marți, 30 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1933

Curente de gândire

Bun venit în post-new-modernism! Aveți grijă să închideți ușa în urmă că-i curent și trage! Și nu e doar curent, ci-s și o grămadă de curente, curente de gândire. Și astea te trag: te trag în jos. În post-new-modernism, unii gândesc cu burta. Da, da, cu burta. Ei trăiesc ca să bage la jgheab și nu invers, mama lui de Socrate!

Văd Pământul ca pe un pepene imens pe care e musai să-l faci felii și să-l înfuleci cu tot cu semințe, ba chiar și cu o parte din coajă. „Burtoșii” sunt însă o nimica toată pe lângă cei ce gândesc cu buzunarul. Pentru aceștia, lumea trebuie făcută ghem și îndesată în propriul buzunar, cu riscul de a crăpa: și lumea, și buzunarul. Există și o categorie care gândește cu ce are, era să zic între buzunare, însă vreau să fiu mai exact decât atât: cu ce are între picioare.

Bun, la drept vorbind, puteam fi și mai precis, dar suntem un ziar serios, ce plm! Categoria aceasta de gânditori trăiește ca să dea găuri- la propriu și la figurat- precum mașina de cusut Ileana și tratează tot ce-i în jur ca pe o gaură mare și neagră numai bună de înghesuit prin tot felul de unghere. Și mai dezgustători sunt cei care gândesc cu dosul. „Dosnicii” cred că universul a fost făcut ca să atârne la și de fundul lor.

Sunt și oameni care gândesc cu picioarele. Dau cu stângu-n dreptul, pun și își pun piedică, mai ceva ca ăi de la FCSB în meciul de campionat cu Academica Clinceni. În fine, există și două grupuri minuscule de gânditori. Minuscule, dar speciale. E vorba despre cei care gândesc cu sufletul- mânca-i-ar tata de poeți- și despre cei care gândesc cu…Cu?

Cu…creierul, fratele meu! Iar în această ultimă categorie intră și cei care-și pun capul la contribuție pentru a inventa tot felul de gadgeturi ce ne fac să nu mai gândim deloc. Dar absolut deloc. Bun venit în post-new-modernism!

Regizorul Aleksandr Ogariov: ”Am fost mereu pentru un teatru al emoției”

Teatrul Municipal “Bacovia” vă invită vineri, 14 februarie, și duminică, 16 februarie, la premiera absolută, în România, a spectacolului ”Sâmbăta Gandhi tăcea”, după Anastasia Bukreeva, în regia lui Aleksandr Ogariov. Această producție este cea de-a doua colaborare pe care creatorul rus o are cu Teatrul Municipal ”Bacovia”, după Atelierul de artă dramatică Cehov, susținut în luna aprilie 2019, cu actorii băcăuani, și finalizat cu spectacolul – laborator ”Trei surori”, de Anton Pavlovici Cehov, prezentat și primit foarte bine de public și de critica de specialitate, în cadrul Bacău Fest Monodrame 2019. Aleksandr Anatolievici Ogariov (Moscova, Rusia) s-a născut în 1961, în Sochi. A absolvit regia la GITIS, cea mai mai importantă universitate de teatru din Rusia, la clasa celebrului regizor Anatoli Vasiliev, căruia i-a fost apoi asistent. Din anul 1992 este angajat la Teatrul ”Școala de Artă Dramatică”, unde montează spectacole, dar și joacă. A fost conferențiar universitar la Facultatea de Actorie a Academiei Ruse de Artă Teatrală (RATI-GITIS). A montat peste 70 de spectacole pe texte clasice și contemporane din dramaturgia rusă, română și universală, în teatre din Rusia și din străinătate. Din 2016 este directorul artistic al Laboratorului Teatrului „Școala de Artă Dramatică” – LCZ (Laboratorul Combustiei Zilnice). 

 

Am descoperit acum, la repetiții, că spectacolul are un final puternic, emoțional. Vă reprezintă emoția, ca regizor, sau vă interesează ca spectacolul pe care îl construiți să fie un discurs intelectual?

– Am fost mereu pentru un teatru al emoției. Nu sunt împotriva unor construcții intelectuale, dar, dacă sunt seci, dacă nu ating omul, pe mine nu mă interesează.

Pornind de la titlul spectacolului, de ce tăcea Gandhi?

– În cazul dat, descoperirea lui Mot, personajul principal, este că, în mod nefericit, cuvântul înseamnă minciună. Tot ce i s-a spus până în acel moment s-a dovedit a fi minciună. Și există două drumuri: poți să continui minciuna asta sau poți s-o oprești. Este o situație ideală, de obicei nu se întâmplă așa, dar, în general, adolescenții simt, prin natura lor, nevoia de alegeri atât de radicale. Eroul lui Salinger, de exemplu, din romanul ”De veghe în lanul de secară”, luptă împotriva minciunii. Sau Hamlet. Care se răscoală împotriva unui sistem. În fiecare generație există o asemenea necesitate, care se naște în inimile celor tineri, să anuleze minciuna care s-a adunat până la ei. În cazul nostru, dramaturgul Anastasia Bukreeva propune o altă abordare, una în care personajul nu se bate, nu se revoltă, ci, din contră, se întoarce în interiorul lui.

De ce ați propus acest text pentru spectacol? Ce v-a atras la el?

– Eliza (Eliza Noemi Judeu, manager al Teatrului Municipal ”Bacovia”, n.m.) m-a rugat să fie o piesă contemporană rusească, și dintre piesele moderne pe care le știam, aceasta este cea mai clară în povestire și e universală, nu ține doar de ruși. E ceva internațional, o povestire a unui tânăr de orice naționalitate. Este foarte important pentru mine ca, dacă e o piesă modernă, să mă uimească, să nu mai fi văzut până în acel moment același fel de a gândi.

De ce ați optat pentru Anastasia Bukreeva? Ce înseamnă acest dramaturg pentru teatrul contemporan rus și pentru regizorul Aleksander Ogariov?

– Protestul este, de obicei, o acțiune mai mult masculină, aici, în schimb, avem o femeie care scrie despre protest și se vede că tot ce se întâmplă este foarte personal, și e, de fapt, o situație care s-a întâmplat chiar în familia ei. Ea alege ca personajul principal să fie băiat, dar acest băiat este de parcă ar trăi în interiorul ei. Mi se pare interesant faptul că femeile își iau asupra lor responsabilitatea de a spune ceea ce până acum vorbeau doar bărbații. Și o simt cumva asemănătoare, pentru că și eu iubesc acest sentiment de singurătate, că și ea este mai singuratică printre dramaturgii ruși, nu face parte din niciun clan, din nicio școală. E ca un firicel de iarbă care își face loc prin asfalt. Este foarte individuală, nu știu cum a reușit.

De ce ați ales să lucrați cu un coregraf? Și de ce ați ales-o pe Mariana Gavriciuc?

– Eu nu știu pe nimeni în România, unicul meu consultant a fost Raluca Rădulescu, am rugat-o pe ea să caute un coregraf bun. Mă bucur că Mariana a avut timpul necesar, pentru că se vede că ea se implică real cu tot sufletul, munca ei e foarte migăloasă, pentru că presupune să transforme tot ce este cotidian în actori în acțiuni de creație. Faptul că mai vedeți un dans, o mișcare sau alta, asta este doar jumătate din munca ei, este multă muncă invizibilă, când este vorba ca un gest, o întoarcere de cap să comunice mai mult de atât. Mariana le lucrează foarte detaliat. Așa că pentru mine este o bucurie, nu știu dacă toată lumea e așa pe-aici (râde, n.m.), dar primul coregraf român cu care am ajuns să lucrez, Mariana Gavriciuc, mie îmi place foarte mult.

Ce rol are mișcarea scenică în acest spectacol? V-a interesat să imprimați un anumit ritm acțiunii?

– Eu sunt adeptul unor povestiri poetice și tot ce e legat de poezie nu poate fi făcut cu ceea ce numesc eu ”tehnica unui serial”, nu se potrivește. De aceea trebuie să schimbi tot, inclusiv mișcarea, totul trebuie să fie altfel și de aceea rolului ei e cel mai important.

