Mă bucur copilărește când descopăr într-un om o latură pe care nu o cunoșteam și nici nu i-aș fi bănuit-o, una bună, caldă, duioasă. Citind un interviu cu Mircea Dinescu, nonconformist, temperament ardent, cu gesturi largi, teatrale, scandalagiu chiar, cu gura mare, slobodă, așa cum îl știe multă lume, am rămas uimită de unele dintre mărturisirile lui. Nu-mi era străină marea lui poveste de dragoste cu frumoasa și grațioasa Mașa, pe care o știam, din lumea teatrului, ea lucrând în domeniu, ca secretar literar și traducătoare.

Era o femeie absolut deosebită, îți atrăgea privirea prin alura ei nobilă, distinsă, dar era și o foarte bună profesionistă, un filolog și un teatrolog de excepție, în fine, o intelectuală de rasă. Erau foarte, foarte diferiți, el, un derbedeu și un lumpenproletar, așa după cum se descrie, ea, fată de profesori universitari, cultivată, timidă, visătoare, cântând la pian. Dinescu o adora, spunând mereu că soția lui e mai deșteaptă decât el, și că și-a găsit portul liniștii cu ea. „Am fost norocos cu ea, demnitatea și felul ei de a fi m-au obligat să nu o cotesc aiurea”.

Au avut o căsătorie fericită timp de 40 de ani, ea stingându-se din viață anul trecut, în urma unei boli chinuitoare. Și doi copii minunați, Irina și Andrei, mari acum. Irina, care e foarte frumoasă și expresivă, într-un mod special (ca mama ei), e actriţă, dar am aflat că, între timp, a terminat şi filosofia, şi, mai nou, e la finalul studiilor de psihologie, vrând să-şi deschidă un cabinet unde să-i trateze pe oamenii care nu se pot împrieteni cu ei înşişi. Iar băiatul, care s-a jucat o vreme, cântând într-o orchestră, se ocupă de propriul studio de înregistrări, dar acum s-a hotărât să se ducă la facultate, ca să studieze limbi străine.

Copiii și-au urmat drumul liberi, dezvoltându-și personalitatea în felul și în ritmul lor, după cum au simțit și au dorit. Și asta pentru că tatăl lor a întrețint mereu o relație de prietenie cu ei, nu le-a impus nimic, nu a fost genul autoritar. Dimpotrivă, Dinescu recunoaște că a fost un tată „mămos” și că i-a plăcut mult să-i giugiulească pe copiii, care, de cum au apărut, l-au fascinat. Povestește, savuros, în felul său unic, cum s-a schimbat întru totul când ei au apărut pe lume. Din poetul îndrăgostit de boemă (voia să ardă ca o flacără, până la capăt, pentru literatură, trăind liber, fără să se lege de nimeni, fără să se însoare vreodată), a devenit un tată  dedicat total copiilor, spălându-i, făcându-le de mâncare.

„Dormeam cu ei lipiți de mine, de-a stânga și de-a dreapta, și asta m-a vindecat de nevroză. M-am jucat cu ei și nu le-am făcut niciodată morală.” Sigur, a fost și o perioadă mai dificilă, cea a adolescenței lor, când s-au revoltat, că așa e la vârsta aceea ingrată. Dar s-a întâmplat apoi altceva, și mai frumos, spune poetul, a trecut acea perioadă (și așa trebuie să fie un tată, răbdător și iertător), iar acum a a venit dragostea înapoi, mai puternică decât în copilărie, copleșitoare aproape, așa o simte Mircea Dinescu, fostul  băiat teribil al poeziei române.

Părinții își primesc dragostea înapoi, ea rodește frumos, se întoarce înzecit. Când nu mai ești tânăr, Doamne, când vinul nu te mai știe pe de rost și aripile nu te mai țin, când iubirea nu mai e măr rostogolit și fetele icoane cu picioare lungi, când ai ajuns un copil bătrân, îmbrățișarea fiilor îți încălzește și îți luminează viața.



PUBLICITATE