Presedintele CJ s-a saturat de transee politice
Dragos Benea, presedintele Consiliului Judetean (CJ) Bacau, s-a aratat ieri extrem de nemultumit de faptul ca primarul Romeo Stavarache, presedintele PNL Bacau, si Gabriel Berca, secretar general al Guvernului, nu au promovat, in deplasarea pe care au facut-o la Hong Kong Aeroportul Bacau, pe care CJ vrea sa-l concesioneze prin licitatie unei firme private, spre modernizare si administrare. „Noi avem un studiu de fezabilitate pentru Aeroportul Bacau, realizat de Deloite, care se putea afla in bagajele celor care s-au deplasat la Hong Kong. El putea fi prezentat unor potentiali investitori. Daca promovezi vinurile romanesti, cred poti sa amintesti si de aeroportul bacauan”. Nemultumirile nu se opresc aici. „La inaugurarea Centrului Expozitional, organizatorii nu au avut bunul simt sa invite pe nimeni de la CJ”. „S-a inaugurat Centrul Expozitional?”, au intrebat ziaristii. „Da, s-a inaugurat un tub”, a precizat Dragos Benea, acid. El sustine ca au mai fost proiecte in care Primaria Bacau si CJ au fost parteneri, la inaugurarea carora „nu au catadicsit sa neinvite. Vorbim despre civilizatie, nimic altceva”. El sustine ca exista cel putin trei obiective in realizarea carora care CJ a avut un rol important – Spitalul Municipal Bacau, Serviciul pentru Evidenta Populatiei si Centrul Expozitional de Afaceri -, dar „la niciunul nu am fost invitati”. Sagetile lui Dragos Benea vizeaza in mod special administratia locala: „Nu exista, la nivelul Bacaului, termenul de coabitare”. La aceeasi intalnire, presedintele CJ a mai precizat ca „votul din iunie m-a responsabilizat intr-un anume fel” si ca „vor fi multe probleme de care ma voi ocupa in urmatorii patru ani, chiar daca unii vor spune ca nu e treaba mea”.
Reprosul privind acoabitrarea” e insotit de un avertisment la adresa adversarilor politici. „E o realitate ca nu se aseaza la aceeasi masa liderii diferitelor partide, a declarat Nicolae Olaru, presedintele PD-L Bacau. Si am constatat acest lucru si cand eram la Prefectura, ca initiator al anumitor proiecte sau actiuni la care liderii politici nu au subscris”. Spre deosebire de alte judete, in Bacau, ura, rivalitatea dintre partide e mai puternica decat patriotismul alesilor si interesul lor fata de dezvoltarea zonei. Nicolae Olaru ii da dreptate liderului PSD, dar subliniaza ca nici acuzatorul nu colaboreaza, spre binele bacauanilor, cu liderii altor partide. „Afirmatia e intemeiata, nu exista colaborare, dar asta nu inseamna ca Dragos Benea are mai multa disponibilitate pentru dialog decat Romeo Stavarache. Si ma refer aici la strategia de dezvoltare a judetului, despre care s-a discutat foarte mult, sau la Zona Metropolitana”. Scris de Silvia Patrascanu















