Acasă Blog Pagina 1948

Radu Ababei, noul director al DJTS Bacău

De săptămâna trecută, Direcția Judetețeană de Tineret și Sport Bacău are un nou nou șef în persoana lui Radu Ababei. Acesta îl înlocuiește pe Georgel Cojocaru. Învestit într-o funcție pe care a mai deținut-o în trecut, profesorul universitar doctor Ababei a declarat:

„Sunt multe lucruri de pus la punct, dar, înainte de toate, doresc să rezolv problemele juridice privitoare la chiria pe care Direcția o plătește Primăriei. Am și identificat o serie de soluții și cred că, cel târziu la 1 octombrie, vom rezolva această problemă”.

Referitor la reglementările impuse de pandemia declanșată de noul Coronavirus, Radu Ababei a anunțat că de mâine intenționează să redeschidă Sala de Atletism:

„Ne-am mobilizat, luând toate măsurile cerute de legislația în vigoare și intenționăm să redeschidem Sala de Atletism, cu atât mai mult cu cât atleții se pregătesc pentru o serie de concursuri luna viitoare. De la 1 iulie, aici va intra și boxul și e posibil ca în perioada următoare, Sala de Atletism să fie utilizată și de handbaliștii de la CSM Bacău”.

S-a afișat cu un cuțit în mână prin fața unui colegiu din Bacău și a fost prins de jandarmi

    În data de 22.06 a.c. în jurul orei 11.30, jandarmii au fost sesizați asupra faptului că într-o zonă circulată a municipiului Bacău, un bărbat de aproximativ 60 de ani are asupra sa un cuțit pe care-l flutură în văzul tuturor inducând senzația de teamă celor din jurul său.

    Folosindu-se de semnalmentele primite, jandarmii au reușit în scurt timp să identifice persoana în cauză, persoană care la vederea oamenilor legii a încercat să ascundă arma dar aceasta a fost găsită în momentul percheziției corporale.

    Pentru gestul său jandarmii i-au întocmit actele de sesizare pentru fapta susceptibilă infracțiunii de port și folosire de obiecte periculoase conf. Art. 372 N.C.P.

    Jandarmii patrulează în continuare pentru prevenirea tuturor faptelor antisociale și pentru restabilirea unui climat de normalitate în zonă.

    Cod roșu de inundații pe Bistrița

      În cursul dimineţii, INHGA a emis o nouă Avertizare hidrologica COD ROŞU, valabilă astăzi de la ora 18.00 până miercuri, la ora 12.00, pe râurile din bazinele hidrografice: Tisa, Vişeu, Iza (judeţul Maramureş), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Moldova (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa ( – în amonte de acumularea Izvorul Muntelui şi afluenţii (judeţele: Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Prut (în amonte de acumularea Stânca-Costeşti (judeţul Botoşani), dar şi pentru râurile din bazinele hidrografice: Neamţ (afluent al râului Moldova), judeţul Neamţ.

      Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri din din bazinul superior al Neamţului, în amonte de staţia hidrometrică Leghin.

      Fenomenele hidrologice periculoase, vizate de Avertizarea Hidrologică COD ROŞU, se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri din judeţele Suceava, Neamţ şi Botoşani, pe toată durata zilei de mâine.

      Se menţine CODUL PORTOCALIU şi se prelungeşte până joi, la ora 12.00, iar CODUL GALBEN până joi, la ora 24.00. În zonele vizate de avertizare, vor avea loc scurgeri importante pe versanti, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

      Apele Române monitorizează 24 h din 24 evoluţia fenomenelor vizate prin Dispeceratelor de la naţional şi de la nivel local. Echipele de intervenţie sunt în teren, în stare de vigilenţa maximă, pregătite cu materiale şi utilaje. Lucrările de apărare sunt exploatate în condiţii de siguranţă şi nu sunt înregistrate în acest moment probleme. „Echipele noaste intervin împreună cu cele ale IGSU şi acordă suport autorităţilor locale pentru gestionarea situaţiilor de risc hidrologic”, Ervin Molnar, director general Apele Romane.

      Populaţia trebuie să evite circulaţia în zonele expuse riscului de inundaţii.

      Astăzi, 23 iunie 2020, se oprește apa pentru 4 ore în cartierul TCR și Calea Mărășești!

        Pentru executarea unei lucrări de întreținere în Onești, pe strada Industriilor, RAJA SA va întrerupe furnizarea apei potabile mâine, marți, 23.06.2020, în intervalul orar 08.30-12.30.

        În acest timp, vor fi afectați de lipsa apei utilizatorii persoane fizice si agenti economici din cartierul TCR precum si cei din Calea Mărășești.

        Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.
        Totodată, rugăm toți consumatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă, pentru consum și uz casnic, în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

        Poliția în acțiune

          La data de 20 iunie a.c, poliţiştii din Dofteana au depistat, în flagrant delict, un localnic de 53 de ani, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului.
          Conducătorul auto în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
          Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

          De asemenea, la aceeaşi dată, o patrulă de poliţie din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti au depistat un tânăr de 23 de ani, din comuna Oituz, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.
          Tânărul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
          Totodată, poliţiştii au constatat că tânărul nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
          S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe şi fără permis.

          La data de 21 iunie a.c., o patrulă de poliţie din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Moineşti au depistat în flagrant, un tânăr de 17 ani, din comuna Balcani, care conducea un moped fără permis şi sub influenţa alcoolului.
          Tânărul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
          Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe şi fără permis.

          Poliţiştii Serviciului Rutier au depistat în trafic, un bărbat de 39 de ani, din comuna Gioseni, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.
          Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
          Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

          La aceeaşi dată, poliţiştii rutieri din Comăneşti au depistat în trafic, un bărbat de 41 de ani, din comuna Brusturoasa, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.
          Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
          S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

          Poliţiştii Serviciului Rutier Bacău au depistat, în flagrant delict, un bărbat de 55 de ani, din comuna Blăgeşti, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului.
          Conducătorul auto în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,61mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
          Totodată, poliţiştii au constatat că bărbatul avea permisul de conducere anulat din 2011.
          Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe şi fără permis.

