Academicianul Alexandru Boboc este unul dintre fondatorii şi susţinătorii Simpozionului Naţional de Estetică din Bacău, ajuns la cea de-a XXIV -a ediţie, manifestare singulară în România.
Prezenţa sa neîntreruptă la toate ediţiile asigură, prin comunicările de o înaltă ţinută ştiinţifică, din cele mai diverse şi, totodată, atractive teme ale gândirii filosofice moderne şi contemporane, esteticii, limbajului, filosofiei valorilor şi a culturii, semioticii, o înaltă ţinută valorică şi ştiinţifică a simpozionului.
De formaţie enciclopedică, are har şi dar pedagogic, cunoştinţele sale se întind de la poezie şi proză, folclor, ştiinţe, cunoscând mai multe limbi, printre care germana, în care excelează, franceza, rusa, maghiara, engleza, a avut şi are acces la marii gânditori europeni, curente şi doctrine filosofice,
L-am ascultat de multe ori în aulele universităţilor băcăuane, la Centrul de Cultură „George Apostu” sau Teatrul „Bacovia”. Este o încântare.
La ultima ediţie a SNE, ne-am înţeles să realizăm un interviu pentru ziarul Deşteptarea, însă, cu o seară înainte a stat cu tinerii lui prieteni pe o terasă şi…a răcit. Abia mai vorbea. Mi-a propus să ne întâlnim a doua zi, la ora opt dimineaţa. M-am îngrozit: să vorbeşti cu un academician, un filosof, la opt dimineaţa! Şi nu sunt un matinal. La ora stabilită a coborât din camera de hotel. Era nerefăcut. Mi-a promis 10 minute. S-au făcut 42 de minute şi abia se încălzise. La 10.00 avea tren. Pleca la Bucureşti.
Am fost fericit şi i-am mulţumit Domnului Academician Alexandru Boboc, pentru acele minute frumoase şi magice.
– Am putea renunţa domnule academician, găsim o altă ocazie…
– Nu domnul meu, v-am promis. Să vă aud întrebările.
– Domnule academician, veniţi de mulţi ani în Bacău, vă văd şi vă ascult de fiecare dată la reuniunile Simpozionului Naţional de Estetică. Ce vă determină, care sunt resorturile acestei afinităţi pentru Centrul de Cultură „George Apostu”
– Prezenţa mea este leată şi de o anumită tradiţie, când eram mai tânăr am publicat în Revista „Ateneu”, am avut prieteni pe care i-am întâlnit la Institutul Pedagogic, acum Universitatea „Vasile Alecsandri”. Pe de altă parte m-a atras modul în care organizează Geo Popa aceste activităţi, de la început ne-am gândit noi să concepem activitatea culturală a Centrului, axată pe un simpozion de estetică, care este un prilej de a aduna în cadrul unei manifestări mai largi specialişti care să pună în evidenţă valoarea artei, a tradiţiiilor culturale româneşti şi, mai ales, ceea ce este specific pentru educarea, pentru formarea sentimentului patriotic. Aici este o mică încurcătură, lumea vorbeşte astăzi de spiritul european, spiritul ăsta european nu există, el se construişte acuma, sub ochii noştri, şi nu se poate construi fără diferenţele naţiunilor care participă la naşterea acestui spirit. Europa este aşa, o mare căciulă, care cuprinde o mare diversitate, diversitate personalizată în chipuri diferite, după propriile tradiţii, după capacităţile creatoare pe care le are fiecare ţară, fiecare cultură.
Orice epocă trebuie să-şi realizeze un model de cetăţean, un model de comportament
– Are şanse să reziste ceea ce spuneţi dumneavoastră, tendinţa actuală este alta în Europa?
