sâmbătă, 27 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1409

Ședința extraordinară a Consiliului local Bacău – LIVE

Ordinea de zi:

1.Proiect de hotărâre privind transmiterea terenului înscris în Cartea Funciară nr. 88023 – aferent haldei de fosfogips SOFERT, din domeniul public al Municipiului Bacău în domeniul public al statului în vederea dării în administrarea Administrației Fondului pentru Mediu.

2.Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării HCL nr. 111 din 20.04.2021 prin care s-au aprobat Bugetul de venituri și cheltuieli și Programul de investiții pe anul 2021, ale Consiliului Local al Municipiului Bacău și a prognozei pe următorii trei ani.

3.Proiect de hotărâre privind aprobarea participării Municipiului Bacău la Programul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice precum și a documentaţiei tehnico-economice, faza Documentație de Avizare a Lucrarilor de Interventie și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investitii: „Creșterea eficienței energetice a Școlii Gimnaziale „ALECU RUSSO” Bacău”

Protecția Consumatorilor: Atenție la campania de reduceri „Black Friday”!

Protecția Consumatorilor recomandă atenție sporită la achiziționarea de bunuri, în perioada reducerilor. Un mare comerciant care „a furat” startul reducerilor a fost amendat cu 50.000 de lei, pentru că nu respectase regulile din piață., impuse de legislație.

Băcăuanii care constată neconformități legate de campania națională de promoții „Black Friday” au la dispoziție canalul oficial al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Mai exact, este vorba despre adresa de e-mail dedicată, bf@anpc.ro, la care toți consumatorii care constată vreo neregulă legată de promoțiile din această perioadă pot trimite o petiție, preferabil însoțită de fotografii sau orice alt document care pot ajuta în elucidarea cazului. De altfel, Protecția Consumatorilor a înființat, în acest sens, Comandamentul Special „Black Friday”, care are drept scop supravegherea permanentă, 24 din 24 de ore, a ofertelor cu promoții, din această perioadă, indiferent de domeniul de activitate.

Comerciant: „Nu putem fi corecți într-o piață în care nimeni nu e”

Măsura intervine după rezultatele controalelor efectuate la comercianții care au „furat startul” campaniei de reduceri, un important operator economic, Altex, fiind sancționat cu amendă de 50.000 de lei, riscând chiar să-i fie suspendată activitatea comerciantului. Mai exact, au fost depistate peste 1.000 de produse cu abateri de preț, afișate pe site. Firma sancționată promova produse ca fiind la reducere de preț, fără a aplica reducerile din prețul de referință (cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului redus). Potrivit ANPC, „reprezentanții Altex au afirmat, cu ocazia discuțiilor pe acestă temă, că ei nu pot fi corecți într-o piață în care nimeni nu e”.

„Ne dorim ca acest comandament să împiedice transformarea «Black Friday» în «Ziua Păcălelilor». Reamintim consumatorilor că vânzările cu preț redus, indiferent de tipul acestora (soldare, lichidare, vânzări promoționale) trebuie să respecte o serie de reguli de fixare și publicitate a prețurilor. Astfel, orice comerciant care anunță o reducere de preț trebuie să o raporteze la prețul de referință practicat în același spațiu de vânzare pentru produse identice. Prețul redus trebuie să fie inferior prețului de referință. Prețul de referință reprezintă cel mai scăzut preț practicat în același spațiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării prețului redus”, au transmis reprezentanții Autorității.

România la primul congres internațional al chirurgilor francofoni

Prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, medic chirurg și manager al Spitalului Municipal de Urgență din Moinești, a reprezentat România la Prima întâlnire internațională a chirurgilor francofoni de la Paris. Cunoscutului medic și manager a prezentat la această reuniune experiența de 25 de ani în chirurgia laparoscopică a spitalului moineștean.

Reuniunea a fost organizată, timp de două zile, de Academia Națională Franceză de Chirurgie (ANFC), sub înaltul patronaj al președintelui Republicii Franceze, Emmanuel Macron, și în prezența miniștrilor Sănătății, al Educației și Cercetării, a secretarului de stat din Ministerul de Externe care se ocupă de Europa și de țările francofone, a președintelui Academiei de Științe Politice și a președintelui Academiei Naționale de Medicină.

În programul celor două zile au fost 82 de comunicări ale chirurgilor din 64 de țări. „Pentru chirurgii din Moinești – ne-a declarat dr. Adrian Cotîrleț – a fost o mare onoare să putem prezenta experiența de 25 de ani (1995-2020) în chirurgia laparoscopică în spitalul nostru. A fost singura lucrare prezentată de chirurgi din România și ne-am bucurat de o foarte bună apreciere din partea celor peste 200 de membri ai Academiei Naționale de Chirurgie a Franței”.

Pentru reprezentantul României a fost și o bună oportunitate de a avea schimburi de păreri cu oameni cu o mare experiență în toate specialitățile chirurgicale, dar a fost pentru o întâlnire de suflet cu chirurgi francofoni din țările Uniunii Europene, din SUA, din China, din Japonia și mai ales din Africa de Nord.

„Cu acest prilej – a precizat dr. Adrian Cotârleț – am avut acolo și întrevederi private cu profesorul Philippe Marre, președintele ANFC, care cunoaște o parte din activitatea chirurgilor din România, și mă voi ocupa să am o discuție la conducerea Academiei de Științe Medicale a României, pentru a se organiza o sesiune plenară a celor două academii din Franța și din România”.

Reprezentantul României s-a întâlnit la Paris și cu profesorul Jacques Marescaux – președintele Institutului European de Chirurgie Laparoscopică de la Strasbourg (IRCAD), cel care acum 20 de ani a făcut prima și singura operație robotică transatlantică (profesorul fiind la New-York, iar robotul programat la Strasbourg, pentru o colecistectomie laparoscopică. Marescaux este și un vechi prieten al Spitalului din Moinești, unde a organizat cursuri pentru mai mulți chirurgi. Acum, la Starsbourg lucrează și Elena Mihalache, asistenta șefă a blocului operator experimental de acolo.

La reuniunea de la Paris au fost întâlniri și cu șefi de clinici din Franța, din Belgia, din Luxemburg, din Italia, din SUA și din China, dar și din țările magrebiene și din restul Africii de Nord.