          Primele rezultate: 22 note de 10 (zece) în Bacău, la Evaluarea Națională

            22 medii de 10 (zece) pe linie, 5.665 de candidați înscriși, 5.018 au primit și note, restul au absentat (fie la o probă, fie la ambele). 3.762 de teze au primit note peste 5 (cinci), adică un procent de 75% (la nivel național procentul este de 76,1%). Sunt primele rezultate pe județul Bacău la Evaluarea Națională 2020 (EN VIII). Detalii pe www.evaluare.edu.ro

            Toate acestea sunt datele statistice ale Evaluării Naționale 2020 oferite de Inspectoratul Școlar Județean Bacău, cu ajutorul aplicației evaluare.edu.ro. Rezultatele finale vor fi afișate pe 27 iunie, după ce se vor soluționa eventualele contestații. Media generală obținută la Evaluarea Națională va conta în proporţie de 80% la admiterea în liceu, restul de 20% fiind media generală de absolvire a claselor V-VIII.

            Urmează înscrierea în învățământul liceal

            După afișarea rezultatelor finale la EN VIII, începe procedura de înscriere a elevilor pentru admiterea în liceu, conform următorului calendar:

            • 2 – 6 iulie: completarea fişelor de înscriere în unitatea de învățământ sau prin mijloace electronice de comunicare (telefon, e-mail, videoconferință on-line etc.);
            • 3 – 7 iulie: verificarea fişelor de înscriere la liceu și corectarea eventualelor greşeli în baza de date computerizată;
            • 10 iulie: Repartizarea computerizată la liceu (etapa I);
            • 13 – 16 iulie: Depunerea dosarelor de înscriere la liceele în care candidaţii au fost repartizaţi.

            La admiterea la liceu, în învățământul de stat, pot să participe elevii care termină acum gimnaziul, precum și candidații din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2020-2021. La sfârșitul lunii iulie, va urma și o a doua etapă de admitere, pe locurile rămase libere, a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizaţi în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior etapei anterioare.

            La încheierea cursurilor anului școlar 2019-2020 din cei 6.054 de elevi înscriși în clasa a VIII-a  26 sunt repetenți, 172 corigenți, 191 amânați anual, iar 5.665 elevi au fost înscriși la Evaluarea Națională. Elevii corigenți susțin examenele de corigență în perioada 1-17 iulie 2020, iar încheierea situației școlare a elevilor amânați pe semestrul al doilea, a celor declarați amânați pe semestrul I care nu și-au încheiat situația școlară sau a celor amânați anual se face înaintea sesiunii de corigențe, într-o perioadă stabilită de consiliul de administrație al unității de învățământ. Elevii amânați, care nu promovează la una sau două discipline/module de studiu în sesiunea de examene de încheiere a situației școlare a elevilor amânați, se pot prezenta la sesiunea de examene de corigențe. Elevii declarați promovați după sesiunea de corigențe sunt repartizați în învățământul liceal/profesional în a doua etapă de admitere”, ne-a declarat prof. Ida Vlad, inspector școlar general pe Bacău.

            În planul de școlarizare pentru anul școlar 2020-2021 sunt propuse 140 de clase cu 3.920 de locuri pentru clasa a IX-a învățământ de zi și 75 de clase cu 2.108 locuri în învățământul profesional (inclusiv dual).

             

            Primele emoții reale la Bac

            Examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2020, a început luni, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Marți, 23 iunie, se va desfășura proba la Limba și literatura maternă, iar miercuri, 24 iunie, va avea loc proba obligatorie a profilului. Ultima probă scrisă, proba la alegere a profilului și a specializării, este programată joi, 25 iunie. În județul Bacău, examenul este organizat în 26 de centre. Probele orale nu s-au mai susținut, din cauza pandemiei, acestea fiind echivalate după notele din anii de liceu. Practic, abia acum încep primele emoții reale pentru candidați.

            Cu mască pe față, termometrizați la intrarea în centrele de examen, cu păstrarea distanțării sociale în clase, absolvenții de liceu au intrat în focurile Bacalaureatului. Probele au început la ora 9:00, iar timpul destinat elaborării lucrării scrise a fost de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. În toate sălile de examen au fost montate camere funcționale de supraveghere video și audio. La subiectul I absolvenții de liceu de la profilul real și tehnologic, precum și filiera vocațională au avut un text la prima vedere „Amintiri despre G. Călinescu”, de Mircea Bandu, la celălalt subiect, candidații au avut de făcut un text argumentativ despre cum contribuie mass-media (dacă da sau dacă nu) la crearea imaginii publice a unei persoane, iar la subiectul III a fost un eseu despre particularitățile unei comedii studiate. Subiectele de la Bacalaureat 2020 pentru profilul uman au fost asemănătoare cu cele de la profilul real, în privința textelor la prima vedere. A diferit, însă, cerințele, care sunt conforme cu programa pentru acest profil.

            La această probă au fost înscriși 4.047 de candidați în total județ. Au fost prezenți doar 3.982, iar absenți 64. S-a înregistrat și un eliminat pentru tentativă de fraudă, la un liceu din județ, care nu mai are voie să participe la acest examen, pentru următoarele două sesiuni. Nu a fost niciun caz special și niciun candidat cu temperatura peste maximum admis.   

            Prima probă la examenul de bacalaureat se pare că a fost foarte simplă pentru toți cei care s-au prezentat luni dimineață la examen. Absolvenții de clasa a XII-a promoția 2020 au răsuflat ușurați când au primit subiectele iar cei care au venit la examen din promoțiile anterioare spun că pentru ei anul acesta e norocos din punct de vedere al acestor examene. Toți cei cu care am stat de vorbă la ieșirea din sala de examen au spus că a fost foarte ușor și chiar au așteptări mari. În aceste condiții, cel puțin după afirmațiile celor care susțin Bac-ul în această sesiune, probabil că vom avea cele mai bune note din toate timpurile. (Florin Ștefănescu)

            A fost destul de ușor și cred că am avut emoții degeaba. Sunt mulțumit și sper să fie la fel de simplu și la Mate și la Chimie. Din punct de vedere al măștii, nu au fost probleme. M-am învățat. Aștept să termin examenele și să-mi găsesc un loc de muncă.” – George Mălin Ivanciu, Liceul Tehnologic „D. Mangeron”

             

             

             

             

             

             

            Am făcut toate subiectele cu ușurință. Mai am la Mate și Biologie și sper că va fi bine. Cred că am și avut noroc anul ăsta cu subiectele. Cât despre afișarea anonimă a rezultatelor, eu cred că e bine. Nu trebuie să știe toată lumea ce note luăm și cred că e în joc și protecția datelor personale.” – Diana Manea, Liceul Teoretic „H. Coandă”

