Aveam o mulțime de planuri pentru primăvara asta, pe unul dintre primele locuri aflându-se festivalurile de teatru la care ar fi trebuit să fiu. Îmi lipsesc enorm, pentru că la ele, în afara spectacolelor, recitalurilor actoricești pe care le vedeam, colocviilor etc. mă întâlneam cu alți critici din țară, colegi, prieteni de-o viață, unii dintre ei. Se strânseseră poveștile pe care ne plăcea să le depănăm împreună și de abia așteptam să deșertăm săculețul. Urâtă mai e distanțarea asta, de-a dreptul pustiitoare! Și apoi, îmi este din ce în ce mai dor de adorabilele clipe în care stăteam la masă cu copiii mei, la mine acasă sau la vreun restaurant, vorbind câte-n lună și-n stele, simțindu-ne atât de bine laolaltă.

Tempi passati! Oare în ce formă vor reveni acele momente care-mi aduceau seninătate și frumusețe? Acum totul este tulbure, dezolant. Mă mai gândeam, tot pentru primăvara asta, la un city break, nu-mi stabilisem încă direcția, dar voiam să ajung la Amsterdam, Barcelona sau Paris. De fapt, în Franța, după o zi de în care m-aș fi plimbat pur și simplu prin Champs-Elysée, fără să-mi fac niciun program cultural (am bifat asta în alte rânduri), aș fi vrut să ajung la Giverny, la încântătorul domeniu al pictorului Claude Monet, cel mai iubit dintre impresioniști, de care nu m-am despărțit niciodată în preferințele mele.

Dar am fost atât de tristă citind un text scris de dramaturgul Matei Vișniec despre Parisul pustiu din această cumplită perioadă, semănând cu straniile peisaje metafizice ale unui Giorgio de Chirico, încât nu mi-am mai dorit decât să rămân acasă, să citesc și să visez la vremuri mai bune. Îmi trebuie curaj ca să cred în asta! Și tot o carte îmi sare în ajutor.
Ultima scrisă de medicul neuropsihiatru David Servan-Schreiber, care s-a luptat cu un mizerabil cancer cerebral timp de douăzeci de ani. Când s-a stins din viață nu avea decât cincizeci de ani, şi era ceea ce se numeşte un bărbat bine, elegant, rasat. În anii în care și-a înfruntat eroic boala, a devenit un terapeut de reală înzestrare, pasionat, talentat. Foarte curajos. a experimentat chiar pe el metode de terapie alternativă şi le-a împărtăşit şi altor bolnavi incurabili.

Sigur că nu a fost scutit de răutatea, meschinăria, invidia semenilor. Neîncrezătorii şi-au zis că nu a avut o formă foarte avansată de cancer din moment ce a mai trăit două decenii, iar alţii erau cu ochii pe el ca pe o bombă cu ceas, aşteptând să vadă când moare, înainte de a-i pune în practică sfaturile. Servan-Schreiber nu a fost scutit de niciuna dintre mizeriile micimii omeneşti. Şi, totuşi, el a învins toate aceste adversităţi, izbutind să trăiască din plin, fără teamă. Sfidarea lui la adresa morţii a fost una blândă şi frumoasă. I-a învăţat pe oameni că nu este chiar atât de greu să-ţi schimbi viaţa când ţii la ea, când nu vrei să o pierzi. A lăsat un scurt eseu înainte de a se stinge, amintind oamenilor cât de rău le pot face stările de spirit negative, ostilitatea, furia, nemulţumirea, stresul, sentimentul de culpabilitate. Optimismul, relaxarea, meditaţia, în schimb, au darul de a le aduce oamenilor împăcarea cu sine şi sănătatea, pentru că spiritul se află în fiecare celulă a corpului, aşa după cum spuneau vechii filosofi.



PUBLICITATE