Când a venit Revolutia, aveam mai bine de un an de presa la ziarul saptamânal „Steagul Rosu”, devenit, din 22 Decembrie 1989, „Desteptarea”. Pâna atunci, in fisetul din birou am pastrat cu mare grija o lista venita de la Comitetul Judetean al PCR Bacau. Era lista cu subiectele tabu, pe care ne era interzis noua, redactorilor de pe atunci, sa le abordam si despre care nu aveam voie sa scriem sub nicio forma.

In primul rând, catastrofele, chiar si cele datorate vitregiilor naturii, erau intangibile din punct de vedere jurnalistic. Se dorea sa fie pastrata, cu orice pret, impresia ca toti românii duc o viata fericita. Dupa Revolutie, insa, nimic din ceea ce s-a intâmplat in judet, cu impact social, economic, politic, cultural etc., nu a mai fost interzis sa fie reflectat in ziar. Si, in scurt timp, aveam sa fiu pusa in situatia de a scrie despre o cumplita catastrofa, greu de imaginat, si sa fiu martora urmarilor deosebit de tragice, din pacate, ale acesteia.

Articol scris cu lacrimi

Era pe la sfârsitul lunii iulie 1991. In noaptea de 28 spre 29 iulie, pe Valea Muntelui, in toata zona Moinestiului si a Onestiului a fost un adevarat potop. In numai o ora si jumatate in bazinul râului Tazlau s-au inregistrat precipitatii de 95,6 l/mp, iar la statia de la Livezi au fost 148,8 l/mp. Din aceasta cauza, debitul lacului de la barajul Belci, din apropiere de Onesti, primul baraj de pamânt din tara, construit in perioada 1958-1962, a crescut de la 6 mc/s la 1.800 mc/s.

La ora 2.15, apa din lac a inceput sa deverseze peste coronamentul barajului si sa il tot erodeze. In dimineata zilei de 29 iulie, pe la ora 6.00, barajul s-a prabusit si valuri de 9 metri inaltime au navalit peste satul Slobozia, maturând de aici tot ceea ce au intâlnit in cale: copii, femei, barbati, animale, case, acareturi, copaci etc. In urma au lasat o imagine apocaliptica.

Doar un perete din casele numeroase a ramas in picioare, cu fereastra pe pervazul careia, ca prin minune, statea o lampa cu gaz. Ceea ce am vazut la fata locului si mi s-a povestit de catre supravietuitori a fost de-a dreptul cutremurator. In aceasta catastrofa si-au pierdut viata aproape 40 de persoane. Dintr-o familie cu 9 copii au mai ramas tatal si baiatul cel mare, care plecasera la serviciu inainte de a veni viitura. Mama, care a mai avut timp sa se urce cu câtiva dintre copiii ei intr-un copac din curtea casei, a pierit inghitita de ape tinându-l strâns la piept pe pruncul cel mic, aflat in fasa. Inainte de a fi luata de valurile uriase, ne-a povestit un vecin supravietuitor, a asistat ingrozita si neputincioasa, cum ceilalti copii sunt smulsi de lânga ea si dusi de valuri. A sfârsit atunci mare parte si din alte familii. Dupa o zi de documentare la locul catastrofei, când am ascultat povestea tragica a fiecarei familii, nu credeam ca mai am puterea sa scriu ceva despre toate acestea.

Satisfactia lucrului bine facut

In masina, pâna la redactie, s-a asternut o liniste de inmormântare. Toti trei, subsemnata, colegul meu Leonard Popa (acum, profesor de limba si literatura româna la o scoala din judet) si soferul, eram coplesiti de dramele si imaginile din acel sat, ras de pe fata pamântului. Fara sa ne mai pese de impresia celuilalt, am dat frâu liber suvoiului de lacrimi, pe care pâna atunci ni l-am infrânat. Sositi in redactie, eu si colegul meu ne-am adunat, ne-am asezat la masina de scris si am inceput sa asternem pe hârtie tot ceea ce am vazut si auzit.

Nu stiu in ce masura am reusit sa redam in cuvinte cumplita tragedie, dar este cert ca si in urma demersului nostru publicistic mii de oameni din judet si din tara au sarit in ajutorul familiilor afectate. O mai mare satisfactie profesionala pentru un ziarist nu cred ca poate sa existe! Acest sentiment nu l-am trait niciodata inainte de Revolutie. Daca tragedia s-ar fi intâmplat atunci, cu siguranta, nu ar fi aparut in ziar. Mai ales ca ulterior s-a stabilit ca prabusirea barajului s-a datorat faptului ca in timp nu i-a fost marita capacitatea in raport de debitul apei, iar echipamentele hidromecanice nu au putut fi actionate pentru a-l elibera de presiunea volumului acumulat, deoarece in acea noapte s-a intrerupt alimentarea cu energie electrica!



PUBLICITATE