Două academii au scris istoria chirurgiei franceze

Academia Națională de Chirurgie este cea mai veche instituție a chirurgilor francezi și își are originea în Academia Regală de Chirurgie, creată în 1731 de doctorul Georges Mareschal, primul chirurg al regelui Louis XIV. Ea are membri titulari, membri asociați și membri de onoare, care reprezintă diferite specialități chirurgicale. Rolul și obiectivele acestei Academii sunt responsabilitatea morală referitor la chirurgie, păstrarea istoriei sale, evoluția sa și este garantul eticii sale. Academia evaluează prudența și rigurozitatea dezvoltării aspectelor tehnice ale artei chirurgicale și schimbările acesteia, definește bunele practici chirurgicale, controlează condițiile de executare specifice chirurgiei și apreciază formarea și recrutarea de chirurgi. Academia dezvoltă relații cu un mare număr de societăți specializate, precum Asociația Franceză de Chirurgie, Asociația Franceză de Urologie, Colegiul Național al Ginecologilor și Obstetricienilor Francezi, Societatea de Chirurgie Vasculară de limbă franceză, societățile franceze de Chirurgie Pediatrică, de Chirurgie de Urgență, de Chirurgie de Neurochirurgie, de Oftalmologie, de Stomatologie și Chirurgie Buco-maxilo-facială, de Chirurgie Plastică Reconstructivă și Estetică, de Chirurgie Ortopedică, de Chirurgie Toracică și Chirurgie Cardiovasculară.

Nadia Comăneci pe mărci poștale Romfilatelia

    Aniversarea zilei de naștere a celebrei gimnaste originară din Onești, Nadia Comăneci, supranumită „Zeița de la Montreal” după ce a fost notată cu primul „10” din istoria de până atunci a competițiilor sportive de profil, va fi marcată, vineri, 12 noiembrie, prin lansarea unei emisiuni de mărci poștale intitulată „La mulți ani, Nadia!”.

    Emisiunea, alcătuită dintr-un timbru cu valoarea de 9 lei, o coliță nedantelată, cu valoarea de 31,50 de lei și un plic „prima zi”, va intra în circulație și prin magazinul Romfilatelia din Bacău.

    Pe timbrul coliței emisiunii este redată o secvență dintr-un exercițiu la bârnă al Nadiei Comăneci, iar pe plicul „prima zi” sunt ilustrate timbre și colițe filatelice dedicate, de-a lungul timpului, renumitei sportive.

     

    LA MULȚI ANI, NADIA !

      Astăzi, 12 noiembrie, Zâna de la Montreal, prima gimnastă perfectă, NADIA COMANECI, își serbează ziua de naștere ! LA MULTI ANI, NADIA !

      Fanii celebrei campioane își mai pot încă procura, din rețeaua de difuzare a ziarului « DESTEPTAREA », senzaționala poveste a campioanei care A INVENTAT PERFECTIUNEA.

      Vor putea fi, astfel, alături de Nadia, de la începuturi până azi, citind cartea «NADIA , MISS PERFECT. POVESTEA UNEI MARI CAMPIOANE », 410 pagini captivante și peste 140 de fotografii unicat, alb-negru și color, oferite, în premieră, cititorilor pasionați de gimnastică.

       

      Nadia Comăneci, 60!

      Cu Nadia, printre amintiri, la Onești și Slănic-Moldova…

      Sosirea Nadiei Comăneci în ziua de 21 noiembrie 2013, la Oneşti (alături de Ilie Năstase, Gabriela Szabo, Doina Melinte, Andreea Răducan, Monica Roşu, Simona Amânar, Violeta Beclea Szekely, Nicu Vlad și alții), cu ocazia festivităților prilejuite de aniversarea a 40 de ani de la înființarea Clubului Sportiv Municipal din localitate (CSM Onești), a însemnat pentru cei câţiva foşti colegi ai gimnastei care mai locuiesc în staţiunea Slănic-Moldova, acolo unde cu ani în urmă venea cu întreg lotul pentru refacere şi pregătire, un remember plin de nostalgie, momente de o mare încărcătură emoţională…

      Nadia Comăneci, mândria județului Bacău, cel mai mare și mai cunoscut nume al sportului românesc, una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX și una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii din toate timpurile, supranumită și ,,Zeița de la Montreal”, acolo unde, în urmă cu 45 de ani a luat prima notă de zece din istoria gimansticii mondiale.

      Iar astăzi, 12 noiembrie, marea noastră sportivă, născută la Onești, împlinește 60 de ani…

      Acum, după mulţi ani, îmi aduc aminte cu mare plăcere, când, împreună cu alţi colegi am petrecut minunate clipe alături de Nadia, pe parcursul celor vreo doi ani şcolari din intervalul 1973-1975 (înainte de a deveni campioană europeană la Skien, în Norvegia), dar în special, în perioada vacanţelor de iarnă, când întreg lotul de gimnastică se afla în cantonament la Slănic-Moldova, pentru a-şi încărca bateriile, pentru a-şi ozona plămânii cu aerul rarefiat şi pur al înălţimilor.

      Câţiva dintre cei mai disciplinaţi elevi ai şcolii, printre care se afla şi semnatarul rândurilor de faţă, am avut ocazia să urmărim într-o tăcere deplină şi muţi de uimire, înghesuiţi într-un colţişor al sălii de sport din incinta fostei popicării (special amenajată), alţii privind de afară, urcaţi chiar şi prin copaci, antrenamentele extrem de dure, puse sub semnul exigenţei maxime, desfăşurate de către componentele lotului de gimnastică al ţării, din care mai făceau parte Teodora Ungureanu, Georgeta Gabor, Luminiţa Milea, Mariana Cojan şi alte gimnaste de excepţie, sub îndrumarea antrenorilor Martha și Bela Karolyi. Iar apoi, orele de clasă, hârjonelile din timpul recreațiilor, cu trasul de codițe, bătăile cu bulgări de zăpadă, întrecerile de săniuș și concursurile de recitări, discuțiile din incinta hotelului ,,Perla” despre viitoarele concursuri, zâmbetele aruncate pe furiș…
      Au fost pentru noi, elevii acelor frumoşi ani (eu, Vali, Mircea, Sorin, Titi, Paul, etc, toți născuți în același an cu Nadia, 1961), momente unice, de neuitat, petrecute alături de Nadia şi colegele ei. Nadia Comăneci a mai fost doar o singură dată la Slănic-Moldova, în 1986, într-o vizită foarte scurtă și neanunțată, când a fost invitată şi la Grădiniţa ,,Mărunţica”. Atunci, multipla campioană naţională, europeană, mondială şi olimpică a înscris în Cartea de onoare a instituţiei următoarele impresii: ,,Am vizitat cu multă dragoste Grădiniţa nr.1 din Slănic-Moldova şi am fost deosebit de impresionată de felul în care se desfăşoară activitatea în această instituție preșcolară, de minunaţii copii de aici, care poate cândva, vor deveni sportivi de performanţă. Vă doresc mult succes şi bucurii. Voi reveni cu plăcere de fiecare dată. Nadia Comăneci, 18 ianuarie 1986”.