– Ce se întâmplă, o să reziste, e un fel de a zice, e vorba de anumite schimbări care vor interveni. Până la urmă, cum se ştie, în istoria modernă, de la marile conglomerate de imperii s.a.m.d., a învins pluralitatea, încă de la Maiorescu încoace, apoi de la tradiţiile noastre juridice, de la Titulescu, s-a spus mereu că sec. XX, şi probabil în viitor, va fi un secol al naţiunilor, culturilor naţionale. Sigur că este firesc ca acest moment de derută, înţelegerea greşită a aceea ce înseamnă unitate în diversitate, înţelegerea greşită favorizată şi de termenul globalizare, care este un termen economic, cantitativist, nu presupune distincţii calitative, de aceea, probabil, întrucât termenul a devenit peiorativ, încet, încet va fi părăsit, va împărtăşi soarta altor termeni, care, în istorie au făcut într-un anumit timp epocă, pe urmă au bătut în retragere. Sigur că, elementul înnoirii este tocmai această capacitate a conţinutului, adică a participanţilor, a naţiunilor, la creaţia nouă, culturală, artistică, mai ales la un nou nivel de comportament obligatoriu, pentru că orice epocă trebuie să-şi realizeze un model de cetăţean, un model de comportament, or acesta nu se poate face fără educaţie culturală, fără instrucţie, fără învăţământ şi cultură, efectiv nu se poate face. De aceea eu, pe toate căile, nu numai în Bacău, am încurajat toate aceste manifestări, care, cu puţin efort, cu ceva contribuţie, nu numai prin conferinţe, ci şi prin lucrările noastre, prin activităţile noastre, mai ales în întâlniri publice cu tinerii, cu oamenii de diferite vârste, încercăm să fim un sprijin pentru depăşirea acestui moment critic, în istoria Europei şi a lumii în genere, critic în mod deosebit pentru noi, care suntem la răscrucea diverselor culturi. Aşa cum ne arată tradiţia avem personalităţi care vor impune o direcţie românească în cultura europeană, cam aşa cum a fost în perioada lui Eminescu, Maiorescu, toată acea pleiadă a României moderne de gânditori şi politiceni de calibru, de vârf aş putea zice. Au fost cândva, dar acuma nu, nu mai avem mari politicieni, sigur că nu vreau să mă amestec în treburile acestea, dar şi cu politica este o problemă. Eu le spun mereu: domnule, politica, dincolo de ceea ce se face politicianist, este o artă şi o ştiinţă, totodată. Un om politic trebuie să fie posesorul unei culturi umaniste, un om cu viziuni largi, echilibrat, nu pe orice temperament se poate construi un politician, eşti coleric – nu merge, nici dacă eşti total melancolic, nu merge. Sunt, au fost în istoria culturii personalităţi echilibrate. Probabil, cu timpul se va produce o schimbare.
La necuviinţă nu se răspunde!
– Sunteţi de un optimist molipsitor. Prin aceste ieşiri în public de care vorbiţi, simţiţi că mesajul transmis se duce acolo unde doriţi dumneavoastră, alţi colegi din acest atât de vast şi cuceritor domeniu? Este receptat?
– Este, şi ca pondere în rândul tineretului, nu numai cel şcolar, universitar, ci al tineretului în general. Probabil pe asta se bazează ceea ce dumneavoastră numiţi optimismul meu. Eu am fost şi sunt un om echilibrat, nici în polemici n-aţi auzit că m-am angajat, în polemici vestite, deoarece nu se păstrează măsura. Atunci când mi s-a cerut să răspund când am fost atacat, brutal chiar, mai ales după 1990, mi-am adus aminte de sfatul pe care mi l-au dat profesorii generaţiei mele: La necuviinţă nu se răspunde!
– Domnule academician, de ce un simpozion de Estetică în Bacău, care au fost argumentele de început, ce îi determină pe alţi mari oameni de ştiinţă, filosofi, esteticieni, istorici ai filosofiei, ai limbajului, ai culturii în general, să participe an de an la această sărbătoare intelectuală?
– Estetica este o disciplină care dă coordonatele ca învăţătură ale fenomenului esenţial într-o cultură, fenomenul aprecierii, fenomenul formării gusturilor pentru tipurile de valori diferite, mai ales în perioada actuală, formarea gustului diferenţiat pentru valori este important întrucât, la noi, tendinţa este, ca şi în toată lumea, să domine valorile economice, valorile utilitare s.a.m.d. Or, acestea nu sunt singurele valori, sunt valori ale vieţii, dar veritabile valori sunt cele spirituale, morale, valorile artei, ale ştiinţei, ale cunoaşterii, care nu pot fi reduse la cantitativismul acestei abordări pragmatice, numai economice. Vedeţi, trebuie să fie depăşită o lume în care valoarea omului se uită şi reducem totul la numărătoare, la o aritmetică, la o globalizare, de fapt, globalizarea asta face o aritmetică, or aplicarea aritmeticii în gândirea domeniilor culturii, care sunt calitative, nu suportă globalizarea. Generaţia profesorilor noştri, din domeniul logicii şi filosofiei a şi atras atenţia asupra limitelor matematicii, care altădată a făcut epocă în istoria modernă, în plămădirea modernităţii. Nu orice domeniu trebuie înţeles matematic, matematica, pe lângă stările ei superioare în ceea ce este aritmetică şi geometrie lucrează cam cu cantităţile şi cu dimensiunile, cu numărul şi masa, măsura. Or, în domeniul calitativ al vieţii morale, de pildă, nu poţi face măsurători, măsurătorile le faci cu simţul valorii, mergând de la bunul simţ pe care să-l aibă fiecare şi cu simţul valorii, cu deprinderea de a înţelege dincolo de preferinţele personale pentru un tip de valori, să zicem valorile muzicii contemporane, ale picturii contemporane, cum am discutat la Univesitate, adică să fii tolerant. De aceea am şi insistat asupra acestui principiu, care ne vine din tradiţiile hermeneuticii şi noi, aici, am operat mereu cu aceste principii, că este de ajuns să spunem că se înţelege altfel, dacă, în genere, se înţelege, adică acest altfel lasă o pluralitate a perspectivei, lasă loc de întâlnire cu ceilalţi.