             

             

            Nici vorbă de emoții, mai ales că a fost atât de ușor. Am primit și codul în baza căruia vom primi rezultatele și cred că asta e o decizie bună, pentru că ne privește personal ce note luăm. Am ceva emoții la Mate, dar cred că o să fie bine.” – Ionuț Silviu Fitcal, Liceul Tehnologic „D. Mangeron”

             

            Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 30 iunie (până în ora 12:00). Ca și la Evaluarea Națională, în baza acelorași prevederi din Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD, afișarea rezultatelor se va face prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului. Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 16:00 – 20:00, respectiv 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00, iar rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 5 iulie. Pentru a fi declarat promovat la bacalaureat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ: recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea și obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

            Sesiune specială

            Absolvenții aflați în izolare/confirmați pozitiv cu noul coronavirus vor susține examenul de Bacalaureat în etapa specială, începând cu data de 6 iulie. La această etapă vor participa doar absolvenții care au avut temperatura peste maximul admis, au fost in izolare, carantină, au afecțiuni cronice care pot crește receptivitatea sau severitatea afecțiunii în contextul pandemiei, sunt spitalizați/internați, în prima etapă a examenelor naționale, pentru diverse afecțiuni.

            Bacău: Sens unic pe strada Vulturului

              Primăria Municipiului Bacău aduce la cunoștință publică introducerea sensului unic pe strada Vulturului cu sensul de mers către strada Sucevei.

              Măsura a fost dispusă de Poliția Rutieră,

              „Rugăm toți participanții la trafic să se conformeze noilor reglementări ce urmează a fi introduse pentru asigurarea fluenței traficului rutier și siguranței rutiere”, se arată într-un comunicat al municipalității.

              La începutul acestei luni a fost introdus  sensul unic și pe strada Alecu Russo pe tronsonul situat în partea de nord a blocului nr. 33, între blocul nr. 29 și blocul nr. 35, cu sensul de mers către str. Letea.

              Lector univ. dr. Violeta Urban, reconfirmată în funcția de decan în cadrul Universității „George Bacovia” Bacău

              În urma concursului organizat pentru ocuparea funcției de decan al facultății Universității „George Bacovia” din Bacău, lector univ. dr. Violeta Urban a fost reconfirmată pe post. Aceasta a participat la concurs împreună cu lector univ. dr. Cristian Bucșă, cadru didactic în instituția de învățământ superior din 2005.

              Conform declarațiilor sale, înscrise de altfel și în planul managerial prezentat la interviul concursului, lector univ. dr. Violeta Urban a precizat că și-a depus candidatura pentru funcţia de decan al Facultăţii de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative pentru a continua să contribuie la dezvoltarea unui management universitar performant, bazat pe comunicare.

              Această determinare este susţinută şi de experienţa sa de peste 18 ani în învăţământul universitar, participarea în comisii de autoevaluare instituţională şi acreditări/reacreditări ale unor specializări, participări la diferite întâlniri cu experţi din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi din structurile din subordinea acestuia şi, nu în ultimul rând, datorită bunei cunoaşteri a problematicii proceselor academice şi administrative ale Facultăţii de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative. Asta, cu atât mai mult cu cât a mai deținut această funcție din 2018 (jumătate de mandat), acum mandatul său fiind întreg, pe 4 ani.

              Mi-am propus să continuăm împreună un drum pe care l-am început în urmă cu doi ani, un drum care nu a fost deloc uşor, un drum care a presupus mult consum de energie colectivă, multe ore de lucru intens, maldăre de documente şi anexe întocmite, mii de e-mail-uri trimise între noi, multe şedinţe şi întâlniri, dar şi numeroase momente frumoase, de satisfacţii pentru instituţia noastră, pe care, cu mare plăcere şi emoţie, le-am trăit împreună cu întregul colectiv al universității. Realizările noastre n-ar fi fost posibile fără implicarea tuturor şi fără cei care au ştiut să coordoneze activităţile, astfel încât să ne atingem obiectivele propuse, a declarat lector univ. dr. Violeta Urban.

              Obiectivele principale ale mandatului 2020-2024 pe care și le propune decanul Violeta Urban sunt:

              • creşterea gradului de implicare şi a nivelului de responsabilizare al tuturor membrilor Facultăţii, concomitent cu asigurarea unui sistem sustenabil de stimulare, cointeresare şi satisfacţie personală;
              • dezvoltarea unei culturi organizaţionale caracterizate de implicare, motivare, creativitate, spirit colegial;
              • creşterea nivelului calitativ în toate activităţile de predare şi de cercetare;
              • creşterea numărului de studenţi, masteranzi, cursanţi şi creşterea nivelului de satisfacţie al acestora în ceea ce priveşte serviciile educaţionale şi administrative oferite de Facultate;
              • dezvoltarea ofertei educaţionale în funcţie de cerinţele pieţei muncii;
              • menţinerea şi dezvoltarea parteneriatelor cu mediul de afaceri şi instituţii publice.

              Scurt curriculum vitae:

              Violeta Urban a intrat în Universitatea „George Bacovia” în 2002 pe postul de secretar facultate, din 2004 a fost asistent universitar asociat, iar din 2007 asistent universitar, până în 2016 când a devenit lector universitar. Este expert în proiecte europene, are diplomă de doctor în management, este membru în diferite comitete de organizare de conferințe, în comitete științifice și recenzor.

              Totodată, coordonează Editura Universității „George Bacovia”, dar este și redactor șef adjunct la revista universității „Economy Transdiciplinarity Cognition”. În cadrul instituției predă disciplinele: Managementul resurselor umane, Managementul serviciilor, Managementul serviciilor publice, Managementul aprovizionării și vânzărilor, Tranzacții comerciale, Management general, Proiecte economice pentru specializările Management și Economia comerțului, turismului și serviciilor.

              Constatările jandarmilor la sfârșit de săptămână

                Nerespectarea prevederilor legale în domeniul silvic, al pescuitului, comerțului ilegal și al faptelor de tulburarea ordinii și liniștii publice au fost motivul pentru care jandarmii au aplicat cele mai multe sancțiuni contravenționale în ultimele zile.

                Pe timpul misiunilor specifice executate, jandarmii băcăuani au aplicat peste 40 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 8000 lei.

