La data de 17 iulie a.c., în jurul orei 10.30, poliţiştii au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier în urma căruia trei persoane au necesitat îngrijiri medicale.
Din primele verificări efectuate s-a stabilit că un bărbat de 43 ani, din Comăneşti, în timp ce se deplasa cu un atelaj hipo, a ieşit pe carosabil, pe strada Minerului, fără să se asigure şi a fost acroşat de un autoturism ce era condus de o femeie de 36 ani, din comuna Asău.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 43 ani şi a altor două persoane prezente în atelajul hipo, victime care au fost transportate la spital pentru îngrijiri.
În urma testării cu aparatul etilotest rezultatul femeii de 36 ani a fost 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat iar în cazul bărbatului a fost de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
La data de 18 iulie a.c., in jurul orei 05.00, poliţiştii Serviciului Rutier au efectuat cercetări în urma producerii unui eveniment rutier, pe raza localităţii Răcăciuni.
Din primele verificări a rezultat că un bărbat de 74 ani, din localitatea Răcăciuni, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2 E85, la ieşirea dintr-o benzinărie a virat la stânga, pe mercajul continuu, moment în care a fost lovit de o autoutilitară cu semiremorcă, condusă de un bărbat de 48 ani, care circula pe direcţia Adjud-Bacău.
În urma producerii evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a pasagerei autoturismului, aceasta fiind transportată la spital pentru îngrijiri.
La testarea cu aparatul etilotest a celor doi conducători auto, rezultatul a fost 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în ambele cazuri şi li-i s-au recoltat mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare coporală din culpă.
Școala online a trezit în ultimele luni multe opinii pro și contra. Astăzi vreau să vă prezint și părerile mele în legătură cu acest subiect. Aș vrea să încep cu faptul că mie îmi place să fac școală online, deoarece învăț să socializez într-un alt mod cu profesorii și colegii mei. În plus, mi-am descoperit școala într-un mod diferit.
Școala online are niște avantaje, față de școala tradițională. Unul dintre acestea fiind flexibilitatea, adică pot să îmi organizez timpul în funcție de prioritățile mele, pentru că nu are la bază un program fix. Stilul acesta de predare – învățare motivează copiii să învețe cu mult mai multă placere decât o fac de obicei. La școala online cel mai mult îmi place că este un mod interactiv de învățare și informațiile pe care ni le oferă par mult mai atractive. Pentru școala online, eu folosesc platformele Zoom, Google Classroom și Adservio, ceea ce mi-a dat și îmi dă ocazia să mă perfecționez în utilizarea tehnologiei și să îmi dezvolt abilitățile informatice.
Mie îmi place școala online deoarece este o nouă experiență și în momentele de criză prin care trecem avem nevoie de asemenea experiențe noi, pozitive. Însă dacă ar fi să aleg dintre școala online și școala tradițională, aș alege școala tradițională, deoarece este printre singurele activități care nu sunt invadate de prea multă tehnologie. Ne oferă mult mai multe informații și metodele de predare ale cadrelor didactice nu le găsești și pe platformele online. Datorită școlii tradiționale oamenii au atâtea cunoștințe, nu datorită școlii online. Și eu admir acest lucu.
Ca școala online să fie mai atractivă, profesorii ar trebui să facă și orele din program pe care le preferă copiii în general. Ca școala online să fie mai eficientă, elevii ar trebui să vadă părțile ei bune, să se comporte la fel ca la școala tradițională și să își imagineze că fac școala care le place. Dacă aș putea propune niște activități pentru școala online, aș propune niște ore suplimentare pe care copiii să le facă cu plăcere.
În concluzie, eu cred că școala online este o idee bună, numai că ar trebui luate niște măsuri ca aceasta să nu preia controlul asupra activităților noastre și a timpului nostru liber. Toți oamenii ar trebui să ia în cosiderare faptul că școala online este o modernizare a școlii tradiționale. Și părinții ar trebui să se bucure că, în situația în care ne aflăm, copiii lor au posibilitatea de a face școală, măcar în acest mod. Acestea sunt părerile mele în legătură cu școala online. Vă doresc multă, multă sănătate!
Andrei Tudor Paraschiv, 10 ani, clasa a IV-a, elev la Colegiul Național „Ferdinand I” și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
Pe vremuri, oamenii serioși aveau un adevărat cult pentru muncă, pentru osteneală, și tot ce era obținut ușor nu avea valoare. Mai ales când era vorba de bunuri materiale, de averi moștenite, date de-a gata, fără muncă sau făcute prin tertipuri, manevre, șmecherie, necinste, într-un cuvânt, se folosea un proverb care spunea totul „ce-i de haram, de haram se duce.”
Așa cum, un adevăr pentru care nu ai suferit, nu-ți aparține, o spunea Mihail Ralea, iar sensul cred că este foarte limpede pentru oamenii onești (nu și pentru profitori și parveniți fără scrupule), care reușesc în viață prin calitățile lor și prin muncă, tenacitate. Astăzi, lumea aleargă după chestii ușurele, frivole, după loisir și distracție . Oamenii stau pe net ore în șir, socializează pe rețele, bloguiesc câte-n lună și-n stele și nu mai au timp pentru lucruri așezate, pentru studii temeinice, meditație, reflecție. Oamenii vânează, cu orice preț, popularitatea, sub chipurile ei cele mai îndoielnice, nu se mai tem de ridicol, de scandal, îl caută chiar, îl provoacă, se dau în stambă una-două. Chiar fără să-i întrebe nimeni, emit păreri despre orice, de parcă sunt oraccole, în fine, țin morțiș să se vadă, să se audă pe rețele, să se expună în fel și chip.
Mi-amintesc pilda și îndemnul unui blând filosof, pe care am avut prilejul și bucuria să-l cunosc, Alexandru Husar: „Cert, nu-ți cere nimeni să spui oricând, orice. Având ca om, în primul rând, o viață proprie, nu încerca să-ți pui prea multe probleme, căci multe sunt sau au fost lămurite de mult. Mai ales, ține minte, nu scrie orice, nu disprețui înțelepciunea tăcerii. Când nu ai de spus ceva al tău, mai bine taci! (…) Ca om, dumneata va trebui să trăiești, însă. Apără-ți sănătatea și puterea morală. Păstrează-ți cu grijă tăria sufletească, păzește-ți tot ce ai mai scump – numele bun; cu frâne puternice apără un hotar de cumpănă în satornic echilibru. Fii val lovind în mal fără răgaz, cu minte, caută-ți vadul tău și nu ieși din albie, nu inunda valea, nu spulbera sensul unei vieți”.
Din păcate, acum vedem o droaie de „inundatori”. Mai cu seamă pe la talk-show-rile care ocupă tot spațiul unor televiziuni, pentru că-s ușor de făcut. Chemi în platou niște persoane, dintre acelea care sunt abonate ale postului respectiv, „fidelii casei”, indivizi cu tema învățată, colportori de vorbe goale sau dictate de cei care-i manipulează.
Apropo de inundatori, invadatori nocivi ai spațiului public , acum câteva zile am citit uluitoarea știre despre un cunoscut critic de teatru, profesor universitar, educator carevasăzică, acuzat de hărțuire de scriitoarea Marta Petreu. Care se pare că nu e singura victimă a numitului Mircea Morariu, fost coleg de breaslă, inexistent de acum înainte, pentru mine, deși i-am apreciat întotdeauna calitățile intelectuale, am scris despre cărțile sale, am fost colegi de juriu, la câteva festivaluri. Fiind un supliciu pentru mine să stau pe un scaun alăturat, pentru că împrăștia un miros greu de „renfermé”. Drept pentru care, un mai tânăr confrate a făcut un joc de cuvinte, întrebându-mă cum pot eu, cu parfumul meu Dior, să stau lângă așa un dihor.
Ceva din interiorul acestui om, care avea o curiozitate maladivă, știind și toaca-n cer, după expresia unei colege, suspect de industrios, scriind cronici rapid și la grămadă, era putred și emana un miros fetid, de stârv. Sper să nu ne mai întâlnim în lumea teatrală, pentru mine (pierzându-și numele bun, reputația, omenia), oricum, el a ieșit din scenă.
