În cine te mai poți încrede și ce atitudine să ai în fața atâtor dezinformări care nu fac decât să deruteze și să manipuleze? În fond, la ce servește manipularea? E o întrebare la care vă rog să vă răspundeți după ce veți fi citit această atitudine   firească, în opinia mea, la toată „zvonistica” menită  să întrețină  o psihoză colectivă alimentată din timp cu „fantasme” care să inducă panică și frică?!

Indiferent pe ce meridian și făcând abstracție de situația politică, sau de poziția geo-strategică, nu există nimic! Decât o concurență loială sau neloială, cum vreți să o luați, dar sălbatică și crudă distrugând totul: în plan, mai ales, uman și social.

…Se mizează în primul rând pe „memoria scurtă” a individului, pe o comoditate tacit acceptată, dar fals înțeleasă și indusă de o tehnică „parșivă” ce o „ia înaintea” culturii, formării și informării corecte și oneste a individului,  având rolul de a inhiba orice atitudinea firească. Vedeți că am omis termenul de „educație”. I Kant, spunea: „Educația este activitatea de disciplinare, cultivare, civilizare și moralizare a omului, iar scopul educației este de a dezvolta în individ toată perfecțiunea de care este susceptibil…” Oare asistăm la folosirea unor mijloace „moderne” de disciplinare a omenirii, care, ipocrit, poartă denumirea de educație? Sau să-l cităm pe Herbert care spunea: „Educația este acțiunea de formare a individului pentru el însuși, dezvoltându-i-se o multitudine de interese?” Dar, oare, se mai ține cont de interesul individual, în sine? De dorința și voința fiecărui individ în parte de a se dezvolta și trăi în PACE și în armonie cu lumea sa interioară și cu lumea înconjurătoare?!



La o primă analiză, educația poate fi realizată din mai multe perspective dintre care m-aș opri doar la trei dintre ele: perspectiva de acțiune ( formarea  comportamentelor și valorilor); perspectiva procesuală ( dimensiunea psihologică, de transformare individuală, de dobândire a unor comportamente); și la perspectiva relațională( atitudinală, de stabilirea a relațiilor interumane conștiente și aplicabile).

Poate mă înșel, și chiar aș vrea să mă înșel. Nu asistăm, oare, la o activitate educațională în sensul de a-l face pe individ să „creadă orice” fără să treacă informația prin filtrul experienței și culturii sale? Iar atitudinea să fie una de acceptare a minciunii care pe nebăgare de seamă și repetare capătă valoare de adevăr? O fi mai comod așa? Acceptăm atât de ușor sintagma „omul are memorie scurtă?” Dar care ar fi limitele memoriei active și ce ar putea determina o reîmprospătare a memoriei individuale sau colective?