      N-a mai fost să revină, iar noi, colegii ei din vremuri uitate, o aşteptăm şi acum să mai facă un popas aici, la Slănic-Moldova, unde cu ceva timp în urmă, în frumoasele nopţi de iarnă, Nadia şi ale ei colege, începuseră să viseze la cucerirea laurilor olimpici.

      40 de ani de așteptare, pentru câteva momente de fericire

      Revenind la momentul reîntâlnirii mele cu Nadia Comăneci la Onești, după mai bine de 40 de ani, pentru mulți dintre noi, pare a fi greu de crezut că poți retrăi și astăzi, la aceeași intensitate, momente dintr-un trecut ce ne-au unit simțămintele, atunci când, am început să privim cu alți ochi spre viitor, crezând și sperând în adevărata libertate, atunci când, ,,fenomenul Nadia”, a rupt toate zăgazurile interioare, culminând cu o eliberare spirituală unanimă, ce rareori s-a văzut până atunci. Poate doar Revoluția din decembrie 1989 ne-a făcut să vorbim și să ne comportăm oarecum la fel, deși totul s-a petrecut într-un context mult mai liber, mai descătușat, mai puțin temător, dar în nici un caz, mai puțin sufletist…

      Întrucât programul manifetării de la Onești a fost unul bogat și dens, am reușit să ajung în preajma Nadiei, să o îmbrățișez (ce moment!) și să discut cu ea preț de câteva minute. Cu această ocazie i-am dăruit și un exemplar din cartea mea ,,Povestea unui colț de rai  Slănic-Moldova”, în care am amintit de momentele petrecute cu marea gimnastă în stațiunea de la poalele Nemirei. A fost plăcut surprinsă, mi-a zâmbit și ne-am urat toate cele bune, pentru că timpul expirase. Începea festivitatea, transmisă în direct și de Televiziunea Română. M-am retras ușor, cu ochii umezi, dar cu bucuria revederii. După 40 de ani…

      Iar după acest moment de mare însemnătate din viața mea, am parcurs cu sufletul la gură și cu un entuziasm debordant, prima și una dintre cele mai frumoase cărți închinate Nadiei, scrisă la cald, după marele succes de la Montreal, de către regretatul om de presă și publicist, Ioan Chirilă (,,Nadia”, București, Editura Sport-Turism, 1977), în finalul căreia, Bela Karolyi, fostul antrenor al Nadiei, se adresa gimnaștilor, dându-le o coordonată sigură și foarte clară, fără cale de întoarcere pentru viitor: ,,Singura alternativă a copiilor din Onești, a celor care vor veni în mijlocul lor și care vor întregi gimnastica românească, este aceea de a urca Everestul a doua oară, pe un versant mult mai greu, pe care n-a mai urcat nimeni niciodată”.
      Și iată, un pasaj din jurnalul antrenorului Karolyi: (…) Astăzi, 21 iunie 1971, Nadia (care avea doar 10 ani!, n.a.) a executat primul sol din lume cu cinci salturi. Nici marea gimnastă Ludmila Turișceva (U.R.S.S., astăzi Federația Rusă, n.a.), la cei 19 ani ai săi, nu are așa ceva în programul ei”.

      Remember

      Iar apoi, așa cum a dovedit-o în mai toate concursurile la care a participat, Nadia a executat o serie de alte elemente în premieră pentru gimnastica mondială, cu o măiestrie și o siguranță de neegalat, ce și-a găsit explicația într-un singur cuvânt: PERFECȚIUNE!

      Cu această ocazie, mi-am adus aminte că la cea de a zecea ediție a Campionatelor Europene de Gimnastică Feminină (Skien, Norvegia, 1975), Nadia Comăneci a câștigat toate probele cu excepția solului, fiind prima câștigătoare în vârstă de 13 ani și jumătate din istoria campionatelor, secondată cu brio de Alina Goreac, care a cucerit bronzul la sărituri și bârnă, de altfel, după cum relata și mass-media, ,,un succes zdrobitor al gimnasticii românești care a mutat resetările competițiilor gimnasticii mondiale la un alt nivel de valoare nemaicunoscut anterior”.

      Este enorm de greu să scrii despre Nadia printre atâtea superlative, intrucât ele depășesc deseori puterea imaginației, puterea percepției, limita normalului…

      Și toate acestea s-au petrecut, ele există și trebuie cunoscute și de cei care vin cu pași repezi în urma noastră…

      Să ne amintim așadar, nu numai victoriile, ci şi momentele dificile din viaţa ei, emoţiile, eforturile supraomeneşti pe care le-a făcut pentru a încununa o carieră de excepţie, puţinele satisfacţii ale unei copilării stopată de o maturitate care, probabil a venit prea devreme, atunci când alţi copii se bucurau încă de vacanţe, păpuşi şi alinturi dulci.

      O maturitate care însă, a întărit-o pe Nadia pentru mai târziu, în continua luptă cu greutăţile şi obstacolele vieţii. Răsunătoarele victorii ale sale la campionatele naţionale, europene, mondiale şi la olimpiade, au consacrat-o definitiv în galeria marilor personalităţi ale secolului XX.
      Nadia a fost cea care a revoluţionat gimnastica mondială, sportul în general, prin abordarea unui nou stil, mult mai dinamic, mai artistic şi mai spectaculos. Cu zâmbetul său magic şi cu uimitoarea sa stăpânire de sine, fetiţa cu codiţe de atunci, a paralizat până şi minunea tehnică a secolului, calculatorul, ce nu fusese programat să noteze perfecţiunea.

      Îți mulțumesc, dragă Nadia… Îți mulțumesc toți românii, oriunde s-ar afla…

      LA MULȚI ANI!

      Romulus-Dan BUSNEA

       

       

       

      Grădinița BENTHAL, un proiect educațional ambițios

        Gradinița cu program normal și program prelungit BENTHAL este un proiect educațional ambițios ce oferă o educație de calitate, echilibrată și diferențiată urmărind să valorifice potențialul fiecărui copil spre  formarea și dezvoltarea  unor personalități, adaptabile  și capabile să răspundă cu succes provocărilor societății.

        De asemenea, grădinița noastră oferă o educație făcută cu suflet, întrucât întreg personalul grădiniței prin știința,  dragostea și sprijinul lor față de copii, cultivă acestora valori și principii morale, formează atitudini și trăsături frumoase de caracter, contribuind  astfel la devenirea copiilor preșcolari în oameni de valoare.