  – De ce ați optat să lucrați cu scenografa Clara Pop? Ce ați dorit de la scenografie, în acest spectacol?

– Dacă pe Mariana a propus-o Raluca, pe Clara, a adus-o Mariana (râde, n.m.). Acum lucrăm împreună și e o echipă foarte bună. La un moment dat am făcut, în această echipă, un fel de călătorie prin piesă, am vorbit ce am putea face cu anumite scene, pe partea de imagine, și Clara este foarte flexibilă și foarte spontană în a veni cu idei și mi-a plăcut tot ce a propus. Ce este special la acest decor este că are mai multe zone de acțiune care, toate, trebuie să fie unite într-o singură imagine. Și mai e ceva specific în Bacău, aici nu sunt foarte mulți bani, și e o artă deosebită să faci un decor special cu foarte puțini bani.

– Cum ați rezuma în câteva cuvinte ”Sâmbăta Gandhi tăcea?”, dacă e să ne referim la viziunea regizorului, și nu neapărat la text. Ce ați urmărit cu acest spectacol?

– Este o călătorie interioară. Nu avem neapărat o ordine cronologică a unor evenimente exterioare, cu toate că ea există undeva, e o călătorie în interiorul unui suflet tânăr și este practic observarea acestui suflet tânăr care se află într-un moment foarte delicat, în care își dă seama care este idealul, dar și că nu poate ajunge la el.

Eu am văzut, citind textul pentru prima dată, tema familiei, a unei familii contemporane, disfuncționale. Și lipsa comunicării între oameni. Este în final și despre asta spectacolul dumneavoastră? Sau este doar un discurs interior al unui adolescent din zilele noastre?

– Desigur că este și această temă veșnică a separării unei familii, pe care mulți scriitori au abordat-o, precum Thomas Mann, în ”Casa Buddenbrook”, de exemplu, sau mulți alți clasici, care au cercetat tema asta, dar ce este special în această piesă este că ea este foarte luminoasă. Mot, eroul, găsește un drum, prin care practic se orientează tot spre familia perfectă, pe care o are de la început în minte. El simte acea situație incipientă, în care se afla familia sa, ca un fel de Rai, pe care el l-a trăit. Apoi a fost alungarea din Rai, dar el continuă să-și dorească să se întoarcă în Rai, și merge într-acolo. Nu se știe dacă o să ajungă sau nu, dar el vrea să ajungă acolo.

Care sunt calitățile pe care le căutați într-un actor cu care lucrați și ce vă deranjează sau ce acceptați cu dificultate la membrii unei distribuții?

– În primul rând, suntem toți oameni diferiți, cu interese, temperamente și caractere diferite, și cât trăim, aceste caractere și individualități, sunt toate în legătură cu țelul fiecăruia. Când intrăm în teritoriul teatrului, trebuie să înțelegem că toți suntem oameni care iubesc teatrul, și ne-am adunat aici pentru teatru, și ne ocupăm de teatru. Atât timp cît dragostea de teatru devine criteriul principal în munca noastră, restul problemelor nu mai contează. Desigur că ne-am dori ca un actor să aibă o voce bună, o plastică bună, o poezie în corp, să fie adaptabil, dar, la urma urmei, e mai puțin important decât faptul că fiecare care lucrează în teatru este un pic ”nebun”. Suntem un grup de ”nebuni”, care pun pe primul loc teatrul, lăsând în urmă ceea ce este foarte individual, temperamente, interese s.a.m.d. Dacă există această capacitate de a iubi teatrul, atunci nu există nicio altă problemă. Uite, astăzi, a intrat în spectacol Tinel (Tinel Cojocariu, tehnician, n.m.), se vede că el iubește teatrul, și cu el se poate lucra foarte ușor, cu toate că nu s-a pregătit pentru asta. Iată, el deja este foarte util pentru teatru. Dacă, așa cum zicea Stanislavski, iubești arta din tine, și nu pe tine-n artă, nu e nicio problemă. Dar dacă există în primul rând dragoste de sine, atunci e greu să comunicăm.

De ce ați ales să lucrați cu două distribuții?

-Pur și simplu atunci când am împărțit rolurile ne-am da seama că există mai mulți oameni potriviți pentru rolurile respective. Și când sunt oameni doritori să lucreze cu mine, și eu doresc să lucrez cu ei, mai ales că nici doamna directoare (Eliza Noemi Judeu, n.m.) nu a fost împotrivă, ci, din contră. De exemplu, unii directori de teatru din Moscova sunt împotriva ideii de a avea două distribuții, pentru că asta face ca spectacolul să coste mai mult.

Ce are specific, în opinia dvs, Teatrul Municipal ”Bacovia”, față de alte echipe cu care ați lucrat, și de ce ați acceptat să veniți pentru a doua oară să faceți un spectacol aici?

Am revenit pentru că prima colaborare nu mi-a lăsat nicio emoție negativă, asta în primul rând, și apoi, pentru că directoarea Teatrului a dorit să revin pentru acest nou spectacol. Și dacă ne iubim unii pe alții, de ce să nu ne întâlnim din nou? (zâmbește, n.m.)

Am remarcat, la repetiții, că puneți mare accent pe detalii, că lucrați cu finețe milimetrică? De ce acționați astfel și ce altceva mai este important pentru regizorul Aleksander Ogariov când lucrează la un spectacol?

-Necesitatea detaliilor se deschide treptat. Când ne îndreptăm spre o creație, spre o ființă, observăm că această ființă, ca să funcționeze, are nevoie de detalii. Dacă, de exemplu, vorbim despre o pasăre, despre care descoperim, poate, că are aripile rănite, sau că nu e frumoasă, sau că e oarbă, mereu trebuie să perfecționăm această pasăre, ca ea să zboare și să fie frumoasă.

– Se spune despre ruși că au un fel mai profund de a simți și de a privi viața, că trăiesc mai intens? Ce fel de trăire ați descoperit în Bacău sau în România? Simțim și trăim diferit?

-Această idee este generată de faptul că poporul rus este un popor căruia i-a fost dat să sufere mult. Și doar suferințele îl fac, pe un om, om. Rușii au obiceiul ăsta de a vorbi despre ei ca despre un popor suferind, dar cred că și românii au experiență de suferință destul de mare. Și ei au ce să povestească în sensul ăsta. Pe de altă parte, suferințele noastre rusești sunt mai sălbatice și de obicei ele arată nejustificate dacă e să vorbim de o creație. Românii, pentru că se află într-un punct central în Europa, studiază și au formate mai bine aceste legi ale artei. De aceea e foarte plăcut să exiști și să creezi aici. Înainte de a veni în Bacău am fost la Cluj, să lucrez cu niște studenți. Sau profesorul lor, Miklós Bács, era bun, sau situația era bună, dar erau niște studenți foarte conectați, foarte interesați, și foarte bine pregătiți tehnic. De aceea, comunicarea cu ei a fost foarte plăcută.

-Dacă ar fi să recomandați o listă de lecturi obligatorii tinerilor actori, care ar fi primele trei titluri?

-Probabil că aș merge în trei direcții. Aș propune Oscar Wilde, eseurile, pentru imaginea pe care o are asupra artei, pentru a vedea ce înseamnă paradoxul artei, al doilea ar fi Platon, cu dialogurile sale, pentru logica ideilor, și al treilea probabil că ar fi Thomas Mann, pentru ceea ce înseamnă spiritual omului. ”Iosif și frații săi” e o carte care cercetează sufletul în toată profunzimea lui.

Laura Huiban

Foto: Chromatique

 

Debut de an în forță la DEDEMAN AUTOMOBILE. Noul Renault CAPTUR se lansează pe piața auto băcăuană

    Noul Captur își consolidează identitatea care i-a adus succesul, oferind în același timp o evoluție importantă în materie de confort şi design Noul model este disponibil în trei versiuni de echipare (Life, Zen şi Intens), 90 de versiuni de personalizare la exterior și 6 motorizări. Prețul de pornire este de 13.500 euro cu TVA prin Programul Remat.

