea şi modernizarea Şcolii Gimnaziale Tărâţa, cu fonduri prin PNDL: centrală termică, apă, grupuri sanitare în interior.
        • Construire Grădiniţă cu trei săli de clasă în Pârjol, prin POR.
        • Asfaltarea a 30 de km de drumuri comunale şi uliţe, primii 15 km sunt în faza de proiect.
        • Construirea unui cămin cultural în Pârjol, cu 300 de locuri şi dotări corespunzătoare, şi a unei săli de sport, finanţare prin CNI.
        • Alimentare cu apă şi canalizare la Hemeieni, Tărâţa şi Pârjol.
        • Introducerea gazelor naturale în toate satele comunei.
        • Construirea unui sediu nou pentru Primărie.
        • Modernizarea şcolilor din Pustiana, Pârjol şi Băhnăşeni, prin introducerea apei, a canalizării şi a grupurilor sanitare, cu finanaţare de la Ministerul Educației şi din bugetul local.
        • Apă-canal în satele Pustiana şi Câmpeni, prin POIM.

        „De la începutul mandatului am avut un program foarte ambiţios. Multe dintre acele promisiuni le-am îndeplinit, cu sprijinul CL şi al cetăţenilor. Le propun în continuare locuitorilor alte proiecte, unele foarte grele, însă sunt hotărât să le duc până la capăt, de aceea vreau să merg mai departe, astfel ca începând cu mandatul următor comuna noastră să devină şi să arate ca una din Occident.”
        Vasile Lupu, primar al comunei Pârjol

        Serviciu Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor, inaugurat la Mărgineni

          Începând de azi, 25.07.2019, cei peste 10.100 locuitori ai comunei Mărgineni vor beneficia de servicii de evidența populației în cadrul noului Serviciu Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor care va funcționa chiar în incinta vechii clădiri a Primăriei Mărgineni.

          Deschiderea noului serviciu face parte dintr-un amplu proiect care vizează apropierea serviciilor publice de cetățean în scopul creșterii confortului, reducerea timpilor de așteptare și a cheltuielilor pentru obținerea actelor de identitate și de stare civilă și alinierea serviciilor la cerințele cetățenilor și la standardele europene.

          Prin înființarea Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor cei peste 10.000 de locuitori ai comunei vor beneficia de servicii de eliberare a cărților de identitate și a certificatelor de stare civilă, a extraselor multilingve, transcrierea certificatelor de stare civilă, consilierea și asistarea cetățenilor în probleme de evidența persoanelor și stare civilă.

          Restricții de circulație din cauza lucrărilor la Rezerva de apă

            Lucrările la tronsonul IV al conductei de aducțiune se extind pe străzile Digu Bârnat și Prelungirea Bradului. Strada Prelungirea Bradului va fi asfaltată, momentan, pe tronsonul cuprins între strada Mioriței și strada Traian Vuia.

            Pe traseul conductei ce va traversa zona de nord a orașului (Digu Bârnat-Bradului-Prelungirea Bradului-Nordului-Cartier ANL- Depoului – Pasajul Calea Moinesti), circulația rutieră se va desfășura cu unele restricții.

            Pe strada Prelungirea Bradului, tronsonul cuprins între strada Mioriței și strada Traian Vuia va fi asfaltat, urmat de tronsonul cuprins între strada Digu Bârnat și strada Nordului după realizarea lucrărilor la rezerva de apă. Astfel, asigurăm conducătorilor auto un traseu alternativ spre cartierul Nord (Prelungirea Bradului-Traian Vuia-Ion Ionescu de la Brad).

            Traficul va fi restricționat temporar și pe strada Depoului, în zona blocurilor ANL, unde vor fi efectuate lucrările de racordare a stației de pompe din frontul de captare Mărgineni 2 la conducta de aducțiune.

            Prim-ministrul României, în vizită de lucru în județul Bacău

              Viorica Dăncilă va efectua o vizită de lucru de două zile în județul Bacău. Prim-ministrul României va ajunge în municipiul Bacău vineri, în jurul orei 16.00, și va verifica stadiul lucrărilor la șoseaua de centură.

              Următoarea oprire va fi la Ambulatoriul de Adulți al Spitalului Județean de Urgență, care va fi dotat cu aparate și echipamente de ultimă generație. Proiectul are o valoare de 8.940.557 de lei și va fi derulat prin Programul Operațional Regional.

