Vă invit să vă delectaţi cu o savuroasă pagină despre reţeaua de restauraunte din oraşul Bacău şi modul în care se făcea alimentaţia publică la mijlocul deceniului 7 al secolului trecut. Articolul a fost publicat în numărul din martie 1976 al revistei „Flacăra” („dosarul”: Fără prejudecăţi despre RESTAURANTE MARI, RESTAURANTE MICI), sub semnătura lui Răzvan Bărbulescu, purtând titlul: Depăşirea planului de încasări nu este incompatibilă cu o servire exemplară într-un cadru civilizat (profesor Lucian Șerban, deferlari.ro).
„Duminică, 1 august. Seara, la restaurantul „Parcul Libertăţii“ erau două nunţi, în interior şi pe terasă, iar în grădină se bea bere şi se mîncau seminţe. De dovleac. Cu plăcere sau cu îndîrjire, toată lumea, la unison, era mobilizată ca la un adevărat concurs „cine mănîncă şi împrăştie mai repede“. Atîta dăruire, mărturisesc sincer, impresiona. Şi organizarea. Moderna unitate pusese la dispoziţia amatorilor, evident în limita posibilităţilor, farfurioare pentru coji. Părăsindu-ne o clipă extazul, constatăm cu toată seriozitatea că după două-trei-patru ore farfurioarele deveniseră cu totul neîncăpătoare şi nu numai ele, ci şi feţele de masă şi grădina şi…„ ca într-o imagine de coşmar, albele coji ajunseseră să acopere totul. Altfel, unitatea era bine aprovizionată cu „fripturi, antricoate, organe“, dar cine mai avea timp de ele?! Restaurantul este modern, Parcul Libertăţii frumos, plin de seminţe şi sticle de bere, goale, primele datorate numeroşilor „furnizori“ de toate vîrstele, şi de ambele sexe, dar de aceeaşi culoare, iar celelalte — rod al iniţiativei unităţii de a vinde bere oricui şi oricum, cu sticla şi cu Iada, în parc sau în picioare, în grădină. Ceva mai tîrziu, la „Moldoveanca„, toată lumea bea. Încet, cumpătat, moldoveneşte. „Dacă nu-i dai unuia de băut fără mîncare, te bate de te sminteşte sau îţi umple condica de minciuni“, mi se confesează Florica Lupaş, care-i ţine locul responsabilei, plecată în concediu. Localul mic, dar cochet, îngrijit, v-aţi dat probabil seama după denumire, este unul cu specific local şi oferă la preţuri de categoria a doua cîteva dintre invenţiile culinare moldoveneşti, însă în seara asta are foarte puţini amatori. Absolut firesc. Ca să ştii să preţuieşti binele trebuie neapărat să ai de-a face cu răul. De pildă, la restaurantul „Decebal“! Drumul spre interiorul restaurantului, cel mai modern din Bacău, o adevărată oază de linişte, civilizaţie, bun-gust şi bună servire, trece prin infernul grădinii unde trebuie să fac un veritabil slalom printre numeroşii amatori de bere, care la ora aceea sprijineau tot ce găseau: stîlpi, coloane, scări. Pentru că şi aici, berea, pe lîngă cea servită cît de cît civilizat şi prompt la mese, se vindea în două colţuri cu coadă şi scandal, în picioare. Tot „Decebal“, tot categoria I, dar altă optică asupra comerţului.
Luni, 2 august, îi însoţesc pe dr. Dan Alexandrescu şi pe unul dintre asistenţii Inspectoratului sanitar într-un scurt raid de dimineaţă prin cîteva unităţi ale Trustului de alimentaţie publică din Bacău. Constatările pe scurt. La „Popas‘‘-Gherăeşti, într-un local care aşteaptă renovarea, sălile de consumaţie, dichisite cu o recuzită de la revelion, erau aranjate cu grijă, dar pereţii erau murdari şi pe alocuri scorojiţi, covoarele atît de pătate şi de murdare încit nu le mai puteai ghici culoarea, iar bucătăria, în materie de muşte, tindea să stabilească un record. Restaurantul „Nord“ „lucra“ numai cu grădina şi cu o încăpere profilată pe produse de tip „Gospodina“, despre care responsabilul Gheorghe Melinte avea numai cuvinte de laudă, dar căreia tocmai în dimineaţa aceea i se defectase instalaţia frigorifică, termometrul arătind in jur de +13 grade. „Micul restaurant“, unitate ieşită zilele acestea din renovare şi propusă, într-un viitor apropiat, pentru demolare, n-are, fie şi pentru această scurtă existenţă, o vitrină frigorifică, produsele crude şi preparate (de care unitatea nu duce cîtuşi de puţin lipsă) fiind ţinute „la vedere“ sub o foiţă de celofan. Oricum, dacă nu se vînd, se strică. În continuare, ne impresionează plăcut unitatea cu autoservire „Macul Roşu“, Îngrijită şi bine gospodărită, „Lacto-vegetarian“-ul cu o încăpere pentru copii şi o încărcată listă de bucate sau bogatul sortiment culinar al restaurantului „Bistriţa“. Seara, pe cont propriu, în calitate de consumator, aştept 20 de minute să vină un ospătar, sau să debaraseze cineva masa. Înzestrată cu pahare murdare, scrum de ţigară, o faţă de masă, mă rog, o masă care nu se deosebea cu nimic de celelalte libere. Într-o atmosferă de certă nesiguranţă, pândit de diferiţi indivizi în libertate prin bucătărie sau prin locul de acces al ospătarilor, încerc să descopăr măcar responsabilul, prezent conform programului, dar absent conform voinţei proprii şi logicii barmanului Georgeta Dobrescu: „are şi el treabă, n-o să stea tot timpul aici!“ Şi uite aşa, renunţ la mişcare, îmi piere şi foamea, singura grijă fiind să mă îndepărtez cît mai repede de privirile „amicale“ ale celor cîţiva magnifici cu echilibrul instabil. Am vizitat numeroase restaurante din Bacău. Mai mari şi mai mici, ale T.A.P.L.-ului şi ale O.J.T.-ului şi o remarcă s-a impus imediat: la Bacău se mănîncă bine. Adică unităţile sînt foarte bine aprovizionate, preparatele sînt numeroase şi prezentate într-o gamă culinară largă, şorturile de vin sunt din cele mai bune, bere (cel puţin cit a durat ancheta noastră) s-a vîndut din belşug. Firesc, cei ce răspund de aceste treburi, respectiv conducerile T.A.P-L.-ului şi O.J.T.-ului sau diferiţii responsabili de unități cu care am stat de vorbă, sînt mîndri de încasările lunare, de planurile „de vinzare“ depăşite. Firesc, pentru această bună aprovizionare trebuie să alergi, să te zbaţi, să sondezi, să n-aştepţi pentru că nu-ţi vine de nicăieri de-a gata un vin bun, de pildă. Dar acest aspect nu este singurul. Şi aici se impune o a doua remarcă: desigur, vindem, dar cum? Este de fapt şi concluzia anchetei noastre. Nu vedem nici o incompatibilitate între depăşirea planului de încasări şi o servire exemplară intr-un cadru civilizat, o dovadă în acest sens, pe lingă cele menţionate anterior, fiind restaurantul „Parcul trandafirilor„. O faţă de masă curată, un aer care se poate respira, un serviciu prompt, o orchestră discretă sînt numai cîteva dintre atributele unui local civilizat, indiferent dacă este mare sau mic şi patronat de T.A.P.L. sau O.J.T.”
