Între timpul existenţial şi cel real cronologic, ce abis! Este exclamaţia lui Dominic Brezianu, care-şi aduce aminte, cu infinită nostalgie, despre cum treceau orele, zilele, anii din copilărie şi adolescenţă, „în binecuvântată inconştienţă”. Revenit în ţară după 5o de ani și numeroase peregrinări pe mapamond, scriitorul publică un interesant „jurnal pe sărite”, așa cum sună subtitlul cărţii sale „De ce iubim bărbaţii”, apărută la Editura Curtea Veche, cu o bună, lămutitoare prefață de Marius Chivu. Autodeclarat gay, Dominic Brezianu a publicat mai multe volume de poezie pe teme homoerotice, care nu s-au bucurat de comentarii, fiindcă subiectul e încă tabu la noi, revine acum în atenția cititorilor cu o carte de notații minimaliste, foarte vii, foarte personale și incitante. Autorul spunea că a ales această formulă, dusă chiar la extrem, pe unele pagini aflându-se doar o singură propoziție, pentru că astăzi foarte puțină lume se mai apleacă asupra unor lecturi elaborate. Concizia stilistică la care a apelat înseamnă comunicare directă și efect imediat al emoției. M-au interesat în acest inedit și curajos jurnal sinceritatea  tonului ironic și provocator, descrierea feluritelor personaje și a plăcerilor senzuale, hedonismul afișat cu nonșalanță, reflecțiile despre literatură și arte, despre lumea culturală și cea mondenă, anecdoticul, relatarea expresivă a unor mici scene, observațiile sagace, pline de umor, în dese cazuri.

Voi oferi două mostre: „Dimineaţa, după ce sosea la Institut, doamna Aslan scotea din frigider o sticlă de Veuve Cliquot Ponsardin, îşi umplea paharul (sau paharele), în timp ce o asistentă îi făcea o injecţie cu propriul elixir- Gerovital H3. A trăit exact 91 de ani!” Bun tratamentul ăsta cu şampanie de urmat! „Bărbaţii români sunt, în mod evident, foarte mândri de sexul lor. Îl propagă peste tot. În limba curentă există zeci de expresii, de urări, de insulte, de îndemnuri, glume în care organul viril deţine un loc central! Fiind vehiculat aşa abunndent, el devine ceva palpabil, real, parte din subconştientul masculin dacic!” Se pare că nu numai masculin, din moment ce fetele din zilele noastre, fără niciun fel de inhibiţii, folosesc foarte des genul de expresii descris mai sus.

Greu să mai înţelegi ceva din harababura actuală, cu identităţi fluide, cu pansexualism! E o lume ieşită din ţâţâni, una care a luat-o razna rău de tot. Și în care bărbații sunt prezentați într-o lumină total nefavorabilă, ca niște inși slabi, mincinoși, duplicitari, lași, desfrânați, ăsta fiind unul dintre efectele mișcării Me Too. Se vorbește despre emasculare, vai, câtă tristețe! Mie îmi place lumea în diversitatea ei, iar la bărbați prețuiesc (pe lângă inteligență, bunătate, generozitate, curaj, simțul umorului, pe care le găsesc în egală măsură și la femei) acele calități specifice masculinității, și nu mă gândesc neapărat la stereotipiile de gen. Și totuși, pentru mine, bărbăția înseamnă siguranță de sine, calm, voință de luptător, absența fricii, capacitatea de a rezolva situații practice și de a-i proteja pe cei mai slabi, demnitate, caracter frumos, ferm, în fine, astea mi-au venit acum în minte. Oricum, sunt pretențioasă, recunosc.

Iată și o observație de profund moralist: „Când descoperim defectele noastre în alții, tindem să-i disprețuim și mai mult”. O carte de stări de spirit, de nostalgii și visări, de căderi și efuziuni, de notații fulgurante despre o lume care se destramă, în care „everytime we say goodbye…”



PUBLICITATE