              Sâmbătă, premierul Viorica Dăncilă se va deplasa în comuna Pârjol, care va beneficia de investiții prin PNDL, iar de la ora 14,30 va fi prezentă în sala de ședințe a Primăriei Municipiului Onești, unde va susține o conferință de presă.

              Fără apă caldă pentru băcăuanii racordați la punctele termice

                Thermoenergy Group S.A. Bacău informează, că în intervalul 27.07.2019 ora 01:00 — 30.07.201 9 ora 01:00, se vor executa lucrări de mentenanță pe rețelele de agent primar ale SACET.

                Aceste lucrări vor conduce la sistarea furnizării de agent termic pentru apa caldă pentru toți consumatorii racordați la rețelele de distribuție ale punctelor termice.

                Reluarea furnizării apei calde se va face treptat pe măsură ce vor fi atinși parametrii optimi de funcționare.

                Reţinut pentru furt calificat

                  Poliția în acțiune

                  Un tânăr de 19 ani din Comăneşti a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

                  La data de 24 iulie a.c., poliţiştii Secţiei 1 Bacău, în urma investigaţiilor specifice au identificat un tânăr de 19 ani, din Comăneşti, suspect de săvârţirea infracţiunii de furt calificat.

                  Acesta, în cursul nopţii de 23/24 iulie, în timp ce se afla pe strada Milcov din municipiul Bacău i-a sustras părţii vătămate un rucsac, în care se aflau un laptop şi mai multe bunuri personale, în valoare de aproximativ 1000 de lei.

                  Prejudiciul a fost parţial recuperat de poliţişti iar tânărul în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

                  Infracţiuni la regimul rutier

                    La data de 24 iulie a.c. poliţiştii Postului de Poliţie Sănduleni s-au sesizat despre faptul că în cursul nopţii precedente, un tânăr de 17 ani, din localitate, în jurul orei 02.00, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere, a pierdut controlul asupra volanului şi a intat în coliziune cu poarta unui imobil.
                    În urma verificărilor poliţiştii au constatat că proprietarul autoturismului i-a încredinţat tânărului maşina cu bună ştiinţă, cunoscând faptul că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
                    În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis şi încredinţarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane, despre care ştie că deţine permis de conducere.

                    Un tânăr de 27 de ani, din comuna Dofteana a fost depistat pe raza localităţii Târgu Trotuş în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
                    Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Oneşti unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
                    În cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumuile publice de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice.

                    Doi bărbați, reținuți pentru că au introdus în circulație zeci de bancnote de 100 de dolari false

                      La data de 23 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău au efectuat două percheziţii domiciliare, la locuinţele a trei bărbați bănuiți de săvârşirea infracţiunilor de punere în circulaţie de valori străine falsificate şi înşelăciune.

                      În urma percheziţiilor, au fost puse în executare 3 mandate de aducere, pe numele celor în cauză şi au fost ridicate trei telefoane mobile, bani şi alte mijloace de probă.

                      Din cercetări a reieşit faptul că cei trei, în perioada aprilie – mai 2019, ar fi pus în circulaţie, pe raza municipiilor Bacău şi Oneşti, 64 de bancnote contrafăcute, din cupiura de 100 de dolari americani, prin preschimbarea acestora în lei, la operatorii unor săli de jocuri de noroc, precum şi prin cumpărarea, de la o persoană vătămată, a unui telefon mobil.

                      În urma audierilor, poliţiştii au reţinut, pentru 24 de ore, doi bărbaţi, de 48 şi 51 de ani, din Bacău, faţă de care Judecătoria Bacău a dispus ieri, 24 iulie, arestarea preventivă pentru 30 de zile.

                      În activități au fost angrenați și jandarmi din Bacău.

                      Închiderea contractului de servicii de telecomunicații

                      ANCOM: Înainte de a solicita încetarea unui contract încheiat cu un furnizor de servicii de telefonie, internet sau televiziune, utilizatorii sunt sfătuiți să verifice condițiile de încetare din respectivul contract.

                      Încetarea contractului la cererea utilizatorului

                      În primul rând, atunci când solicită încetarea contractului încheiat cu un furnizor de servicii de comunicații electronice, utilizatorul trebuie să țină cont de câteva aspecte, pe care trebuie să le găsească menționate în contract:

                       

                      dacă a expirat perioada contractuală iniţială;

                      ce penalități i se aplică dacă solicită încetarea contractului, iar perioada inițială nu a expirat;

                      termenul şi modalităţile în care poate depune o cerere de încetare a contractului, precum și termenul în care este operată efectiv încetarea contractului (de exemplu, 30 de zile de la data depunerii cererii de către utilizator).

