28 martie 2024
ActualitateMesajul preotului dr. Adrian Alexandrescu în aceste vremuri grele: „Să fim oameni!”

Mesajul preotului dr. Adrian Alexandrescu în aceste vremuri grele: „Să fim oameni!”

Preot doctor Adrian Alexandrescu. S-a născut la Podu Turcului, în 1979, într-o familie care a iubit și a fost aproape de Biserică. Bunicul patern a fost dascăl la biserica din sat, străbunicul a fost preot, iar dragostea pentru Dumnezeu și chemarea către El a simțit-o încă de când era în clasa a VII-a. Până atunci nu a știut ce o să împlinească în viitor. Însă bunica din partea tatălui a fost cea care și-a adus un aport important în viața lui, în alegerea căii către Iisus, în îndrumarea pașilor spre cele sfinte. Ea a fost cea care a aprins lumina pentru el, iar acea lumină nu s-a mai stins niciodată. Și iată că acum vorbim de copilul ajuns preot, care s-a școlit la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, apoi la Facultatea de Teologie din Sibiu, în paralel a urmat și Facultatea de Istorie-Arheologie, apoi master și doctorat, început în țară, continuat în Israel și susținut la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, cu tema „Cartea Ecclesiastului. Introducere, traducere din limba ebraică, comentariu și analiză critică”. A fost hirotonit la 30 de ani, în anul 2009. Mai întâi a slujit într-un sat din zona Podu Turcului, în Parohia Lehancea, apoi la Dealu Morii, unde a refăcut și a înălțat două biserici, sfințite în 2016, iar în urmă cu trei ani a primit o nouă provocare: aceea de a fi preot slujitor la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Bacău, din Parcul Cancicov. Din 2017 este numit și inspector școlar de Religie la Inspectoratul Școlar Județean.

– Părinte, trăim vremuri grele, cu această pandemie. Ne confruntăm cu o situație care nu ne aparține, dar care trebuie tratată cu foarte multă seriozitate. Întreaga lume este îngenuncheată astăzi de boală. Este momentul să fim mai uniți decât oricând, să sperăm și să avem convingerea că există viață și după acest coronavirus. Depinde numai de noi cum vom traversa această perioadă dificilă. În acest context, se tot vorbește, parcă mai mult ca de obicei, despre dialogul între Biserică și autorități, între Biserică și Stat. Cât de importantă este această relație, mai ales acum?
– Relația Stat-Biserică urmează principiul bizantin al simfoniei, adică al armoniei, al înțelegerii și cooperării dintre două instituții distincte, care sunt unite de viața socială comună a oamenilor în dubla lor calitate de cetățeni ai Statului și de credincioși ai Bisericii. Omul este o ființă dihotomică, iar trăinicia și valoarea lui este dată de ambele aspecte; ale acestei lumi fizice și ale lumii sufletești, spirituale. Dumnezeu ne-a îngăduit să fim contemporani cu această provocare. Iar sărbătoarea Învierii Domnului din acest an, de exemplu, a adus cu sine noutatea unui post dublat de pandemie. Un fel de schimnicie a noastră și a celor pe care-i iubim și care ne sunt familie a Bisericii. Personal, sunt convins că este vorba și despre o restartare a responsabilității noastre. Un alt fel de asumare a familiei Bisericii. Inclusiv prin responsabilitatea distanțării fizice, pentru a-i proteja pe cei mai în vârstă. Însă, ceea ce știm este faptul că Învierea și din acest an a fost despre Hristos și despre familie.



– Se dorește acest dialog pentru a educa, pentru a sfătui oamenii, pentru a-i învăța. Iar Biserica are această putere…
– Educația este o componentă importantă a misiunii Bisericii în societate. După fiecare slujbă, urmează predica în care preotul își învață enoriașii și despre cele ale Împărăției lui Dumnezeu, dar și despre cele ale acestei lumi în care trăim cu toții. Iar acum poate, mai mult decât oricând, aceste predici vizează atenția omului de a nu fi distant, de a fi în continuare aproape de semeni, de a nu se îndepărta de Biserică și de Dumnezeu, de a fi aproape, chiar dacă sunt… departe fizic unii de alții, pentru a se proteja. Putem fi alături de toți prin iubire și credință. Chiar dacă nu a fost permisă prezența fizică a credincioșilor în lăcașele de cult, Biserica i-a avut mereu alături în suflet, prin credință. Iar acum ne întâlnim iar, dar în vremurile mai grele ne-am folosit și noi de mijloacele tehnice moderne pentru a transmite în direct slujbele noastre. Iar credincioșii ne-au arătat faptul că au înțeles timpurile pe care le parcurgem.

