După ce un documentar despre Hillary Clinton a câştigat cel mai nerâvnit premiu, Zmeura de Aur, în 2017, pentru cel mai prost film, regizoarea Nanette Burstein a luat din nou taurul de coarne şi a scos pe piaţă o miniserie cu acelaşi personaj, o femeie deosebit de puternică, deopotrivă admirată şi detestată, contestată. Fostă primă Doamnă a Americii, senatoare democrată şi secretar de stat. Cele două femei au stat de vorbă pe parcursul unei săptămâni întregi, din lungul interviu rezultând un film documentar (împărţit în patru episoade) care şi-a propus să facă lumină asupra multor aspecte din viaţa şi cariera de excepţie a lui Hillary. Regizoarea, serios documentată, în amănunt, înarmată şi cu intuiţie feminină, a făcut mari eforturi ca să-şi atingă scopul: conturarea unui portret cât mai viu, mai veridic, al personajului său. Iar interlocutoarea ei a mărturisit că a fost descusută pe toate părţile, fără cruţare, fiind supusă unui tir de întrebări dintre cele mai directe şi incomode. Cu toate acestea, cei care au văzut filmul (prezentat la prestigioase festivaluri, cum este cel de la Sundance şi cel de la Berlin, fiind difuzat acum pe platforma de streaming Hulu) nu au fost deloc mulţumiţi, afirmând că nu prea au aflat cine ştie ce noutăţi, pentru că „enigma rămâne”. Şi asta fiindcă Hillary îşi întreţine, cu inteligenţă şi abilitate, misterul, nelăsându-se descoperită.

E interesant cum această femeie, ce pare rece, calculată, fiind extrem de diplomată în situaţiile dificile, şi care a avut dintotdeauna stofă de lider, încă din perioada studenţiei ea militând pentru cauze sociale, pentru drepturile generaţiei sale, a ales totuşi dragostea. A pus-o în centrul vieţii sale, dedicându-se carierei şi ascensiunii soţului ei, Bill Clinton, pe care l-a susţinut cu ambiţie, voinţă, curaj, toate neclintite. Cu atât mai mare trebuie să fi fost deziluzia şi suferinţa femeii înşelate, care a trebuit să înfrunte atâtea situaţii penibile, odată cu dezvăluirea scandalurilor sexuale în care soţul ei, ajuns preşedinte, era implicat. Şi a făcut-o la modul exemplar, cu demnitate, ţinând capul sus. Deşi a mărturist mai târziu că a fost sfâşiată de durere, pietrificată aproape, şi că doar fiica ei Chelsea, a reuşit să o facă să reziste şi să rămână alături de soţul trădător, după un an de terapie de cuplu.

Cred că o înţeleg foarte bine pe Hillary în acest punct, aşa cum înţeleg tragedia Medeei. Ştiu ce înseamnă rugămintea unor copii în astfel de cazuri şi prin ce traumă trec la destrămarea familiei lor. O femeie este cu atât mai puternică atunci când îşi revine după ce a fost doborâtă, în chip josnic şi penibil, de cele mai multe ori, şi când poate să ţină doar pentru ea multe adevăruri dureroase. Hillary a avut şi are tărie sufletească, dârzenie, pentru că e croită dintr-un material special, rezistent la inevitabilele intemperii ale unei vieţi dincolo de comun. Forţa interioară, clădită pe credinţele ei, pe idealurile la care nu a renunţat, e misterul ei.
Recunosc că nu mi-a fost niciodată prea simpatică, dar o admir ca personaj şi o simt şi mai aproape acum, ştiind că-i place ciocolata, ardeii iuţi şi sosurile hot. Cam astea sunt şi câteva dintre preferinţele mele, ciocolata trebuind să fie negră şi amară, uneori cu cremă de rom sau coniac, ca să fie mai mare veselia.



PUBLICITATE