    Dedeman Automobile prezintă pe piața auto băcăuană Noul Captur, modelul Renault pionier şi lider în Europa pe segmentul SUV-urilor urbane. Pe o piață care a devenit extrem de competitivă, noul model rămâne fidel identității care i-a adus succesul, oferind mai multe posibilități de personalizare, o calitate percepută îmbunătățită şi tehnologie de ultimă oră.
    Revoluția interioară inițiată pe Noul Clio continuă cu Noul Captur. Acesta preia și dezvoltă un „Smart Cockpit”, înclinat ușor spre şofer, cu o nouă consolă de bord. Însă nu doar poziția de conducere este regândită. Întreg spațiul destinat pasagerilor propune o revoluție atât din punct de vedere al stilului, cât și al calității, asigurând o experiență similară celei disponibile pe modelele din segmentele superioare. Ecranul multimedia de 9,3” (de două ori mai mare în comparaţie cu versiunea de 7”), o componentă cheie a „Smart Cockpit-ului”, este cel mai mare din segment. Datorită orientării acestuia spre șofer şi cu ajutorul noului sistem multimedia Renault EASY LINK, toate serviciile multimedia sunt ușor accesibile, la fel ca și setările MULTI-SENSE și parametrii pentru sistemele de asistență la conducere.

    Cu aripi elegant conturate și cu plafonul personalizabil, care creează efectul ”floating roof”, noul SUV de segment B este inconfundabil. Transformarea exterioară, realizată cu ajutorul unor linii mai expresive, respectă în același timp aspectele senzuale ale „designului francez” pe care Renault le prețuiește. Noul Captur este mai lung (4,23 m sau +11 cm), propune jante de 18” (în funcție de versiune), un ampatament mărit (2,63 m sau +2 cm), 27 l pentru spațiul de depozitare, inteligent distribuite în habitaclu și un portbagaj extrem de voluminos, desemnat Best in Class, de 536l.

    Ținând cont de noile norme de poluare, dar și de dorințele clienților, Renault propune pentru noul Captur o gamă largă de motoare reproiectate, în mare măsură, pe benzină și diesel, dar și o variantă benzină + GPL. Împreună cu o cutie de viteze manuală cu 5 sau 6 trepte și cu o cutie de viteze automată cu dublu ambreiaj cu 7 trepte, aceste motoare oferă o paletă largă de putere: de la 100 la 155 CP pentru benzină și de la 95 la 115 CP pentru diesel.

    Așa cum s-a întâmplat cu modelul Clio V, Noul Captur oferă cel mai complex sistem de asistență la condus din categoria sa. Cel mai notabil dintre aceste sisteme de asistență este Asistentul în trafic și pe autostradă, un serviciu unic în segmentul SUV-urilor urbane și, în general, în segmentul vehiculelor polivalente. Oferind mai mult confort și în mod semnificativ mai puțin zgomot de rulare în blocaje și pe autostradă, acest sistem avansat de asistență la condus constituie o primă etapă spre vehiculul autonom și este disponibil de la momentul lansării.

    Încă de la primul nivel de echipare ( LIFE) Noul Captur propune iluminare LED Full Pure Vision, dar și mai mult spațiu și modularitate în comparație cu generația anterioară. Lista echipamentelor standard include noutăți și exclusivități pentru acest segment: un pachet complet de siguranță activă cu păstrarea benzii de circulație, frânare de urgență activă, detectarea pietonilor și a bicicliștilor, alertă privind distanța de rulare, recunoașterea semnelor de circulație, cruise control, aprindere automată a farurilor şi apel de urgență.
    Pentru partea de siguranță pasivă modelul este prevăzut cu șase airbag-uri, suport Isofix, un tablou de bord digital de 4,2”, banchetă culisantă de 16 cm care poate fi pliată 1/3 sau 2/3, geamuri electrice și oglinzi electrice încălzite.

    În perioada 14 – 16 februarie echipa DEDEMAN AUTOMOBILE vă așteaptă în cele două showroom-uri (Bacău, str. Republicii nr. 185 și Onești, str. Slănicului nr. 10A) pentru a face cunoștință cu noul Renault Captur.
    Și, întrucât este o perioadă marcată de manifestări ale dragostei, dacă îți place de noul Captur și faci un selfie cu el, îl poți ”cuceri” pentru un week-end de vis într-o locație aleasă de tine și cu toate cheltuielile incluse. Programul în aceste zile este unul special, dedicat descoperirilor reciproce și ofertelor atrăgătoare: vineri-sâmbătă între orele 9.00 – 19.00, duminică (16.02), între orele 9.00 – 15.00.

    România merită tot ce i se întâmplă

    O să vi se pară ciudat. O să spuneți că m-am dilit. Dar consider că țara asta, așa cum este, și-a pierdut rostul.

    Faptul că merge cu viteză maximă spre implozie nu mă întristează, mă bucură. De România așa cum este trebuie să se aleagă praful, locuitorii trebuie să sufere cele mai crunte umilințe și nevoi, instituțiile trebuie să fie desființate pentru că numai astfel se va putea reclădi totul de la zero.

    Nu sunt anarhist, însă nu mai văd nici un viitor acestei aglomerări de populație care crede că formează o țară.

    Dacă vreți, vă dău exemple din istorie: a trebuit să vină veacul fanariot și să distrugă țările române pentru ca națiunea să ia totul de la capăt și să se reconstruiască.

    Astăzi suntem în plin proces de implozie ca națiune. Putem da vina pe influențele străine, pe amestecul diferitelor guverne în treburile noastre, dar nu putem nega faptul că cel mai mare rău ni l-am făcut noi înșine.

    Am refuzat să ne punem mintea la treabă și am luat de bune toate prostiile care ne-au fost băgate pe gât. N-am stat să ne întrebăm dacă e adevărat sau nu, dacă nu cumva mai există și alte idei, teorii, drumuri și așa mai departe.

    Și am ajuns în momentul în care toate instituțiile au fost parazitate iar statul este paralizat. Dacă izbucnește un război, o epidemie, dacă se petrece un cutremur, să nu va imaginați că Statul poate să răspundă.

    Dar să lăsăm organizarea instituțională; în România nu e posibilă o simplă discuție pe o anumită temă; o idee dacă este lansată de un grup conectat la centrele de Putere, aceea va fi promovată iar oricine va avea opinii contrare va fi descurajat și izolat.

    Privatizarea Sănătății? A Educației? Băgarea la zdup a celor care au alte idei? Înlocuirea instituțiilor statului cu ONG-uri? Toate sunt bune, ni se spune și vor fi puse în practică.

    România nu mai este o țară pentru că nu mai există instituțiile unei țări. Constituția a ajuns hârtie igienică pentru cei cocoțați în funcții prin grijă serviciilor secrete și a agenților de influență.

    Cu cât se alege praful mai repede, cu atât e mai bine pentru că poate începe greaua muncă de reconstrucție.

    „Cartea, prietena mea”, un proiect de succes al Școlii „Nicolae Iorga”

    Grație muncii de echipă dintre organizatori și participanți – părinți-copii-dascăli implicați în organizarea, desfășurarea și evaluarea primelor două ediții ale acestui proiect, anul acesta școlar Proiectul „Cartea, prietena mea”, Ediția a III-a, a fost înscris în OMEC, CAER 5597/16.12.2019 la poziția 153. Aplicanți ai proiectului sunt Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Bacău și Școala Gimnazială „Octavian Voicu” Bacău, iar inițiatori și coordonatori sunt Nicoleta-Luminița Gora, Irina-Mihaela Cosma și Iulia Lefter. Partenerii sunt Biblioteca Județeană „C. Sturdza” Bacău, Asociația „Centrul Părinții Spun Prezent” Bacău și Biserica „Sfântul Dumitru” Bacău.

