Moment de stupoare la Premiile César de acum câteva zile: actriţa Corinne Masiero s-a dezbrăcat pe scenă, lăsându-i pe toţi „bouche bée”. Cineva din public, un tânăr, şi-a pus mâna la ochi, cu un gest amuzant. În fine, s-a discutat mult, şi pro şi contra, despre gestul actriţei, îndrăzneţ după unii, scandalos, dezgustător, pentru alţii. Cunoscută pentru atitudinile sale extreme, nonconformiste, pentru gura sa mare şi militantismul ei în slujba cauzelor sociale, Corinne Masiero a pus în scenă, de una singură, o acţiune de protest la adresa guvernului care a lăsat fără sprijin, în timpul pandemiei, artiştii „intermitenţi”, cum se numesc în Franţa membrii sectorului cultural care lucrează doar în anumite intervale de timp. Cu totală dezinvoltură, cu umorul ei special, Masiero şi-a etalat trupul de 1,80 m, bine întreţinut la cei 57 de ani ai ei, având scris pe sâni „No culture, no future”, iar pe spate „Rends nous l’art, Jean!”

Mărturisesc că i-am dus dorul lui Corinne Masiero, pentru că, anul trecut, urmăream serialul care a făcut-o celebră, „Căpitanul Marleau”, revenit de curând, din fericire, la televiziune, în serile de luni. Episodul difuzat la începutul acestei săptămâni a fost unul foarte bun, având-o în distribuţie, ca invitată specială, pe minunata Isabelle Adjani, care a oferit, pe lângă chipul ei atât de frumos, un regal de actorie.

Căpitanul Marleau, alias Corinne Masiero, e o mare figură! Vezi o lungancă, şleampătă rău de tot, cu nişte haine mototolite, aruncate cu furca pe ea, şi cu o căciulă cu clape fluturânde. Tipa e ciudată, imprevizibilă şi foarte haioasă, practicând umorul negru. E varianta feminină a unor celebri detectivi ciudaţi, aşa că anchetele ei sunt foarte originale, avansează lent şi au o notă decontractată, intuitivă, chiar intimistă, uneori. Căpitanul Marleau, care conduce un vechi Range Rover, apare când nu te aştepţi şi nu ţine cont de nicio regulă, cu atât mai puţin de vreo restricţie.

Pentru Corinne Masiero, care, în tinereţe, a încercat de toate, alcool, droguri, s-a prostituat, a făcut tot felul de munci obscure, a trăit pe străzi, a dormit în maşină, teatrul a fost o adevărată salvare. A cunoscut pe pielea ei mizeria, disperarea unui marginal, aşa că acum este o înfocată militantă socială, de orientare stângistă, evident. Având o personalitate atât de puternică, ea intervine şi în scenariul serialului, rescrie replici, plasează glume, face trimiteri la actualitate, improvizând cu talent. Şi-a transformat defectele, văzute astfel de ceilalţi, care-i spuneau că e mare, urâtă, că vorbeşte cu accent (unul din nordul Franţei) în atuuri personale, în stil propriu. Când i s-a zis că e urâtă, a replicat imediat, afirmând că şi urâtele au dreptul la dragoste, dovada fiind că nu mai este demult virgină. Şi s-a întrebat, cu un ton foarte acid, de ce bărbaţilor nu li se face acelaşi reproş când sunt urâţi?

Fiind descoperită destul de târziu pentru cinema, pe la 47 de ani, Masiero nu şi-a schimbat viaţa de când e celebră, are acelaşi partener, aceiaşi prieteni, munceşte mult, merge cu metroul şi cu autobuzul, pe scurt, se poartă firesc. Serialul în care este vedetă e socotit în Franţa un adevărat fenomen, căpitanul ei, jucat cu mult talent, având, sub aparenta lui grosolănie, vulgaritate, mult umor şi, mai cu seamă, o inimă bună şi caldă, ajutându-i întotdeauna pe cei nevinovaţi.



PUBLICITATE