Decodificare
A avut parte de o intrare impetuoasă în lumea abrevierilor ocazionale. Cu doar câteva zile înainte de a se încheia luna iulie, am primit pe internet, de la Târgovişte, invitaţia de a marca o nouă sărbătoare – Ziua Rebusului Românesc. (Iată că aceasta este decodificarea din titlu.) Ideea e ceva mai veche şi nu e străină de mişcarea de profil băcăuană, care a propus mai mult decât atât: Ziua Internaţională a Rebusului, dată fiind anvergura mai ales europeană a fenomenului. Deocamdată însă trebuie aşezată cu temeinicie o zi naţională.

Unde e aceasta în calendar şi de ce atunci?
Ziua Rebusului Românesc a fost stabilită pentru 3 august fiindcă la această dată, în 1929, a fost utilizat prima oară într-o tipăritură cuvântul „rebus”. Părintele rebusismului românesc a fost Nicolae Gh. Popescu (1909-2002), profesor de limba şi literatura română, originar din Pietrari, judeţul Vâlcea. În 1928, student fiind la Literele bucureştene, s-a angajat prin concurs la Revista „Realitatea ilustrată” a Societăţii „Adevărul”, unde realiza rubrica de jocuri. Într-o vacanţă, a trimis redacţiei o ilustrată al cărei text era alcătuit din criptografii (enigme bazate pe combinaţii literale). La sosirea în Capitală, a fost luat la rost de colegii de muncă astfel: „Ascultă, Popescule, ce este cu rebusurile alea din ilustrată, că n-am înţeles nimic…” „De atunci – notează Al. Păsărin, redactorul-şef al Revistei „Rebus” de azi – s-a trezit gratulat cu porecla de Rebus, în scurtă vreme devenind Domnul Rebus”. Aceasta va fi fost prima semnalare a termenului în oralitate, iar în scris a apărut la 3 august 1929. Rubrica de cuvinte încrucişate pe care o realiza în „Realitatea ilustrată” a fost semnată la această dată cu pseudonimul „Rebus”. După doi ani, şi l-a ataşat la nume, devenind N. Gh. Popescu-Rebus. Şi pentru ca proiectul să fie deplin, la 1 iunie 1931 apărea Revista „Rebus”.

Rebusul din „Realitatea ilustrată”
O pagină din revista bucureşteană (ediţia din 3 august 1929) era consacrată concursului de dezlegări ale jocurilor, pe luna iunie. Dintre participanţi, grupaţi pe categorii, am reţinut numele a trei băcăuani: George Kaiserliu (fondator al Revistei „Sphinx”), Jenică Vraciu, din Onceşti (apropierea trebuie făcută cu Ariton Vraciu, renumit slavist, născut în 1927 la Tarniţa, com. Onceşti) şi Anton Adrian, din Stănişeşti.

Bacăul, susţinător al proiectului
Rebusul băcăuan a fost şi este suficient de activ pentru a se înscrie într-o mişcare naţională cu tradiţie îndelungată. În 1939, fraţii George şi Arthur Caizerliu au scos Revista „Sphinx”, iar mai aproape de noi, a fost întemeiat Cercul Rebusist „Sfinx”. Membrii lui au publicat enigmistică şi careuri în ziarul judeţean, în Revista „Ateneu” sau în suplimentul „Varietăţi” al Teatrului „Bacovia”. A existat şi un Mister Rebus al Bacăului – Sile Leibu, numit astfel de Viorel Iordache.

Rebusul cultivă limba română
De la bun început acest sport al minţii a fost gândit ca un mod eficient de promovare a normelor lingvistice. N. Gh. Popescu-Rebus, când a înfiinţat cercuri rebusiste şcolare, a comunicat programul explicit al acestora: ţintă instructivă (atât pentru lărgirea orizontului cultural, cât şi pentru consolidarea deprinderilor de scriere corectă).

Cu ochii pe 2019
În cinstea celor nouă decenii de la apariţia rebusului la noi, băcăuanii au propus reactivarea mişcării judeţene, publicarea interviurilor cu N. Gh. Popescu-Rebus (pe care l-am cunoscut în anii ʼ70), crearea unui joc lingvistico-enigmistic bazat pe descoperirea erorilor de exprimare scrisă ş.a.

Alte articole