Acasă Blog Pagina 1947

Proiectul Autostrăzii A 13, prezentat în Bacău – VIDEO

Astăzi, la orele prânzului, a avut loc la Sala Mare a Consilului Județean conferința de presă de prezentare a proiectului A13 Bacău – Brașov, organizată de Consiliului Județean Bacău.

Evenimentul s-a petrecut sub auspiciile cabinetului parlamentar Dan Lucian Șova cu susținera Consilului Județean Bacău. La eveniment au participat compania care a câștigat licitația în vederea executării proiectului, Search Corporation, care a fost reprezentată de Michael Stanciu, președintele companiei; antreprenorul general al lucrării privind studiile de fezabilitate și proiectul tehnic al obiectivului, contract semnat cu Ministerul Transporturilor.

Au mai participat Gheorghe Ispas, președintele Asociației Drumuri și Poduri din România, organizație profesională care reunește toți specialiștii de drumuri și poduri din România, la masa invitaților luând loc și europarlamentarul Dragoș Benea, deputatul Ionel Floroiu și președintele Consilului Județean, Sorin Brașoveanu.

În calitate de gazdă, deputatul Lucian Șova a precizat că a adresat o invitație și Ministerului Transporturilor, în vederea delegării unor specialiști, inviatație care, din păcate a rămas fără răspuns.

După ce parlamentarii PSD de Bacău și președintele Consilului Județean Bacău au vorbit despre importanța acestui obiectiv, Michael Stanciu, președintele companiei Search Corporation a explicat celor prezenți informații despre acest proiect, pornind de la statistici, moduri de finațare, cum se execută un sistem de fezabilitate etc.

„Am considerat întotdeauna că, București-Brașov este rădăcina întregului program de autostrăzi din România, având cea mai mare densitate de trafic din țară. Brașovul este inima țării iar Bacăul inima Moldovei”, a declarat Michael Stanciu care a prezentat o hartă din care reiese că România și Bulgaria sunt cele mai nesiugure țări din punt de vedere al traficului auto.

Detalii de la această întâlnire aflați din ediția de mâine a cotidianului Deșteptarea.

Pasajul subteran, închis miercuri între 9.00 – 17.00

    Pasajul „Ştefan Guşe”, inundaţii cu repetiţie

    PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BACĂU informează locuitorii care tranzitează zona Pasajului subteran Ștefan Gușă- Oituz, că în data de 24.06.2020 circulația va fi deviată între orele 9.00-17.00, motivat de lucrările de decolmatare ale sistemului de canalizare aferent acestui obiectiv. Lucrarea va fi executată de SC CRAB SA.

    Rugăm participanții la trafic să se conformeze noii reglementări și în vederea respectării restricției să folosească rutele alternative existente: str. Constanței – pasajul la nivel cu calea ferată (Poliție) – str. Tolstoi – str. C-tin Ene sau str. Constanței – str. Ghe. Donici – str.Abatorului – calea Moinești – Pasaj Mărgineni – str. Mioriței – str.Gării.

    Mulțumim pentru înțelegere!

    Pompierii au intervenit la inundațiile din județ

      În urma fenomenelor meteorologice periculoase – COD ROȘU, manifestate în cursul zilei de ieri, pompierii militari băcăuani au desfășurat următoarele misiuni pentru limitarea și înlăturarea efectelor negative:

      1. Com. Solonț – evacuare apă dintr-o curte și o bucătărie vară;
      2. Mun. Bacău – evacuare apă dintr-un subsol de bloc;
      3. Com. Zemeș – evacuare apă dintr-o curte;
      4. Com. Pârjol – evacuare apă din patru curți;
      5. Com. Podu Turcului – evacuare apă dintr-o curte;
      6. Mun. Moinești – evacuare apă din două curți;
      7. Com. Balcani – degajare aluviuni de pe un drum comunal;
      8. Com. Mărgineni – degajare copac căzut pe carosabil.

      Pentru gestionarea situațiilor de urgență au acționat 32 de pompieri militari cu 5 autospeciale cu apă și spumă, 4 autospeciale de primă intervenție și comandă, 8 motopompe transportabile și 1 motopompă remorcabilă.

      Pompierii salvatori băcăuani rămân la datorie pentru limitarea și înlăturarea efectelor negative generate de fenomenele meteorologice periculoase până la când comunitățile vor reveni la starea de normalitate.