                Ca măsură complementară, mai mult de 30 de articole cosmetice au fost ridicate în vederea confiscării.

                De asemenea, echipajele de jandarmerie au constatat în mod independent trei infracțiuni (furt, distrugere, lovire), precum și 4 infracțiuni în sistem integrat, în cooperare cu efective de poliție.

                În perioada următoare, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău va continua acțiunile pentru prevenirea fenomenului contravențional și infracțional, recomandând cetățenilor să se adreseze celei mai apropiate patrule de ordine şi siguranţă publică când situația o impune, iar în caz de urgenţă să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

                Cartușe și grenade descoperite la Valea Uzului

                  Duminică, 21 iunie, la ora 12:15, echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău a fost solicitată să intervină pentru o misiune de asanare în zona Valea Uzului, orașul Dărmănești.

                  La sosirea la fața locului pompierii pirotehniști au identificat un număr de 456 cartușe de infanterie cal. 7,92 mm, 32 grenade de aruncător, un proiectil exploziv cal. 75 mm și o grenadă de mână defensivă.

                  Elementele de muniție au fost descoperite în urma activităților recreative de detecție a metalelor, de către persoane responsabile, care ne-au anunțat prin intermediul sistemul național unic pentru apeluri de urgență 112.

                  Echipa pirotehnică a ridicat și transportat muniția în vederea distrugerii.

                  Reamintim că, în cazul în care descoperiți elemente de muniții neexplodate sau luați la cunoștință despre existența lor, trebuie să anunțați imediat structurile abilitate în gestionarea acestui risc.

                  A T E N Ț I E !

                  PENTRU EVITAREA CATASTROFELOR SAU A SURPRIZELOR NEPLĂCUTE CARE POT APĂREA PE TIMPUL UNEI EXCURSII, LA SĂPAREA FUNDAȚIEI PENTRU RIDICAREA LOCUINȚELOR, CÂND EFECTUAȚI LUCRĂRI AGRICOLE ȘI ÎN ALTE ÎMPREJURĂRI, DACĂ DESCOPERIȚI ELEMENTE DE MUNIȚII SAU ALTE OBIECTE CARE VI SE PAR SUSPECTE, ACȚIONAȚI ASTFEL:

                  – nu atingeți, nu loviți și nu mișcați muniția descoperită;

                  – nu demontați din curiozitate elementele componente ale muniției descoperite;

                  – nu introduceți în foc munițiile și nu faceți foc în apropierea lor;

                  – nu ridicați, nu transportați sau introduceți munițiile neexplodate în încăperi, locuințe sau grămezi de fier vechi;

                  – nu aruncați la fier vechi și nu predați la societățile colectoare munițiile;

                  – nu lăsați copiii să se joace cu asemenea muniții;

                  Supravegheați zona în care ați descoperit muniția până la sosirea echipei pirotehnice.

                  Când se executa lucrări și se depistează, cu ocazia săpăturilor, muniții neexplodate, se sistează imediat lucrările, se îndepartează întregul personal din zona periculoasă și se anunță structurile abilitate de intervenție.

                  NEUTRALIZAREA ȘI DISTRUGEREA MUNIȚIILOR SE EXECUTĂ NUMAI DE CĂTRE SUBUNITĂȚILE PIROTEHNICE CARE AU PREGĂTIREA ȘI DOTAREA CU APARATURĂ SPECIALĂ PENTRU ACEASTĂ MISIUNE PERICULOASĂ.

                  NU UITAȚI! Nerespectarea acestor reguli poate produce rănirea gravă sau chiar decesul celor implicați.

                  Pandemia și abilitățile de supraviețuire

                  Perioada pandemiei, ca orice schimbare din viața oamenilor, a venit și cu plusuri și cu minusuri. Înainte de toate, în plan profund, această situație ne-a provocat și la propriu și la figurat abilitățile de supraviețuire, fie ea fizică, fie socială, financiară, de învățare etc.

                  Potrivit psihologului Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), cine a fost deschis la schimbare în această perioadă a înțeles și apreciat: importanța legăturii cu natura și cu alte ființe, importanța socializării, importanța redefinirii constante a valorilor și priorităților în viață, importanța creșterii capacităților de adaptare și importanța creșterii flexibilității în decizii, acțiuni, strategii.

                  „Astfel, persoanele, care au fost deschise la schimbare în această perioadă de grea încercare pentru întreaga omenire, au putut beneficia în continuare de relaxare, socializare, acces la informație, creștere personală, profesională, financiară etc., chiar dacă le-au accesat într-o formă diferită. La polul opus, persoanele care au refuzat să se adapteze, care au refuzat să facă lucruri noi, diferite de tiparele cu care erau obișnuite, persoanele care au așteptat „să treacă totul” ca să redevină lumea și lucrurile asa cum au fost înainte, au ales să creadă într-o iluzie, să se mintă, să se auto-păcălească, considerând că viața și cei din jur au datoria să funcționeze după bunul lor plac.

                  Contextul a scos la iveală atitudini ca: nerăbdare, iritabilitate, furie, dezamăgire, revoltă, indisciplină, lene, perfecționism, conservatorism, lipsa de respect față de cei din prima categorie (față de munca lor,față de strategiile, adaptabilitatea, creativitatea și flexibilitatea lor), pretenții și așteptări nejustificate de la viață sau de la cei din jur”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
                  Totodată, specialistul afirmă că, atât abilitățile manifestate natural, cât și cele pe care ne-am permis să le căpătăm sau să le dezvoltăm în această perioadă, sunt abilități care ne arată cine are șanse să „rămână în picioare” și cine nu într-un context mai simplu de viață sau într-unul mai grav.

                  “Făcând o paralelă, dacă am fi puși într-o situație extremă, de luptă reală pentru supraviețuire, unii ar supraviețui, alții nu. Și, acest lucru s-ar întâmpla doar pentru că unii ar face tot ce ține de ei pentru asta, alții ar aștepta probabil să fie serviți. Dacă pentru unele persoane acest virus a fost și este în continuare prilej de reinventare, alții au fost surprinși să constate că viața a trecut pe lângă ei și, ceea ce așteptau să se întâmple, deja s-a întâmplat fără ei. Astfel, recomandarea mea pentru voi, oameni frumoși, este: Încă mai este timp pentru toți să aleagă să trăiască în prezent!”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

                  Calculatoare recondiționate donate în 14 unități de învățământ din județ

                    Nu mai puțin de 200 de calculatoare recondiționate au fost donate elevilor din familii fără posibilități materiale din 14 școli din județul Bacău de către Asociația Ateliere Fără Frontiere și OMV Petrom, printr-un proiect intitulat „Solidaritate prin educație”.