        Peste 100 de bilete disponibile, la tratament balnear

          Așa cum era de așteptat, după ce a fost introdusă obligativitatea certificatului verde și în stațiuni, numărul pensionarilor care s-au prezentat la Casa Județeană de Pensii (CJP) Bacău, pentru a cumpăra un bilet la tratament balnear, este foarte mic. Practic, din cele 140 bilete distribuite județului Bacău pentru luna aceasta, până marți, 9 noiembrie, (ultima zi pentru acordarea celor alocate automat pensionarilor care au făcut cerere) au fost cumpărate numai 36. Așadar, sunt disponibile 104 bilete, în toate stațiunile. Nu mai puțin de 36 locuri libere sunt în stațiunea Amara.

          Alte 17 se găsesc în Covasna, 10-Sarata Monteoru, 8-1 Mai, 8-Tîrgu Ocna, 4-Pucioasa, 4-Vatra Dornei, 3-Herculane, 2-Buziaș, 2-Căciulata, 2-Felix, 2-Lacu Sărat, 2-Olănești și câte unul în stațiunile Călimănești, Nicolina, Sovata și Tușnad. Marea majoritate din biletele rămase sunt din cele 108 repartizate automat unor pensionari care le-au solicitat în scris, din timp. Cei care, totuși, se vor decide să beneficieze de un bilet în această lună se pot prezenta la CJP Bacău pentru a-l ridica până în data de 16 noiembrie, având asupra lor recomandarea de la medicul de familie ori de la cel de specialitate, pentru tratamentul balnear pe care îl vor urma.

          De reținut, însă, că accesul în unitățile de cazare din stațiuni este permis numai persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete, precum și celor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării. Persoanele cu dizabilități, dacă vor să benefcieze de gratuitate, trebuie să prezinte la CJP Bacău, pe lângă recomandarea medicală, certificatul de încadrare în grad de handicap și ”Programul individual de reabilitare și integrare socială” (original și copie). Acest act este eliberat de către Comisia Județeană de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Adulte.

          Beneficiarii unui bilet vor pleca la tratament în 16, 17, 18, sau 19 noiembrie, data fiind diferită în funcție de fiecare stațiune și hotel. Ultima serie de bilete din acest an va fi pentru 1 decembrie.

          Când îți asasinezi viitorul

          Este un roman istoric foarte interesant, „Cercul crucii” se numește, în care un tânăr rămas fără avere din cauză că tatăl său a fost declarat trădător, primește însărcinarea să caute și să distrugă niște documente, promițându-i-se că, după ce-și va îndeplini misiunea, își va recăpăta moștenirea. Misiunea este îndeplinită, nu fără greutăți, iar când își cere răsplata, i se râde în nas: documentele pe care le-a distrus atestau faptul că tatăl sau nu-și trădase regele și l-ar fi repus în drepturi.

          Exact aceeași schemă s-a întâmplat și în România ultimilor ani. Li s-a spus unora că, pentru a-și recâștiga moștenirea, trebuie să demoleze totul, să dea cadou resursele, să liberalizeze prețul energiei, să abroge legile care țineau prețurile în frâu, să blocheze creșterea salariilor și a pensiilor și să elimine tot ceea ce înseamnă cheltuiala socială. După ce s-au făcut astea, au descoperit că tocmai și-au tăiat toate resursele de creștere a nivelului de trăi și că urmează picajul economic.

          Scriam, ieri, despre faptul că nu mai există speranța. Exact, ultimii doi ani de asasinat economic al țării au distrus orice speranță că economia se va redresa și că vom recâștiga suveranitatea pierdută. Să nu confundăm noțiunile; este foarte posibil ca PIB-ul să crească nominal, dar asta nu va însemna decât că, ori a crescut inflația, ori a crescut bogăția celor deja bogați. Ori ambele variante, că nu se exclud.
          Problema cu PIB-ul este că nu reflectă modul de împărțire a bogăției. E clasica problemă de statistică: dacă tu ai două găini și eu, niciuna, în medie avem fiecare câte una, dar eu mor de foame.

          Ce e de făcut? Nu prea multe. Putem să temperăm dezastrul reinventând schemele economice de pe vremea lui Ceaușescu. Va fi mai dificil, pentru că acum sunt multe restricții în zona rurală. PCR-ul (pile, cunoștințe și relații) va fi, din nou, la mare cinste. Pe măsură ce se vor înăspri restricțiile – atât cele sanitare cât și cele economice – va trebui să învățați să supraviețuiți.

          Scăpare nu va fi prea curând. Suntem, din nou, terenul de luptă al altora. Societatea noastră e fragilizata, nu se mai pote lupta. Și nici nu vrea. Nici nu mai are pentru ce. Va trebui să reînvețe umilința, foamea, tristețea.

          Când se va reconfigura geopolitica, când unii vor avea nevoie de o România care să fie mai viguroasă, mai pe picioarele ei, probabil se va schimba ceva. Pentru că mi-e teamă că nu vor mai risca să ne lase de capul nostru ca să ridicăm pretenții de țară suverană…

          Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: Puncte prețioase

          La ultimul meci cu Saldatsenka în lot, CSM Bacău a învins ieri cu 29-26 (18-13) pe Universitatea Cluj. MVP-ul partidei a fost Vlăduț Rusu, care a închis poarta băcăuană

          Reluarea Ligii Zimbrilor, după trei săptămâni de pauză, a adus a doua victorie stagională pentru CSM Bacău. Ieri, în etapa a noua a campionatului, „CSMeii” s-au impus cu 29-26 918-13), pe teren propriu, în fața Universității Cluj. Așa cum anticipa și antrenorul băcăuan Sandu Iacob, jocul cu penultima clasată nu a fost o simplă formalitate. De altfel, în minutul 13, clujenii antrenați de Marius Stavrositu conduceau cu 6-3. A urmat însă o perioadă fără gol primit de băcăuani, care, grație reușitelor lui Dodspinescu (4), Gabi Bujor și Stănică, au întors rezultatul în favoarea lor: 9-6. Gazdele au continuat să-și țină adversara la distanță, intrând la pauză cu un avans de cinci goluri.

          Având în portarul Vlăduț Rusu MVP-ul partidei și în trio-ul  Dospinescu-Rotaru- Gabi Bujor principala forță ofensivă, CSM Bacău a gestionat bine repriza secundă, chiar dacă „dubla” lui Ostace și reușita lui Ramba au permis oaspeților să revină de la 22-26 la 24-26 cu șase minute înainte de final. O nouă paradă de senzație a lui Rusu în fața lui Iancu și golul cu și de efect al neobositului Dospinescu pentru 27-24 au securizat punctele Bacăului, care s-a impus, în final, cu 29-26. Aflat la ultimul meci sub culorile Bacăului, portarul bielorus Saldasenka a fost premiat de club pentru serviciile sale, în timp ce, așa cum aminteam, celălalt goal-keeper al „CSMeilor” a fost declarat jucătorul partidei.

