În urma unui audit extern independent desfășurat pe parcursul anului 2022 și încheiat la sfârșitul anului trecut, a fost acceptată demisia Oanei Chelaru de la conducerea regiei aeroportuare, în contextul viitoarei reorganizări a acestei entități în societate pe acțiuni.
Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean, după ce Wizz Air a făcut publică decizia de a închide baza din Bacău.
„Este o schimbare de paradigmă importantă și necesară, impusă atât de concluziile auditului instituțional menționat, dar și de rigorile pieței aviatice, lovite în ultimii doi ani de consecințele negative ale pandemiei”, a declarat președintele Valentin Ivancea.
Reorganizarea regiei în societate pe acțiuni va avea în vedere deschiderea acționariatului către mediul de afaceri local, precum și cooptarea unor parteneri serioși care să facă din aeroport ceea ce el trebuie să fie la nivel regional.
„Condițiile de piață, precum și contextul general actual, arată că modelul regiei aeroportuare și-a epuizat posibilitățile de a contribui la evoluția pozitivă a aeroportului din Bacău, iar o societate pe acțiuni reprezintă un vehicul care poate asigura – mult mai eficient – dezvoltarea acestui obiectiv în anii ce vor veni”, se mai arată în comunicatul Consiliului Județean Bacău.















