28 martie 2024

Morții vii

Am văzut oameni pe stradă, tineri chiar, purtând mască pe față, sub un soare fierbinte, în zone neaglomerate. Deși, aberanta obligație a purtării măștii în aer liber nu mai există. Explicația acestei tendințe a venit din Germania. La începutul lunii acesteia s-au publicat rezultatele unui sondaj de opinie comandat de publicaţia Augsburger Allgemeine conform rezultatului sondajului, ,,…dintre cele 5.000 de persoane chestionate de institutul de cercetări de piaţă Civey 44,7% s-au pronunţat în favoarea continuării purtării măştilor sanitare, în timp ce 41,9% au spus că ar prefera să renunţe la acoperirea gurii şi a nasului. Restul participanţilor au fost indecişi,… Aproape jumătate dintre germani s-au exprimat în favoarea purtării măştilor sanitare şi după terminarea pandemiei, pentru a se proteja de boli. ” Oamenii adevărați mor o singură dată, atunci când vine vremea și ceasul chemării lor. Dar, frica de moarte a paralizat rațiunea și a făcut diferența. Amenințarea zilnică cu pandemia cu virusul ucigaș, ca picătura chinezească, a săpat lăcaș în memoria colectivă. Astfel unii s-au frânt și au început să moară în fiecare zi. Ei par vii, dar mor de spaimă în fie ce zi când soarele răsare și-s nevoiți să interacționeze cu semenii lor. Dar ce e mai grav nu e faptul că a fost manipulată populația ci aceea că nu mai poate fi convinsă că a fost manipulată. Și procedura continuă în virtutea unei inerții instituționalizate. Dirijorii nu pot recunoaște public înșelătoria din motive evidente, așa că o lasă să evolueze. De pildă, scanarea termică la intrarea în magazine nu are nici un sens și nici nu a demonstrat vreun rezultat notabil, e doar o recuzită instituită pentru a amplifica temerea și, care continuă.

Pare de necrezut dar în mai puțin de o oră, cu un sistem aparent rudimentar, mari mase de oameni pot fi manipulate până la irațional. În seara zilei de duminică 30 octombrie 1938, orele 20, mulţi americani se aflau în faţa aparatelor de radio, ascultând, relaxaţi, un program cu muzică de dans. Dintr-o dată emisiunea de la postul de radio CBS a fost întreruptă pentru difuzarea unei ştiri incendiare: pe planeta Marte, explica moderatorul, ar fi avut loc o explozie, în urma căreia nori de gaze s-ar îndrepta spre pământ. Programul a continuat cu muzică, după care s-a întrerupt iar pentru a fi transmisă a doua ştire şocantă: la New Jersey a fost văzut un obiect neobişnuit pe un câmp. Regizorul Orson Welles a adaptat cu măiestrie, pentru radio, celebrul roman SF al lui H.G. Wells “Războiul lumilor”, ce povestea despre o invazie a extratereştrilor. În emisiunea sa de radio “Mercury Theatre on the Air”, Welles a recurs la o serie de trucuri pentru a atrage atenţia ascultătorilor şi a crea suspans.

El a întrerupt un program muzical de câteva ori pentru difuzarea de ştiri ”urgente”, a intervievat aşa-zişi experţi, a vorbit chiar cu pretinşi martori oculari pentru a face povestea credibilă. Ascultătorilor li s-a creat astfel impresia că extratereştrii nu mai pot fi opriţi în demersul lor nimicitor. Marţienii ar fi aruncat în aer armate întregi şi ar fi învăluit oraşul New York într-un nor de gaz ucigător. Nu e deloc de mirare că în rândul americanilor s-a creat panică. Mase de oameni alergau, cuprinşi de frică, pe străzi. Oamenii au început să sune la poliţie, spunând că la orizont se văd nori negri de fum, care provin cu siguranţă de la atacul invadatorilor extratereştri. Și asta s-a întâmplat in decursul unei ore.(!!!!!) În 1949, unsprezece ani mai târziu, spectacolul a fost repetat în Ecuador. S-a declanşat o panică de proporţii. Pe străzile capitalei ecuadoriene, Quito, oamenii alergau disperaţi urlând de frică. Când ascultătorii şi-au dat seama că nu era vorba decât de teatru radiofonic, teama s-a transformat în furie. Aceştia au luat cu asalt postul de radio, au aruncat cu pietre asupra clădirii şi i-au dat foc. Şase oameni şi-au pierdut viaţa.  Într-un interviu din 1955, marele Orson Welles spunea: “Când am realizat emisiunea despre marţieni, ne săturasem de faptul că ascultătorii credeau tot ce li se spune din cutia miraculoasă care este radioul….. Am vrut să îi facem pe oameni să înţeleagă că nu pot lua drept bun tot ce se transmite pe unde “.



