marți, 24 martie 2026

„Oscarurile lumii feline”, la București: când visele pisicilor devin realitate

Niciun vis nu este prea mare, atunci când ești o pisicuță. Iar în weekendul care tocmai s-a încheiat, la București, sute de astfel de visuri au prins viață sub luminile reflectoarelor.

Salonul Felin Internațional SofistiCAT a adus din nou în capitală unele dintre cele mai frumoase și valoroase pisici din România și Europa, într-un eveniment care a confirmat încă o dată poziția țării noastre pe harta marilor competiții feline ale lumii. Pentru două zile, sala expoziției s-a transformat într-un adevărat „covor roșu” al eleganței feline: blănuri perfecte, ochi strălucitori, cozi elegante și un public fascinat de fiecare apariție.

Popularitatea și amploarea mediatică a evenimentului au atras și atenția presei internaționale. Jurnaliști ai Associated Press au fost prezenți la București pentru a documenta competiția, realizând un material distribuit la nivel global, care a consacrat SofistiCAT drept „Oscarul lumii feline”.



România, în prim-plan

Prima zi a competiției a adus emoții și mândrie pentru crescătorii români. Două pisici din România au reușit să ajungă în marea finală Best of Best.

Umbria, o spectaculoasă Norvegiană de Pădure, a obținut locul Best of Best III, impresionând juriul prin eleganță și prezență. Alături de ea, Devon Rex Galatea — o adevărată legendă a expozițiilor feline — a demonstrat că excelența nu ține cont de vârstă. La 11 ani, veterana competițiilor a cucerit locul Best of Best IV, confirmând un palmares impresionant.

Galatea

Viitorul are doar șapte luni

Ziua de duminică a fost însă momentul marilor revelații. Sub luminile „Oscarurilor feline”, un nou star s-a născut.

Marie, o micuță British Shorthair silver în vârstă de doar șapte luni, a reușit performanța de a cuceri marele trofeu Best of Best I. Cu blana ei argintie impecabilă și cu aerul calm specific rasei, pisicuța a impresionat juriul și publicul deopotrivă.

O altă surpriză a competiției a fost revenirea pe scena din România a unei rase clasice: siameza. Motănelul Cyryl a atras toate privirile și a obținut locul Best of Best II, aducând din nou în lumina reflectoarelor eleganța inconfundabilă a acestei rase.

Cel mai important premiu: o familie

Dincolo de trofee și clasamente, SofistiCAT rămâne un eveniment despre iubirea pentru animale. Iar una dintre cele mai emoționante părți ale salonului a fost, ca în fiecare an, prezența organizațiilor care salvează pisici abandonate.

Multe dintre pisicile aduse aici au primit în acest weekend cel mai important premiu posibil: o casă. Vizitatorii au plecat nu doar cu fotografii și amintiri, ci și cu noi membri ai familiei.

Pentru că, uneori, adevărata victorie nu înseamnă un trofeu, ci începutul unei vieți noi. Iar la SofistiCAT, chiar și cele mai mici visuri — ale unor pisicuțe — pot deveni realitate.



spot_img