Să înțelegem că se mizează  și se profită fără scrupul de fragilitatea psihicului uman numai pentru a se atinge un anumit obiectiv: acela de ascultare „oarbă” și de obediență „acceptată”, individuală și colectivă? Să facem un mic efort de memorie și să  ne întoarcem într-un trecut nu foarte îndepărtat. Am auzit și eu, ca tot omul, nu-i așa? Cum că folosirea telefoanelor mobile, „celulare” sau cum am apucat fiecare și ne-am deprins a spune, ar produce o nu știu ce „tumoare” la creierul mare sau la cel mic, nu mai țin bine minte care parte sensibilă a corpului uman a fost vizată de data asta.  Și, evident, fără să-mi fac probleme mi-am amintit de un zvon lansat cu scopul de a crea embargou exportului de carne de vită engleză. Acest zvon care, desigur, ca orice zvon n-a fost confirmat, a creat ultima  „nebunie” care a bântuit Franța mai anii trecuți: psihoză care a atins o intensitate fără precedent și care a fost denumită „la vache folle” ( vaca nebună). În mod natural, constatând unele efecte, și necunoscând cauza, aceasta, se „presupune”, a salvat „imaginea” și…,autoritatea.  Așa și Ministerul Sănătății al Marii Britanii a „presupus” că cele zece cazuri de boală umană  „Creutzfeld-Jakob” depistate în Anglia s-ar fi datorat consumului de carne de „vită nebună”. Presupunerea s-a bazat pe faptul că simptomele sunt aceleași la om ca și la vacă…Și probabil a fost mai greu să se cerceteze care a fost cauza reală ce a dus la apariția celor zece cazuri de boală la oameni, așa că s-a cercetat și s-a presupus cauza care a dus la apariția bolii la biata vacă: acesta fiind hrănirea vacilor cu un soi de „praf” de carne și oase de animal transformând blândele vaci din ierbivore în carnivore. Astfel cică s-ar fi produs un „incest biologic” care ar „viola” o lege a speciei, dar, Doamne iartă-mă! Pe când se va găsi cineva să depisteze vreo boală datorată „incestului astrologic”, care să „violeze” legea gravitației? Nu-i așa că ne-am trezi cu toții în aer? Valul de „nebunie”  care i-a apucat atunci pe francezi a fost speculat și de rețeaua de restaurante „Hippopotamus” care s-a grăbit, inteligent, să introducă un steak vegetarian pe bază de soia pe care l-au botezat „vegiburgher. Personal, fără să fi gustat acest steak, cu siguranță insipid, v-aș recomanda, pe răspunderea mea, să nu renunțași nici la un mușchi de vită, în sânge, și nici la gustoșii noștri mititei.

Acum, având proaspăt în memorie „valurile” de „boală” trecute peste noi, n-aș putea aprecia cum s-a trecut de la liliac la om, și cum apoi de la om la om…Dar cine ar putea afirma cu certitudine că ar ști? Și în acest caz se „merge” tot pe bâjbâite, pe „presupuneri”, cu alte cuvinte. Asta în cel mai bun caz… Că, și de data aceasta, nu „se știe”  absolut nimic. Încă „se cercetează”, se „experimentează”…Totul! Cert este, doar că.., „ se presupune” .

Să presupunem și noi că… Pe bazele „cercetării” și „experimentării”, niște „rezultate” vor fi dezvăluite peste ani și ani. Doar să presupunem, nu-i așa? Și atunci?! Iată o întrebare retorică în cel mai pur sens.

Până una alta, aud că „ne paște” una  și mai și! Adică „una”, sau „unul” și ”mai periculos”, ”mai contagios”, adică! Care  ar provoca o mortalitate și mai mare! Și asta ni se spune așa, din filantropie, cu alte cuvinte „din grijă față de omenire” și preocupați fiind, „filantropii”, de viitorul planetei! Cine știe care ar fi intențiile lor reale? Doar un singur lucru pare sigur: ACUMULAREA DE PROFIT! Pe orice cale și cu orice mijloace.

…Cât privește „zvonistica” eu v-aș spune ceva, întru imunitatea noastră psihică: Cică cercetătorii „de peste ocean” ar fi pus la punct un „aliment” revoluționar pentru găini, botezat „Omega 3”, datorită căruia ouăle vor fi lipsite de colesterol. Păi nu colesterolul preocupă un procent însemnat din populația globului? Ei bine, tot omul va căuta să consume numai ouăle găinilor hrănite  cu acest „aliment” miraculos.

Aș presupune la rândul meu că peste câțiva ani niște savanți, tot de peste ocean, de unde altundeva, vor descoperi că „alimentul” cu pricina ar produce fenomenul  numit „găina nebună”, care ar explica apariția din senin la consumatorii de ouă a maladiei „Jonsen-Krakauer”.

Concluzia ar fi una, în opinia mea: „valurile” și „zvonistica” vin și trec unul după altul, dar nu contaminează pe toată lumea.

Față de tot ceea ce ni se inoculează în conștient și mai ales în subconștient cu scopul declanșării unei psihoze colective,  ar exista un singur antidot: O ATITUDINE! Dar asumată! Conștientă!  Activă!

Și…Un „MEDICAMENT” UNUVERSAL: PACEA!

Doinița Ioneț

 

 

 

 

 

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"