      Bulibășeala „programată” de la Pașapoarte

        Aproape în fiecare an, pe perioada verii, Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte din Bacău este supraaglomerat, mai ales de venirea cetățenilor plecați la muncă în străinătate. La fel și cel dedicat permiselor de conducere auto sau actelor de identitate. Prin urmare, birourile sunt suprasolicitate de numărul mare de solicitări.

        Neajunsul este dublat acum, în perioada pandemiei de coronavirus, când programările se fac numai online. Din păcate, prea puțină lume este familiarizată cu folosirea tehnologiilor IT, mai ales dacă vorbim de oameni mai în vârstă. Este și cazul lui Laurențiu Ocheană, pensionar din Bacău, care, acum, este nevoit să-și preschimbe permisul auto și pașaportul. „Este foarte complicată programarea asta online. E stresant, rău de tot. La permis, m-au programat acolo, la sediul lor, dar pentru pașaport, m-au trimis acasă, ca să accesez nu știu ce”, spune pensionarul.

        „Programați … să-și bată joc cineva de noi, să ne chinuie”

        De altfel, tot mai mulți oameni se plâng că este foarte dificil pentru ei, mai ales pentru cei care nu au un calculator sau un telefon mai deștept, nici măcar nu și-au făcut o adresă de email, pentru simplul motiv că nu știu să lucreze pe internet. „Cineva câștigă din chestia sta? Nu-mi dau seama. Până la urmă nu am reușit pentru pașaport, o să mă duc mâine din nou.

        De trei zile încerc și nu reușesc, am ajuns la sediul pașapoarte și…nu apăream pe listă, când era să mă strige omul ăla de la intrare. Prima dată am crezut că am greșit și am făcut din nou, dar mi-a zis cineva că se întâmplă des așa ceva. Intenționat sau nu, dar trebuie făcut ceva cu asta. Parcă suntem programați să-și bată joc cineva de noi, să ne chinuie”, se plâng oamenii.

        „Aricii” de la Evidența Populației

        Problema numelor care nu se regăsesc pe lista portarului de la ușa Serviciului de Pașapoarte (și a Evindenței Populației, aflată în același sediu) a mai fost sesizată și de alte persoane care, culmea!, urmaseră procedura rezervării online, unii chiar cu 2-3 săptămâni înainte.

        „Am avut programare pentru schimbarea actului de identitate. Am ajuns chiar mai devreme cu 20 de minute și, deși eram programată la primele ore, nenea de la poartă tot striga alte nume, care trebuiau să intre cu mult după mine sau care nici nu erau pe listă. Până când i-am arătat dovada că am programare. Iar când ajung la biroul unde se fac fotografii pentru noul act, angajata de acolo, evident, m-a luat peste picior, reproșându-mi că am … întârziat.

        Oare când vor dispărea toți «aricii» ăștia care, de fapt, uită că lucrează cu oamenii, plătiți fiind din taxele încasate de la noi?”, se întreabă o băcăuancă la fel de nemulțumită.

        Distanțare socială – ioc

        Și mai revoltătoare este lipsa distanțării sociale din fața instituției, oamenii stând – spun nemulțumiții – „îngrămădiți ca oile, unul lângă altul”, mulți dintre ei fără a purta masca de protecție, evetual, trasă sub bărbie. Situație care, în mod evident, nu mai justifică necesitatea programării online.

        „Te îmbolnăvești de inimă. Poate și de coronavirus. Se stă în parcarea din fața Pașapoartelor, unul peste altul. Cineva care nu locuiește în Bacău și vine de la zeci de kilometri, cum se programează, dacă nici nu are calculator sau așa ceva”, spun oamenii.

        Totul e normal, funcționează

        Responsabilii Prefecturii Bacău, instituția căreia îi este subordonat Serviciul Pașapoarte, spun că, dimpotrivă „programările la cele două servicii publice comunitare se fac în baza unui soft național și care funcționează. A fost testat împreună cu șefii serviciilor”.

        „Este necesar ca cetățenii să citească toate instrucțiunile care sunt postate pe site și să parcurgă toți în derularea procesului de programare, până se afișează că este confirmată programarea. Apreciem interesul cetățenilor și se fac toate eforturile pentru soluționarea cererilor acestora. Apelăm la calm și înțelegere, astfel încât și în această perioadă, cu respectarea întocmai a instrucțiunilor puse la dispoziția solicitanților pe site, activitatea să se desfășoare normal”, ne-au transmis reprezentanții Prefecturii.

