Operator economic sancționat cu 80.000 de lei de Garda de Mediu Bacău pentru nereguli în situl Natura 2000 „Siretul Mijlociu

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Bacău au aplicat o amendă de 80.000 de lei unei societăți comerciale care desfășoară activități de exploatare și depozitare de agregate minerale în zona râului Siret, după ce au constatat mai multe încălcări ale legislației de mediu, inclusiv în interiorul unei arii naturale protejate.

Potrivit instituției, controlul a fost desfășurat în perioada 6–14 aprilie 2026, în urma unei sesizări venite din partea cetățenilor. Verificările au vizat punctele de lucru ale operatorului economic situate pe raza localităților Letea Veche, Săucești și Buhoci.

În timpul inspecției, comisarii au identificat mai multe neconformități privind modul de desfășurare a activităților în proximitatea râului Siret. O parte dintre abaterile constatate au avut loc în interiorul Sitului Natura 2000 „Siretul Mijlociu” (ROSCI0434), arie protejată destinată conservării biodiversității.



Ca urmare a neregulilor descoperite, societatea a fost sancționată contravențional cu o amendă de 80.000 de lei și cu sancțiuni complementare de tip avertisment.

Totodată, Garda de Mediu a impus operatorului economic o serie de măsuri obligatorii de remediere, cu termene stricte de realizare, menite să corecteze problemele constatate și să readucă activitățile desfășurate în conformitate cu legislația de mediu.

Reprezentanții instituției subliniază că ariile naturale protejate au un rol esențial în conservarea habitatelor și a speciilor, iar activitățile economice desfășurate în aceste zone trebuie să respecte cu strictețe reglementările specifice.

Garda de Mediu Bacău a mulțumit cetățenilor pentru sesizările transmise, subliniind importanța implicării publicului în protejarea mediului.



spot_img