          Ajunsă la cota 7 puncte, CSM Bacău ocupă în continuare locul 11 și se pregătește de meciul de duminică, de pe terenul echipei aflate imediat sub ea în clasament, Politehnica Timișoara. Contra Universității Cluj, Sandu Iacob a utilizat garnitura: Rusu, Saldatsenka- Dospinescu 9 goluri, G. Bujor 8, Rotaru 7, Iordachi 3, Stănică 2, Coric, M. Bujor, Serhel și Costea.

          Fotbal/ Liga a III-a: Greu după rău

          Premieră negativă: toate cele trei divizionare C băcăuane vin după înfrângeri. În Seria 1, CSM Bacău a pierdut sâmbăta trecută la Miroslava, cu 3-1, punând astfel punct suitei de trei  victorii. În Seria 2, Aerostar a fost învinsă acasă de CSM Focșani, cu 2-0, în timp ce FC Dinamo Bacău a cedat marți, cu 1-0, restanța din etapa a treia, de la Rîmnicu-Sărat, contra gazdelor de la CSM. Și cum după rău vine greu, runda a 12-a programează jocuri cu grad ridicat de dificultate pentru echipele băcăuane. Astfel, CSM Bacău va primi vizita viceliderei Foresta Suceava, Aerostar se va deplasa pe terenul primei clasate, SC Oțelul Galați, iar FC Dinamo Bacău o va reîntâlni pe CSM Râmnicu-Sărat, de data aceasta acasă, la Săucești.

          Seria 1

          Programul etapei a 12-a (13 noiembrie, ora 14.00): CSM Pașcani- Șomuz Fălticeni  (se joacă vineri, 12 noiembrie, de la ora 14.00), Ceahlăul Piatra Neamț- Bucovina Rădăuți, Sporting Juniorul Vaslui – Știința Miroslava, CSM Bacău- Foresta Suceava, Dante Botoșani- Hușana Huși.

          Clasament

          1 Dante Botoșani     11      8        2        1        18-6   26p.

          2 Foresta Suceava   11      6        2        3        15-13 20p.

          3 Șomuz Fălticeni    11      5        3        3        14-11 18p.

          4 Bucovina Rădăuți  11      5        3        3        10-13 18p.

          5 Ceahlăul P. Nt.     11      4        3        4        15-10 15p.

          6 Hușana Huși        11      4        3        4        9-12   15p.

          7 Sporting Juniorul  11      3        4        4        13-12 13p.

          8 Știința Miroslava   11      3        4        4        12-12 13p.

          9 CSM Bacău           11      3        3        5        11-14 12p.

          10 CSM Pașcani       11      0        1        10      11-25 1p.

          Seria 2

          Programul etapei a 12-a (13 noiembrie, ora 14.00): FC Dinamo Bacău- CSM Râmnicu-Sărat, Metalul Buzău- Sporting Liești, CS Făurei- Sportul Chișcani,  SC Oțelul Galați- Aerostar Bacău, CSM Focăani 2007- Viitorul Ianca.

          Clasament

          1 SC Oțelul Galați    11      9        0        2        40-9   27p.

          2 CSM Focșani        11      8        2        1        28-8   26p.

          3 Sporting Liești      11      7        1        3        22-14 22p.

          4 Metalul Buzău       11      6        2        3        30-12 20p.

          5 CSM Rm. Sărat     11      5        3        3        26-17 18p.

          6 Aerostar Bacău     11      5        3        3        17-12 18p.

          7 Viitorul Ianca       11      5        1        5        19-26 16p.

          8 FC Dinamo Bacău 11      2        1        8        13-26 7p.

          9 CS Făurei             11      1        1        9        12-37 4p.

          10 Sportul Chișcani 11      0        0        11      6-52   0p.

           

          Cum a evoluat pandemia de Covid 19 în județul Bacău

            Pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă în anumite situații, apelăm la statistici. Și așa am procedat și în speța de interes numărul 1 la nivel mondial, pandemia de Covid 19. Astfel, conform solicitărilor noastre, am primit de la Instituția Prefectului Județul Bacău câteva cifre care încercă să ne arate cum evoluează acest flagel în județul nostru.

            Dacă anul trecut au fost raportate 16.443 de persoane confirmate ca infectate cu Sars-Cov-2, de la începutul anului și până la sfârșitul lunii octombrie alți 22.965 de băcăuani s-au aflat în această situație.

            Practic, de la începutul pandemiei și până la finele lui octombrie 2021, 39.408 de cetățeni ai județului au fost confirmați cu această boală. Dintre aceștia, 14.263 de persoane au fost declarate vindicate anul trecut iar 16.674 de persoane s-au vindecat de la începutul anului și până la finalul lunii octombrie. În total, 30.937 de băcăuani au fost declarați vindecați.

            Anul trecut Covid 19 a provocat 510 de decese în rândul locuitorilor județului Bacău iar anul acesta alți 1014 băcăuani și-au pierdut viața din același motiv. Cu alte cuvinte, 1.524 de cetățeni eu murit de la începutul pandemiei și până acum 10 zile. Dacă din totalul de 39.408 de persoane confirmate scădem numărul celor vindecați, adică 30.937, dar și numărul persoanelor decedate, adică 1524, ne rămâne un rest de 6.947! Sigur, foarte important sunt și cifrele vaccinaților. Dacă anul trecut nu au existat vaccinați în județul Bacău pentru că nu au fost vaccinuri, de la începutul campaniei de vaccinare în județ și până la finalul lunii trecute, potrivit informațiilor de la Prefectura Bacău, au fost vaccinați 269.336 de băcăuani.

            O ultimă statistică ne arată că, în luna octombrie a anului trecut au fost 3.848 de cazuri confirmate față de 8.2017 în octombrie a.c. Dacă în aceiași perioadă a anului trecut s-au înregistrat 2.765 de persoane vindicate, anul acesta, pe același segment, au fost 3.174 de persoane declarate vindicate. La capitolul decese, în octombrie 2020 au fost 90 de decese în timp ce în octombrie 2021 322 de persoane și-au pierdut viața din cauza Covid 19. Și un ultim indicator este cel al numărului de vaccinuri, luna trecută fiind înregistrate 67.350 de persoane vaccinate, anul trecut neexistând serul anti Covid.

            Atenție la tentativele de înșelăciune cu privire la „Loteria de Vaccinare”!

