vineri, 30 ianuarie 2026

Micii roboticieni de la Somușca merg în Statele Unite

Consiliul Județean va co-finanța participarea echipei RoboKids, din satul Somușca, la Campionatul Internaţional de Robotică First Championship ”din Statele Unite ale Americii. Mai mult de jumătate din suma necesară participării roboticienilor la competiția din America este asigurată de Ambasada SUA.

Întruniți în carul ultimei ședințe din luna martie, consilierii județeni au aprobat finanțarea echipei de elevi de la RoboKids, din satul Somușca, comuna Cleja, pentru a participa între 19 și 22 aprilie 2023, la la Campionatul Internaţional de Robotică „First Championship” din Statele Unite ale Americii. Proiectul, introdus pe ultima sută de metri pe ordinea de zi de către grupul de consilieri PNL, prevede alocarea a 38.715 lei, reprezentând 8.380 de dolari (din totalul de 84.915 de lei – aproximativ 18.380 de dolari – necesari participării), diferența de 10.000 de dolari fiind asigurată de Ambasada SUA, prin Centrul „American Corner” din cadrul Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău. Sumele se vor regăsi în costul biletelor de avion, inclusiv a vizelor pentru Statele Unite ale Americii, cazare și masă, dar și a taxei de participare și transportul local din SUA etc.

Elevii din Somușca provin dintr-o zonă defavorizată, confruntându-se cu dificultăţi sociale și economice. Pentru ei, această oportunitate unică ar oferi o deschidere pentru a-şi continua studiile şi, eventual, chiar cariera în domeniul STEM, deoarece aceasta va fi, cu siguranţă, o experienţă care le va schimba viaţa. Ei au depășit, deja, toate așteptările, concurând împotriva altor 37 de echipe din ţară şi câștigând calificarea. Mai mult decât atât, într-o comunitate rurală tradiţională, precum Somușca, de regulă, băieţii sunt încurajaţi să-şi dezvolte abilităţile tehnologice, iar fetele, abilităţile umaniste. Prin includerea în grupul ţintă al proiectului a unui grup eterogen, de fete şi băieţi,  implicaţi, în mod egal, în activităţi tehnice şi lingvistice, intenţionăm să oferim accesul la activităţi educaţionale similare, atât băieţilor, cât şi fetelor”, se arată în nota de justificare a proiectului.



Biomasă pentru uzul în gospodărie, dar și fertilizarea ecologică a culturilor

Precizăm că, la competiția din America, copiii de la RoboKids au pregătit un proiect de micro-fermă, prezentat în competiţia naţională, dar extins şi îmbunătăţit cu noi elemente motorizate. Astfel, micii roboticieni au lucrat la identificarea modalităţilor prin care fermierul ar putea utiliza o nouă sursă de energie regenerabilă – biomasă. Prelucrarea raţională a biomasei ar putea acoperi necesarul de biogaz al fermierului, precum şi o sursă de fertilizare ecologică a culturilor, ceea ce i-ar putea aduce noi venituri din vânzarea produselor bio-alimentare”, mai aflăm de la inițiatorii proiectului de finanțare. Reamintim că beneficiarii proiectului sunt cei șase elevi de 9-10 ani, de la Școala Gimnazială Somușca, comuna Cleja, organizaţi în echipa RoboKids, condusă de prof. Oana Liliana Jianu, care, pe 25 februarie, au participat, alături de 38 de echipe din țară, la Festivalul Național „First Lego League”, divizia Explore, desfășurat la Universitatea Politehnică din București, la care au obținut Premiul pentru Programare. Totodată, micii roboticieni au reușit să obțină și calificarea pentru competiția internațională „First Championship”, de la Houston, Texas, în Statele Unite.



spot_img