miercuri, 4 martie 2026

Negocieri la Casa de Asigurari de Sanatate

O parte din furnizorii de servicii medicale din judetul Bacau au depus la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS) oferta de contractere pentru anul 2008. Pana la sfarsitul acestei luni, CJAS este obligata sa incheie contractele pe toate segmentele asistentei medicale. „Fiindca metodologia este foarte complicata, s-a dat acest termen, a explicat dr. Mihai Ichim (foto), purtator de cuvant al CJAS. Desfasuram negocieri cu reprezentantii furnizorilor care sunt in numar mare in judet, de exemplu medicii de familie, farmaciile, medicii dentisti, si cu reprezentantii fiecarui furnizor mare, cum sunt spitalele.” Pana acum au depus documentatia obligatorie pentru contractare si oferta de pret medicii de familie, furnizorii de ingrijiri la domiciliu, de recuperare medicala, asistenta medicala spitaliceasca, hemodializa si Serviciul Judetean de Ambulanta. Pana la finalul acestei saptamani se va incheia negocierea cu spitalele, furnizorii care consuma cea mai mare parte din bugetul acordat judetului Bacau pentru asistenta medicala.

Scris de D. Mincu





spot_img