Un autoturism a fost lovit de tren, în această dimineață. În mașină se pare că era o singură persoană. S-au deplasat la fața locului un echipipaj ASAS de la PL Brusturoasa și ambulanța SAJ. Victima, inconștientă, cu fractură bază de craniu, a fost preluată de salvare și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Moinești. În zonă s-au asigurat măsuri PSI, iar traficul feroviar a fost reluat.
A ieșit de la tipar, numărul 105-106 (aprilie-mai) al revistei Sportul Băcăuan, publicație lunară de cultură sportivă, care apare sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR).
Poetul, prozatorul, dramaturgul și eseistul Alexandru-Florin Țene ne vorbește într-un prim articol despre ,,Valoarea conștiinței filosofice la jurnaliști”, unul deosebit de interesant și mobilizator, în timp ce în editorialul intitulat ,,Sportul ca medicament”, reputatul gazetar băcăuan, Mihai Buznea, ne supune atenției o modalitate de combatere a coronavirusului, prin Alergare! Explicația este dată de un medic-profesor american de origine chineză, care ne amintește că organismal uman deține un antioxidant numit EcSOD, care se eliberează în corp, în mod natural, mai ales în timpul exerciţiilor fizice, prevenind sau reducând drastic riscul apariţiei sindromului de detresă respiratorie acută (ARDS), identificat ca fiind una dintre principalele cauze ale decesului printre bolnavii de Covid-19.
Redactorul-șef al revistei, jurnalistul Leonard Popa, ne prezintă un nou episod din istoria fotbalului băcăuan, cu sezonul 1958-1959, când echipa Dinamo Bacău a fost preluată de marele antrenor, Constantin Teașcă”. George Viscreanu, fostul fotbalist al echipei Sport Club Bacău își continuă driblingurile printre amintiri, iar jurnalistul Dan Sion creionează într-un amplu interviu, portretul fotbalistului Nicolae Vătafu, care a evoluat timp de 16 ani în echipa Bacăului.
În paginile revistei mai sunt prezentate știri din fotbal, handbal și sportul montan, dar și un nou episod din ,,Jurnalul Albastru” al scriitorului și jurnalistului Cornel Galben.
Foarte sugestivă este fotografia de pe coperta 1, care reproduce lucrarea publicată într-un numar al revistei din 2019, cu care jurnalistul-caricaturist Victor-Eugen Mihai (UZPR) s-a calificat în finala Concursul European de Caricatură pentru Presă, care va avea loc în luna octombrie 2020, la Maastricht, în Olanda.
„În anul 2016, una dintre întâlnirile mele cu băcauanii a avut loc exact în această sală, ai cărei pereți stăteau să cadă. Am promis încă de atunci că lucrurile nu vor rămâne așa!”, spune primarul Cosmin Necula.
În ultimii șase ani elevii nu au mai putut beneficia de acest spațiu fundamental pentru pregătirea unor sportivi. Sala a fost complet nefuncțională din 2014, din cauza stării avansate de degradare, ultimele lucrări fiind executate acum aproape 10 ani.
Astăzi, sala și ateliere de lucru sunt consolidate, modernizate și dotate cu echipamente sportive, oferind cele mai bune condiții, astfel încât elevii acestui liceu – care a dat generații întregi de performeri în mai multe ramuri sportive – să aibă un spațiu de antrenament pe măsura nevoilor și așteptărilor.
Lucrările au fost de mare amploare, construcția fiind refăcută aproape în totalitate. S-au executat de la intervenții pe structura de rezistență, la lucrări de termo-hidroizolație, înlocuirea instalațiilor sanitare, electrice și de încălzire până la montarea unor surse alternative pentru producerea de energie termică și apă caldă.
În Capernaum Mântuitorul Hristos săvârşeşte mai multe minuni. De aici capătă faima şi numele de vindecator, de persoană care face ceea ce nu mai făcuse nimeni până atunci. Este adus la El un slăbănog, un paralizat. Mântuitorul Hristos îi iartă păcatele pentru a vindeca o neputinţă fizică a acestui om. Reiese clar faptul că acest om suferea pentru păcatele sale iar pentru credinţa lor pe care Domnul o vede din efortul celor ce-l aduseseră la El dar şi cunoscând inima bolnavului îi dăruieşte sănătatea. Însănătoşirea este evidentă – bolnavul pleacă acasă pe picioarele sale iar acest lucru scandalizează pe mulţi.
Slăbănogul era atât de bolnav încât nu numai că nu era în stare să vină singur la Iisus dar nici să se dea jos de pe pat nu putea, aşa că rudele şi prietenii l-au scos din casa sa cu pat cu tot şi l-au adus la Hristos. Starea deznădăjduită a bolnavului se mai vede şi din faptul că trebuia să fie cărat de patru bărbaţi ca să fie adus la Domnul. Ajungând la casa unde se afla Iisus, cei patru au văzut că era atâta lume strânsă acolo încât ar fi fost cu neputinţă să intre. Atunci s-au hotărât să desfacă acoperişul şi să lase patul cu bolnavul zăcând drept în faţa lui Hristos. În clipa aceea Domnul vorbea cu oamenii şi-i învăţa. El nu pierdea nici o clipă: după faptă venea cuvântul; după cuvânt urma fapta. Şi cu fapta şi cu vorba căuta să-i facă pe oameni să se bucure de bine şi să creadă în bine şi în El – cel mai mare aducător şi dezvăluitor al binelui.
De o mare însemnătate pentru noi sunt cuvintele Mântuitorului: „Iertate îţi sunt păcatele Tale”; adică: „Eu îţi iert păcatele”. Acesta este „plinirea” dorului celui mare pe care i-L oferă Domnul fiului Său aflat în suferinţă.Mântuitorul Hristos o spune în nenumărate rânduri, iar marele teolog al Bisericii primare- Pavel, dezvoltă această temă în epistolele sale. La fel şi Biserica, aceasta propovăduieşte de-a lungul veacurilor şi îşi rânduieşte întreaga activitate având la bază acest adevăr funda¬mental, conform căruia cauza suferinţei şi a bolii trupeşti este boala sufletească, adică păcatul. De aceea Hristos nu numai că nu evită sau nu ocoleşte împlinirea cererii lor, dar merge mai adânc, adică vindecă mai întâi cauza neputinţei trupeşti- păcatul şi după aceea ridică şi suferinţa trupească.
Eliberarea de păcat aduce în fiecare din noi însănătoşirea. Dacă noi zidim în noi răutatea oricât am ţine-o ascunsă sau am înfrumuseţa-o, la un moment dat se va manifesta. Dimpotrivă, cultivând blândeţea, răbdarea, bunătatea, iertarea, înţelegerea, pacea, jertfelnicia, oricât ar părea că nu au succes în lumea aceasta, vor birui.
Păcatul, perceput ca realitate duhovnicească, separă pe om de Dumnezeu. De aceea relatarea Sfântului Matei este concentrată pe iertarea păcatelor paraliticului. Esenţială şi primordială pentru recuperarea sănătăţii, a stării de normalitate este recuperarea relaţiei cu Dumnezeu. Iertarea păcatelor vine de la Fiul lui Dumnezeu şi aceasta presupune o putere: „Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele…!”
Pr.Liviu Burlacu, Centrul „Izvorul Tămăduirii” Bacău
Iubeşte pădurea. Dar şi mai mult iubeşte oamenii din Dărmăneşti. De aceea, la fel de răbdător şi dedicat ca în meserie, vrea să readucă viaţa frumoasă în oraşul său. Îl are ca model pe unchiul său Simion Astănoaie, primar al Dărmăneştiului în anii ’70, care e şi acum pomenit pentru vrednicie şi omenie. Nu-i va fi uşor lui Costel Balaş, pentru că sunt destule nevoi pe care trebuie să le rezolve – apă şi canalizare pentru toată lumea, la fel drumuri şi trotuare bune şi luminate, şcoli moderne şi dotate copiilor, locuri de muncă pentru cei ce au plecat şi vor să se întoarcă acasă.
Dar, mai ales, vrea ca dărmăneştenilor să nu le mai fie frică la ei în oraş, să nu mai privească înapoi cu teamă când se lasă întunericul pe străzile noroioase şi fără un bec din cartiere. Acum e gata să adune din nou oamenii dezbinaţi şi să-i unească pentru binele comun.
