Începând cu 1 ianuarie 2026, Codul de Procedură Fiscală din România a suferit modificări majore care schimbă radical relația dintre ANAF și companii. Potrivit analistului economic Radu Georgescu, aceste schimbări marchează un punct de cotitură periculos pentru mediul antreprenorial românesc și cresc semnificativ riscurile de a deține sau de a înființa o firmă în România.
De la „contribuabil” la „suspect”
Radu Georgescu susține că filosofia noilor modificări pornește de la o prezumție gravă: Guvernul pare să îi considere „dubioși” pe toți cei care activează în mediul privat. Antreprenorii și companiile nu mai sunt tratați ca parteneri economici ai statului, ci ca potențiali vinovați care trebuie ținuți sub control strict.
Această abordare vine într-un context în care, în ultimii ani, presiunea fiscală și birocratică asupra mediului privat a crescut constant. Munca intensă, stresul, riscul antreprenorial și necesitatea de a performa sunt, în această logică, aproape penalizate, în timp ce stabilitatea și lipsa de performanță din sectorul bugetar par tolerate sau chiar încurajate.
Sfârșitul practic al „răspunderii limitate”
Cea mai controversată modificare este legată de datoriile firmelor către stat. Dacă până la finalul lui 2025 un SRL putea solicita o eșalonare simplificată a datoriilor fiscale, fără a afecta direct patrimoniul personal al asociatului, din 2026 lucrurile se schimbă fundamental.
Conform noilor reguli, pentru a obține o eșalonare a datoriilor, administratorul sau asociatul trebuie să semneze un contract de fideiusiune. Tradus simplu: dacă firma are datorii la stat, antreprenorul garantează cu bunurile personale – casă, mașină, economii.
În practică, avertizează Radu Georgescu, noțiunea de „societate cu răspundere limitată” dispare în relația cu ANAF. Statul devine creditor privilegiat, iar antreprenorul răspunde nelimitat pentru riscuri care, în mod normal, fac parte din viața economică.
Datoriile nu înseamnă fraudă
Un aspect esențial ignorat de noile reglementări este realitatea economică. O firmă poate avea datorii fiscale din motive perfect legitime:
-
clienți care nu plătesc la timp,
-
investiții mari făcute în avans,
-
scădere economică sau blocaje de cash-flow,
-
întârzieri ale statului în rambursarea TVA,
-
neplata concediilor medicale de către autorități.
Într-un paradox greu de explicat, antreprenorul ajunge să fie sancționat inclusiv pentru disfuncționalitățile statului însuși.
Antreprenoriatul, tratat ca un vinovat
Analistul face o comparație dură, dar sugestivă: o astfel de abordare amintește mai degrabă de economii autoritare, unde inițiativa privată este privită cu suspiciune. În economiile moderne, eșecul este parte din procesul de inovare. Exemplele sunt binecunoscute:
-
Henry Ford a eșuat cu primele sale companii,
-
Steve Jobs a fost înlăturat din propria firmă,
-
Richard Branson a avut zeci de afaceri care au falimentat.
În noul cadru fiscal românesc, astfel de eșecuri nu mai sunt simple lecții de business, ci pot deveni condamnări financiare personale.
Consecințe economice pe termen lung
Din perspectivă economică, mesajul transmis este extrem de periculos:
-
descurajează inițiativa privată,
-
reduce apetitul pentru investiții,
-
încurajează migrarea capitalului și a antreprenorilor,
-
stimulează economia gri sau mutarea firmelor în alte jurisdicții.
În loc să sprijine creșterea economică, statul pare să transfere integral riscul asupra celor care creează valoare, locuri de muncă și venituri bugetare.
Avertismentul lui Radu Georgescu este clar: din 2026, a avea o firmă în România devine mult mai riscant. Antreprenorii trebuie să fie extrem de prudenți, să-și gestioneze atent fluxurile financiare și să înțeleagă că o datorie fiscală nu mai afectează doar firma, ci întreaga lor viață personală.
Într-o economie sănătoasă, statul și mediul privat sunt parteneri. Când statul își tratează antreprenorii ca pe niște paria, nota de plată nu va fi achitată doar de firme, ci de întreaga economie.
