Avem o istorie de 65 de ani, nu foarte amplă în timp obiectiv, dar marcată de numeroase momente decisive pentru destinul nostru. Aș menționa doar unul: momentul în care am redevenit liceu teoretic, după opt ani de existență ca liceu industrial, așa cum impusese politica educațională a acelor vremuri.
Unitatea de învățământ a fost înființată în 1961 și a funcționat, timp de doi ani, în clădirea unei școli gimnaziale. În 1963 a fost dat în folosință sediul propriu, cel actual. Decizia înființării unei noi unități de învățământ în orașul Bacău, în anii ’60, a fost luată în contextul creșterii populației școlare. Ne place să credem că era nevoie de noi, că lipsea ceva în lumea școlii băcăuane, că această „absență” a generat prezența vie și energică a unui liceu provocat să se definească rapid și să se raporteze competitiv la școlile deja cu tradiție.
Este meritul întemeietorilor, al primului colectiv didactic și al celor care, într-o firească succesiune, au preluat ștafeta. Încă de la începuturi a existat o anumită atmosferă în colegiul nostru, pe care o prețuim și ne străduim să o păstrăm, definită prin colegialitate și respect reciproc, precum și prin respectul față de elevi. S-au transmis și s-au consolidat principii; prețuim constantele și rămânem receptivi la nou.
Știm că buna pregătire profesională este un atu. Ne străduim ca elevii noștri să fie, la rândul lor, foarte bine pregătiți, dar și să-și formeze, prin îndrumare atentă, un profil intelectual și moral echilibrat, precum și un simț civic și spiritual solid. Este o provocare nu doar să fii elev la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”, ci și profesor într-o comunitate didactică bine definită și exigentă.
Am rămas fideli valorilor noastre și ne-am străduit, an de an, să ne menținem în topul celor mai bune colegii. Acest lucru nu este ușor, deoarece atât în județul Bacău, cât și la nivel național există numeroase unități de învățământ competitive, unele cu un îndelung exercițiu al performanței. Am fost și suntem atenți la profilul celor care ne devin elevi — un profil de generație, de promoție, dar și unul particular, individual — pentru ca demersul nostru formator să nu devină un pat al lui Procust.
Ne interesează rezultatele și performanța și le facem posibile prin lecții atractive, prin programe de pregătire orientate spre excelență, desfășurate de profesorii diferitelor catedre, precum și prin antrenarea elevilor în competiții diverse. Ne preocupă, însă, în mod constant, să oferim un mediu educațional flexibil și complex, în care învățarea să rezulte din alegere și din experiențe care depășesc cadrul curricular.
Idealul nostru educațional este cultivarea excelenței, pe care nu o raportăm doar la performanța școlară, importantă, desigur. Ne interesează drumul devenirii, desăvârșirea treptată a personalității elevilor, asumarea, de către aceștia, a convingerii că, în orice tip de activitate desfășurată — la școală, în comunitate sau în plan personal — este nevoie de implicare, dăruire și constanță. Toate acestea contribuie la împlinirea potențialului fiecăruia.
În datele sale ființiale, fiecare elev poate atinge excelența, iar noi, ca profesori, avem datoria de a o recunoaște, de a nu o raporta la tipare prestabilite și rigide și de a o prețui.
„La mulți ani de excelență” colegiului nostru! Să păstrezi ceea ce te-a consacrat de-a lungul celor 65 de ani de existență și să evoluezi, pentru a rămâne o școală a valorii și a viitorului!