                      Unii furnizori oferă posibilitatea ca solicitarea de încetare a contractului să fie adresată și telefonic. Cu toate acestea, este mai sigur dacă cererea va fi făcută în scris și transmisă prin poştă, cu confirmare de primire, sau dacă va fi depusă la un punct de lucru/magazin al furnizorului, iar utilizatorul va cere și va primi un număr de înregistrare. De asemenea, trebuie luat în calcul şi faptul că, de regulă, furnizorii condiţionează procesarea cererii de încetare de returnarea echipamentelor oferite în custodie/chirie şi de plata unor eventuale datorii.

                      Obligațiile furnizorilor

                      În plus față de informațiile prevăzute în contractele încheiate cu utilizatorii, furnizorii de servicii de telefonie, internet și televiziune de pe piața din România sunt obligați să publice pe site-urile proprii:

                      informații legate de încetarea contractelor încheiate cu utilizatorii, respectând, astfel, Decizia ANCOM nr.158/2015 privind obligațiile de informare a utilizatorilor finali;

                      informații privind demersurile pe care utilizatorii trebuie să le facă pentru a obține încetarea contractului;

                      adresa de e-mail, adresa poștală și numărul de telefon/fax, la care utilizatorul poate transmite cererea de încetare a contractului;

                      formulare/cereri-tip, dacă se solicită completarea acestora, precum și informații legate de modalitățile prin care utilizatorii pot intra în posesia lor, dacă este cazul;

                      informații legate de penalitățile care pot fi aplicate în cazul încetării anticipate a contractului, dacă astfel de penalități sunt percepute.

                      Potrivit Deciziei ANCOM nr.158/2015, toate informațiile destinate utilizatorilor trebuie să se regăsească pe site-urile furnizorilor într-un loc ușor accesibil, prezentate într-un mod vizibil și bine structurat.

                      Reclamații

                      ANCOM poate lua măsuri dacă furnizorul nu a prevăzut în contract sau pe pagina sa de internet informații legate de încetarea contractelor. Sesizările pot fi trimise aici.

                      În cazul în care un furnizor nu dă curs cererii de încetare a contractului, utilizatorii se pot adresa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

                      Pasărea Rock a lansat „Descântec”

                      Anul acesta, proiectul PASĂREA ROCK, cu toate variabilele lui, aniversează 5 ani de activitate în jurul aceleiași constante – muzica.

                      Cu acest prilej, legendarii artiști Josef Kappl, Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Nicu Patoi și Sorin Voinea lucrează intens la definitivarea următorului album și lansează o nouă melodie intitulată „Descântec”.

                      Noul single poate fi ascultat pe Youtube https://www.youtube.com/watch?v=q8-Mq2Pk_Uk sau accesând pagina de Facebook a trupei Pasărea Rock.

                      Compoziția îi aparține lui Josef Kappl, prin versurile inspirate ale poetului și textierului Cătălin Răcilă și vocea lui Narcis Tran-Korsar, având caracter de imn. „Descântec” exprimă cu multă fantasmă ceea ce reprezintă, de fapt, Pasărea Rock. Odată cu această colaborare, Narcis Tran-Korsar (voce și chitară acustică) din București și poetul și textierul Cătălin Răcilă din Sibiu, vor livra un plus de energie, inspirație și prospețime, alăturându-se trupei Pasărea Rock.

                      În această nouă componență, Pasărea Rock va lansa un nou material discografic care se va numi “Cavalcada” și va cuprinde melodii precum: “Marea Unire”, “Cometa Stea”, “Descântec”, “Cavalcada”, “Viața în Boxă” și “Memorii” și o trilogie din legendarul album Phoenix – “Cantafabule”, fiind vorba de “Vasiliscul și aspida”, “Sirena” și “Pasărea calandrinon”, prezentate într-un aranjament rock simfonic.

                      Proiectul Pasărea Rock pornit în 2014 de către Mircea Baniciu, Josef Kappl și Ovidiu Lipan Țăndărică, avea să-și dorescă  să continue, ceea ce au început împreună cu formația care i-a consacrat, Phoenix. De-a lungul celor cinci ani de activitate, artiștii au muncit, au compus, au reochestrat și au lansat pe piață primul album, intitulat LEGENDA, care “sună extraordinar”, după cum au declarat artiștii. De la înființare, Pasărea Rock a mai lansat două EP-uri, „Calusandra” și „Hora fără de hotar”. Trupa a lansat pe piață melodii de succes precum ”Calusandra” și ”Praznic năprasnic”, iar turneele susținute de formație au confirmat, la nivel național, succesul proiectului.