Dorinţa cea mare a lui Costel Balaş este ca oamenii să meargă în siguranţă zi şi noapte pe drumurile oraşului din toate cartierele, nu doar în centru. Ştie că e nevoie de investiţii, dar la fel de bine ştie cum să le aducă. La fel ca în 2016, când era primar interimar şi a pregătit proiectul de asfaltare a 20 km de străzi din fonduri europene. Din păcate, au venit alegerile şi actuala administraţie n-a fost interesată să ofere oamenilor condiţii civilizate de viaţă. Costel Balaş mai vrea şi reînfiinţarea postului de jandarmi din oraş, astfel încât, împreună cu Poliţia, să asigure siguranţa fiecărui dărmăneştean, oriunde ar locui.
„Trebuie să ne întoarcem cu faţa la oameni, să-i tratăm pe toţi egal, fără compromisuri. Doar aşa vom reuşi să ridicăm din nou Dărmăneştiul, să-l scoatem din amorţeală, să chibzuim mai bine banii de la bugetul local, să aducem investiţii de la Consiliul Judeţean şi de la guvern, să oferim condiţii cinstite investitorilor, fără să ne uităm cum se numeşte firma care aduce locuri de muncă!”
„Eu nu m-am gândit şi nici nu mă gândesc la politică, pentru mine administrarea bună a Dărmăneştiului este importantă. În fiecare zi, preocuparea unui primar trebuie să fie cum să mai rezolve măcar o problemă, şi sunt destule. Avem taxe şi impozite mari în oraş, dar banii nu sunt chibzuiţi cum trebuie. Când iei bănuţul de la o bătrână care trăieşte dintr-o pensie şi îl risipeşti, mai poţi dormi noaptea?”
Împlinirea familiei şi simţul datoriei
La 54 de ani, Costel Balaş merită invidiat. Gospodar aşezat, cu o familie frumoasă, o fiică medic şi fiul student la Silvicultură, ar trebui să se bucure de ce i-a oferit viaţa. Eventual să aştepte pensia şi nepoţii. Numai că, de sub liniştea aparentă, există sentimente, gânduri care nu-i dau pace, iar ele îl scot din liniştea casei. Nu e deloc ambiţie, ci iubirea pentru Dărmăneşti şi oamenii oraşului, cărora vrea să le dăruiască tot atât cât a dăruit familiei.
„De pădure te îngrijeşti ca de un copil!”
Când a fost vorba să-şi aleagă un drum în viaţă, tatăl l-a ispitit cu o specializare în mecanică fină, meserie curată, bănoasă şi căutată pe platforma petrochimică de la Oneşti. Dar pentru Costel Balaş dragostea pentru pădure a fost mai puternică decât povaţa părintească. Şi aşa a adunat 35 de ani în hainele verzi de inginer silvic, cu muncă multă şi grijă pe măsură, dar în fiecare zi cu bucuria împlinirii.
„Nu-i uşor, un puiet are nevoie de 5-6-7 ani de grijă pentru a spune că ai un arbore puternic. Trebuie să fii răbdător, meticulos şi, mai ales, să ai pasiune în meseria asta, altfel pădurea se strică. Eu mă uit la televizor cum unii fac campanii de împădurire şi trântesc un puiet într-o groapă mică, aruncă pământ şi se laudă c-au salvat România. Nu-i aşa, trebuie să ştii cum să plantezi, altfel nu se prinde şi ai stricat totul. Am participat la asemenea campanii şi le-am spus organizatorilor să se fotografieze, să se filmeze puţin la început şi apoi să ne lase pe noi, pădurarii, să ne facem treaba!”
„Noi creştem pădurea, nu o exploatăm!”
Când s-a angajat acum 35 de ani, Ocolul Silvic Dărmăneşti avea în grijă 25.000 de hectare de pădure. Acum au rămas doar 13.000 de hectare. Vreo 400 de hectare au primit micii proprietari, dar foştilor latifundiari români sau unguri li s-au retrocedat 12.000 de hectare. S-au înfiinţat ocoale silvice private care exploatează lemnul, de fapt, îl cară sub formă de buşteni la fabrici din alte judeţe. Costel Balaş şi colegii săi se străduie să întreţină cele 13.000 de hectare ale Statului, deşi e greu ca un pădurar plătit cu 2.500 de lei pe lună să păzească 1.000 de hectare de pădure. Cu toate acestea, în fiecare an se regenerează sute de hectare cu puieţi crescuţi grijuliu în pepiniere, plantaţi profesionist şi supravegheaţi precum copiii.
„Să reindustrializăm Dărmăneştiul!”
Privind cum trec zecile de camioane cu buşteni de la ocoalele silvice private, Costel Balaş se întreabă de ce lemnul nu este prelucrat la Dărmăneşti. „Dintr-un buştean, 20 la sută înseamnă coajă şi rumeguş, adică sunt costuri mai mari cu transportul la 300 de km, unde e o fabrică. De ce nu ar fi la noi această fabrică, unde ar lucra sute de oameni? Calculele economice sunt clare, trebuie doar un primar căruia să-i pese de oameni, să fie deschis şi cinstit în orice ar face”, crede Balaş. Şi mai are un of – indiferenţa faţă de firmele locale, care sunt vitregite în faţa unora din alte părţi, deşi oferă preţ şi calitate identice. Această discriminare a încetinit mult dezvoltarea afacerilor celor din Dărmăneşti, cu efecte negative asupra bugetului local, dar şi a nivelului de trai din oraş.
„Dacă ai copii deştepţi, te ridică!”…
… asta crede Costel Balaş, poate gândindu-se la unchiul său Simion Astănoaie, primar în anii ’70, când se construia barajul. Pe lângă dalele de beton care acoperă străzile şi astăzi, unchiul Simion a mai lăsat o moştenire – împreună cu ministrul învăţământului de atunci, Mircea Maliţa, şi dascălii locului, au „inventat” învăţământul dual. La liceul din oraş, cursurile se desfăşurau în cabinete si laboratoare, 40 în total, Primăria asigura fondurile, iar absolvenţii aveau loc de muncă asigurat.
Asta vrea să facă şi Balaş, să transforme şcolile din Dărmăneşti în locuri unde copiii şi adolescenţii să deprindă o meserie, dar să şi atingă performanţa dacă şi-o doresc. Credinţa lui este că oraşul poate renaşte cu ajutorul tinerilor, dacă li se acordă şanse să se împlinească la ei acasă. „Eu am mare speranţă în tineri, în puterea lor. Dar trebuie ajutaţi să înveţe în condiţii bune, cu dotări de secolul XXI, pentru a se califica în meserii căutate. Dacă îi creşti bine, ei vor ridica oraşul şi îl vor dezvolta aşa cum noi nici nu ne închipuim”, consideră Costel Balaş.