        Ultrascurte cu Dionisie

        * Pe peretele unei biblioteci peste câțiva ani: „Citește, încă nu este ilegal!”

        * Dionisie e la supermarket.
        – Domnule, trebuie să vă luăm temperatura.
        – Nu v-o dau!
        – Dar e obligatoriu, este ordonanță pentru asta.
        – Nu vă dau temperatura.
        – O să chem Poliția, trebuie să vă luăm temperatura!…
        – Bă, temperatura e a mea, nu v-o dau. Puteți, cel mult, să mi-o măsurați!

        * Dionisie are o dilema: -Bă, dacă beau țuică de la frigider, mă răcoresc sau mă încălzesc?

        * Are tata câțiva ari de lucernă lângă un pârâu. O să-l rog să-mi împrumute terenul și-l numesc Mare Principat. Pe urmă declar independența față de România. Să n-avem discuții! Până la redactarea Constituției o să dau un Decret Domnesc: pe teritoriul Marelui Principat, purtatul măștii este ilegal. Fiind independent, principatul nu se va mai supune legilor românești, prin urmare, nu va exista stare de alertă sau de urgență, singură stare permisă fiind cea de ebrietate. Cetățenia poate fi atribuită oricărui doritor contra unei taxe anuale. Hai, că începe emanciparea și-mi tot vin idei…

        * Imnul României ar trebui să se cheme „Hai, sictir!”. Că dacă propun piesa băieților de la BUG Mafia cu lumea făcută cadou, se supără pudibonzii…

        * Dionisie e oprit de o reporteriță pe stradă:
        – Ce le urați protestatarilor care au ieșit pe străzile din SUA?
        – Să pună mâna pe o carte de istorie.
        – Adică vreți să spuneți că protestatarii sunt proști?
        – Nu, domniță, doar confuzi.
        – Ce vreți să spuneți? Nu cumva suteti rasist?
        – Domniță, matale știi cine a fost Cristofor Columb?
        – E cel care a descoperit America.
        – Bun. Și ce treaba are cu sclavia negrilor aduși din Africa la 100 de ani după moartea lui de i-au demolat statuile!?
        – Deci, am avut dreptate, sunteți rasist!
        – Deci, ești proastă!

        * – Domnule Dionisie, credeți că vor mai fi alegeri anul acesta?
        – Da, dar nu din cele la care vă așteptați Dvs., pentru primari sau pentru Parlament.
        – Dar de care?
        – Electoratul va fi chemat să se pronunțe cât să fie prelungită starea de alertă maximă: trei luni, șase luni sau un an.
        – Și aveți un pronostic?
        – Electoratul va vota masiv pentru prelungirea cu un an.

         

        Handbal/ Liga Zimbrilor: „CSMeii”, reunire printre containere

        Ieri, handbaliștii antrenați de Adrian Petrea și-au reluat pregătirile pe stadionul –spital militar „Letea”. De la prima ședință au lipsit stranierii, care sunt așteptați la echipă la mijlocul acestei săptămâni.

        Departe de sală, dar aproape de handbal. Așa s-ar putea intitula reunirea prim-divizionarei de handbal masculin a CSM Bacău. O reunire atipică, avută loc ieri, la ora 10.00, la baza sportivă „Letea” („Constantin Anghelache”), transformată, în plină pandemie COVID-19, în spital militar. Prin urmare, primul antrenament al sezonului condus de „principalul” Adrian Petrea și de preparatorul fizic Alexandru Acsinte s-a desfășurat printre containere și corturi de tip cazon.

        La reunire s-au prezentat 11 jucători. Inclusiv Ionuț Rotaru, revenit la Bacău încă din iarnă și Robert Gal, despre care se vehicula la un moment dat că ar putea pleca. Au lipsit Bologa, Huta, plus stranierii Saldatsenka, Serhel, Crnoglavac, Coric și Sretenovic (ultimii doi fiind achizițiile verii pentru „CSMei”), cu toții urmând să se alăture echipei zilele următoare.

        La capitolul „plecări” figurează Crăciunescul, Drăgan, Sadovyi, Mihai și Gabi Cotinghiu, Dascălu și Anton (cu precizarea că ultimii doi se mai află, pentru o scurtă perioadă de timp, sub contract cu gruparea băcăuană). Ședința de pregătire s-a derulat în conformitate cu normele de prevenție și de distanțare socială aflate în vigoare și a fost urmată de testarea COVID-19 a componenților lotului. „Este, într-adevăr, o reunire atipică, dar ea are loc sub semnul optimismului. Chiar dacă ne așteaptă un sezon greu, cu o medie de 50 de meciuri, am încredere în echipă, care se bazează pe un amestec între jucătorii cu experiență și elanul tinerilor.