Opera de artă se face în procesul de receptare
– Cu această temă aţi cucerit sala, tinerii dumneavoastră auditori, cu dialogul viu, alert.
– Noi ne-am gândit, şi aşa facem mereu, să facem dialog, să intrăm în intimitatea celor care ne ascultă. Omul nu trebuie să aibă nepărat conştiinţa frumosului despre care am vorbit, ci să aibă sentimentul frumosului. Ei trebuie ajutaţi să înţeleagă aceste idei. Noi insistăm în estetică, ca parte a filosofiei culturii, toţi marii noştri scriitori au avut în opera lor şi o componentă de estetică. Până şi Rădulescu Motru, care era un scientist avea o dimensiune de estetică care îi era necesară pentru că el a condus cultura română aproape o jumătate de veac. Sigur, cu altă ocazie vom continua discuţiile, deoarece ceea ce am făcut noi zilele acestea a fost numai o introducere, pentru că statutul operei de artă presupune – ceea ce eu am anunţat din loc în loc – această deosebire între a fi, a avea fiinţă şi a exista într-o anumită determinare. De pildă, o operă muzicală, o operă literară sau o operă picturală ea există într-un spaţiu prin planul ei din faţă, fizionomia, configuraţia, culorile, dar nu aia e opera, aceea e apariţia a ceea ce este dincolo de ceea ce este vizibil, este spiritul a ceea ce ne revine nouă. În muzică, de pildă, mari teoreticieni, Celibidache de exemplu, care a pornit din spaţiul nostru, spunea într-o conferinţă că muzica, de fapt, nu există, ea se face într-o sală de concerte prin orchestra care cântă, dirijorul care-şi face meseria, soliştii, instrumentiştii. Opera de artă se face în procesul de receptare şi ai nevoie de cel care te ascultă, înţelegerea depinde de el, tu lansezi mesajul, dar dacă el nu este receptat, nu capătă configurarea ca operă, rămâne suspendat, nu devine eveniment. Noi, de aceea purtăm discuţii asupra artei, valorii artei, pentru că transformăm limbajul lor, care este, în unele din ele, criptat, îl transformăm în eveniment. Orice operă de artă, să luăm de exemplu poezia, câte perspective nu ne oferă Luceafărul eminescian asupra lumii, asupra omului, măreţiei omului, dar şi asupra micimii lui, asupra a ceea este bine, ce este rău şi, mai ales, se termină cu o idee principală, pentru orice operă de aceasta este o căutare a unui sens al vieţii, nu spune Eminescu că înţelesul alegoric este că orice geniu nu are moarte, aşadar nu are nici noroc, pune la un loc şi fericirea şi nefericirea, binele şi răul, pune la un loc faptul că viaţa omului trăită conştient are o dimensiune tragică, nu în sensul obişnuit al cuvântului, sentimentul tragic al vieţii este un sentiment pe care îl poartă fiecare, la cei care se manifestă în creativitate este mai vizibil, pe ceilalţi nu-i preocupă.
Generaţia noastră a citit mult, acum nu se mai citeşte
– Domnule academician, de ce fel de om este nevoie astăzi, de unul cu structură enciclopedică sau aplecat doar asupra unui domeniu strict?
– Sigur, în epoca specializărilor cuprinderea enciclopedică clasică, de tip renascentist sau al „luminilor” nu mai este posibilă, că nu mai e posibil ca un acelaşi să fie şi tehnician bun, dirijor, şi poet. Nu vedeţi că şi într-o specialitate din procesul de producţie, fiecare lucrează pe un domeniu specializat, chiar dacă, să zicem, vorbim de electronică, la fel şi în activitatea artistică, el este specializat pe un anumit tip de pictură, localizat pe un anumit stil, atunci când vorbim de pluralitatea de stiluri, nu este numai el. Se va naşte, trebuie să se nască un alt tip de enciclopedism, un enciclopedism care păstrând dimensiunea umanistă, a comportamentului cultural uman, să fie realizat în special pe domenii autonome, domeniul valorilor teoretice, valorilor morale, estetice, domeniul vieţii afective, nu neapărat religioasă, viaţa, omul de tip religios este tipul unei anumite perioade, al unei alte epoci, trebuie să încurajăm lumina, deschiderea, nu aplecarea exclusivă pe o interioritate pe care cei care o caută nu o înţeleg.
– Cum apreciaţi „estetica” Simpozionului de Estetică din Bacău.
– Desigur, ca şi altădată, manifestarea este un adevărat eveniment cultural, şi acesta din urmă păstrează această tradiţie, după câte aţi văzut s-au produs înnoiri nu numai în rândul participanţilor, dar mai ales de conţinut. De exemplu, acest moment adus de colegul Gheorghe Iorga este foarte interesant, raportul cu o altă cultură, cea persană, o cultură cu o civilizaţie înaintată, pe urmă arta şi manifestările ei multiple, sculptură, pictură, muzică, dansul, a fost impresionantă toată regia pe care a conceput-o Geo Popa, de fapt el este sufletul acestei manifestări, el este modest şi spune că fără noi nu ar putea face nimic, însă noi ne grupăm în jurul lui, el este factorul, el face unitatea, noi facem diferenţierea, diversitatea.
Aceste manifestări au un scop de formare, de educare patriotică, a spiritului naţional, a cultului tradiţiei, de punere în atenţie a ceea ce este pericol pentru formarea noastră valorică. Prin ceea ce se face la Simpozionul Naţional de Estetică formezi omul nu în general, ci al unei patrii, al unei naţiuni. Citind cărţi, şi generaţia noastră a citit mult, noi am citit şi romane care aveau patru volume de câte 500 de pagini, acum nu se mai citeşte, mă rog, unele sunt din literatura noastră, perioada Rebreanu, Camil Petrescu, Cezar Petrescu, sau romanul modern, am avut şi avem romancieri de forţă, D.R. Popescu, Augustin Buzura, Nicolae Breban, Fănuş Neagu. În pictură avem reprezentanţi de seamă, eu, la întâlnirea de la Universitate, am încercat să punctez acest lucru şi nu întâmplător l-am luat ca exemplu pe Luchian, pentru că pictorii contemporani cred că trebuie să scăpăm de farmecul acesta a ceea ce este frumos, Luchian pictând florile , flori, flori, genul, el picta în orizontul genului respectiv. Eu am avut colegi de liceu, care au devenit mari pictori, printre ei apreciaţi de Maestrul Corneliu Baba, alţii veneau pe linia Grigorescu, Tonitza etc. Undeva am găsit o dedicaţie a unui mare psiholog, este vorba de Wilhelm Wundt, care a fost profesorul lui Rădulescu Motru la Leipzig, o dedicaţie pe o carte: „Casei părinteşti şi patriei”. Asta spune tot.
– Vă mulţumesc frumos pentru acest interviu şi vă doresc însănătoşire grabnică.
Prof. dr. Alexandru Boboc s-a născut la 20 februarie 1930 în comuna Dumbrava (Bălţaţi), judeţul Mehedinţi. Este căsătorit şi are doi copii. A absolvit liceul Aurel Vlaicu din Bucureşti (1944-1951), Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1952-1957) şi este doctor în filosofie (1964).
Este specialist în istoria filosofiei (îndeosebi a filosofiei moderne şi contemporane). Domenii preferate: istoria filosofiei; filosofia valorilor şi a culturii; semiotica şi filosofia limbajului.
După absolvirea cursurilor Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1957) a fost repartizat la Catedra de istoria filosofiei a facultăţii menţionate, îndeplinind, pe rând, funcţiile didactice de la asistent la lector, conferenţiar, apoi (din 1972) profesor titular.
Prof. univ. dr. Alexandru Boboc este Profesor Emerit al Facultăţii de Filosofie. De-a lungul ultimelor decenii, Profesorul Boboc s-a afirmat ca un specialist în sfera studiilor kantiene, a istoriei filosofiei şi filosofiei moderne, cu un interes deosebit pentru gânditori ca: Descartes, Leibniz, Hegel, Kierkegaard, Schopenhauer, Nietzsche, Dilthey, Husserl, Scheler, N. Hartmann. A coordonat peste 50 de teze de doctorat. În anul 1998, Academia Internaţională de Drept Economic şi Arte Audiovizuale din Chişinău i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa. Din 1991, este membru al Academiei Române.