– Este acum cea mai mare provocare pentru un preot, pentru Biserică în general, de a ține aproape oamenii de credință, de Dumnezeu, de a nu se îndepărta de cele sfinte?
– Este datoria preotului, nu o provocare. Datoria de a-i ține aproape și de a-i face să conștientizeze că Biserica și Dumnezeu sunt aproape de ei și în afara lăcașului de cult. Starea de pandemie ne-a cheamat să transformăm suferința în speranță și izolarea în dorință de comuniune mai multă. Să știți că reîntâlnirea fizică cu enoriașii, la început de lună iunie, după starea de urgență, a fost izvor de bucurie. Acum, de când slujim în afara bisericii, pe o scenă amenajată în curte, avem sentimentul că mult mai mulți credincioși participă efectiv la rugăciunile noastre. Învățăm să ne bucurăm, prețuindu-ne cu adevărat cât ne este dat să ne avem.

– Cum înțeleg credincioșii că „a fi aproape și a-ți iubi aproapele” în aceste vremuri înseamnă de fapt a fi departe de el, fizic. Pentru că prin iubire toți înțeleg a le fi celor dragi și în nevoie… aproape. Numai că anul 2020 a venit pentru toți cu îndemnul de a fi departe față de cei dragi, pentru a-i proteja.
– Ne place să credem că avem de a face cu un test sau o verificare a stării noastre spirituale, mai ales a intensității iubirii față de semeni și față de Dumnezeu. Încercăm să fim acum mai atenți. Prin rugăciune, prin dorința de a fructifica acel timp pe care îl petrecem cu ei mult mai intens, mai profund, mai frumos. Pe de altă parte, în relația credincioșilor cu aproapele, cu cei pe care îi iubesc, cu ființele dragi lor, îi sfătuim să le ofere această iubire, în totalitatea ei și cu tot ce înseamnă ea, prin prudență și atenție, iar asta nu este altceva decât iubire și mai mare.

– Vorbim acum cu preotul doctor Adrian Alexandrescu, inspectorul școlar, dar și profesor de Religie. Vă întreb direct, pentru că și aici au fost discuții, păreri contradictorii: cât de important este că Religia se predă și în școli? Că este un obiect de studiu obligatoriu în planul cadru, dar opțional pentru elevi? Religia se învață, se impune sau trebuie ca totul să fie firesc, natural, voit?
– Ca inspector școlar, reprezint Religia Ortodoxă, Religia Catolică, dar și cultele vechi și neoprotestante, iar ca profesor, predau Religia Ortodoxă, fiind titular la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău. Religia este o disciplină extrem de pozitivă și potrivită în orarul elevilor pentru că ea nu doar educă, ci oferă și relaxarea, regăsirea de sine. Religia este o altfel de oră, o întâlnire de suflet, care se desfășoară sub semnul harului, într-un fel special față de alte discipline, un timp în care înțelegi că esențialul nu este numai acela de a învăța, de a calcula, scrie, socoti, analiza, ci și de a primi răspunsuri la întrebările pe care le ai. În altă ordine de idei, Religia are prin conținutul ei disponibilitatea să fie atractivă și vrednică de iubit. Simt la ore apropierea copiilor, a tinerilor. Chiar de când am trecut, tot din cauza vremurilor, și noi în online cu predarea acestei discipline, simt că temele abordate devin pretexte pentru ample dezbateri, care, de cele mai multe ori, se concretizează în abordări interdisciplinare și transdisciplinare. Îi simt mai aproape pe copii. Iar acest lucru mă bucură, normal, foarte mult. În aceste timpuri ei, tinerii, au nevoie să fie protejați. Dar și să li se spună să aibă grijă, că fără școală nu pot ajunge oameni compleți. Ce am putut eu învăța de la cei mici și de la cei mari în ultima vreme? Că termenul „dor” există, că este acum întrupat în privirile și în manifestările lor de viață. Să încercați a căuta, cu atenție, la gingășia expresiei feței unui copil atunci când își întâlnește dascălul pe stradă.