                    „Anul școlar a luat sfârșit de curând, însă nevoia de echipamente IT care să faciliteze educația digitală persistă, de aceea este importantă pregătirea pentru reluarea orelor de curs din toamnă în condiții optime. Școlile se îngrijesc să asigure accesul elevilor la educație digitală în laboratoarele de informatică sau la educația online de acasă, în funcție de măsurile care vor fi stabilite la nivel național.

                    În acest context, Ateliere Fără Frontiere continuă sprijinul elevilor din medii defavorizate și în a căror case nu există calculatoarele necesare accesării cursurilor și resurselor online pregătite de cadrele didactice, ca urmare a măsurii de suspendare a orelor școlare pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus”, au menționat reprezentanții proiectului într-un comunicat publicat pe edupedu.ro.

                    Proiectul s-a desfășurat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bacău care a identificat 14 unități școlare din județ ce au preluat și distribuit calculatoarele donate de Ateliere Fără Frontiere cu sprijinul financiar al OMV Petrom, urmând ca echipamentele IT să fie folosite la dotarea laboratoarelor de informatică din aceste școli odată cu reluarea cursurilor.

                    Elevii băcăuani ce vor beneficia de calculatoarele recondiționate provin din 14 unități de învățământ, preponderent din mediul rural: Școala Gimnazială Tisa-Silvestri, Școala Gimnazială „Constantin Moscu” Izvoru Berheciului, Școala Gimnazială Agăș, Școala Gimnazială Luizi-Călugăra, Școala Gimnazială nr. 1 Orbeni, Școala Gimnazială nr. 2 Dărmănești, Școala Gimnazială nr. 1 Slobozia, Școala Gimnazială Oncești, Școala Gimnazială Vultureni, Școala Gimnazială „Costachi S. Ciocan” Comănești, Școala Gimnazială Buhoci, Școala Gimnazială Sănduleni, Școala Gimnazială nr.1 Slănic-Moldova și Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Podu Turcului.

                    Locuri distincte pentru elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) din școlile speciale și cele de masă

                    În contextul parteneriatului dintre Ministerul Educației și Cercetării și Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA), Monica Anisie, ministrul Educației, a emis Ordinul care reglementează acordarea locurilor distincte pentru elevii cu CES din școlile speciale și cele de masă, peste numărul de locuri din unitățile respective de învățământ.

                    Repartizarea candidaților pe locurile distinct alocate se realizează de către Comisia de admitere județeană Bacău. Elevii cu CES din învățământul special și de masă, care au absolvit clasa a VIII–a, au la dispoziție locuri distinct alocate. Aceștia vor depune, în perioada 30 iunie-5 iulie, la Comisia de admitere județeană, cererile de înscriere pentru admiterea pe locurile distinct alocate.

                    Pe 6 iulie 2020 va avea loc repartizarea lor, dar aceștia pot participa și la etapa de repartizare computerizată din data de 10 iulie, când se fac repartizările generale. De asemenea, elevii cu CES din învățământul special și de masă, absolvenți ai claselor a VIII-a, se pot înscrie la etapa a doua de repartizare pe locurile distinct alocate acestora, în perioada 30 iulie-3 august 2020.

                    Ministerul Educației a mai transmis că elevii cu CES, care din anumite motive nu au avut posibilitatea să participe la Evaluarea Națională și care totuși doresc să susțină probele, în sesiunea specială din în perioada 22 – 26 iunie 2020, se pot înscrie la etapa specială de evaluare națională, în conformitate cu prevederile legale. Înscrierea se realizează în baza Certificatului de orientare școlară și profesională a elevului.

                    Locuri în liceele băcăuane:

                    Conform situației publicată pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Bacău, în liceele din întreg județul sunt:

                    • 94 de locuri pentru elevii cu CES în învățământul liceal
                    • 55 de locuri pentru elevii cu CES în învățământul professional
                    • 9 locuri pentru elevii cu CES în învățământul vocațional

                     

                     

                     

                    Încă un pas pentru Centrul Integrat Ambulanță/SMURD Bacău

                      Prefectul Liviu Miroșeanu, alături de dr. Aura Crețu, manager general al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău, și col. Ovidiu Cărășel, inspector-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău, s-au întâlnit, la finele săptamânii trecute, cu Vasile Asandei, directorul general al ADR Nord-Est. Discuțiile au avut ca punct central găsirea soluțiilor de finanțare pentru construirea unui centru integrat pentru Serviciul de Ambulanță Județean și SMURD Bacău. În urma analizei, au fost identificați pașii care trebuie parcurși în perioada imediat următoare, astfel încât acest proiect să poată intra în lista de proiecte eligibile în cadrul ciclului următor de finanțare din fonduri europene 2021-2027.

                       A fost o discuție care ne-a dat speranțe! Împreună cu colegii de la Bacău și cu domnul Asandei am explorat mai multe posibilități de finanțare dintre care au fost identificate cele care, în momentul de față, par cele mai potrivite.  Sunt optimist și sunt convins că acest obiectiv de care are atâta nevoie județul Bacău se va face. Dincolo de detaliile tehnice, vreau să-i asigur pe băcăuani că vom face tot posibilul să vedem acest proiect declarat eligibil și cu finanțarea asigurată”, a declarat prefectul Liviu Miroșeanu.

                      „Măcel” forestier, la Dealu Morii

                      Mai mulți săteni din comuna Dealu Morii s-au trezit, ziua în amiaza mare, că le-au fost tăiați pomii fructiferi din grădinile personale. Oamenii se plâng că, în lipsa lor, niște necunoscuți au pătruns pe proprietățile acestora și au tăiat, de la rădăcină, o parte din pomii fructiferi din grădini.

                      Revoltați, gospodarii au dat fuga la autoritățile locale pentru a afla detalii. De la ele au aflat că, în zonă, se află o echipă de muncitori angajați de o firmă care presta servicii pentru furnizorul de energie electrică. Aceștia erau plătiți să cosmetizeze pomii care se aflau în imediata vecinătate a liniilor de înaltă tensiune.