    Anul acesta școlar în proiectul nostru sunt implicate 56 de unități de învățământ școlar: 33 din municipiul și județul Bacău, iar 23 din județele: Bistrița Năsăud, Botoșani, Brăila, Constanța, Dolj, Gorj, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Neamț, Olt, Ploiești, Prahova, Suceava, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Timiș. Scopul proiectului constă în atragerea și stimularea interesului copiilor pentru lectura individuală și colectivă în timpul preșcolarității și școlarității mici în vederea dezvoltării și activizării vocabularului, precum și a tehnicilor de muncă intelectuală. Azi, mai mult ca oricând, avem nevoie de părinți deschiși, dornici de a dori să devină mai buni (pentru copiii lor!) și care să fie râvnitori de a fi o parte activă în educarea copilului împreună cu educatoarea/învățătoarea acestuia. Credința noastră este că exemplul corect al unui părinte implicat va conduce pas cu pas copilul spre consolidarea cunoștințelor despre limba și literatura română și, în același timp, la autodefinirea și fundamentarea unui traseu educațional personalizat.

    În lunile noiembrie și decembrie 2019, conform activităților înscrise în proiect au avut loc recitări și lecturi în bibliotecile școlilor. Părintele Ionuț Pleșcău afirma anul trecut pe 5 martie 2019 în deschiderea Concursului Județean „Cuvânt, copil, carte” că răsfoirea unei cărți are un impact deosebit asupra dezvoltării noastre. Domnia sa a subliniat ideea legăturii ce se crează între cititor și scriitor, legătură care îl conduce pe primul spre trăirea sentimentelor de respect și admirație față de cel de-al doilea!

    În data 5 martie 2020, la ora 10, în Biblioteca Județeană „C. Sturdza” Bacău, Secția pentru copii, se va desfășura Concursul de creație „Cuvânt, copil, carte”, Ediția a III-a. Această acțiune este activitatea centrală a proiectului „Cartea, prietena mea”. Concursul este gratuit și se adresează preșcolarilor și școlarilor mici. Cele 3 secțiuni la care s-au putut înscrie copiii sunt: „Cuvinte și versuri”, Cuvinte și creații libere” și „Natura”. A treia secțiune este dedicată doar copiilor cu cerințe educative speciale. Datorită experienței din prima ediție a concursului, anul trecut școlar, la a doua ediție, am oferit șansa de a fi împreună tuturor copiilor fără nici o deosebire privind condițiile lor fizice, sociale, emoționale, lingvistice sau de altă natură. Aceștia au avut posibilitatea de a realiza un colaj pe tema naturii.

    Organizatorii au înscris și centralizat anul acesta 317 (anul trecut au fost doar 241) lucrări: 200 realizate de preșcolari, 71 de școlari și 46 de copii cu cerințe educative speciale. 166 de cadre didactice au sprijinit pașii acestor copii. Conform Metodologiei – cadru de organizare și desfășurare a competițiilor școlare și a Regulamentului de organizare a activităților cuprinse în calendarul activităților educative, școlare și extrașcolare 25% dintre acestea vor fi apreciate cu premii I, II, III sau mențiuni, iar 75% vor fi apreciate cu diplome de participare. În perioada 04.02.2020 – 04.03.2020 juriul evaluează și apreciază lucrările înscrise în concurs.

    Juriul are următoarea componență: • pentru învățământul preșcolar președinte: prof. Maftei Veluța, inspector școlar de specialitate pentru educație timpurie ISJ Bacău, și membrii: prof. Carmen Nedelcu – director Școala Gimnazială „George Bacovia” Bacău și prof. Elena Roșca – director Școala Gimnazială „Alecu Russo” Bacău; • pentru învățământul școlar: președinte: Cristina Costea Oltea – director adjunct la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Bacău și membrii: Daniel Florin Dincă, profesor de limba și literatura română la Școala Gimnazială Nr. 1 Blăgești, județul Bacău și Iulia Ștefania Leteanu – șef la Biroul Filiale, copii și arte, Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” Bacău; • pentru învățământul cu cerințe educative speciale:președinte: prof. dr. Oana Maria Droiman – inspector școlar învâțământ special ISJ Bacău și membrii: prof. Mariana Umbrărescu – director Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Bacău, prof. Adriana Vrabie – profesor de educație tehnologică la Școala Gimnazială „Miron Costin” Bacău. Criteriile care au stat la baza premierii lucrărilor au fost: originalitatea și jocul de cuvinte și de rime, vocabularul simplu, specific vârstei, dar expresiv și ludic, jocul de imagini, unele asocieri de cuvinte care s-au concretizat în figuri de stil, precum și creativitatea, estetica, încadrarea în tematica concursului (natura).

    Cristina Comănescu și Nicoleta-Luminița Gora, coordonatorii cărții electronice „Cuvânt, copil, carte” vor realiza Ediția nr. 3 a acesteia sub egida Editurii Docucenter Bacău și o vor trimite ulterior pe mail fiecărui participant. Referent științific al cărții noastre este Ioana Boghian, lector univ. dr. la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău. Momentele speciale încărcate de emoții pozitive trăite împreună de părinți, copii și dascăli în timpul desfășurării Concursului „Cuvânt, copil, carte” în Biblioteca Județeană „C. Sturdza” Bacău, Secțiunea pentru copii, ne-au determinat ca în premieră, pe 5 martie 2020, juriul prezent să acorde și o Diplomă pentru cel mai bun recitator!

    Suntem recunoscători fiecărui participant la proiectul nostru pentru oferirea sentimentului de bucurie, pace și apartenență la o familie frumoasă care privește în aceeași direcție apreciind valoarea!

    În școala noastră anul acesta școlar se desfășoară și proiectul Vorbim corect, comunicăm ușor – prezent în CAEJ Calendarul activităților educative județene – 2020 Bacău. Organizatori sunt Șc G. N. Iorga și C.L.I. – Centrul Logopedic Interscolar – prof Alexandra Năstac și educ. Dorina Zota. La amândouă proiecte participă toate educatoarele: Zota Dorina, Apostu Cornelia, Rotaru Marinela, Ciobanu Gabriela, Tănase Roxana, Moreanu Bernadeta, Bârgăoanu Daniela, Petre Romina, Trifan Manuela, Matei Anișoara, Iancu Andreea, Gora Nicoleta-Luminița, precum și conducerea școlii noastre, director, prof. Umbrărescu Mariana și dir. adj., prof. Costea Oltea Cristina.

    Profesor pentru învățământul preșcolar, Nicoleta-Luminița Gora

    2 my Coffee 2 go Mai mult decât o cafenea – o experiență

    Ziua Îndrăgostiților nu poate începe mai bine decât cu o cafea aromată în cea mai nouă și cochetă cafenea din Bacău. Deși noua locație este deja deschisă publicului băcăuan, aceasta va avea lansarea oficială chiar astăzi cu o surpriză pentru toți îndrăgostiții care ne calcă pragul – „cumperi o cafea și jumătatea ta primește una gratis”. 

    2 my Coffee 2 go este situată pe stradă 9 Mai nr 54, vizavi de Liceul Sportiv și vă întâmpină cu sortimente de cafea din boabe culese, procesate și prăjite cu grijă în locuri de tradiție din America Centrală, America de Sud și zona de Nord a Italiei.  Aceste detalii se vor simți într-o cafea care are o aciditate moderată, o aromă de neuitat și o intensitate care se găsește doar în cazul sortimentelor 100% arabica.

    Pe lângă aceasta, Vlad, expert în prepararea cafelei, vă mai poate servi cu sandwich-uri proaspete, pregătite din ingrediente atent alese.  Dacă doriți ceva dulce, vă puteți răsfăța cu un fursec oferit din partea casei sau cu mai multe sortimente de tarte cu fulgi de migdale și ciocolată, croissante umplute și ștrudele cu brânză dulce și stafide. 

    Cum a apărut ideea?

    „Ideea a apărut de la faptul că sunt o persoană matinală care preferă să se trezească cu jumătate de oră mai devreme doar pentru a se bucura în liniște de o cafea bună. Ulterior, am început să studiez mai în detaliu tot ceea ce ține de acest domeniu, și la sfârșitul anului trecut, după un curs de barista, am hotărât să împărtășesc bucuria mea din fiecare dimineață cu restul oamenilor. 