        Sunt mulțumit de achiziționarea celor doi stranieri și eu continui să sper la cel puțin încă un transfer”, a declarat antrenorul Adrian Petrea. Prezent la reunire, directorul CSM Bacău, Adrian Gavriliu, nu a exclus posibilitatea ca echipa să se mai întărească până la startul sezonului, programat pe 14 august, atunci când „CSMeii” vor întâlni, la Constanța, pe Dinamo, în semifinala Cupei României. „Până la eventualitatea altor transferuri, să notăm achiziționarea lui Teo Coric și a lui Stevan Sretenovic. Aceste două transferuri reprezintă cel mai bun semn că echipa își va continua parcursul.

        În perioada următoare vom discuta cu jucătorii cărora le expiră contractele prelungirea înțelegerii cu noi și am încredere că totul se va rezolva dacă va exista înțelegere. Chiar dacă va mai dura o perioadă de câteva săptămâni, jucătorii își vor regăsi banii în contracte, nu trebuie să-și facă griji”, a fost mesajul directorului Gavriliu, care a precizat că nu știe încă pe ce bani va putea miza: „Am prezentat domnului primar, mai multe variante de buget, iar acesta mi-a dat asigurări că echipa va beneficia în continuare de întreaga susținere a municipalității. E o garanție”.

        Zilele următoare, CSM Bacău se va împărți între stadionul „Letea” și Sala de Atletism. La începutul lui august, este prevăzută o nouă ediție a tradiționalei Cupe a Municipiului. „Datele ar fi 7 și 8 august. În perioada imediat următoare, vom cunoaște și echipele participante”, a afirmat managerul echipei, Sorin Târcă. Aproape de handbal, CSM Bacău se apropie, încet-încet și de sală. De Sala Sporturilor.

        Se scot la licitație spațiile comerciale de la Insulă

        Municipalitatea băcăuană a decis scoaterea la licitație a spațiilor comerciale de la Insula de Agrement în vederea desfăşurării activităţilor de alimentaţie publică, depozit ambarcaţiuni/sporturi nautice şi comercializare produse alimentare şi nealimentare. Închirierea, prin licitaţie publică, a obiectivelor recepţionate pe Insula de Agrement se face pe o perioadă de 5 ani.

        „Dorim ca Insula de Agrement să fie acel loc care să asigure atât condiţii de joacă pentru copii, spaţii de recreere prin amenajările existente: plajă, pistă de skate, loc de joacă amenajat, cât şi condiţii pentru petrecerea timpului liber a adultilor/părinţilor, prin amenajarea unor locuri în care să-şi petreacă timpul liber, asigurându-le astfel posibilitatea de a achiziționa diverse tipuri de produse”, spune primarul Cosmin Necula.

        Preţul de pornire al licitației este cel stabilit prin HCL nr.455/2019, respectiv: 21 lei /mp/lună, pentru alimentaţie publică, I3 lei /mp/lună pentru sector mixt (vânzare produse nealimntare şi alimentare), și, respectiv, 11 lei /mp/lună, pentru prestări servicii. Membrii Comisiei de evaluare şi ai Comisiei de soluţionare a contestaţiilor vor fi desemnaţi printr-o Dispoziţie a Primarului Municipiului Bacău.

        O nouă propunere de facilități pentru firmele din Bacău

        După ce prefectul a cerut anularea precedentei hotărâri a Consiliului local prin care se acordau facilități fiscale în contexul pandemiei COVID 19, primarul Bacăului a propus o nouă hotărâre în acest sens.

        Astfel, la ședința de miercuri, 24 iunie, consilierii vor discuta propunerea primarului Cosmin Necula de reducere a unor taxe și impozite. Astfel, se propune reducerea impozitului anual pe clădiri cu o cotă de 50%, pentru clădirile nerezidentiale, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, folosite pentru activitatea economică proprie a acestora sau date în folosintă printr-un contract de inchiriere, comodat sau prin alt tip de contract pentru desfăşurarea unor activităţi economice către alte persoane fizice sau juridice, după caz.