                      Am plecat după pâine, la Centru, și când m-am întors, cam după o oră, am găsit poarta deschisă. Am auzit un zgomot de drujbă, în grădina din spatele casei. Acolo, am găsit doi necunoscuți care, cu o drujbă, apucaseră să-mi taie jumătate dintre cireși, cu tot cu fructe. Când i-am întrebat pe unde au intrat și ce caută în grădina mea, ei mi-au zis că pe poartă, sunt de la o firmă care trebuie să facă curat sub liniile de tensiune și pot face ce doresc ei, sunt autorizați. Degeaba le-am spus că e, totuși, o proprietate privată și că trebuia să anunțe că vin. Înțeleg că e nevoie să facă curățenie în apropierea liniilor electrice, dar măcar să fi cerut acceptul nostru”, ne-a declarat Cornel Suvac (foto), un sătean din Dealu Morii.

                      Cu drujba, prin comună

                      Petiționarul mai susține că angajații firmei l-au amenințat că-l taie cu drujba și, după ce a reușit să-i alunge de pe proprietate, a observat că „meseriașii” cu drujbele îi tăiase și merii din mica livadă care, spune săteanul „ar fi putut hrăni jumătate de sat, la câte mere aveau”. În plus, pomii retezați de drujbe i-au distrus și parte din plantația de zmeură pe care o avea în grădină.

                      Cornel Suvac nu e singurul păgubit de oamenii cu drujbe, și altor săteni fiindu-le retezați, de la sol, cireși, nuci și alți pomi fructiferi. „Au mai fost firme, și înainte, care au tăiat crengile copacilor, dar ne anunțau, obțineau autorizație de la primărie, acceptul nostru. Ne înțelegeam cam cât trebuie luat din coroană, dar nu ca acum, tot pomul, de la rădăcină. Stâlpii au 12-13 metri înălțime, deci aveau spațiu de cel puțin 6-8 metri, de la pom până la fire. Or, ăștia nu s-au mai complicat și au tăiat de tot copacii”, spun sătenii.

                      Justiția va face dreptate

                      În mod evident, păgubiții au făcut plângere la poliție, pentru a se putea îndrepta, ulterior, spre instanța de judecată, singura autoritate care ar putea să facă lumină în acest caz. Sătenii se tem, însă, că oamenii legii „vor trece de partea «drujbarilor», din moment ce polițiștii locali au spus că ei n-au văzut niciun pom doborât la pământ”.

                      Cert este că firma cu pricina, cu sediul în Ploiești, nu a respectat anumiți pași pe care trebuia să-i facă până să se apuce de cosmetizat zona de înaltă tensiune, intrând abuziv pe domeniile privaților. Lucru confirmat și de edilul din localitate, care a anunțat că a primit mai multe sesizări, inclusiv din partea unui cetățean din partea locului, dar care locuiește la București. Acesta deține o proprietate într-un alt sat – Banca și, la fel ca în cazurile de mai sus, i-au fost tăiați de tot câțiva nuci.

                      Problema este că firma aceasta nu a înștiințat nici când începe lucrările, nici când le termină. Au anunțat, prin luna mai, că vor veni, dar nu ne-au notificat zilnic, să știe lumea exact când o să vină să toaleteze copacii de pe proprietățile lor. Cred că au cam abuzat de prevederile Legii energiei și de statutul pe care-L oferă, intrând pe proprietățile oamenilor, fără a-i înștiința. Nu e normal. Ar fi trebuit să le facă notificare, chiar scrisă, fiecărui cetățean, anunțând că, în ziua cutare, la ora cutare, urmează să se întâmple ceva pe proprietate sa”, a precizat și Gabriel Savin, primarul din Dealu Morii.

                      Acuzații reciproce

                      La poliția din comună, există mai multe plângeri, atât din partea sătenilor păgubiți, cât și a firmei care a executat defrișările.

                      „În cazul domnului Suvac, e puțin mai complicat, pentru că acolo a fost un mic incident. Angajații firmei care au făcut «toaletarea» vegetației pretind că păgubitul nu mai vrea să le returneze o drujbă care ar fi rămas acolo sau ar fi fost oprită de cetățean, nu se știe exact. Poliția, probabil, va deschide un dosar și va încerca să dezlege misterul. Oricum, e discutabil, vizavi de cum își fac ei treaba, în baza protocolului cu Eon (Delgaz Grid n.r.), respectiv că toaletarea să fie la 5 metri, la 4 metri distanță față de liniile electrice”, mai spune edilul din Dealu Morii.

                      Cornel Suvac, însă, susține că, dimpotrivă, angajații firmei împricinate i-au furat două stații de emisie-recepție pe care le lăsase pe masa din curte. Dincolo de aceste acuzații, reținem că, potrivit Legii Energiei, distanța minimă de siguranță, de apropiere, între liniile electrice aeriene (LEA) și partea superioară a coronamentului arborilor trebuie să fie între 3 și 8 metri, în funcție de tesiunea care trece prin respectivele cabluri.

                      Se investighează cazul

                      Am reușit să obținem, cu greu, și părerea furnizorului de energie electrică care operează în zonă.

                      Am demarat o investigație internă, în care este implicată și firma prestatoare de servicii, pentru a stabili  modul în care aceasta a respectat clauzele din contract, în special cele legate de obținerea tuturor acordurilor și avizelor necesare pentru executarea lucrărilor. Ne cerem scuze consumatorilor pentru această situaţie și îi asigurăm că acest mod de lucru nu este unul caracteristic activității companiei noastre”, au arătat reprezentanții Delgaz Grid.

                      Aceștia au subliniat că legislația în domeniu obligă furnziorul de energie să asigure o zonă de protecție pentru reţelele electrice aeriene, prezenţa vegetaţiei reprezentând „una dintre cauzele avariilor (mai ales în condiţii meteo deosebite)”.

                      „O mare parte a avariilor înregistrate în ultima săptămână în contextul furtunilor puternice din zona Moldovei a fost cauzată de căderea copacilor peste rețelele electrice aeriene, ceea ce a provocat ruperi de stâlpi, conductoare și distrugerea de echipamente. Pentre evitarea unor astfel de incidente, executăm periodic lucrări de toaletare/defrișare în vecinătatea rețelelor, astfel încât să fie asigurată o distanță minimă între liniile electrice aeriene și vegetație”, se mai arată în răspunsul celor de la Delgaz Grid.

                      Din cufărul cu amintiri. Cu bilețele din anii ’70

                      Amintirile sunt emoțiile care ne rămân în suflet toată viața. Mai ales cele frumoase după care de foarte multe ori tânjim. Fiecare generație are amintirile ei și fiecăreia i se pare că ale lor sunt cele mai grozave. Dacă generațiile de azi se vor lăuda cu grozăviile de pe internet, cei care și-au dus copliăria și tinerețea înainte de 1990 par acum din altă lume. Acest fel de emoții mai sunt trăite, câteodată, de vizionarea unor filme cum ar fi „Declarație de dragoste” sau „Liceenii”. Și astăzi vom surprinde câteva crâmpeie din obiceiurile liceenilor din alte vremuri.

                      Întâmplarea a făcut să o cunoaștem pe Elena Căliman (numele dinaintea căsătoriei, n.r.) din Buhuși care deține o raritate în zilele noastre. Este vorba despre bilețelele care se transmiteau din mână în mână în timpul orelor de clasă. Probabil că e inimaginabil pentru elevii din ziua de azi care dețin atâtea gadgeturi. Practic, acesta era modul de comunicare în timpul orelor și era un mod prin care încercai, cumva, să păcălești „sistemul”. Elena Căliman a fost elevă a Liceului Industrial Buhuși, prima și ultima promoție de cinci ani, 1973-1978. „Eu eram din Zănești. Aici am venit la școală, aici m-am căsătorit și aici am rămas”, povestește Elena Căliman, care, după cum spune, „a ratat facultatea”, dar a fost răzbunată de fiicele ei.

                      A lucrat la „Textila”, o perioadă în comerț, după care a ieșit la pensie. Din păcate nu au organizat întâlniri de revedere cu colegii, fiind o clasă de fete și cu un singur băiat, au fost greu de găsit după căsătorie. A avut o colegă de liceu cu care au rămas foarte bune prietene toată viața. „A fost sora pe care nu am avut-o, povestește Elena Căliman. Am făcut și noi șotii, dar chiar eram cele mai bune la învățătură din clasă. Mă deranjează unii când spun că ce bine era odată. Eu cred că fiecare generație este frumoasă.”

                      Printre amintirile care dăinuie, Elena Căliman a subliniat portul sarafanului, al șosetelor trei sferturi și pănglicuței. „Când am făcut tabloul de promoție am zis că ne îmbrăcăm și noi în altă ținută, că ne-a dat voie dirigintele. Ne-am dus la fotograf și ne-a trimis acasă, să venim în uniformă”, și-a amintit Elena Căliman care a pomenit și de practica agricolă, de care nu scăpa nimeni pe atunci.

                      Cât despre impresionanta colecție de bilețele, datate 1973-1974, acestea erau transmise în timpul orelor în care profesorii erau mai permisivi. „Noi am făcut matematica cu domnul Beleuz, la care am luat singurul 4 din viața mea și am visat timp de 20 de ani secvența asta”, a mai povestit Elena Căliman, care ne-a prezentat și colecția de bilețele pe care am imortalizat-o și pe care o prezentăm și noi cititorilor noștri.

                       

                      Boxul își reintră în drepturi

                      Astăzi, la Iași, se reunește Biroul Federal al FR Box. În cadrul întâlnirii se vor pune la punct toate detaliile necesare pentru ca, de la 1 iulie, boxul românesc să-și reintre în drepturi. Sau, mai exact, și boxul românesc să-și reintre în drepturi. Printre măsurile care vor fi luate figurează și cele necesare reunirii Centrelor Olimpice.

                      „De la 1 iulie, la Bacău, vom avea în pregătiri zece sportivi cu vârste cuprinse între 17 și 23 de ani”, a declarat antrenorul coordonator Relu Auraș.

                      În prima fază vom pune un accent deosebit pe pregătirea fizică. De altfel, pe tot parcursul lunii iulie, vom trage tare din punct de vedere fizic. Am monitorizat on-line antrenamentele pe care băieții le-au efectuat în perioada auto-izolării, însă adevărata pregătire nu se poate face de la distanță. Vom trage foarte tare pentru a recupera timpul pierdut și pentru a fi în formă pentru ceea ce ne așteaptă din toamnă încolo”, a mai precizat Relu Auraș.

                      Au refăcut calendarul

                      În calitate de președinte al Colegiului de Antrenori, tehnicianul băcăuan a reconfigurat întregul calendar competițional intern, întrerupt, din cauza pandemiei declanșate de COVID-19, în luna martie. Până atunci, boxul intern intrase în ring doar cu ocazia Naționalelor de Seniori din februarie, de la Iași. „Într-adevăr, am refăcut tot calendarul competițiilor, pe care-l voi expune în Biroul Federal de luni pentru validare. Noile date ar deveni operabile din septembrie încolo”, a mai spus Relu Auraș. Conform noii scheme competiționale, boxul românesc va reveni în ring pentru medalii în septembrie, atunci când vor avea loc Campionatele Naționale de Tineret și Under 22. Programate inițial în aprilie, la Giurgiu și anulate din cauza noului Coronavirus, Naționalele de Tineret și U22 vor avea o nouă gazdă, încă necunoscută. În toamnă ar urma să se desfășoare și Cupa României pentru Seniori.

                      Bilet pentru Tokyo

                      În paralel, oficialii boxului românesc așteaptă și configurarea calendarului internațional. După cum se știe, circuitul internațional a fost întrerupt în primăvară, în plină desfășurare a turneului pre-olimpic de la Londra. Un turneu care ne-a oferit o mare bucurie, odată cu calificarea lui Cosmin Gârleanu la Olimpiada de la Tokyo, amânată pentru anul 2021. Gârleanu (52 kg) a devenit, astfel, primul pugilist român calificat la cea de-a 32-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară. Posibil, nu și singurul, în condițiile în care Paul Andrei Arădoaie și Maria Claudia Nechita obținuseră, la Londra, victorii care-i mențineau în cărțile calificării. Pe lângă faptul că primul turneu pre-olimpic, cel sistat la Londra, se va relua la o dată care va fi stabilită ulterior, boxerii români vor putea să timbreze biletele pentru Tokyo și cu ocazia celui de-al doilea turneu de calificare, programat inițial în mai 2020 la Paris și, evident, amânat la rândul său.