„Organizația PSD Dărmănești și-a desemnat candidatul pentru funcția de primar al orașului, în persoana destoinicului inginer silvic Costel Balaș. Alături de o echipă inimoasă și dedicată, Balaș a construit în jurul său – cu onestitate și transparență – alternativa reală la actuala administrație dominată de traseism, demagogie și ipocrizie. Costel Balaș este un om ale cărui probitate și integritate am convingerea că vor face diferența la aceste alegeri locale. El este candidatul nostru, al PSD, partid a cărui guvernare a reabilitat și modernizat 400 de km de drumuri județene în Bacău, inclusiv drumul de la Dărmănești către Valea Uzului, şi am adus investiții în orașul Dărmănești: cămin cultural, drumuri locale, grădinițe, stație de epurare și 55 de km de canalizare şi utilități.” Dragoş Benea, preşedinte PSD Bacău
„Ca vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bacău, în 2016, am muncit împreună cu primarul interimar Costel Balaş la proiectul de asfaltare a celor 6,5 km de drum care leagă Barajul de la Valea Uzului de limita cu judeţul Harghita, în valoare de 16 milioane de lei. Din păcate, actuala administraţie nu a mai vrut să colaboreze, astfel încât abia anul trecut s-a semnat contractul şi se lucrează, banii fiind asiguraţi prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală iniţiat de guvernarea PSD. Costel Balaş nu e politician, el vrea să fie bun administrator, iar Dărmăneştiul are nevoie de un asemenea om, cinstit, care pune pasiune în tot ce face şi respectă fiecare om.” Ionel Floroiu, deputat PSD
„Îl cunosc bine pe Costel Balaş şi de la început m-a impresionat prin seriozitate şi pasiune. Şi în viaţă, şi în profesie, şi în administraţie a ales întotdeauna calea dreaptă, nu a făcut compromisuri, chiar dacă i-a fost greu. Iubesc Dărmăneştiul şi cred că are nevoie de un asemenea om, care atunci când se apucă de o treabă o duce la capăt, fără a nedreptăţi pe cineva, fără a se gândi la ce ar putea câştiga pentru el. Sincer, am cunoscut puțini oameni care să-şi iubească aşa mult locul unde s-a născut şi oamenii din jur! Cu înţelepciunea, priceperea şi răbdarea pe care i le-a dat Dumnezeu, cred că va ridica din nou oraşul, pentru că acum lucrurile stau rău în Dărmăneşti.” Miron Smarandache, senator PSD
Străzi, apă şi canalizare, siguranţa oamenilor
Pentru Costel Balaş administratorul, nu politicianul, lucrurile sunt clare. E nevoie de străzi bune peste tot în Dărmăneşti deoarece „la 6 dimineaţa părinţii pleacă la muncă, la 7 copiii merg la şcoală, după 8 bunicii merg la cumpărături, oamenii au nevoie să se mişte repede şi civilizat”. Locuitorii din Sălătruc, Păgubeni şi Plopu au şi ei dreptul la apă şi canalizare, drept refuzat de actuala administraţie care n-a făcut nimic pentru a-i ajuta. Nu în cele din urmă, dărmăneştenii mici şi mari au nevoie de siguranţă la ei acasă, pentru că astăzi oamenii abia îndrăznesc să iasă din case după ce se lasă noaptea peste cartierele depărtate de centru. Un primar curajos, care să colaboreze cu Jandarmeria şi Poliţia, poate readuce liniştea cetăţenilor cinstiţi. Iar pentru Costel Balaş asta e foarte important!
„În Dărmăneşti e nevoie de fonduri europene! De aceea, am lângă mine o echipă de tineri cu viziune, care vor reînvierea oraşului, aşa cum vreau şi eu. Sunt bine pregătiţi pentru administraţia locală şi, împreună, avem curajul să schimbăm starea rea în care a fost adusă casa noastră, a tuturor, cu deschidere, cinste şi dezvoltare. Investiţii, locuri de muncă, linişte şi confort pentru fiecare om, asta ne dorim şi asta vom face!”
Dumnezeu, în cadrul planului său de mântuire, are nenumărate căi cu ajutorul cărora el vrea să realizeze Împărăţia sa pe pământ. Şi de aceea el vine permanent în ajutorul omului, însă omul, la rândul său, trebuie să fie conştient că şi el este responsabil în realizarea acestei Împărăţii.
Aceasta este tematica duminicii: mila lui Dumnezeu, răbdarea lui Dumnezeu faţă de noi oamenii. Milostivirea lui Dumnezeu se va schimba într-o zi în judecată irevocabilă. Însă până atunci, credincioșii sunt chemaţi să imite mila Tatălui ceresc acceptând cu răbdare dificultăţile ce provin din convieţuirea cu duşmanii binelui, tratându-i cu bunătate, cu fraternitate în speranţa că, într-o bună zi, vor fi cuceriţi de iubire şi-şi vor schimba atitudinea rea.
Această temă a „milei lui Dumnezeu” o găsim deja în prima lectură, unde adevăratul Dumnezeu este preamărit pentru mila şi răbdarea sa pe care o are faţă de păcătoşi, pentru că le dă posibilitatea de a se căi. Adesea, între oameni, forţa distruge dreptatea şi sufocă mila. La Dumnezeu nu este aşa. Puterea lui Dumnezeu este în egală măsură izvor de dreptate şi de milă şi se identifică cu ele. Astfel, el va calcula pedepsele cu o blândă dreptate pentru a da oamenilor posibilitatea de a se căi de păcate (Înţ 12,19).
Sfântul Paul vorbeşte despre Duhul Sfânt care este absolut necesar, pentru că numai el vine în ajutorul slăbiciunii noastre şi mijloceşte pentru noi cu gemete negrăite. Pentru aceasta noi trebuie să apelăm la rugăciune, prin care să-i cerem lui Dumnezeu să oprească răspândirea răului.
Evanghelia de duminică continuă ciclu de parabole numite „ale Împărăţiei” şi ne pune în faţă trei dintre ele: „parabola neghinei”, a „grăuntelui de muştar” şi a „aluatului” care ne ajută să trezim în noi, ogorul lui Dumnezeu, o angajare spirituală în ceea ce priveşte primirea mesajului divin. În acest ogor, care este Biserica, Dumnezeu seamănă sămânţa cea bună, dar cel rău intervine pe ascuns şi seamănă neghina, sămânţă care nu este bună la nimic.
Fiecare membru al Bisericii are datoria de a se lăsa condus de inspiraţiile Duhului Sfânt pentru a conlucra la creşterea şi sfinţirea poporului lui Dumnezeu. Fiecare creștin trebuie să ştie că are în persoana Duhului Sfânt un aliat fidel şi puternic.
Pr. Richardo-Dominic Baciu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău
Dacă accesezi, fie și numai pentru câteva minute, worldmeters, te izbește crunt realitatea în care supraviețuim. La începutul acestei săptămâni, de pildă, într-o singură zi au murit de foame peste 10.000 de oameni. În aceeași zi, 799. 542. 699 oameni nu aveau acces la apă potabilă. Până la începutul acestei săptămâni, în acest an muriseră 725.858 de oameni în accidente ale traficului rutier, în vreme ce 576.601 au preferat sinuciderea în locul unei supraviețuiri nenorocite. Cifre care se schimbă cu o viteză amețitoare, în doar câteva secunde…
Malaria, SIDA, cancerul, alcoolul, tutunul provoacă ravagii. Covid-19, are, în comparație cu prăpădul din fiecare dintre exemplele de mai sus, cifre mai ,,modeste”, dacă se poate vorbi despre modestie în cazul morții. Dacă worldmeters ne-ar putea prezenta statistici și despre cei care mor zilnic în varii conflicte armate (inclusiv în războaiele civile), în disputele dintre clanurile mafiote etc., am avea un tablou și mai sumbru al timpului în care trăim.
Nu fac parte dintre cei care spun că nu există ticălosul Covid-19. Mă număr însă printre cei locuiți de multe incertitudini care vizează (și) acest agresor. Ascultând glasul obiectiv al lui Alexandre Petrovic, profesor de fiziologie la Universitatea din Strassbourg (vezi Karl Popper & Konrad Lorentz, „Viitorul este deschis…”, București, Editura Trei), pricep că, după efectuarea autopsiei, se ajunge la concluzia că în 15% dintre cazuri diagnosticul bolii a fost stabilit greșit, iar în 30 până la 40 de cazuri medicul nu a cunoscut înainte de autopsie cauza decesului.
Amar, Petrovic spune: „Niciun medic nu deține monopolul adevărului; știința medicală nu este decât căutare neîntreruptă a adevărului. Mai mult, trebuie să admitem că cercetătorul din domeniul medical poate cădea în eroarea metodologică de a căuta ceva care să-i confirme propria ipoteză, în loc să caute ceva care ar infirma-o. Este o tentație pe care eu am resimțit-o de multe ori”. (op. cit, p. 106) Popper îi răspunde: ,,Medicii fac mereu greșeli dinte cele mai mari și au motive speciale ca să le tăinuiască […]. Pacienții știu foarte bine că medicii greșesc și ar avea mai multă încredere, dacă medicii ar recunoaște-o deschis”. (ibidem, p. 108)
Incertitudinile mele sunt mereu alimentate de voci științifice care contează. La începutul acestei luni, de pildă, patologi din Elveția, Franța, Germania, Italia, Spania au conchis, în cadrul unui seminar al Asociației Europene de Patologie, cănimeni nu a murit de coronavirus. Aceștia susțin că pentru a considera că un pacient a murit din cauza Covid-19 este necesar să se stabilească o reacție inflamatorie care a dus la moarte, fără alte boli incompatibile cu viața. Dar, concluzionează ei, nu au existat astfel de cazuri. Nuanțând, înțelegem că nimeni nu a murit din cauza coronavirusului, ci cu… coronavirus.