        Reducerea se acordă, dacă în perioada pentru care s-a instituit starea de urgență, ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, proprietarii sau utilizatorii clădirilor au fost obligați, potrivit legii, să îşi întrerupă total activitatea economică sau deţin certificatul pentru situaţii de urgentă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri prin care se certifică întreruperea parţială a activităţii economice.

        Cei care și-au întrerupt activitatea sunt scutiți de la plata taxei lunare pe clădiri datorate de către concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosinţă a unei clădiri proprietatea publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, după caz. Sunt propuse și acordarea unor facilităţi la plata taxei şi a chiriei datorate pentru ocuparea domeniului public.

        Astfel, începând cu data de 14.05.2020 şi pănă la data de 31 august 2020, calculul, respectiv plata taxei şi a chiriei datorate pentru ocuparea domeniului public cu panouri publicitare, astfel cum acestea sunt prevăzute de Legea nr. 185/ 2013 privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate, republicată, în cazul contractelor de concesionare, închiriere sau asociere în participaţie existente, se va efectua numai pentru panourile decorate cu reclamă comercială, proporţional cu perioada de timp în care respectivele panouri au fost efectiv decorate.

        Pentru durata stării de urgenţă decretate în anul 2020, se aprobă scutirea de la plata taxei pentru utilizarea temporară a locurilor publice de către utilizatorii suprafetelor care au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total activitatea economică sau detin certificatul pentru situaţii dc urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri prin care se certifică întreruperea partială a activităţii economice.

        Se propune și anularea accesoriilor în cazul obligaţilor bugetare restante la data de 31 martie 2020 datorate bugetului local al Municipului Bacău.

        După ploi, se decolmatează șanțurile și podețele din Orbeni

          Ploile abundente din ultimele zile au colmatat din nou șanțurile și podețele din comuna Orbeni. Tot de câteva zile, administrația comunei face apeluri concetățenilor pentru a participa la acțiuni de decolmatare.

          Acestea au și început, după cum se vede din imaginile postate pe pagina sa de Facebook viceprimarul Neculai Popa, dar mai este încă de lucru, mai ales că vremea se menține în continuare instabilă.

          La astfel de acțiuni au fost și sunt mobilizați și beneficiarii de ajutor social din satele Orbeni și Scurta.

          „Rugăm pe toți gospodarii comunei – spune Neculai Popa – să-și decolmateze podețele și șanțurile din fata casei, astfel încât urgia naturii să nu ne prindă nepregătiți. Și mai sper încă la momentul în care tinerii gospodari ai satului își vor desfunda șanțurile din fața propriilor case, iar Primăria Orbeni, cu utilajele pe care le deține, să ajute persoanele mai vârstnice, care au muncit o viață pentru înfrumusețarea comunei, la a căra pământul rezultat”.

           

          Pagube de peste 14 milioane de lei, provocate de secetă

          După o lună de intense verificări în județ, timp în care au fost făcute constatări la fața locului, inclusiv în zilele de weekend, Direcția pentru Agricultura Județeană Bacău face publice rezultatele provizorii în privința terenurilor afectate de seceta din prima jumătate a acestui an agricol.

          În activitate, au fost agrenați atât specialiștii Direcției Agricole, cât și inspectorii APIA, zilnic aflându-se în teren cel puțin opt echipe mixte.

          Cert este că, până luna aceasta, nu mai puțin de 680 fermieri au făcut solicitări pentru constatarea secetei. Aceștia au reclamat pagube provocate de lipsa apei pe aproape 17.000 de hectare.

          Evaluările parțiale făcute pe circa 14.000 ha de specialiștii din agricultură indică o suprafață totală afectată de secetă de doar…7.400 de hectare, procentul mediu fiind de 51 la sută.

          „Culturile afectate sunt cele semănate în toamna anului 2019, respectiv grâu, orz, orzoaică, triticale, rapiță, dar și lucernă și pajiști. Afectate sunt și culturile semănate în primăvara anului 2020, în special mazărea și soia”, au transmis reprezentanții Direcției Agricole Bacău.

          Aceste suprafețe agricole cultivate sunt amplaste în zona de est a județului, unde nici până azi nu a căzut aproape niciun strop de ploaie, deși mai tot județul a fost înnecat de apele revărsate din cer.

          Din păcate, chiar și după precipitațiile din ultima perioadă, șansele de redresare sunt minime, eventual la culturile cu un grad de afectare de sub 20 %.

          Pagubele estimate la culturile verificate până acum depășesc 14 milioane de lei (3 milioane de euro). Prin urmare, fermierii care s-au văzut cu munca distrusă de „Mama Natură” nu pot decât spera la un eventual ajutor care să vină din partea guvernanților, până în prezent nefiind anunțat nicio măsură de sprijin. Cert este că acțiunile de evealuare vor contuinua până la epuizarea suprafețelor declarate calamitate de către agricultori.

          Premii pentru nunta de aur

            Un număr de 66 de familii din municipiul Bacău vor primi din partea Primăriei câte o Diplomă de Onoare și un premiu în valoare de 500 de lei, la împlinirea a 50 de ani de căsătorie.

            Acțiunea are loc în fiecare an; familiile care sărbătoresc nunta de aur pot beneficia de acest premiu pe baza unei cereri depuse la registratura municipalității.

            Decizia se aprobă în ședința consiliului local.

            Un alt premiu, în valoare de 5.000 de lei va fi acordat Mariei Floarea la împlinirea vârstei de 100 de ani.

            Un păcat freudian?

            Freud ne-a argumentat că nu conștientul ne conduce viața, ci subconștientul. Sentimentele, motivele și deciziile noastre sunt efectiv influențate de experiențele trecute și păstrate în inconștient. Prieteni buni, Sigmund Freud și Carl Gustav Jung au sfărmat punțile afective dintre ei, din motive ideologice, dar și științifice. Chiar și așa, Jung nu l-a părăsit în toate pe Freud. „Până nu faci subconștientul conştient, îţi va conduce viaţa şi tu îl vei numi soartă”, a susținut mereu Jung.

            Conștientul meu, ca și al dumneavoastră, are clasamente. În clasamentul instituțiilor, de pildă, Poliția, SRI, Jandarmeria ocupă locuri onorabile de pluton, în condițiile în care podiumul este pustiu. În clasamentul subconștientului, pe care nu-l pot influența, subsolul este cel care le găzduiește. Moartea recentă a unui afro-american, provocată de un polițist, mi-a întărit gândul că sistemul american de asigurare a securității publice este doldora de exces de zel. Sistemul nostru este la polul opus: lipsit de zel (eufemism, desigur). Subconștientul îmi spune că este un sistem constituit din spectatori… constatatori, care încearcă timid (alt eufemism) să vâneze efecte, nu să prevină cauze.

            Aflăm uneori că mioritice exemplare de capo di tutti capi au relații amical-infracționale cu elemente ale sistemului public de asigurare a râvnitei noastre securități. Un sereist cu multe stele, condamnat, este dat în urmărire internațională, șeful serviciului de investigare a criminalității economice din Capitală, destituit, este anchetat într-un dosar care pute rău în subteranele subconștientului meu neamorțit de gargara cu… pădure fără uscături nu există. Marile fapte de vitejie, anunțate cu pompă – destructurarea unor rețele de infractori cunoscute și de către țânci – îmi produc scârbă. Unde erau faptele de vitejie, atunci când rețelele se înfiripau și terorizau? Să fie percepția mea doar un simplu/ nevinovat păcat freudian?

            Inundații în comuna Balcani, Valea Frumoasei – VIDEO

              În satul Valea Frumoasei, din comuna băcăuană Balcani, ploile au provocat inundații.

              Daniel Munteanu, surprins de faptele lui Andu Moisi

              Antrenorul Aerostarului Bacău, Daniel Munteanu, s-a declarat surprins de evenimentele care l-au avut recent în centrul atenției pe unul dintre jucătorii săi, fundașul central Andu Moisi. Reținut pentru 24 de ore și cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod illegal și distrugere, ca urmare a unei plângeri înaintate pe 10 iunie, la Poliția Iași de fosta sa iubită, Moisi (23 de ani) a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 90 de zile.

              „Am aflat cu stupoare despre acest caz și, sincer, mi-e foarte greu să îmbinin o astfel de situație cu imaginea pe care mi-am format-o despre Andu Moisi cât l-am avut sub comanda mea la echipă. E pe cât de grav pe atât de regretabil dacă lucrurile au stat în felul acesta”, a declarat pentru „Deșteptarea” Daniel Munteanu, care a adăugat:

              „ Cât a fost în programul echipei, Moisi nu a creat niciun fel de probleme. Chiar dacă nu am avut posibilitatea de a lucra un timp foarte lung împreună deoarece pandemia declanșată de noul Coronavirus a sistat activitățile sportive, impresia pe care mi-o făcusem despre el era aceea a unei persoane liniștite. Era un fotbalist pe care mă bazam, serios și ascultător.