                      Principala țintă: Paris

                      „Sigur că Olimpiada constituie țelul suprem al oricărui sportiv, însă strategia noastră este una pe termen lung. Privim spre Japonia 2021, dar ținta principală rămâne Parisul, gazda Olimpiadei de după Tokyo. Am mai spus acest lucru: noi trecem printr-o perioadă de restructurare și nu are niciun sens să grăbim lucrurile. Trebuie să le facem cât se poate de temeinic”, a afirmat antrenorul SCM-CSM Bacău, Relu Auraș, care a mărturisit că această perioadă pandemică în care nu a putut antrena s-a dovedit o piatră de moară: „Când o viață întreagă te-ai aflat în mișcare, în activitate, ți-e foarte greu să te oprești brusc și, mai mult decât atât, să nu știi când poți să-ți reiei treaba. Sigur, n-am stat de pomană, m-am auzit și văzut prin mijloacele tehnologice moderne cu sportivii și cu antrenorii, dar altceva este când te afli față în față. Tare mă tem că, în ritmul acesta, riscăm să ne transformăm în simpli roboței”.

                      Sexagerare?

                      Au revenit discuțiile interminabile despre educația sexuală. Românul n-are mâncare, n-are job, n-are nici un viitor, dar când e vorba să se discute problema educației sexuale din școli, sare cu pieptul gol în fața gloanțelor ca să-și spună părerea despre subiect. Acum, sincer mă îndoiesc de faptul că puștimea ar mai avea nevoie de ceva clarificări cu privire la acest subiect și sunt convins că, măcar o bună parte dintre absolvenții de școală generală pot da consultații propriilor profesori cu privire la această temă. Și nu de azi, de ieri. Vreți să deschidem arhivele ziarelor și să analizăm niște întâmplări de acum 10 ani, cu filmări explicite prin toaletele școlilor și liceelor?! Cum se desfășura micul trafic de fotografii și filme cu colege de școală în plină acțiune? Ce disperați erau părinții ale căror fete deveniseră celebre din cauza acestor înregistrări? Școala, însă, are ce învăța elevii pe acest subiect mai ales pe tema bolilor cu transmitere sexuală. Că nimeni nu o face și rezultatele sunt tragice. Dar principala problemă cu educația sexuală, așa cum o văd eu, este alta. Și anume faptul că se discută o problemă care să fie predată în școli, problemă asupra căreia nici adulții încă nu s-au pus de acord. Exact! Cum să fie predată o problemă care încă este în dezbatere? Este homosexualitatea o boală psihică? Comunitatea medicală se jură, azi, că nu, dar acum câteva decenii alta era abordarea. Teoria identității de gen este sau nu este dovedită științific? Sau este doar o abordare hei-rup-istă, prin care, cu ajutorul unor ONG-uri și a unor sponsorizări massive, s-a schimbat paradigma? Genul este un construct social sau este o problemă ce ține de biologie? Disforia de gen – sentimentul că o persoană ar aparține celuilalt gen – se manifestă independent sau este rezultatul unei presiuni sociale? Cu alte cuvinte, minorul care cere să fie tratat ca fetiță deși e băiat și viceversa face asta ca urmare a unei evoluții independente sau pentru că a fost expus unor stimuli și i s-a sugerat că e transexual? Cât e contribuția societății și a expunerii la teoria identității de gen și cât este o evoluție psihică independența în cazul copiilor transgender? Sunt probleme majore la care societatea răspunde cu istericale. Și de o parte, și de alta. Unii cer să nu li se ia dreptul să-și educe copiii, ceilalți asmut autoritățile publice și media și fac presiuni asupra sistemului educațional. Unii spun că de mii de ani există doar două genuri, ceilalți cer concedierea profesorilor care încă îl mai strigă pe elev John deși elevul cere să i se spună Jane. Complicat.

                      Precauția a salvat specia

                      S-a văzut cum știe cetățeanul român de vorbă bună. S-a văzut cam câtă încredere poți avea în el/ei. După aproape trei luni de coșmar, în care doar frica și amenzile i-au ținut în case și…la distanță, s-a trecut treptat la o anume relaxare, cerându-li-se lor, cetățenilor, doar trei lucruri absolut necesare și simple: purtarea măștii în spații închise, distanțare socială și igienă, spălatul pe mâini. Au tăbărât oportuniștii, apărătorii drepturilor și libertăților cetățenilor, persoane și personaje vocale, mânate de știința acumulată de pe rețelele de socializare, prezente în spațiul public la anumite ore, la anume stații de televiziune și radio, uneori și în presa scrisă: măsurile luate de Guvern sunt dictate de interese obscure, s-au măsluit analizele pentru a înfricoșa populația, teoriile conspirației universale au inundat dezbaterile publice, de ce în unele țări se poate și la noi nu, murim de foame, se scufundă economia. Redați libertate oamenilor. Când i s-a dat românului o mână, rapid, uitând de toate promisiunile și precauțiile, le-a luat pe amândouă, nesătul, disperat, fără frică și fără rușine, de parcă aceste relaxări veneau după patru ani de război, de privațiuni, de cataclisme. Domnu’ HoReCa a promis că va respecta normele, numai să se deschidă terasele. Ce a ieșit, s-a văzut: dezastru. Preoții au predicat din amvon că enoriașii nu pot fi condamnați apriori, cu credință și frica lui Dumnezeu, vor asita la slujbe de pe locurile desenate frumos în curțile bisericilor. Ce s-a întâmplat, s-a văzut, la Prislop, la Constanța, Negru Vodă, Bogdan Vodă, la toate bisericile etc.: buluc, direct la…pomană. Prin magazine, prin instituții, nu mai poartă nimeni mască, au dispărut și dezinfectanții, iar termoscanarea a fost abolită, în timp ce prim ministrul Orban politizează problema și acuză Opoziția, iar instituțiile statului însărcinate cu ordinea sunt paralizate.

                      Vrem relaxare și libertate totală! Din Constituție se reclamă doar drepturile, obligațiile sunt abrogate. Când dăm iar de greu, când năpasta se întoarece, când ATI-urile și Prosectura se umplu, evident că vinovați sunt Arafat, Tătaru, Rafila. Noi testăm rezistența la virus, la mare, la munte, la slujbe de pomenire, petreceri, manifestații, greve, la cozile pentru ajutoare. Trăiască Covidul!

                      ULTIMELE ȘTIRI