Astăzi, merită să vă faceți puțin timp liber. Azi, ne vedem în parc. Fie și pentru câteva minute. Negreșit! Cu mic și mare, ca întotdeauna. Nu există limită de vârstă. Așa cum nu există oră fixă. Dimineață, la prânz, în cursul după amiezii sau chiar spre seară, veniți când puteți. Totul este să veniți. Deși crivățul continuă să tragă de gulerul Babei Iarna, la mijloc e o zi de primăvară. Dar nu una ca oricare alta.
Astăzi este chiar ziua Parcului „Cancicov”. Aniversează 83 de ani. Iar invitația ne este făcută de profesorul de geografie Lucian Șerban, el însuși un fiu al parcului, la propriu, nu doar la figurat. Vă puteți plimba sau cânta la chitară, asta dacă nu v-au înghețat de tot degetele. Puteți ține discursuri, ca în Hyde Park, și arunca priviri după toporașii ce stau să răsară, ca în Boboli. În ciuda frigului, puteți veni cu o carte, pe care să o răsfoiți pe o bancă, așa cum ați făcut, desigur, în atâtea alte dăți. Sau, și mai bine, cu un ziar. Eventual, cu „Deșteptarea”; aici veți găsi o bună parte din povestea parcului nostru.
Povestea e un pic altfel. Dovadă că nici nu începe cu „a fost odată”, ci cu „Domnule Primar, subsemnații, cetățeni ai acestui municipiu, cu onoare Vă rugăm să binevoiți a dispune amenajarea unui parc pe terenul dintre Spitalul «Pavel și Ana Cristea», Calea Ferată și Stadion..”. Este un memoriu din 22 martie 1935, semnat de peste o sută de cetățeni ai Bacăului. Memoriul lor e parcul nostru. De ieri, de azi, de mâine.
Apropo de povești, cu siguranță că mai fiecare dintre noi are câte ceva de istorisit despre Parcul „Cancicov”. Unii dintre noi ne-am născut aici, la Maternitatea din parc. Alții, aici au făcut primii pași. Mai toți ne-am plimbat, mână în mână, pe aceste alei. Azi, putem depăna toate aceste amintiri în și despre parcul orașului. Prin urmare, încercați să vă faceți puțin timp liber. Merită. Ne vedem în parc!
Dan Sion
Ştiaţi că…
… suprafaţa actuală a Parcul „Cancicov” este cu 38% mai mică faţă de Inventarul general al averii imobiliare şi mobiliare întocmit de Primăria Bacău la 1 aprilie 1939?
… valoarea terenului a fost evaluată în anul 1939 la 80 lei/mp? Prin adăugarea costului amenajărilor (plantaţii, drumuri, borduri, rigole, portal, ornamentaţii, pergole, iazuri – în total 800.000 lei), întregul parc era evaluat la 29,1 milioane lei, o sumă considerabilă pentru acea perioadă?
… proiectul arhitectului Eduard Pinard (1936), propunea o rezolvare riguroasă a circulaţiei interioare, compensată însă prin includerea pieselor de apă: piscină şi bazin decorativ în faţa stadionului, precum şi un lac artificial „cu boschete şi perspective scurte de la locurile de joc sau odihnă asupra unor partere de flori şi pieţe.” Din păcate, acest proiect spectaculos nu a fost decât parţial pus în practică?
… în cel de-al Doilea Război Mondial parcul a fost parţial distrus de tancurile germane (1944)?… după 1990, parcul a suferit o nouă diminuare a suprafeţei, ca urmare a construirii unui lanţ de garaje la intrarea din capătul Aleii Parcului şi mai ales prin retrocedarea controversată a peste 2 ha de teren unor persoane fizice şi juridice, pe latura vestică, în vecinătatea Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii?
… în urma unui concurs de idei organizat în anul 2010 la nivelul filialei Bacău-Neamţ a arhitecţilor, zona lăcuşorului ar fi trebuit să capete forma unei interesante construcţii tentaculare, cu funcţie de alimentaţie publică?
… gradul de acoperire cu vegetaţie lemnoasă este deficitar conform normelor recomandate pentru proiectarea parcurilor de odihnă (300-400 arbori/ha şi 600-1000 arbuşti/ha), impunând în viitor măsuri susţinute de plantare?