– Tot ca inspector și profesor de Religie v-ați implicat foarte mult și în alte activități, extracurriculare, organizați și participați la diverse simpozioane și întâlniri în școli, premiați elevii meritoși. Ce proiecte mai aveți în plan?
– Este o realitate faptul că, în judeţul Bacău, două instituții, Şcoala și Biserica, își dau mâna când este vorba de a-i forma pe tineri. Biserica sprijină excelența educațională, deoarece educaţia este rod al creativității și străduinței omului, în colaborare cu harul dumnezeiesc, spre mai binele pământesc și mântuirea ființei umane. Buna colaborare dintre instituțiile de învățământ băcăuane și Arhiepiscopia Romanului și Bacăului devine vizibilă în mod deosebit atunci când Biserica se implică și susține elevii şi profesorii cu rezultate meritorii, dar și la fiecare început de an școlar, când elevii, în special cei aflați în situații de risc, sunt binecuvântați și susținuți material pentru a-și continua studiile, în cadrul proiectul eparhial „Lăsați copiii să vină la mine și nu-i opriți”.
Biserica încurajează tinerii cu rezultate deosebite la etapele naționale și internaționale ale olimpiadelor școlare, dar își arată prețuirea și față de șefii de promoție, care muncesc de-a lungul tuturor anilor de studiu, atât la liceu, cât și la universitate. Parteneriatul dintre Arhiepiscopia Romanului și Bacăului și Inspectoratul Școlar Județean Bacău a făcut din aceste premieri o tradiție, expresie a respectului și prețuirii valorilor din învățământul băcăuan. Sunt premieri efectuate cu ajutorul în egală măsură și a Bisericii Ortodoxe, dar și a Bisericii Catolice.
Am derulat, de asemenea, concursuri de creație, literare, proiecte, iar câteva exemple sunt Concursul județean de creație plastică și literar religioasă „Lumina din călimară”, Concursul județean de creație „Cuvânt și culoare din suflet de copil” sau proiectul social- filantropic „Fă Rai din ce ai”, în parteneriat cu toate colegiile și liceele din municipiul Bacău.
Mai avem multe proiecte derulate și prin Asociația Profesorilor de Religie „Sfânta Paraschiva” din județul Bacău, în toate școlile băcăuane, care în cursul unui an școlar organizează conferințe, activități cultural-educative și simpozioane în care invitați sunt oameni de cultură, oameni de litere, personalități marcante ale Bacăului și nu numai, care au excelat întru trăirile cuvântului Evangheliei, dacă îmi permiteți să mă exprim și așa.
Sunt și festivalurile de folclor „Și noi suntem fii ai satului”, în parteneriat cu Ateneul Bacău, sau „Satul românesc, vatră a Bisericii”, precum și Marșul pentru Viață.
Suntem prezenți mereu printre elevi și încercăm să marcăm de câte ori se poate și evenimentele speciale din unitățile de învățământ.

– De ceva vreme ați primit și de la Deșteptarea o altă provocare, aceea de a scrie la rubrica săptămânală „Cuvânt pentru suflet”.
– Da. O nouă întâmplare frumoasă și interesantă. Deși inițial au fost ușoare temeri, datorate timpului, ulterior am înțeles că și prin gândurile scrise pot aduce învățătură. Prin cuvânt, pentru că, nu-i așa, biblic se spune că „La început a fost Cuvântul”, iar într-un mod teologic, Cuvântul este reprezentat de către persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Iar noi trebuie să folosim Cuvântul pentru a ajunge la sufletul fiecăruia. Mesajul meu este cel împărtășit lumii de 2000 de ani încoace, de către Biserică. Eu doar că încerc să-l îmbrac în alte veșminte, potrivite anului 2020, și să mă identific mereu cu cel care mă ascultă.

– Care este misiunea unui preot în comunitatea în care trăiește, în care împărtășește credință, dar și pentru semenii din acea comunitate?
– Misiunea preotului înseamnă lucrarea sfântă de împărtășire a luminii și a bucuriei într-o lume care are nevoie de comuniune, bucurie și pace interioară. Trăim într-un timp agitat și fragmentat în care parcă nu mai avem cum să ne bucurăm de noi, de cei de lângă noi. Să ne facem timp să ne mai și oprim. Spre a ne întreba: „Ce am făcut astăzi pentru mine? Ce am făcut pentru cel de lângă mine? Ce m-a împlinit astăzi?” Și atunci vine acea lumină, pentru cel care crede în ea. Și preotul, dar și credinciosul, trebuie să aducă acea lumină, în egală măsură. Fiecare dintre noi e lumină. De aceea ni se spune „Să fim lumină!”

– Ce ne transmiteți acum, ca de final, nouă tuturor? Acum, când poate, mai mult decât altădată, avem nevoie de credință, de ajutor, de întărire și mângâiere în această perioadă foarte grea pentru noi şi pentru întreaga lume.
– Să fim înțelepți. Să avem credință, nădejde și dragoste. Sunt cele trei virtuți, despre care ne vorbește și Sfântul Apostol Pavel, care ne dau aripi și ne înalță întru liniște și pace spre Dumnezeu. Să nu uităm să iubim, să nu ne depărtăm de cel de lângă noi. Avem datoria de a fi alături de cei în nevoi, de a ne bucura cu cel care este în bucurie, de a-l ridica pe cel căzut, de a fi sprijin pentru cel care are probleme, de a iubi tot ce ne este dat. Avem datoria de a fi oameni!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri