Fotografia colorizată surprinde o scenă aparent banală: patru eleve aplecate asupra unui experiment, sub privirea atentă a profesorului, într-un laborator de fizică. Publicată în „Steagul roșu” din 13 februarie 1972, imaginea devine, dincolo de caracterul ei informativ, un document vizual al unei epoci în care școala era nu doar spațiu al învățării, ci și simbol al rigoarei și al disciplinei.
În centrul cadrului se află masa de lucru – robustă, din lemn masiv, pe care sunt așezate instrumente specifice laboratorului: un aparat protejat de o carcasă de sticlă, caiete deschise, un toc cu cerneală. Elevele, îmbrăcate în uniforme bleumarin cu gulere albe și bentițe asortate, lucrează concentrat, notând observații și urmărind cu atenție indicațiile. Atitudinea lor exprimă seriozitate și implicare; nimic nu este teatral, nimic nu pare regizat. Totul sugerează o „obișnuită oră”, așa cum preciza explicația din ziar.
Profesorul, în costum sobru, veghează discret asupra experimentului. Nu intervine ostentativ, nu domină scena, ci pare să ghideze cu calm și autoritate. Prezența lui reflectă modelul pedagogic al timpului: profesorul – figură centrală, respectată, reper intelectual și moral.
Colorizarea adaugă un strat suplimentar de apropiere. Nuanțele calde ale mobilierului și tonurile domolite ale uniformelor creează o atmosferă intimă, aproape familială. Privitorul de azi poate simți mai ușor vibrația momentului, ca și cum ar păși în laboratorul de atunci, într-o dimineață rece de februarie.
Dincolo de detaliile vestimentare și de recuzita didactică, fotografia vorbește despre o generație crescută în spiritul exactității științifice și al muncii temeinice. În anii ’70, accentul pus pe științele exacte era parte a unei politici educaționale care urmărea formarea de specialiști pentru o societate industrializată. Laboratorul de fizică devenea, astfel, un mic univers al preciziei, unde fiecare măsurătoare conta, iar fiecare concluzie trebuia susținută prin observație.
Privită astăzi, imaginea nu este doar o mărturie despre o oră de curs la Liceul „Vasile Alecsandri” din Bacău. Este o fereastră către o lume în care uniforma școlară era semn al apartenenței, iar laboratorul – un spațiu al descoperirii disciplinate. O fotografie care, prin simplitatea ei, reușește să redea atmosfera unei epoci și demnitatea tăcută a educației de altădată.
