Despre femeia pescar nu exista legende. Nici Jean Bart, Ernest Hemingway sau Mark Twain nu au acceptat, macar ideea, ca aceasta indeletnicire veche, aspra si periculoasa, s-ar potrivi cu gingasia femeii. Vremurile au evoluat. Pescuitul a devenit un sport accesibil tuturor. Si când vine vorba de pasiune, nu exista limite de vârsta sau diferente de sex. Virusul nu are mila. Pe doamna Tuti (Elena Beteanu) a contaminat-o la vârsta de treizeci si doi de ani. Boala a devenit incurabila si se manifesta cu treziri de la trei dimineata.
Sunt si multe efecte secundare: impulsuri aproape incontrolabile de a cumpara tot ce apare nou, in materie de nada si scule; nevoia de a testa monturi si locuri neumblate; o necesitate imperioasa de perfectionare, pentru gâdilirea orgoliului, fapt nerecunoscut vreodata. Nu mai vorbim de noptile petrecute in cort, pe malul apei, telefoanele de informare si acea perpetua confruntare cu „inamicul”, aflat sub oglinda apei.
Interdictie la pescuit
De câteva luni, doamna Tuti a trebuit sa renunte la a mai merge pe balta. O fractura urâta la un picior a consemnat-o in casa. Nu si-a pierdut vioiciunea si entuziasmul. Ma intâmpina agila, mascând durerea schiopatatului. Miniona, energica, nu-i dai nici pe departe vârsta. Nici nu apuc sa ma asez bine si sunt servit cu o cafea calduta, indulcita cu miere. Dupa un dulap intrezaresc un set de lansete. Pe balcon, prin usa intredeschisa, se zareste un butoias de dud. Se simte o adiere de pruna, culeasa personal cu mâna, de catre gazda, din livada ramasa mostenire.
„Parintii mei au fost tarani. Tarani simpli, n-aveau servici. Tata lucra la padure. Avea si arma de vânatoare. De la el probabil, baiatul meu, Codrin, medic veterinar, vânator si pescar, o fi mostenit latura cu vânatoarea. De mic l-am dus la tara. Tata il mai lua cu el. Cred ca acolo a prins drag de animale. M-am nascut la Luncani, comuna Margineni. Pe 11 iunie implinesc 70 de ani. Din clasa a saptea m-au dat parintii la scoala, la Bacau. Liceul l-am facut la Bacovia. Ei, saracii, n-au stiut de mine, când am dat examen, când m-am dus la scoala, la liceu. In ‘63 am dat examen la Institutul Pedagogic, recent infiintat atunci. La absolvire, am fost repartizata in invatamânt. Timp de inca patru ani, mi-am continuat studiile la Iasi, dând lucrarea de diploma in filologie. Din ‘69 m-am transferat la Biblioteca judeteana. Am inceput cu sala de lectura, sectia muzicala si sectia pentru copii. Si am iesit la pensie, de acolo, in 2000”.
Nu-s doamnele, nu trage pestele
Imi face cunostinta cu sotul, Sanducu. „M-am recasatorit. Am fost colegi de liceu. El e mai mare cu un an decât mine”. Surpriza a fost ca ne cunoastem de mult timp, dar din situatii conjucturale. Atmosfera se destinde rapid. Continua cu amintirile.
„M-am casatorit in ‘70. Baiatul a venit pe lume un an mai târziu. Treaba cu pescuitul a inceput cam atunci. Dinu Beteanu, primul meu sot, a murit. A fost constructor arhitect. Lucra la Institutul de Proiectari. Era prieten cu Gabi Agop, Titi Fecioru, mari pescari. Am fost de vreo doua-trei ori, impreuna cu ei, si pur si simplu m-am indragostit de pescuit. Baiatul avea cam sase ani si-l luam cu mine.
Am batut Horgestiul, Bibirestiul, Damienestiul, Vasluiul… Astea erau baltile noastre preferate pe vremea lui Ceasca. Mai ales Horgestiul, care tinea de Gospodaria de partid. Si atunci era cu plata, dar era mult peste. Prindeai crapul precum belditele, unul dupa altul. Acum taxa este de 50 de lei, dar nu te mai lasa sa iei crapul. Drept pentru care ma duc doar primvara, cu baiatul, la caras, când are icre. Anul trecut, am batut foarte, foarte des Cabestiul, impreuna cu Mariana, o prietena de-a mea cu care ma stiu de prin ‘70. Este o balta enorma, dincolo de Podu Turcului, spre Fichitesti. A fost a lui Sosu o perioada, acum este detinuta de Tomozei.
