Au fost cuminți, și-au ascultat antrenorii și s-au pregătit conștiincios. Iar de supărat, nu și-au supărat decât adversarii. Prin urmare, Moș Crăciun nu avea cum să-i ocolească. Zilele trecute, grupele de copii și juniori ai divizionarei C Aerostar Bacău au fost răsplătiți pentru eforturile de peste an. Conform tradiției, ei au primit cadouri de final de an din partea conducerii CS Aerostar. La întâlnirea cu Moșul au participat toate grupele juvenile ale „aviatorilor”: Under 11 (antrenată de Elvis Mocanu), U13 (Eusebiu Nica), U15 (Radu Sascău), U17 (Valentin Cioancă) și U19 (Corneliu Elisei).
„La CS Aerostar, pregătim încă de la nivel de copii o cultură de fotbalist profesionist. Să îndrăgească ceea ce fac, să muncească mult pentru a-și îndeplini visele și să pună înaintea câștigului financiar imediat dorința de a da totul pentru fotbal și pentru club. În felul acesta, pe termen lung, ei se vor împlini și din punct de vedere financiar. Este important ca acești jucători în formare să aibă încredere în strategia clubului, care are ca fir central devenirea loc ca fotbaliști adevărați”, a declarat președintele Clubului Sportiv Aerostar, Doru Damaschin.
De altfel, de ani buni, „aviatorii” își trag seva din propria pepinieră, pepinieră care a alimentat în destule rânduri și grupări de primă ligă, dar și echipa națională. Și în acest sezon, mai mulți juniori au făcut pasul către prima echipă a Aerostarului pregătită de Mișu Ionescu, ei evoluând concomitent și în campionatele rezervate cateoriei lor de vârstă unde au ținut steagul sus. Elocvent în acest sens este parcursul juniorilor Under 19 antrenați de Cornel Elisei, care, după ce au terminat sezonul regulat al Campionatului Național pe locul secund în Seria 2, au acces în play-off, unde împart fotoliul de vice-lideri cu LPS Galați.