Revenind la aprecierile lui Petrovic, specialistul în fiziologie, notăm și dezamăgirea patologilor amintiți, care amintesc faptul că țări precum Bulgaria n-au efectuat decât trei autopsii raportate la Covid-19, această atitudine, încurajată de OMS, fiind de neconceput: „Când avem o imagine nouă cauzată de un virus nou, logica este să facem autopsii tuturor, pentru a aduna informații maxime despre noua boală. Acest comportament al OMS poate fi definit drept criminal”.
Trăim într-o lume cu un management politic global de-a dreptul criminal. Aruncați o privire către cheltuielile militare ale lumii. Un marș al nebuniei… Mai aruncați una către resursele de care beneficiază cercetarea științifică, în general, și veți observa cât de puține resurse sunt alocate în scopuri medicale, pentru a asigura decenta noastră supraviețuire. Mai curând sunt alocate resurse pentru cei care se joacă de-a dumnezeii. Biohackerii spun că a fost creat în laborator omul care va trăi o mie de ani. Abia-și duczilele câteva decenii, cu iadul în suflet, și unii aspiră la nemurire. Tehnologia pompează în noi utopie, speranță deșartă, manipulare. Liberul arbitru a devenit un animal obosit care reacționează după poftele stimulilor unei anume tehnologii…
Mai observați, pentru a realiza calitatea managementului politic global, și faptul că, în istoria omenirii, cele mai multe descoperiri științifice revoluționare în medicină n-au fost gestionate oficial, de către instituții ale statului, ci de intuiția/ responsabilitatea unor personalități (persoane fizice…) care au prețuit darul divin numit viață.
Consilierii locali ai Partidului Național Liberal din Sascut au protestat ieri și au refuzat să intre la ședința de consiliu, după ce au aflat că primarul Ioan Răuță dorește să contracteze un împrumut de zece milioane de lei. Revoltați față de acest demers, consilierii din Sascut au afișat mesaje, prin care au atenționat că întreaga comunitate va suporta această datorie, care va fi plătită inclusiv de generațiile următoare.
”Primarul susține că este nevoie de împrumut de la bănci, pentru investiții, dar există suficiente fonduri, guvernamentale, europene, prin care să fie atrași bani și dezvoltată comuna. Când iei de la bancă, este clar că plătești dobânzi și alte comisioane, și este clar că, astfel, împovărezi comunitatea Există banii europeni, există alternative la Ministerul Dezvoltării, la Compania Națională de Investiții, dar pentru asta trebuie să scrii proiecte și să dai socoteală ce faci cu banii. Ori, la Sascut, tocmai asta nu se dorește, ca fondurile să fie cheltuite transparent”, a avertizat Ilie Ghiorghiță, președintele PNL Sascut.
Cei cinci consilieri PNL care au refuzat să se facă părtași la înglodarea comunei Sascut în datorii bancare mai susțin că aceasta este o practică a PSD care, pe ultima sută de metri, apelează la credite, după ce, timp de patru ani, nu a rezolvat multe dintre problemele comunității. Ei dau exemplu și ceea ce s-a întâmplat la Consiliul Județean Bacău, unde, pe ultima sută de metri a mandatului președintelui Sorin Brașoveanu, a fost contractat un împrumut de 100 de milioane de lei, pentru o durată de 12 ani, tot sub justificarea de a realiza investiții.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a dat asigurări că Guvernul Orban pregătește un proiect de act normativ prin care statutul Spitalului Municipal Bacău să fie reglementat și acesta să poată funcționa alături de Spitalul Județean de Urgență. Declarația oficialului liberal a fost făcută la Moinești, cu ocazia Zilelor Medicale ale Spitalului de Urgență din localitate, după vizita de acum o lună a ministrului sănătății, la Spitalul Municipal Bacău. ”Din toate analizele făcute, am ajuns la concluzia că există două entități: una de spital municipal, aflată în patrimoniul Direcției de Sănătate Publică Bacău, dar care nu se regăsește nicăieri, și un obiectiv de investiții, care este în patrimoniul Consiliului Local Bacău. În acest moment, împreună cu Ministerul Justiției, lucrăm la un proiect de Hotărâre de Guvern, prin care să anulăm acel act al DSP-ului, și să putem trece spitalul către Consiliul Local Bacău și, ulterior, să-l alăturăm Spitalului Județean Bacău”, a declarat Nelu Tătaru.
Guvernul PNL încearcă să limpezească hățișul pe care PSD l-a creat în ultimii patru ani, în care au forțat existența unui holding cu Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău, fără a fi, însă, îndeplinite toate procedurile legale. Astăzi, holdingul este nefuncțional, spitalul municipal aparține Consiliului Local Bacău, dar și Direcției de Sănătate Publică, iar o Hotărâre de Guvern care să reda investiția și clădirea proprietarului de drept, Consiliul Local Bacău, va clarifica lucrurile.
Cât privește posibilitatea ca etajele 4 și 5 ale Spitalului Municipal Bacău să devină funcționale, ministrul Sănătății a precizat că acestea pot prelua cazurile de infecții produse de virusul SARS-COV-2, inclusiv cazurile care presupun terapie intensivă. Condiția este, însă, ca investiția să poată fi recepționată de Primăria Bacău și să primească avizele aferente de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bacău.
Spitalul Municipal Bacău este singurul spital public construit în ultimii 30 de ani de o administrație locală, respectiv, de o administrație liberală. Investiția a fost abandonată în cei patru ani, în care PSD a condus municipiul Bacău.
Tânărul om de afaceri Adrian Băluță a preluat mandatul de președinte 2020-2021 al Lions Club Bacău „Sf. Gheorghe”. La acest eveniment au fost prezenți ambii viceguvernatori ai Districtului 124 România al Lions Clubs International, Pompilia Szellner – viceguvernator 1 și președinta Comisiei europene a Tânărului Ambasador Lions al Secolului 21, viitorul guvernator în mandatul 2021-2022, și Ciprian Iosep, viceguvernator 2. Ceremonia a fost organizată în aer liber, în condițiile impuse de combaterea pandemiei de Covid-19, într-o superbă grădină din Secuieni, în prezența unui număr restrâns de membri ai clubului și a invitaților. Mandatul a fost predat de Eduard Nunu, președinte în perioada 2019-2020.
1 de 8
Au fost, de asemenea, prezenți Andrei Nemțeanu – președintele regiunii lions Nord-Est, Răzvan Șendrea – membru în comisia Global Membership Team a Districtului 124, Robert Vlada – președinte de zonă Nord-Est 2 pentru județele Bacău și Vaslui, Elena Pal – președinta Lions Club Roman, Iulian Șerbănescu – Clubul București Decan, dar și reprezentanții cluburilor de tineret Leo Club Alpha Phoenix și Leo Club Omega Leonida Bacău.
Au fost prezenți și reprezentanții Lions Club Moldova Bacău
Eduard Nunu a făcut un succint expozeu asupra activităților desfășurate de club în mandatul său, sub deviza „We serve” (Noi servim!”). Multe inițiative au fost dedicate situației create de pandemia de Covid-19, prin care au fost sponsorizate instituții medicale băcăuane cu materiale specifice combaterii noului coronavirus, dar și cu alimente pentru spitalul de copii și teste pentru controlul glicemiei. Trebuie amintită și ediția 2019 a concursului internațional „Afișe pentru pace”, cu aproape 100 de lucrări participante. Au fost donate, de asemenea, videoproiectoare școlilor din județ. Dar nu au fost singurele acțiuni, deși pandemia a anulat unele dintre ele.
Noul președinte și-a propus, între altele, continuarea acțiunilor tradiționale ale clubului, chiar și sub spectrul pandemiei care continuă. Între acestea s-a menționat strângerea de fonduri pentru spectacole de teatru, continuarea concursului „Afișe pentru pace” și a altor concursuri pentru tinerii pasionați de arte, dar și acțiuni de împădurire în județ și organizarea de evenimente de 1 Iunie – Ziua Internațională a Copilului.