Din 1938 și până acum Fake news-ul s- a profesionalizat spre excelență. După ce noul ministru al sănătății devoala pe 13 mai cifre reale ale deceselor de covid ( nu cele asociate), adică 234 de persoane, la câteva zile distanță pe un post de televiziune o doamnă, medic de familie, ne explica plină de elan și emoție cum a convins o familie să-și vacineze, bunica, nepoții și copiii pentru a nu se mai repeta tragedia celor 30.000 decese COVID din 2020. Săptămâna trecută un profesor universitar, medic, din București, încerca să ne explice, plin de gravitatea funcției, pe un alt post de televiziune, importanța vaccinării copiilor anticovid. Dar nu a știut să răspundă unei întrebări simple, câte decese atribuite COVID copiilor au fost în România anul trecut ori măcar dacă a fost înregistrat vreunul. Fake-ul se autogenerează odată ce a fost inițiat și are sprijin oficial. Cei care l-au susținut, profesioniștii media, nu mai pot da înapoi. Cei care ,, și-au mânjit mâinile cu sânge” prin deciziii normative aberante, ori cei ce profesional prin neimplicare ori pasivitate au acceptat ca oameni bolnavi să moară fără asistență de specialitate, nici ei nu mai pot da înapoi. Structurile de forță vor continuarea stărilor în care libertățile cetățenești sunt suspendate. În acest context ei se simt supraoameni. Profitorii de pandemie vor o revenire la starea de teroare medicală.

Producătorii de vaccin, producătorii de teste, etc. vor ca lucrurile să nu se oprească. Uniunea Europeană vrea vaccinarea populației. Vaccinul înseamnă control la graniță. Spațiul Schengen  va deveni o fata morgana. Acea zonă de circulație liberă în Europa, conformă cu Acordul de la Schengen, în care Statele membre ale acestui spațiu au eliminat controalele pentru persoane la frontiere, fără prezentare de acte de identitate și fără opriri, a devenit o iluzie. Bucățica de cașcaval, libertatea de mișcare, arătată țărilor din Est a rămas o formă fără fond. UE a realizat după migrarea necontrolabilă a populației în Uniune, că existența controlului la frontieră e totuși un lucru bun. Dar nu avea o procedură legal/ formală după care să revoce un acord internațional pentru care țările din est au făcut eforturi considerabile. Soluția s-a impus în contextul creat. Pașaportul de vaccinare reintroduce controlul la granițe. Oficial, din motive de sănătate publică și izolare a pandemiei. Dar, cutia Pandorei a fost deschisă, după unii analiști; ,,… criza economica va atinge apogeul la momentul cand criza medicala va da semne de „insanatoșire”.

Așa ca multa lume nici nu va realiza ca a intrat dintr-o criză in alta, iar cea medicală va ajunge pe locul al doilea, urmând a fi reluata ori de câte ori masurile crizei economice si a celei sociale (restrângerea libertatilor) vor cere o nouă situație de frică globală, o panică generalizată. Vor fi impuse măsuri economice care să țina lumea in casă, dar care să pară la prima vedere utile populației. Cert este că, această criză a devenit o oportunitate pentru liderii mondiali – la vedere sau nu – pentru a instaura o nouă organizare social-economica. ” Cei care au pârghiile politice acum, și ,,profitorii de război” sunt pe val. E ca o avalanșă controlată discret. Pierderea libertăților fundamentale e nesemnificativă pentru sistem și e de dorit în contextul globalizării. Primele măsuri legislative au fost implementate fără opoziție, escamotate de așa zisa relaxare, dispusă în stare de alertă. E ca libertatea dintre doi bulgări de pământ ,,văzută” de o râmă. E o pomana pe care în generozitatea sa guvernul ne-o aruncă. E înspăimântător că am pierdut noțiunea fundamentală a libertății constituționale, care nu e un dar al statului generos ci un drept natural pentru care s-a murit în războaie și revoluții. În lumea asta nouă, sinistră și plină de măști judecata lucidă ar putea deveni în curând infrațiune împotriva ordinii de drept.

Jr. Adrian M. Ionescu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri