De ce scrieți? Cum scrieți? De ce?… Din vocație, din instinct, din obligație, numai Dumnezeu știe, din… Cum?… După toanele inspirației, ziua, noaptea, metodic, atunci când aveți chef, stimulați de… fazele lunii sau de hachițele altor aștri, cu tone de cafele, cu trabucul înfierbântat?… Aceasta este noua provocare pe care am aruncat-o cu drag în spiritul unor scriitori. Dumitru Brăneanu mărturisește…
„De ce scriu? Din spirit de conservare. Este o posibilitate de a lăsa o foarte mică urmă pe oglinda culturală a lumii. Dacă vreți, este și o formă de a rămâne pentru un timp relativ în conștiința celor care te-au cunoscut, după ce praful uitării se va așterne peste umbra crucii. Este o formă de rezistență prin scris la agresiunea demolatoare a lui Cronos. Scriu pentru că am ceva de spus semenilor mei. Cred în dragostea dintre oameni, în bunătate, în lucrurile frumoase, în sentimentele care ne dau șansa să trăim în armonie împreună. Scriu mai aproape de sufletul, inima și mintea celor care cred și militează pentru o lume mai bună. Să corectăm lucrurile urâte, bolnave care ni se întâmplă. Scriu cu mintea, cu inima și sufletul. Nu vreau să fiu doar o moară de debitat tărâțe de cuvinte, despre lucruri și evenimente care nu spun nimic. Astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie să ne regăsim într-o armonie cu noi înșine pentru a ne feri de ură, vanitate, egoism, de înstrăinare prin tehnologie. Sunt un semi… conservator, rămân un romantic târziu, afectat de o societate bolnavă de suprarealism. Cred cu tărie în valorile creștine autentice. Nu scriu nici pentru critică, nici pentru glorie. Scriu pentru acei cititori pe care îi simt că au nevoie de mângâiere în clipe de cumpănă. Sper ca versurile mele să le reseteze sensul vieții.
Cum scriu? Greu. Extrem de greu. Scriu la inspirație sau când anumite evenimente/ întâmplări, exercită o influență stimulativă asupra psihicului meu. Uneori, trec săptămâni până muza ajunge și pe la mine. Textele o dată scrise le mai las un timp la «macerat», după care, reluate, suportă noi intervenții. De regulă, scriu dimineața sau noaptea, înainte de culcare. Am la mine un caiet și un instrument de scris tot timpul. Dacă apare o idee sau un vers, notez imediat, chiar dacă sunt pe stradă. Rar se întâmplă să fiu la un birou pentru a scrie. După care adun notițele, le examinez și le dau o formă lirică. Trăiesc misterele nopții, mai ales în nopțile cu lună, adun în suflet și în minte aceste stări tainice și, după un timp, încerc să le dau viață. A scrie cu miez este un proces laborios și de durată. Nu totdeauna reușim. Mi se întâmplă destul de des să fiu nemulțumit de ceea ce scriu, să renunț la scris. Când observ cât și ce se scrie, îmi vine să renunț la această artă nobilă a scrisului. Dar parcă pot? Drogul scrisului roade adânc în malurile conștiinței. Scriu greu, dar convins că mai e nevoie de scriitori care să dea culoare unei societăți care devine tot mai urâtă și mai cenușie”, spune Dumitru Brăneanu.
„O formă de rezistență la agresiunea lui Cronos”