Cu acest prilej a avut loc și ceremonia de instalare a ofițerilor 2020-2021 ai Lions Club Bacău Sf. Gheorghe, care au și depus angajamentul lor pentru mandatul încredințat. Despre activitatea lionistică și chiar a cluburilor lions din Bacău au vorbit și ceilalți invitați la evenimentul de predare-preluare a mandatului de președinte al Lions Club Bacău Sf. Gheorghe. Membrilor clubului și invitaților le-au fost conferite distincții și certificate de apreciere din partea Lions Club Internațional, a Districtului 124 România și a Lions Club Sf. Gheorghe.
„Voi face tot ce îmi stă în putință pentru a menține unitatea între membrii clubului nostru și board-ul director. Voi ține legătura cu guvernatorul Districtului 124 și voi informa Lions Club Sf. Gheorghe cu hotărârile luate la nivel de district. Mă voi asigura că toate comisiile clubului funcționează normal și de participarea reprezentanților clubului la întâlnirile și acțiunile Districtului 124. Voi monitoriza problemele comunității locale și voi motiva membrii clubului de a lucra împreună la rezolvarea unor dintre acestea.” Adrian Băluță, președintele Lions Club Bacău „Sf. Gheorghe”
„Felicitări și mulțumiri lui Eduard Nunu și colegilor săi pentru un an lionistic plin de evenimente și proiecte de voluntariat, care au făcut o diferență în comunitate, fie că au fost dedicate copiilor sau persoanelor cu nevoi speciale ori formării tinerilor prin crearea și susținerea cluburilor de tineret. Felicitări și succes lui Adrian Băluță și echipei sale în viitorul an lionistic!” Pompilia Szellner, viceguvernator 1 al Lions Clubs România
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a simplificat asimilarea facilă a informațiilor privind accesarea submăsurii 6.1 din PNDR (Instalarea tinerilor fermieri). Pe lângă Ghidul Solicitantului tehnic și detaliat, a fost conceput un material care conține, clar și concis, informațiile de bază: cuantumul fondurilor care pot fi accesate, beneficiarii eligibili, criteriile de selecție sau condițiile de accesare.
De asemenea, AFIR a publicat și o aplicație suport care ajută solicitanții să-și facă o idee clară și concretă despre dimensiunea economică a exploatației agricole pe care tinerii o preiau. Aplicația este pentru calcularea coeficienților de calcul ai producției standard (Standard Output – SO) și poate fi accesată direct la http://so.afir.info/ .
Submăsura 6.1, „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, este una din liniile de finanțare intens solicitată de fermieri.
„Marea responsabilitate, până la implementarea efectivă a proiectuluieste aceea de a explica pe înțelesul tuturor atât oportunitățile oferite de accesarea fondurilor europene, cât mai ales condițiile de accesare și modul efectiv în care se depune și implementează un proiect cu fonduri europene nerambursabile. Tot acest efort de comunicare este dublat de conceperea unor proceduri clare și simplu de urmărit, proceduri care se actualizează permanent pentru a oferi o accesibilitate cât mai mare la fondurile disponibile prin Program”, a declarat Andrei Seto, directorul Oficiului Bacău al AFIR.
Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești, aflate deja la o ediție aniversară, a XV-a, sărbătoresc, în acest an, un sfert de secol de când s-a efectuat prima intervenție chirurgicală laparoscopică în această unitate medicală de prestigiu. 17 iulie 2020 va rămâne în istoria unității medicale ca o zi a amintirilor, dar și a rememorării realizărilor care au contribuit la performanța și progresul acestui spital.
Totul, într-o manifestare restrânsă, respectând normele epidemiologice impuse de pandemie. La ora 10.30, așa cum a confirmat, la acest eveniment a sosit chiar ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, însoțit de o delegație din care au făcut parte, alături de mai mulți medici cunoscuți din țară, președintele PNL Bacău, Ionel Palăr, deputatul Claudiu Ilișanu și senatorul Viorel Ilie, primarul municipiului Moinești, Valentin Vieru, dar și alți edili din localitățile învecinate.
Au spus prezent la invitația de a participa inclusiv consiliera pe probleme de sănătate a președintelui României, dr. Diana Păun, vicepreședintele și membrii Academiei de Științe Medicale, președinta Senatului Universității de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa” Iași, președintele Asociației Chirurgilor din Moldova și profesori de chirurgie din diferite centre universitare din toată țara.
Deschiderea oficială a manifestării a avut loc la ora 12.00, când s-a dezvelit și placa aniversară a celor 25 ani de chirurgie laparoscopică în Spitalul Municipal de Urgență Moinești. Dimineața, așa cum se organizează în fiecare an cu ocazia Zilelor Medicale, au avut loc și intervenții chirurgicale transmise live. Au urmat apoi repere în excelența administrativă, în trei săli de conferințe, la care au participat câte 20 de persoane în fiecare locație.
Au urmat apoi Repere în excelența administrativă, în trei săli de conferințe, la care au participat câte 20 de persoane în fiecare locație. Au transmis mesaje online, la ceas aniversar, prof.univ. dr. Marc Van Baden (Belgia), prof. univ dr. Ramon Villalonga (Barcelona) și dr. Marius Nedelcu (Toulon), colaboratori permanenți ai spitalului.
Manifestarea s-a încheiat la ora 17.30, timp în care s-a organizat și o sesiune stiințifică în care au fost prezentate lucrări de către prof.univ.dr. Alexandru Ciurea („Omagiu din partea Academiei de Științe Medicale”), prof.univ.dr. Nicolae Suciu („Terapii în utero”), prof. univ. dr. Eugen Tîrcoveanu („Chirurgii și chirurgia de azi”) și acad. dr. Virgil Răzeșu („Hai Covid, Covid”).
1 de 7
1 de 3
Scurt istoric a chirurgiei laparoscopice
Chirurgia minim invazivă poate fi considerată unul din pașii cei mai importanți ai medicinii din ultimul secol, cunoscând o evoluție semnificativă în ceea ce privește abilitățile chirurgilor, cât și a echipamentelor utilizate. Primele intervenții minim invazive au început încă din secolul XX, când s-a inspectat cavitatea abdominală a unei femei însărcinate, în anul 1901, de către Von Ott. Este urmată de „kaelioscopia” lui George Kelling și „laparotoracoskopia” lui Hans Christian Jacobeus. După câteva decenii de la acest debut, odată cu introducerea sistemului de lentile și a fibrei optice cu lumină rece, laparoscopia a putut fi utilizată în ginecologie și chirurgie, în special pentru tratamentul traumatismelor abdominale.
Lukichev (1983) și Muhe (1985) au dezvoltat tehnici proprii de colecistectomie laparoscopică la om, însă interesul chirurgilor față de noua tehnică a apărut abia după ce ginecologul francez Mouret a realizat în 1987 prima colecistectomie cu 4 trocare. Echipamentul deja evoluat a permis realizarea în siguranță a primei apendicectomii laparoscopice în 1983 de către Semm (Germania), iar în anul 1988, Dubois (în Paris) realizează lanțul imagistic, atașând o videocameră la laparoscop, moment ce a constituit fundamentul erei moderne a chirurgiei laparoscopice.
În România, începutul chirurgiei minim invazive a fost, de asemenea, anevoios, puțini chirurgi având deschiderea, curajul și posibilitățile tehnice de a încerca noua metodă, încă privită cu scepticism de lumea medicală.
Prima intervenție chirurgicală laparoscopică a fost realizată în 1991, Ia Constanța, de echipa condusă de prof. dr. Vasile Sârbu și dr. Vladimir Botnarciuc, asistați de prof. Bernard Descottes (Franța). Atenția echipei a fost atrasă încă de la primele laparoscopii efectuate și prezentate în Marsillia, oraș cu care Constanța era înfrățit, iar în urma stagiilor de pregătire, efectuate de echipă în câteva centre din Franța (Marsillia, Amiens, Brest, Limoges), a luat naștere era chirurgiei laparoscopice din România, la doar 4 ani după apariția ei în lume (marcată de Phillipe Mouret în 1987, Ia Lyon). Tot aici a apărut și primul centru de pregătire în laparoscopie, în perioada 01 aprilie – 15 mai 1992.