Am numarul lui de telefon si a paznicilor. Ii sun sa-i intreb daca se prinde sau nu peste, care-i vremea. Totusi sunt niste kilometri pâna acolo si «tancul» meu consuma ceva motorina. Asa am inceput eu sa prind peste si-mi dau seama ca de atunci nu m-am mai oprit. O iau pe Mihaela, iau baiatul si la patru si jumatate, vara, suntem pe pozitii. Dar este o nebunie sa prinzi rasaritul soarelui pe balta. Pescarii ne stiu de acum. Cum ne vad acolo, stiu ca in ziua aceea trage pestele. Dar uneori când noi prindem si ei nu, se enerveaza. Si nu avem secrete. Când ma intreaba la ce dau si cu ce prind, eu le spun. Si când trage mai bine intr-o zi, Codrutu nu se poate abtine sa nu dea zvon. A doua zi nu mai incapem de câti apar.”
Pe prima treapta a podiumului
Orice pescar care se respecta simte nevoia de a-si testa valoarea in cadrul unei competitii, in confruntarea cu alte talente, dar in conditii egale. Il roaga pe Sandu sa imi arate cupa si diploma pentru locul intâi, obtinute in 2007, in cadrul concursului de pescuit „Cupa Fish Pro”, organizat de Florin Albu la Horgesti.
„Este incununarea eforturilor mele si am fost foarte bucuroasa ca am iesit prima.” De-a lungul timpului numarul de lansete si undite a crescut constant. Pentru ca sotul a locuit multi ani in Franta, excursiile acolo au influentat si calitatea acestora. Bete, mulinete performante, ate, ace. Ce poate face o doamna intr-un periplu pe valea Rinului? Colinda magazinele de pescuit si umple portbagajul masinii cu duzini de pungi pline cu nada.
„Una, ca acolo gaseste o nada foarte buna pentru crap si a doua, ca este aproape la jumatate de pret fata de cea de la noi. Ca momeala folosesc clasicele boabe de porumb, vara, iar primavara viermisori. Boabele uscate, normale, le fierb pâna crapa si asa le pun in cârlig. Monturile le fac singura. Eu sunt adepta pescuitului cu undita sau la feder. Mergem si pe râuri, la Galbeni, la Racaciuni. Dam la scobar, clean, platica”. Intervine si Sandu: „S-o vedeti! Cât este ea de energica, acolo se schimba total. Nu vorbeste, nu se foieste, nu manânca. E absorbita total. Eu nu sunt pescar… asa ca merg mai rar. Nu am rabdarea necesara si fac si un fel de alergie la piscaturile de tântari.”
Juvelnicul cu bucluc
Accidentarea la picior s-a produs in timpul unei partide de pescuit, pe sase octombrie, pe malul lacului de la Fichitesti. „N-am alunecat, m-am impiedicat de coada juvelnicului. A fost ceasul rau. Pescuiam cu rubeziana, incadrata la doi metri de Mihaela si de Codrin.
Aveam in fata juvelnicul aruncat in apa, cu bara de metal infipta, la un metru de mine, in pamânt. Batea un vânt groaznic. Impinsese juvelnicul cu pestele prins, spre mal. Ca sa nu se strice pestele, m-am ridicat si l-am aruncat inapoi in apa. Ghinion. Când m-am intors, m-am lovit de coada de metal a juvelnicului si-am cazut pe partea stânga. Am auzit trosc! Ei râdeau, credeau ca glumesc. Mi s-a facut rau de durere. S-a terminat partida. Am ajuns de urgenta la medic. Fractura de peroneu in trei locuri, cu deplasare. M-am operat, tija, suruburi. Pe 15 martie merg sa mi le scoata.” Sa nu credeti ca va renunta la pescuit. „Din 22 decembrie ma tot uit cum creste ziua.
Abia astept sa vina caldura, sa pot merge iar la peste”. Astept si eu sa vad grupul reunit in actiune. Sa le fac macar o fotografie. Doamna Tuti e ferma: „Eu când merg pe balta nu fac fotografii. Pescuiesc!”.