… dintre puţinele speciile rare, se pot menţiona exemplarele de molid înţepător (Picea pungens), glădiţă (Gleditsia triacanthos), magnolie (Magnolia denudata), arborele lui Iuda (Cercis siliquastrum), arborele prinţesei (Paulownia tomentosa), stejar roşu american (Quercus borealis)?
…de-a lungul timpului, parcul a purtat mai multe denumiri: Parcul „Spitalului Pavel şi Ana Cristea” (1937), Parcul „Nou” (1946), Parcul „Libertăţii” (în perioada comunistă)?
“Suntem parte a oraşului. Oraşul a devenit o parte din noi. Undeva acolo, pe o bisectoare a timpului citadin, bate o inimă verde: parcul. Nicăieri în Bacău nu mai găseşti o materializare atât de vibrantă pentru melanjul vârstelor noastre…”
Prof. dr. Lucian Şerban
“Bacău nostru are o comoară de neprețuit ce se dăruieşte gratuit tuturor locuitorilor săi: Parcul Cancicov.”
Prof. Valeriu Bogdăneţ
“Verde crud, verde crud…
Mugur alb, și roz și pur,
Te mai văd, te mai aud,
Vis de-albastru și azur.”
(George Bacovia)
„În urmă cu două secole, fiecare casă avea în jur câte o grădină cu flori și pomi, iar cei cinci-șase mii de băcăuani nu simțeau nevoia unui parc. În deceniul al șaselea al secolului al XIX-lea, Dimitrie Cracti, primul prefect al Bacăului, a avut inspirația să amenajeze în fața Bisericii «Sfântul Nicolae», «Grădină publică», oferind satisfacții celor aproximativ zece mii de băcăuani. În deceniul al patrulea al secolului trecut, peste o sută de cetățeni de frunte ai Bacăului au constatat că «grădina din centrul municipiului este prea mică…», au solicitat și apoi au luptat pentru înființarea unui parc care să asigure relaxarea celor peste 30.000 de oameni ce populau urbea Bacău. De atunci, parcul a suferit permanente modificări. S-a schimbat de cinci ori numele, s-a micșorat permanent suprafața, s-a modificat structura arboricolă. Suntem acum peste 130.000 de concitadini și marea majoritate dintre noi privim cu indiferență la soarta incertă a acestui parc. A venit timpul ca, amintindu-ne de ziua de naștere a parcului, să-i asigurăm supraviețuirea”
Mihai Ceucă- cercetător amator al istoriei Bacăului
Scurt istoric al Parcului „Cancicov”
La data de 22 martie 1935, un grup de cetăţeni de frunte ai Bacăului (printre care Grigore Tabacaru şi C. D. Palade) a adresat o cerere primăriei pentru înfiinţarea unui parc pe terenul de pe lângă Spitalul „Pavel şi Ana Cristea”. Pe baza memoriului întocmit de serviciul tehnic al primăriei, Consiliul Comunal al municipiului aprobă crearea unui parc de agrement, motivând convingător decizia: „întrucât grădina din centrul municipiului este prea mică, iar Parcul Gherăeşti fiind prea departe şi mijloacele de comunicaţie anevoioase şi costisitoare”, „grădina publică ce se află în oraşul Bacău putem zice că e o berărie cu grădină dar nicidecum pentru recreiarea şi împrospătarea sănătăţii oraşului”, „trebuie gândit în primul rând că un funcţionar sau chiar un locuitor muncitor, după ce îşi varsă sudoarea timp de 10 ore, voeşte şi el a se recreia cel puţin câteva ore sub un arbore sau chiar o pajişte frumoasă, pe care în oraşul Bacău nu o are, dar în parcul nou Eminescu o va găsi.”
Atât în memoriu, cât şi în schiţa de amplasament, parcul a fost denumit „Eminescu”, nume pe care însă nu l-a purtat niciodată efectiv. Controversele existente pe marginea destinaţiei respectivului teren, gândită iniţial pentru un cartier al demobilizaţilor din prima conflagraţie mondială, al văduvelor şi orfanilor de război au fost tranşate în final de recesiunea economică traversată de oraş: „…nu i s-ar putea da o mai bună utilizare în aceste vremuri de criză acestui loc viran, care deşi este destinat pentru împroprietărire cu loturi de case, aceasta nu se poate realiza decât cu mari cheltuieli, prin executarea de lucrări edilitare, absolut necesare pentru crearea unui cartier de locuinţe, deoarece situaţia financiară a comunei nu-i permite.”