La scurt timp, în centrul din Cluj- Napoca, echipa condusă de prof. dr. Sergiu Duca realizează prima colecistectomie laparoscopică în data de 14 decembrie 1992. Tot aici este înființat și cel mai mare centru național de pregătire în tehnici laparoscopice. În Clinica de Chirurgie I din Iași, pe 31 martie 1993, sub conducerea domnului prof. dr. Eugen Tîrcoveanu se efectuează prima colecistectomie laparoscopică. Timișoara se remarcă în 1993 prin echipa condusă de prof. dr. M. Teodorescu, Bucureștiul în 1994 sub conducerea prof. dr. Cornel Dragomirescu, iar Oradea – 1994, prin echipa prof. dr. G. N. Ionescu.
Chirurgia laparoscopică în Moinești
În anul 1995, în Spitalul Orășenesc Moinești (cum se numea în acea vreme), echipa chirurgicală condusă de dr. Adrian Cotîrleț, alături de prof. dr. Eugen Tîrcoveanu și dr. Costel Bradea din Iași, împreună cu echipa de anestezie condusă de dr. Eugen Tincu și dr. Ioana Grigoraș, realizează pentru prima dată în județul Bacău, pe 14 iulie 1995, prima colecistectomie laparoscopică, fiind primul spital non-universitar din țară care a debutat în utilizarea tehnicilor laparoscopice.
Deși dificultățile tehnice datorate echipamentului și instrumentarului erau importante, mulțumită unor eforturi susținute ale echipei de chirurgi și medici anesteziști, cu sprijinul material al echipei Petrom, chirurgia minim invazivă a cunoscut o evoluție în Spitalul Orășenesc Moinești, pornind de la 8 intervenții în primul an: colecistectomie, laparoscopie diagnostică, apendicectomie și adezioliză.
1 de 6
În anul următor s-au realizat aproximativ 20 de intervenții, progresând constant până în prezent atât numeric, cât și pe domenii multiple – ginecologie, chirurgie toracică, chirurgie bariatrică, chirurgie hepatică, chirurgie oncologică, chirurgia peretelui abdominal, chirurgie pediatrică.
Chirurgi de renume au vizitat și au operat în spitalul Moinești, aducând un plus de valoare și inspirație pentru echipele chirurgicale:
Dr. Alhindawi Ritha (S.U.A.)
Dr. Avramovic Milorad (Timișoara)
Dr. Bărbieru Bogdan (Iași)
Dr. Berbecar Gheorghe (București)
Prof. univ. dr. Beuran Mircea (București)
Prof. univ. dr. Botez Paul (Iași)
Conf. dr. Bradea Costel (Iași)
Conf. dr. Calu Valentin (București)
Dr. Cionca Dan (Iași)
Prof. univ. dr. Copăescu Cătălin (București)
Conf. dr. Costan Victor (Iași)
Prof. univ. dr. Dina loan (București)
Conf. dr. Dițoiu Alexandru (București)
Prof. univ. dr. Antonelo Forgione (Milano)
Prof. univ. dr. Fort Lopez SM (Argentina)
Prof. univ. dr. Friedl Wilhelm (Germania)
Prof. univ. dr. Georgescu Ștefan (Iași)
Prof. univ. dr. Iancu Cornel (Cluj)
Dr. Iancu Constantin (lași)
Prof. univ. dr. Iordache Niculae (București)
MD, FACS Lobonțiu Adrian (S.U.A.)
Dr. Matei Gabriel (București)
Prof. univ. dr. Marc Van Baden (Belgia)
Dr. Marius Nedelcu (Toulon)
Col. dr. Niculescu Nicolae (București)
Dr. Popa Dorin (București)
MD, FACS Perretta Silvana (Franța)
Prof. univ. dr. Popescu lrinel (București)
Acad. prof. dr. Răzeșu Virgil (Piatra Neamț)
Prof. univ. dr. Sârbu Paul (Iași)
Prof. univ. dr. Sârbu Vasile (Constanța)
Dr. Stoica Andrei (București)
Prof. univ. dr. Suciu Nicolae (București)
Prof. univ. dr. Tîrcoveanu Engen (Iași)
Prof. univ. dr. Ungureanu Florin Dan (București)
Dr. Velicescu Cristian (Iași)
Prof. univ. dr. Villalonga Puy Ramon (Barcelona)
Prof. univ. dr. Unc Dumitru (Constanța)
Echipa medicală a Spitalului Moinești a realizat în premieră numeroase intervenții chirurgicale minim invazive, având interes continuu spre noutate și progres. Le-au fost alături:
1995: Colecistectomie laparoscopică: Prof.univ.dr. Tîrcoveanu Eugen
2006: By-pass gastric: Prof. dr. lordache Niculae, dr. Andrei Stoica
2007: Achalazie: Prof. dr. Iordache Niculae, dr. Andrei Stoica
2007: Hernie inghinală: Conf. dr. Bradea Costel
2008: Chist hidatic hepatic: Prof. dr. Georgescu Ștefan
2009: Colecistectomie transvaginală: Prof. dr. Antonelo Forgione, Prof. dr. Ramon Villalonga
2009: Colecistectomie SILS: Prof. dr. Ramon Villalonga
2010: Gastric sleeve: Prof. dr. Ramon Villalonga, Prof. Lopez-Fort
2010: Hernie hiatală: Prof. dr. Iordache Niculae, dr. Andrei Stoica
2011: Neoplasm rectosigrnoidian: Prof. dr. lordache Niculae
2011: Chist epidermoid splenic: Dr. Andrei Stoica
2011: Tumora sigmoidiană
2011: Histerectomie: Conf. dr. Bradea Costel
2014: Tumoră intestin subțire: Prof. dr. Unc Dumitru
2018: Tiroidectomie: Conf. dr. Bradea Costel
„După un sfert de secol, ne bucurăm cu toții de ceea ce vedem la Spitalul Moinești, unul de vârf în sistemul medical din România. În urmă cu 25 de ani am operat aici pe un televizor color adus de acasă, cu instrumente donate de o firmă petrolieră din zonă. Îmi aduc aminte cu plăcere de acea perioadă de pionierat și mă bucur să văd acum, aici, săli de operații ca în Europa, o secție ATI foarte performantă, un heliport, un spital în care s-au prelevat și organe care au ajuns în toată Europa. Ce le urez acum colegilor mei de aici? Vivat crescat floreat!”
Prof.univ.dr. Eugen Tîrcoveanu, de la Clinica de Chirurgie a Spitalului Universitar „Sf. Spiridon” Iași
„Eu sunt medic în acest spital din 1975. Dr. Cotîrleț a ajuns aici imediat după studenție, când eu eram șef Secție Chirurgie. Introducerea laparoscopiei în Spitalul Moinești a fost o încununare a muncii noastre, un succes care în timp s-a dovedit de bun augur. Îl felicit pe doctorul Cotîrleț, un tip cu o capacitate medicală, intelectuală și organizatorică de excepție.”
Dr. Ioan Ivan, medic chirurg în Spitalul Municipal de Urgență Moinești
Până în anul 2020, s-au efectuat în Spitalul Municipal de Urgență Moinești 12.896 de intervenții chirurgicale minim invazive în: chirurgie laparoscopică hepatobiliară, chirurgie laparoscopică în abdomenul acut, chirurgie laparoscopică ginecologică, cură laparoscopică a herniei, cură laparoscopică a varicocelului, chirurgie laparoscopică esogastrică, chirurgie laparoscopică colorectală, chirurgie laparoscopică a obezității, single port, artroscopii.
Principalii indicatori – incidentele și accidentele, morbiditatea, mortalitatea postoperatorie și rata de conversie – s-au apreciat ca fiind în limite normale. Toți medicii chirurgi și anesteziști, împreună cu asistentele medicale din blocul operator au urmat cursuri de perfecționare în tehnica laparoscopică în țară (Iași, Cluj-Napoca, București) și în străinătate (Franța, Belgia, Germania, Italia, S.U.A.) și au competență în chirurgia laparoscopică.
