Freud ne-a argumentat că nu conștientul ne conduce viața, ci subconștientul. Sentimentele, motivele și deciziile noastre sunt efectiv influențate de experiențele trecute și păstrate în inconștient. Prieteni buni, Sigmund Freud și Carl Gustav Jung au sfărmat punțile afective dintre ei, din motive ideologice, dar și științifice. Chiar și așa, Jung nu l-a părăsit în toate pe Freud. „Până nu faci subconștientul conştient, îţi va conduce viaţa şi tu îl vei numi soartă”, a susținut mereu Jung.
Conștientul meu, ca și al dumneavoastră, are clasamente. În clasamentul instituțiilor, de pildă, Poliția, SRI, Jandarmeria ocupă locuri onorabile de pluton, în condițiile în care podiumul este pustiu. În clasamentul subconștientului, pe care nu-l pot influența, subsolul este cel care le găzduiește. Moartea recentă a unui afro-american, provocată de un polițist, mi-a întărit gândul că sistemul american de asigurare a securității publice este doldora de exces de zel. Sistemul nostru este la polul opus: lipsit de zel (eufemism, desigur). Subconștientul îmi spune că este un sistem constituit din spectatori… constatatori, care încearcă timid (alt eufemism) să vâneze efecte, nu să prevină cauze.
Aflăm uneori că mioritice exemplare de capo di tutti capi au relații amical-infracționale cu elemente ale sistemului public de asigurare a râvnitei noastre securități. Un sereist cu multe stele, condamnat, este dat în urmărire internațională, șeful serviciului de investigare a criminalității economice din Capitală, destituit, este anchetat într-un dosar care pute rău în subteranele subconștientului meu neamorțit de gargara cu… pădure fără uscături nu există. Marile fapte de vitejie, anunțate cu pompă – destructurarea unor rețele de infractori cunoscute și de către țânci – îmi produc scârbă. Unde erau faptele de vitejie, atunci când rețelele se înfiripau și terorizau? Să fie percepția mea doar un simplu/ nevinovat păcat freudian?