              Din păcate, iată că această perioadă tulbure creată de pandemie duce la situații nebănuite. Nu-mi pot explica de ce a făcut ce a făcut, însă eu, ca om în primul rând, dar și ca antrenor, voi încerca să-i acord întregul meu sprijin. Fapte de genul celor relatate sunt grave și reprobabile, însă cred că orice persoană merită o a doua șansă.

              Andu Moisi nu poate fi scuzat, ci ajutat. Cel puțin, așa văd eu lucrurile”. Format la Politehnica Iași, Andu Moisi s-a transferat la începutul anului de la Ozana Târgu-Neamț la Aerostar, pentru care a apucat să joace un singur meci oficial.

              Bunuri în valoare de circa 100.000 de euro și suma de 15.000 de euro indisponibilizate de polițiști

                La data de 22 iunie a.c, polițiștii de investigații criminale, împreună cu luptători pentru acțiuni speciale au efectuat 11 percheziții domiciliare la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat.

                Astfel, polițiștii au identificat, atât la locuințele bănuiților,cât și la sediile a două societăți comerciale de pe raza județelor Bacău și Tulcea, 11 motoare de ambarcațiuni, obiecte electronice, două ambarcațiuni și suma de 15.000 de euro.

                Din activitățile investigative desfășurate de polițiști s-a stabilit că, o parte din membrii grupării ar fi acționat organizat, pe teritoriul statului suedez, unde ar fi comis infracțiuni de furt a unor motoare de ambarcațiuni, pe care le-ar fi transportat pe raza județului Bacău.

                Ulterior, cealaltă parte a grupării ar fi falsificat elementele de identificare ale bunurilor sustrase și le-ar fi valorificat pe raza județului Tulcea, valoarea prejudiciului fiind de circa 100.000 de euro.
                Totodată, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și 43 de ani au fost depistați în flagrant delict, de polițiștii băcăuani, în timp ce transportau cu o autoutilitară, șase motoare de ambarcațiuni.

                Polițiștii au luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, față de 11 persoane, cu vârste cuprinse între 27 și 50 de ani, bănuite de comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, furt calificat, tăinuire și fals material în înscrisuri oficiale, urmând a fi prezentate Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

                Activitățile au beneficiat de sprijinul Directiei Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R și Unității Teritoriale de Analiză a Informației Bacău.

                Țigări confiscate de polițiștii locali

                  Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei, aflați în patrulare, au identificat la sfârșitul săptămânii trecute, într-o trarabă din Piața Centrală 49 de pachete de țigări netimbrate.

                  Din discuțiile cu persoanele prezente la fața locului polițiștii locali au aflat că acestea au fost puse de o persoană cunoscută ca fiind comerciant de țigări de contrabandă.

                  În acest caz a fost dispusă măsura de ridicare în vederea confiscării a pachetelor de țigări urmând ca acestea să fie înaintate către lucrătorii Direcției Regionale Vamale Iași – Biroul Vamal de interior Bacău, în vederea continuării cercetărilor.

                  Primii absolvenți de cursuri postuniversitare organizate pe platforma online la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău  

                    În această perioadă, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău finalizează online, pe platforma Teams, cursurile a două noi programe postuniversitare: Securitate Cibernetică şi Formarea competenţelor de recunoaştere a învăţării anterioare. Astfel, în luna iunie au susţinut examenul de certificare absolvenţii programului intitulat Formarea competenţelor de recunoaştere a învăţării anterioare.

                    Organizarea acestui curs este rezultatul proiectului MUINÍN – Confidence Recognition of Prior Learning, derulat în parteneriat cu EQUAL IRELAND (coordonator proiect), TUCEP Perugia, Aristotle University of Thessaloniki şi WUSMed – World University Service of the Mediterranean. Acest proiect Erasmus+ a fost  finalizat, în august 2019, iar Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău este primul partener care a implementat acest program.

                    În luna iulie, vor fi certificați absolvenții primei promoții în domeniul Securitate Cibernetică, care a avut lectori/specialiști de la firma Key IT Services București. Acest program postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională continuă a fost inițiat odată cu înființarea, la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, a Centrului de Securitate Cibernetică, recunoscut pe plan național și premiat cu Diploma de Excelență în cadrul Galei Edumanager.ro din noiembrie 2019.