Cu timpul s-a format o echipă complexă de chirurgi și medici anesteziști care a comunicat rezultatele obținute prin participarea la peste 140 congrese și simpozioane din România și din lume: San Francisco, Hong Kong, Quebec, Madrid, Lisabona, Punta Cana, Philadelphia, Stockholm, Venetia, Geneva, Yokohama, Barcelona, Paris, Leipzig, Praga, Heraclion, Istanbul, Sorento, Atena.
„Acum 25 de ani eram cu toții la început, dar de atunci și până acum deja avem aproape 13.000 de intervenții laparoscopice în spital. Vom continua să punem în valoare ceea ce am realizat în toți acești ani, să diversificăm aceste operații și pe alte specialități medicale, în ginecologie, ortopedie, ORL, urologie. Chirurgia laparoscopică reprezintă un brand al Spitalului Municipal de Urgență Moinești, iar acum, la ceas aniversar, țin să mulțumesc, încă o dată, tututor celor care au fost alături de noi. Sperăm ca rezultatele noastre să fie în continuare pe măsura așteptărilor pacienților noștri, pentru că ei sunt cei care beneficiază de toate aceste investiții și performanțe din medicină.”
Prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului Municipal de Urgență Moinești
Dotarea sălilor de operație a cunoscut o evoluție continuă, în prezent Spitalul Moinești având 4 truse de laparoscopie în 4 săli operatorii, echipament de artroscopie, toracoscopie, endoscopie digestivă, endourologie, precum și endoscopie ORL. Echipamentele de electrochirurgie au fost constant modernizate, Spitalul Municipal de Urgență Moinești fiind dotat în prezent, în afara de cele uzuale (monopolar, bipolar), cu sisteme de electrochirurgie speciale ce utilizează ultrasunete (Harmonic), curent electric (EnSeal) și sistem de coagulare cu argon.
Secția de Terapie Intensivă este un partener veritabil, sprijinind permanent dorința de progres către o chirurgie modernă, minim invazivă, centrată pe nevoile și beneficiile pacientului. În prezent secția este dotată cu 21 de paturi, fiecare cu monitor propriu, 8 ventilatoare din care unul de transport, stație centrală de monitorizare, aparat de hemodializă, 26 de injectomate și aparat pentru analiza gazelor sanguine. În ultimul sfert de secol, Spitalul Moinești a constituit un element important al chirurgiei laparoscopice din România, având permanent o viziune modernă, în continuă adaptare către noutăți din aria chirurgiei minim invazive.
1 de 6
Colecistectomia laparoscopică și-a câștigat statutul de „standard de aur” în tratamentul chirurgical al colecistitei. Gradul de dificultate sau de operabilitate prin metoda laparoscopică nu poate fi apreciat prin nicio explorare preoperatorie. Conversia abordului chirurgical din cel laparoscopic în cel clasic, atunci când riscul este major, dă dovadă de maturitate profesională și nu de eșec personal. Operațiile laparoscopice, în ciuda dificultăților, au dat echipei medicale de la Spitalul Municipal de Urgență Moinești o imensă satisfacție, justificând opțiunea preferențială față de operația clasică.
„Acest spital a crescut în 25 de ani ca Făt-Frumos. Este un spital de felicitat, un exemplu pe care ar trebui să-l urmeze și alte unități sanitare din România. Cred cu tărie în zicala că «omul sfințește locul», pentru tot ce se întâmplă aici, în Spitalul Moinești. Colaborarea noastră este veche, de peste 25 de ani, deci pot să spun că am fost martoră la această creștere graduală și impresionantă a întregii echipe medicale de aici, una de excepție.”
Prof. dr. Ioana Grigoraș, președinta Senatului UMF „Gr.T. Popa” Iași, șef Clinică ATI din cadrul Institutului Regional de Oncologie Iași
„Este unul din momentele frumoase în care te bucuri că ești într-un spital, cu atât mai mult cu cât vorbim de Spitalul Municipal de Urgență Moinești. Unii scriu istorie, alții citesc istorie, unii doar o învață, iar alții o fac. La Spitalul Moinești se face istorie. Este un spital care, printr-o simplă căutare privind chirurgia laparoscopică, apare alături de mari centre din Cluj, București, Timișoara, Iași sau Tg. Mureș. Iar aici se practică aceste intervenții de 25 de ani! O mare performanță pentru spital, pentru Moinești, pentru Bacău în general, să fii pe această hartă modernă a chirurgiei minim invazivă. E o mândrie pentru noi toți. Aici sunt oameni de excepție, un corp medical de excepție, un manager de excepție care este și Doctor Honoris Causa al universității noastre.”
Conf.univ.dr. Andrei Octavian Paraschivescu, rector al Universității „George Bacovia” Bacău
Având în vedere promulgarea Legii nr. 135/2020 privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, precum şi a unor măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a acestora, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoştinţă publică următoarele:
Prin Legea nr. 135/2020, a fost stabilită data de 27 septembrie 2020 ca dată a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale.
De la data intrării în vigoare a legii sus-menţionate, respectiv de la data de 20 iulie 2020, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi candidaţii independenţi pot demara acţiunile de colectare a listelor de susţinători ai candidaturilor pentru consilii locale, consilii judeţene, primari, preşedinţi ai consiliilor judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi primarul general al municipiului Bucureşti.
Perioada de înregistrare a alianţelor electorale este 7 – 11 august, iar perioada de depunere a candidaturilor este 7 – 18 august.
Campania electorală va începe în data de 28 august şi se va încheia în data de 26 septembrie, ora 07.00.
Mai multe detalii privind termenele şi acţiunile din cuprinsul perioadei electorale pot fi găsite în Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare organizării și desfășurării în bune condiții a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, care poate fi consultat pe site-ul www.roaep.ro la secțiunea Legislaţie electorală/Transparenţă decizională accesând următorul link:
Reamintim că desfăşurarea în bune condiţii a operaţiunilor electorale depinde de respectarea de către formaţiunile politice, candidaţi şi alegători a tuturor normelor de protecţie sanitară impuse de autorităţile medicale competente.
După ce Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că nu va permite circulația pe partea vestică a Centurii Bacăului până când nu se va termina și partea estică, fostul ministru al transporturilor, Lucian Șova, a anunțat că legislația permite recepția parțială, însă, în acest caz este vorba despre jocuri politice.
„Din motive exclusiv electorale, PNL forțează compania de drumuri (CNAIR) să nu deschidă traficul pe centura de vest a Bacăului! În calitate de ministru PSD al Transporturilor, în 2018, eu am modificat legislația pentru a se putea recepționa, și parțial, drumuri și autostrăzi (mai ales că, de regulă, ele se construiesc pe tronsoane – tocmai pentru a putea fi date mai ușor în circulație)”, a spus Lucian Șova.
Acesta spune că, astăzi, zeci de mii de băcăuani așteaptă zadarnic PNL să-și înceapă campania electorală cu inaugurarea Centurii Bacăului, dar șoferii băcăuani nu merita această batjocură!
În ultimele zile, mai mulți politicieni băcăuani, între care senatorul Dragoș Benea și primarul Cosmin Necula, au cerut CNAIR să deschidă circulația pe tronsonul vestic, care a fost finalizat, pentru a reduce aglomerația din oraș.
Strada Digul Bârnat din Bacău este asfaltată după ce a fost afectată de montarea conductei pentru Rezerva de Apă. Pe această stradă au fost montați peste 580 de metri de conductă cu diametrul de 630 mm.
La data de 16 iulie a.c., in jurul orei 21.00, poliţiştii din Moineşti au oprit pentru control un autoturism care era condus pe DJ 156A Balcani de către un bărbat de 33 ani, din Bacău.
În urma testării bărbatului în cauză cu aparatul etilotest acesta a indicat valoarea de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Totodată, cu ocazia verificărilor efectuate poliţiştii au stabilit că permisul de conducere al bărbatului este suspendat.
Având în vedere că la data de 10 aprilie a.c., conducătorul auto a fost depistat conducând sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o îmbibaţie alcoolică de 1,39 mg/l alcool pur în aerul expirat, faţă de bărbatul de 33 ani s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore.
În cauza poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.