    Așa că am căutat un spațiu în care să adun toate ideile și toate sentimentele pe care mi le oferă o cafea bună. Rezultatul final oferă căldură, un ambient plăcut și multă aromă de cafea, lucruri care nu ar fi fost posibile fără ajutorul unor oameni extraordinari (echipa RVtecture) care mi-au transpus gândurile într-un design intim și călduros care te trimite pentru o secundă în piazzetele înghesuite, pe străduțe pavate, unde se aude doar foșnetul foilor de ziar. „

     Vă invităm cu drag sa încercați aromele unei cafele deosebite într-o atmosferă caldă și relaxantă! 

    RVtecture.com

    RVtecture este o companie arhitecturală și de design, ce a luat naștere în anul 2018 prin asocierea celor doi arhitecți, Vlad Lucian Grapă și Robert Șendroiu. Doi tineri, cu ambiții mărețe, care doresc să reformeze spațiile în care trăim și care ne înconjoară. Creativitatea, calitatea și atenția la detalii sunt valorile care definesc serviciile RVtecture – fie că este vorba de consultanță, arhitectură sau design interior. Calități, ce se transpun și sunt vizibile și în proiectul 2 my Coffee 2 Go, proiect foarte drag arhitecților, fiind primul din categoria HoReCa în orașul natal al unuia dintre arhitecți.

    Iar povestea RVtecure a început…

    “Încă de pe treptele facultății, ni s-a ivit oportunitatea preluării unui proiect. Practic, nu ne închipuiam noi că acest mic proiect, va pune bazele a ceea ce este astăzi RVtecture. Ulterior, după mai multe colaborări, ne-am dat seama că punctele forte ale unuia dintre noi sunt punctele mai slabe ale celuilalt. Astfel s-a creat un amestec omogen, ce ne permite să fim o echipă de succes în adevăratul sens al cuvântului.”

    Cum ați ajuns să lucrați la proiectul 2 my Coffee 2 Go?

    “Am ajuns să colaborăm cu partenerii de la cafenea în urma unei recomandări. Este un proiect de suflet, la care s-a lucrat cu drag și spor timp de 2 luni, pentru a oferi locuitorilor Bacăului un spațiu primitor în care să își savureze cafeaua cu zâmbetul pe buze. Rezultatul final nu ar fi fost posibil fără fondatorii cafenelei, niște oameni extraordinari, care ne-au inspirat și pe aceasta cale ținem să le mulțumim. Îi invităm pe toți băcăuanii să descopere magia locului, savurând probabil cea mai bună cafea din oraș.”

     Care este misiunea RVtecture?

    “Reperul principal al firmei RVtecture pentru realizarea unui proiect arhitectural este transpunerea visului clientului într-un spațiu real, care să fie funcțional și în acelasi timp elegant, fie el rezidențial sau comercial. Activitatea o conducem din București, însă ne dorim să realizăm proiecte pretutindeni. Ne place să cunoaștem clientul, să creăm povești și experiențe extraordinare ce merită povestite. Pentru mai multe detalii, vă invităm să vizitați pagina noastră de internet www.rvtecture.com.”

     

    Fotbal/ Liga a IV-a: Așteptând tragerea

    Campionatul Ligii a IV-a se va relua pe 7 martie, odată cu etapa a 15-a. O etapă care programează în Seria de Bacău derby-ul la vârf dintre prima clasată AS Suporterilor FCM Bacău și vice-lidera FC Dinamo Bacău. Despărțite de un singur punct în clasament, cele două fruntașe băcăuane sunt urmate în ierarhia Seriei de Voința Gârleni.

    În cealaltă Serie, cea a Văii Trotușului, pe podium se află Viitorul Curița, Voința Oituz și CSM Moinești. După încheierea sezonului regulat, Liga a IV-a va continua cu play-off-ul care va reuni primele trei clasate din fiecare serie. Pentru a accede în play-off, dincolo de criteriul sportiv, respectivele echipe trebuie să îndeplinească încă două cerințe: să aibă Certificat de Identitate Sportivă eliberat de MTS și să dispună de echipe de juniori.

    În caz contrar, în play-off va ajunge următoarea clasată. De notat faptul că săptămâna viitoare va avea loc tragerea la sorți a barajului pentru promovare în Liga a III-a, campioana Bacăului fiind repartizată într-o urnă în care se mai regăsesc reprezentantele județelor Botoșani, Neamț, Iași, Suceava și Vaslui. „Barajul” va avea loc în dublă manșă, pe 13 și 20 iunie.

    La un punct de podium

    CSM Târgoviște 37 de puncte, Știința Bacău 36. Astfel se prezintă lupta pentru locul 3 în clasamentul Diviziei A1 la volei după etapa a 18-a desfășurată miercuri. O etapă în care CSM Târgoviște a stat, iar Știința a refăcut o parte din terenul pierdut, impunându-se categoric acasă, cu 3-0 (11, 17, 15), în fața următoarei clasate, CSM Lugoj.

    Bănățencele au deplasat la Bacău un lot din numai șapte jucătoare, ceea ce ne face să ne gândim (și să sperăm) că își concentrează forțele pentru jocul de sâmbătă, de acasă, în care vor primi vizita celor de la CSM Târgoviște. Știința, în schimb, se va deplasa sâmbătă la Galați, unde nu are voie să pași greșiți.

    „Mergem la Galați pentru a ne impune”, a declarat antrenorul băcăuancelor, Florin Grapă. Tot sâmbătă are loc și derby-ul sezonului regulat: Alba Blaj- Dinamo. Contra Lugojului, Știința a evoluat în formula: Kapelovies 5 puncte, Rogojinaru 9, Koleva 4, Grudina 3, Faleș 4, Rueda 6, Sain- libero. Au mai jucat: Ciocian 5, Pihlajamaki 13, Dițu 3, Stoian 3, Ciucu-libero.

    Rezultatele etapei a 18-a: Știința- CSM Lugoj 3-0, Dinamo- Belor Galați 3-0, Alba Blaj- CSO Voluntari 3-0, Rapid- FC Argeș 0-3, „U” NTT Data Cluj- CS Medgidia 3-2. CSM Târgoviște a stat.

    Programul etapei a 19-a (sâmbată, 15 februarie): CS Medgidia- Rapid București, FC Argeș- CSO Voluntari, Alba Blaj- Dinamo București (ora 13.30, TVR3), Belor Galați- Știința Bacău (ora 19.00), CSM Lugoj- CSM Târgoviște. „U” NTT Data Cluj stă.

    Clasament

    1 Volei Alba Blaj 16 15 1 47-5 46p.
    2 Dinamo București 16 15 1 45-7 45p.
    3 CSM Târgoviște 16 13 3 41-16 37p.
    4 Știința Bacău 16 12 4 38-15 36p.
    5 CSM Lugoj 17 9 8 33-29 28p.
    6 Belor Galați 17 8 9 28-31 26p.
    7 FC Argeș Pitești 16 6 10 23-36 17p.
    8 „U” NTT Data Cluj 17 5 12 20-42 14p.
    9 CS Medgidia 16 4 12 22-37 13p.
    10 Rapid București 17 2 15 11-47 6p.
    11 CSO Voluntari 16 1 15 4-47 2p.

    Amicale de (inter)sezon

    Până la reluarea campionatului Ligii a III-a mai sunt trei săptămâni. Motiv pentru care cele două divizionare C ale Bacăului își intensifică atât pregătirile, cât și jocurile de verificare. Aflată în cantonament la Târlungeni, lidera Seriei I, Aerostar Bacău și-a programat săptamâna aceasta nu mai puțin de trei meciuri-test. Primul dintre ele a avut loc miercuri, la Sfântu-Gheorghe, pe terenul prim-divizionarei Sepsi din localitate.

    „Aviatorii” au fost învinși de Sepsi cu 3-1, golurile fiind marcate de Demeter, Fulop si C. Ardei (autogol) pentru gazde, respectiv același C. Ardei. În jocul de la Sfântu-Gheorghe, antrenorii Daniel Munteanu, Andrei Vatră și Florin Anton au utilizat următoarea garnitură de start: Miron- Vișinar, C. Ardei, Moisi, Balint- Gavrilă, Chelaru, Chirilă, Manole- Corban, Vraciu. Au mai jucat: Cebotari, Mihălăchioae, Botezatu, Copoț-Barb, Gorovei și Zaharia.