                      Un șofer băcăuan, rănit ușor într-un accident la Suceava

                        La 24.07.2019, ora 15.50, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2, în afara comunei Buneşti, un bărbat de 30 de ani din judeţul Bacău, s-a angajat în depăşirea neregulamentară a unei autoutilitare cu semiremorcă, însă a observat faptul că, din sens opus circulă un alt autoturism, motiv pentru care, a încercat să revină pe banda sa de mers, dar a intrat în coliziune laterală cu ansamblul auto depăşit, condus de un bărbat de 37 de ani din municipiul Suceava, după care, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a răsturnat într-un şanţ.

                        Din accident, a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto de 30 de ani.

                        Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

                        În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

                        Un șofer de 71 de ani, din Bacău, a provocat un accident la Păltinoasa

                        Poliția în acțiune

                        La 23.07.2019, în jurul orei 09.35, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2E în afara comunei Păltinoasa, județul Suceava, pe fondul vitezei excesive şi a nepăstrării unei distanţe de siguranţă faţă de autovehiculul care circula în faţa sa, un bărbat de 71 de ani din judeţul Bacău a frânat brusc, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a răsturnat într-un şanţ de pe sensul opus de mers.

                        Din accident, a rezultat rănirea a două femei, una de 65 de ani din judeţul Neamţ şi cealaltă de 69 de ani din judeţul Bacău şi a unui bărbat de 66 de ani, tot din judeţul Neamţ, pasageri în autoturism.

                        Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
                        În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

                        Cioran vs. Gates & Musk & Buffett

                        Leibniz ne spusese că trăim în cea mai bună dintre toate lumile posibile. Cioran zice că lumea asta trebuia zămislită oricum, numai așa cum este ea nu…

                        Recent, trei dintre viețuitorii de top ai lumii, dacă folosim drept criterii averea, investițiile și invențiile – Bill Gates, Elon Musk, Warren Buffett -, ne-au făcut cadou o cură de optimism. Toți trei cred că e OK cu lumea în care trăim.

                        Bill Gates, diplomat, crede că „lumea devine mai bună, chiar dacă nu se simte mereu. Două dintre argumentele lui: indicele global I.Q. crește cu trei puncte în fiecare deceniu; în 1920, o persoană obișnuită petrecea 11,5 ore pe săptămână spălând rufe, timp care în 2014 se redusese la o oră și jumătate.” Habar n-am dacă Bill Gates știe că Popper a spus că I.Q. este o neghiobie. Inteligența emoțională (E.Q.) este vedeta noastră.

                        Elon Musk îl susține pe Bill Gates: „Acum este cel mai bun timp, într-adevăr”, cea „mai bună perioadă pentru a trăi”. De ce? Pentru că omenirea „înlătură multe din suferințele din lume” și „face lucrurile mult mai bune”.

                        Warren Buffett, prudent, restrânge aria evaluării la nivelul S.U.A.: „Am să repet ce am mai spus în trecut și mă aștept să spun și în viitorii ani: copiii născuți în America de azi sunt cea mai norocoasă recoltă din istorie”.

                        Li s-ar putea reproșa, desigur, faptul că este ușor să fii optimist atunci când vorbești de pe un munte de bani. Li s-ar mai putea imputa faptul că dacă am introduce în ecuație crize fără precedent ca acuitate – poluarea, încălzirea globală, inechitățile sociale, criza morală, înarmarea/ conflictele armate, tribalismul etnico-naționalist contemporan, ofilirea valorilor autentice, bolile incurabile, lipsa de solidaritate a națiunilor bogate etc – mă întreb ce i-ar putea răspunde cei trei optimiști lui Cioran…

                        Dans modern din Coreea, pe scena Teatrului de Vară

                        Aflată într-un turneu în România, formaţia de dans modern Artone Company, una dintre cele mai valoroase colective de acest gen din Coreea, va susţine astăzi, de la ora 20.00, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, un spectacol extraordinar.

                        După Tecuci şi Bacău, formaţia va prezenta alte spectacole la Dochia şi Timişoara.

                        În Bacău, evenimentul este organizat sub egida Consiliului Judeţean, la propunerea Asociaţiei Vox Artis, în colaborare cu Primăria Bacău şi Clasa de Coregrafie a Colegiului Naţional de Artă „George Apostu”.
                        Intrarea este liberă.