              Pandemia le-a dat apă la moară hacker-ilor, activitatea cibernetică infracțională cunoscând o dezvoltare fără precedent. Mai nou, ținta a devenit Compania Națională „Loteria Română” prin care se derulează o campanie cu premii, dedicată jucătorilor care au dovedit că s-au vaccinat anti-Covid.

              „Atragem atenția cu privire la tentativele de înșelăciune și de obținere de date cu caracter personal prin intermediul mai multor mijloace care folosesc însemne sau simboluri ale organizatorilor «Loteriei de Vaccinare» (adrese de e-mail cum ar fi loteriavaccinarii.gov@gmail.com sau similare, sigla Loteriei Romane, abrevieri tip gov. ș.a.). Prin intermediul unor mesaje transmise prin e-mail, destinatarii sunt anunțați că au câștigat la «Loteria de Vaccinare» și li se solicită, în vederea acordării câștigului, date cu caracter personal și alte elemente legate de vaccinare”, ne-au transmis reprezentanții companiei.

              În aceste condiții, organizatorul „Loteria de Vaccinare” subliniază că informațiile cu privire cei care au fost declarați câștigători pot fi consultate exclusiv exclusiv pe site-urile oficiale ale Ministerului Sănătății (www.ms.ro), Ministerului Economiei, Antreprenoriarului și Turismului (www.economie.gov.ro) și C.N. „Loteria Română” S.A. (www.loto.ro), comunicate, de altfel, încă de la începutul campaniei dedicate vaccinaților împotriva infecției cu SARS-COV-2.

              „Atragem atenția tuturor cetățenilor să nu dea curs unor astfel de mesaje sau altor tipuri de practici similare și le recomandăm să se informeze numai din surse oficiale”, au completat cei de la Loteria Română. Reamintim că, în perioada 3 octombrie – 31 decembrie 2021, se desfășoară „Loteria de Vaccinare”. Astfel, timp de 14 săptămâni, băcăuanii care au obținut „Certificatul verde” pot participa la cele 19 extrageri organizate în zilele de duminică/vineri. 14 dintre extrageri sunt organizate săptămânal, 3 extrageri vor fi lunare, ultimele 2 fiind programate pentru ultima săptămână a campaniei.

              Sunt puse la bătaie 1.139 premii în valoare totală de 15.000.000 de lei, dintre care 81 de premii săptămânale (80 de premii a câte 10 000 lei + 1 premiu mare săptămânal de 100.000 lei), 3 premii lunare, (câte 1 premiu în ultima săptămâna a fiecărei luni de 300.000 lei), 2 premii la finalul „Loteriei Programului național de vaccinare”, respectiv în luna 3, săptămâna 14. Premiile cele mai mari vor fi de 500.000 lei și de 1.000.000 lei. Fiecare participant la Loteria de Vaccinare va avea 4 șanse de câștig, respectiv posibilitatea de a câștiga 4 premii: 1 premiu în valoare de 10.000 lei sau de 100.000 lei, 1 premiu de 300.000 lei, 1 premiu de 500.000 lei și premiul cel mare în valoare de 1.000.000 lei. Extragerea finală la Loteria de Vaccinare, pentru aceste două premii, va avea loc pe 31 decembrie 2021.

              Donație de echipament sportiv pentru echipa de fotbal LPS

                Sportul băcăuan, în general, trece prin momente dificile, acestea fiind din cauza lipei de finanțare. Este bine știut faptul că, performanța este strâns legată de acest aspect. Nici fotbalul din Bacău nu face rabat de la aceste condiții, cu toate că în urmă cu mulți ani, acesta era sport fanion pentru orașul de pe Bistrița. Cu toate acestea, din când în când, oameni cu anumite posibilități mai fac câteva eforturi și încercă așa cum pot și cu cât pot să sprijine sportul din oraș.

                Un astfel de episod s-a petrecut joi, 11 noiembrie, când John Popa, proprietarul Școlii de Șoferi „Smart ABC” și fost jucător de fotbal, alături de alți oameni dedicați acestui sport, a donat echipei de fotbal a Liceului cu Program Sportiv (LPS) Bacău un rând de echipament.

                „Eu m-am gândit să-i sponsorizez și încet-încet, în funcție de rezultatele pe care le au să sponsorizez o clasă, două. Aș vrea să-i îmbrac pe toți cu tricouri, șort…au primit și mingi. Dacă nu-i ajută nimeni… Nu pot să stau deoparte, mai ales că eu am jucat fotbal în tinerețe, în Divizia A. Sigur, ar fi foarte important dacă s-ar sprijini fotbalul băcăuan.

                Atât autoritățile locale cât și mediul privat. Fiecare dintre noi, dacă am aparticipa cu câte ceva, cu siguranță fotbalul băcăuan ar fi mai competitiv. În acest fel practic sprijinim viitorul”, a declarat John Popa în calitate de sponsor la LPS Bacău.

                Mai exact, prin această acțiune au fost sponsorizați câțiva jucători antrenați de Vasile Vamanu și Ovidiu Neacșu, după cum susține primul dintre ei, fostă glorie a fotbalului băcăuan.

                Echipa pregătită de cei doi, LPS Bacău, reprezintă la nivelul județului juniorii Under 19, din care fac parte elevi din clasa a IX-a, a XI-a și câțiva de clasa a XII-a. Această activitate a avut loc înaintea meciului disputat între LPS Bacău și Dinamo Bacău în Campionatul Județean de Juniori Under 19.

                Echipamentele, după cum a spus și Robert Andrieș (Olandezu), provin prin donație de la fosta echipă FCM Bacău, Smart ABC participând cu inscripționarea acestora. Pentru că au mai fost astfel de donații, în total până acum, aproape 80 de elevi ai Liceului cu Program Sportiv de la secția de fotbal au primit astfel de echipamente.

                Ne mai facem bine?

                Se împlinesc, iată, doi ani de când întreg globul a fost atacat de noul dușman numit coronavirus – Sars Cov 2. Milioane de infectați, milioane de morți. Adevăruri și controverse pe tema tratamentelor, a medicației, prevenției. Pe front au afost aduse argumente și contraargumente, unele au dat buzna peste drepturile fundamentale ale omului, au intrat în joc marile concerne producătoare de medicamente și vaccinuri.

                Medicație sau vaccin? Libertate sau sănătate? Politică sau strategie pe termen lung? Mii de specialiști s-au înhămat la această luptă, bine intenționați sau interesați. Câți specialiști, atâtea opinii. Vacciniști – antivacciniști. Cert este că mor oameni în timp ce organismele internaționale și naționale încă ce mai ceartă: ce e bun și ce e rău. Și mor oameni. Informația este distorsionată, contradictorie. Populația este prost informată. Intenționat sau nu. Habar nu are ce-l așteaptă, cu ce va fi tratat.