După trei ani de la începerea primelor demersuri, Decretul Regal din 9 mai 1938 legaliza înfiinţarea parcului: „Terenul situat în oraşul Bacău, între calea ferată, drumul de la Sărata şi liziera oraşului se destină în conformitate cu planul de situaţie al Serviciului tehnic, plan pe care s-au trasat arterele principale de circulaţie prin cinci puncte, pentru înfiinţarea unui parc de agrement”.
După marea conflagraţie mondială, în deceniu cinci vor fi continuate plantările de arbori şi arbuşti, în paralel cu extinderea şi asfaltarea aleilor principale, rectificate prin trasee rectilinii, geometrice, diferite de planurile iniţiale. Următoarele două decenii au marcat cea mai amplă perioadă de sistematizare în care parcul se îmbogăţeşte utilitar şi ornamental cu majoritatea elementelor actuale, fără a se mai respecta planurile iniţiale de amenajare: cele două fântâni arteziene, restaurantul cu terasa „Parc” (1964), generalizarea iluminatului public (1969), amplasarea de busturi şi sculpturi (1965 – Mihai Eminescu, 1974 – ansamblul „Geneza” format din 22 coloane de lemn sculptate şi o poartă monumentală, 1976 – busturile în bronz ale lui Mihail Kogălniceanu, Costache Negri şi Alecu Russo, bustul în piatră al scriitorului Ion Creangă).
Zona de sud a funcţionat o perioadă sub forma unei grădini de vară în care băcăuanii au putut admira cântăreţi şi formaţii celebre de muzică populară. Aceeaşi perioadă marchează însă şi scăderea considerabilă a spaţiului verde, până la 24,5 ha în deceniul 8, prin construirea unor obiective educaţionale şi medicale (1961 – Institutul Pedagogic de 3 ani, 1966 – maternitatea, urmată de alte corpuri de clădire ale spitalului judeţean).
Simultan s-a conturat şi zonarea internă a parcului, complexului sportiv „Dinamo” adăugându-i-se, în contrapondere, dotări recreaţionale concentrate în jumătatea estică (loc de joacă pentru copii, sectoarele pentru jocuri statice, lacul).
Lucrările de reabilitare din ultimele decenii au vizat regenerarea spaţiilor verzi prin plantarea a peste 9000 de arbori şi arbuşti (molizi, pini, castani, tei, paltini, catalpa – 2000-2004, 2009), refacerea covorului asfaltic (1999-2000, 2005), amenajarea unui mic sector zoologic efemer (2003), modernizarea instalaţiilor de iluminat artizanal (2004), schimbarea mobilierului urban prin montarea băncilor din fier forjat şi lemn (2008), introducerea unor elemente decorative luminoase (2009), amplasarea unor monumente de for public (1994 – bustul eroului Ciprian Pintea, 1997- bustul de bronz al lui Mircea Cancicov, ministru de finanţe al României între anii 1936-1939 şi unul din artizanii înfiinţării parcului), modernizarea locului de joacă pentru copii (2011), amenajarea locului pentru animale de companie şi a sectorului cu bănci din vecinătatea Colegiului Naţional Pedagogic (2016) etc.
Vegetaţia arborescentă este bine reprezentată, ocupând cca 90% din suprafaţa parcului (incluzând şi amplasamentul complexului muzeal, întins pe 0,84 ha). Diversitatea speciilor este relativ modestă, identificându-se 30 de specii de foioase şi răşinoase, frecvenţă mai mare având teiul, castanul porcesc, tuia, nucul negru, pinul silvestru, salcâmul, paltinul, frasinul, arţarii. Ca vârstă, dominante sunt exemplarele echiene, care păstrează o pondere însemnată, rezultată din plantările efectuate în primele decenii de la înfiinţare. Exemplarele tinere, plantate în etape după 1990, nu atenuează decât parţial vizibila rarefiere din unele sectoare precum zona lăcuşorului și treimea vestică a parcului.
Lucian Șerban