                    Planul de învăţământ al programului de studii postuniversitare Securitate Cibernetică cuprinde următoarele cursuri: Elemente introductive în securitate cibernetică, Securitatea cibernetică a sistemelor informatice, Securitate cibernetică a dispozitivelor mobile și Evaluare de securitate cibernetică. Cu această structură şi cu o abordare bazată, preponderent pe teme practice, programul răspunde nevoilor stringente ale instituţiilor din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, în cadrul cărora există o lipsă acută de specialiști în domeniul CyberSecurity.

                    Prin acest demers, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău se aliniază priorităţilor prevăzute în Strategia de Securitate Cibernetică a României, care subliniază necesitatea creșterii capacităților tehnice și a competențelor resursei umane în scopul realizării obiectivelor de securitate națională. Următoarele serii vor fi organizate începând din toamna acestui an.

                    Prorector pentru etica și imaginea universității,

                    Conf. univ. dr. Cristina CÎRTIȚĂ-BUZOIANU

                    Avertizări în bazinele hidrografice Bistrița, Siret și Trotuș

                      Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a anunțat că în spațiul hidrografic Siret, se instituie Cod roșu, Cod portocaliu și Cod Galben – în funcție de zonă și situație.

                      COD ROŞU: În intervalul 22.06.2020, ora 18:00 – 24.06.2020, ora 12:00, pe râurile din bazinul hidrografic Bistrița – inclusiv afluenții aferenți sectorului din aval de Acumularea Izvorul Muntelui (județul Bacău).

                      COD PORTOCALIU: În intervalul 22.06.2020, ora 12:00 – 25.06.2020, ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Siret – sector amonte de Acumularea Galbeni, Siret – afluenții mici aferenți sectorului din aval de confluența cu râul Suceava (județul Bacău), Bistrița (județul Bacău), Trotuș (județul Bacău).

                      COD GALBEN: În intervalul 22.06.2020, ora 12:00 – 25.06.2020, ora 24:00 pe râurile din bazinul hidrografic Siret (județul Bacău).
                      În zonele vizate de avertizare, vor avea loc scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundații locale, creșteri de debite și niveluri cu posibile depășiri ale cotelor de apărare.

                      În urma precipitațiilor căzute în ultimele zile și propagăriilor, debitele și nivelurile pe toate cursurile de apă sunt în creștere. În cursul serii de duminică, 21 iunie, în urma precipitațiilor cu caracter torențial înregistrate, la ora 19,00 s-a atins COTA DE INUNDAȚIE pe râul Trebeș, la stația hidrometrică Valea Budului. La ora 20,00, viitura scăzuse sub nivelul cotei de atenție.

                      Luni, 22 iunie, ora 13,00, toate cursurile de apă care traversează județul Bacău se situau sub cotele de apărare.

                      În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice, vom reveni cu informații.

                      Două noi apariții editoriale ale scriitorului băcăuan Doru Ciucescu

                      Profesorul universitar Doru Ciucescu, primul scriitor-călător în șapte continente, din literatura română a venit în întâmpinarea cititorilor săi cu două noi apariții editoriale: „Călătorie în… pandemie, prin Africa * Libreville, Accra, Abidjan, Dakar, Bamako” și „Popasuri andine * Chile, Ecuador, Columbia”. Sub egida Editurii Rovimed, din Bacău, cărțile au fost incluse în colecția „Călătorii în șapte continente” și preluate de lanțurile de distribuție „Cărturești”, „Libris” și „Emag”.

                      În prezent, Doru Ciucescu lucrează la o carte despre Mexic.

                      Scriitorul a declarat că pandemia i-a blocat noile proiectele turistice, dar că are o rezervă suficientă de țări, peste 70, din care 46 în afara Europei, pentru a mai scrie cel puțin zece cărți cu impresii de călătorie.

                      Accident pe fondul consumului de alcool

                        Poliția în acțiune

                        La data de 20 iunie a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii rutieri din Bacău au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier, în urma căruia o persoană a necesitat îngrijiri medicale.

                        Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 47 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada I.L.Caragiale, pe fondul consumului de alcool, a pătruns pe sensul opus de circulaţie unde a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 35 de ani.

                        În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 35 de ani care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

                        În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorilor auto, acesta a indicat valoarea de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul de 47 de ani, căruia i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei şi negativ pentru conducătorul de 35 de ani.

                        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

                        ULTIMELE ȘTIRI