    Astăzi și mâine, Aerostar va mai bifa două partide de verificare, ambele la Târlungeni: cu Corona Brașov, respectiv Cetate Râșnov. Și cealaltă divizionară C băcăuană, CSM se află într-un stagiu centralizat de pregătire, dar la baza proprie de la stadionul „Letea”.

    Echipa antrenată de Giani Florian își va încheia cantonamentul sâmbătă, atunci când penultima clasată din Seria I a Ligii a III-a va disputa un amical la Roman, contra vasluienilor de la Sporting Juniorul.

    Prețul benzinei, sub 5 lei pe litru

    Prețurile carburanților la pompă au tot scăzut, de la finele lunii trecute, când OMV Petrom, compania cu cele mai multe benzinării din țară, decisese ieftinirea produselor specifice cu zece bani.

    Astfel că, în prezent, litrul de benzină standard a scăzut sub prețul psihologic de 5 lei. Mai exact, benzina euro 95 are un preț de 4,99 lei/litru.

    Benzina Premium, cu cifră octanică 99, costă 5,46 de lei, în vreme ce motorina regulară se vinde cu 5,12 lei/litru, iar cea Premium, cu 5,41 lei/litru.

    Însă, va trebui să luăm în calcul și apropierea weekend-ului, când, ca de obicei, toate prețurile la carburanți scad, în stațiile Petrom, cu încă 5 bani/litru.

    Trendul a fost copiat și de ceilalți jucători din piață, Rompetrol vânzând benzina standard cu 5,03 lei/litru, Lukoil, cu 5,04 lei/litru, OMV, cu 5,6 lei/litru, iar Socar, cu 5,06 – 5,08 lei/litru.

    Reamintim că, la începutul anului, carburanții auto se ieftiniseră cu 30 de bani, după eliminarea supraaccizei aplicată acestor produse.

    „Protejează-ţi sănătatea! Sănătatea reproducerii – dreptul şi responsabilitatea ta!”, o nouă campanie a Direcției de Sănătate Publică

    Campania din acest an aduce în atenția publicului problematica sănătății reproducerii pentru adolescenți și femeile gravide și are ca obiectiv creșterea nivelului de informare al acestora despre: contracepție, importanța planificării familiale, sănătatea în perioada sarcinii, avorturile și complicațiile acestora, bolile cu transmitere sexuală.
    Sănătatea reproducerii definită ca fiind o bună stare fizică, mentală și socială și nu doar absența bolii sau a infirmității, în toate aspectele referitoare la sistemul reproducător și la funcțiile și procesele acestuia, se referă la faptul că oamenii sunt capabili să aibă o viață sexuală satisfăcătoare și sigură și că au capacitatea de a se reproduce și libertatea de a decide cu privire la viața lor sexual, se arată într-un comunicat remis presei de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bacău.

    În perioada 2007-2017, România s-a situat pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește procentul nașterilor înregistrate la adolescente. Acest aspect este unul complex, ale cărui consecințe afectează atât mama, cât și copilul. Fenomenul „copiilor cu copii”-, mai multe nașteri premature, rată de vaccinare scăzută și riscuri sociale – este un fenomen social, pentru că efectele nu se limitează doar la situația unei mame sau a unei comunități, ci vizează, în lanț, sănătatea fizică și emoțională a unor copii care se nasc într-un mediu vulnerabil și supus riscurilor sociale.

    Pe de altă parte, mamele minore sunt mai predispuse să nască prematur, iar prematuritatea rămâne una dintre cauzele majore ale mortalității infantile.
    În 2017 România era pe primul loc în UE și în ce priveşte numărul de naşteri înregistrate la adolescente cu vârste sub 15 ani, reprezentând 9,78% din totalul naşterilor, conform datelor Eurostat. Comparativ cu anul 2017, în 2018, a crescut numărul și ponderea gravidelor cu vârsta sub 15 ani, o grupă de vârstă de mare risc pentru mamă şi copil, care necesită monitorizarea lor pe întreaga perioadă a sarcinii.

    „La nivelul judeţului Bacău, în cabinetele medicilor de familie au fost luate în evidenţă în anul 2019, un număr total de 25 de gravide cu vârsta sub 15 ani, iar în anul 2018 au fost luate în evidenţă 23. La nivel local, în cadrul acestei campanii, instituţia noastră, prin Compartimentul de Promovare a Sănătăţii, desfăşoară o serie de activităţi specifice: activităţi interactive cu grupuri de adolescenti şi tineri din gimnazii şi colegii, întâlniri cu grupuri de adolescente şi gravide din comunităţi vulnerabile, distribuire de materiale informative prin cabinetele medicilor de familie, farmacii şi ambulatorii de specialitate.”
    Alin-George Năstasă, directorul executiv al DSP Bacău

    Super-concerte de Valentine`s Day

    Starurile rockului românesc îi încântă astăzi, de Valentine`s Day, pe băcăuani. Mai întâi, celebra trupă Holograf susține o super reprezentație la Teatrul de Vară „Radu Beligan” de la ora 19.30, eveniment din cadrul turneului național „Holograf – Classic Rock”.

    „Să nu-mi iei niciodată dragostea”, „Cât de departe” sau „Banii vorbesc”, sunt câteva din hiturile Holograf ce nu vor lipsi din această producție.

    De la ora 20.00, alte nume celebre îți dau întâlnire, de această dată la Villa Borghese. Este vorba de Pacifica (Teo Boar și Vlady Cnejevici) & Toni Șeicărescu, care vă așteaptă la un concert de excepție, cu un program care cuprinde atât hit-uri rock românești de referință din repertoriul trupelor în care au activat: Compact, Iris, Roșu și Negru, cât și piese din repertoriul internațional, alături de multe surprize muzicale.

    Încă un deces prin gripă, în Bacău. Este al doilea întregistrat luna aceasta

    Un bărbat în vârstă de 55 de ani, dintr-o comună băcăuană, a murit din cauza gripei, confirmată a fi de tip A, având condiții medicale preexistente, după cum a informat Direcția de Sănătate Publică, fiind și nevaccinat antigripal. Este al doilea deces întregistat luna aceasta prin gripă la nivelul județului nostru, după ce săptămâna trecută, un alt bărbat, de 70 de ani, a murit în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean (SJU), tot din cauza acestei boli. Și acesta era nevaccinat antigripal și avea și alte comorbidități.

    Grav este, că în plină epidemie națională de gripă, și în județul Bacau, numai într-o săptămână, s-au confirmat 78 cazuri noi din care 22 cazuri au necesitat internare la secţiile de Boli Infecţioase din cadrul SJU Bacău, Spitalului Municipal Moineşti şi Spitalului Municipal Oneşti. Din cele 78 de cazuri de gripă, 41 cazuri sunt confirmate prin teste rapide, iar celelalte sunt diagnosticate clinic. Cele mai multe cazuri se regăsesc la grupa de vârsta 5-14 ani.

    Cea mai bună metodă de prevenție, spun medicii, este vaccinarea. Direcția de Sănătate Publică Bacău a mai primit, săptămâna aceasta, o suplimentare de vaccin antigripal, de 1.552 de doze, ce au fost deja distribuite către medicii de familie. Până acum, în acest sezon rece, Ministerul Sănătății a alocat Bacăului 39.710 de doze de vaccin antigripal, iar până în data de 9 februarie au fost vaccinate 39.592 de persoane. Acestea sunt angajați din instituţiile de ocrotire, personalul medico-sanitar din unităţile spitaliceşti şi persoane în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice înscrise la medicii de familie, care au dreptul la gratuitate la vaccinare, alături de femeile gravide, copiii până în 5 ani, precum și persoanele peste 65 de ani.

    RECOMANDĂRI

    Pentru evitarea apariţiei unei epidemii prin afecţiuni respiratorii acute, medicii specialiști recomandă:
    • Consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa, inclusiv pentru a stabili o eventuală indicaţie de spitalizare;
    • Izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei;
    • Respectarea etichetei tusei şi strănutului (utilizarea de batiste de unică utilizare sau tuse/strănut la nivelul regiunii interne a articulaţiei cotului);
    • Igiena adecvată a mâinilor, în vederea reducerii raspândirii virusului;
    • Evitarea aglomeraţiilor;
    • Continuarea vaccinării antigripale.

