29 mai 2024
ActualitateServiciile proaste ale companiilor aeriene pot fi reclamate la Protecția Consumatorilor

Serviciile proaste ale companiilor aeriene pot fi reclamate la Protecția Consumatorilor

Băcăuanii care au avut de suferit din cauza unor neajunsuri create de companiile aeriene pot face plângere la Protecția Consumatorilor. Anunțul vine în contextul în care unii concitadini obișnuiuesc să călătorească folosind avionul, în perioada vacanţelor de iarnă. De altfel, aceste drepturi sunt prevăzute în Regulamentul Comisiei Europene nr. 261/2004. Aceste prevederi se aplică în situațiile de refuz la îmbarcare, anulare zbor, întârziere prelungită, declasare și neinformare pasageri.

[lock_content]

În plus, Regulamentul se aplică în cazul zborurilor care pleacă de pe un aeroport situat pe teritoriul unui stat membru sau care pleacă de pe un aeroport situat într-un stat care nu este membru al UE spre un aeroport comunitar, iar zborurile sunt efectuate de transportatori UE. Potrivit Protecției Consumatorilor, de aceste reguli poate beneficia „orice pasager aflat într-una din situaţiile mentionate mai sus, indiferent de naţionalitate ori de cetăţenie (indiferent dacă este sau nu cetăţean al unui stat membru UE)”.



Atenție, întrucât, Regulamentul „nu se aplică în cazurile în care pasagerii călătoresc gratuit sau la un tarif redus, care nu este disponibil direct sau indirect publicului”. În schimb, regulile sun valabile în cazul în care pasagerii au bilete emise de un transportator aerian sau de un tour operator în cadrul unui program de fidelizare a clientelei sau al unui alt program comercial.

„Dacă un pasager apreciază că i-au fost încălcate drepturile prevăzute în Regulament, recomandăm să adreseze mai întâi o reclamaţie companiei aeriene în cauză. În cazul în care nu este mulţumit de răspunsul primit sau nu a primit niciun răspuns, să depună o reclamaţie la ANPC (dacă incidentul a avut loc pe teritoriul României) sau la organismul naţional competent din ţara în care a avut loc incidentul (completarea formularului de reclamaţie în limba engleză)”, spun reprezentanţii ANPC.

[/lock_content]

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri