Incep sa ma intreb in ce masura SUA este de vina pentru stabilirea precedentului Kosovo. Pentru ca vântul separatismului care bate prin Uniunea Europeana foloseste, in principiu, mai mult Bruxelles-ului decât Washingtonului.

UE este o constructie care se bazeaza pe renuntarea benevola a suveranitatii statelor componente. Un deziderat destul de greu de atins, având in vedere istoria zbuciumata a continentului, care a dus la aparitia unor sentimente nationale deosebit de puternice.

Or, desi oficial, tarile componente au renuntat la anumite aspecte ce tin de suveranitate in favoarea Bruxelles-ului, in practica, in fiecare tara exista un anumit nivel de rezistenta fata de deciziile impuse de la nivelul Uniunii.

Cu cât tara este mai mare, cu atât se poate vorbi de un focar de rezistenta mai puternica. Solutia evidenta este farâmitarea tarilor, crearea de enclave, care, pe de o parte, sa deturneze atentia iar, pe de alta parte, sa scada puterea natiunilor.

Cel mai bun exemplu este Marea Britanie, care este, inca, o putere europeana. Fara Scotia, si, in curând, poate si fara Irlanda de Nord, nu va mai reprezenta o amenintare pentru proiectul european. Sa nu uitam ca Marea Britanie s-a impotrivit cât a putut transformarilor presupuse de aderarea la UE. Si-a pastrat propria moneda, a criticat in permanenta deciziile Uniunii si a amenintat cu un referendum pentru iesirea din UE.

Nationalismul galagios al UKIP a fost copiat de celelalte partide, in forme mai usoare, desigur. Referendumul pentru independenta Scotiei vine la fix.

Indiferent daca scotienii vor spune DA sau NU independentei, scorul strâns al celor doua optiuni schimba total situatia. Chiar daca referendumul va fi respins la limita, Londra va trebui sa ofere concesii importante Scotiei iar, in final, tot se va produce separarea.

Iar Marea Britanie va deveni, in final, o natiune europeana de mâna a doua.