    Și bolile respiratorii sunt în creștere alarmantă

    Și bolile respiratorii fac ravagii. În doar o săptămână, s-au înregistrat la medicii specialiști (de familie sau din spitale) nu mai puțin de 3.435 de astfel de cazuri, iar 101 dintre acestea au necesitat și internare. Cea mai afectată grupă de vârstă este între 0 și 14 ani. Alte 663 de consultații s-au oferit pentru cei diagnosticați cu pneumonii sau bronhopneumonii, dintre care 165 s-au și internat. Și aici, cei mai afectați sunt tot copiii, dar au fost confirmate cazuri și la adulții de peste 40, 50 și 65 de ani.

    Accidente de muncă: un constructor a căzut de la etajul șapte iar un muncitor a ajuns sub roțile unui tractor

      În ultimele zile, în județ, au fost înregistrate două accidente grave de muncă, încheiate, din păcate, cu decesul persoanelor implicate.

      Primul s-a produs la un șantier aflat în municipiul Bacău, unde un muncitor de 51 de ani, în timp ce încerca să decoperteze un atic, s-a dezechilibrat și a căzut în gol, de la 25 de metri, decedând pe loc.

      Ciudat este că niciunul dintre colegii de șantier nu a observat când s-a întâmplat nefericitul eveniment, corpul muncitorului fiind găsit abia după ora prânzului.

      Deocamdată, nu se știe dacă muncitorul purta echipament complet de protecție pentru lucrul la înălțime, nici dacă acesta consumase cumva băuturi alcoolice, care să fi contribuit la producerea accidentului de muncă.

      Cert este că, în prezent, se fac cercetări de către inspectorii ITM, în colaborare cu polițiștii băcăuani, pentru a stabili exact împrejurările în care a fost produs accidentul și, eventual, a se lua măsurile care se impun.

      Un al doilea accident de muncă a fost raportat în zona Brusturoasa, la o exploatare a lemnului din apropierea satului Camenca.

      Aici, un muncitor de 53 de ani, se pare că a alunecat pe pământul mocirlos din apropierea pârâului Încrucișat și a ajuns sub una dintre roțile din spate ale unui agregat de tip TAF, care executa lucrări în zona exploatării forestiere.

      Din păcate, nici în cazul acestui muncitor nu s-a mai putut face nimic, în urma accidentului fiind declarat mort.

      Protestul pensiilor speciale: Judecătorii participă la procesele penale dar boicotează birourile electorale

      Astăzi, 13.02.2020, s-a desfășurat la Tribunalul Bacău Adunarea Generală a judecătorilor ce funcționeză la această instanță, în cadrul căreia s-a hotărât continuarea protestului in următoarea formă:

      * Secțiile civile judecă începând de luni, 17.02.2020, cauzele care au primit termen și vor lăsa cauzele aflate în procedura prealabilă fixării primului termen fără a se întreprinde nicio măsură

      * Secția penală judecă începând de luni, 17.02.2020, toate cauzele.

      În cadrul Adunării Generale, Tribunalul Bacău a hotărât refuzul explicit și general al judecătorilor de a participa la constituirea birourilor electorale.

      Forma de protest adoptată azi de Adunarea Generală a judecătorilor Tribunalului Bacău continuă până la pronunuțarea Curții Constituționale pe sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție privind controlul constitutionalității, înainte de promulgare, a Legii privind abrogarea unor prevederi referitoare la pensiile de serviciu și indemnizațiile pentru limită de vârstă, precum și pentru reglementarea unor măsuri în domeniul pensiilor ocupaționale.

      Românii dăruiesc mai multe flori

      Afacerile cu flori au crescut considerabil în ultimii cinci ani, cu 96% față de 2014 și cu 6% față de 2017, la 330 milioane de lei în 2018. Astfel, business-urile din domeniul floral din România și-au dublat cifra de afaceri în ultimii cinci ani și vor continua să crească și în 2020, cu aproximativ 15%, până la 450 milioane de lei, potrivit estimărilor analiștilor KeysFin.

      „Florile nu sunt doar frumoase, ci pot fi și profitabile. Business-urile din domeniul floral au căpătat avânt în ultimii ani și nu putem să nu remarcăm faptul că peste 90% din antreprenorii din domeniu sunt români. Creativitatea acestora și pasiunea pentru aranjamente florale cu siguranță că și-au spus cuvântul, însă, pentru ca piața locală să înflorească și mai mult, este nevoie de o strategie clară și de investiții susținute și în ceea ce privește cultivarea florilor. Momentan, creșterea acestui sector a venit doar din consum, însă cu siguranță că poate veni și din producție dacă vor exista inițiative în acest sens.“, a declarat Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin, unul din cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.

      În 2018, numărul companiilor care activează în domeniu a fost cu 36% mai mare decât în 2014, în urma analizei calitative rezultând peste 830 de companii în industria florilor.

      Cu toate acestea, nu toate sunt afaceri înfloritoare: din totalul celor peste 830 de companii analizate, 387 au înregistrat profit, 373 au avut pierderi, iar restul au avut un rezultat nul în 2018. Pe de altă parte, în același an, rezultatul net al business-urilor din domeniul floral (profit minus pierdere netă) a evoluat în ritm susținut, reușind să treacă de la o pierdere de 12,5 milioane de lei în 2014, la un profit de peste 20 de milioane de lei în 2018.

      AFACERILE CU FLORI – UN BUSINESS APROAPE 100% ROMÂNESC

      În topul celor mai mari companii locale din domeniul floral, după cifra de afaceri, se află: COMGABY MOLN SRL (florăriile Magnolia: 31,6 milioane de lei), FLOWERS MARKET HOLLAND SRL (26,1 milioane de lei) și FLOR DE LOS ANDES SRL (17,6 milioane de lei în 2018).

      Toate cele trei sunt deținute de investitori români și, mai mult decât atât, dintre cele peste 830 de companii analizate, doar 20, respectiv 2% – sub marja statistică de eroare de 3%, sunt controlate de investitori străini.

      NE PRICEPEM LA ARANJAMENTE FLORALE, DAR NU CU FLORILE NOASTRE

      Comerțul internațional de plante vii și produse de floricultură al României (exporturi plus importuri) a înregistrat o creștere de 2,7% față de 2017 și 5,8% față de 2014, la aproape 136 milioane de euro în 2018. Analiștii KeysFin atrag însă atenția asupra majorării deficitului comercial (exporturi minus importuri), care a avansat cu 3,5% față de 2017 și a fost cu 6,6% peste nivelul din 2014, la 130 de milioane de euro în 2018.

      Mai simplu spus, valoric România a importat de 50 ori mai multe flori decât a exportat, în 2018, iar principala sursă a importurilor florale din țara noastră este Olanda. Țara lalelor este așadar furnizorul oficial de flori al României, iar valoarea importurilor a fost de aproximativ 78 milioane de euro, reprezentând aproape 60% din totalul importurilor de plante vii și produse de floricultură de pe plan local. În topul țărilor din care România importă flori se mai regăsesc și Ungaria, cu 12% din totalul de importuri menționat mai sus, și Italia, cu 8% din același total.

      Olanda este de altfel lider de necontestat în domeniu, cu peste 40% din exporturile de flori la nivel global în 2018, aproximativ 3,7 miliarde de dolari potrivit datelor Statista.

       

      UNDE ÎNFLORESC BUSINESS-URILE DIN DOMENIU

      București se află pe primul loc în topul județelor în funcție de cifra de afaceri a business-urilor din domeniul floral care au sediul aici, însumând 113 milioane de lei, 34% din totalul la nivel național. Capitala este urmată în clasament de județul Bistrița-Năsăud, cu 10% din total și o cifră de afaceri de 32,5 milioane de lei, și județul Ilfov, cu 9% din total și o cifră de afaceri de 30 milioane de lei. Companiile înregistrate în cele trei județe cumulează peste 50% din totalul cifrei de afaceri locale a acestui sector.