                        Oaspeți de onoare, mai mici și mai mari, în ședința Consiliului Județean

                          Ultima întâlnire a aleșilor județului, cea de miercuri, a fost una specială, în care s-a cântat imnul Republicii Moldova, apoi imnul României și s-a aplaudat îndelung și cu entuziasm în prima jumătate de oră.

                          „Avem invitați de onoare, astăzi, pe domnul Ghenadi Muntean, președintele Raionului Soroca, pe doamna Stela Zabrian, secretar, și pe domnul Grigore Bucătaru, șeful Secției Cultură și Turism. De asemenea, au fost invitați și sunt prezenți copiii noștri valoroși, care au luat 10 pe linie la Evaluarea Națională și la examenul maturității”, a declarat Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean (CJ) Bacău.
                          Elita învățământului românesc

                          După intonarea imnurilor de stat, a urmat momentul dedicat elevilor merituoși ai județului. În prezența părinților și bunicilor, ei au fost prezentați de președintele CJ Bacău. E vorba despre Răzvan Apostu, Ariadna Brănici-Faraon, Ioana Costea, Antonia Brescan, Andrei Cucu, Eliza Dona, Andrei Fînaru, Alexandra Hrincescu, Theodor Mitrofan, Clementina Moisă, Teona Năstac, Ștefan Pișcu, Elena Turcu, Andreea Țugulea, premiați cu 200 de euro pentru media 10 obținută la Evaluarea Națională. Alți șapte tineri au fost premiați cu 200 de euro pentru același rezultat la Bacalaureat: Andrei Badea, Mălina Crudu, Mălina Ghebu, Raluca Iosub, Delia Mateeș, Crina Mihai și Mateea Țacu. Fiecare absolvent a fost invitat să-și ridice diploma de excelență și buchetul de flori, în aplauzele consilierilor și directorilor prezenți în sală.

                          „Rezultatele voastre și ale colegilor voștri de generație reprezintă rodul unei munci susținute și al unor eforturi conjugate atât din partea voastră cât și a profesorilor și părinților voștri și sunt, pentru noi toți, un motiv de mândrie și de împlinire pentru că poziționează județul Bacău în elita învățământului românesc”, a declarat Sorin Brașoveanu. De asemenea, acesta a avut „gânduri de prețuire” și felicitări inclusiv pentru dascălii acestor copii minunați.

                          Sprijin pentru „fratele mai mic”

                          A urmat proiectul pentru care au venit oaspeții din Republica Moldova și al cărui fundament este asocierea de cooperare din Județul Bacău și Raionul Soroca, încheiată în noiembrie 2018. E vorba despre susținerea construirii unui stadion de fotbal cu 1200 de locuri în Rublenița, a cărei imagine 3D a fost prezentată consilierilor județeni într-un filmuleț adus de oaspeți. Aceștia sunt Ghenadi Muntean, președintele Raionului Soroca, Stela Zabrian, secretar, și Grigore Bucătaru, șeful Secției Cultură și Turism.

                          „Suntem onorați să participăm, astăzi, la ședința CJ în care va fi aprobat, sper, acest proiect care ne va da posibilitatea să punem început bun colaborării noastre.”
                          Ghenadi Muntean, președintele Raionului Soroca, Republica Moldova
                          Președintele Raionului Soroca a vorbit și despre cooperarea cu județele Suceava, Buzău, Tulcea și Vaslui, care sprijină, de asemenea, autoritățile din Soroca în derularea unor investiții. „Vă mulțumesc pentru înțelegere, susținere și cooperare”, a mai spus Ghenadi Muntean.

                          100.000 de euro

                          Stadionul de fotbal din Slobonița, cu tribune și acoperire artificială a terenului, va avea 1.200 de locuri și va costa 795.557 de euro. În 2019, Consiliul Raional Soroca contribuie cu suma de 100.000 de euro, iar Federația Moldovenească de Fotbal, cu 200.000 de euro. Suma solicitată Consiliului Județean Bacău și aprobată de aleși, miercuri, este de 100.000 de euro. „E sprijinul unui frate mai mare pentru fratele mai mic. Să dea Dumnezeu să avem posibilitatea să venim liberi în țara noastră mamă”, a spus Ghenadi Muntean, în final, radiind de bucurie și speranță. Ședința a continuat cu dezbaterea mai multor proiecte de investiții în sănătate, servicii și drumurile județene, toate aprobate.