In Bacau exista doi frati, doi oameni de o moralitate si de o demnitate de exceptie, care, din motive exclusiv politice, au fost condamnati la moarte în timpul regimului comunist. Pedeapsa a fost comutata la închisoare pentru multi ani, apoi au fost eliberati. Ani de zile, au trecut prin tot infernul zamislit de tortionarii temnitelor.
Unul dintre acesti condamnati mi-a spus, in urma cu niste ani, ca s-a întâlnit într-un magazin cu unul dintre tortionarii sai temniceri, care, recunoscându-l, i-a zis simplu, ca si cum schingiuitorul i-ar fi dat, cândva, doar în gluma, un amarât de bobârnac: „Asa au fost vremurile…” Apoi, fostul condamnat la moarte a fost nevoit sa-l tot vada pe strada pe cel care fusese cosmarul sau…
Unul dintre tortionarii românilor, Alexandru Visinescu, comandatul închisorii sinistre din Râmnicu Sarat, a fost depistat zilele trecute de catre un ziarist. Nu de catre un politist, de catre un procuror, de catre un reprezentant al unei institutii de stat. Omul e bine mersi, sunt sigur ca pensia sa este mai mare decât salariul meu de profesor, nu si-a uitat reflexele de bataus, motiv pentru care vântura profesionist pumnul catre ziaristi si înjura ca la gherla. E democratie, nu? Mai mult, nu se considera vinovat, sustinând cinic: „Eu am îndeplinit o functie”. In vreme ce organele noastre „de partid si de stat” (degeaba) pun în opera tot felul de vendete caraghioase, pe tortionari îi lasa sa zburde în voie. Pe fascistii tortionari îi cauta lumea normala si-n gaura de sarpe, din Panama, pâna-n Africa de Sud. Tortionarii nostri ne sfideaza în centrul Bucurestiului, de parca noi am fi vinovatii…
Scuzele nenorocite ale tortionarilor – „Am îndeplinit o functie!”, „Am executat ordinul sefilor!” – n-au nicio valoare etica si legala. La celebrul proces de la Nürenberg, criminalii nazisti care s-au scuzat astfel au sfârsit cu streangul de gât sau în închisoare, daca n-au apucat sa-si ia viata. Ca oameni, suntem absolut liberi. Pentru un om liber nu exista nicio constângere, de niciun fel. El are libertatea de a refuza sa execute niste ordine, chiar daca astfel îsi risca libertatea, viata. Daca ai acceptat o functie, daca executi orbeste ordinele, punând în pericol viata si demnitatea oamenilor, porti întreaga responsabilitate a faptelor tale.
Un filosof, Jean-Paul Sartre, a concluzionat minunat, din perspectiva etica, aceasta situatie: „Nicio constrângere nu poate mobiliza libertatea cuiva; (…) sunt absolut liber si absolut responsabil de situatia mea”. O lectie de etica pe care guvernantii postdecembristi, scoliti doar cu lectii de „afaceri pe banii statului”, n-au învatat-o. De aceea ne sfideaza astazi fostii tortionari, fluturându-ne înca pumnul sub nas, pe strada, si resapatii lideri comunisti de prim rang, care au obraznicia de a ne servi lectii de democratie si de economie de piata.