      În ceea ce privește forța de muncă din domeniu, a rămas relativ constantă față de 2017. Astfel, în 2018 existau aproximativ 1,6 mii de angajați activi în industrie, la nivel național, cu 36% mai mulți decât în 2014. Pe de altă parte costul mediu per angajat a avut o creștere de aproape două ori mai rapidă decât productivitatea medie per angajat, respectiv de 80% în 2018 versus 44% în 2014.

       

      E-FLORILE CÂȘTIGĂ TEREN

      Piața de e-commerce din România crește de la an la an, iar obișnuința românilor de a găsi totul la un click distanță se regăsește și în cazul business-urilor florale. Potrivit datelor din domeniu, în 2019 existau aproximativ 150 de magazine online de flori, iar cele mai ocupate luni pentru acestea sunt lunile februarie, martie și decembrie. Sărbătorile locale, precum 1 martie sau Dragobetele, dar și cele internaționale, precum Valentines Day sau 8 martie, contribuie așadar semnificativ la veniturile comercianților online de flori. În ceea ce privește avantajele competitive, majoritatea magazinelor online se întrec în a oferi durate mici de livrare a florilor, de chiar și o oră sau două, mizând pe spontaneitatea clienților.

       

       Analiza KeysFin are la bază datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companiile selectate în urma analizei interne calitative la Ministerul Finanțelor (la sfârșitul perioadei) și care au ca domeniu principal de activitate unul dintre codurile CAEN: 4622 – comerț cu ridicata al florilor și al plantelor , 4776 – Comerț cu amănuntul al florilor, plantelor și semințelor; comerț cu amănuntul al animalelor de companie și a hranei pentru acestea, în magazine specializate, 0119 – cultivarea altor plante din culturi nepermanente și 4779 – comerț cu amănuntul al bunurilor de ocazie vândute prin magazine. Toate cifrele sunt exprimate în lei iar datele au fost extrase în prima parte a lui 2020. Estimările au la bază rata medie anuală, calculată pe o perioadă de cel puțin 5 ani.

      Au intrat în vigoare noile amenzi din domeniul ordinii și siguranței publice

        Începând cu data de 26 ianuarie a.c, polițiștii acționează conform modificărilor legislative din domeniul ordinii și siguranței publice.

        Potrivit noilor reglementări, prevăzute în Legea nr. 192 din 2019, se mărește cuantumul amenzilor pentru următoarele contravenții prevăzute de Legea 61/1991:

        -contravenția prevăzută la art. 2, punctul 27), respectiv “organizarea de petreceri cu caracter privat si utilizarea de aparatura muzicala la intensitate de natura a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social, în mediul urban”, de la 500-1.500 de lei, cât era prevăzut în vechea legislație, la 2.000-3.000 de lei.

        -contravenția prevăzută la art. 2, punctul 31), respectiv “refuzul unei persoane de a furniza date pentru stabilirea identității sale sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau a organelor de ordine publică, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu” de la 100-500 de lei, cât era prevăzut în vechea legislație, la 500-1.500 de lei.

        Potrivit art. 41 al prezentei legi, repetarea contravențiilor prevăzute la art. 2 pct. 1), 25)-27) într-un interval de 24 de ore de la constatarea primei fapte, se sancționează după cum urmează:

        1) „săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora” și 25) „tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă”, cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei sau prestarea a 50-100 de ore de activități în folosul comunității.

        26) „tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 și 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora, cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei sau prestarea a 70-120 de ore de activități în folosul comunității.

        27) organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social, în mediul urban, cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei sau prestarea a 100-150 de ore de activități în folosul comunității.

        Patru cutremure de suprafață, la 50 de kilometri de Bacău

        Patru cutremure de suprafaţă, cu magnitudini între 2 şi 2,7 pe Richter s-au produs joi dimineaţa în judeţul Vaslui.

        Primul seism, de 2,1 pe scara Richter, s-a produs la ora locală 4:34, la adâncimea de 7 kilometri, la 42 km sud de Iaşi, 48 km nord-est de Bacău, 109 km vest de Chişinău şi 156 km nord de Galaţi.

        Cel de-al doilea cutremur, cu magnitudinea 2, a avut loc la ora 6:31, la o adâncime de 6 km, la 41 km sud de Iaşi, 49 km nord est de Bacău, 109 km vest de Chişinău şi 157 km nord de Galaţi.

        Al treilea, cu magnitudinea 2,7, s-a produs la ora 9:00, la adâncimea de 9 km, la 43 km sud de Iaşi, 47 km nord est de Bacău, 110 km vest de Chişinău şi 156 km nord de Galaţi.

        Al patrulea cutremur, cu magnitudinea de 2,2, s-a produs la ora 9.15, la adâncimea de 10 kilometri, la 44km sud de Iași, 47km NE de Bacău, 155km N de Galați.

        Toate cutremurele s-au produs în apropiere de localitatea Pungești, unde au avut loc săpături pentru exploatarea gazelor de șist în urmă cu câțiva ani.

        În această lună, în România au avut loc opt cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 şi 3,3 pe scara Richter.

        Bacău: Accident cu patru răniți la Autogară

          Patru persoane, între care doi copii, au fost rănite, astăzi, într-un accident rutier petrecut în apropiere de Autogara Bacău.

          Conform autorităților, doua autoturisme s-au ciocnit. Una dintre mașini a lovit un stâlp.

          Victimele au fost preluate de ambulanțe SAJ și SMURD și transportate la spital.

          Politiștii au deschis o anchetă.

          Vineri se redeschide Cafeneaua cu Joburi în Bacău

            „Cafeneaua cu Joburi” – inițiativa privată marca Agenției de recrutare și consultanță ECIM, în parteneriat cu OLX, care își propune să eficientizeze procesul prin care o companie își găsește angajații potriviți, indiferent de domeniul de activitate, se deschide din nou în Bacău. Evenimentul va avea loc vineri, 14 februarie, la parterul Hotelului Decebal.

            În intervalul orar 10,00 -17,00, în standurile cafenelei vor lua loc reprezentanți ai 18 companii din Bacău, firme din domenii diverse: producție, retail, transport intern și internațional, finanțe-bănci, asigurări, BPO (business process outsourcing – activități externalizate de o companie către un terț), industria aeronautică, domeniul medical, industria lemnului, industria grea, confecții, HoReCa, agricultură și zootehnie, construcții, industria petrolieră, IT, industria alimentară, inginerie și proiectare. Angajatorii sunt de la Aerostar, Lidl, Salbac, Almaviva, Lugera & Makler (Orange), Metalbac & Farbe, SCC Services România, Elmet Internațional, Valoris Center, A-E Electronics, Universitatea „George Bacovia”, NJoy Studio, NN Asigurări de viață, E-Cablaje Bistrița Năsăud, Fast Despatch Logistics, Cristal, FARMGrup Cumlabor și Hidroizolații REM.

            Acest „altfel de târg cu locuri de muncă”, așa cum îl recomandă chiar organizatorii, la care socializarea cu angajatorii se face chiar la o cafea, este primul dintr-o serie de 15 evenimente deja programate în tot atâtea orașe ale țării, în pregătire fiind alte 10 târguri pentru anul 2020.

            Partenerul pe probleme privind locurile de muncă este OLX, parteneri Telesystem, Adaptive Management, Paradigma Suite și Mefi CRM, iar parteneri locali Travel Plaza, Pensiunea Vialux, Coffee Point, Rovision, Cofetăriile Story, Computers Group. Cotidianul „Deșteptarea” este partener media al evenimentului.

            „Firmele aleg să vină la Cafeneaua cu Joburi pentru că pot să vadă situația reală din piața muncii și să discute cu oamenii, înțelegându-le nevoile. Investiția și promovarea Brandului de Angajator este o parte importantă a unui eveniment de recrutare și de aceea companiile participante în 2019 au apreciat instrumentele oferite în campaniile de promovare ale evenimentelor noastre. Crearea unui context diferit, fără presiune, care să invite la cunoaștere, este ceea ce apreciază toți participanții.”
            Marius Petrea, Event Manager la „Cafeneaua cu Joburi”