                Nimeni nu-i spune dacă în spitale, în ambulatorii, la domiciliu există medicația corespunzătoare, benefică. Știu, de exemplu, băcăuanii dacă spitalele din județ au la dispoziție antiviralele, anticoagulantele, anticorpii monoclonali, plasma de convalescent, antibioticile, există în spitale Favipiravir, Tocilizumab, Remdesivir, Dexametazonă, paracetamol, Avifavir, Ronapreve, sotrovimab, vitamina C, D, enoxaparină, bamlanivimab, etesevimab, casirivimab, imodevimab. Avem oxigen? Uite, aș vrea să știu! Spunea Raed Arafat că România a primit sprijin și ajutor din partea unor țări prietene mai multe medicamente, sute de mii de doze, mii de doze de anticorpi monoclonali. Știe cineva dacă au ajuns și în Bacău?

                A ieșit un reprezentant al DSP să spună, măi oameni buni, nu mai stați acasă până crăpați, veniți urgent la spital, avem tot ce ne trebuie pentru tratamente. Nu, nu știm decât de vaccin. De ce nu merg din timp oamenii în pitale? Nu au încredere. S-a instalat secretomania. Nu știe nimeni ce medicație primește o rudă în spital, nici chiar bolnavul, dacă mai apucă să spună. În loc să mergem cu încredere la medic, la spital, am ajuns să fugim de ele. Și nu noi suntem vinovați.

                Revin și întreb, avem în spitalele din Bacău tot ce ne trebuie? Putem primi un răspuns scurt și competent, acoperit de adevăr? Sau, așa cum am auzit prin târg, se fac stocuri. Să fie, să nu trebuiască! Gura lumii păcătoasă.

                Articole de îmbrăcăminte și parfumuri descoperite de polițiști în urma unei percheziții domiciliare

                  Aproximativ 200 de articole de îmbrăcăminte și parfumuri, în valoare de circa 500.000 de lei, ce au fost găsite de polițiști la imobilul unui bărbat de 47 de ani, din comuna Livezi, au fost ridicate în vederea confiscării.

                  La data de 10 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, criminaliști și luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au pus în aplicare un mandat de percheziţie pe raza comunei Livezi, la imobilul folosit de unui bărbat de 47 de ani, bănuit de contrabandă şi punerea în circulaţie a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare,

                  În fapt, bărbatul din comuna Livezi ar fi procurat ţigarete netimbrate de la diverse persoane, la preţul de 5 lei/pachet, iar ulterior le-ar fi transportat în Marea Britanie disimulate în interiorul habitaclului unor autoutilitare, unde le-ar fi comercializat la un preţ mult mai mare decât cel de achiziţie.

                  Cu ocazia percheziției efectuate, polițiștii au depistat la imobilul bărbatului, mai multe articole vestimentare şi parfumuri asupra cărora există suspiciunea că ar fi contrafăcute și pe care le-ar comercializa la diverse persoane.

                  Astfel, au fost identificate aproximativ 200 de articole de îmbrăcăminte şi parfumuri ce purtau o marcă identică sau similară cu o marcă originală.

                  Bunurile în valoare de circa 50.000 de lei au fost ridicate în vederea confiscării, fiind pus în executare şi un mandat de aducere la sediul I.P.J Bacău a unei persoane pentru audieri.

                  Atenție la cumpărăturile online!

                  Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău informează cetățenii cu privire la riscul de victimizare în cazul cumpărăturilor on line.

                  Se apropie perioada cu cele mai mari reduceri din an, iar realizarea cumpărăturilor on-line a devenit din ce în ce mai ușoară, însă trebuie avută în vedere siguranța acestor achiziții.

                  Pandemia COVID-19 a determinat și mai mulți consumatori să se orienteze spre comerțul on-line. Pentru toți, această tendință aduce atât provocări, cât și oportunități, dar însemnă și un risc mai mare de fraude cărora le pot cădea victime, atât comercianții, cât și cumpărătorii.

                  Polițiștii Compartimentului Analiză și Prevenirea Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău recomandă cumpărătorilor să fie atenți cum și de unde își achiziționează anumite produse.

                  Această perioadă aduce multe oferte în spaţiul online, iar pentru a vă bucura în siguranţă de produsul dorit, vă recomandăm:

                  – Atunci când navigaţi pe internet de pe dispozitivul dumneavoastră, asiguraţi-vă că această conexiune este securizată prin HTTPS – pictograma unui lacăt arătând că pagina accesată este securizată.

                  – Nu faceţi niciodată click pe un link/o anexă dintr-un e-mail sau SMS nesolicitat. Verificaţi adresa de pe care v-a fost transmis mesajul. De multe ori aceasta provine de la un domeniu care nu are legătură cu acea companie.

                  – Evitaţi operatorii economici care nu afişează date de contact complete (adresă, telefon, cod unic de identificare fiscală etc.) şi care se rezumă la o simplă adresă de e-mail.

                  – Aveţi grijă dacă accesaţi o pagină web care conţine greşeli gramaticale.

                  – Dacă cumpărați bunuri de la persoane fizice, trebuie cerute documentele de provenienţă ale acestora (factura sau bonul fiscal cu care a fost cumpărat iniţial produsul de la magazin) şi certificatul de garanţie emis de producător.

                  – Nu plătiţi în avans bunurile comandate prin internet de la persoane necunoscute.  Folosiţi un serviciu de curierat cu plata ramburs ce permite deschiderea coletului la primire. Plătiţi pentru marfă după ce v-aţi asigurat că aţi primit ce aţi comandat.

                  – În cazul în care efectuaţi totuşi plata online pentru diferite produse, fiţi atenţi când oferiţi detaliile cardului de credit sau debit pe internet.  Refuzaţi tranzacţia dacă vi se cere codul PIN. Este normal să vi se ceară codul CVV (format din 3 sau 4 cifre, inscripţionat pe card). Este mai sigur să folosiţi un card de debit dedicat tranzacţiilor on-line pe care să îl încărcaţi numai cu suma necesară achiziţiei. Foarte important este să cunoaşteţi situaţia financiară de pe card, atât înainte de a efectua o tranzacţie, cât şi după. Este posibil ca, uneori, să vă fie încasată mai mult decât suma de pe factură, fără a vă da seama de acest lucru.

                  –  Tipăriţi sau salvaţi comanda dumneavoastră, precum şi clauzele şi condiţiile ce apar pe site la momentul cumpărării, pentru situaţia în care ar exista vreo problemă mai târziu.

                  Sesizați autorităților orice tentativă de înșelăciune!

                  Campania Poliției Române – ”Siguranța Online” – vă provoacă să vă testați priceperea în a vă feri de fraudele online și își propune să reducă numărul de persoane înșelate, prin sfaturi utile și descrierea unor metode frecvente de operare.

                  15 secunde și un click pe: https://sigurantaonline.ro/ Învață să faci cumpărături online fără riscuri!

                  Conducători auto depistați în trafic sub influența alcoolului

                    La data de 10 noiembrie a.c., un echipaj de poliție rutieră a depistat în trafic, pe DN 12A, un bărbat de 33 de ani, din comuna Asău, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Conducătorul auto este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

                    La aceeași dată, în jurul orei 20:00, pe DJ 252, în afara localităţii Buhoci, un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier Bacău au oprit în trafic, un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din comuna Horgeşti, în cazul căruia, în urma testarii cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,43 mg/l alcool pur in aerul expirat.
                    Conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenta alcoolului.

                    „Biserica din Mijlocul Carpaților” a fost resfințită

                    Proaspăt restaurată, biserica ortodoxă cu hramul „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din satul Pajiștea, comuna Palanca, supranumită de IPS Ioachim și „Biserica din Mijlocul Carpaților”, a fost resfințită și a primit al doilea ocrotitor spiritual, pe Sf. Ierarh Nectarie de la Eghina. Tot cu acest prilej a avut loc și întrunirea preoților din Cercul Pastoral de pe Valea Muntelui, care îl are ca ocrotitor pe Sf. Ierarh Nectarie. La slujbă au venit, alături de preotul paroh Alexie Andrei Huiban, părintele arhimandrit Andrei Ioniță, exarh cultural al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, și secretarul eparhial Ciprian Ioan Ignat. De asemenea, a fost prezent și venerabilul veteran de război Ion Procopie, din Moinești, care în luna decembrie va împlini 102 ani.

                    Slujba de resfințire a fost săvârșită, chiar în ziua în care este proznuit Sf. Nectarie, de părinții Andrei Ioniță și de Costel Mareș, protopop al Protoieriei Moinești, după ce părintele secretar eparhial a citit Hrisovul de sfințire. La slujbă au participat credincioși din Coșnea, Pajiștea, Agăș, Ciugheș, Palanca, Ghimeș, Moinești, Comănești, Bacău și Târgu Ocna.

                    La final, despre importanța acestui eveniment au rostit cuvântări părintele exarh cultural Andrei Ioniță, părintele protopop Costel Mareș și părintele paroh Alexie Andrei Huiban, care a fost hirotesit iconom stravrofor.

                    Biserica din Pajiștea face parte din parohia Coșnea. Pajiștea este un sat cu 11 familii, din care opt sunt ortodoxe. Credincioșii au reușit săi ridice o mică bisericuță din lemn, nepictată, cu hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Pe locul actualei biserici se afla un altar de vară, în care se slujea doar în ziua hramului, dar în 1995 s-a sfințit aici noua bisericuță.

                    „Sfântul Nectarie ne-a ales ca ocrotitor încă de când ne-am apucat de construcția bisericii, moment în care am primit în dar de la o credincioasă o icoană cu sfântul, și considerăm acest lucru ca un semn de binecuvântare”, a spus după slujba de acum preotul paroh, citat de preotul Cristian-Ioan Balaban, de la protopopiatul Moinești.

                    După sfințirea bisericii din Pajiștea, veteranul col. (retr) Ioan Procopie, vicepreședintele Filialei județene Bacău Cultul Eroilor, col. (rtr) Vasile Ilie și Ilie Lungu, de la Poliția Locală Moinești au depus o coroană de flori la mormântul Eroului Sublocotenent Liviu Rebreanu, aflat pe teritoriul comunei Palanca.

                     

                    Peste 20 de milioane de euro, subvențiile încasate în avans de fermierii băcăuani

                    Aproape 15.000 de fermieri au încasat subvențiile în avans pentru campania din această toamnă. Banii au ajuns mai rapid în cazul agricultorilor care aveau cont în Trezorerie.

                    Astfel, potrivit Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Bacău, din totalul de 15.697 de cereri eligibile pentru plata în avans, s-au autorizat la plată 14.757, reprezentând un procent de 94,01%. În total, acești fermieri au încasat aproape 29 de milioane de euro, inclusiv cei care sunt la control prin teledetecție. Mai reținem că APIA a trimis în conturile beneficiarilor și sumele reprezentând sprijinul cuplat în sectorul zootehnic, pentru speciile ovine și caprine. „La nivelul județului Bacău, în cadrul acestei forme de sprijin, s-au autorizat la plată 249 de cereri, pentru o sumă de 670,084.08 euro”, au precizat reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Bacău.

                    De reținnut că plăţile finanțate din FEGA (plata unică pe suprafață, plata redistributivă, schema de sprijin cuplat, plata pentru pentru „înverzire” – practici agricole benefice mediului și climei, plata pentru tinerii fermieri) se efectuează la cursul de schimb de 4,9475 lei pentru un euro, deci sunt în avantaj, față de cei care beneficiază de plăţi finanțate din FEADR prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – AFIR, care se fac la cursul de schimb de 4,8683 lei pentru un euro.

                    Avantaj pentru fermierii care au cont deschis la Trezorerie

                    Cei mai avantajați au fost agricultorii care au avut cont deschis la Trezorerie, întrucât plata banilor s-a putut face mult mai rapid decât în cazul fermierilor care posedă un simplu cont într-o bancă. Mai exact, fermierii organizați ca Societate cu răspundere limitată (SRL), Persoană Fizică Autorizată (PFA) sau Întreprindere individuală (II), mai puțin persoana fizică simplă. Cert este că plățile vor continua până pe 30 noiembrie, când este ultima zi în care agenția mai poate trimite banii în avans, urmând ca, din 2 decembrie, să înceapă plata finală a subvențiilor.

                    Cuantumul per hectar al plăților directe care se acordă pentru anul de cerere 2021 este de 95,4751 euro, la schema de plată unică pe suprafață. În plus, fermierii mai pot primi 5 euro/hectar, reprezentând plata redistributivă, pentru suprafețele de 1 până la 5 hectare, și 48,1457 de euro/hectar, pentru cei care dețin peste 5 hectare și până la 30 hectare, inclusiv. Se mai acordă sprijin financiar și celor care își însușesc practicile agricole benefice pentru climă și mediu (diversificarea culturilor, menţinerea pajiştilor permanente existente, prezenţa unei zone de interes ecologic pe suprafaţa agricolă) – respectiv 57,8931 euro/hectar, precum și tinerii fermieri – 40,4514 de euro/hectar. În fine, sprijinul cuplat acordat în sectorul zootehnic pentru speciile ovine/caprine este de 17,2430 euro/cap animal.